MICOLOGIE MEDICALĂ

 Micologia medicală (gr. mykos = ciupercă; logos =

știință) studiază ciupercile parazite ale omului şi
îmbolnăvirile pe care le provoacă, micoze.
 Sporulează, sporul fiind forma de rezistentă, dar si de
reproducere.

 Ciupercile, fungii (lat. fungus= ciupercă) sau

micetele (gr. mykos = ciupercă) sunt:
 bioentitati microscopice,
 eucariote,
 uni- sau pluricelulare,
 heterotrofe,
 contin chitina in peretele celular.
MORFOLOGIE
 Se bazeaza pe:
 aspectul si
 structura partii asimilatoare a fungului- talul,

 talul (corpul) este partea vegetativa care asigura

cresterea ciupercii alcatuita din hife (filamente
tubulare septate sau nu, mai mult sau mai putin
lungi);
 permite descrierea a 3 tipuri principale de fungi:

 Levuriformi (drojdii)

 Filamentosi (mucegaiuri)

 Dimorfici
FUNGI LEVURIFORMI

 levurile sunt microorganisme

unicelulare;
 de forma rotunda sau alungita;

 cu diametrul de 3-5 μm;

 se multiplica vegetativ (asexuat) prin burjeonare

(inmugurire) sau fisiune;
 burjeonul- denumit blastospor sau blastoconidie,
da nastere la noi indivizi sub forma unor agregate
liniare numite pseudohife.
 FUNGI FILAMENTOSI

 microorganisme pluricelulare;
 cu talul alcatuit din filamente tubulare, septate sau nu,
denumite hife;
 lungi de câţiva milimetri, cu diametru de 3-8 μm;

 hifele sunt de obicei ramificate si aglomerate formand

miceliul.
 Hife
nepigmentate (hialine), neseptate, cu
diametru neregulat la fungii inferiori (zygomicete)
(Exemple: Absidia, Mucor, Rhizomucor)

 Hife septate, hialine, uneori pigmentate in vitro,

niciodată in vivo (fungi superiori hialini)
(Exemple: Aspergillus,Penicillium,Fusarium)

 Hife septate, pigmentate în brun, de regulă

atât in vivo cât şi in vitro (fungi dematiacei)=inchis
la culoare, prezenta unui pigment brun in
hife/conidii)
(Exemple: Alternaria, Aureobasidium)
FUNGI DIMORFICI

Microorganisme care apar:

 sub forma de levuri

 in tesuturile organismelor parazitate sau
 in vitro la 370C

 sub forma filamentoasa

 cand sunt cultivate la temperatura camerei sau la
300C, pe medii uzuale.
 fungii dimorfici sunt specii înalt patogene pentru om şi
animale însă nu se transmit de la om la om; pot fi
afectate atât persoanele imunosupresate cât şi cele
imunocompetente.
 contaminare : aerogen sau transcutanat

 culturile : surse de contaminare intralaborator

 în România : doar în infecţii de import

REPRODUCERE

 Fungii se pot reproduce:

 sexuat (meiotic)- prezenta doar la anumiti fungi
 asexuat (mitotic)- comuna tuturor fungilor

 Sporii sunt organe de reproducere şi iau naştere

pe cale sexuată sau asexuată.
 Forma sporilor stă la baza clasificării micetelor
parazite.
 Tipuri de spori sexuaţi:

 Zigosporii- rezultă din unirea a două filamente

diferite, apropiate, urmată de meioză;

 Ascosporii- se formează prin meioză în interiorul

unei formaţiuni specializate, ovalare, numită ască;

 Bazidiosporii: pe suprafaţa unei formaţiuni

specializate numita bazidie, prin meioză, se formează
patru spori (numiţi bazidiospori)
 Tipuri de spori asexuaţi

 Artrospori: sunt structuri rezultate în urma fragmentării

filamentelor.

 Blastospori: sunt celule sferice sau ovalare, izolate,

formate prin înmugurirea levurilor care se separă de
celula mamă. Uneori pot rămâne legaţi de celula parentală
şi formează pseudofilamente.
 Tipuri de spori asexuaţi

 Chlamidospori: elemente sferice mari, înconjurate de

un perete gros, situate lateral sau terminal; iau
naştere în condiţii nefavorabile; sunt forme de
rezistenţă la condiţiile nefavorabile.

