Sunteți pe pagina 1din 4

pH-ul solutiilor

Toate solutiile, inclusiv cele biologice (umori) au printre caracteristicile lor si pe aceea de
a fi acide, bazice sau neutre. Conform teoriei lui Brönsted-Lowry acizii sunt speciile chimice
(molecule sau ioni) care pot pune in libertate protoni, iar bazele sunt speciile chimice care pot
accepta protoni (cu formarea de legaturi coordinative).
Aciditatea, bazicitatea si neutralitatea solutiilor se poate exprima prin concentratii, dar si
mai simplu printr-o scara de la 0 la 14 daca se utilizeaza marimea notata pH.
pH-ul reprezinta logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentratiei ionilor de
hidrogen/hidroniu/protoni ([H3O+]). pH=-lg[H+]
In mod similar poate fi definit pOH-ul: pOH=-lg[OH-]
Intre pOH si pH exista relatia: pH+pOH=14
Pentru a ajunge la aceasta formula trebuie cunoscut faptul ca apa este o substanta cu
caracter amfoter (poate “juca rol” atat de baza, cat si de acid), disociindu-se intr-o proportie
foarte redusa in ioni de H3O+(hidroniu) si OH- (hidroxil/oxidril).
H2O+H2O —>OH- +H3O+, exprimandu-se prin urmatoarea constanta de ionizare:
ki=[H3O+].[HO-]/[H2O]2
Deci apa sufera o reactie de autoprotoliza, care in forma simplificata se prezinta ca o
reactie de ionizare.
H2O=H++HO- si ki=[H+].[OH-]/[H2O]
Gradul de ionizare al apei este foarte mic α=2x10 -9, echilibrul reactiei este mult deplasat
spre stanga, astfel ca in aceste conditii concentratia apei la echilibru ramane constanta si poate fi
inclus in Ki.
Ki[H2O]=[H3O+][HO-]=Kw(KH2O) numit produsul ionic al apei
Marind concentratia in ioni de hidrogen, concentratia in ioni [HO -] scade, astfel incat
produsul ionic Kw ramane constant.
Pentru apa pura pH-ul si pOH-ul sunt egale, valoarea lor fiind egala cu –log 10-7=7.

Pe baza acestor definitii si considerente se poate concluziona:


- solutiile acide au pH<7 si pH-ul scade cand aciditatea creste. Solutiile puternic acide au
pH aproape de 0 sau chiar 0
- solutiile bazice au pH>7 si pH-ul creste cand bazicitatea creste. Solutiile puternic bazice
au pH aproape de 14 sau chiar 14
- solutiile neutre au pH=7 (concentratia H+ este egala cu concentratia HO-)
Valorile normale ale pH-ului diverselor lichide biologice sunt date in tabelul urmator:

Lichidul pH-ul

Plasma sanguina 7.3


Lichidul interstitial 7.4
Sucul gastric 1.2-3
Sucul pancreatic 7.8-8
Saliva 6.3-6.8
Urina 5-8
Determinarea pH-ului unei solutii
1) Metoda colorimetrica
Indicatorii de pH (acido-bazici) sunt substante organice care isi schimba o anumita
proprietate (culoare, turbiditate, fluorescenta, etc) in functie de un anumit parametru variabil al
sistemului (pH-ul). Daca aciditatea solutiei se modifica (de exemplu prin neutralizare cu o baza)
indicatorul isi schimba culoarea. Schimbarea culorii indicatorului este legata de o modificare de
structura/a gradului de ionizare si are loc intr-un interval numit interval de viraj, specific fiecarui
indicator (Tabel 1).

Indicator Schimbarea culorii de Interval de viraj pH


la – la

Metiloranj rosu - galben 3.1 – 4.4


Rosu de metil rosu - galben 4.2 – 6.2
Rosu Congo albastru - rosu 3.0 – 5.0
Albastru de bromtimol (sare de sodiu) galben - albastru 6.2 – 7.6
Rosu neutral rosu - galben 6.8 – 8.0
Turnesol rosu- albastru 5.0 – 8.0
Fenolftaleina incolora – roz violaceu 8.2 – 10.0
Timolftaleina incolora - albastru 9.4 – 10.6
Tabelul 1. Intervalele de viraj ale unor indicatori

H+-Ind (culoare in mediu acid) <—> H++Ind-


Ind-OH (culoare in mediu bazic) <—>HO-+Ind+(culoare in mediu acid)
Pentru ca o substanta sa fie utilizata drept indicator trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa isi schimbe culoarea in mod reversibil, adica modificarea de pH insotita de
schimbarea culorii sa se petreaca atat la cresterea acestuia, cat si la scaderea lui,
- schimbarea culorii sa fie sesizabila la concentratii foarte mici (sensibilitate)
- sa fie solubila in mediul de lucru
- sa fie stabila in mediul de lucru

