BACTERIOLOGIE

MICROBIOLOGI ROMÂNI

Victor Babeș (1854 - 1926)

 este fondatorul microbiologiei românești
 și-a început cariera la Budapesta, în 1874
 între anii 1885 - 1886 lucrează la Berlin alături de Rudolph Virchow și
Robert Koch
 în 1885, publică la Paris, alături de Victor Cornil, primul tratat de
microbiologie din lume: ”Les bactéries et leur rôle dans l´éthiologie, l
´anatomie et l´histologie pathologique de maladies infectieuses”
 din anul 1887 lucrează ca profesor de bacteriologie și anatomie
patologică în București
 pune bazele primului institut de cercetări medicinale din România,
care astazi îi și poartă numele
 aduce contribuții importante în studiul leprei, turbării, difteriei și
tuberculozei
 este cel care a introdus vaccinarea antirabică, seroterapia
antirabică și antidifterică la noi în țară
 a enunțat principiul imunizării pasive, descoperind valoarea
serului imun
 studiile sale sunt expuse într-un număr de 1005 lucrări
Ioan Cantacuzino (1863 - 1934)
 medic și savant român, studiază filozofia, științele naturii și
medicina la Paris
 după finalizarea studiilor, lucrează la institutul Pasteur
 în 1901 este numit profesor la Facultatea de Medicină din
București
 în 1907 este numit director al Serviciului Sanitar din România
 ca director, organizează laboratoare de bacteriologie în
principalele orașe ale țării
 elaborează principii moderne de medicină curativă și preventivă,
pe care se expune în prima lege sanitară din țara noastră, în
1910
 aduce contribuții valoroase în bacteriologie, imunologie,
epidemiologie
 publică lucrări de mare importanță privind imunitatea celulară și
umorală, studii asupra holerei și vaccinoterapia
 în 1906, introduce în țara noastră, imediat după Franța, vaccinul BCG
(bacilul Calmette-Guerin), un vaccin care conținea germeni vii
atenuați, în scopul prevenirii tuberculozei la nou-născuți
 a înființat primele sanatorii destinate bolnavilor de tuberculoză și
primele spitale de boli infecțioase
 în 1921, înființează Institutul de Seruri și Vaccinuri, care îi poartă și
numele
Constantin Levaditi (1874 - 1953)
 unul din cei mai importanți cercetători în domeniul imunologiei,
virusologiei, chimioterapiei și micvrobiologiei moderne
 numele său este legat de tratamentul revoluționar cu bismut al
sifilisului și studiile remarcabile despre herpes, rabie, poliomelită și
encedfalită
 cercetările sale asupra virusului polio au deschis calea spre
prepararea vaccinului antipolio
 personalitate marcantă a școlii franceze de bacteriologie, iar în ultimii
ani a întreprins o serie de studii asupra antibioticelor
 împreună cu Ștefan S. Nicolau pune bazele învățământului virusologic
din țara noastră
Ștefan S. Nicolau (1896 - 1967)
 profesor de Bacteriologie la Facultatea de Medicină din Iași
(1939 - 1942)
 din anul 1942 a condus Catedra de Inframicrobiologie
(Virusologie) a Facultății de Medicină din București
 este fondatorul Institutului de Virusologie al Academiei Române,
care îi poartă numele, unul dintre primele de acest fel din Europa
 a desfășurat studii importante asupra unor infecții virale - herpes,
turbarea, poliomelita
Nicolae Cajal (1919 - 2004)
 fost medic microbiolog și membru al Academiei Române
 ca medic specializat în virusologie și discipol al lui Ștefan S.
Nicolau, a publicat peste 400 lucrări stiințifice în acest domeniu
INTRODUCERE ÎN BACTERIOLOGIE
 NOȚIUNI GENERALE
 Bacteriologia este o ramură a microbiologiei, care se ocupă cu
studiul bacteriilor.
 Bacteriile sunt microorganisme unicelulare, cu un nucleu primitiv
constituit dintr-o singură moleculă de ADN.
 Bacteriile sunt entități microscopice, care nu pot fi vizibile cu ochiul
liber.
 Dimensiunile se exprimă în micrometri (1μ=10-3mm) și este cuprinsă
de obicei între 1 - 10μ.
 cele mai mici bacterii aparțin genului Mycoplasma cu diametrul de 0,3
- 0,8μ.
 Aprecierea dimensiunii, formei și așezării bacteriilor se face cu ajutorul
microscopului optic, însă structura bacteriană se poate studia numai la
microscopul electronic.
În funcție de specie, bacteriile pot avea diferite forme:
 Formă sferică - coci - Forma sferică este cea mai întâlnită la coci
(stafilococ), însă în afara acestei forme, cocii mai pot avea formă
ovalară (enterococul), lanceolată (pneumococul) sau reniformă
(gonococul).
 Formă alungită, cilindrică - bacili, cu aspect de bastonaș. Există bacili
foarte scurți - cocobacili, greu diferențiabili de coci sau bacili.
 Formă curbată, de virgulă - vibrioni (vibrionul holeric)
 Formă spiralată - spirili (Spirrilum volutans) și spirochete (Treponema
pallidum).
 Formă filamentoasă - actinomicetele (actinomyces), bacterii
filamentoase ramificate, anaerobe.
Structură
 Celula bacteriană are o structură de sine stătătoare, care îi
permite să realizeze schimburi de energie cu mediul înconjurător
și să își regleze autonom funcțiile vitale.
 În structura bacteriilor intră
componente obligatorii: membrana citoplasmatică,
citoplasmă, nucleu, perete celular;
componente facultative: capsulă, cili, flageli, pili sau fimbrii
și la unele specii spori.
Studiul morfologiei bacteriene
A. Examinarea microscopică
 este de regulă primul pas în identificarea bacteriilor.
 Din punct de vedere morfologic, elementele importante care ajută la
stabilirea identității bacteriei sunt: cilii, capsula, endosporii.
 Examinarea morfologică se realizează pe preparate microscopice, fixate
și colorate - frotiurile.
 Frotiurile se obțin prin întinderea unei colonii bacteriene pe o lamă
curată și degresată, care va fi uscată, fixată și colorată, în vederea
examinării la microscop.
 Dintre colorații, cea mai importantă este colorația Gram, care imparte
bacteriile în:
gram-positive - colorate în violet
gram-negative - colorate în roșu.
B. Cultivarea pe medii de cultură
 Mediile de cultură asigură substanțele nutritive și condițiile fizico-
chimice propice de creștere a bacteriilor.
 Cultivarea pe medii de cultură are ca scop izolarea și identificarea
agentului etiologic al unei infecții, precum și testarea sensibilității
acestuia la antibiotice.
 Însămânțarea reprezintă punerea în contact a produsului patologic
recoltat cu mediul de cultură.
 Izolarea reprezintă trecerea (replicarea) unei singure colonii pe un
mediu de cultură pentru a obține o cultură pură.
CLASIFICAREA BACTERIILOR
1. După afinitatea tinctorială la colorația gram:
a. Bacterii gram-pozitive: Streptococcus pneumoniae,
Staplylococcus aureus
b. Bacterii gram-negative: Neisseria gonorrhoeae, Neisseria
meningitidis, Escherichia coli, Helicobacter pylori, Haemophylus
influenzae.
2. După nevoia de oxigen:
a. Bacterii aerobe: S. aureus
b. Bacterii anaerobe: C. botulinum
3. după capacitatea de a fermenta glucoza
a. Bacterii glucozo-fermentative: V. cholerae
b. Bacterii glucozo-nefermentative: Pseudomonas aeruginosa
4. După patogenitate:
a. Bacterii nepatogene - sunt cele care trăiesc în mediul
înconjurător și nu găsesc condiții optime de dezvoltare în gazda
umană.
b. Bacterii patogene - produc întotdeauna îmbolnăviri (Treponema
pallidum)
c. Bacterii condiționat patogene - provin de obicei din
flora/microbiota normală a organismului, iar îmbolnăvirea apare
atunci când sunt întrunite anumite condiții: scăderea rezistenței
antiinfecțioase a organismului în caz de stres, tratament cu
imunosupresoare, convalescența bolilor virale, SIDA, cancer, etc
sau în cazul colonizării unor zone anatomice normal sterile
(rezultând septicemii, meningite, etc).
 FLORA NORMALĂ A ORGANISMULUI

