MICOLOGIE

1
 Introducere
Fungii sunt celule eucariote heterotrofe şi
aerobe facultativ anaerobe.
Fungii posedă un perete dublu chitinos;
membrana citoplasmatică care conţine
ergosterol;
în citoplasmă sunt ribozomi 80S şi
microtubuli alcătuiţi din tubulină.
Cca 150.000 specii

2
 Regnul Fungi
Speciile cunoscute sunt incadrate in 5 regnuri: Monera,
Protista, Fungi, Plantae si Animalia.
Regnul Fungi cuprinde unitati taxonomice majore
denumite phylum-uri si diviziunile acestora: clase si
ordine
Phylum-uri:
• Chytridiomycota,
• Zygomycota,
• Ascomycota (50% din speciile de fungi si 80% din
speciile patogene),
• Basidiomycota
3
 Clasificare
Fungii sunt clasificaţi pe baza criteriului
morfologic (aspect si structura parte
asimilatoare-tal)
1. Fungi levuriformi: unicelulari, rotunzi-
alungiti, multiplicare prin inmugurire
(blastospor sau blastoconidie);
2. Fungi filamentosi, cu tal alcatuit din
filamente tubulare, septate sau nu (hife).
Hifele formeaza miceliul;
3. Fungi dimorfi. De exemplu, Blastomyces
dermatitidis produce hife la 25°C şi celule
levurice la 37°C. 4
 Structura
Peretele celular
Peretele fungilor este structura care constă în
microfibrile conţinute într-o matrice de
polizaharide, proteine, lipide, săruri anorganice şi
pigmenţi.
Chitina este un strat bilipidic legat de N-acetyl-D-
glucozamină (GlcNAc).
Polizaharidele majore ale peretelui celular constau în
glucani , manani, chitozani.
Cryptococcus neoformans produce un
polizaharid capsular compus din cel puţin
trei polimeri distincţi .
5
Structura

6
7
 Multiplicare
Fungii se pot reproduce sexuat sau
asexuat.
Sporii pot fi sexuali sau asexuali.
Sporii sexuali includ ascosporii,
bazidiosporii, oosporii şi zigosporii .
Reproducerea sexuată are loc prin fuziunea
a 2 nuclei haploizi (kariogamie) urmată de
diviziunea nucleului diploid.
Sporii asexuali rezultă prin diviziunea
nucleilor prin mitoză.
8
Modele de multiplicare
: ascospori,
bazidiospori

9
 Dimorfism la Candida
albicans
Hife, pseudohife,
 Creşterea şi
înmugurirea levurilor

11
 Creşterea la
Saccharomyces
cerevisiae

12
 We like Fungi…

Pencillium produce
penicilina,
Saccharomyces
cerevisiae este folosita
in alimentatie
 Patogeneza
Fungii au dezvoltat mai multe mecanisme de a
coloniza gazda umană.
1.Producerea de keratinază ajută dermatofiţii să
digere keratina din piele, păr şi unghii.
2.Dimorfismul permite fungilor care există în
natură ca mucegaiuri să devină levuri în gazda
umană şi patogene.
3.În contrast, Candida albicans există în natură ca
levură făcând parte din flora normală şi devine
invazivă în forma filamentoasă.

14
 Patogeneza
1. Fungii pot să disemineze local ca dermatofiţi pe piele
sau prin ţesutul subcutan.

2. Fungii care produc infecţii pulmonare sunt iniţial

fagocitaţi de macrofagele alveolare, dar nu sunt distruşi
şi sunt răspândiţi la distanţă în organism pe cale
hematogenă.

3. Uneori boala este determinată de reacţia alergică a

gazdei.
15
 Manifestări clinice
Infecţiile fungice pot fi de trei tipuri:

• Infecţii cutanate includ infecţiile cu dermatofiţi ;

• Infecţii subcutanate rezultă adesea din inocularea

traumatică în piele.

• Pătrunderea pe care respiratorie conduce la infecţii

pulmonare (organe interne).

• Infecţii sistemice pot apare la imunocompromişi.

