6.

DETERMINAREA pH - ULUI

Prezenţa ionilor de hidrogen în diferite procese care au loc în soluţii apoase poate
influenţa echilibrul şi vitezele de reacţie. De aceea este deosebit de importantă cunoaşterea
concentraţiei (activităţii) acestora. În acest scop, Sörensen a introdus noţiunea de pH sau
exponent de hidrogen, care reprezintă cologaritmul concentraţiei (activităţii) ionilor de
hidrogen (H+) sau hidroniu (H3O+) într-o soluţie:

pH = co log a sau pH =  lg a
H 3O  H3O

Pentru simplificare, în locul activităţii se foloseşte concentraţia, astfel că pH-ul

se defineşte:

pH =  lg [H+]

unde [H+] reprezintă concentraţia ionilor de hidrogen din soluţie.

Echilibrele de disociere a solvenţilor protolitici sunt echilibre de tip
acid – bază. Astfel, disocierea apei are loc conform ecuaţiei:

HOH HO + H+
sau: 2HOH HO + H3O+

Aplicând legea acţiunii maselor acestui echilibru, se obţine:

[HO  ]  [H 3O  ]
K
[HOH ]2
unde K este constanta de echilibru.
Deoarece numărul moleculelor de apă care disociază este foarte mic comparativ cu
numărul total de molecule, se poate considera concentraţia apei, HOH, ca fiind constantă şi
egală cu concentraţia totală a apei în soluţie. În aceste condiţii se poate scrie:
 K∙HOH2 = HO– ·  H3O+ = Kw

Produsul HO∙H3O+, constant la o temperatură dată, se numeşte produsul

ionic al apei sau constanta de autoprotoliză, Kw. La temperatura de 25oC valoarea sa
este de aproximativ 1014 moli/l. Ca şi alte constante, constanta de autoprotoliză
variază cu temperatura (tabelul 6.1).

Tabelul 6.1. Valorile produsului ionic al apei la diferite temperaturi

Temperatura
0 18 25 50 100
(oC)

Kw·10 14 0,116 0,608 1,008 5,474 74,0

Din ecuaţia reacţiei de disociere a apei se constată că pentru apa pură

concentraţia ionilor HO  este egală cu concentraţia ionilor H 3O  . Se poate scrie:

HO– = H3O+ = K w = 10–7 moli/l şi pH-ul apei pure este 7.

Pentru mediu acid:

[H3O+] > 107 moli/l, rezultă pH < 7.

Pentru mediu bazic:

[HO] > 107 moli/l, [H3O+] < 107 moli/l, rezultă pH > 7.
Pentru un mediu în care HO = H3O+ = 107 moli/l, pH = 7, iar mediul
este neutru.
Asemănător noţiunii de pH se foloseşte noţiunea de pOH:

pOH = colog aHO- sau pOH =  lg HO

Cologaritmând relaţia de definire a produsului ionic al apei se obţine:

 pH + pOH = – lg Kw

iar pentru temperatura de 25 oC:

pH + pOH = 14

Determinarea pH-ului se realizează prin:

 metode colorimetrice şi
 metode potenţiometrice.

6.1. Determinarea colorimetrică a pH-ului

Metodele colorimetrice de determinare a pH-ului se bazează pe utilizarea unor

substanţe chimice a căror culoare depinde de pH-ul soluţiilor, substanţe numite indicatori de
pH.
Indicatorii de pH sunt substanţe organice care îşi schimbă culoarea şi structura în
funcţie de pH-ul soluţiei în care sunt dizolvate. Potrivit teoriei ionice a lui Ostwald,
indicatorii sunt acizi slabi şi se notează prescurtat (InH) sau baze slabe notate (InOH) care
prin disociere formează anioni, respectiv cationi care au altă culoare decât molecula
nedisociată. Echilibrul de disociere se poate reprezenta conform schemelor următoare:

a) pentru un indicator care în formă moleculară este acid:

InH H+ + In
cul1 cul2
În mediu acid, mediu în care sunt în exces ioni H3O+, echilibrul de disociere va fi
deplasat spre stânga, adică spre forma moleculară (nedisociată) şi apare culoarea
caracteristică acestei forme. În mediu bazic, mediu în care sunt în exces ioni OH, echilibrul
de disociere se va deplasa spre dreapta, forma predominantă este forma ionică (In) a
indicatorului şi apare culoarea corespunzătoare acestei forme.
b) pentru un indicator care în formă moleculară este bază:
 InOH In+ + OH
cul1 cul2

Pentru un astfel de indicator (bază slabă, în formă nedisociată), în mediu acid, mediu
în care sunt în exces ioni H3O+, echilibrul de disociere va fi deplasat spre dreapta, adică spre
forma ionică (disociată) şi apare culoarea caracteristică acestei forme. În mediu bazic, mediu
în care sunt în exces ioni OH, echilibrul de disociere se va deplasa spre stânga, forma
predominantă este forma moleculară (nedisociată) a indicatorului şi apare culoarea
corespunzătoare acestei forme.
Sunt situaţii în care indicatorii prezintă o singură formă colorată (fenolftaleina).
Fiecare indicator prezintă un anumit interval de pH numit domeniu de viraj în care
culoarea se schimbă de la cea caracteristică pentru forma moleculară la cea caracteristică
pentru forma ionică (tabelul 6.1).
Determinarea colorimetrică a pH-ului se realizează prin următoarele metode:
 metoda cu soluţii de indicatori;
 metoda cu hârtie indicatoare;
 metoda cu soluţii etalon.

