Determinarea glicemiei (metoda enzimatică)

Menţinerea unui nivel constant al glucozei plasmatice este esenţială pentru a asigura
satisfacerea necesităţilor energetice ale ţesuturilor, în special cele gluco-dependente (creier,
eritrocit, mușchi scheletic în activitate intensă). Rolurile majore în menţinerea glicemiei
aparțin ficatului și sistemului endocrin.
1. Ficatul intervine în asigurarea homeostaziei glicemice în moduri diferite, în funcție
de ciclul nutriție/post.
• În perioada care urmează unui prânz (postprandial), ficatul este un consumator al
glucozei plasmatice, fiind implicat în reducerea hiperglicemiei postprandiale prin următoarele
activități metabolice:
- degradează glucoza prin glicoliză pentru satisfacerea necesităţilor energetice proprii;
- depozitează o parte din glucoză sub formă de glicogen;
- transformă excesul de glucoză în trigliceride, care sunt exportate în sânge în
componența lipoproteinelor VLDL.
• În intervalele dintre prânzuri (interprandial) și în perioadele de post mai prelungite,
ficatul este un producător de glucoză; în acest mod, el contribuie la menținerea glicemiei în
condițiile absenței aportului alimentar glucidic. Producerea de glucoză se realizează prin:
- eliberarea glucozei din depozitele de glicogen prin activarea procesului de
glicogenoliză;
- sinteza de glucoză din compuși neglucidici (gluconeogeneza).
2. Reglarea hormonală a glicemiei: există un singur hormon hipoglicemiant
(insulina), a cărui acțiune este contrabalansată de un grup de hormoni hiperglicemianți
(glucagonul, adrenalina, cortizolul).
a) Insulina este produsă de celulele β ale insulelor Langerhans ale pancreasului
endocrin şi secreţia sa creşte după prânzurile glucidice ca răspuns la creșterea glicemiei. Acest
hormon are următoarele efecte:
- creşte captarea glucozei în țesutul adipos şi muscular, prin creşterea numărului de
transportori pentru glucoză din membrana plasmatică (GLUT-4);
- stimulează degradarea glucozei prin glicoliză în ficat și mușchi;
- activează depozitarea glucozei sub formă de glicogen (glicogenogeneza) în ficat și
mușchi;
- stimulează transformarea excesului de glucoză în trigliceride în ficat și țesutul
adipos.
Ca urmare a acestor acțiuni, glicemia care a fost crescută postprandial (cu un maxim la
o oră) este scăzută și readusă la valoarea bazală, la aproximativ două ore după prânzul
glucidic.
b) Glucagonul este produs de celulele α ale pancreasului endocrin și secreția sa
crește ca răspuns la hipoglicemie, în perioadele interprandiale și în stările de post mai
prelungite. Acest hormon acţionează la nivel hepatic, unde stimulează glicogenoliza și
gluconeogeneza. Ca urmare a acestor acţiuni, glucagonul are rolul de a menține un nivel
normal al glicemiei în perioadele de absență a aportului glucidic.
c) Adrenalina, produsă de glandele medulosuprarenale în condiții de stres, stimulează
producția de glucoză prin stimularea glicogenolizei hepatice și musculare și a
gluconeogenezei hepatice.
d) Cortizolul este produs de glandele corticosuprarenale și stimulează gluconeogeneza
hepatică din aminoacizi, rezultați din degradarea proteinelor musculare (de asemenea activată
de acest hormon).

1
 ➢ Principiul determinării

Glucoza este oxidată de către glucoz-oxidază la acid gluconic și peroxid de hidrogen.

În prezența peroxidazei, peroxidul de hidrogen reacționează cu 4-aminoantipirina și fenol,
pentru a genera un compus chinoniminic de culoare roșie, care are maximum de absorbție la
500 nm. Absorbanța compusului colorat format este direct proporțională cu concentrația
glucozei în proba de ser.
Glucoz-oxidaza
Glucoză + O2 + H2O acid gluconic + H2O2
Peroxidaza
2 H2O2 + 4-aminoantipirină + fenol chinonimină + 4 H2O

➢ Mod de lucru

Reactivi (µl) Probă Standard Martor

Reactiv de lucru 1000 1000 1000
Ser 10 - -
Soluție standard - 10 -

Se incubează 10 minute la temperatura camerei (20-25⁰C), după care se măsoară

absorbanța probei (AP) și a standardului (AS) față de martor, la  =500 nm.
Calculul rezultatelor
Glicemia (mg/dl) = (AP/AS) x CS
CS = concentrația standardului = 100 mg/dl

