TOXOPLASMOZA

► Toxoplasmoza este o boală parazitară produsă de protozoarul Toxoplasma gondii,

comună omului şi celor mai multe specii de animale cu sânge cald (mamifere şi
păsări), domestice şi sălbatice, care se manifestă rareori clinic.

► Boala, în forma ei cronică cu sau fără simptome, este bine tolerată şi se descoperă
numai în formele sale acute datorită tulburărilor nervoase, oculare, avorturilor şi
malformaţiilor apărute la fetuşi şi nou născuţi. La femeile gravide evoluează
frecvent ca o îmbolnăvire gravă şi poate produce encefalomielită fetală şi neonatală
gravă ca urmare a leziunilor cerebrale.

► Boala este cunoscută de mult timp, însă agentul etiologic, Toxoplasma gondii, a fost
izolat abia în 1908 de către Manceaux de la un rozător sălbatic din Tunisia,
Ctenodactylus gondi, asemănător cobaiului domestic.
► ETIOPATOGENIE
► T. gondii este un parazit intracelular tipic care poate leza orice organ, dar
îndeosebi elementele sistemului reticulo-endotelial şi ale sistemului nervos
central. El are o morfologie caracteristică sporozoarelor şi se colorează bine cu
metoda Giemsa. Se prezintă sub trei forme morfologice în funcţie de stadiul de
dezvoltare în care se află.
► Aceste trei forme sunt:
forma liberă, vegetativă, găsită, de obicei, în celulele ganglionilor limfatici,
pulmonilor, ficatului, splinei şi intestinelor, unde paraziţii se pot prezenta ca
elemente izolate sau grupaţi mai mulţi la un loc, formând aşa numiţii
pseudochişti
► ETIOPATOGENIE
forma de rezistentă care are formă de chişti. Aceştia au o formă rotundă şi un
diametru de 60 microni. Chiştii se găsesc în ordinea frecvenţei, în creier, muşchi,
ochi, pulmon. Ei apar după infestarea primară, în timpul infestărilor cronice, au o
membrană proprie şi conţin numeroşi trofozoizi (până la 3.000) care continuă un
anumit timp să se dividă.
► forma de oochişti. Oochiştii au diametrul de 10-12 microni, sunt rezultatul
procesului de înmulţire sexuată care se desfăşoară în întregime în intestinul
pisicii şi care a fost descoperită în 1970 de Hutchison.
Ciclul biologic al T. gondii, se desfăşoară în urmatoarele faze:
a) o fază proliferative sau asexuată, care se desfăşoară în organismul
omului, animalelor şi păsărilor, numite gazde intermediare. Această fază
proliferativă duce la formarea chiştilor în unele ţesuturi: ganglioni limfatici, creier,
muşchi; ( FAZA SCHIZOGONICA)

b) o fază tipic endogenă, sexuată, care se desfăşoară în intestinul pisicii,

de tip coccidian. ( FAZA GAMETOGONICA). Stadiul final al acestei faze este
formarea oochiştilor. Această fază se desfăşoară în intestinul subţire al pisicii,
singurul animal considerat gazda definitivă pentru T. gondii. Oochiştii eliminaţi cu
excrementele pisicii, pot fi confundaţi cu oochiştii de Isospora cati.
c) o faza desfasurata la exterior (FAZA SPOROGONICA)
 FAZELE CICLULUI EVOLUTIV
I SCHIZOGONICA, II GAMETOGONICA SI III SPOROGONICA

Omul şi animalele se infestează fie prin ingerarea oochiştilor sporulaţi, a

formelor chistice sau a formelor vegetative de toxoplasme conţinute în
cărnurile crude sau subtratate, în lapte sau alte alimente, în salivă, urină,
sânge
► Există şi alte căi de infestare cum sunt rănile tegumentelor.
► - toxoplasmele pot traversa bariera placentară şi dau embriopatii sau fetopatii,
în funcţie de momentul de infestare a femeii însărcinate.

► T. gondii nu se poate cultiva pe medii artificiale, dar cultivarea ei este posibilă pe

embrionul de găină şi pe unele culturi celulare.

