Diagnosticul hipoglicemiilor/hiperglicemiilor Anomaliile genetice de metabolism glucidic Concentraţia glucozei serice – glicemia-60–110 mg/100 ml •Mecanisme de control –multiple: ficat, ţesuturi extrahepatice, glande endocrine •Reglare hormonală-hormoni hipoglicemianţi (insulina)-h. hiperglicemianţi (catecolamine, cortizol, STH) •Determinare în laborator - metode enzimatice •Determinare în afara laboratoarelor -glucometre Valorile modificate ale glicemiei cu semnificaţie clinică: –hipoglicemie -<60 mg/dl -hipoglicemie critică <40 mg/dl (femei şi copii), <50 mg/dl (bărbaţi) –hiperglicemie ->110 mg/dl -prag renal de eliminare -160–180 mg/dl –diagnostic diabet zaharat –glicemie bazală >=126 mg/dl -glicemie “random” >=200 mg/dl–hiperglicemie critică 400–600 mg/dl-comă diabetică cetoacidozică Hiperglicemii fiziologice: –origine adrenalinică:stări de emoţie, frig, etc.–aport exogen:2-3 ore după masa bogată în glucide, perfuzii cu glucoză. Hipoglicemii fiziologice După intervenţii chirurgicale, anestezie, efort fizic intens, consum de alcool(inhibă gluconeogeneza), origine medicamentoasă(admin.insulină,sulfonilureice etc.). Variaţii patologice Tipuri de probe ce se pot analiza: a.Glicemie bazală –àjeun b.Glicemie în probă recoltată “random” c.Glicemie determinată la 2 ore după masă
Recoltarea probelor pentru analiză:
a. După post de 8 ore b. La recoltare random trebuie menţionat timpul scurs de la ultima masă c. Trei zile înainte de test se consumă maxim 150g glucide/zi Dimineaţa testului - mic dejun sau se ingeră 75 g glucoză şi se recoltează sânge exact la două ore (de la început sau de la administrare) Specimen recoltat – sânge venos - glucoza sanguină mai mică decât cea serică cu 10-12% - à jeun, glucoza capilară cu 2-5 mg/dl > sânge venos - postprandial, glucoza capilară cu 30 mg/dl >sânge venos Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant (cu/fără gel separator) - vacutainer cu NaF/oxalat de K (previne coagularea) - vacutainer cu EDTA,heparină, citrat Prelucrare şi conservare: Separare ser - în maxim 2 ore de la recoltare, după coagulare completă Analiză în maxim 8 ore (scade cu menţinerea la temp. camerei) Glicoliza scade glicemia cu 5-7% într-o oră la tem. camerei în probe neseparate Conservare ser – 2-8oC – 72 ore - stocare la -20oC – 1 lună Volum probă – minim 0,5 ml ser Metode de dozare a glucozei Metoda enzimatică cu glucozoxidază Limite şi interferenţe - Liniaritate până la 500 mg/dl - Hb, bilirubină, acid uric, glutation, acid ascorbic, tetraciclină– inhibă POD - Medicamente Metoda enzimatică cu hexokinază – metoda de referinţă Limite şi interferenţe - Liniaritate până la 500 mg/dl; diluţie cu NaCl 0,9% - CV <5% (100DS/medie) - Hemoliza (Hb>0,5g/dl), TG>500 mg/dl), bilirubină - Medicamente •Interferenţe - Hipoglicemie – la pacienţii cu eritrocitoză, leucocitoză - Hiperglicemie – sarcina normală, fumători, sedentari, obezi - Medicamente Creşteri – ACTH, agonişti beta-adrenergici (terţbutalină) cafeină, teofilină calcitonină, corticosteroizi, glucagon, D-tiroxină, somatostatină diuretice adrenalină, dopamină, indometacin acid nicotinic estrogeni, contraceptive orale fenitoină, tiabendazol, streptozotocină Scăderi – paracetamol, blocanţi beta-adrenergici steroizi anabolizanţi, antihistaminice aspirină (doze toxice) captopril, inhibitori MAO Teste pentru evaluarea tulburărilor metabolismului glucidic
•Determinarea glicemiei àjeun -test util, uneori insuficient
•Determinarea glucozuriei –pentru hiperglicemii peste prag renal •Probe dinamice –informaţii despre perturbarea homeostaziei glucozei pe o perioadă mai mare de timp -testul de dozare a glucozei la două ore după masă -testul de toleranţă la glucoză –proba hiperglicemiei provocate -determinarea hemoglobinei glicozilate(glicate) -determinarea fructozaminei Testul de toleranţă la glucoza administrată oral(TTGO)
-evaluează răspunsul insulinic la modificări fiziologice ale glicemiei
-necesar când valorile glicemiei„àjeun”nu sunt net crescute •Interpretarea corectă a TTGO se face in următoarele condiţii:–efectuare după ce pacientul a ţinut regim cu max. 150 g glucide/zi,3 zile –pacientul sa nu aibă afecţiune acută cu 15 zile înainte de test–are activitate fizică normală -fără consum de cafea, alcool, tutun,cu cel puţin 8 şi cel mult 16 ore înainte -testare între orele 7 şi 9 dimineaţa, datorită variaţiilor diurne ale glicemiei Test realizat după încărcare cu 75g de glucoză (la adulti),doză de 1,75g de glucoză/kg corp la copii(fără a depăşi 75g) Se recoltează o probă de sânge venos,pe nemâncate Se iau 75-100 g de glucoză dizolvată în apă,cu puţin suc de lamâie sau o altă aromă şi se ingeră în timp de 5 minute Se recoltează sânge la 60–120–180 min. si se măsoară glicemia În paralel –recoltare urină(nediabetici- probele de urină negative)
•Normal,glucoza atinge maxim(150–
