Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului

„Regele Mihai I al Romaniei”

Facultatea de Medicina Veterinara din Timisoara

BACTERII
Caracterizarea Genului Salmonella

INFORMAȚIE ȘTINȚIIFICĂ ȘI TEHNICĂ Prof. DR.

METODE DE DOCUMENTARE TÎRZIU EMIL
Student:
Gavrilă Alexandru Ioan
Gr. 2.1.09
 Cuprins:

Caracterizarea Genului Salmonella...............................................................................

3
1. Definiţie.Încadrare.Istoric........................................................................... 3
2. Habitatul..................................................................................................... 4
3. Caractere morfotinctoriale şi culturale....................................................... 5
4. Caractere biochimice şi de metabolism...................................................... 7
5. Rezistenţa faţă de factorii fizici, chimici şi biologici................................. 7
6. Caractere de patogenitate........................................................................... 8
6.1. Patogenie. Boala la om............................................................................... 9
6.2. Diagnostic de laborator.............................................................................. 11
6.3. Tratament................................................................................................... 12
6.4. Epidemiologie. Prevenire. Control............................................................. 13

Bibliografie........................................................................................................................ 14

2
 Caracterizarea genului Salmonella

1. DEFINIŢIE, ÎNCADRARE. ISTORIC.

Genul Salmonella aparţine familiei Enterobacteriaceae, regnul Procariota
regăsindu-se în grupa bacteriilor de formă alungită dreaptă, gram negative , aerobe.
Eberth (1880) izolează prima specie de Salmonella de la un om cu febră tifoidă, iar
Salmon şi Smith (1886) izolează, de la un porc bolnav de pestă, o bacterie denumită
Bacterium suipestifer, (Bacterium cholerae suis) socotită în mod eronat ca agent etiologic
al salmonelozelor. Lignieres (1900) propune ca aceşti germeni să fie încadraţi în genul
Salmonella, în onoarea medicului veterinar, Daniel E. Salmon. Ulterior, s-au izolat diverse
specii de Salmonella, unele patogene exclusive pentru om şi animale, iar altele comune.
Pentru interpretarea corectă a nomenclaturii şi taxonomiei genului Salmonella,
Tindall şi colaboratorii publică lista în conformitate cu regulile Comisiei Judiciare în care
sunt incluse interpretările lui Le Minor şi Popoff (1987), precum şi cele ale lui Reevs şi
colaboratorilor (1989).

Această listă cuprinde taxonomia genului, cu următorul conţinut:

Salmonella bongori (sinonim, Salmonella enterica subsp. bongori, si Salmonella

choleraesuis subsp. bongori).

Salmonella enterica (sinonim Salmonella choleraesuis).

Salmonella enterica subsp. arizonae (Salmonella arizonae, si Salmonella choleraesuis

subsp. arizonae).

Salmonella enterica subsp. diarizonae(sinonim Salmonella choleraesuis subsp.

diarizonae).
Salmonella enterica subsp. enterica (sinonim Salmonella choleraesuis subsp. choeraesuis,
Salmonella enteritidis, Salmonella paratyphi, Salmonella typhi, si Salmonella
typhimurium).
Salmonella enterica subsp. houtenae (sinonim Salmonella choleraesuis subsp. houtenae).
Salmonella enterica subsp. indica (sinonim Salmonella choleraesuis subsp. indica).
Salmonella enterica subsp. salamae (sinonim Salmonella choleraesuis subsp. salamae).

