Sunteți pe pagina 1din 5

BOLI DE NUTRITIE:

DIABETUL ZAHARAT
Patogenie si fiziopatologie:
Pancreasul endocrin, format din insulele lui Langerhans, este alcatuit din trei grupe de celule:
Celulele beta, care secreta insulina, tipul cel mai frecvent;
Celulele alfa, care secreta glucagonul;
Celulele delta, care secreta somatostatina.
Din punct de vedere patogeni, diabetul este o tulburare in metabolismul glucidelor, care duce la
hiperglicemie si glicozurie. Datorita interconversiunii metabolismelor glucidic, lipidic si protidic
la nivelul ciclului Krebs, sunt afectate si ultimele doua metabolisme, care explica simptomele
grave din diabet.
In metabolismul glucidelor deosebim trei procese principale:
Glicogenogeneza, depunerea la nivelul ficatului a glucozei in glicogen (forma condensata,
de depozit a glucozei);
Gliogenoliza, transformarea glicogenului in glucoza, prin hidroliza si mobilizarea lui in
sange (glicemie) dupa necesitatile organismului;
Gluconeogeneza, adica formarea glucozei din lipide si protide la nivelul ciclului Krebs
(ciclu cu ardere continua) si glicoliza.
Tesutul muscula este cel mai mare consumator de glucoza, excesul depunandu-se sub forma de
grasime in tesutul adipos.Cu alte cuvinte exista un circuit continuu intre cei doi poli: ficatul,
marele depozitar si distribuitor de glucoza si tesuturile (in principal tesutul muscular),marele
consumator. Legatura intre acesti doi poli este facuta de sange , unde glucoza se mentine constant
intre 0,70 si 1,20 g. Glicogenogeneza si glicogenoliza, mentin acest nivel constant, printr-un
mecanism denumit glicoreglare,in care intervin doua grupe de factori:hiperglicemianti si
hipoglicemianti. Cand insulina este induficienta cantitativ sau ineficienta calitativ, glucoza nu
poate patrunde in celule, creste in sange si apare astfel hiperglicemia.Cand nivelul glucozei
depaseste 180 g% in sange, apare si in urina, fenomen numit glicozurie. Pentru a putea elimina
din organism glucoza in exces din sange, este necesar sa se elimine prin rinichi o cantitate mai
mare de apa (poliurie), care in 24 de ore poate creste la 4-5 litri sau mai mult. Deoarece
organismul pierde apa in exces, apare deshidratarea organismului, cu senzatie crecuta de sete,
uscaciunea buzelor, limbii si mucoaselor. Se consuma pentru compensarea apei pierdute prin
poliurie, 4-5 litri de apa/zi, sau mai mult (polidipsie). Deoarece organismul elimina o cantitate