➢ Interval biologic de referință: 70-100 mg/dl

Important: dozarea glicemiei trebuie efectuată cât mai rapid posibil după obținerea
serului sau a plasmei (nu mai târziu de 30 de minute), sau celulele sanguine trebuie separate
de ser/plasmă în interiorul acestui interval de timp. Motivul constă în faptul că, după
recoltarea sângelui, eritrocitele rămân active metabolic și continuă să degradeze glucoza
preluată din plasmă, ceea ce duce la scăderea progresivă a concentrației glucozei. Această
precauție poate fi neglijată dacă se recoltează sângele în tuburi cu anticoagulant conținând
fluorură de sodiu sau iodoacetat de sodiu, care blochează glicoliza eritrocitară prin inhibiția
enolazei ( cu capac gri- imagine)

2
 In determinarile uzuale dozarea glicemiei se face dupa recoltarea în vacuette cu dop
rosu.
Rezultatele pot fi influențate in cazul probelor hemolizate sau în cazul unor erori de
administrare a solutiilor de glucoză.

➢ Semnificație clinică

I. Hiperglicemia apare în următoarele situații:

1. Diabetul zaharat (DZ)
DZ este cauzat de un deficit absolut (tipul 1) sau relativ (tipul 2) de insulină. În DZ tip
1, producția de insulină este scăzută marcat datorită distrugerii celulelor β-pancreatice. În DZ
tip 2, nivelul insulinei este normal sau ușor scăzut, dar există o scădere a răspunsului tisular la
acțiunea insulinei (insulino-rezistență). Diagnosticul acestei boli se stabileşte pe baza
hiperglicemiei de peste 126 mg/dl depistată la mai mult de o determinare.
Deficitul de insulină și excesul relativ de glucagon generează o serie de perturbări
metabolice: creșterea producției hepatice de glucoză (datorită funcționării excesive a
glicogenolizei și gluconeogenezei), asociată cu scăderea utilizării tisulare a glucozei (în
țesutul muscular și adipos). Aceste modificări duc la instalarea hiperglicemiei, trăsătura
biochimică definitorie a diabetului zaharat. Atunci când nivelul glicemiei depășește valoarea
de 180 mg/dl (numită ”prag renal al glucozei”), o parte din glucoza plasmatică se elimină în
urină (glicozurie).

https://diabetesacidketosissymptoms.blogspot.com/2017/09/hyperglycemia

3
 2. Excesul hormonilor hiperglicemianţi
• În caz de hiperfuncție a glandelor corticosuprarenale (sindrom Cushing), secreția
excesivă de cortizol duce la instalarea hiperglicemiei. De asemenea, administrarea terapeutică
prelungită de derivați ai hormonilor glucocorticoizi are ca efect secundar creșterea glicemiei.
• În stările de stres, secreţia crescută de adrenalină de către glandele medulosuprarenale
duce la o hiperglicemie tranzitorie.

II. Hipoglicemia poate apărea în următoarele situații:

• Administrarea unei doze excesive de insulină la pacienții cu diabet zaharat, în raport
cu necesarul (doză calculată incorect sau omiterea prânzului asociat cu doza de insulină). Se
poate ajunge până la comă hipoglicemică, care este una din complicațiile acute ale diabetului
zaharat (de obicei de tip 1) și reprezintă o urgență medicală.
• Insulinomul (tumoră a celulelor β-pancreatice): hipoglicemia este asociată cu un nivel
anormal de crescut al insulinei plasmatice.
• Deficitul de cortizol asociat cu hipofuncția glandelor corticosuprarenale (boala
Addison) poate duce la hipoglicemie ca urmare a scăderii gluconeogenezei.
• Deficite enzimatice cu caracter genetic care afectează gluconeogeneza sau
glicogenoliza (glicogenozele - boli de stocare a glicogenului): cele două procese metabolice
nu mai pot menține nivelul glicemiei în cursul postului nocturn și apare hipoglicemie à jeun.
• Insuficienţa hepatică: reducerea rezervelor de glicogen şi a gluconeogenezei (datorită
diminuării funcției hepatice) pot duce la scăderea nivelului plasmatic al glucozei à jeun
(atunci când apare o disfuncţie a peste 80% din țesutul hepatic).
Simptomele hipoglicemiei apar, în general, la un nivel al glucozei plasmatice sub 50-
55 mg/dl și sunt cauzate de creșterea secreției hormonilor contrareglatori (adrenalină,
glucagon). Reacția simpato-adrenală determină manifestări reprezentate de transpirații,
tremurături, palpitații, anxietate, senzație de foame.
Dacă valoarea glicemiei scade sub 45 mg/dl apar simptomele neuroglicopenice
(diverse grade de disfuncție cerebrală), cauzate de aprovizionarea neadecvată a creierului cu
glucoză: scăderea funcției cognitive, modificări de personalitate, stare de confuzie,
manifestări neurologice, uneori ajungându-se până la pierderea stării de conștiență (comă
hipoglicemică).

Semne ale hipoglicemiei

https://www.crh.org/healthy-tomorrow/healthy