Reglarea glicemiei

Mentinerea glicemiei in limite normale (65–110 mg/dl) este rezultatul actiunii

convergente a unor factori metabolici si hormonali. Principalii hormoni cu rol in reglarea
glicemiei sunt:
- insulina cu rol hipoglicemiant
- glucagonul, adrenalina, cortizolul si somatotropul cu rol hiperglicemiant
Insulina favorizeaza toate caile de utilizare a glucozei in muschi, ficat, tesut adipos prin
stimularea glicolizei, glicogenogenezei si inhibarea gluconeogenezei hepatice.
Glucagonul are actiuni metabolice opuse insulinei, stimuland glicogenoliza si
gluconogeneza in ficat si tesutul adipos.
Adrenalina:
- prin intermediul receptorilor β2 de la nivelul musculatrii scheletice stimuleaza
glicogenoliza
- la nivel hepatic stimuleaza glicogenoliza si gluconeogeneza, furnizand glucoza
tesuturilor extrahepatice (in special creierului)
- la nivelul tesutului adipos, prin intermediul receptorilor β1 stimuleaza lipoliza cu
eliberare de glicerol utilizat in gluconeogeneza
- prin intermediul receptorilor α2 pancreatici inhiba secretia de insulina
Cortizolul stimuleaza la nivel hepatic gluconeogeneza prin aport crescut de aminoacizi
din muschi si de glicerol din tesutul adipos, precum si prin inductia unor enzime
gluconeogenetice. Glucoza este partial depozitata ca glicogen, partial trece in sange.
Efluxul glucozei are un efect hiperglicemiant fiind corelat si cu o captare redusa a
glucozei in muschi si tesut adipos.
Hormonul de crestere scade utilizarea periferica a glucozei, inhiba glicoliza si stimuleaza
gluconeogeneza hepatica.
In conditiile absentei aportului exogen glucidic, mentinerea glicemiei este asigurata prin:
- glicogenoliza (care se intensifica dupa cateva ore de post alimentar, dar
glicogenul hepatic se epuizeaza in circa 15 ore)
- gluconeogeneza (care este intensificata odata cu epuizarea rezervelor de
glicogen)

Investigarea parametrilor metabolismului glucidic

1. Glicemia a jeun (glicemia bazala) se dozeaza din sangele recoltat dimineata, dupa
aproximativ 8 ore de post alimentar; pentru a preveni glicoliza in sangele recoltat se
recomanda folosirea ca anticoagulant a florurii de sodiu. Conform criteriilor American
Diabetes Association (ADA) 2010, valorile normale ale glicemiei bazale sunt cuprinse
intre 60-99 mg/dl. Valorile cuprinse intre 100 si 125 mg/dl sunt interpretate ca glicemie
bazala modificata si necesita efectuarea unor teste suplimentare, iar obtinerea unor valori
mai mari de 126 mg/dl ridica suspiciunea de diabet zaharat.
Nota: Diagnosticul de diabet zaharat se va stabili pe baza a cel putin 2 valori crescute >=
126 ale glicemiei bazale obtinute in zile diferite.
2. Testul de toleranta la glucoza per os

Se dozeaza glicemia bazala, apoi se administreaza in interval de 5 minte 75 g glucoza

anhidra dizolvata in 300 ml apa si se determina glicemia din 30 in 30 de minute timp de 2
ore. Interpretarea valorilor glicemiei bazale si in cadrul testului de toleranta la glucoza se
efectueaza conform criteriilor ADA (American Diabetes Association):

Normoglicemie Conditii asociate cuDiabet zaharat

risc crescut de diabet
zaharat

Glicemie bazala <100 mg/dL 100-125 mg/dL≥126 mg/dL

(glicemie bazala
modificata)

Glicemie la 2 ore dupa <140 mg/dL 140-199 mg/dL≥200 mg/dL

administrarea a 75g (toleranta alterata la
glucoza glucoza)

Pentru diagnosticul de diabet zaharat sunt necesare cel putin doua valori anormale ale
testului de toleranta la glucoza. Testul de toleranta la glucoza este util nu numai in
diagnosticul diabetului zaharat, ci si in identificarea pacientilor cu tolerant alterata la
glucoza (impaired glucose tolerance, IGT).

