Freeride e expresia pura pentru ceea ce insemna ski-ul.

Versantii acoperiti cu pulver, urmele efemere ale schiurilor si versantii inclinati ai muntilor, totul
te cheama la o coborare memorabila.
Freeride insemna de asemenea experienta si prudenta, instincte bune, si o tehnica foarte buna
de ski. Cunosterea zonelor in care se schiaza e absolut necesara. Freeride-ul ramane
experienta cea mai completa in materie de ski. Infinita varietate a conditiilor de zapada impun o
intelegere profunda a zapezii si o tehnica eficienta de ski.
Ghizii Adventureguide va asigura ture de ski off piste deosebite in conditii de siguranta.
Pantele pe care se poate practica ski-ul “off-piste” permit o mare varietate de grade de
dificultate.
Paradisul Freeride-ului in Romania este Balea Lac, loc unde se si organizeaza de mai multi ani
etapele campionatului national de freeride cat si concursuri internationale.

Pentru participanti este necesar sa aiba o tehnica buna de ski si o conditie fizica buna. Rutele
se vor alege in functie de participanti.
Exista 3 nivele de dificultate:
In Romania zonele de powder sunt putine si trebuiesc pandite pentru a profita de cea
mai buna perioada in care zapada este buna. Conditiile oferite de muntii Carpati nu
sunt propice formarii stratului perfect de powder, din aceasta cauza nefiind pe nici o
harta de profil, dar punctam la peisaje extraordinare si paduri nesfarsite. Trebuie sa ai
grija la formarea avalanselor si nu trebuie sa te aventurezi fara un ghid al locului.
Echipamentul este important si numerele de la Salvamont sa fie pe apelare rapida.
Straturile cazute neregulat si temperaturile scazute noaptea formeaza straturi de gheata
si zapada periculoasa. Adevaratii montaniarzi si pasionati de freeride stiu locurile si
perioadele propice ale sezonului cand trebuie sa te aventurezi. Merita amintite zone
ca Balea, Fagaras, Sureanu, Transalpina Ski Resort, Sinaia sau Maramures. O
harta clara nu avem cu locurile propice si repet vremea dicteaza totul. Sunt de preferat
piscurile mai putin inalte, arcuite, cu zona de padure spre baza. Celebra competitie
“RED BULL OSLEA HIRIDE“, este un exemplu bun ca si la noi se poate profita de
powder si freeride.
Trebuie retinut ca vremea face legea, echipamentele si oamenii te pot salva din
situatii periculoase, iar powderul este scump la vedere si trebui cautat peste tot in
lume.

Freeride-ul pe schiuri şi pe snowboard reprezintă una din activităţile de iarnă

preferate ale cicliştilor. E adevărat că nu toţi cicliştii se bucură de iarnă pe
schiuri (nu o să tot repet că şi pe snowboard, îl includ automat aici), aşa cum e
adevărat că nici toţi schiorii de freeride pasionaţi nu se dau vara pe bicicletă.
Însă majoritatea practică ambele sporturi care, dacă stăm să le analizăm, sunt
pline de similarităţi.

Ne-am gândit astfel să introducem temporar pe perioada de iarnă o rubrică de

schi prin care să vă informăm, la fel cum facem şi în cazul bicicletelor, atât
despre noutăţile din domeniu cât şi să vă oferim informaţii tehnice de bază,
sfaturi, să vă informăm din timp despre concursurile organizate în România dar
şi să venim cu race report-uri de acolo şi, nu în ultimul rând, să vă sugerăm şi
trasee cu descrieri şi track-uri GPS.
Momentan vom avea un articol pe zi, urmând ca feedback-ul de la voi să
determine dacă vom mări numărul acestora sau vom renunţa la idee.

Lumea schiului de freeride este foarte asemănătoare cu lumea MTB-ului.

