GLUCOZA SERICĂ / PLASMATICĂ

(glicemia)
Descrierea analitului:

Glucidele sunt compuşi polihidroxicarbonilici care conţin în formula chimică carbon,

hidrogen, şi oxigen în proporţie 1/2/1;
• unele glucide prezintă în structura lor şi alţi atomi ca: azot, fosfor, sulf.
• se clasifică în:
– monozaharide,
– oligozaharide - glucide formate din două până la zece unităţi monozaharidice,
– polizaharide - glucide care prezintă în structură lor sute şi mii de unităţi
monozaharidice.
H H
C O C
O
H C OH H C OH

HO C H HO C H

H C OH H C OH

H C OH HO C H
CH2OH CH2OH

D-glucoza L-glucoza
Fig.1 Enantiomeri ai moleculei
de glucoză.

Glucoza, din punct de vedere structural este o hexoză (6 atomi de C) și un furnizor

indispensabil de energie care susţine activitatea celulară. Rezultă din digestia carbohidraţilor şi din
conversia hepatică a glicogenului în glucoză. Cei doi hormoni care reglează în mod direct nivelul
glucozei în sânge sunt insulina şi glucagonul. Glucagonul accelerează conversia glicogenului în
glucoză şi determină astfel creşterea glicemiei. Insulina creşte permeabilitatea membranelor celulare
la glucoză, transportă glucoză în celule (pentru metabolism), stimulează formarea glicogenului şi
reduce concentraţia glucozei din sânge. Alţi hormoni care deţin un rol important în metabolismul
glucozei sunt: ACTH-ul, glucocorticoizii, adrenalina, tiroxina.
Degradarea glucozei se realizează prin procesul de glicoliză. Metabolismul glucozei poate fi
alterat prin mai multe mecanisme: incapacitatea celulelor pancreatice beta de a secreta insulină,
reducerea numărului receptorilor insulinici, malabsorbţia intestinală a glucozei, incapacitatea
ficatului de a metaboliza glicogenul, modificarea concentraţiei hormonilor implicaţi în metabolismul
glucozei.
Criteriile ADA (American Diabetes Association) pentru diagnosticul diabetului zaharat
includ:

1
 1. Simptome sugestive (poliurie, polidipsie, scădere ponderală inexplicabilă), la care se
adaugă o valoare a glucozei „random" 200 mg/dL (>= 11.1 mmol/L)
2. Valoarea gticemiei bazale >= 126 mg/dL (>= 6.99 mmol/L)
3. Valoarea glicemiei 200 mg/dL la 2 ore după administrarea a 75g glucoză (în
cadrul testului de toleranţă la glucoză).

Testul de toleranță la glucoza orală

La indivizii sănătoși, după administrarea orala a unei cantități mari de glucoză răspunsul
insulinic apare rapid, atingând un maximum după circa 30-60 minute. Atunci când există o cantitate
suficientă de insulină pentru a metaboliza glucoza administrată la începutul testului, concentrațiile de
glucoză revin la normal în aproximativ 3 ore.
Eliberarea insuficientă de insulină sau rezistența periferică la acțiunile insulinei va determina
o creștere semnificativă a glicemiei.
Dacă se obțin valori modificate pentru glicemia bazală (à jeun) sau postprandială, acest test poate
susține sau infirma diagnosticul de diabet zaharat.
Adulti: Se vor administra în interval de 5 minute 75g de glucoza anhidra dizolvată în apă rece.
Copii: Cantitatea de glucoza administrată este în funcție de greutatea pacientului: 1.75g/kg corp –
maximum 75g.
Se vor recolta 2 probe de sânge: imediat înainte de administrarea glucozei și după 120 de minute.
In anumite situatii clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta mai multe probe la: 30, 60, 90, 120,
180 minute.
Pentru diagnosticul de diabet zaharat sunt necesare cel puțin două valori anormale ale testului de
toleranță la glucoză.
Testul de toleranță la glucoză este util nu numai în diagnosticul diabetului zaharat, ci și în
identificarea pacienților cu intoleranță la glucoză.
Pregătire pacient:

- pe nemâncate (à jeun);
-fără pregătire specială; proba se recoltează la 2 ore postprandial;
-fără pregătire specială, caz in care pacientul va menţiona timpul scurs de la ultima masă;
-conform recomandărilor aplicabile pentru testul de toleranţă la glucoză;
-uzual inaintea administrării medicaţiei hipolipemiante (pacienţi diabetici)

A B

2
Fig. 2 Vacutainer și holder pentru analizele biochimice (ser) – A / vacutainer pentru dozarea glicemiei
(NaEDTA-obținere plasmă) – B.

Matrice eșantion: - sânge venos;

Eșantion primar: - sânge venos cu/fără anticuagulant, conform indicaţiilor producătorului
kit-ului.
Prelucrare eșantion: - se separă serul/plasma prin centrifugare;
Matrice analit: - ser/plasmă;

Condiții /cauze respingere probe: - ser/plasmă

neseparate de pe hematii în mai puţin de o oră de la
prelevare sau neconservat cu clorură de sodiu;
Recipient de recoltare: - vacutainer fără
anticuagulant cu/fără gel separator sau cu
anticoagulant, conform indicaţiilor producătorului kit-
ului.;
Volum eșantion primar: - minimum 5 mL sânge
venos cu/fără anticoagulant;
Volum eșantion analit: - 0,5 ml ser/plasmă;
Unitate de măsură: - unitate de măsură uzuală:
mg/dl
- unitate de măsură SI: mmol/L
- factor de conversie: 0,05551
Fig.3 Ordinea prelevării sângelui venos
Notă: pentru a converti unitățile SI la unități convenționale, unitățile SI se împart cu
factorul de conversie; pentru a converti unități convenționale la unitățile SI, unitățile
convenționale se înmulțesc cu factorul de conversie.