16
 Apărarea gazdei
Statusul imun este foarte important.
Ambele căi imune sunt implicate: umorală şi celulară.

Barierele nespecifice au rol în apărare:

• pielea intactă cu secreţia de acizi graşi nesaturaţi cu
lanţuri lungi,
• flora bacteriană normală,
• turnoverul normal epitelial.
• Mucoasele sunt acoperite cu secreţii care conţin
substanţe antifungice.
• Pe suprafaţa mucoaselor există cili care înlătură mecanic 17
fungii.
 Epidemiologie

Infecţiile cu fungi existenţi pretutindeni depind de

profesia pacienţilor.

Importanţa ambianţei în infecţiile fungice este

evidentă în apariţia vaginitelor micotice la femei
care au luat tratamente antibacteriene.
De asemenea apariţia micetoamelor cutanate la
persoanele care au vizitat ţări tropicale.
La imunocompromişi există infecţii fungice
oportuniste ( la diabetici şi la pacienţii cu SIDA).
18
 Diagnostic
Prima suspiciune de infecţie fungică are loc la examenul
clinic.
Examenul microscopic al pielii, al secreţiei vaginale, al
spălăturii bronhice poate să arate prezenţa dermatofiţilor
sau a Candidei.
Examenul radiologic.
Cultura pe medii speciale.
Examenul serologic pentru detecţia de antigene fungice sau
de anticorpi.

19
 Control
Controlul include prevenirea şi tratamentul.
Prevenirea include evitarea condiţiilor de ambianţă
care favorizează creşterea fungilor. Astfel se
reduce frecvenţa infecţiilor nosocomiale la
imunocompromişi.
Antifungicele au dezavantajul că sterolul din peretele
celular al fungilor este asemănător cu colesterolul
de la om.
Polienele formează complexe cu ergosterolul din
membrană.
Alţi agenţi antifungici inhibă sinteza de ADN şi de
ARN (5-fluorocitozina) sau mitoza ( griseofulvina).20
 Levurile
Levurile sunt fungi unicelulari care se nmulţesc asexuat,
prin înmugurire. Astfel sunt C albicans şi Cryptococcus
neoformans care produc celule înmugurite numite
blastoconidii.
Formarea de blastoconidii constă în subţierea iniţială a
peretelui urmată de sinteza de material pentru peret şi
pentru membrana citoplasmatică.
Formarea unui cerc de chitină între blastoconidie şi celula
mamă conduce la formarea unui sept.
Separarea celor două celule este faza următoare.
Producerea de blastoconidii poate continua fără separare
ducând la formarea de pseudohife.
În completare cu celulele înmugurite şi cu pseudohifele,21
levurile gen C albicans pot forma hife veritabile.
 Levurile

Levurile pot avea cicluri de reproducere

asexuată și sexuată
Reproducerea asexuată are loc prin diviziune
simplă binară și înmugurire. În condiții bune
de viață celula își mărește volumul și
formează o înmugurire. Nucleul se divide
prin mitoză și cel nou format migrează în
mugure, rezultând o nouă celulă, care are
structură identică cu celula mamă, dar e de
obicei mai mică. Ea poate fi haploidă sau
diploidă.
Noua celulă ( mugurele) se poate detașa sau
poate rămâne atașat, formînd mai departe,
prin înmugirire, o colonie sau un lanț.

22
Celule sferice sau ovalare izolate,
formate prin înmugurirea levurilor
se numesc blastospori ( blastoconidii)

şi se separă de celula mamă.

Unele levuri dezvoltă pseudo-
filamente
( pseudohiphae)

23
 Levuri de importanţă
medicală:
Genul Blastoschizomyces (specii B. Capitatus, B.
Pseudotrichosporon)
Genul Candida ( specia tip: C. Albicans)
Genul Criptococcus (specia tip Cr. Neoformans)
Genul Hansenulla
Genul Malassezia
Genul Pichia
Genul Rhodotorula
Genul Saccharomyces
Genul Torulopsis (specia tip T. Glabrata)
24
Genul Trichosporon
 Mucegaiuri

Mucegaiurile sunt caracterizate prin

dezvoltarea hifelor ceea ce rezultă în
aspectul coloniilor.
Unele mucegaiuri produc organe tip sac
numite sporangii, a căror protoplasmă
este clivată în spori numiţi
sporangiospori.

