Diabet

Diabetul zaharat este o boală de metabolism cu evoluție cronică, determinată genetic sau
câștigată, caracterizată prin perturbarea metabolismului glucidic, care se datorează insuficienței
absolute sau relative de insulină din organism.
Normal, glicemia trebuie să fie între 80-120mg% (dimineața pe nemâncate).

Etiologie
Cauzele care duc la diabet zaharat sunt:

 factori ereditari – transmiterea defectului genetic deține un rol important (35-45%).

Se recunoaște o transmisie ereditară fără a se cunoaște precis modul de transmitere.
 alimentația – consumul exagerat de zahăr și dulciuri concentrate. Totuși, rolul cel
mai important îl are supraalimentația, în consecință obezitatea.
 profesia și mediul – sunt predispuși cei cu ocupații sedentare și cu solicitări nervoase
exagerate.
 vârsta – apare în 80% din cazuri după 40-45 ani, iar la copii, la vârsta pubertății.
 inflamațiile pancreasului – pancreatite, intervenții chirurgicale.
 alcoolismul, fumatul.

Au un risc crescut pentru dezvoltarea DZ:

 persoane rude de gradul I cu DZ;
 supraponderali şi obezi;
 femei care au născut copii macrosomi (>4000 g la termenul de 9 luni) sau au fost
diagnosticate cu diabet gestaţional;
 hipertensivi (>140/90 mmHg);
 subiecţi cu HDL >35 mg% şi/sau trigliceride >250 mg%;

Patogenie și fiziopatologie
Pancreasul endocrin, format din insulele Langerhans, este alcătuit din trei grupe de celule:
 beta – care secretă insulină
 alfa – care secretă glucagonul
 delta – care secretă somatostatina
Din punct de vedere patogenic, diabetul este o tulburare în metabolismul glucidelor, care duce la
hiperglicemie. În metabolismul glucidelor se deosebesc trei procese:
1. depunerea la nivelul ficatului a glucozei în glicogen (depozit);
2. transformarea glicogenului în glucoză, prin hidroliză și mobilizarea în sânge după
necesități;
3. formarea glucozei din lipide și protide.
Țesutul muscular este cel mai mare consumator de glucoză, excesul depunându-se sub formă de
grăsime în paniculul adipos. Există un circuit continuu între ficat, marele depozitar și
distribuitor de glucoză, și țesuturi, în special cel muscular, în calitate de consumator.
Legatura dintre acești doi poli este făcută de sânge, unde intervin factori hipergliceminanți și
hipogliceminanți. Când insulina este insuficientă cantitativ sau ineficientă calitativ, glucoza
nu mai poate pătrunde în celule, crește în sânge și apare astfel hiperglicemia.
Pentru a se elimina excesul de glucoză din sânge, este necesar să se elimine prin rinichi o
cantitate mare de apă, ce poate ajunge la 4-5 l (poliurie). Deoarece organismul pierde apă pentru
a elimina glucoza, apare polidipsia – deshidratarea și senzația de sete excesivă. Pentru că
organismul elimină o cantitate crescută prin urină glucoza necesară furnizării de energie pentru
funcțiile organismului, organismul apelează la rezerve (mușchi și țesut adipos). Iată de ce,
diabeticul scade în greutate, chiar daca va consuma cantități sporite de alimente (polifagie).

Tablou clinic – manifestări de dependență în diabet

zaharat
Este tipic în aproximativ 50% dintre cazuri, în rest fiind puţin exprimat sau absent.

Principalele semne sunt:

 poliuria (diureză >2000 ml/24 ore) produsă prin mecanism osmotic;

 polidipsia;

 scăderea ponderală (rezultat al exagerării catabolismului proteic şi lipidic şi al

deshidratării). În general, este mai frecventă în DZ tip 1 și poate să fie moderată sau
foarte exprimată (10-20 kg în câteva săptămâni sau luni);

 astenia, scăderea forţei fizice şi intelectuale;

 polifagia însoţeşte unele cazuri de DZ tip 1 la debut.

 semnele complicaţiilor infecţioase şi degenerative (balanopostită, vulvovaginită,

gangrenă etc.).