 În timpul vieții intrauterine, fătul este steril, fiind protejat de

contaminare prin membranele fetale și placentă, impermeabilă pentru
microorganisme, cu unele excepții: virusuri (virusul citomegalic),
bacterii (Treponema pallidum), paraziți (Toxoplasma gondii).
 În timpul nașterii, nou-născutul realizează primul contact cu
microorganismele din mediul înconjurător prin flora vaginală și
cutanată a mamei.
 După naștere, organismul este supus în mod continuu contaminării,
producându-se colonizarea tegumentului și a suprafețelor care vin în
contact cu exteriorul, astfel fiind constituită flora normală a
organismului, numită și floră saprofită sau comensală.
 Zonele organismului populate în mod normal cu microorganisme sunt:
tegumentul, cavitatea nazală, laringele, faringele, cavitatea bucală,
intestinul gros, partea anterioară a uretrei, vaginul.
 Sângele, lichidul cefalorahidian și sinovial, țesuturile profunde sunt în
mod normal sterile.
 Prezența microorganismelor la acest nivel are o semnificație
patologică.
 Alcătuirea florei saprofite este în relație directă cu o serie de factori:
vârsta, starea de sănătate, condițiile de igienă personală, statusul
hormonal, regimul alimentar.
Rolul florei normale
 Flora normală a organismului joacă un rol important în imunitate, este
un factor important antiinfecțios natural, împiedicând dezvoltarea
bacteriilor patogene.
 Flora tractului digestiv protejează mucoasa intestinală, ajută la
absorbția nutrimentelor, furnizează anumite enzime, reglează tranzitul
intestinal, sintetizează vitamine din grupul B și vitamina K.
 În tractul digestiv coexistă bacterii saprofite, numite probiotice, cu cele
patogene.
 Un dezechilibru apărut între cele două populații bacteriene duce la
îmbolnăvire.
 Dezechilibrele apărute în flora intestinală se datorează unor factori
precum excesul de carne, cafea, alcool și abuzul de antibiotice.