Ambele sporturi se desfăşoară în natură, prin munţi şi presupun parcurgerea
unor trasee sălbatice şi superbe. La fel ca şi în cazul MTB-ului unde avem mai
multe discipline, începând de la XC cu bicicletele uşoare şi trasee cu urcări
multe şi coborâri rezonabile şi până la DH unde avem biciclete cu anvelope
groase, grele şi vorbim doar de coborâri foarte tehnice, trecând prin enduro, all-
mountain şi freeride, avem şi la schi discipline similare şi schiuri pentru fiecare
dintre ele.
XC-ul are echivalent în schi-alpinism, unde vorbim de trasee care includ 50%
urcare şi 50% coborâre. Urcările sunt dificile, ca şi la XC, la limita schiurilor şi
de multe ori peste, unde schiurile se transportă pe rucsac la fel cum se face şi
push-bike la XC. Coborârile sunt abrupte şi tehnice dar, la fel ca şi la XC, nu
includ sărituri şi obstacole deosebite. Tot la fel ca la XC, schiurile folosite sunt
mici minuni ale tehnicii, foarte uşoare, înguste (sub 70 mm în talie) dar capabile
să abordeze teren dificil. Cele mai uşoare schiuri au sub 1 kg bucata cu legătură
cu tot şi conţin, la fel ca şi bicicletele, o cantitate mare de fibră de carbon.
Totuşi la schi lemnul face legea, aşa că foarte rar el lipseşte din combinaţia cu
carbonul. Şi tot ca la XC, majoritatea lumii foloseşte schiuri un pic mai grele dar
cu un preţ mai rezonabil, ceva mai late şi care ajung pe la 1,5-2 kg cu legături.
Un concurs sau un traseu de schi-alpinism are în jur de 15-20 km cu o
denivelare pozitivă de 1000-2000 m, dar există şi curse mai lungi de atât. Iar ca
şi echivalent al XCO-ului există proba de sprint, desfăşurată pe un circuit
condensat cu obstacole, dar cu un clasament asemănător cu cel de la proba de
XCE (eliminator).

Disciplina de Enduro are echivalent în schiurile ceva mai late, pe la 100 mm în

talie, care sunt exemplare pe coborâri dar pot fi folosite şi la urcări. Mare parte
din turele pe munte sunt un fel de enduro, schiurile de tură fiind folosite pentru
a accesa vârfuri de munte de unde să ne bucurăm de coborârile fantastice prin
zăpada neatinsă. Există şi concursuri de freeride ce implică, separat, urcarea pe
munte (uneori cu schiurile în spate) şi apoi coborârea, cronometrată separat,
asemănător cu cele de MTB Enduro.

DH-ul îşi are echivalent în marele freeride, de big mountain, care foloseşte
schiuri foarte mari şi late, de peste 120 mm, iar accesul în vârful muntelui se
face mecanizat (cablu, elicopter, doar o mică parte pe jos). Ca şi la DH, vorbim
de viteze mari, sărituri, mult timp petrecut în aer. Diferenţa mare dintre schi şi
MTB la astfel de competiţii este că la schi nu contează atât de mult timpul de
coborâre cât linia aleasă, modul de abordare, tehnica şi eventualele trick-uri şi
sărituri efectuate, oarecum specific domeniului. Oricum viteza este mare!
Nu trebuie uitată partea de park, prezentă şi la schiuri exact ca şi la biciclete,
care implică efectuarea de trick-uri pe kickere, pipe-uri şi alte obstacole
artificiale din snow-park-uri. Aici vorbim iar de schiuri speciale şi aici
snowboard-ul este majoritar.
De fapt toate disciplinele acestea de schi au şi un echivalent în snowboard, mai
ales de când au apărut split-board-urile, snowboard-uri ce se transformă pentru
urcare în două schiuri. Astfel, pe lângă concursurile de freeride unde
snowboarderii au locul egal lângă schiori, ba chiar sunt mai mulţi, au început să
apară dintre ei şi la probele de schi-alpinism, lucru frumos şi care sperăm să se
generalizeze.
O să încercăm să continuăm cu articole cu informaţii de bază, până când vine
zăpada. Echipamentul necesar şi tipurile acestuia vor face obiectul primelor
articole din zilele care urmează.