Poliuria, polidipsia şi scăderea inexplicabilă în greutate sunt considerate semnele clasice,

hippocratice ale DZ.

Diabetul zaharat de tip 1 – INSULINODEPENDENT

În diabetul zaharat insulinodependent de tip 1, secreția de insulină este absentă. Se întâlnește
mai ales la tineri, și mai rar la adulți. Ereditatea are un rol important.
Diabetul de tip 1 are debut relativ abrupt cu simptome evidente (poliurie, polidipsie, polifagie,
pierdere ponderală) și tendință la cetoacidoză. Este o formă de boală rară care se inregistrează la
10-15% din diabeticii din țara noastră.
Organismul își procură energia din alimente. Glucoza, principala sursă de energie rezultată din
alimente, trebuie să pătrundă în celule. Acest lucru se face cu ajutorul insulinei, principalul
hormon pancreatic endocrin. După masă, când în sânge există o cantitate mare de glucoză,
pancreasul secretă însulină, iar astfel, glucoza intră în celule și scade din sânge.

În diabetul zaharat de tip 1 secreția de insulină nu există, celulele nu o absorb, iar în sânge crește
glicemia.

Prima etapă în diabetul de tip 1 este distrucția aproape completă a celulelor beta
pancreatice, reacție autoimună sau nu. A doua etapă este intervenția unor factori de
mediu (virali, toxici, alimentari), iar a treia etapă este răspunsul inflamator de natură imună
(anticorpi anti-insulari).

Diabetul zaharat de tip 2 – INSULINOINDEPENDENT

Este cea mai frecventă formă (85% din cazuri). Forma tipică este cea care apare după vârsta de
40 de ani, la persoanele cu exces ponderal, cu o perioadă prediagnostică lungă, cu debut
nezgomotos și fără tendință la cetoacidoză.
Diabetul zaharat de tip 2 nu necesită insulină pentru echilibrare. Inițial capacitatea de
secreție pancreatică este bună, răspunde bine la dietă și la tratament oral. Însă în
timp, o parte din acești pacienți devin diabetici, necesitând tratament oral sau, mai
rar, insulină.

În diabetul zaharat de tip 2, pancreasul secretă puțină insulină, care scade cu timpul. Apare și un
defect de utilizare a insulinei – insulino-rezistența.
Etiopatogenia acestei forme nu se cunoaște bine, factorul ereditar joacă un rol important și în
această formă. Evoluția este îndelungată. Deficiența în secreția insulinică apare treptat.

Un rol important îl dețin factorii de mediu: sedetarismul, factorul nutrițional, stresul,

medicamentele. În general este vorba de un bolnav obez, care mânâncă mult.