► În mod obişnuit izolarea parazitului din materialele patologice şi întreţinerea suşelor

în laboratoare se fac prin inoculări la şoarecele alb. Produsele suspecte se
inoculează intraperitoneal la şoarece care, în cazul prezenţi suşelor virulente, se
îmbolnăveşte şi moare cu peritonită exudativă gravă.
 EPIDEMIOLOGIE
► T. gondii este considerată un protozoar parazit intracelular ubicuitar care infectează
cronic aproximativ o treime din populaţia umană adultă din SUA şi peste 85 % din
adulţii din unele ţări ale Europei.

► Surse de infecţie si rezistenţa parazitului la diferiţi factori.

- pentru om o sursă principală de infecţie o reprezintă carnea animalelor de măcelărie.
- o sursă frecventă de infecţie o reprezintă pisica infestată, în al cărui organism
parazitul îşi desfăşoară ambele forme de înmulţire, sexuată şi asexuată, şi este
capabilă să elimine în mediul exterior, odată cu fecalele, oochişti, forme de rezistenţă
şi de infestare a mediului ambiant.
► Infectarea omului se poate face pe cele mai diverse căi. Pentru toxoplasmoză congenitală,
calea demonstrată este trecerea paraziţilor de la mamă la făt prin uter şi placentă.

► Toxoplasmoză contractată de om în timpul vieţii extrauterine se produce fie prin

ingerarea oochiştilor eliminaţi de pisică, care pot contamina mâinile omului, alimentele,
apa, fie prin consumul de cărnuri şi preparate de carne crude sau insuficient tratate
termic si provenite de la animale infectate.

► Pentru verificarea duratei de supravieţuire a toxoplasmelor în carnea de porc, ei au pus în

diferite condiţii de temperatură şi umiditate, probe de musculatură şi organe constatând
următoarele:
► toxoplasmele din probele de musculatură păstrate la + 8°C - + 10°C şi 70-80
% U.R. au supravieţuit 14 zile;

► toxoplasmele din probele de organe păstrate la + 4°C + 6°C şi 40-50 % U.R.

au supravieţuit mai puţine zile, decât în musculatură.

► Cea mai lungă durată de timp de supravieţuire l-au prezentat toxoplasmele din
uter, ovar şi pulmon (14-18 zile).
► toxoplasmele închistate în musculatura scheletică, se dovedesc relativ rezistente faţă
de valorile de acidifiere apărute la o carne cu maturare normală.

► Congelarea acţionează nociv asupra chiştilor din musculatura scheletică şi din

organe.

► Formele vegetative de T. gondii sunt foarte sensibile faţă de diverşi factori fizici şi
chimici.
Ele mor în timp scurt la temperaturi de 37°C sau mai mici de 4°C.
Dezinfectanţii obişnuiţi şi chiar apa distilată au efect nociv asupra lor. De asemenea,
aceste forme nu rezistă în cadavrele intrate în putrefacţie şi nici la uscăciune
Rezistenţa formelor vegetative şi a chiştilor de T. gondii la
diferiţi factori
Rezistenţă la: Formele vegetative Chiştii

Uscare nulă foarte slabă

Congelare nulă nulă

4°C în bucăţi de ţesuturi compacte 1-3 săptămâni mai mult de 2 luni

Artropode hematofage una si uneori mai multe zile -

Căldură: 45°C _ mai mult de 1 oră

mai puţin de 5 minute 30 minute sau mai puţin

50°C

60°C _ mai puţin de 20 minute

Digestie: pepsică mai puţin de 15 minute 1-3 ore

mai mult de 3 ore şi mai puţin de 6 ore mai mult de 6 ore

triptică
► Oochiştii eliminaţi în mediul exterior odată cu fecalele pisicilor infectate, după
sporulare devin foarte rezistenţi la dezinfectanţii obişnuiţi şi rămân viabili şi infestanţi
peste 117 zile în solul umed şi peste un an în apă. După unii autori, oochiştii din
excrementele pisicilor rămân infestanţi timp de 7 luni de la eliminarea lor în
mediul extern.

► Unii autori subliniază faptul că unele insecte pot transporta oochiştii din
excrementele pisicii pe alimente.

► De mai mult timp este stabilit că T. gondii este un parazit oportunist, care determină
boala manifestată clinic, de obicei, numai la persoanele debilitate, stresate,
imunodeficitare.
 TABLOUL CLINIC
► 3 perioade de evoluţie şi anume:
► Perioada primară (infecţia acută): parazitul se multiplică la locul de pătrundere în organism,
apoi diseminează pe cale limfatică şi sanguină : pulmoni, ficat, splină, vase sanguine,
ganglioni limfatici. Această multiplicare antrenează un răspuns imun care produce liza
paraziţilor

► Perioada secundară: formele vegetative ale parazitului au fost distruse în cea mai mare
parte a ţesuturilor şi organelor, iar cele rămase formează chişti, în special în encefal,
pulmoni, muşchi.