Principiul metodei de dozare

Glucoza este oxidată de către glucoz-oxidază la acid gluconic și peroxid de

hidrogen. În prezența peroxidazei, peroxidul de hidrogen reacționează cu 4-
aminoantipirina și fenol, pentru a genera un compus chinoniminic de culoare roșie,
care are maximum de absorbție la 500 nm. Absorbanța compusului colorat format este
direct proporțională cu concentrația glucozei în proba de ser.

Glucoză+O 2+ H 2 O Glucozoxidaza
→
acid gluconic+H 2 O 2

3
 2 H 2 O 2 +4-aminoantipirina+Fenol Peroxidaza
→
chinonimină+4 H 2 O
Important: dozarea glicemiei trebuie efectuată cât mai rapid posibil după
obținerea serului sau a plasmei (nu mai târziu de 30 min), sau celulele sanguine
trebuie separate de ser/plasmă în interiorul acestui interval de timp. Motivul constă în
faptul că, după recoltarea sângelui, eritrocitele rămân active metabolic și continuă să
degradeze glucoza preluată din plasmă, ceea ce duce la scăderea pregresivă a
concentrației glucozei. Această precauție poate fi neglijată dacă se recoltează sângele
în tuburi cu anticoagulant conținând fluorură de sodiu sau iodocetat de sodiu, care
blochează glicoliza eritrocitară prin inhibiția enolazei.

Mod de lucru
Reactivi (µl) Probă Standard Martor
Reactiv de lucru 1000 1000 1000
Ser 10 - -
Soluție standard - 10 -

Se incubează 10 minute la temperatura camerei (20-25 ℃), după care se

măsoară absorbanța probei(Ap) și a standardului (As) fată de martor, la λ= 500 nm.
Calculul rezultatelor
Glicemia(mg/dl)=(Ap/As)x Cs
Cs=concentrația standardului=100mg/dl (dupa caz)
Valori de referință:
Vârsta Intervalul biologic de referință
Prematuri, nou născuți 74-99 mg/dl
Copii 60-100 mg/dl
Adulți 74-99 mg/dl

Fiecare laborator de analize medicale trebuie să își stabilească propriul interval

biologic de referință pentru fiecare analit/parametru, să îl prezinte pe buletinul de rezultate
ale analizelor solicitate pentru pacient și să modifice intervalul biologic de referință ori de
câte ori este nevoie (schimbarea echipamentului, a metodei de lucru, a producătorului kit-
ului de reactivi etc.)
Valori de alertă:
 valori < 40 mg/ dL (femei, copii), respectiv < 50 mg/ dL (bărbati) şi < 30 mg/ dL la
nou- născuti;
 valori > 400 mg/ dL (adulti), respectiv > 325 mg/ dL (nou- născuti)
Semnificație clinică:

Creșteri:

4
a.diabet zaharat (rol de diagnostic şi monitorizare);
b. alte maladii/ conditii legate de statusul biologic:
 boala Cushing; feocromocitom, acromegalie, gigantism;
 stări de stres emotional sau fizic acute;
 adenom hipofizar; hemocromatoză;
 pancreatită acută sau cronică;
 neoplasm de pancreas;
 glucagonom;
 afectiuni renale cronice;
 boală hepatică avansată;
 deficientă de vitamina B1 (encefalopatia Wernicke) ;
 obezitate sau stilul de viată sedentar;
 urmare a unor acte medicale (proceduri chirurgicale, anestezie, administrarea
parenterală de glucoză - exemplu nutritia parenterală totală, administrare intravenoasă
a glucozei);
 fumat excesiv
Scăderi:
a.diabetul zaharat dezechilibrat;
b. alte maladii/ conditii legate de statusul biologic:
 insulinom (carcinomul celulelor insulare pancreatice);
 tumori extrapancreatice (exemplu hepatom);
 boala Addison;
 unele boli endocrine (hipopituitarism, hipotiroidism, deficit de hormon adrenocorticotrop -
ACTH);
 foame, sindrom de malabsorbtie;
 afectiuni hepatice (hepatită, etilism, intoxicatie cu cloroform, otrăvire cu arsenic, necroză
hepatică fulminantă;
 prematuri/nou-născuti din mame diabetice;
Interferențe analitice cu medicamente:
Creşteri: paraacetilaminofenol, acid aminosalicilic, acid ascorbic, acid
etilendiaminotetraacetic (EDTA), acid glucuronic, acidul nalidixic, aminofenol, cisteină,
dextran, epinefrină, ergotioneină, fenglutarimidă, fluoruri, fructoză, galactoză, hidralazină,
isoproterenol, levodopa, manoză, mercaptopurină, metildopa, metimazol, norepinefrină
(noradrenalină), oxazepam, propiltiouracil, riboză, tolbutamidă, xiloză.
Scăderi: acid ascorbic, catecolamine, cisteină, fenglutarimidă, oxalat de potasiu,
timolol.
Notă: Interferenţele analitice cu acelaşi medicament pot produce atât creşteri cât
scăderi ale nivelului aparent al analitului in funcţie de procedura şi/ sau metoda utilizată de
furnizorul kitului de reactivi.