25
 Dimorfism

O serie de fungi sunt exprimaţi fenotipic

ca două tipuri diferite care se corelează cu
starea de saprofit sau de parazit.
Aceşti fungi sunt numiţi fungi dimorfi
deoarece cresc la temperatura camerei
sau in vitro sub formă de mucegai şi sub
formă de levură la 37°C sau in vivo.
Exemplu: Blastomyces dermatitidis şi
Coccidioides immitis.

26
Patologia de etiologie fungică se poate clasifica
astfel:
micoze superficiale, care nu determină un răspuns
inflamator semnificativ histopatologic (exemplu: pitiriazis
versicolor);
micoze cutanate, care induc modificări histopatologice
cutaneo-mucoase (exemplu: dermatofitoze, candidoze);
micoze subcutanate, determinate de fungi prezenţi în
mediul ambiental natural care sunt inoculaţi direct în
derm sau ţesutul subcutanat printr-o soluţie de
continuitate (exemplu: actinomicoza, micetomul).
 Dermatofiţii

Dermatofiţii sunt fungi filamentoşi care

au afinitate pentru keratina din fanere
(unghii, firul de păr) şi pentru piele.
Sunt trei specii patogene :
Epidermophyton;
Microsporum;
Tricophyton.
 Dermatofitii
Cele trei specii au caractere morfologice
comune şi se diferenţiază prin aspectul
formelor de multiplicare şi anume prin
prezenţa micro- sau a macroconidiilor.
Rol patogen
Leziunile determinate de dermatofiţi se
numesc dermatofiţii sau tinea.
 Dermatofiţiile
pot afecta :
pielea corpului (tinea corporis);
unghiile ( onicomicoza sau tinea unguim);
zonele piloase (pilomicoze sau tinea capitis).
Epidermofiţia pielii glabre –intertrigo.

Leziuni ale pliurilor mari (inguinal, fesier, palmar, plantar);

Intertrigo al pliurilor mici (interdigital, palmar, plantar).