 Conidii: sunt spori asexuaţi, formaţi fie din miceliu,

fie dintr-o structură specializată numită conidiofor.
Distingem două tipuri de conidii: micro şi
macroconidii.
 Microconidii, rotunde sau piriforme, cu diametrul de
2-4 μm, dispuse lateral sau terminal, izolate sau în
grup.
 Macroconidii, măsurând aproximativ 150μm, cu
aspect fusiform, de banană.
Levuri de interes medical
Generalitati

 Levurile sunt fungi unicelulari care se multiplica vegetativ (asexuat)

 fie prin burjeonare,

 fie prin fisiune.

 Habitatul lor natural este extrem de diversificat.

 Levurile sunt intalnite la:

 plante,

 insecte,

 animale si om (pe piele, mucoase si in tractul digestiv),

 in sol,

 apa (dulce si sarata),

 aer.
 Au caracter ubicuitar.

 Levurile de interes clinic sunt:

 microorganisme aerobe sau facultativ anaerobe,

 mezofile si

 acidofile.

 Temperatura optima de cultivare variaza

 pentru marea majoritate a levurilor intre 250C si 300C, insa

 cele patogene tolereaza si temperature de 370C.

 Diagnosticul de laborator

 Examenul microscopic direct al produselor

patologice:

 preparat extemporaneu intre lama si lamela

cu solutie 20% KOH (scuame, fragmente
unghiale, secretii linguale, vaginale);

 preparat extemporaneu cu sol 20% KOH +

substanta fluorescenta sau frotiu colorat cu
aceeasi substanta fluorescenta (Calcofluor);
necesita microscopie in lumina ultraviolet;
 preparat extemporaneu cu tus de India
(pune in evidenta levurile capsulate din genul
Cryptococcus, in sedimentul LCR, urinar);

 frotiu colorat Gram (pune cu usurinta in

evidenta filamentele, pseudohifele;

 frotiu colorat May Grunwald-Giemsa (este

coloratia de rutina pentru depistarea levurilor
intracelulare de tip Histoplasma);
In cursul examenului microscopic se urmaresc:

 prezenta,
 forma,

 dimensiunile formatiunilor caracteristice

levurilor:
•blastospori,
•pseudohife,
•filamente (hife).
Cultivarea pe medii de izolare

Ingeneral, insamantarea prelevatelor se face pe Agar

Sabouraud aditivat cu cloramfenicol;

acest mediu
 permite o buna dezvoltare a levurilor si
 suprimă multiplicarea eventualelor bacterii contaminante.

medii cromogene: CandiSelect, Chromogenic Candida Agar -

permit identificarea unor specii de Candida (mediile cromogene
conțin diverse substraturi care descompuse de enzime specifice ale
unor specii de Candida rezultă în colorarea coloniilor).
 Levurile de interes medical se dezvolta in 24-72 h de
incubare.

 pentru prelevatele provenind din situsuri in care in mod

normal temperatura este identica cu cea a organismului se
va alege temperatura de 370C pentru incubare;

 in cazul prelevatelor provenind de la nivelul tegumentelor

sau unghiilor, incubarea se va face atat la 370C cat si la
300C deoarece, unele levuri cultivabile la 300C dar
necultivabile la 370C, pot avea semnificatie clinica, fiind
cauza unor micoze superficiale.
 Coloniile pot imbraca diverse aspecte in functie de genul si specia in
cauza.
 In general,
 au forma rotunda,
 sunt bombate si
 nu prezinta pigment.

 Suprafata poate fi
 neteda,
 uneori neregulata,
 cu margini fin franjurate si
 au aspect umed sau uscat.

 Consistenta este
 pastoasa,
 mucoida sau
 cerata.
 Identificarea

 Algoritmul de identificare a unei tulpini levurice

se bazeaza pe o combinatie de:
 caractere microscopice
 caractere de cultură

 caractere biochimice

 caractere genetice
 Obținerea și examinarea preparatelor
extemporanee cu tuș de India
 - Prezența de levuri rotunde sau ovoide înconjurate de
un halou necolorat pe fond brun-negru sugerează
prezenta capsulei.

