Diabetul zaharat este o boală de metabolism cu evoluție 

cronică, determinată genetic sau

câștigată, caracterizată prin perturbarea metabolismului glucidic, care se datorează
insuficienței absolute sau relative de insulină din organism.
Normal, glicemia trebuie să fie între 80-120mg% (dimineața pe nemâncate).
Cauzele care duc la diabet zaharat sunt:
 factori ereditari – transmiterea defectului genetic deține un rol important (35-45%).
Se recunoaște o transmisie ereditară fără a se cunoaște precis modul de transmitere.
 alimentația – consumul exagerat de zahăr și dulciuri concentrate. Totuși, rolul cel mai
important îl are supraalimentația, în consecință obezitatea.
 profesia și mediul – sunt predispuși cei cu ocupații sedentare și cu solicitări nervoase
exagerate.
 vârsta – apare în 80% din cazuri după 40-45 ani, iar la copii, la vârsta pubertății.
 inflamațiile pancreasului – pancreatite, intervenții chirurgicale.
 alcoolismul, fumatul.
Au un risc crescut pentru dezvoltarea DZ:
 persoane rude de gradul I cu DZ;
 supraponderali şi obezi;
 femei care au născut copii macrosomi (>4000 g la termenul de 9 luni) sau au fost
diagnosticate cu diabet gestaţional;
 hipertensivi (>140/90 mmHg);
 subiecţi cu HDL >35 mg% şi/sau trigliceride >250 mg%;
Patogenie și fiziopatologie
Pancreasul endocrin, format din insulele Langerhans, este alcătuit din trei grupe de celule:
 beta – care secretă insulină
 alfa – care secretă glucagonul
 delta – care secretă somatostatina
Din punct de vedere patogenic, diabetul este o tulburare în metabolismul glucidelor, care
duce la hiperglicemie. În metabolismul glucidelor se deosebesc trei procese:
1. depunerea la nivelul ficatului a glucozei în glicogen (depozit);
2. transformarea glicogenului în glucoză, prin hidroliză și mobilizarea în sânge după
necesități;
3. formarea glucozei din lipide și protide.
Țesutul muscular este cel mai mare consumator de glucoză, excesul depunându-se sub formă
de grăsime în paniculul adipos. Există un circuit continuu între ficat, marele depozitar și
distribuitor de glucoză, și țesuturi, în special cel muscular, în calitate de consumator.
Legatura dintre acești doi poli este făcută de sânge, unde intervin factori hipergliceminanți și
hipogliceminanți. Când insulina este insuficientă cantitativ sau ineficientă calitativ,
glucoza nu mai poate pătrunde în celule, crește  în sânge și apare astfel hiperglicemia.
Pentru a se elimina excesul de glucoză din sânge, este necesar să se elimine prin rinichi o
cantitate mare de apă, ce poate ajunge la 4-5 l (poliurie). Deoarece organismul pierde apă
pentru a elimina glucoza, apare polidipsia – deshidratarea și senzația de sete excesivă. 
Pentru că organismul elimină o cantitate crescută prin urină glucoza necesară furnizării de
energie pentru funcțiile organismului, organismul apelează la rezerve (mușchi și țesut
adipos). Iată de ce, diabeticul scade în greutate, chiar daca va consuma cantități sporite de
alimente (polifagie).
Tablou clinic – manifestări de dependență în diabet zaharat
Este tipic în aproximativ 50% dintre cazuri, în rest fiind puţin exprimat sau absent.
Principalele semne sunt:
 poliuria (diureză >2000 ml/24 ore) produsă prin mecanism osmotic;
 polidipsia;
 scăderea ponderală. În general, este mai frecventă în DZ tip 1 și poate să fie moderată
sau foarte exprimată;
 astenia, scăderea forţei fizice şi intelectuale;
 polifagia însoţeşte unele cazuri de DZ tip 1 la debut.
 semnele complicaţiilor infecţioase şi degenerative (balanopostită, vulvovaginită,
gangrenă etc.).
Poliuria, polidipsia şi scăderea inexplicabilă în greutate sunt considerate semnele clasice,
hippocratice ale DZ.
