NOTIUNI GENERALE DE PARAZITOLOGIE

-stiinta care studiaza morfologia si biologia parazitilor, a tulburarilor produse de ei in organismul

uman.

Mecanismele de actiune a parazitilor asupra gazdei

1 actiune toxica

2.actiune mecanica ex Ascaris lumbricoides poate aplatiza vilozitatile intestinale-------

malabsorbtie

3.actiune spoliatoare datorita folosirii chilului intestinal de catre parazit--------malabsorbtie ex.

Giardia

4.actiune bacterifera-ex Entamoeba hitolytica determina infectii la distanta prin preluarea

germenilor aflati la locul de plecare al parazitului.

Relatiile care se stabilesc intre gazda si parazit:

a. Actiunea parazitului asupra gazdei poate depasi puterea de aparare a gazdei-se
imbolnaveste si poate muri
b. Actiunea parazitului asupra gazdei este mai mica in raport de capacitatea de aparare a
gazdei-rezista agresiunii parazitului
c. Actiunea parazitului asupra gazdei este slaba si treptat gazda elimina parazitul.

Caile de patrundere a parazitilor in organismul gazdei

1. Aerogena- ex Pneumocystis carinii-frecv.la prematuri si copii abandonati in maternitati;
persoanele care-I ingrijesc sunt purtatori sanatosi si prin picaturi Pflugge pot transmite
parazitul la copii.
2. Digestiva –majoritatea parazitilor cu localizare intestinala se transmit prin fructe si
legume nespalate, maini nespalate, carne insuficient prelucrata termic.
3. Cutanata –ex larvele de Strongyloides stercoralis
4. Sexuala ex Trichomonas vaginalis
5. Sange contaminat- ex Plasmodium
6. Transplant de organe ex. Toxoplasma gondii

Localizarea parazitului in organismul gazdei

1. Cavitara: -bucala ex Trichomonas buccalis

- Intestine
 -vagin

2. tisulara : tesut muscular-Trichinella spiralis

Ficat-Fasciola hepatica

Glob ocular- Toxoplasma gondii

Sange- Plasmodium

Creier –Toxoplasma gondii

Plamani- Pneumocystis carinii

Parazitozele se transmit:

a. Direct: la care ouale, larvele, formele chistice /vegetative prezente in fecale/secretiile

bolnavilor sunt eliminate in stadiu infestant.
Transmiterea se face de la o persoana la alta prin intermediul factorilor de mediu care au
rolul de a le vehicula.
b. Indirect prin sol, apa, alimente, prin carnea unor animale consumata insuficient
prelucrata termic.

CLASIFICAREA PARAZITILOR
1 PROTOZOARE – 4 clase
- RHIZOPODE
- FLAGELATE
- SPOROZOARE
- CILIATE=INFUZORI

2.METAZOARE

A. PLATELMINTI

B.NEMATELMINTI

PROTOZOOLOGIA
-studiaza morfologia si biologia organismelor unicelulare

Caractere generale:

-unicelulare

- 2 forme: vegetativa si chistica

-raspandirea –directa prin forma vegetative eliminate d egazda bolbnava prin secreti/excretii si
indirect- parazitul are nevoie de o gazda intermediara.

1 CLASA RHIZOPODE

Entamoeba histolytica

Entamoeba histolytica este un amebozoan parazitic anaerob care face parte din genul Entamoeba
infestând predominant oamenii și alte primate care provoacă amoebiază, este estimat că
infectează aproximativ 50 millioane oameni în întreaga lume.

Entamoeba histalytica produce o parazitoză numită ambiază.