crescuta de glucoza prin urina, glucoza necesara furniarii de energie pentru functiile organismului
si activitatea fizica, organismul apeleaza in compensatie la masa musculara si la tesutul adipos,
care se vor consuma in excesiv. Iata de ce diabeticul scade in greutate, in pofida faptului ca va
consuma cantitati sporite de alimente (polifagie). Perturbarea metabolismului glucidic duce si la
consumarea grasimilor, nu numai a proteinelor. Cresc, astfel, excesiv in sange corpii cetonici
(cetonemie),aparand si in urina (cetonurie). Toate aceste fenomene se realizeazala nivelul ciclului
Krebs cheia de bolta a metabolismului intermediar acolo unde se produce interconversiunea
metabolismelor glucidic, lipidic, si protidic. Rezulta de aici ca trecerea de la un produs la altul
este fenomen fiziologic. Deci producerea de corpi cetonici este tot un fenomen fiziologic, dar
acumularea lor in exces este un fenomen patologic, de o gravitate deosebita. In ce priveste
alterarea metabolismului protidic, cu epuizarea masei musculare, aceasta explica starea de
slabiciune crescuta la diabetici. Tulburarile prezentate antreneaza si tulburari in metabolismul
apei si electrolitilor si al echilibrului acido-bazic. Corpii cetonici sunt eliminati prin urina numai
in combinatie cu sodiul. Dar sodiul nu poate fi eliminate decat printr-o cantitate crescuta de apa.
Iata cum tulburarile, care se intrica, afecteaza simetabolismul hidroelectolitic, explicand si in
acest mod poliuria, hemoconcentrarea si deshidratarea. In final, cand apare si acodoza, se
instaleaza coma diabetica, care fara tratament, duce ireversibil la exitus.
Am specificat mai sus ca exista un mecanism numit glicoreglare, care mentine nivelul constant al
glucozei in sange. Variatile glicemiei pot duce la grave tulburari.Glicoreglarea se realizeaza pe
cale hormonala si fizico-chimica:
1. Reglarea hormonala.
In acest fenomen intervin doua grupe de hormoni: hipoglicemianti si hiperglicemianti. Insulina
este factorul hipoglicemiant, iar ceilalti hormoni actioneaza hiperglicemiant (glucagonul,
hormonal somatotrop hipofizar, ACTH-ul, hormonii glucocorticoizi suprarenali si catecolaminele
presoare adrenalina si noradrenalina). Insulina este un complex de aminoacizi, circula in sange
fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul ficatului. Actiunea sa hipoglicemianta se
realizeaza prin accelerarea si transportul glucozei prin membranele culelare; stimularea
glicogenogenezei hepatice si musculare; inhibarea gluconeogenezei. Insulina actioneaza si prin
marirea sintezei de glicogen din proteine, favorizarea lipidongenezei din glucide sub forma de
grasimi de deposit, avand si o actiune antagonista fata de hormonul contrainsular al hipofizei.
2. Autoreglare fizico-chimica.
S-a aratat ca glicogenul hepatic nu este o masa amorfa. Pentru a putea fi consumata la periferie,
glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci glicogenul este in
permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. Aceasta
este valabil numai pentru glicogenul hepatic. Glicogenul este format din patru surse: glucoza
alimentara, si produsii metabolismului glucidic, lipidic si protidic. Daca apare un supliment

digestiv de glucoza, creste sinteza de glicogen. Invers, o utilizare crescuta a glucozei este
compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Prin acest mecanism de autoreglare se
mentine constanta glicemia.
In final, putem considera diabetul ca fiind datorat fie unui subconsum tisular de glucoza, fie unei
supraproductii hepatice de glucoza (glicogenoliza crescuta).Ambele procese duc la hiperglicemie
si glicozurie. Subconsumul tisular este legat de insuficienta insulinica si este fenomenul
determinant al diabetului, iar excesul de productie hepatica de glucoza, datorat hormonilor
hiperglicemianti, este un fenomen secundar.
Diabetul zaharat este deci o boala metabolica. Tulburarile metabolice sunt clinic manifeste dupa
ani de zile. Diabetul devine o boala severa numai cand apar complicatii cronice. Exista trei clase
principale de compusi nutritivi: glucidele, proteinele si lipidele. Prin digestie acestia sunt
descompusi in glucoza (zahar, aminoacizi si acizi grasi). Din tubul digestiv trec in sange si de
aici in toate celulele organismului. Glucoza, principala sursa de energie patrunde in cellule cu
ajutorul insulinei (dupa mese, pancreasul secreta rapid insulina). In acest mod scade glicemia din
sange. Ficatul participa stocand glucoza in sange si eliminand-o in circulatie dupa mese. Lipidele
alimentare (in cea mai mare parte trigliceride) sunt hidrolizate pana la stadiul de acizi grasi,
absorbite prin mucoasa intestinala si apoi resintetizate in trigliceride si incorporate cu o
componenta proteica in chilomicroni. Rolul insulinei in metabolizarea glucidelor, proteinelor si
lipidelor poate fi rezumat astfel: creste utilizarea in scop energetic a glucozei in muschi,
transforma glucoza in grasimi atat la nivelul ficatului, cat si al celulei adipoase, permite
incorporarea lipidelor din chilomicroni in triglyceride de depozitare, in celulele adipoase. In ceea
ce priveste proteinele importante sunt: colagenul (face parte din clasa proteinelor fibroase) si
lipoproteinele. Ultimele sunt complexe proteolipidice si au o compozitie, metabolism si efecte
biologice diferite. Lipoproteinele pe baza densitatii lor sunt impartite in 5 clase si in
chilomicroni. Glicoproteinele sunt proteine atasate de molecule glucidice. Proteoglicanii
(mucopolizaharide) sunt molecule glicoproteice. Imunoglobulinele (din aceasta clasa fac parte si
anticorpii) sunt 5 clase de imunglobuline: IgA, IgG, IgD, IgE si IgM (cele mai frecvente)
Enzimele sunt proteine cu functie de biocatalizatori. Hiperlipidemiile (dislipidemiile) se intalnesc
practic la toti diabeticii;
obezitatea, cea mai frecventa tulburare lipidica, se intalneste aproape in 80% din cazuri la
diabetul zaharat; secretia de insulina si rezistenta periferica la actiunea insulinei sunt influentate
de unii compusi lipidici (trigliceride si compusi cetonici). Transportul lipidelor se realizeaza prin
chilomicroni (alcatuiti din trigliceride, colesterol si proteine). Au densitate mica; lipoproteinele
transporta de asemena trigliceride; acizii grasi (legati de albumine plasmatice si corpi cetonici)
sunt fractiunea cea mai dinamica. Corpii cetonici au rol in ceto-acidoza (in caz de neutralizare).

