LUCRAREA NR.

1. DETERMINAREA GLICEMIEI
2. TESTUL DE TOLERANȚĂ LA GLUCOZĂ
3. SEMNIFICAȚIA DIAGNOSTICĂ A DETERMINĂRII GLICEMIEI

Introducere

Glucoza este cel mai important monozaharid prezent în sânge, care provine
prin digestia carbohidraţilor şi prin degradarea glicogenului.
Glucoza este utilizată în scop energetic, creierul, eritrocitele, muşchiul în
contracţie fiind ţesuturi glucodependente. Reglarea glicemiei presupune intervenţia
glucagonului (determină creşterea glicemiei) şi insulinei (determină scăderea
glicemiei), cei doi hormoni cu rol hiper şi respectiv hipoglicemiant. ACTH-ul,
glucocorticoizii, adrenalina, tiroxina au de asemenea un rol important în
metabolismul glucozei. Degradarea glucozei în scop energetic se realizează prin
glicoliză.
Hiperglicemia şi hipoglicemia pot să apară ca urmare a alterării
metabolismului glucozei.
În condiţii fiziologice după ingestia alimentară nivelul glicemiei creşte atingând
un maxim la 30-45minute, iar la aproximativ două-trei ore glicemia revine la nivelul
bazal.
Glicemia se poate determina prin puncţie venoasă (după un post alimentar de
cel puţin 8 ore, fiind permis doar aportul hidric) sau la nivel capilar cu ajutorul
glucometrului (sângele se recoltează din pulpa degetului, lobul urechii sau regiunea
calcaneană).

ANALIZA SÂNGELUI

Sângele este un ţesut lichid de culoare roşie, compus din plasmă şi din globule
(albe şi roşii), care circulă prin vene şi artere, asigurând nutriţia şi oxigenarea
organismului. Prin intermediul aparatului circulator, sângele transportă nutrienţii şi
oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon şi produşii
de catabolism tisular.
Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge şi este formată din
aproximativ 90% apă, 1% substanţe anorganice (săruri minerale care conţin ioni
dintre care mai importanţi sunt cei
de sodiu Na, clor Cl, potasiu K, magneziu Mg, fosfor P şi calciu Ca) şi aproximativ
9% substanţe organice (proteine, glucide, lipide etc.).
Serul sanguin reprezintă plasma fără factorii de coagulare (fibrinogen) şi
este obţinut prin centrifugarea sângelui după coagulare. Serul conţine predominant
apă (90%), factori de creştere care nu sunt prezenţi în plasmă, proteine, electroliţi şi
hormoni; culoarea galbenă a serului se datorează bilirubinei (figura 1).
Substante anticoagulante: EDTA, citrat de sodiu, heparina, NaF (fluorura de
sodiu)
 Figura 1. Obţinerea serului şi a plasmei prin centrifugarea sângelui

1. Principiu

Determinarea glicemiei se bazează pe utilizarea a două enzime,

glucoz-oxidaza (GOD) şi peroxidaza (POD).
GOD catalizează reacţia de oxidare a glucozei cu formare de acid gluconic şi
apă oxigenată.

Apa oxigenată este descompusă de peroxidază (POD). Oxigenul eliberat

oxidează o-dianisidina incoloră cu formarea unui compus colorat. Intensitatea culorii
este proporţională cu cantitatea de oxigen respectiv cu concentraţia glucozei.
2. Reactivi

1. Tampon fosfat 0,1M, pH 8

2. Amestec enzimatic GOD 6U/ml + POD 38U/ml
3. Orto-dianisidină 1% în metanol
4. Soluţie standard de glucoză: 100mg/100ml
5. Ser

3. Tehnica de lucru

Reactivii se pipetează în eprubete conform tabelului de mai jos:

Reactivi (ml) Probă Standard Martor

Tampon fosfat 1 1 1
Ser deproteinizat 0,1 - -
Standard glucoză - 0,1 -
(100mg/dl)
Apă distilată - - 0,1
Amestec enzimatic 0,1 0,1 0,1
GOD+POD
Reactiv de culoare 1,8 1,8 1,8
se agită; se incubează 30 minute la temperatura camerei
se citeşte extincţia probei şi a standardului faţă de martor la 436nm