Persoanele cu glicemie bazala modificata (impaired fasting glucose IFG) ca si cele cu

cele cu toleranta alterata la glucoza (impaired glucose tolerance IGT, valori cuprinse intre
140 si 199 mg/dL la 2 ore dupa administrarea de glucoza) fac parte dintr-un grup
intermediar, care, desi nu indeplineste criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat,
prezinta niveluri ale glucozei prea mari pentru a fi considerate normale. Aceste persoane
au fost incadrate anterior ca avand „prediabet”. Conform noilor recomandari ADA
(2010), IFG si IGT nu trebuie considerate entitati clinice de sine-statoare, ci mai degraba
categorii de risc crescut pentru diabet si afectiuni cardiovasculare. IFG si IGT se asociaza
cu obezitate (in special abdominala), hipertensiune arteriala si dislipidemie (trigliceride
crescute si HDL-colesterol scazut). Cresterea activitatii fizice, scaderea ponderala si
administrarea anumitor agenti farmacologici previn sau intarzie dezvoltarea diabetului la
persoanele cu toleranta alterata la glucoza.

3. Hemoglobina glicata/glicozilata (HbA1c)

Glucidele pot reactiona cu grupari amino din hemoglobina, formand hemoglobine glicate.
HbA1 desemneaza cantitatea totala de hemoglobina glicata si o diferentieaza de
hemoglobina A normala, non-glicata. Exista mai multe tipuri de HbA1; HbA1c, denumita
astfel deoarece a constituit cel de-al treilea peak individual A1 la separarea
cromatografica, s-a dovedit a fi fractiunea cea mai importanta a hemoglobinei glicate
(75-80%). HbA1c reprezinta hemoglobina glicata ireversibil si neenzimatic la gruparile
amino ale valinei terminale din lanturile β. Nivelul HbA1c din sange se coreleaza atat cu
timpul de injumatatire a hemoglobinei cat si cu nivelul mediu al glucozei sangvine pe
perioada duratei de viata a acesteia. Astfel, cresterea HbA1c este proportionala cu nivelul
mediu al glucozei sangvine (glicemia medie) in cursul ultimelor 2-3 luni anterioare
testarii (corespunzatoare duratei medii de viata a eritrocitelor).

Determinarea HbA1c constituie un test de evaluare si monitorizare pe termen lung a

controlului glicemic la pacientii cu diabet zaharat. De asemenea are un rol predictiv in
ceea ce priveste riscul complicatiilor diabetului: cetoacidoza, nefropatia, retinopatia.
Poate evalua abordarea terapeutica cea mai eficienta: antidiabetice orale, insulina,
transplant de celule β. Din aceste motive, HbA1c ar trebui efectuata de rutina la toti
pacientii cu diabet, atat in momentul diagnosticului, cat si ca parte a monitorizarii
continue.
Majoritatea asociatiilor recomanda 6.5% sau 7% HbA1c ca tinta terapeutica pentru
pacientii diabetici.

4. Fructozamina serica se formeaza prin glicozilarea ireversibila, neenzimatica a

albuminei si reflecta valoarea medie a glicemiei din ultimele 2-3 saptamani (este
influentata de turnover-ul albuminei).

Modificari patologice ale glicemiei

Hiperglicemia (glicemie >120 mg/dl) poate aparea:

- asociata hipersecretiei de glucocorticoizi, catecolamine sau hormoni tiroidieni
- in timpul sarcinii
- secundar administrarii unor medicamente: cortizonice, unele diuretice, glucoza
concentrata
Clinic, hiperglicemia se asociaza diabetului zaharat.
Hipoglicemia (glicemie<50 mg/dl asociata cu manifestari clinice) poate fi asociata cu:
- tumorile hipersecretante de insulina (insulinom pancreatic)
- secundar administrarii unor medicamente: insulina, antidiabetice orale, alcool, salicilati