Investigații și diagnostic diabet zaharat

Examenele de laborator conferă certitudinea existenţei DZ.
a) glicemia din plasmă, recoltată întâmplător (în orice moment al zile, indiferent de
intervalul de timp faţă de ultima masă):
• glicemie <140 mg% = normal
• glicemie ≥200 mg% = DZ
b) glicemia din plasmă, recoltată à jeun (fasting – pe nemâncate, la cel puţin 8 ore de
ultima masă):
• glicemie <110 mg% = normal
• glicemie 110-125 mg% = modificarea glicemiei bazale (MGB),prediabet.
• glicemie ≥126 mg% = DZ
c) testul de toleranţă la glucoză pe cale orală (TTGO)
TTGO se efectuează şi se interpretează după criterii OMS:
 cu trei zile înainte de testare se indică o alimentaţie cu cel puţin 150 g de
glucide (deci nu post sau cură de slăbire);
 în ziua TTGO, se recoltează sânge venos pe anticoagulant pentru dozarea
glicemiei à jeun din plasma rezultată; imediat după aceasta subiectul va trebui
să ingere o soluţie din 75 g de glucoză dizolvată în 300 ml de apă (concentraţie
25%) în decurs de 5 minute.
 după două ore se repetă prelevarea de sânge în acelaşi mod. Dozarea glicemiei
se face prin metoda enzimatică, cu glucozoxidază.
Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valoarea glicemiei la 2 ore:
 glicemie <140 mg% = normal
 glicemie 140-199 mg% = scăderea toleranţei la glucoză (STG)
 glicemie ≥200 mg% = DZ
În prezent, se consideră că efectuarea TTGO nu aduce beneficii notabile faţă de
glicemia à jeun.
d) hemoglobina (Hb) glicozilata – este o fractiune din Hb care se uneste cu resturi de
glucoza; un test de confirmare a mentinerii sub control a glicemiei pe ultimele trei
luni. Nivelul recomandat de experti este ca daca HbA1c ≥ 6.5%, persoana sa fie
diagnosticata ca diabetica.
Îngrijirea pacientului cu diabet zaharat
Problemele pacientului cu diabet zaharat
– alimentatie inadecvata prin surplus (mai mult decat necesarul organismului);
– alterarea volumului de lichide;
– intoleranta la activitate fizica si mentala;
– anxietate
– dispnee,
– circulatie inadecvata
– deficit de cunostinte,
– alterarea perceptiei vizuale,
– disfunctie sexuală
– risc de complicatii acute:
• coma hipoglicemica
• coma hiperglicemica
• coma hiperosmolara( osmolaritate=este concentratia particulelor dizolvate intr-o
solutie (Na, Cl, bicarbonat, uree, glucoza).
Determinarea osmolaritatii serice se utilizeaza in evaluarea echilibrului
hidroelectrolitic si acido-bazic.)
– risc de complicatii cronice: complicatii microvasculare (retinopatie, nefropatie,
neuropatie) si macrovasculare (cardiovasculare).
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu diabet zaharat
– sa se obtina echililibrul metabolismului lipidic;
– pacientul sa se alimenteze conform necesitatilor sale cantitative si calitative;
– pacientului sa-i fie stabilizate functiile vitale
– pacientul sa fie ferit de pericole
– pacientul sa-si recapete conditia fizica si intelectuala;
– sa se obtina echilibrul psihic al pacientului;
– pacientul sa fie sustinut si ajutat de familie
– pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventiile asistentului medical pentru pacientul cu diabet zaharat
Priorităti în îngrijire:
 supravegherea functiilor vitale si vegetative, a stării de constientă,
supravegherea alimentatiei si respectarea dietei, profilaxia complicatiilor.
Interventii proprii (autonome):
 comunicare, hidratare si alimentare, igienă, mobilizare, supravegherea
eliminărilor, educatie.
Interventii delegate:
 pregătește pacientul pentru pentru investigatii si analize, asigură controlul si
asigurarea dietei, administrează tratamentul