4. Calcul

5. Interval de referinţă

Glicemia adulţi: 60-99 mg/dl

6. Valoare diagnostică

Determinarea glicemiei este recomandată pentru diagnosticul şi monitorizarea

diabetului zaharat precum şi pentru diagnosticul hipoglicemiei.
Hiperglicemie fiziologică: efort fizic, stres emoţional, sarcină
Hiperglicemie patologică: diabet zaharat de tip 1, diabet zaharat de tip 2
Hipoglicemie: administrarea unor doze prea mari de insulină, insulinom,
malabsorbţie

În coma diabetică glicemia poate ajunge până la 600-800 mg/dl. Diabetul

zaharat este un factor de risc pentru apariţia complicaţiilor microvasculare (retinopatie,
nefropatie, neuropatie diabetică) şi macrovasculare (boală coronariană, accident
vascular cerebral- AVC).
 TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ- TTGO
(TESTUL HIPERGLICEMIEI PROVOCATE)

Testul de toleranţă la glucoză este indicat pentru diagnosticul diabetului latent,

situaţie în care concentraţia glucozei sanguine este între 100-125mg/dl, antecedente
familiale de diabet zaharat, pentru determinarea diabetului gestaţional.
Testul de toleranţă la glucoză este contraindicat pacienţilor la care diabetul
este clar diagnosticat cu valori ale glicemiei bazale >126mg/dl, valori ale glicemiei
bazale normale, diabet zaharat clinic manifest, în caz de infarct miocardic, naştere,
intervenţii chirurgicale.

1. Principiu

TTGO constă în determinarea glicemiei după un post alimentar de minim 8

ore, înainte şi la interval de 30, 60, 90 şi 120 de minute de la administrarea a 75 de
grame de glucoză dizolvată în apă rece. Administrarea glucozei se realizează în
maxim 5 minute.

3. Tehnica de lucru

Dimineaţa pe nemâncate se recoltează o probă de sânge şi se determină

glicemia. Testul de încărcare cu glucoză (testul hiperglicemiei provocate) constă în
administrarea pacienţilor a jeune a 75g glucoză dizolvată în apă. Se recoltează probe
de sânge şi determină glicemia (utilizând metoda prezentată anterior) la 30, 60, 90 şi
120 minute de la administrare.

Testul de toleranță la glucoză (TTGO)

4. Calcul

Cu valorile obţinute se trasează curba hiperglicemiei provocate, reprezentând

pe abscisă timpul la care s-a recoltat sângele iar pe ordonată mg glucoză/dl (mg/dl= f
(timp) (figura 7).

Testul de toleranță la glucoză

5. Interval de referinţă

Normoglicemie Scăderea Diabet zaharat

toleranţei
la glucoză
Glicemia 60-99mg/dl 100-126mg/ >126mg/dl
bazală dl
Glicemia la < 140mg/dl 140-200mg/ >200mg/dl
două ore de la dl
administrarea
glucozei

Problemă: Pentru un pacient care s-a prezentat în serviciul medical acuzând

polidipsie, poliurie și slăbire în greutate în ultimele luni, s-a recomandat determinarea
glicemiei. Valoarea acesteia a fost 105mg/dl. Ulterior s-a făcut testul hiperglicemiei
provocate obținându-se următoarele valori:
Ep0= 0.18, Ep60= 0.4, Ep120= 0.36, Es= 0.16, Cs= 100mg/dl
Determinați valorile de glicemie și interpretați rezultatele.
 DOZAREA COLESTEROLULUI SERIC TOTAL ŞI A TRIGLICERIDELOR
SERICE

Introducere

Lipidele sunt clase de compuşi insolubili în apă, reprezentate de acizi graşi,

trigliceride, fosfolipide, colesterol liber şi esterificat. Acizii graşi depozitaţi sub formă
de trigliceride în ţesutul adipos servesc ca şi sursă de energie. Fosfolipidele sunt prin
excelenţă lipide membranare fiind prezente şi în lipoproteinele plasmatice.
Colesterolul este o componentă structurală esenţială a membranelor celulare şi
un precursor al acizilor biliari şi al hormonilor steroizi, având o importanţă deosebită
pentru funcţionarea normală a organismului. Colesterolul are origine exogenă
(provine din dietă) sau origine endogenă (sinteză în ficat şi intestin). Din cauza
insolubilităţii sale transportul colesterolului se face sub forma lipoproteinelor
plasmatice.
LDL (colesterol rău)nconţine 60-70% colesterol, reprezintă forma de transport
a colesterolului de la ficat la ţesuturi, în special sistemul arterial, ceea ce explică
incidenţa crescută a aterosclerozei şi bolii coronariene la pacienţii cu nivel seric
crescut de LDL-colesterol.
HDL-colesterol (colesterol bun) are rol în transportul colesterolului de la
ţesuturile periferice la ficat.
Trigliceridele au dublă provenienţă, exogenă (din alimente) şi endogenă (prin
sinteză hepatică). Trigliceridele constituie o rezervă energetică la nivelul ţesutului
adipos şi muscular. Nivelul seric ridicat al trigliceridelor reprezintă un factor de risc al
aterosclerozei.