Diabetul zaharat de tip 1 – INSULINODEPENDENT
În diabetul zaharat insulinodependent de tip 1, secreția deinsulină este absentă. Se
întâlnește mai ales la tineri, și mai rar la adulți. Ereditatea are un rol important.
Diabetul de tip 1 are debut relativ abrupt cu simptome evidente (poliurie, polidipsie,
polifagie, pierdere ponderală) și tendință la cetoacidoză. Este o formă de boală rară care se
inregistrează la 10-15% din diabeticii din țara noastră.
Organismul își procură energia din alimente.  Glucoza, principala sursă de energie rezultată
din alimente, trebuie să pătrundă în celule. Acest lucru se face cu ajutorul insulinei,
principalul hormon pancreatic endocrin. După masă, când în sânge există o cantitate mare de
glucoză, pancreasul secretă însulină, iar astfel, glucoza intră în celule și scade din sânge.
În diabetul zaharat de tip 1 secreția de insulină nu există, celulele nu o absorb, iar în sânge
crește glicemia.
Prima etapă în diabetul de tip 1 este distrucția aproape completă a celulelor beta
pancreatice, reacție autoimună sau nu. A doua etapă este intervenția unor factori de
mediu (virali, toxici, alimentari), iar a treia etapă este răspunsul inflamator de natură
imună (anticorpi anti-insulari).
Diabetul zaharat de tip 2 – INSULINOINDEPENDENT
Este cea mai frecventă formă (85% din cazuri). Forma tipică este cea care apare după vârsta
de 40 de ani, la persoanele cu excesponderal, cu o perioadă prediagnostică lungă, cu debut
nezgomotos și fără tendință la cetoacidoză.
Diabetul zaharat de tip 2 nu necesită insulină pentru echilibrare.  Inițial capacitatea de
secreție pancreatică este bună, răspunde bine la dietă și latratament oral.   Însă în timp, o
parte din acești pacienți devin diabetici, necesitând tratament oral sau, mai rar,  insulină.
În diabetul zaharat de tip 2, pancreasul secretă puțină insulină, care scade cu timpul. Apare și
un defect de utilizare a insulinei – insulino-rezistența.
Etiopatogenia acestei forme nu se cunoaște bine, factorul ereditar joacă un rol important și în
această formă. Evoluția este îndelungată. Deficiența în secreția insulinică apare treptat.
Un rol important îl dețin factorii de mediu: sedetarismul, factorul nutrițional, stresul,
medicamentele. În general este vorba de un bolnav obez, care mânâncă mult.
Problemele pacientului cu diabet zaharat
– alimentatie inadecvata prin surplus (mai mult decat necesarul organismului);
– alterarea volumului de lichide;
– intoleranta la activitate fizica si mentala;
– anxietate
– dispnee,
– circulatie inadecvata
– deficit de cunostinte,
– alterarea perceptiei vizuale,
– disfunctie sexuală
– risc de complicatii acute:
• coma hipoglicemica
• coma hiperglicemica
• coma hiperosmolara
– risc de complicatii cronice: complicatii microvasculare (retinopatie, nefropatie, neuropatie)
si macrovasculare (cardiovasculare).
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu diabet zaharat
– sa se obtina echililibrul metabolismului lipidic;
– pacientul sa se alimenteze conform necesitatilor sale cantitative si calitative;
– pacientului sa-i fie stabilizate functiile vitale
– pacientul sa fie ferit de pericole
– pacientul sa-si recapete conditia fizica si intelectuala;
– sa se obtina echilibrul psihic al pacientului;
– pacientul sa fie sustinut si ajutat de familie
– pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventiile asistentului medical pentru pacientul cu diabet zaharat
Priorităti în îngrijire:
 supravegherea functiilor vitale si vegetative, a stării de constientă, supravegherea
alimentatiei si respectarea dietei, profilaxia complicatiilor.
Interventii proprii (autonome):
 comunicare, hidratare si alimentare, igienă, mobilizare, supravegherea eliminărilor,
educatie.