Clostridium perfringens

Clostridium perfringens este implicat în toxiinfectii alimentare cauzate de consumul de

carne de pasăre semipreparată, refrigerată apoi reîncăzită pentru a fi servită. Contaminarea cărnii se
face cu spori ce Clostridium perfringens prezenti în intestinul păsării. Semiprepararea alimentului
nu distruge sporii dar realizează diminuarea potentialului redox necesar dezvoltării, multiplicării
bacteriei şi eliberării de exotoxină în aliment.
Este o enterotoxină proteică termorezistentă care este
parte componentă a sporului şi care este eliberată o dată cu germinarea. Îşi exercită actiunea în ileon
inhibând transportul glucozei, alterând epiteliul intestinal, provocând acumularea proteică în
lumenul intestinal.
Simptomele toxiinfectiilor alimentare cauzate de C.perfringens sunt: diaree
apoasă, crampe abdominale, apar la 8-24 de ore după ingestie şi persită 24 de
ore.
Proprietati morfotinctoriale
Sunt bacili Gram pozitivi, imobili, capsulati, cu spor central (forma caracteristica de
„suveica” sau ”barcuta”) .

Factorii de patogenitate sunt reprezentati de:

o α-toxine cu efect hemolitic, dermonecrotic si letal (actioneaza pe SNC) si
o enterotoxine responsabile de toxiinfectii alimentare.

Diagnosticul de laborator presupune identificarea bacteriei în alimente.

Clostridium difficile
Bacil Gram pozitiv sporulat anaerob, recunoscut în 1978 ca agent etiologic al colitei
pseudomembranoase care apare în marea majoritate a cazurilor după antibioterapie prelungită.
Factorul principal de virulentă este reprezentat de 2 toxine: toxina A sau enterotoxina şi
toxina B sau citotoxina care induc leziuni.
Este afectată mucoasa colonului şi a rectului caracteristică fiind aparitia la nivelul mucoasei
intestinale a unui infiltrat inflamator şi a unor false membrane fibrinoase, aderente. Simptomul
principal este diarreea apoasă sau mucoasă, rareori sanguinolentă.
Cele mai frecvente cazuri apar în mediul spitalicesc în unităŃile cu spitalizări prelungite, cu
pacienti vârstnici şi cu tratamente antibiotice sustinute.
Sporii colonizează foarte repede mediul de spital şi sunt greu de eradicat fiind rezistenti
la dezinfectantele obişnuit utilizate în spital.
Portajul intestinal de C.difficile este mic: 0-3%. La nou-născut portajul de C.difficile este
frecvent: 20-70% în primele săptămâni de viată diminuând progresiv până la valori asemănătoare cu
ale adultului la vârsta de 3-4 ani.
Motivele pentru care simptomatologia este absentă nu sunt cunoscute.
Diagnosticul bacteriologic constă în evidentierea bacteriei şi a prezentei toxinelor în
materiile fecale.
Tratament: oprirea antibioterapiei. Tratament cu metronidazol sau vancomicină.
Prevenire: izolare, decontaminarea mediul la externare
I nfecțiile severe cu C. difficile se manifestă prin diaree apoasă (cu peste 15 scaune/zi) sau
scaune cu puroi și sânge, dureri abdominale, scăderea apetitului, febră, scăderea greutății.
Diagnosticul bacteriologic: coprocultura se realizează din scaunul proaspăt recoltat (doar
din scaun diareic), însămânțat pe medii înalt selective, de tip CCFA (cycloserine-cefoxitinfructose-
agar). Pe cultura de 48 de ore, pe mediu CCFA, coloniile sunt plate, de culoare gri, strălucitoare, cu
margini de neregulate și degajă un miros tipic de gunoi de grajd.
Pe medii cromogene de tip ChromID C. difficile agar (bioMérieux, France) coloniile sunt
negre și se dezvoltă după 24 de ore de incubație.
Identificarea se face pe baza caracterelor culturale, morfo – tinctoriale și miros.
Confirmarea la nivel de specie se bazează pe testele biochimice, utilizânduse sistemele
comerciale existente pe piață.
Detecția citotoxinei se realizează prin teste de citotoxicitate in vitro pe culturi celulare (cel
mai specific) sau detecția enterotoxinei prin teste imunologice, prin teste de tip VIDAS®C. difficile
Toxin A & B (bioMérieux), test de tip ELFA (Enzyme-Linked Fluorescent Assay). Pentru detecția
colonizării, se recomandă efectuarea testelor combinate de diagnostic, care au o sensibilitate
maximă.