 asigura un regim alimentar echilibrat, cu scopul de a furniza ratia calorica
necesara, de a reduce hiperglicemia si de a mentine o greutate corporala
satisfacatoare si stabila:
o evalueaza nevoile alimentare cantitative si calitative in functie de varsta
(copil, adolescent, adult), sex, stare fiziologica (sarcina, alaptare),
activitatea pacientului, forma bolii
 o stabileste ratia alimentara cu: proteine 13-15%, lipide 30-35%, absorbtie
lenta si 1/3 glucide simple cu absorbtie rapida, repartizate pe diferite
mese si adaptate la efortul fizic . Cand pacientul are o activitate usoara
se recomanda 30-35 cal/hg/corp/24ore
o numarul meselor/24 ore: 4-5-6 mese (3 mese principale si 2-3 gustari)
o alegerea alimentelor se face in functie de contintul de glucide;
o alimente interzise: zahar, produse zaharoase, fructe uscate, prajituri,
leguminoase uscate, siropuri,struguri, prune;
o alimente permise, cantarite: paine (50% glucide), cartofi (20% glucide),
pastele fainoase, fructe, legume (cu peste 5% glucide), lapte, branza de
vaci, mamaliga;
o alimente permise necantarite: carnea si derivatele din carne, pestele,
ouale, branzeturile, smantana, untul, legumele cu 5% glucide (varza,
conopida, patlagelele rosii, fasolea verde); din alimentatia zilnica nu
trebuie sa lipseasca oul, carnea, pestele;
o prepararea alimentelor: se vor folosi indulcitoripentru ceaiuri, sosurile
nu se ingroasa cu faina, ci cu legume pasate; pastele fainoase se
cantaresc inainte de fierbere;
o painea se cantareste inainte de a fi prajita (prin deshidratare se
concentreaza in glucide); se folosesc fierberea si coacerea ca tehnici de
preparare a alimentelor;
 recolteaza produsele pentru examelul de laborator (sange, urina);
 administreaza medicatia prescrisa de medic, la orele indicate;
o in diabetul zaharat de tip 1 insulina ordinara prin injectie SC, in doza
recomandata (in functie de valorile glicemiei si glicozuriei), se
administreaza cu 15-30 min. inaintea mesei (se foloseste seringa
speciala, gradata in unitati de insulina, se tine seama ca alcoolul
inactiveaza produsul); ritmul de administrare: 2-3ori/zi, inaintea meselor
principale;
o administreaza insulina monocomponenta, semilenta, lenta o data sau de
doua ori pe zi, la ore fixe, prin injectii subcutanate;
 o altereaza locul de injectare pentru a preveni lipodistrofiile (loc de
injectare: fata externa a bratului, 1/3 mijlocie; fata antero-externa a
coapsei, 1/3 mijlocie; flancurile peretelui abdominal; regiunea
subclaviculara; regiunea fesiera; superoxterna);
o in diabetul zaharat de tip II administreaza medicatia hipoglicemianta pe
cale orala si urmareste efectele secundare ale acestora (greturi, varsaturi,
epigastralgii, inapetenta);
 masoara zilnic diureza si noteaza in foaia de temperatura;
 masoara greutatea corporala la interval de 2-3 zile;
 evalueaza manifestarile de deshidratare: aspectul pieii si al mucoaselor, pulsul,
tensiunea arteriala;
 evalueaza astenia, epuizarea pacientului si il ajuta in efectuarea ingrijirilor
igenice pentru conservarea fortei sale fizice;
 asigura conditii de ingrijire in spital, in saloane mici, linistite, care sa permita
repausul fizic si psihic al pacientului;
 explica pacientului normele de viata si alimentatie pe care trebuie sa le
respecte;
 pune la dispozitia pacientului exemple de diabetici cu evolutie favorabila
indelungata;
 supravegheaza zilnic temperatura corpului, pulsul, tensiunea arteriala,
consemnand, in foaia de temperatura, rezultatul;
 supravegheaza tegumentele bolnavului si mucoasele, sesizand manifestarile