3
 Este foarte important de notat valabilitatea acestor nume publicate , fiind folosită de
mulţi bacteriologi. În 18 martie 2005, o nouă specie, Salmonella subteranea a fost
decoperită de Shelobolinasi colab. 2005, fiind publicată în lista de validare.
Infecţiile cu Salmonella au incidenţă crescută la toate speciile de animale datorită
prezenţei ubicuitare a germenilor şi a existenţei purtătorilor.
Salmonelozele provoacă pierderi însemnate în efectivele contaminate datorită
mortalităţii (care uneori poate fi considerabilă), avorturilor, întârzierilor în creştere,
cheltuielile efectuate cu tratamentul şi cu aplicarea măsurilor de profilaxie. La acestea se
adaugă importanţa sanitară, deoarece salmonelele de origine animală sunt adesea
responsabile de toxiinfecţii alimentare la om, cu evoluţie gravă.
Datorită patogenităţii pe care membrii acestui gen o prezintă pentru om şi faptul că
ei contaminează frecvent cele mai diverse produse alimentare, genul Salmonella prezintă
interes deosebit pentru microbiologia alimentelor, în special a celor de origine animală..

2. HABITATUL
Salmonella enterica subspecia enterica este cea mai cuprinzătoare, incluzând 1435
serotipuri din 2435 descrise pâna în 1997. Ea reprezintă 90٪ din izolatele de la om şi
animale cu sânge cald. Celelalte subspecii, ca şi Salmonella bongori, reprezintă un procent
redus şi se izolează mai ales de la pasări, animale cu sânge rece şi din mediul înconjurător,
de unde pot contamina rareori omul şi mamiferele.
Principalul habitat al salmonelelor este tractul intestinal al oamenilor şi animalelor.
Toate serovarurile de Salmonella enterica subspecia enterica sunt patogene pentru om şi
mamifere, în timp ce celelalte subspecii se întâlnesc preponderent la păsări şi animale cu
sânge rece. Cele două surse majore, omul şi animalele, vor determina poluarea solului,
apelor reziduale, apelor de suprafaţă în care pot supravieţui de la câteva luni până la câţiva
ani de zile, dacă condiţiile de temperatură, umiditate şi pH sunt favorabile. În mediul
înconjurător ele doar supravieţuiesc, multiplicarea lor nefiind semnificativă. Majoritatea
serovarurilor nu au specificitate de gazdă cu excepţia serovarurilor S. typhi şi S .paratyphi
cu specificitate pentru om, serovarul S.abortus ovis pentru ovine, serovarul S. typhi suis
pentru suine, S. serovarul gallinarum şi S. serovarul pullorum pentru păsări.
Salmonelele ubicuitare cauzează diverse simptome clinice, de la infecţii
asimptomatice până la sindroame typhoid-like la copii sau la animale cu înaltă
susceptibilitate (soareci). La persoanele adulte salmonelele ubicuitare sunt în marea
majoritate responsabile de toxiinfecţiile alimentare.

4
 Prezenţa salmonelelor este legată de starea de boală, sau de portaj iar prezenţa unei
salmonele izolate trebuie apreciată ca factor potenţial patogen. Sub raport cantitativ sunt
mai reduse numeric, comparativ cu alte enterobacterii.

3. CARACTERE MORFOTINCTORIALE ŞI CULTURALE

Salmonella spp. sunt bacili Gram – negativi, nesporulaţi, prezentând flageli
peritrichi care asigură mobilitatea (cu excepţia salmonelelor imobile S. gallinarum şi S.
pullorum), necapsulaţi.

Figura 1. Salmonella typhi, Figura 2. Salmonella typhi,

coloratie Gram coloraţie pentru flageli

Bacterile din acest gen au formă de bastonaşe sau cocobacili, de 2-3/0,6 microni,
sunt acapsulogene, asporogene. Se dezvoltă bine pe medii nutritive obişnuite cu pH în jur
de 7,0, la temperatura de 37°C.
Pe criterii antigenice în cadrul subspeciilor, sunt descrise serotipuri desemnate
taxonomic prin nomenclatura din schema Kauffmann-White. Exemplu S. enterica subsp.
enterica, S .serotipul typhimurium, S. enteritidis, S. cholerae suis etc. Pentru uşurinţă, în
practică se foloseşte numai denumirea de gen (Salmonella) urmată de denumirea de serotip
scrisă cu iniţiale mari (ex. Salmonella Enteritidis). Menţionăm însă că, în literatura de
specialitate curentă denumirea serotipului este scrisă cu iniţiale mici. ex. Salmonella
enteritidis. Atât denumirea genului cât şi a serotipului se scriu cu caractere italice.
Ponderea numerică a serotipurilor de Salmonella pe specii şi subspecii este redată
în tabelul următor:

5
 Tabelul 1
Numărul de serotipuri la genul Samnonella, corespunzător fiecărei specii

Specia Subspecia Numar de serotipuri

Enterica 1435
Salamae 485
Arizonae 94
Enterica Diarizonae 321
Houtenae 69
Indica 11
Bongori 20
Total 2435

Salmonella, enterobacterie aerobă, facultativ anaerobă, poate creşte foarte uşor pe

majoritatea mediilor de cultură. În bulionul nutritiv produce o turbiditate uniformă destul
de evidentă, cu depozit neaderent. Pe suprafaţa agarului nutritiv formează colonii netede,
cu diametrul de 2-4 mm la cele mai multe serotipuri sau de 1mm (colonii pitice) la câteva
serotipuri (S. abortus equi, S. typhi şi S. abortus ovis), semitransparente, cu un uşor reflex
albăstrui, foarte puţin bombate, nepigmentate.

Figura 3. Salmonella,caractere culturale pe agar nutritiv

Se dezvoltă în medii în a căror compoziţie intră diferite substanţe inhibitoare pentru

bacteriile Gram pozitive şi pentru bacteriile Gram negative ce nu aparţin familiei
Enterobacteriaceae sau chiar pentru unii membrii ai acestei familii. Aceste substanţe sunt:
bila, săruri biliare, dezoxicolatul de sodiu, verdele de brilliant, sulfitul de bismut, selenitul,
tetrationatul s.a folosite pentru prepararea mediilor de îmbogăţire selective şi de izolare a
salmonelelor din alimente sau alte produse, unde ele se află în număr mic şi în asociaţie cu
cantităţi mult mai mari de alte microorganisme.

6
 Pe mediile selective şi de diferenţiere care conţin săruri biliare determină colonii
lactozo–negative de tip S. Producerea de H2S, evidenţiată prin apariţia unei pete de culoare
neagră în centrul coloniilor, face ca acestea să se numească colonii „în ochi de pisică”. Pe
mediul Wilson–Blair formează colonii opace, rugoase, cu margini neregulate, negre, cu
luciu metalic.
Mediile de îmbogătite pentru Salmonella sunt mediile selenit acid de sodiu şi
bulion Müller-Kauffmann, pe acestea dezvoltându-se prompt în 24 de ore şi chiar mai
rapid la 40°C. După 24-48 de ore pot vira în cărămiziu culoarea mediului cu selenit cu sau
fără depozit şi pot duce la decolorarea mediului Müller–Kauffmann.

4. CARACTERE BIOCHIMICE ŞI DE METABOLISM

Sunt bacterii lactozo-negative; prin fermentarea glucozei duc la formare de acid şi
gaz. S. typhi este singura specie care produce doar acid, fără gaz.
Fermentează cu eliberare de acid şi gaz, manitolul, maltoză şi sorbitolul; nu se
formează acid în mediile care conţin adonitol, sucroză, salicină şi lactoză. Speciile de
Salmonella nu formează indol şi urează, descompun proteinele cu eliberare de H 2S şi
folosesc citratul ca unică sursă de carbon. Produc hidrogen sulfurat (excepţii: S. paratyphi,
S. abortus equi, S. abortus ovis, S. cholerae suis şi unele tulpini de S. typhi şi S.
gallinarum). Nu fermentează lactoza, nu produc indol, nu elaborează urează şi gelatinază.
Testul cu roşu-metil este pozitiv; testul Voges-Proskauer este negativ;
decarboxilează lizina şi ornitina. Nu cresc pe mediul cu cianuri de potasiu, nu hidrolizează
gelatina şi nu dezaminează fenil-alanina şi triptofanul.