Tabelul 6.1. Domenii de viraj pentru unii indicatori

Indicator Culoarea Culoarea Domeniu de
indicatorului ca indicatorului viraj
acid ca bază
Violet de metil Galben-verziu Violet 0,15 – 3,2
Metiloranj Roşu Galben 3,1 – 4,4
Roşu de Congo Albastru Roşu 3,0 – 5,0
Alizarin S Galben Albastru 3,7 – 5,2
Verde de brom crezol Galben Albastru 3,8 – 5,4
Roşu de metil Roşu Galben 4,4 – 6,2
Albastru de brom timol Galben Albastru 6,2 – 7,6
Roşu crezol Galben Roşu 7,2 – 8,6
Naftolftaleină Roz Verde 7,5 – 8,6
 Fenolftaleină Incolor Roşu 8,0 – 10,0
Timolftaleină Incolor Albastru 9,6 – 10,6
Alkaliblau Albastru Roşu 9,4 – 14,0

6.1.1. Determinarea colorimetrică a pH-ului cu soluţii de indicatori

Aparatură şi reactivi
Soluţii de analizat (I, II, III), stativ cu eprubete, soluţii de indicatori de pH

Mod de lucru
Se vor analiza soluţiile I, II şi III. În acest scop, în 4 - 5 eprubete se introduc
aproximativ 2 ml soluţie de analizat (I). În prima eprubetă se introduce o picătură din unul
din indicatorii indicaţi în tabel. Se observă culoarea şi, pe baza indicaţiilor din tabel, se trag
concluziile corespunzătoare. Astfel, dacă se utilizează indicatorul roşu de metil sunt posibile
următoarele situaţii:
 Indicatorul se colorează în roşu dacă pH-ul soluţiei de analizat este mai mic de
4,4;
 Indicatorul se colorează în galben dacă pH-ul soluţiei analizate este mai mare de
6,2;
 Indicatorul se colorează în portocaliu dacă pH-ul soluţiei este cuprins în domeniul
de viraj al indicatorului (4,4 – 6,2 pentru roşu de metil).
În funcţie de rezultatul obţinut se aleg indicatorii următori şi se continuă
experimentele până se stabileşte domeniul de pH al soluţiei analizate la cel mai mic
interval posibil. Se continuă experimentele, în acelaşi mod, cu soluţiile II şi III.
Rezultatele obţinute se trec în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2. Rezultatele experimentale pentru determinarea pH-ului

Soluţia de analizat Indicatorul utilizat Culoarea obţinută Concluzia
 Observaţie: Cu ajutorul indicatorilor de pH nu se poate determina valoarea
exactă a pH-ului unei soluţii, ci doar un domeniu de pH.

6.1.2. Determinarea colorimetrică a pH-ului cu hârtie indicatoare

Pentru determinarea rapidă a pH-ului se folosesc hârtii indicatoare de pH.

Hârtiile indicatoare de pH sunt confecţionate din hârtie specială de filtru, îmbibată cu
soluţii de diferiţi indicatori. În contact cu soluţia de analizat, hârtia indicatoare se colorează
specific. Prin compararea culorii hârtiei introdusă în soluţia de analizat cu eşantioanele
colorate ale unui suport indicator se determină valoarea pH – ului soluţiei de analizat.
Metoda de determinare a pH-ului cu hârtie indicatoare nu se poate folosi pentru soluţii
colorate.
Pentru determinarea pH-ului unor probe lichide care conţin în suspensie particule
solide se folosesc filtratele probelor respective.

Aparatură şi reactivi
Soluţii de analizat (I, II, III), stativ cu eprubete, hârtie indicatoare de pH de
diferite domenii (0,5 – 5; 5 – 11; 11,0 – 14,0)

Mod de lucru
Într-o eprubetă se introduc 1 – 2 ml din soluţia de analizat. Din cutia în care se află
rolele cu hârtie indicatoare se rupe câte o fâşie de hârtie corespunzătoare fiecărui domeniu de
pH. Se umectează cu soluţia de analizat din eprubetă fiecare din fâşii şi se compară culoarea
obţinută cu cea a eşantionului (culoare marcată pe suprafaţa cutiei cu rolele hârtiei
indicatoare).
Soluţia de analizat va avea pH-ul indicat de valoarea eşantionului care are aceeaşi
culoare cu una din cele trei fâşii.
Întrebări de control
1. Ce este pH-ul?
2. Ce este pOH-ul?
3. Definiţi produsul ionic al apei.
4. Ce sunt indicatorii de pH?
5. Ce caracter are soluţia al cărei pH este mai mare decât 7?