cutanate;
 educa pacientul privitor la pastrarea igienei personale corporale, in general, si
a picioarelor, in special, pentru a preveni escoriatiile, fisurile, bataturile la
acest nivel, care se pot infecta usor (atentie la obezi, la nivelul plicilor)
 sesizeaza unele modificari, care au drept cauza diverse complicatii: schimbari
ale comportamentului (obnubilarea), transpiratii, respiratie Kussmaul, coma;
 acorda ingrijiri speciale in coma hiperglicemica:
 recolteaza periodic sange pentru monitorizarea glicemiei, a rezervei alcaline si
urina pentru glicozurie;
  monitorizeaza pulsul, tensiunea arteriala, respiratia, revenirea constientei;
 reechilibreaza hidroelectrolitic si acidobazic pacientul prin perfuzii cu ser
fiziologic, solutie Ringer sau Fischer si solutie de bicarbonat de sodiu 14%0;
 ingrijeste tegumentele si mucoasele pacientului comatos.
 acorda ingrijiri speciale in coma hipoglicemica:
 administreaza la recomandarea medicului, solutie glucozata, hipertona 10-
20%, 250-500 ml/ora, repetat, pana la revenirea din starea de coma si reluarea
alimentatiei pe cale naturala, sub controlul glicemiei.
Interventii educative
 Educa pacientul pentru prevenirea complicatiilor
 Invata pacientul sa respecte ratia de glucide/24 si sa-si cantareasca alimentele;
 Invata pacientul sa inlocuiasca unele alimente cu continut mare de glucide prin
altele cu continut mai redus, pentru a obtine senzatia de satietate (ex painea
care are 50% glucide se poate inlocui cu mamaliga care are 12% glucide);
 Invata pacientul sa dozeze insulina, tehnica injectiei cu insulina, pastrarea
produsului la loc uscat, la o temperatura de 4-7 grade C, sa manance la 15-30
min dupa administrarea insulinei;
 Invata pacientul sa recunoasca cauzele si semnele complicatiilor acute si cum
sa intervina in cazul producerii lor.
o Cauzele hiperglicemiei pot fi: abaterile alimentar, episoadele
infectioase, diferite stari fiziologice.
o Manifestarile hiperglicemiei constau in : oboseala, somnolenta,
inapetenta, greturi, varsaturi, diaree, tahicardie, hipotensiune arteriala,
piele uscata, respiratie Kussmaul, pierderea lenta a constientei.
o Cauzele hipoglicemiei pot fi: excesul de insulina, ingestia incompleta de
hidrati de carbon, lipsa controlului glicemiei.
o Manifestarile hipoglicemiei constau in : ameteli, astenie, piele rece,
transpiratii, HTA, pierderea brusca a constientei, respiratie normala.
 Invata pacientul sa efectueze autocontrolul metabolic (glicemia si glicozuria la
domiciliu). Controlul glicemiei se poate face cu ajutorul bandeletelor sau strip-
urilor folosind sangele capilar.
Educația pacientului cu diabet zaharat
Scop
~ Condiţie esenţială de menţinere a vieţii pacientului cât mai aproape de normal.
Principii generale:
 Să poată recunoaşte complicaţiile diabetului
 Să cunoască complicaţiile majore ale diabetului şi forma lor de manifestare.
 Să recunoască manifestările comei hipoglicemice: apar la început transpiraţii
profuze, ameţeli, astenie, foame exagerată → care cedează prin ingestie de
alimente sau glucoză. Bolnavul poate interveni singur ingerând zahăr în
formele uşoare.
 Să recunoască retinopatia diabetică, glomerulonefroza, angiopatia;
 Complicaţii cronice: mai frecvent oculare, renale, ischemice periferice – şi
mijloace de prevenire – examen periodic oftalmologic şi renal, inspecţia
zilnică a picioarelor şi evitarea leziunilor locale.
 Reacţiile hipoglicemice – semnificaţia lor şi mijloacele de corectare.
 Tratarea infecţiilor acute sau alte complicaţii cu potenţial de decompensare.