Secretia de insulina incepe dupa o crestere a glucozei peste 90-100 mg. Actiunea insulinei este
legata de prezenta in membrana celulelor a receptorilor specifici insulinici (molecule glicoproteice). Receptorii insulinei variaza cu:
Varsta (scad cu varsta deci scad si sensibilitatea la insulina);
Alimentatia. Dietele hiperglucidice sunt insotite de hiperinsulinism;
Postul prelungit, creste afinitatea receptorilor pentru insulina;
Efortul fizic creste afinitatea receptorilor pentru insulina.
Peptidul C stimuleaza transportul de glucoza in muschiul scheletic.
Hormonii de contrareglare. In cursul unei hipoglicemii, hormone capabili sa creasa glicemia
sunt numerosi. Sunt numiti hormoni de contrareglare: glucagonul, catecolaminele, cortizolul si
hormonul de crestere.
Glucagonul este un peptid hormonal. Are actiune hiperglicemianta, stimuleaza si secretia de
adrenalina si a hormonului de crestere si este secretat de celulele A.
Catecolaminele: adrenalina, noradrenalina si dopamine, stimuleaza glicogenoliza,
neoglucogneza si scad nevoia periferica de glucoza.
Cortizolul, produs de corticala suprarenalei, actioneaza prompt in hipoglicemii.
Somatostatinul, impreuna cu insulina restabilesc glicemia.
INTREBARI:
ALINA SOCAI:
1) Care sunt grupele de celule care formeaza pancreasul endocrin?
Raspuns:
1.celule beta, care secreta insulina
2.celule alfa, care secreta glucagonul
3.celule delta, care secreta somatostatina.
2) Care sunt principalele procese ale metabolismului glucidic?
Raspuns:
1.glicogenogeneza-se depune la nivelul ficatului glicogenul-forma condensata a glucozei, aceea
de depozit.
2.glicogenoliza- este procesul prin care glicogenul se transforma in glucoza prin hidroliza si
mobilizarea lui in sange dupa necesitatile organismului;
3.gluconeogeneza- procesul de formare a glucozei din lipide si protide la nivelul ciclului Krebs si
glicoliza.

PRODAN STELIANA:
1.Ce formeaza glicogenogeneza si glicogenoliza?
Raspuns:
Glicogenogeneza si glicogenoliza formeaza impreuna mecanismul de glicoreglare, mechanism
prin care se mentine constant nivelul glucozei.
2.Ce este Ciclul Krebs?
Raspuns:
Este un ciclu de reactii metabolice care se produc in prezenta oxigenului pentru a produce
energie.Ciclul Krebs este etapa finala a oxidarii carbohidratilor, grasimilor si proteinelor.
MITREA ALINA:
1.Care sunt caile prin care se realizeaza glicoreglarea?
Raspuns:
Glicoreglarea se realizeaza prin 2 fenomene:
a).Reglare hormonala intervine actiunea hormonilor hipoglicemianti si a celor hiperglicemianti.
b).Autoreglare fizico-chimica intervine actiunea glicogenului care este sintetizat si transportat in
corp dictat de intensitatea arderilor din organism.
2. Care sunt cele trei clase principale de compusi nutritivi?
Raspuns:
Glucoza, proteinele si lipidele.