1. Principiu

Determinarea colesterolului seric utilizează colesterol esteraza (CHE),

colesterol oxidaza (CHO) şi peroxidaza (POD).

2. Reactivi şi aparatură

1. Reactiv colesterol: 100mM tampon pH 6.4, fenol 5mM, 4-aminoantiirina 0.3mM,

>3.2µkat/L, CHO >1.67µkat/L, POD > 50µkat/L
2. Standard cholesterol 200mg/dl
3. Ser
4. Eprubete
5. Pipete 20µl, 1000µl
6. Spectrofotometru
2. Tehnica de lucru

Reactivii se pipetează în eprubete conform tabelului de mai jos:

Reactivi (ml) Probă Standard Martor

Reactiv colesterol 1 1 1
Ser 0.01 - -
Standard colesterol - 0.01 -
Apă distilată - - 0.01
se agită; se incubează 5 minute la 37ºC sau 10 minute la temperatura camerei
se citeşte extincţia probei şi a standardului faţă de martor la 500nm

3. Calcul

4. Interval de referinţă

Colesterol seric total:

Nivel optim: <200 mg/dl

Borderline crescut: 200-239 mg/dl
Nivel crescut: ≥240 mg/dl

5. Valoare diagnostică

Determinarea concentraţiei serice de colesterol, este necesară pentru

prevenirea şi monitorizarea bolilor cardiovasculare precum şi pentru evaluarea
funcţiei hepatice.
Nivelul colesterolului seric total variază în funcţie de vârstă, dietă, etc; creşte
cu vârsta, aproximativ 2,3mg/an vârstă.
Hipercolesterolemie apare în hipercolesterolemie familială, dieta bogată în
colesterol şi grăsimi saturate, sindrom nefrotic, diabet zaharat. Hipercolesterolemia
este un factor de risc pentru ateroscleroză.
Hipocolesterolemie apare în afecţiuni hepatocelulare severe.
 DOZAREA TRIGLICERIDELOR SERICE

1. Principiu

Dozarea trigliceridelor serice se face printr-o metodă enzimatică

.
2. Reactivi şi aparatură
1. Reactiv trigliceride: tampon PIPES pH 7.0, 40mM, 4-aminoantipirina 0.4mM,
ATP 1.5mM, Mg2+ 1.6mM, GK > 66.67µkat/L, GPO > 60µkat/L, POD >
20µkat/L, LPL 16.67µkat/L
2. Soluţie standard trigliceride: 220mg/100ml
3. Ser
4. Eprubete
5. Pipete 1000µl, 20µl
6. Spectrofotometru

2. Tehnica de lucru

Reactivii se pipetează în eprubete conform tabelului de mai jos:

Reactivi (ml) Probă Standard Martor

Reactiv trigliceride 1 1 1
Ser 0.01 - -
Standard trigliceride - 0.01 -
se agită; se incubează 5 minute la 37ºC sau 10 minute la temperatura camerei
se citeşte extincţia probei şi a standardului faţă de martor la 546nm

3. Calcul

4.Interval de referinţă

TG serice/ plasmatice: 40-150mg/dl

5. Valoare diagnostică

Hipertrigliceridemia apare în hiperlipoproteinemie, sindrom nefrotic,

ateroscleroză, infarct miocardic, diabet zaharat.
Hipotrigliceridemia apare în malnutriţie, malabsorţie lipidică, steatoză, etc.

Problemă: Pentru un pacient s-a recomandat evaluarea profilului lipidic, astfel că

s-au determinat colesterolul seric total și trigliceridele serice, obținându-se
următoarele valori de extincție: Colesterol seric total: Ep= 0.38, Es= 0.25, Cs=
200mg/dl; Trigliceride: Ep= 0.45, Es= 0.25, Cs= 220mg/dl. Să se calculeze
colesterolemia și trigliceridemia.