 Controlul periodic al glicemiei şi glicozuriei.
Dieta
 Alături de tratamentul medicamentos reprezintă condiţia esenţială menţinerii
vieţii diabeticului cât mai aproape de normal.
 Bolnavul să cunoască bine regimul, conţinutul în glucide pentru fiecare
aliment în parte, să respecte cantitatea de glucide care va fi cât mai apropiată
de cea a individului normal funcţie de toleranţa la glucoză şi ţinând seama de
vârstă, sex şi munca depusă.
 Nu trebuie să lipsească din dietă proteinele animale cu valoare biologică –
lapte, carne, brânzeturi, ouă, peşte – şi lipidele, în special cele vegetale
nesaturate.
 Pâinea va fi împărţită pe felii şi mese cât mai exact, mesele se vor repartiza la
ore cât mai precise, ultima masă sub forma unei mici gustări va fi la orele 22.
 Pentru prepararea alimentelor, bolnavul va ţine seama de următoarele principii:
 o Nu se va folosi niciodată zahărul şi produsele zaharoase la pregătirea
alimentelor, îndulcirea se va face cu indulciori.
o Prepararea sosurilor se va face pe cât posibil fără făină.
o Pâinea prăjită va fi cântărită înainte de prăjire, deoarece prin
deshidratare cresc glucidele.
o Proteinele animale vor fi obligatoriu prezente în dietă.
o Prăjirea este contraindicată. Se utilizează fierberea şi coacerea
 Bolnavii care utilizează insulina trebuie să ştie că:
o Sunt interzise amestecuri de Insulină românească cu orice alt tip de
Insulină, deoarece se reactivează.
o Flacoanele de insulină se păstrează tot timpul la frigider la +40 – +70 la
loc uscat. Înainte de administrare flaconul este încălzit la temperatura
camerei şi se agită până se omogenizează.
o Extragerea insulinei se face cu 2 ace sterile care se introduce în dopul de
cauciuc, după dezinfectare cu alcool şi ştergere cu un dop de vată sterilă
cu apă şi se usucă.
o Se folosesc seringi de 2 ml cu 40 gradaţii.
o Injecţiile se fac subcutanat cu respectarea măsurilor de asepsie.
 Bolnavul diabetic trebuie să cunoască rolul efortului fizic în diabetul zaharat,
sunt ridicate plimbări în aer liber, alergări, înot, călărit.
Regimul alimentar în diabetul zaharat
 Regimul alimentar trebuie să fie echilibrat cu scopul de a furniza raţia calorică
necesară de a reduce hiperglicemia şi de a menţine o greutate corporală
satisfăcătoare şi stabilă.
 Raţia alimentară trebuie să fie repartizată în trei mese pe zi principale şi două
gustări bineînţeles cu aproximaţie, care să fie la orele de masă şi să furnizeze
55% din calorii sub formă de glucide (din care două treimi să fie glucide
complexe, zise cu absorbţie lentă şi o treime glucide simple zise cu absorbţie
rapidă, repartizată pe diferitele mese şi adaptate la un eventual efort fizic.
 La alcătuirea regimului alimentar în diabetul zaharat se va ţine seama de:
o Stabilirea toleranţei la glucoză şi a necesarului de insulină.
 o Stabilirea necesarului caloric.
o Stabilirea constituenţilor raţiei alimentare.
o Calculul caloric.
→ Stabilirea toleranţei la glucoză şi a necesarului de insulină.
 În timp de 3 zile consecutiv se va administra bolnavului un regim cu o
cantitate fixă de glucide de 150-200 g pe zi, urmărind zilnic glicemia à jeun şi
glicozuria pentru 24 ore.
 Se face media glicozuriilor care se scade din cantitatea de glucide administrate.
 În funcţie de rezultat se disting două cazuri:
• Toleranţa la glucoză mai mare de 150 g glicozurie O. Diabetul se echilibrează
suficient numai regim dietetic.
• Toleranţă la glucoză 100, diabet zaharat necesită dietă + obligatoriu insulină.
→ Stabilirea necesarului caloric.