Ambiaza poate evolua asimptomatic la purtători sănătoși sau ca o enterită acută de tip
dizenteriform: ambiaza boală sau ambiaza invazivă complicată uneori cu o ambiază viscerală în
special hepatică cu prognostic sever

E.Histolytică se transmite prin ingestia de forme chistice ale protozoarului care reprezintă forma
de rezistență și de deseminare a parazitului. Viabile în mediu de la săptămâni la luni, chisturile se
gasesc în solurile sau în apa contaminate cu fecale. Ajunse în ileonul terminal sau colon,
chisturile se transformă în trofozoiți care la rândul lor pot penetra și invada bariera mucoasei
colice conducând la distrucție tisulară, diaree sau scaune mucoase sau mucosanguinolente și
colită. Trofozoiții pot disemina hematogen prin circulația portală la ficat sau în alte organe.
E.Histolytica cauzează o mare varietate de manifestări clinice: infecții asimtomatice, infecții
nonivazive simtomatice, proctocolită acută, colită fulminantă cu perforație, megacolon toxic,
colită cronică, amebonul, ulcerații perianale.

Ambiaza viscerală evoluează cu febră, alterarea stării generale, semne, obiective organice
pseudotumorale: accese hepatice, boala pleuropulmonară, peritonita, pericardita, abcese
cerebrale. Diagnosticul de laborator se face punând în evidență parazitul sau folosind tehnici
imunologice. Metodele de diagnostic serologic utilizate sunt reacția de hemaglutinare pasivă,
imunelectroforeza, Elisa, imunofluorescența indirectă.

Recomandări: determinarea anticorpilor anti-Entamoeba Histolytica este recomandată în

confirmarea/infirmarea diagnosticului de amibiază la persoanele ce prezintă simptomatologie
sugestivă. Interpretarea valorilor mici când absența anticorpilor anti Entamoeba Histolytica
exclude o infecție cu acest parazit. Interpretarea valorilor mari când prezența anticorpilor anti
Entamoeba Histolytica confirmți confirmă diagnosticul de infecție. Interferențele analitice când
anticorpii anti Entamoeba Histolytica sunt prezenți la 70-90% din pacienții cu infecție
simptomatică intestinală și până la 99% la cei cu abcese hepatice la 7-8 zile de la debutul
simptomatologiei.

Când rezultatul este negativ, determinarea anticorpilor trebuie repetată după o săptămână.
Testele serologice nu pot face diferențierea între infecția acută sau cea din antecedente deoarece
seropozitivitatea persistă ani după infecția acută.

Colita amoebică afectează ambele sexe în mod egal. Abcesele hepatice sunt de 12 ori mai
frecvente la bărbați decât femei, alcoolul poate fi un factor de risc important.

Entamoeba Histolytica ( entamoeba disenteriae ) este o amibă parazitară cu un important caracter

patogen, are dimensiuni mici și nu este deloc de ignorat

Face parte din clasa Rizopoda, încrengătura Protozoa, este un organism unicelular.

E.Histolytica are 2 forme: forma vegetativă ( trofozoitul ) și forma chistică ( chistul )

Forma vegetativă nu are membrană celulară ci numai nucleu și citoplasmă. Aceasta este
organizată în două zone: endoplasma situată spre interior ( granulații ) și ectoplasma spre
exterior.

Ectoplasma emite prelungiri numite pseudopode care facilitează deplasarea parazitului.

Forma chistică este rotundă, are 4 nuclei, are membrană cu contur dublu. Se elimină în mediul
extern odată cu fecalele deci reprezintă forma de rezistență a parazitului.

Habitat

Parazitul trăiește de obicei la nivelul intestinului gros. E.Histolytica prezintă o serie de receptori
cu rol de aderență față de celulele intestinului gros. Receptorul pentru galactoză este atras de
celulele epiteliului colonului, celule bogate în resturi de galactoză. Parazitul mai trăiește uneori și
în plămâni sau creier.

Ciclul biologic

Orice organism viu are un ciclu de viață pe care il respectă și după care își desfășoară activitatea.
Chiștii eliminați în mediul extern prin fecale rezistă circa 4-6 zile pe sol, iar în materiile fecale
umede pot rezista și 3 săptămâni. Chiștii ajung accidental pe legume, fructe, alimente ajungând
în tubul digestiv al unei persoane prin intermediul mâinilor murdare. Ajuns în stomac membrana
chistică este distrusă de sucurile gastrice rezultând amibele cu 4 nuclei. În fiecare amibă va avea
loc diviziunea fiecărui nucleu rezultând amibe cu 8 nuclei. Acestea se vor rupe în 8 amibe cu un
singur nucleu. Ele vor trece în intestinul gros unde ciclul va reîncepe.