► Perioada terţiară: toate formele vegetative ale parazitului din organismul gazdei au fost
distruse şi persistă numai chiştii care sunt perfect toleraţi de ţesuturile în care nu produc
reacţii inflamatorii acute.
La femeile gravide, în special primipare, o manifestare clinică frecventă este avortul şi
naşterea de produşi neviabili.
 DIAGNOSTIC
► Diagnosticul probabil: pe baza semnelor clinice, datelor epidemiologice, examenului
serologic şi histopatologic

► Dintre semnele clinice pot fi utile următoarele: avortul, limfadenită, retinocoroidita,

encefalita şi uneori febra.

► tomografia computerizată şi imaginea de rezonanţă magnetică pentru depistarea leziunilor

tipice din encefal, în cazul encefalitelor, examenul histologic al ţesuturilor recoltate prin
biopsie sau necropsie, în special a ganglionilor limfatici măriţi, pentru evidenţierea leziunilor
infiltrative şi a parazitului.
► inoculări i.p. la şoareci pentru izolarea parazitului.
► Reactii serologice: RFC, testul de imunofluorescenţă indirectă, testul imunoenzimatic şi
aglutinarea directă.
 PROFILAXIE
► mijloace nespecifice şi terapiei preventive

► Excluderea din consum a cărnurilor crude , a preparatelor de carne subtratate termic, a

laptelui crud şi a ouălelor insuficient fierte;

► Evitarea contactului direct cu pisicile şi luarea unor măsuri care să prevină ajungerea
excrementelor de pisică pe alimente, în apa de băut sau pe păşuni şi în grădinile de
legume.

► Femeile gravide şi copiii în primii ani de viaţă să acorde o atenţie suplimentară contactului
cu pisicile necontrolate.

► Persoanele imunodeficitare, mai ales cele HIV - pozitive şi cele cu transplante de organe
să se controleze periodic în direcţia toxoplasmozei prin examene serologice, iar în cazul că
sunt seropozitive să fie supuse unor tratamente specifice preventive.
GIARDIOZA (LAMBRIAZA)
► Giardiaza (lambliaza) este o boală parazitară cu localizare
intestinală provocată de un protozoar flagelat, Giardia
intestinalis, care din punct de vedere clinic se caracterizează prin
evoluţie acută, subacută şi cronică, greţuri, crampe abdominale,
diaree, meteorism, malabsorbţie şi mai rar prin frisoane,
subfebrilitate, şi scăderea în greutate.

ETIOLOGIE
Giardia (Lamblia) intestinalis numită şi G. duodenalis, G. lamblia
(denumire folosită în mod obişnuit în SUA), este un protozoar cu
urmatoarele forme evolutive:

Trofozoiţii, care reprezintă forma vegetativă a parazitului, se

divid prin sciziparitate liniară longitudinală, fiecare dând naştere
la 2 trofozoiţi. Ei au localizare intestinală (duoden şi jejun )
eliminand o toxina.
Trofozoiţii liberi din lumenul vezicii biliare şi al intestinului se
transformă în chişti
La chiştii maturi structurile interne sunt duble, aşa încât după
exchistare (din duoden) citoplasmă se divide şi rezultă 2
trofozoiţi.
► Chiştii ajunşi în mediul exterior, odată cu fecalele persoanelor sau animalelor bolnave sau
purtătoare, pot contamina apa şi alimentele, prin ingerarea cărora se infectează omul şi
animalele. În duoden din chişti rezultă trofozoiţii care invadează epiteliul intestinal, reluându-
se astfel, ciclul biologic al parazitului.
► Infecţia experimentală s-a putut reproduce la o serie de animale de laborator sau
domestice: şobolani, viţei, câini, pisici.

► Pentru a apare infecţia, este necesară ingestia a cel puţin 10 chişti vii.

► S-a stabilit că există o corelaţie între agresivitatea tulpinei de parazit şi valoarea

eozinofiliei la bolnavi.
► După îmbolnăvire apare imunitatea, dovedită de prezenţa anticorpilor specifici şi de
rezistenţa la reinfecţii a populaţiei autohtone din regiunile endemice.