 Testul de filamentare (germ-tube test)

 -Se observă tubi germinativi, filamente scurte care emerg din
blastospor fără strangulare (C.albicans, C. dubliniensis)
 Teste biochimice

a)fermentarea zaharurilor
 utilizarea metabolica a zaharurilor este utila in
diferentierea diverselor specii apartinand genului
Candida;

b)capacitatea de asimilare a surselor de

carbon
 abilitatea levurilor de a creste pe diverse medii in
prezenta anumitor substante chimice adaugate
ca unica sursa de carbon, poarta numele de
auxanograma;
c)capacitatea de asimilare a surselor de azot
 important pentru diferentierea levurilor
apartinand genurilor Cryptococcus si
Rhodotorula;

d)producerea de ureaza
 pune in evidenta capacitatea levurilor de a
produce enzima numita ureaza (ex.
Cryptococcus);
e)rezistenta la cicloheximida
 testul se refera la abilitatea levurilor de a se
dezvolta pe medii de cultura continand doua
concentratii de cicloheximida- 0,01 %, repectiv
0,1%;

f)producerea de fenol-oxidaza
 permite identificarea speciei de Cryptococcus
neoformans pe baza unei reactii de culoare ce
determina o brunificare a mediului in
aproximativ 24h de incubare la 30 0C;
g)producerea altor enzime
 este evidentiabila prin cultivarea levurilor pe
medii cromogene;

h)teste rapide de identificare a unor specii de

levuri:
 latex-aglutinare (exemplu: pentru C.dubliniensis-
BICHRO-DUBLI, Fumouze)
 asimilarea trehalozei.
 Metode automatizate de identificare – Vitek2 Compact

 Tehnici moleculare - Identificare bazata pe secventiereea ADN-

ului ribozomal 18S, identificarea prin PCR se bazeaza in principal
pe amplificarea si secventializarea unor regiuni unanim prezente
in genomul levurilor;
 regiunile tinta sunt amplificate prin PCR cu ajutorul a doua
secvente nucleotidice cunoscute, denumite amorse.

 Testarea sensibilitatii la antifungice

 indicată în cazul infecțiilor invazive, infecții refractare la
tratament
 determinarea concentrației minime inhibitorii prin E-teste sau
metoda diluțiilor
GENUL CANDIDA
 Genul Candida cuprinde peste 150 de specii dintre care 9 sunt
frecvent patogene pentru om:

 C. albicans,
 C. krusei,
 C. parapsilions,
 C. tropicalis,
 C. pseudotropicalis,
 C. lusitaniae,
 C. dubliniensis,
 C. glabrata,
 C. guillermondi.

C. albicans are cea mai largă răspândire, fiind responsabilă de

50% din cazurile internate în spital cu levuremie.
 Morfologie

 in ţesuturi, Candida se prezintă sub două forme:

 Levuri rotunde, cu diametrul de 2-6 μm, înmugurite.
 Pseudofilamente (excepţie C. glabrata, care nu
filamentează).
Habitat:
 C. albicans este comensală a cavităţilor naturale (în
special gură, intestin, vagin).

 Alte specii se întâlnesc atât pe mucoase, cât şi la

nivelul pielii sănătoase.

Rol patogen:
 Sunt levuri oportuniste; produc infecţii când apar
deficienţe ale mecanismelor de apărare ale gazdei.

 Determină candidoze cu localizare superficială sau

profundă.
 infecții profunde (sepsis, endocardită, diseminare cu
abcese în diverse organe la pacienți neutropenici,
pericardită postchirurgicală)

 infecții superficiale – tegumente, unghii, mucoase

(vaginită, esofagită)

 candidoză congenitală, candidoză sistemică la nou-

născuți cu greutate mică la naștere
Factori favorizanţi:
vârsta: cele două extreme de vârstă;
stări patalogice: diabet zaharat, SIDA, boala Hodgkin;
stări fiziologice particulare: sarcina;
factori iatrogeni: antibioterapie, corticoterapie, imuno-
supresive, psihotrope, prezenta cateterelor
intravasculare.

Factori locali:
umiditate;

aciditate;

radioterapie.
 Tablou clinic
 Candidoza pielii şi unghiilor

 Leziuni ale pliurilor mari si mici (Intertrigo inghinal,

axilar,mamar, interfesier, inter-digital, retro-auricular,
digito-palmar/plantar).
 Se prezintă sub forma unui eritem bilateral pruriginos,
cu margini dantelate; fundul pliului este acoperit cu o
membrană albicioasă.
 Leziuni ale unghiilor- onix şi perionix
 Se întâlnesc în special la mâini.
 Onixul debutează în partea proximală a unghiei;
unghia devine galben-brună, cu suprafaţă ondulată,
striată.
 Perionixul se caracterizează printr-un burelet
inflamator, periunghial, dureros, exprimând puroi la
presiune.
 Candidoza oro-faringiană- Muguet
 Simptome: uscarea gurii, gust metalic, senzaţie de
arsură, disfagie.
 Obiectiv: se constată leziuni eritematoase, acoperite de
un depozit albicios pe limbă, partea internă a obrajilor,
gingie, palat.