Boala la om

90% din infecții sunt asimptomatice iar 10% din cazuri sunt simptomatice afectând sănătatea
intestinală și extraintestinală. Principala manifestare clinică este amibioza intestinală. După cum
îi spune și numele, amibele sunt localizate la nivel intestinal. Bolnavii prezintă simptome ca
durere abdominală și diareea. Amibele tind să iasă din intestinul gros așa că încep să sape în
epiteliu. Acest lucru duce la ulcerații, dureri abdominale puternice și scaune cu sânge. Fără
tratament se poate instala rapid peritonita sau ocluzia intestinală. Odată ajunse în vasele
mezenterice, amibele sunt purtate de torentul circulator în întreg organismul. Astfel, ajung în
diverse organe și pot provoca abcese amibiene: amibioza extraintestinală.

Cele mai întâlnite localizări sunt la nivel hepatic, cerebral și pulmonar. Abcesul hepatic este cea
mai frecventă formă de amibioză extraintestinală. Trofozoiții de E.Histolytica ajung prin vena
portă la ficat unde atacă lobul drept și predominant bărbații. Se manifestă prin dureri de cap,
febră moderată, hepatomegalie, dureri surde care iradiază umărul drept iar în cazurile grave se
ajunge la febră gravă, icter, scădere în greutate. Uneori abcesul se poate deschide în cavitatea
pleurală sau în cavitatea peritoneală apărând septicemia și decesul.

2 CLASA FLAGELATE

A.FAM. TRICHONOMIDAE
Trichomonas vaginalis
-este unparazit protozoar anaerob , flagelat și agentul cauzator al trichomoniazei . Este cea mai
frecventăinfecție cu protozoan patogen la om în țările industrializate.  Ratele de infecție între
bărbați și femei sunt similare cu femeile fiind de obicei simptomatice, în timp ce infecțiile la
bărbați sunt de obicei asimptomatice. Transmiterea apare de obicei prin contact direct, piele-piele
cu un individ infectat, cel mai adesea prin contactul vaginal. OMS a estimat că
160milioanecazuri de infecție sunt achiziționate anualîntreaga lume.  Estimările pentru America
de Nordsingurele sunt cuprinse între 5 și 8 milioane de noi infecții în fiecare an, cu o rată
estimată de cazuri asimptomatice de până la 50%.  De obicei, tratamentul
constăîn metronidazol și tinidazol .
  

Alfred Francois Donné (1801-1878) a fost primul care a descris o procedură de diagnostic a

trichomoniazei prin „observarea microscopică a protozoarelor motile în secreții vaginale sau
cervicale” în 1836. A publicat acest lucru în articolul intitulat „Animalculesobservés dans
lesmatièrespurulentes”. et le produit des sécrétions des organesgénitaux de l’homme et de la
femme ”în revista, Comptesrendus de l’Académie des sciences .  Drept urmare, numele binomial
oficial al parazitului este Trichomonasvaginalis D ONNÉ .

Trichomoniaza , o infecție cu transmitere sexuală a tractului urogenital , este o cauză comună

a vaginitei la femei, în timp ce bărbații cu această infecție pot prezenta simptome
de uretrită . „Spumoasă”, secreție vaginală verzuie, cu un miros mirositor „musty” este
caracteristică. 