Leziunea de acest tip le nivelul piciorului se numeşte "picior

de atlet".
 Infecţia zonelor
piloase, pilomicoze
Tinea capitis-firul de păr este rupt la cîţiva milimetri de pielea
capului, bulbul nu este afectat.
Tipuri de leziuni
1.Microsporia-apar plăci mari, diametru de 4-7 cm, rotunde,
eritemato-scuamoase, cu păr tăiat scurt.
2. Tricosporia-plăci eritemato-scuamoase de 5 mm cu păr scurt,
cu scuame.
3.Favusul-godeul favic (formaţiune gălbuie,depozit de elemente
miceliene), părul favic (cenuşiu, fără luciu, lung, rupt), alopecia
definitivă.
 Onicomicoze
Leziune distală-cu debut la extremitatea distală a
unghiei;
Leuconichia superficială- parazitarea tăbliei
externe –unghia este groasă, gălbuie, friabilă.
Tratament
General cu griseofulvină
Local aplicaţii cu imidazolice şi cu keratolitice-cel
puţin 6 săptămâni.
 Micoze subcutanate
Micoze sistemice
Micoze subcutanate: sporotricoza
limfocutanata ( Sporothrix )
Micoze sistemice:
Blastomyces – poarta de intrare –
respiratorie; produce blastomicoza
Histoplasma capsulatum -poarta de intrare
– respiratorie; produce histoplasmoza
Coccidoides- poarta de intrare –
respiratorie – produce coccidomicoza
 Dermatofitozele
Etiopatogenie
Sunt condiţii patologice induse de fungi ce aparţin
genurilor: Microsporum, Trichophiton şi
Epidermophiton. Ei se mai numesc dermatofiţi,
denumire ce sugerează afinitatea pentru pielea
umană.
După mediul ecologic nativ dermatofiţii sunt geofili,
zoofili şi antropofili. Speciile zoofile tind să
producă reacţii inflamatorii marcate la om. Cele
antropofile induc leziuni moderate ca severitate
dar cu evoluţie cronică.
O trăsătură caracteristică a dermatofiţilor o
constituie afinitatea lor pentru keratina moartă; ei
se dezvoltă în stratul cornos, în interiorul şi în jurul
tecilor firului de păr, în lama unghială şi patul
unghial keratinizat.
 Forme clinice
Tinea corporis (Tinea circinata, herpes
circinat)
Definiţie
Este o dermatofitoză a pielii glabre ale
cărei manifestări rezultă din invazia şi
proliferarea fungilor cauzali în stratul
cornos. Include leziunile trunchiului şi
membrelor (excluzând regiunile
inghinale, piciorul).
Etiopatogenie
Toţi dermatofiţii pot determina leziuni ale pielii glabre. Infecţia
naturală este consecinţa depunerii sporilor viabili sau
hifelor pe pielea indivizilor susceptibili. Sursa o constituie
omul sau animalul bolnav (bovine, rozătoare mici) şi rar
solul. Este posibilă autocontaminarea de la un focar
existent la picior, regiunile inghinale, scalp sau unghie.
În perioada incubaţiei de 1-3 săptămâni are loc invazia pielii
la nivelul colonizării; urmează diseminarea centrifugă care
determină apariţia semnelor clinice şi totodată răspunsul
gazdei la infecţie. Acesta are drept consecinţă eliminarea
fungului din zona centrală şi dispariţia semnelor clinice la
acest nivel.
Manifestări clinice
Leziunile de tinea corporis (herpes circinat) sunt
circulare sau circinate, bine delimitate, cu o
margine reliefată, eritematoasă şi eventual
veziculoasă şi centrul mai palid şi descuamativ.
Herpesul circinat subinflamator are aspectul unei
leziuni circulare cu suprafaţa eritematoasă şi
acoperită de veziculo-pustule.
Aspectul inflamator al leziunilor de tinea corporis
variază în funcţie de specia de dermatofit
incriminată (speciile zoofile induc un răspuns
inflamator marcat), de reactivitatea imună a
gazdei şi de gradul invaziei foliculare. Pruritul
este constant.
Diagnostic diferenţial
Tinea corporis trebuie diferenţiată de:
dermatita seboreică;
psoriazis vulgar;
eczema numulară;
pitiriazis rozat;
pitiriazis versicolor;
sifilide tuberculoase.
Tinea capitis (Tinea tonsurans, dermatofitoza
scalpului)
Definiţie
Este o dermatofitoză ce interesează tecile
foliculare.
Etiopatogenie
Sunt implicate specii cu afinitate pentru tecile
foliculare (exemplu: Microsporum audouini,
Tricophyton schoenleini, Tricophyton violaceum),
majoritatea fiind specii antropofile care pot