 Candidoza pseudotumorală
 Se întâlneşte la persoane cu leziuni canceroase ale oro-
faringelui.
 Se caracterizează prin hipertrofia neregulată a
mucoasei jugale.
 Candidoza comisurii bucale (Perlèche)
 Se manifestă prin fisuri ale comisurii bucale, pe un fond albicios,
crustos.
 Deschiderea gurii este dureroasă. Este însoţită de cheilită
candidozică (descuamaţii ale buzelor)

 Candidoza esofagiană
 Este întâlnită la persoane HIV pozitive cu leucemie sau cancer.
 Simptome: disfagie, senzaţie de arsură la pasajul alimentelor.
 Esofagoscopia evidenţiază pseudomembrane albicioase pe mucoasa
esofagiană.

 Candidoza gastro-intestinală: poate interesa stomacul, intestinul

subţire şi colonul. Obiectiv: ulceraţii constatate histologic.
 Candidoza genito-urinară


 Vulvo-vaginita
 Subiectiv: leucoree albicioasă abundentă, prurit vulvar intens,
dispareunie.
 Obiectiv: mucoasa vaginală eritematoasă, edemaţiată este
acoperită cu un depozit albicios.
 Este asociată cu o candidoză intestinală şi necesită terapie
simultană.

 Balanita: relevă frecvent diabetul zaharat.

 Simptome: prurit local.
 Obiectiv: eritem al mucoasei glandului, depozit albicios în
şanţul balano-prepuţial.

 Candidoza profundă
- Septicemii survin, mai ales, la imunodeficienţi.
- Se caracterizează prin febră persistentă, hemoculturi şi
uroculturi pozitive.
- Localizări profunde în alte organe: rinichi, ficat, plămâni,
ochi, inimă.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

 Produsul patologic recoltat variază în funcţie de

localizarea leziunilor:

 recoltarea scuamelor din leziunile cutanate se face cu

pensa;

 din leziunile mucoasei, cu ajutorul tamponului steril;

 prelevarea prin raclarea unghiilor la limita dintre zona

sănătoasă şi cea infectată.

 recoltarea sputei, l.c.r., urină se face în recipiente sterile.

 Transportul produsului patologic:

 trebuie efectuat rapid (max 1h), datorită multiplicării
rapide a levurii.
Examen microscopic direct se practică:
în stare proaspătă, lamă-lamelă (materii fecale, urină)
după clarificare cu solutie de hidroxid de potasiu 20%
(scuame, unghii)
preparat nativ sau după colorare (frotiu colorat Gram,
cu albastru de metilen, Giemsa).

Se pot observa:
 Levuri rotunde, cu diametrul de 2-6 μm,
înmugurite (blastospori, Gram pozitiv)
 Pseudofilamente (excepţie C. glabrata, care nu
filamentează).
 Candida microscopie

Blastospori, coloratie Gram Pseudofilamente

C. albicans
 Cultivare

 Cultivă pe mediul Sabouraud (cu antibiotice),

formând colonii de tip “S” , albicioase, cremoase,
mari, cu suprafata mata, miros de drojdie ,după
24-48 ore.
 Unele tulpini pot prezenta micelii la periferie sau
pot fi rugoase.

 Temperatura de cultivare este de 26ºC sau 37ºC

după localizarea superficială sau profundă a
infecţiei.
 Candida cultivare
Identificarea se face pe baza:

caracterelor morfologice microscopice;

caracterelor de cultura;
zimograma: identificare pe baza studierii fermentării
zaharurilor
auxanograma: identificare pe baza studierii asimilării zaharurilor
temperatura de crestere:
 C. albicans crește la 45°C
 majoritatea cresc la 37-40°C
 unele nu cresc la 37°C
ureaza negativa
testul filamentării rapide –testul de filamentare este pozitiv
pentru Candida albicans si Candida dubliniensis
formarea clamidosporilor – pentru identificarea speciei C.
albicans (C. albicans formează clamidospori numai dacă se cultivă
pe medii speciale)
 Testul de filamentare

blastospori cu filamente
 Identificare cu ajutorul testelor comerciale:
 API Candida, ID32
 Diagnosticul imunologic
 Cercetarea anticorpilor serici

 Este utilă pentru evaluarea riscului unor localizări

profunde.
 Testele disponibile: IFI, ELISA, imunoelectroforeza.