Doar 2% dintre femeile cu infecție vor avea colul „căpșun” ( colpitismacularis , col uteritic cu
zone de exudare) sau vagin la examinare.  Aceasta se datorează dilatării capilare ca rezultat al
răspunsului inflamator.
Unele dintre complicațiile T. vaginalis la femei includ: nașterea prematură , greutatea scăzută la
naștere și creșterea mortalității, precum și predispoziția la infecția cu HIV , SIDA și cancerul de
col uterin .  T. vaginalis a fost, de asemenea, raportat în tractul urinar , trompele uterine și pelvis
și poate provoca pneumonie , bronșită și leziuni orale. Prezervativele sunt eficiente la reducerea,
dar nu la prevenirea totală a transmiterii. 
S-a constatat că infecția cu Trichomonasvaginalis la bărbați
cauzează uretrită asimptomatică și prostatită .  S-a propus că poate crește riscul de cancer de
prostată; cu toate acestea, dovezile sunt insuficiente pentru a susține această asociaț.
Infecția este tratată și vindecată cu metronidazol [19] sau tinidazol . CDC recomandă o doză
unică de 2 grame de metronidazol sau tinidazol ca tratament de primă linie; tratamentul alternativ
recomandat este de 500 miligrame de metronidazol, de două ori pe zi, timp de șapte zile, dacă
există o eșec a regimului cu o singură doză. De asemenea  medicamentele trebuie prescrise
oricărui partener sau parteneri sexuali , deoarece pot fi purtători asimptomatici . 
Studii recente asupra diversității genetice a T.vaginalis au arătat că există două linii distincte
ale parazitului găsite la nivel mondial; ambele linii sunt reprezentate uniform în izolate de
câmp. Cele două linii diferă dacă există sau nu infecția cu virusul T.vaginalis (TVV). Infecția cu
TVV în T.vaginalis este relevantă din punct de vedere clinic, deoarece, atunci când este prezent,
TVV are un efect asupra rezistenței parazitului la metronidazol, un tratament medicamentos de
primă linie pentru trichomonia umană. 
Trichomonasvaginalis se află în tractul genital inferior feminin și în u retra și prostata
masculină Numărul 1, unde se reproduce prin fisiune binară Numărul 2. Parazitul nu pare să aibă
o formă de chist și nu supraviețuiește bine în mediul extern. Trichomonasvaginalis este transmis
printre oameni, singura sa gazdă cunoscută, în primul rând prin actul sexual numărul 3.
În 2013 au existat aproximativ 58 de milioane de cazuri de tricomoniază.  Este mai frecvent la
femei (2,7%) decât la bărbați (1,4%). ] Este cel mai frecvent STI non-viral din SUA, cu
aproximativ 3,7 milioane de cazuri prevalente și 1,1 milioane de cazuri noi pe an.  Se estimează
că 3% din populația generală a SUA este infectată,  și 7,5-32% din populațiile cu risc moderat
până la mare (inclusiv încarcerate).

B.FAMILIA OCTAMITIDAE

GIARDIA INTESTINALIS
 GiardiaIntestinalis (numita siLamblia )este un protozoar flagelat caredetermina cea mai
frecventa parazitoza umana (5-9% din populatie) , numita giardioza sau lambliaza . Incidența
reală a giardiozei este încă necunoscută, dat fiind numărul mare de cazuri care rămân
nediagnosticate. Boala poate aparea la orice varsta si intereseaza ambele sexe. Mai frecvent sunt
afectați copiii între 5-10 ani, dar boala poate apărea și la sugar sau la copilul mic.Multi dintre
copiii sau adultii infectati cu Giardia nu prezinta simptome de giardioza, chiar daca sunt infectati
si parazitul este prezent in materiile fecale. Aceste persoane pot transmite boala.

Transmiterea este posibila prin:

- chisturi( fecal-orala)
- contact direct cu persoana infectata (om – om);
- apa si alimente contaminate .
Grupele de risc : copii, imunodeficientii , homosexualii, turistii.
Morfologia
Parazitul traieste in intestinul subtire (duoden) de unde migreaza in caile si vezica biliara.
Giardia Intestinalis prezinta doua forme de viata:
- forma vegetativă sau trofozoitul care se găsește în duoden și porțiunea proximală a
jejunului, are aspect piriform , prezinta doi nuclei si patru perechi de flageli care
asigura mobilitatea parazitului;
- forma chistică care se găsește în scaun și se dezvoltă mai ales în ileonul terminal și
colon , este ovoid sau elipsoid, este rezistent la mediul extern,ramanand infectant in
mediu doua luni.
Figura : A- trofozoid , vazut ventral ; B- trofozoid vazut lateral ; C- trofozoizi fixati de celulele
epiteliului intestinal; D- chist; c.i.-celule intestinale ; f-flageli; f.a.-flageli anteriori; f.l.- flageli
laterali; f.p.-flageli posteriori ; f.v.-flageli ventrali; n- nucleu ; p- parazit ;v- ventuza (disc adeziv)