determina şi leziuni ale pielii glabre şi unghiilor.
Iniţial este invadat stratul cornos al pielii scalpului;
după aproximativ 3 săptămâni se instalează
semnele clinice ale invaziei firului de păr.
Răspunsul imun al gazdei determină regresia
leziunilor, precedată sau nu de o etapă
inflamatorie.
Există 2 tipuri de invazie a firului de păr:
tip Microsporum (ectotrix);
tip Trichophiton (endotrix).
Manifestări clinice
Aspectul clinic este dependent de tipul de invazie a firului de
păr, de rezistenţa gazdei, de gradul răspunsului inflamator
al acesteia.
a) Microsporia (tip ectotrix de invazie) se manifestă prin plăci
eritemato-scuamoase circulare, bine delimitate, unice sau
puţin numeroase, cu diametrul de cel puţin 2-3 cm, cu
scuame fine şi inflamaţie minimă; firele de păr sunt rupte la
acelaşi nivel, la 2-3 mm de emergenţă, cu tonus păstrat şi
de culoare gri-închis datorită învelişului exterior de spori.
Aspectul inflamator marcat al leziunilor este dat de speciile
zoofile de Microsporum. Examenul cu lampa Wood
evidenţiază o fluorescenţă verde la nivelul firelor de păr
parazitate.
b)Tricofiţia uscată (tipul endotrix de invazie a
firului de păr) este o formă clinică neinflamatorie
manifestată prin: plăci numeroase cu
descuamaţie minimă, neregulate, cu tendinţă la
confluare, cu firele de păr rupte la suprafaţa
scalpului sau la diverse alte nivele, răsucite,
incurbate, torsionate, datorită modificărilor de
tonicitate. Atingerea unghială este rară.
c) Kerion celsi (tricofiţia inflamatorie) este
determinată de specii zoofile de dermatofiţi şi
ocazional de specii geofile sau antropofile. Se
manifestă printr-o masă inflamatorie şi supurativă
reliefată, rotunjită, cu suprafaţa acoperită de
pustule foliculare, fluctuentă, dureroasă; la
presiune, prin ostiumurile foliculare se evacuează
secreţie purulentă şi odată cu aceasta se elimină
firele de păr. Procesul inflamator este accentuat
de coparticiparea stafilococului auriu, se însoţeşte
de limfadenopatie şi de distrucţia foliculilor până
la nivelul papilei (foliculită profundă). Vindecarea
leziunilor se soldează cu alopecie cicatricială.
d) Favusul este determinat de o infecţie fungică,
obişnuit survenită la vârsta copilăriei care nu se
vindecă spontan la pubertate. În forma clinică
tipică, la debut, se instalează un eritem
perifolicular iar firul de păr îşi pierde luciul (devine
mat). Ulterior, apar mici depozite gălbui
perifoliculare (colonii fungice, produşi de
metabolism, scuame), deprimate central
denumite godeuri favice. Evoluţia îndelungată
determină alopecie cicatricială cu atrofie a pielii
între firele de păr restante. Alte forme clinice de
favus:
- impetigoid (cu scuamo-cruste confluente);
- pitiriaziform (cu scuame mici pitiriaziforme).
Tinea barbae (dermatofitoza bărbii)
Definiţie
Este o dermatofitoză a bărbatului adult localizată la
nivelul bărbii şi mustăţii şi determinată cel mai
frecvent de specii de fungi zoofili.
Etiopatogenie
Cel mai frecvent implicaţi sunt dermatofiţii zoofili ce
determină Kerion celsi pe scalpul copiilor,
mecanismul patogenic fiind şi el similar.
Răspunsul inflamator al gazdei determină o
foliculită profundă agravată de prezenţa obişnuită
a stafilococului. Cei antropofili sunt rareori
implicaţi şi determină forme clinice mai puţin
severe.
Diagnostic diferenţial
Leziunile inflamatorii de tinea barbae trebuie
diferenţiate de:
foliculite stafilococice;
acnee;
furuncule;
pseudofoliculită;
rozacee.
Tinea faciei (dermatofitoza feţei)
Definiţie
Este o dermatofitoză a pielii glabre a feţei.
Etiopatogenie
Toţi dermatofiţii constituie agenţi etiologici
potenţiali. Contaminarea pielii feţei se face direct
de la o sursă externă sau prin extensia
secundară de la un alt focar cutanat.
Manifestări clinice
Leziunile pot îmbrăca aspectul de plăci eritemato-
scuamoase şi de plăci anulare sau circinate, cu
margini reliefate şi centru scuamos sau ocupat de
veziculo-pustule. Ele se însoţesc de prurit sau