 Cercetarea antigenelor circulante

 În cazul evoluţiei rapide a infecţiei, antigenele pot fi
evidenţiate înaintea anticorpilor serici.
 Testele actuale sunt lipsite de sensibilitate sau de
specificitate.
 Antifungigrama constă în testarea tulpinilor
izolate la antifungice.

 Este indicată în candidozele superficiale

(cutanate sau mucoase) recidivante şi în
candidozele profunde.
Tratament

Terapia variază în funcţie de localizare, factori de risc, specie de

Candida.

 Nistatin
 Amfotericina B
 Fluconazol
 Itraconazol
 Ketoconazol
 Econazol
 Miconazol
 Flucitozina

Durata tratamentului este de 2-3 săptămâni; posologia variază în

funcţie de tipul micozei şi de pacient.
În candidoza cutanată se indică tratament local cu derivaţi
imidazolici.
 In candidozele profunde se recomandă Amfotericina B sub
formă de perfuzii. Se asociază eventual cu Flucitozina .
 Prevenţia
 Chimioprevenţia este încă foarte controversată.
S-au obţinut rezultate încurajatoare în urma
prevenţiei cu fluconazol, la pacienţii leucemici
neutropenici.
 Ketoconazolul şi Fluconazolul s-au demonstrat
eficace în prevenirea candidozei orale la pacienţii
cu SIDA sau cancer.
GENUL CRYPTOCOCCUS
Cuprinde o singură specie patogenă pentru om-
C. neoformans cu două variante:
 C. neoformans neoformans şi

 C. neoformans var. gattii.

Morfologie

• Levură rotunda,
• cu diametrul de 3-8μm,
• înconjurată de o capsulă groasă, mucopolizaharidică
caracteristică:
• invizibilă în stare proaspătă;

• sub formă de halou clar pe preparate colorate cu

tuş de India.
Se înmulţeşte, ca orice levură, prin înmugurire.
Nu formează filamente sau pseudofilamente.
 Habitat
 C. neoformans trăieşte, în stare saprofită, în mediul
extern.
 A fost izolat din excrementele păsărilor domestice (în
special porumbei) şi sălbatice, precum şi din solul
îngrăşat cu acestea.

 Mod de contaminare
 C. neoformans pătrunde în organism pe cale
respiratorie, mai rar digestivă sau cutanată.

 Rol patogen
 C. neoformans, levură oportunistă, este agentul
etiologic al criptococozei, ce interesează, în special,
persoanele imunodeficiente (HIV pozitive sau cu
hemopatii maligne) la care produce cel mai frecvent
meningite.
 Patogenitate, Tablou clinic
 C. neoformans: în special criptococoza pulmonară și
meningita la pacienți imunosupresați – cea mai frecventă
infecție fungică la pacienții cu infecție HIV
 C. gattii: criptococoza pulmonară și cerebrală, meningită

 Criptococoza pulmonară este asimptomatică, sau se

manifestă cu un tablou clinic pseudogripal.

Criptococoza meningoencefalică
 Se caracterizează prin sindrom meningian: cefalee, vărsături,
uneori febră;
 se asociază fenomene de atingere cerebrală: tulburări de
caracter, de memorie, de somn, hipertensiune craniană;
paralizii ale nervilor cranieni survin în 25% din cazuri.
 Criptococoza cutanată apare ca urmare a unei
diseminări hematogene şi, foarte rar, prin inoculare
traumatică directă.
 Leziunile (papule, papulo-pustule acneiforme,
ulceraţii, se localizează, în special, la faţă şi la
extremităţi; sunt posibile şi ulceraţii ale mucoasei. Nu
se însoţesc de adenopatie satelită.

 Criptococoza osoasă se manifestă prin leziuni

distructive: abcese reci, pseudotuberculoase, situate la
nivelul oaselor plate, ce se pot deschide la piele.

 Criptococoza generalizată se întâlneşte la bolnavii

cu SIDA.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

Diagnosticul micologic constă în evidenţierea

levurii în diverse produse patologice: LCR, urină,
puroi, biopsie.

 Examen microscopic direct : levuri înmugurite.

Capsula este evidenţiată cu tuş de India.