Ciclul biologic
Chisturile de Giardia sunt eliminate odata cu materiile fecale si vor fi ingerate accidental .
In stomac si duoden la un pH. 1.3-2.7 , are loc distrugerea peretelui chistic si eliberarea
trofozoitului. Acestia migreaza cu ajutorul flagelilor in intestinul subtire , unde se aseaza de
microvilii celulelor epiteliale prin discadeziv. Se inmultesc asexuat prin diviziune binara
.Diviziunea parazitului are loc la 15-30 de minute de la dechistare , densitatea putand ajunge
chiar si la un milion de paraziti/cm 2. Numarul mare de paraziti impiedica absorbtia substantelor
nutritive .Ciclul se incheie cu inchistarea in colon si eliminarea simultana cu materiile fecale.

Etapele ciclului biologic

Tablou clinic

Perioada de incubatie poate varia de la 10-15 zile la doua luni. Poate fi acut sau cronic.
Circa 20-30% din persoanele infectate sunt asimptomatici (atat la copii cat si la adulti), in timp
ce altii prezinta un spectru larg de simptome: dureri abdominale, meteorism , scaune pastoase
frecvente , manifestari alergice , greata , anorexie.

Diaree care de obicei dureaza 7-10 zile,poate dura mai mult dar de asemenea poate sa se
amelioreze si mai repede in 2-4 zile. La inceput este prezenta o diaree apoasa, urmata apoi de
steatoree (prezinta grasimi), scaune urat mirositoare care pot pluti. Acest lucru este un semn ca
grasimile nu sunt digerate corespunzator si sunt transferate din organism in scaun.De cele mai
multe ori, simptomele se amelioreaza de la sine. Dar daca giardioza nu este tratata de la aparitia
primelor simptome, boala poate dura o perioada lunga de timp si se poate croniciza.
Persoanele cu giardioza cronica prezinta atacuri diareice care apar si dispar insotite de
simptomele descrise. Aceste episoade alterneaza cu perioade de constipatie sau un tranzit
intestinal normal si dureaza doar cateva zile cand apar.
Din aceste motive, acestia nu se adreseaza la medic pentru tratament. Simptomele de
giardioza cronica sunt:

 scaune moi, grase, nelegate (nu mereu lichide sau apoase), uneori scaunele pot fi urat
mirositoare sau spumoase si de cele mai multe ori in cantitate mica;
 disconfort abdominal sau iritatii gastrice care sunt mai frecvente dupa mese;

 crampe si dureri abdominale, balonare; .

 flatulenta;

 halena fetida (miros urat in respiratie) persistenta, uneori cu miros de sulf;

 cefalee;

 scaderi in greutate;

 stare generala proasta, astenie, fatigabilitate, stare generala de disconfort. 

La bolnavii cronici pot aparea: mal absorbtie cu steatoree, deficienta in absorbtia
vitaminelor A si B12, scaderea nivelului de Acid Folic, insomnie ,fatigabilitate , tulburari de
atentie, manifestari respiratorii (astm , bronsite , rinofaringite), manifestari oftalmice
(blefaroconjunctivita).