5. REZISTENŢA FAŢĂ DE FACTORI FIZICI, CHIMICI ŞI BIOLOGICI

Salmonelele sunt germeni rezistenţi; în solul păşunilor pot supravieţui până la 200
de zile, în apă câteva luni. În alimente supravieţuiesc între 10 şi 180 de zile, în pulberile de
ouă 4 ani. Sunt sensibile la căldură fiind distruse în 5 minute la 100°C; dezinfectantele le
distrug în 30-120 de minute. Sunt sensibile la acţiunea cloramfenicolului, streptomicinei,
tetraciclinei, ampicilinei etc. şi a bacteriofagilor specifici. Din ce în ce mai frecvent se
identifică tulpini care prezintă plurirezistentă la antibiotice.
Salmonelele sunt microorganisme sensibile la factorii de mediu. Temperaturile mai
mari de 600C le distrug în cateva minute. Adăugarea de trehaloză le măreşte capacitatea de
a se dezvolta la temperaturi înalte, datorită stabilizării proteinei. Congelarea şi
decongelarea distrug o parte din celulele unei populaţii. Un ciclu de congelare-decongelare
reduce numărul celulelor vii dintr-o cultură în bulion, cu 3-4 lg, cultura sterilizându-se

7
după 4-5 cicluri. Distrugerea este cu atât mai accentuată cu cât congelarea se face mai lent
şi la temperaturi nu prea coborâte (la -7,-100 C distrugerea este mai mare decat la -18,-
200C).
Salmonelele nu se multiplică la temperaturi 8-100C. Sunt relativ rezistente în
mediu cu pH moderat acid, dar nu se înmulţeste în medii cu pH mai mic de 4,5 – 5,0. Sunt
distruse relativ repede în mediul extern sub influenţa luminii solare si a uscăciunii.
Dezinfectantele obişnuite le distrug în timp. Persistă timp îndelungat pe alimentele
depozitate în condiţii obişnuite de păstrare.
S-a demonstrat că această bacterie supravieţuiesc procesului de deshidratare.Este de
remarcat că în cadrul unei fabrici de lapte praf, o tulpină de Salmonella poate să reziste
mulţi ani.

6. CARACTERE DE PATOGENITATE
Patogenitatea salmonelelor este datorată factorilor de virulenţă. Adezinele si
toxinele sunt adevăraţii factori de virulenţă ai salmonelelor.
Tabelul 2
Salmonella spp.: factori de virulenţă
Factor de virulenţă Efectul biologic
Enterotoxinele tulpinile de Salmonella pot produce enterotoxinele termo-labilă
(LT), termo-stabilă (ST), ale căror efecte nu au fost elucidate
Verotoxina -citotoxină implicată în invazia şi distrucţia tisulară;
(toxina Shiga–like) -înrudită dar distinctă de cele produse de E. coli spp. sau Shigella
spp.
Antigenul Vi -adezină produsă de trei serovaruri Typhi, Paratyphi C
şi Dublin
-asociată cu virulenţa microorganismelor;
Fimbrii -produse de tulpini ale genului Salmonella

Virulenţa reprezintă mecanismul major de agresiune al salmonelelor şi constă din

capacitatea lor de a se ataşa, multiplica şi a invada peretele intestinal.