 Cultivare
 Cultivă pe mediul Sabouraud, incubat la 37ºC, în
timp de 3-5 zile.
 Cryptococcus microscopie

 coloratie Gram, blastospori inmuguriti

Cryptococcus cultivare
 Identificarea se face pe baza:

 caracterelor morfologice: levuri sferice înconjurate de capsulă

 caracterelor de cultură:
 capacitatea de a cultiva la t = 37ºC; spre deosebire de alte
specii nepatogene
 coloniile de C. neoformans sunt foarte mucoase, de culoare bej
 caracterelor biochimice:
 Ureaza pozitiv (capacitatea de degradare a ureei)
 Auxanograma – identificare pe baza studierii fermentarii
zaharurilor

 metode serologice
 serotiparea folosind anticorpi monoclonali specifici pentru
capsulă
 imunohistochimie
 detectarea antigenelor din LCR sau ser (latexaglutinare)
 · diagnostic molecular- PCR
TRATAMENT

 Terapia de referinţă a criptococozei

meningoencefalice constă în asocierea

 Amfotericina B + Flucitozina
 Amfotericina B+ Fluconazol (se poate indica la
persoane cu SIDA)
GENUL ASPERGILLUS
 Cuprinde mai multe specii patogene pentru om:
 A. fumigatus,
 A. flavus,
 A. niger,
 Implicate in ~95% dintre infectiile produse de
fungi ai genului Aspergillus

 A. terreus,
 A. nidulans.
 Morfologie
 hife filamentoase
 se reproduc prin conidii asexuate (spori sferici de
2 -5 μm diametru), dispuse în lanţuri situate pe
formaţiuni alungite, numite fialide, care iau
naştere dintr-o veziculă sau din capătul larg al
unei hife aeriene, specializată, conidiofor.
 morfologia acestor structuri producătoare de
spori serveşte la identificarea speciei.
 din punct de vedere morfo-structural, fungii
acestui gen se caracterizeaza prin prezenta unor
formatiuni de fructificare cu aspect particular,
cunoscute sub denumirea de capete aspergilare
(formate din vezicule (cu/fara metule), fialide si
conidii).

 la nivelul acestor structuri se formeaza sporii

asexuati sau conidiile.
 conidioforii sunt lungi si se termină cu o veziculă de
diferite forme;
 pe veziculă se prind unul sau două rânduri de celule

conidiogene alungite.
 In functie de randul de celule conidiogene,
capetele aspergilare pot fi:

 uniseriate (un singur rand de celule

conidiogene –fialidele) sau

 biseriate (doua randuri de celule conidiogene-

metule + fialide).
 Speciile genului Aspergillus pot fi:

 uniseriate (prezinta doar capete aspergilare

uniseriate),(A. flavus);

 uni-biseriate (prezinta in aceeasi cultura atat

capete aspergilare uniseriate, cat si biseriate)
(A. niger, A. flavus) sau

 biseriate (prezinta doar capete aspergilare

biseriate). (A. nidulans, A. terreus)
 Habitat
 Sunt ubicuitari; abundă în natură; proliferează pe sol,
pe resturi vegetale, producând spori vehiculaţi de
vânt.

 Răspândire geografică
 Are o distribuţie cosmopolită. În ţările temperate
predomină specia A. fumigatus; în ţările tropicale
sunt mai frecvente speciile A. flavus şi A. niger.

 Infecţiile oportuniste cauzate de A. fumigatus survin

frecvent în ţările dezvoltate, unde se practică
intervenţii chirurgicale complexe, proceduri medicale
avansate, implicând medicaţie imunosupresivă.
 Mod de contaminare

 Sporiide Aspergillus sunt elemente

infecţioase şi se transmit prin aer în special.
După inhalare, interesează aparatul
respirator.

 Sporii inhalaţi sunt eliminaţi de bariera muco

– ciliară sau distruşi de macrofagele alveolare.

 Sporiipot pătrunde direct în ţesuturi prin

leziuni (infecţii cutanate sau ale conductului
auditiv extern).
 Rol patogen
 Sunt micete oportuniste, provocând, adeseori,
moartea la imunodeficienţi.
 A. fumigatus este responsabil de 80 – 90% din
infecţiile umane.