180mg/dl)în30–60min.,scade sub valoarea„àjeun”şi revine în limite normale după 120minute
crescută(mai mult de200-300mg/dl) Teste de evaluare a glucozei la 2 ore după masă: •comparare valoare glicemie obţinută la 2 ore după masă sau după ingerare 100 g glucoză cu valoarea„àjeun”-necesar în diagnostic are diabet zaharat- Normal-după masă glicemia tinde să revină la valoarea„àjeun” în 2 ore şi trebuie să fie sub 120 mg/dl-Să se ţină cont de medicaţie,agenţi chimici,perturbări hormonale,dietă •Evaluarea hemoglobinei glicozilate–combinare Hb cu glucoză prin reacţie neenzimatică,continuăpeperioadavieţii hematiilor/ Hemoglobina glicozilată-mai multe formemajore (HbA1a, HbA1b, HbA1cşi unele minore (până la 10% din HbA) Hemoglobina glicozilata/HbA1c
• Hemoglobina glicozilată este termenul folosit pentru a descrie
formarea unui compus de hemoglobină produs atunci când glucoza (un zahăr reducător) reacționează cu grupa amino a hemoglobinei (o proteină). • Molecula de glucoză se atașează nonenzimatic de molecula de hemoglobină pentru a forma o cetoamină. • Rata de formare este direct proporțională cu concentrația plasmatica de glucoză. • Deoarece durata medie de viata a globulelor roșii este de aproximativ 120 de zile, nivelul hemoglobinei glicozilate reflectă în orice moment nivelul mediu al glicemiei din ultimele 2 până la 3 luni. • Valorile normale variază de la 4,0% la 6,0%. Hemoglobina glicozilata/HbA1c
• Doi factori determină nivelurile de hemoglobină
glicozilată: -concentrația medie de glucoză; -durata de viață a eritrocitelor.
• Dacă durata de viață a globulelor roșii este scăzută
din cauza unei alte stări de boală, cum ar fi hemoglobinopatiile, hemoglobina va avea mai puțin timp pentru a deveni glicozilată, iar nivelul de hemoglobină glicozilată va fi mai mic. •Normoglicemie-HbA1a–b circa 2%, iar HbA1c circa 5–6%din HbA •Semnificativ crescute la pacienţii cu diabet zaharat •Modificare lentă -indice util pentru controlului metabolic în diabet HIPOGLICEMIA
Hipoglicemia se caracterizează prin:
-simptome ale sistemului nervos central (SNC), inclusiv confuzie, comportament aberant sau comă; -un nivel simultan al glicemiei egal sau mai mic de 40 mg / dl; (50-55mg / dl, 60 mg / dl) ; - simptomele dispar în câteva minute după administrarea glucozei.
Simptomele hipoglicemiei se impart in doua categorii:
Simptomele adrenergice sunt mediate de eliberarea de epinefrină reglată de
hipotalamus ca răspuns la hipoglicemie. De obicei, simptomele adrenergice apar atunci când nivelul glicemiei scade brusc. Acestea sunt:-anxietate, palpitatii, tremor, transpiratie. Simptomele neuroglicopenice- livrarea deficitara de glucoză la creier - are ca rezultat afectarea funcției lui, provocând:-durere de cap, confuzie, convulsii, comă, moarte. Hipoglicemia poate fi împărțită în trei tipuri: -indusa de insulina; -postprandiala(numita si hipoglicemie reactiva); -hipoglicemia de post. Hipoglicemia indusa de insulina apare frecvent la pacientii diabetici care primesc tratament cu insulina.In acest caz glucagonul, administrat subcutanat sau intramuscular, este tratamentul. TIPURI DE Hipoglicemia postprandiala este a doua cea mai
HIPOGLICEMII comuna cauza de hipoglicemie. Este cauzată de o
eliberare exagerată de insulină după o masă, determinând hipoglicemie tranzitorie cu simptome adrenergice ușoare. Hipoglicemia de post poate rezulta dintr-o reducere a ratei producției de glucoză prin glicogenoliză hepatică sau gluconeogeneză. HIPERGLICEMIA
Hiperglicemia este o creștere a nivelului de glucoză plasmatică.
Diabetul este de fapt un grup de boli metabolice caracterizate prin hiperglicemie rezultată din defecte ale secreției de insulină, acțiunea insulinei sau ambele, asociate cu caracteristica clinică: polidipsie, poliurie. Clasificare: -DZ tip 1-insulin-dependent; -DZ tip 2-non-insulin dependent; Alte tipuri specifice de diabet:boli pancreatice(pancreatita acuta),medicamente (diuretice, fenitoina),boli genetice; DZ gestational(GDM. • Diabetul de tip 1 se caracterizează prin hiperglicemie necorespunzătoare, în primul rând rezultatul distrugerii celulelor β pancreatice și o tendință la cetoacidoză.
• Diabetul de tip 2, în schimb, include cazuri de hiperglicemie care rezultă din
rezistența la insulină cu un defect secretor de insulină.
• O etapă intermediară, în care glucoza de repaus alimentar crește peste
limitele normale, dar nu până la nivelul diabetului, a fost numită glucoză de repaus alimentar afectată.
• Termenul GDM a fost păstrat pentru femeile care dezvoltă intoleranță la
glucoză în timpul sarcinii. 1.Glicemie peste 200 mg/dl in orice moment al zilei la pacientul simptomatic.
2.Glicemia a jeun mai mare de 126 mg/dl.
3.Un test de toleranță la glucoză pe cale orală
este indicat atunci când glicemia nu se încadrează în domeniul de referință superior. Acest test este recomandat și în glicozuria Criterii de sarcinii.