6.1. Patogenie. Boala la om

Infecţiile cu Salmonella la om variază în funcţie de serovar, de tulpină, de doza
infectantă, de natura alimentelor contaminate şi de statusul imunitar al gazdei. Anumite
serovaruri sunt foarte patogene pentru oameni; unele tulpini ale aceluiaşi serovar pot
8
prezenta patogenitate diferită. Pacienţii imunocompromişi şi cei cu boli hematologice sunt
mai susceptibili la infecţia cu Salmonella decât adulţii sănătoşi.
Salmonelozele includ 4 sindroame:
1. gastroenterite;
2. febre enterice;
3. septicemie;
4. infecţii locale;
Salmonelele se găsesc în tubul digestiv al omului şi animalelor bolnave trecute prin
boală sau complet sănatoase. Starea de purtător de salmonele la om şi animale este foarte
frecventă, interesează cele mai diverse serotipuri şi constituie o verigă importantă în lanţul
epidemiologic al salmonelelor în natură. Bolnavii, ca şi purtătorii sănatoşi, contaminează
mediul exterior, solul, apa, furajele şi alimentele.
Gastroenteritele determinate de serovaruri Salmonella
Salmonelele care determină enterite se găsesc atât la om cât şi la animale,
salmoneloza fiind o zoonoză.
Germenii pătrund pe cale digestivă şi dacă sunt ingeraţi într-un număr mai mare de
105 pot declanşa boala la adultul sănătos. Aciditatea gastrică face parte din mecanismul de
apărate a organismului faţă de aceste bacterii fiind responsabilă de distrugerea majorităţii
germenilor ingeraţi. Contaminarea masivă se realizează prin ingestia alimentelor în care
germenii s-au multiplicat ca într-un mediu de cultură.
Contaminarea poate să mai aibă loc şi de la persoană la persoană pe cale fecal-
orală. Nou-născuţii şi copii mici sunt mult mai sensibili la infecţie care poate fi indusă de
ingerarea unui număr mic de bacterii. Incubaţia durează de la câteva ore până la o zi,
microorganismele multiplicându-se în epiteliul intestinal, provoacă un sindrom inflamator
intestinal cu diaree muco-purulentă şi sangvinolentă. La debut diareea este însoţită de
greţuri şi vărsături; febra, colicile abdominale, mialgiile şi cefaleea sunt simptome frecvent
întâlnite în perioada de stare a bolii.
La nou născuţi deshidratarea poate duce la o stare de toxicoză gravă. În general,
este o boală benignă. În mod normal nu apare septicemia, aceasta survenind exceptional ca
o complicaţie la persoanele imunocompromise.
Sunt posibile localizări extraintestinale: meningita cu Salmonella la copii, osteite
etc. În convalescenţă persoanele care au fost infectate cu serovaruri nontifoidice de
Salmonella prezintă contagiozitate 3 luni de zile.
În ţara noastră marea majoritate a salmonelelor care determină gastroenterite sunt
reprezentate de serovarurile Typhimurium şi Enteritidis.

9
 Salmoneloze majore (febre enterale) – febra tifoidă, febrele paratifoide

S.serovarurile typhi şi paratyphi sunt agenti etiologici ai febrelor enterice, patogeni.

Figura nr 5. Evolutia salmonelozelor tifoide (nr.cazuri/an)

Figura nr 6. Evolutia salmonelozelor non-tifoide(nr.cazuri/an)

Calea de pătrundere este digestivă, transmiterea fiind realizată de la persoană la

persoană. Nici un animal nu este rezervor de infecţie pentru aceste serovaruri. După
ingerarea a 10 3 salmonele urmează o perioadă de incubare lungă de 1-3 săptămâni timp în
care microorganismele traversează mucoasa intestinală şi invadează plăcile Peyer. De aici,
germenii trec în circulaţia limfatică apoi în cea sangvină determinând etapa septicemică a
bolii. Tabloul de septicemie se caracterizează prin febră crescută care se poate acompania
de stare generală alterată, prostaţie, obnubilare. Mortalitatea este crescută în aceste cazuri.