Diagnosticul

Diagnosticul de giardioza se pune pe urmatoarele:

- anamneza istoricului medical sau examen obiectiv;

- analizele scaunului (examen coproparazitologic) pentru evidentierea chisturilor la
examen microscopic;
- teste antigenice care detecteaza proteine (antigene) de Giardia – reactie ELISA;
- recoltarea directa din intestin (biopsie intestinala), care se face daca examenul
coproparazitologic este neconcludent. Acest test recolteaza o proba din intestinul
subtire astfel incat poate fi examinat pentru a se observa parazitul. Acest test se face
foarte rar. 
Tratament

In unele cazuri simptomele de giardioza dispar si fara tratament. Dar este de preferat sa se
urmeze un tratament daca sunt prezente simptome intrucat acesta amelioreaza disconfortul si se
evita raspandirea infectiei. 
Tratamentul consta in administrarea de medicamenteanti protozoare care distrug parazitul.
Tratamentul recomandat depinde de varsta, daca a mai fost facut un alt tratament pentru
giardioza in antecedente sau de sarcina.

Tratamentul se face cu Metronidazol 2g/zi timp de 7-10 zile sau Albendazol 400mg/zi
timp de doua zile.
Controlul eficientei tratamentului se face prin repetarea examenului coproparazitologic.

2. CLASA SPOROZOARE

Plasmodium malariae - Malaria =PALUDISM

Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, care se manifestă prin friguri
puternice și intermitente. Malaria este o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și
subtropicale. Între 300 și 500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 - 3
milioane mor în fiecare an, cei mai mulți fiind copii din Africa sub-sahariană.

Malaria este una dintre cele mai frecvente boli infecțioase și este o adevărată problemă de
sănătate publică; este cauzată de paraziți din genul Plasmodium (Regnul Protista). Cele mai
grave forme ale bolii sunt cauzate de Plasmodium falciparum și Plasmodium vivax, dar și alte
specii înrudite (Plasmodium ovale and Plasmodium malariae) pot infecta oamenii. Grupul de
specii din genul Plasmodium care produc boli la om au fost denumite „paraziți ai malariei”.

Aceștia sunt transmiși de femela țânțarului anofel. Paraziții se înmulțesc în globulele roșii din
sânge, cauzând simptome cum ar fi febra, anemia, simptome de gripă și, în cazuri severe, coma
și moartea. Infectarea poate fi prevenită eliminând posibilitățile de a fi înțepat de țânțari (plase
pentru țânțari, substanțe care îi îndepărtează, sau eliminarea bălților și locurilor de dezvoltare a
țânțarilor).

Din păcate, nu există nici un vaccin eficient pentru malarie. Pentru a reduce riscul infectării pot fi
folosite (în mod continuu) anumite medicamente, dar acestea sunt prea scumpe pentru cei mai
mulți dintre oamenii care trăiesc în zonele de risc. Malaria este tratată cu medicamente
antimalarice cum ar fi hidroxiclorochina; în ultimul timp rezistența la aceste medicamente
(mecanism similar Rezistenței la antibiotice) este tot mai răspândită. O metodă considerată
eficientă este combaterea înțepăturilor de țânțari prin aplicarea pe haine a substanței
dietiltoluamid.

Definiție și simptome:

Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțar la oameni și animale, cauzată de protozoare
parazitare (un tip de microorganism) unicelular de tipul Plasmodium. Malaria cauzează
simptome ce includ, de obicei febră, oboseală, stări de vomă și dureri de cap. În cazuri grave,
aceasta poate cauza piele îngălbenită, convulsii, comă sau deces. Aceste simptome apar, de
obicei, la un interval de zece și până la cincisprezece zile din momentul înțepării. La acele
persoane care nu au fost tratate în mod corespunzător, boala poate recidiva câteva luni mai
târziu. La cei care au supraviețuit recent unei infectări, reinfectarea cauzează, de obicei,
simptome mai blânde. Această rezistență parțială dispare după câteva luni și până la câțiva ani,
dacă nu există o expunere continuă la malarie

Cauze și diagnostic:

În mod normal, boala se transmite prin înțepătura unei femele țânțar infectate, din genul
Anopheles. Prin această înțepătură, paraziții din saliva țânțarului sunt introduși în sânge. Apoi,
paraziții se deplasează către ficat, unde ajung la maturizare și se reproduc. Există cinci specii de
Plasmodium care pot infecta cu malarie și aceasta poate fi răspândită de către oameni. Cele mai
multe cazuri de deces sunt cauzate de P. falciparum cu P. vivax, P. ovale, și P. malariae care, în
general, cauzează o formă mai blândă de malarie. Speciile P. knowlesi rareori cauzează
îmbolnăviri la oameni. În general, malaria este diagnosticată prin examinarea sângelui la
microscop, utilizând frotiuri sanguine sau prin teste de diagnosticare rapidă bazate pe antigen.
Au fost dezvoltate metode care utilizează reacția în lanț a polimerazei pentru a detecta ADN-ul
parazitului, dar acestea nu sunt utilizate la scară largă în zonele unde malaria este comună din
cauza costurilor și a complexității acesteia.

Prevenire și tratament:

Riscul de îmbolnăvire poate fi redus prin prevenirea înțepăturilor de țânțari, utilizând plase de
țânțari și produse insectifuge sau prin măsuri de controlare a insectelor, precum utilizarea de
insecticide și drenarea apei stătătoare. În zonele unde boala este comună, câteva medicamente
sunt disponibile pentru prevenirea malariei la călători. În zonele cu niveluri ridicate de malarie,
sunt recomandate doze ocazionale de sulfadoxină/pirimetamină la feți după primul trimestru de
sarcină. În ciuda nevoii, nu există niciun vaccin eficient, deși eforturile de a crea unul sunt în
desfășurare.Tratamentul recomandat împotriva malariei reprezintă o combinație de medicamente
antimalarice ce conțin artemisinină. Al doilea medicament poate fi meflochină, lumefantrină sau
sulfadoxină/pirimetamină. Chinina, alături de doxiciclină pot fi utilizate, în cazul în care
artemisinina nu este disponibilă. În zonele în care boala este comună, se recomandă ca malaria să
fie confirmată, dacă este posibil, înainte de începerea tratamentului, din cauza îngrijorărilor
privind creșterea rezistenței la medicamente. Boala a dezvoltat o rezistență la câteva
medicamente antimalarice; de exemplu, P. falciparum clorochino-rezistentă; Aceasta s-a
răspândit în majoritatea zonelor cu malarie, iar rezistența la artemisinină a devenit o problemă în
anumite zone din Asia de Sud-Est.

Epidemiologie:

Boala este larg răspândită în zonele tropicale și subtropicale, ce sunt prezente pe o zonă extinsă
din jurul ecuatorului. Acesta include o mare parte din Africa Subsahariană, Asia și America
Latină. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, în anul 2012, cazurile de malarie s-au
ridicat la un număr de 207 milioane. Se estimează că, în acel an, boala ar fi cauzat decesul a între
473.000 și 789.000 oameni, mulți dintre ei fiind copii din Africa. Malaria este asociată, de
obicei, cu sărăcia și are un impact negativ major asupra dezvoltării economice. În Africa, se
estimează că a rezultat în pierderea a 12 milioane de dolari pe an din cauza costurilor ridicate
pentru furnizarea de asistență medicală, pierderea capacității de muncă și efectele produse asupra
turismului.

4.CLASA CILIATE=INFUZORI

Balantidium coli este un parazit intestinal care face parte din clasa Ciliata. Această clasă este
inclusă în încrengătura  Protozoare. Caracteristicile clasei Ciliata includ:

-au corpul acoperit parţial sau total de cili (prin mişcările cărora se deplasează);

-cuprinde protozoare de dimensiuni medii şi mari (50-200 μm);

-prezintă un macronucleu ce controlează activitatea organismului şi un micronucleu cu rol în

reproducere;

-prezintă un citostom prin intermeediul căruia se hrănesc;

-se reproduc prin diviziune directă.

Balantidium coli reprezintă singura specie cu importanţă medicală. Este prezent sub douăforme:
trofozoitul (forma vegetativă) şi chistul (forma de rezistenţă).

