Repartizarea şi numărul bacteriilor din cavitatea bucală

Microorganismele ce populează cavitatea bucală nu sunt în mod egal distribuite nici ca

spaţiu nici ca timp. Unele specii au preferinţe de dezvoltare pe anumite arii. Spunem ca au „nişe”
ecologice primare. De aici sunt apoi răspândite de salivă, de mişcările limbii şi muşchilor
obrajilor, în alte regiuni. Nişele ecologice în realitate exprimă condiţiile optime de dezvoltare
pentru specie, pe care le găsesc pe diferite suprafeţe. Dar şi acolo există o variaţie de număr la
mai multe determinări succesive.
Saliva în momentul secretării ei nu conţine bacterii, sau foarte puţine, dar se încarcă
repede cu ele, ajungând să conţină 109 microorganisme per ml prin dislocarea lor de pe limbă cât
şi prin detaşarea de pe mucoase. Concentraţia bacteriilor din salivă fluctuează în decursul
diferitelor ore ale zilei. Numărul cel mai mare se găseşte în decursul masticaţiei, din cauza
fluxului crescut al salivei care se mobilizează şi a muşchilor obrajilor care le detaşează, de
asemenea un număr enorm de bacterii conţine saliva dimineaţa la sculare, din cauza acumulării
lor în decursul nopţii, când cantitatea salivei este redusă [Lear, 1965; Schneyer, 1966].
Din punctul de vedere al raportării lor, bacteriile din cavitatea bucală se împart în bacterii
viabile şi neviabile. Cele viabile sunt cele care pot fi uşor sau greu cultivabile pe medii nutritive
şi deci se poate face prin metoda diluţiilor o apreciere numerică a lor per mililitru de salivă.
Există o serie de specii bacteriene în gură ce se cultivă extrem de greu pe medii, nu cresc sau nu
se lasă întreţinute în subculturi. Acesta este cazul fuzobacteriilor, al germenilor din grupul
Bacteroides, Nocardia, Actinomyces şi al altora. De aceea ele apar rar în statistici, ceea ce nu
înseamnă că au un număr sau o importanţă mai scăzută, dimpotrivă, unele din ele sunt
predominante.
În salivă se găsesc în mod obişnuit peste 35 de specii bacteriene permanente cunoscute şi
recunoscute. Dintre bacteriile viabile din cavitatea bucală 80% sunt diferite specii de
Streptococcus, Veillonella şi difteromorfi anaerobi şi facultativ anaerobi. Streptococii şi
veillonelele constituie majoritatea bacteriilor din salivă. Dar alături de ele se mai găsesc
stafilococi, leptotrichii, pneumococi, corynebacterii, bacili Gram-negativi, nocardii, micrococi,
bacili Gram-pozitivi, vibrioni, spirili, spirochete, diferite specii de levuri. În plus recent s-au
demonstrat prezenţa şi numărul mare de hemofili, în special Hemofilus influenze. Dintre speciile
tranzitoare posibile amintim: stafilococul aureu, streptococul beta-hemolitic, Echerichia coli,
coliformi etc.
Cantitatea cea mai mare de bacterii din gură se găseşte pe dosul limbii şi pe suprafaţa
dinţilor. O placă dentară reprezintă un conglomerat de bacterii pe un anumit spaţiu dentar. Ea
conţine circa 10 11 microorganisme per gram greutate umedă [Gibbons şi Sokransky, 1969].
Ca grup, streptococii sunt cei mai numeroşi şi reprezintă 50% din bacteriile viabile, 1/4
din placa dentară şi tot 1/4 din cele din şanţul gingival. Neisseriile se găsesc în proporţie de 3-
5%. Lactobacilii, stafilococii epidermidis, formele bacteriene filamentoase într-o gură fără carii
sau fără afecţiuni parodontale se găsesc în cantităţii reduse, fiecare reprezentând cel mult 1% din
totalul bacteriilor viabile din salivă, spirochetele, de asemenea 1%.
Toate aceste specii cresc într-un număr considerabil la indivizii cu carii mai multe şi la
cei cu parodontoze.
Dintre speciile de levuri, Candida albicans sunt cele mai frecvente, găsindu-se la 50%
din persoanele adulte. După sezon, vara şi mai ales toamna, din cauza consumului de fructe,
numărul şi varietatea speciilor de levuri cresc. Escherichia coli este doar trecător prin cavitatea
bucală, sub 1%, dar la copii poate atinge şi cifra de 5% ocazional. Streptococii beta-hemolitici se
găsesc la fel numai ocazional, dar există un număr mare de 12% purtători, cifră care ar varia
după unii cercetători până la 16% şi chiar 30%. Bacteroides melaninogenicus constituie o medie
de 4,5% din totalul de 10 probe luate din şanţul gingival, având limite între 0,23-19,8%. Şi el
creşte mult ca număr în infecţiile parodontale.

Localizare:
- Streptococul salivarius şi veillonelele îşi au habitatul pe dosul limbii, în criptele
şi pe papilele ei. Colonizează limba la câteva zile după naştere. Celulele epiteliale
raclate de pe suprafaţa limbii conţin fiecare peste 100 bacterii aderente pe ele. Un
loc atât de bogat în microorganisme este numai placa dentară şi abia în al treilea
rând vine suprafaţa dinţilor, în cazul lipsei de carii. Pe celulele raclate de pe obraji
şi palatul moale se găsesc doar 5-25 bacterii aderente.
- Lactobacilii se găsesc cu deosebire în carii şi în jurul lor pe mucoasa de contact,
în fisurile ocluzale şi între pliunile mucoaselor.
- Streptococul mutans are preferinţe de localizare pe suprafeţe dure (dinţi). De
aceea apare numai după erupţia primului dinte la câteva luni.
 - Streptococul sanguis, la fel, lipseşte din gură înaintea erupţiei dentare, apare
totuşi inaintea streptococului mutans şi dispare odată cu ultimul dinte sau cu
dantura. Dar ambii au o participare mare în placa dentară.
- Streptococul mitis aderă numai de părţile moi, pe suprafaţa epitelială a obrajilor.
Şanţul gingival constituie un loc deosebit de propice pentru înmulţirea bacteriilor, în
special a acelora care au nevoie de condiţiile de anaerobioză strictă. Dovada dependenţei acestor
specii de condiţiile din şanţul gingival este faptul că majoritatea din ele apar în cavitatea bucală
numai şi îndată după erupţia dentară.