10
 Pe lângă simptomatologia generală avem o simptomatologie digestivă la aceşti
bolnavi reprezentată de anorexie, colici abdominale, constipaţie sau diaree.
Simptomatologia digestivă este datorată agresiunii intestinale, hepatice şi asupra vezicii
biliare. Plăcile Peyer pot să ulcereze şi să ducă la perforaţie intestinală şi peritonită.
Eliberarea endotoxinelor joacă un rol important în patogenia bolii de unde şi pericolul
administrării unei doze foarte mari de antibiotic prin care se riscă provocarea unei
distrugeri bacteriene masive, deci eliberarea în cantitate foarte mare de lipopolizaharide ale
membranei externe bacteriene, ducând la instalarea şocului endotoxinic. După vindecarea
bolii, pacientul poate rămâne purtător biliar de germeni timp de aproximativ un an de zile.
Septicemiile apar asociate infecţiilor oricărui organ sau sistem de către serovaruri
Salmonella. Dintre infecţile focale mai frecvente sunt artrita reactivă aseptică postenteritică
şi sindromul Reiter care au fost raportate după aproximativ 3 săptămâni de la debutul
enteritelor cu Salmonella spp. la indivizi cu sistem de histocompatibilitate HLA B27.
Artrita septică poate surveni ulterior sau o dată cu septicemia şi este foarte greu de tratat.
După cum am mai precizat, în cazul infecţiilor cu salmonele netifoide mai pot apărea
meningite (la copii), osteite etc. Salmonella serovar Dublin provoacă infecţii
extraintestinale sau complicaţii septicemice.

6.2. Diagnostic de laborator

Diagnosticul de laborator este bacteriologic. În salmoneloze coprocultura este
pozitivă din primele ore ale infecţiei. După evidenţierea coloniilor lactozo-negative pe
mediile selective şi diferenţiale şi după creşterea bacteriilor în mediile de îmbogăţire pentru
Salmonella, caracterele biochimice fac posibilă punerea diagnosticului prezumptiv,
diagnosticul de certitudine realizându-se prin reacţii de aglutinare cu seruri specifice
polivalente şi monovalente.
În febrele enterale diagnosticul de laborator se realizează din produsele patologice
recoltate de la bolnavi în funcţie de stadiul afecţiunii. În prima săptămână recoltăm sânge
pentru hemocultură; în a doua recoltăm materii fecale şi bilă, sângele fiind folosit pentru
hemocultură şi pentru reacţii serologice; în a treia săptămână, pe lângă cele amintite, se
recoltează lichid duodenal şi urină; din a patra săptămână se recoltează doar sânge pentru
diagnostic serologic (reactia Widal). Hemocultura este pozitivă din prima săptămână a
bolii iar coprocultura este pozitivă după câteva zile de la debutul bolii, ea putând rămâne
pozitivă şi în convalescenţă (purtători biliari de salmonele tifoidice).

6.3.Tratament

11
 În enterite terapia de suport pentru prevenirea deshidratării şi refacerea echilibrului
electrolitic, controlul durerii, al greţurilor şi vărsăturilor este de primă intenţie. Se evită
antibioterapia pentru a preveni prelungirea fazei de purtători a acestor pacienţi.
În formele severe sau la pacienţii imunocompromişi care riscă apariţia
complicaţiilor antibioticele sunt indicate, dintre cele mai folosite fiind ampicilina sau
cotrimoxazolul. Oricum antibioterapia trebuie să fie în conformitatea cu antibiograma,
unele tulpini prezentând plurirezistenţă la antibiotice, în aceste cazuri noile chinolone
putând fi indicate.
În infecţiile nozocomiale la pacienţii imunocompromisi se pot întâlni şi tulpini de
Salmonella plurirezistente la antibiotice. În febrele enterice spitalizarea şi administrarea
intravenoasă de antibiotice trebuie să se realizeze cât mai repede posibil. Cloramfenicolul,
ampicilina si cotrimoxazolul sunt antibioticele clasic folosite şi în aceste cazuri
florochinolonele pot fi utilizate.
Rezistenţa la antibiotice poate surveni şi la S.serovarurile typhi şi paratyphi.
Purtătorii de Salmonella serovar typhi în vezica biliară vor suferi interventie chirurgicală
de îndepărtare a acesteia însoţită de tratament cu ampicilină. Această cale de tratare a
purtătorilor prezintă o eficacitate de 85%.

