Genul Enterobacter

Genul Enterobacter (Familia Enterobacteriaceae) cuprinde 14 specii, doar 7 fiind

ocazional izolate din produsele patologice umane: Enterobacter aerogenes, Enterobacter
agglomerans, Enterobacter cloacae, Enteobacter sakazahii, Enterobacter gergoviae,
Enterobacter taylorae, Enterobacter amnigenus, Enterobacter asburiae, Enterobacter
hormaechei.

Habitat. Germenii aparţinând acestui gen sunt răspândiţi în natură, în tractul intestinal al
oamenilor şi animalelor şi ocazional îi întâlnim în alimente.

Caractere morfotinctoriale. Sunt cocobacili Gram-negativi, ciliaţi, nesporulaţi.

Caractere de cultură. Se dezvoltă repede pe mediile simple formând colonii S, mari.

Colonii R, rugoase, conopidiforme determină E agglomerans, iar E. aerogenes colonii mari,
mucoase, de tip M, lactozo-pozitive, asemănătoare celor de Klebsiella sp., E. agglomerans şi E.
sakazakii produc un pigment galben după 2-4 zile de la însămânţare.

Caractere biochimice şi de metabolism. Speciile genului Enterobacter sunt germeni

lactozo-pozitivi, zaharozo-pozitivi, glucozo-pozitivi cu eliberare de gaz, ureazo-negativi. Nu
produc fenilalanindezaminază, H2S, indol iar lizindecarboxilază au doar două specii (E. aerogens
şi E. gergoviae).

Rezistenţa faţă de factori fizici, chimici şi biologici. Sunt enterobacterii rezistente,

putând supravieţui în apa distilată şi deionizată în mediul intraspitalicesc, în soluţii perfuzabile,
sau chiar în apa utilizată în aparatele de hemodializă sau în cele folosite pentru terapia
respiratorie. Sunt rezistente faţă de cefalosporinele de primă generaţie şi faţă de unele de
generaţie mai nouă. Prezintă o rezistenţă crescută la antiseptice şi dezinfectante.

Structură antigenică. Structura antigenică a genului Enterobacter este reprezentată de

antigenele somatice O cu specificitate de grup şi de cele flagelare H specifice de tip, fiind
cunoscute 79 de serotipuri de Enterobacter. În mod normal nu prezintă antigen K.

Caractere de patogenitate. Patogenitatea tulpinilor de Enterobacter se datorează

virulenţei.
 Boala la om. Enterobacter sp. sunt germeni oportunişti. Cele mai implicate în patologia
umană sunt speciile E. aerogenes şi E. cloacae. Ocazional, acestea pot determina infecţii ale
tractului respirator inferior, infecţii ale tractului urinar, infecţii ale plăgilor, gastroenterite la
sugari şi nou-născuţi, bacteriemii datorate soluţiilor perfuzabile contaminate, uneori chiar
septicemii. La pacienţii oncologici şi la cei cu tratament imunosupresor sau cu deficit congenital
al sistemului imun, infecţiile evoluează frecvent spre deces.

E. cloacae a fost izolat şi la pacienţi cu sprue tropical (boala celiacă).

E. sakazakii a fost izolat de la bolnavi cu septicemie, meningită, enterocolită necrozantă.

Deja cel mai frecvent sunt afectaţi copii, aceste tipuri de patologie sunt descrise şi la adulţi. Rata
mortalităţii în aceste infecţii este foarte mare (80%).

Diagnostic de laborator. Produsele patologice, în funcţie de localizarea infecţiei sunt:

sputa, urina, exsudatul purulent al plăgilor, sânge, materii fecale, LCR.

Diagnosticul de laborator este bacteriologic bazându-se pe caracterele de cultură,

biochimice şi pe reacţiile de aglutinare. Tipările serologice, biochimice şi genetice sunt de un
real folos în identificarea definitivă. Pentru infecţiile nosocomiale cu E. aerogenes şi E. cloacae
se fac tipizări ce au la bază identificarea plasmidică.

Tratament. Tratamentul se face în funcţie de localizarea infecţiei ţinându-se cont de

rezultatele antibiogramei.

Epidemiologie. Sunt enterobacterii foarte rezistente şi frecvent întâlnite în patologia

nosocomială, factorii de risc ai infecţiilor fiind imunodepresia, vârsta fragedă, utilizarea
diferitelor instrumente şi dispozitive medicale contaminate, lipsa controlului riguro al soluţiilor
perfuzabile şi a alimentelor.

E. coli, Klebsiella sp. şi Enterobacter sp. sunt bacterii lactozo-pozitive pe a căror

prezenţă se bazează studiul calităţii apei potabile [Săcarea Toma, 2006].