 Factori favorizanţi
 Infecţiile grave survin la imunodeficienţi (leucemie,
aplazie medulară). Scăderea macrofagelor şi/sau
polinuclearelor neutrofile au rol determinant în
formele invazive.
 Numărul de spori inhalaţi
 Factori iatrogeni: cateter, proteze valvulare.
Patogenitate

oAspergiloza pulmonara:
oAspergilomul este consecinţacolonizării unei cavităţi
preexistente, comunicând permanent cu arborele
respirator (cavernă tuberculoasă, chist pulmonar
congenital, etc.)
oSe manifectă clinic prin hemoptizie, tuse, expectoraţie, febră
rezistentă la antibioterapie, astm, scădere în greutate.

oOtomicoza: aspergiloza conductului auditiv extern.

oSe produce la purtătorii unor leziuni a epidermului
auditiv extern (eczeme, otoree cronică) sau a unor
malformaţii anatomice.
oSe caracterizează prin formarea unui dop micelian în
conductul auditiv extern şi uneori în urechea medie,
distrugerea membranei timpanice.
oClinic, obstrucţia mecanică provoacă prurit, dureri
localizate şi surditate.
 o Aspergiloza difuză invazivă sau septicemică
 Aspergillus se poate dezvolta în parenchimul pulmonar la
imunodeficienţi sau la persoane supuse unei terapii
agresive cu antibiotice, corticoizi, imunosupresive.
 Este posibilă o generalizare septicemică şi localizări
endocardice, cerebrale, renale, hepatice, cutanate.

 Endocardita
 Aspergiloza bronho-pulmonara alergica
 Sinuzita alergica
 Aspergiloza cerebrala –dupa diseminare hematogena
 Endoftalmie
Diagnosticul de laborator

Recoltarea produselor patologice trebuie făcută cu

precauţie pentru a limita contaminarea.

 Produse patologice:
 aspirat bronsic: aspergiloza pulmonara invaziva,
aspergiloza bronhopulmonara alergica,
 secretie din punctie sinusala,
 LCR,
 raclaj tegumentar,
 sange in endocardita.

Transportul probei se face imediat.

 Examen microscopic

 direct- cu sau fara colorare (calcofluor -coloratie

fluorescenta, Giemsa), evidentiaza fragmente hifale, fine
(3-12μm diametru) regulate, septate, ramificate dicotomic
in unghi ascutit 450.
 -in hemoculturi filamentele speciilor de Aspergillus se
intalnesc doar exceptional
 -in prelevatele profunde se identifica doar fragmente hifale
septate si ramificate (prezenta conidiilor = contaminare)
 -in prelevatele superficiale se pot intalni si formatiuni de
fructificare cu conidii (capete aspergilare)

 capul aspergilar:
 veziculă apicală care poartă
 direct fialidele (uniseriate)
 metule și fialide (biseriate)

 conidii produse de fialide, dispuse

 columnar
 radiar
 Aspergillus fumigatus
 Cultivare
 Aspergillus se dezvoltă pe mediu Czapek,
mediu Sabouraud cu gentamicină sau
cloramfenicol, mediu PDA (potato-dextrose-
agar) sau agar cu malţ.

 Incubare:

 370C pentru prelevate profunde,

 300C pentru prelevate superficiale,

 Aspergillus fumigatus poate creste la 450C.

 Apariţia în 2 – 3 zile, de colonii caracteristice, permite

diagnosticul de gen.
  Identificare

 Identificarea speciei se face pe baza:

 caracteristicilor de cultura (aspectul coloniilor),

 morfologiei conidioforului şi

 a capului aspergilar (marimea si forma veziculei,

dispozitia fialidelor, marimea si forma conidiilor).
 Caractere de cultura:

 Aspergillus fumigatus: colonie albastra-verzui inchis,

uneori pigment rosu

 Aspergillus niger: suprafata coloniei neagra (datorita

capetelor aspergilare), aspect granular

 Aspergillus flavus: colonie galben-verzuie, aspect

granular

 Aspergillus terreus: colonie galben-brun pana la maro

 Aspergillus nidulans: colonie verde inchis, pufoasa

 Aspergillus fumigatus
 Aspergillus niger: suprafata coloniei neagra
 Aspergillus flavus: colonie galben-verzuie
 Aspergillus terreus:
 colonie galben-brun pana la maro
 Aspergillus nidulans: colonii verde inchis,
pufoase
 Diagnosticul imunologic

 Evidenţierea anticorpilor specifici, pentru diagnosticul

de aspergiloză, în special pulmonară (ELISA).
 Cercetarea antigenelor aspergilare circulante este
indicată pentru monitorizarea pacienţilor cu risc crescut
(2 teste /săptămână).
 Tratament

 Tratamentul chirurgical este indicat în aspergilom.