6.4. Epidemiologie. Prevenire. Control

Salmonelozele fiind zoonoze, contaminarea prin alimente este modul principal de
transmitere a salmonelelor non-tifoidice. Cele mai importante rezervoare animale sunt
găinile, curcanii, porcii şi vacile; se pot întâlni ca rezervoare şi alte animale domestice şi
sălbatice.
Datorită capacitătii salmonelelor de a supravieţui în ouă, pulberi de ouă, carne
crudă şi produse animaliere incomplet preparate termic, produsele animale reprezintă cel
mai important vehicul de transmitere, toxiinfecţiile alimentare fiind cele mai frecvente
salmoneloze.
Epidemiologia febrelor tifoide sau a altor febre enterice implică în primul
rând răspândirea de la persoană la persoană, deoarece aceste microorganisme nu au ca
rezervor semnificativ animalele. Contaminarea cu scaune umane este principala modalitate
de răspândire, iar cel mai frecvent vehicul este apa contaminată. Ocazional alimentele
contaminate datorită mânuiri lor de către purtători de S.serovar typhi pot fi un vehicul.
În febrele tifoide şi salmonelozele netifoidice, mai sunt implicati alti doi factori
epidemiologici importanti. Primul este reprezentat de purtătorul uman asimptomatic.
Aproximativ 3% din persoanele infectate cu S. serovar typhi şi 0,1% a celor cu salmonele

12
netifoidice devin purtători cronici. Starea de purtător poate să dureze de la câteva
săptămâni până la un an. Deci rezervoarele de infecţie existente sunt atât umane cât şi
animale. Copiii devin foarte rar purtători cronici ai agenţilor febrei tifoide. Al doilea factor
este folosirea de antibiotice în alimentaţia animalelor precum şi folosirea lor, fără
discriminare, la oameni, ceea ce duce la creşterea rezistenţei la antibiotice a salmonelelor.

Figura 7.Alimente incriminate în toxiinfectiile alimentare provocate de

Salmonella

Salmonelozele reprezintă o problemă majoră de sănătate publică datorită numărului

mare şi variat de rezervoare animale, existenţei purtătorilor umani şi animali şi lipsei unor
programe internationale de control a salmonelelor.
Salmonelele sunt greu de eradicat, datorită rezervoarelor importante de infecţie
reprezentate de oameni şi animale. Prin reducerea purtătorilor animali se poate reduce
semnificativ expunerea umană. Aceasta se poate realiza prin măsuri care includ schimbarea
practicilor de tăiere a animalelor pentru a reduce contaminarea de pe carcasele acestora;
protejarea de contaminare a proceselor de prelucrare a alimentelor; asigurarea unui
program de învăţare a practicilor igienice pentru personalul care manevrează alimentele în
abatoare, fast-food-uri, cofetării, restaurante; prepararea şi refrigerarea adecvată a
alimentelor în restaurante şi case; un program guvernamental de supraveghere a bolilor
enterice.

13
 Vaccinurile sunt valabile pentru febra tifoidă şi sunt parţial eficiente, în special la
copii. Nici un vaccin nu este valabil pentru salmonelozele netifoidice. Se continuă
cercetările în această arie prin acordarea unei importante mari înţelegerii mecanismelor
imunitare a infecţiilor enterice.

14
BIBLIOGRAFIE

1. AABO, S., ROSSEN, L., RASMUSSEN, O. F., SORENSEN, P. D. and OLSEN, J.

E., 1993 - Salmonella identification.
2. Anonimi, 2003 - Microbiology of food and animal feeding stuffs. Horizontal
metodh for the detection of Salmonella (ISO 6579:2003). Internaţional
Organization for Standardization, Genova, Switzerland.
3. Darwin, K.H. şi V.L. Miller, 1999. Molecular basis of the interaction of Salmonella
with the intestinal mucosa. Clin.Microbiol. Rev.,12: 405-428.
4. http//www.salmonella.org
5. http//www.scienceline.ro/epidemie_de_salmoneloza.

15