 Se face în funcţie de: greutatea individului, greutatea ideală, consumul
energetic.
 Raţia alimentară a diabeticului nu se deosebeşte de alimentaţia raţională a
omului sănătos, dar cu unele corective care trebuie avute în vedere de către
bolnav.
 Trebuie să-şi cunoască bine regimul, conţinutul de glucide pentru fiecare
aliment în parte şi să-l respecte. Trebuie să fie bine instruit asupra conţinutului
glucidic al alimentelor.
 Cantitatea de glucide consumate zilnic va fi apropiată de aceea a individului
normal, ţinându-se seama de muncă depusă, vârstă şi sex, starea fiziologică.
→ Stabilirea constituenţilor raţiei alimentare.
 Bolnavul trebuie să cunoască cele trei grupe de alimente mai importante:
cartofi, fructe proaspete, legume verzi, pâine, lapte, cereale.
 Glucidele – vor acoperi 50-60% din necesarul caloric fără a depăşi 200 calorii.
 Proteinele – asigurate din carne, peşte, ouă, lapte, pâine şi cereale – 15-20%
din raţia calorică şi sunt preferate în cantitate de maxim 1 g / kg corp / zi.
  Lipidele – reprezintă maxim 30% din raţia calorică şi sunt preferate cele
vegetale (uleiuri vegetale), dar şi cele animale (lapte, carne, ouă, brânzeturi)
unt, ulei şi grăsimi din carne.
 Alcoolul – aduce 7 cal / g – se admite maxim o băutură la masa principală.
 Îndulcitorii – nu aduc calorii şi înlocuiesc zahărul.
 Pâinea va fi împărţită pe felii şi pe mese cât mai exacte.
 Mesele se vor repartiza la ore cât mai precise:
o Dimineaţa – 6,00-6,30.
o Ora 10,00-10,30.
o Prânz – 14,30-15,00.
o Ora 17,00-17,30.
o Seara – 20,00-20,30.
o Ora 22,00 sub forma unei mici gustări.
→ Alimente care pot fi consumate fără restricţie sunt:
 Carnea (vacă, viţel, pasăre, porc, miel slab – proaspătă sau congelată), şuncă =
300g.
 Peşte proaspăt sau congelat, sărat, afumat = 400 g.
 Brânzeturi: telemea, caşcaval, brânză topită = 200-300g. Smântână – cremă.
 Grăsimi: unt, untdelemn, margarină.
 Ouă proaspete foarte moi.
 Legume având conţinut mic în glucide: castraveţi, varză, conopidă, spanac,
dovleac, fasole verde, sparanghel, salată, vinete, roşii, lăptuci, păpădie, urici,
măcriş, ridichi, ciuperci, ardei gras, praz, untişor, ştevie.
→ Alimente permise limitat (se cântăresc zilnic şi se calculează conţinutul în
glucide):
 Fructe proaspete: mese, fragi, căpşuni, zmeură, caise, vişine, cireşe timpurii,
pere, portocale, gutui, piersici, şi pepene verde 600 g.
 Sfeclă, morcov, ţelină, ceapă, orez fiert=300-400g.
 Lapte: iaurt, caş, urdă. Brânză proaspătă de vaci = 500 ml.
 Cartofi, orez, griş, paste făinoase cântărite fierte = 150g.
  Pâine = 400g. Mămăligă = 400 g.
 Nu se fierb cartofi, morcovi, sfeclă, ţelină sau paste făinoase în ciorbă.
 Băuturile alcoolice: vin alb, ţuică, coniac – ocazional, cu moderaţie.
→ Alimente interzise:
 Nuci, alune. Castane. Fasole. Mazăre. Linte. Bob.
 Ceai sau cafea (permise îndulcite cu zaharină). Struguri, prune. Banane.
 Zahăr. Ciocolată. Bomboane. Dulceţuri. Halva. Rahat. Îngheţată. Caramele.
Miere de albine
 Prăjituri. Cozonac. Bere, vin dulce, must, siropuri, toate produsele zaharoase,,
inghetata, ciocolata, curmale, smochine, stafide, struguri dulci, pere, prune
dulci, lichior.
→ Monitorizare:
 glicemie
o zilnic->înaintea mesei matinale, prânzului, cinei, mesei dinainte de
culcare
o de 2 ori/lună->la miezul nopţii, la ora 10.
 cetonurie
o de 2 ori/lună înaintea mesei matinale
o în condiţii de boală la fiecare micţiune
 la 4 luni->greutate, talie, TA, vedere, glanda tiroidă
 Hb glicozilată->indicator al glicemiei din ultimele 2-3 luni
 anual-> examen oftalmologic, funcţie tiroidiană.