 Tratamentul medicamentos
 Voriconazol
 Amfotericina B
 Itraconazol
 Caspofungina (în caz de insuficienţă renală)
 Prevenţie

 se recomandă izolarea riguroasă a lucrărilor

arhitectonice;
 reducerea curenţilor de aer, prin închiderea
geamurilor şi ferestrelor;
 circulaţie redusă (vizitatorii în spitale);
 filtrarea aerului.
GENUL PNEUMOCYSTIS
 Pneumocystis carinii var. hominis este un
organism unicelular eucariot, mult timp cu o
poziţie taxonomică incertă, fiind considerat in
prezent, micet.

 Morfologie :
 Trofozoit: masoara 1-5 μm, pleomorf, contine un
nucleu
 Chist: masoara 5-8 μm, rotund, pereti grosi sau
subtiri, contine pana la 8 corpi intrachistici
 Habitat- se localizează, obişnuit, în plămân, în
alveolele pulmonare.

 Calea de transmitere
 prin aerul contaminat, prin inhalarea chistilor
maturi (elemente infecţioase)
 transmiterea congenitală si prin laptele contaminat
este rara
 Răspândirea geografică

 Pneumocystis carinii are o distribuţie cosmopolită si

este cel mai frecvent agent patogen oportunist asociat
cu infecţia HIV.
 Sursa de agent patogen este reprezentată de omul
bolnav sau purtător.
 Se întâlneşte frecvent la rozătoare, canide si equinide.

 Specificitatea înaltă pentru o anumită gazdă face

puţin probabilă transmiterea de la animale la om.
 Rol patogen
 Pneumocystis carinii var. hominis este un micet
oportunist, agentul etiologic al pneumocistozei,
 evoluează frecvent, la bolnavii cu SIDA, sub forma unei
pneumopatii interstiţiale grave, mortală la 60% din
astfel de cazuri.

Factori favorizanţi
 imunodeficienţi congenitali sau câştigaţi,

 prematuri, distrofici, copii cu imunodeficienţă primară,

 pacienţi trataţi cu imunosupresive,

 receptori de transplanturi,

 pacienţi cu malnutriţie proteică

 persoane cu infecţie HIV.

 Tabou clinic

 Manifestări pulmonare:

 Pneumocistoza se caracterizează printr-un

contrast marcant între intensitatea fenomenelor
funcţionale şi aproape lipsa simptomelor fizice.

 În general, semnele clinice pot varia în funcţie de

tipul de imunodepresie
 La persoanele cu SIDA, se constată:
- debut insidios
- semne radiologice minore
- caşexie lentă

 La alte categorii de imunodeficienţi:

- debut rapid
- tuse
- semne radiologice bine definite (pneumopatie interstiţială
difuză)
- evoluţie rapidă către insuficienţă respiratorie acută

 La copil, fenomenele pulmonare se pot asocia cu

diaree.
 Forme extrapulmonare:

 P. carinii, la imunodeficienţi, se poate localiza în

ganglioni, gastric, intestinal, retinian, medular,
cutanat.

 La persoane cu SIDA, este posibilă diseminarea

pe cale limfatică sau hematogenă în toate
organele.

 Localizările extrapulmonare sunt fără expresie

clinică.
 Diagnosticul de laborator

 Examen microscopic:
 -preparate microscopice din lichid de lavaj
bronho-alveolar:

 -coloratie Giemsa- pe sediment, trofozoitii

apar aglomerati in plaje, nucleul este rosu-
purpuriu si citoplasma bleu- inchis; peretele
chistilor nu se coloreaza- cerc clar in jurul
corpilor intrachistici
 - coloratie Gomori - chisti bruni- negriciosi
datorita prezentei chitinei in peretele acestora
 -coloratie cu calcofluor
 - coloratie cu albastru de ortotoluidină-
peretele chistului este colorat in violet inchis spre
purpuriu, nu diferentiaza chistii goi de cei care
prezinta corpi intrachistici
 Cultivare
 - nu se poate cultiva de rutină în laborator

 - cultivare axenică (pe animale germ-free) sau pe

culturi de celule

 Identificarea
 -evidentierea antigenelor circulante
(contraimunelectroforeza, ELISA, latexaglutinare)
 -identificarea ADN parazitar- PCR
 Diagnostic indirect :
 -detectarea anticorpilor circulanti, util doar in
anchetele epidemiologice

 Tratament de electie: Trimetoprim-Sulfametoxazol