► Anticorpii anti-Giardia au fost puşi în evidenţă atât la animalele infectate experimental,

cât şi la oamenii care au contractat boala prin testul ELISA
 EPIDEMIOLOGIE
► Giardiază este una din cele mai frecvente infecţii intestinale de natură parazitară întâlnită
la om şi răspândită în toată lumea, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de
dezvoltare.

► Majoritatea cazurilor (62,8%) proveneau din mediul rural, incidenţa pe sexe fiind similară.
Parazitoza a fost mai frecventă la copiii din grădiniţe, orfelinate, internate, cele mai multe
cazuri apărând vara şi toamna, iar cele mai puţine, iarna.

► Pe plan mondial se apreciază că 1-20 % din populaţie este infectată cu Giardia, frecvenţa
fiind mai mare în regiunile cu igienă deficitară
► Transmiterea bolii se face pe cale fecală-orală, direct, de la persoană la
persoană prin mâini murdare sau indirect, prin ingerarea chiştilor din apa şi
alimentele contaminate.

► Clorinarea apei nu omoară chiştii de Giardia şi explică de ce apa stă deseori la

originea cazurilor şi epidemiilor extinse.

► Sursele de apă şi alimentele se pot contamina cu fecalele animalelor.

 MANIFESTĂRI CLINICE Şl DIAGNOSTIC

► Infectarea cu Giardia nu este urmată totdeauna de manifestări clinice ci numai de apariţia stării
de purtător. Purtătorii asimptomatici reprezintă uneori 20-45 %
► Perioada de incubaţie în giardiază este de 12-20 de zile.

► Stadiul acut se manifestă cu un debut brusc, cu greaţă, anorexie, stare de rău, febră slabă,
frisoane, diaree apoasă explosivă, fetidă, cu distensie abdominală, crampe abdominale. Fecalele
conţin cantităţi mari de grăsime şi mucus, dar nu şi sânge. Aceste semne sunt însoţite deseori
de scăderea greutăţii corporale.

► Infecţia acută se vindeca, în mod obişnuit, în câteva zile, dar la unii pacienţi, în special copii,
simptomele acute pot dura luni de zile.
► Pătrunderea parazitului în celule este excepţională, el neavând caracter invaziv
pronunţat. Paraziţii aderă de celulele epiteliului intestinal pe care îl irită şi
determină o stare inflamatorie a mucoasei.

► Diagnosticul clinic este sugerat de prezenţa diareei prelungite însoţite de

scaune fetide, distensie abdominală.
► Giardiaza trebuie diferenţiată de diferite enterocolite acute sau cronice cu etiologie
virală, bacteriană şi parazitară (amibiaza, alte parazitoze intestinale date de
Cryptosporidium parvum, Cyclospora cayetaneus, Isospora belii, ş.a.), de ulcerul
duodenal, bolile vezicii biliare şi ale pancreasului, cancerul de colon, ş.a.

► Examenul radiologie al intestinului subţire poate fi normal, dar uneori se pun în

evidenţă în duoden şi jejun îngroşări ale mucoasei, creşterea secreţiilor şi edeme.
► Diagnosticul de giardiaza se bazează însă pe detectarea parazitului în fecale sau în
probele de aspirate din duoden. în fecale parazitul poate să prezinte sub formă de
trofozoiţi sau de chişti.
! Eliminare discontinuua
 PROFILAXIE

► Profilaxia giardiazei se bazează în primul rând pe tratarea corespunzătoare a apei

potabile.
 Deşi clorinarea singură este suficientă pentru a omorî chiştii, diferiţi factori ca timpul de
contact, temperatura, gradul de turbiditate şi pH-ul apei tratate, o pot face ineficace, ceea
ce impune dezinfectarea apei cu cantităţi mai mari de clor (4-6 mg/l).
 În afară de clorinare, apa trebuie floculată, sedimentată şi filtrată .
 Unde nu se practică dezinfecţia eficientă a apei, populaţia trebuie să o fiarbă înainte de
folosire
► giardiaza se previne prin respectarea strictă a igienei personale şi desfăşurarea
continuă a muncii de educaţie sanitară la populaţiile cu nivel scăzut de cultură şi în
colectivităţile de copii.