2) Metoda electrometrica
Aceasta metoda se bazeaza pe relatia de directa proportionalitate ce exista intre pH-ul
unei solutii si diferenta de potential (E) care se stabileste intre o pila construita dintr-un electrod
standard de sticla (Eº) si un alt electrod introdus in solutia de analizat. Aceasta dependenta poate
fi scrisa si sub forma :
E= Eº - RT/F ln[H+], unde Eº = potentialul standard al electrodului de sticla, R=constanta
gazelor, T=temperatura absoluta, F=constanta Faraday
Inlocuind constantele cu valorile lor si trecand de la logaritm natural la logaritm zecimal
se obtine ecuatia: E=-0.059log[H+]=0.059pH
Asemenea determinari de pH se efectueaza cu aparate deosebit de sensibile, numite pH-
metre, care indica direct valoarea pH-ului, ce apare pe un ecran sau pe o scala gradata, cu o
precizie de ordinul sutimilor de unitati de pH (0.00 – 14.00/±0.01).
Caracteristicile tehnice variaza de la un instrument la altul in functie de firma
producatoare, dar principiul de determinare al pH-ului este acelasi. Majoritatea pH-metrelor sunt
alcatuite din aparatul de masura propriu-zis si electrozi. Electrozii specifici masuratorilor de pH
sunt electrodul de referinta, respectiv electrodul de sticla. Electrodul de sticla realizeaza
contactul cu solutia de analizat, prin intermediul unei membrane de sticla cu o compozitie
speciala. La nivelul acesteia apare un potential electrochimic datorita diferentei intre concentratia
de ioni hidroniu din solutia din interiorul electrodului si cea din solutia al carui pH se determina.
Exista electrozi care cuprind atat electrodul de sticla, cat si pe cel de referinta. Acesta
electrod, denumit electrod “combinatie”, este destinat masuratorii pH-ului unor probe cu volum
redus sau in incinte greu aceesibile. Calibrarea aparatului de face in raport cu solutii etalon (cu
pH cunoscut).

Analiza volumetrica/Titrimetria
Volumetria sau titrimetria/titrarea este o metoda chimica de analiza cantitativa, care datorita
simplitatii, rapiditatii si preciziei este larg folosita in diferite laboratoare. Se bazeaza pe
adaugarea treptata a solutiei de reactiv de concentratie cunoscuta = solutia titrata (al carei volum
il vom masura) peste solutia de analizat (a carei concentratie o vom determina), pana la punctul
de echivalenta. Punctul de echivalenta se evidentiaza cu ajutorul indicatorilor chimici de titrare,
substante care la punctul de echivalenta isi modifica vizibil una din proprietati (ex culoarea).
Punctul de echivalenta corespunde situatiei in care reactia chimica dintre componentul de dozat –
reactiv din solutia titrata este completa. Volumul solutiei de concentratie cunoscuta se masoara
cu ajutorul buiretei. Inainte de a efectua titrarea se noteaza diviziunea V1 corespunzatoare pana
la nivelul careia se afla solutia titrata in biureta. Dupa titrare se noteaza corespunzator diviziunea
V2 pana la care ajunge nivelul solutiei in biureta. Diferenta (V2-V1) reprezinta volumul in cm3
al reactivului folosit la titrare. Concentratia solutiei de analizat se va determina cu ajutorul
formulei Cacid.Vacid=Cbaza.Vbaza

In cursul neutralizarii unui acid cu o baza sau a unei baze cu un acid, pH-ul nu variaza uniform
cu volumul de acid/baza adaugat. Curbele de titrare sunt reprezentarile grafice ale variatiei pH-
ului solutiei in functie de cantitatea de reactiv adaugat (acid sau baza).
Erori posibile la masurarea volumelor:
- eroarea de picurare (prin adaugarea unei picaturi de reactiv in exces la sfarsitul titrarii)
- eroarea de scurgere (la scurgerea unei solutii printr-un tub, cum este biureta, in functie de
tensiunea superficiala, densitate, vascozitate si viteza de scurgere a )
- eroarea de citire (daca modul de citire a tandem menisc-gradatie, pot interveni 2 erori de citire:
eroarea de paralaxa, atunci cand la citirea gradatiei ochiul observatorului este situat deasupra sau
sub orizontala tangenta la menisc si eroarea cauzata de fenomenul de refractie a luminii la
suprafata lichidului)
- eroarea de temperatura (cand temperatura e diferita de cea la care s-a facut etalonare)
Bibliografie:
• Biochimie medicală - Ghid pentru lucrările practice. Coordonatori: Valeriu Atanasiu,
Maria Mohora; Autori: Adrian Mircea Căplănuşi, Beatrice Carmen Dogaru, Cristian Dinu
Dogaru, Carmen Duţă, Marilena Gîlcă, Annamaria Katona, Daniela Lixandru, Bogdan
Manolescu, Corina Muscurel, Liliana Pîslaru, Irina Stoian, Bogdana Vîrgolici. Editura
Niculescu, Bucureşti, 2006 (reeditată 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014)
• Biochimie medicală- Lucrări practice pentru FMAM Busu C., Gaman L., Lixandru D.,
Muscurel C., Panait E. Coordonatori Atanasiu V. şi Stoian I. : Editura Universitară „Carol
Davila”, Bucureşti, 2010 (ISBN: 978-973-708-325-8)