Trofozoitul de Balantidium coli are între 50 şi 150 μm. Are o formă ovalară, alungită la
extremitatea anterioară. Prezintă un citostom şi citoproct, cu care se hrăneşte. Citoplasma este
granulară şi conţine vacuole excretorii şi digestive. B. coli prezintă doi nuclei. Macronucleul este
reniform şi micronucleul este mic şi rotund. Micronucleu se găseşte într-o scobitură a
macronucleului. Parazitul se deplasează în spirală, ca o frunză ce cade din copac.

Chistul are aproximativ 40-90 μm. Are o formă rotundă sau uşor ovalară. Membrana este dublă
şi groasă, având, deci, un contur dublu. La interior prezintă doi nuclei, asemănători cu cei ai
trofozoitului. În interior este prezentă şi o vacuolă de dimensiuni mari.

Habitat
Balantidium coli trăieşte de obicei în intestinul gros al porcului. Prezenţa lui a mai fost
demonstrată la cai,  bovine, caprine, om şi şobolan. De cele mai multe ori, parazitul trăieşte în
lumenul colonului. Mai rar se localizează la nivelul unor leziuni ale mucoasei sau submucoasei
colonului.

Ciclul biologic

Trofozoiţii ce trăiesc în intestinul  gros se înmulţesc prin diviziune directă. Cu trecerea timpului,
unii trofozoiţi se închistează şi ajung în mediul extern, prin materiile fecale. Chiştii pot rezista în
mediul extern chiar şi 3 luni. În intestinul omului închistarea se produce rar, aşa că în fecalele
umane se vor găsi majoritar trofozoiţi.

Boala la om

De cele mai multe ori boala este asimptomatică sau prezintă simptome incerte. Există două
forme de boală.

Balantidioza reprezintă situaţia în care parazitul nu afectează deloc mucoasa colonului. Boala se
manifestă similar cu o enterocolită. Simptomele sunt durerile abdominale, scaunele diareice şi
stare generală proastă.

Dizenteria balantidiană reprezintă a doua manifestare a prezenţei parazitului în intestinul gros.

Parazitul produce leziuni ulceroase ale mucoasei şi submucoasei colonului. Se manifestă similar
cu dizenteria: numeroase scaune diareice (chiar şi 15 pe zi), colici, febră şi greţuri cu vărsături.
La persoanele cu imunitatea scăzută  poate fi letală.

Diagnostic

Diagnosticul de bază se face prin examen coproparazitologic. Metoda cu Lugol evidenţiază

trofozoiţii (mai rar chiştii) în materiile fecale umane. Uneori sunt utile şi însămânţările pe medii
de cultură (pentru identificarea antigenului).

Tratament

Are drept efect distrugerea parazitului, dispariţia bolii şi vindecarea bolnavului. Printre
medicamentele cele mai utilizate se numără: Chiniofon, Tetraciclină şi Metronidazol.

Epidemiologie

Balantidioza este destul de rară la om. Cazurile în Europa şi America sunt sporadice. Mai
frecvente sunt în Asia de sud şi sud-est.

Căi de transmitere

Cel mai  frecvent, dacă nu se respectă igiena personală, transmiterea se face prin intermediul
mâinilor murdare. Totodată, consumul de fructe şi legume nespălate reprezintă o altă cauză
majoră. Pe suprafaţa acestora se pot localiza chişti, care odată înghiţiţi, ajung în intestin, unde se
transformă în trofozoiţi. Aceştia se înmulţesc şi duc mai departe ciclul. O altă cale de
contaminare este prin intermediul apei contaminate (cu fecale de animale, în special de porcine).

Măsuri de profilaxie

În primul rând, este esenţială igiena personală şi igiena alimentară. Evitarea contactului cu
porcinele este esenţială. Ar fi de mare folos şi evitarea poluării solului cu fecale contaminate.
Construirea unor toalete moderne, igienice şi utilizarea corespunzătoare a acestora ar reduce şi
ele semnificativ prezenţa bolii. Cei mai expuşi bolii sunt persoanele care se expun porcilor
(fermierii, măcelarii, etc.).