senzaţie de arsură exacerbate expunerea la
soare.
Diagnostic diferenţial
lupus eritematos cronic discoid;
keratoze solare;
seropsoriazis;
dermatită seboreică;
impetigo streptococic.
Tinea pedis (dermatofitoza piciorului, „piciorul
de atlet”)
Definiţie
Infecţie dermatofitică a piciorului sau degetelor
piciorului.
Etiopatogenie
Sunt incriminate cel mai frecvent specii
antropofile dar o proporţie mare de cazuri
asociază infecţii bacteriene cu germeni Gram
negativi ale spaţiilor interdigitale. În formele
cronice de tinea pedis, bacterii rezistente cum
sunt cele corineforme joacă rol de copatogeni.
Dermatofitoza piciorului este cea mai frecventă
formă clinică de infecţie dermatofitică (10% din
populaţia ţărilor dezvoltate prezintă infecţii
dermatofitice ale spaţiilor interdigitate ale
piciorului). Ea este mai rară la cei care nu poartă
încălţăminte.
Condiţiile predispozante sunt constituite de
umiditatea spaţiilor interdigitale, de macerarea
pielii consecutivă acesteia, de terenul atopic
(favorizant al infecţiilor cronice cu Trichophyton
rubrum). Contaminarea interumană survine în
mediul familial în colectivităţile închise (spitale de
cronici, internate), la băi publice, piscine.
Manifestări clinice
a) forma intertriginoasă:
se manifestă prin macerare, decolare tegumentară şi
fisuri la nivelul spaţiilor interdigitale laterale;
se poate extinde interdigito-plantar;
se însoţeşte de prurit accentuat, de căldură;
evoluează cronic.
b) forma hiperkeratozică:
este o formă clinică cronică de Trichophiton rubrum;
interesează plantele, marginile piciorului care apar
discret eritematoase şi cu scuame fine alb-argintii;
extensia pe faţa dorsală a piciorului şi degetelor
determină aspectul de picior „mocasin”;
se manifestă sever când se asociază hiperhidroza
(hipersudoraţia);
se însoţeşte de prurit, miros dezagreabil şi de
suprainfecţie bacteriană şi fisurare a spaţiilor
interdigitale;
obişnuit există o atingere unghială.
c) forma dishidrotică:
este tipul veziculo-bulos de manifestare a infecţiei
dermatofitice ce poate succede (după luni, ani de
evoluţie) macerării şi fisurării spaţiilor interdigitale;
evoluează spre pustulizare, deschidere şi apariţia de
colerete descuamative pe fond inflamator;
asociază frecvent hiperhidroza;
în varianta veziculoasă acută, se poate însoţi de erupţie
alergică (tip „ide”) pe mâini, asemănătoare pomfolixului
(dishidrozisului).
Tinea manum (dermatofitoza mâinii)
Definiţie
Este o infecţie cu dermatofiţi a mâinii.
Etiopatogenie
Sunt frecvent implicate speciile antropofile care
pot determina şi tinea pedis. Frecvent, tinea
manum este precedată de infecţia piciorului
şi/sau a unghiilor piciorului. Ea interesează
zonele predispuse la macerare de sub inele,
ceasuri, spaţiile interdigitale (la bucătari,
spălătorese); insuficienţa circulatorie periferică
este de asemenea un factor predispozant.
Manifestări clinice
Tinea manum se poate manifesta astfel:
hiperkeratoză palmară difuză, unilaterală în 50% din
cazuri, cu accentuarea pliurilor de flexie;
simplă descuamaţie persistentă;
plăci eritemato-veziculoase;
plăci eritemato-scuamoase pe faţa dorsală a mâinilor
Tinea unguium (onicomicoza dermatofitică)
Definiţie
Este urmarea (consecinţa) invaziei lamei unghiale de către
dermatofiţi.
Etiopatogenie
De cele mai multe ori onicomicozele dermatofitice se
asociază dermatofitozei piciorului sau mâinii la persoane
adulte.
Infecţia lamei unghiale începe de la pliul cutanat lateral sau
de la marginea liberă şi determină formarea unei reţele de
canale şi lacune ce duc la opacifierea, distrugerea şi
fărâmiţarea unghiei.
Factorii predispozanţi sunt constituiţi de deficitul circulaţiei
periferice, de traumatismele unghiale, de vârsta înaintată,
când se constată o încetinire a creşterii liniare a unghiei.
Manifestări clinice
a) Onicomicoza subunghială distală şi laterală este
forma clinică obişnuită a bolii care debutează
printr-o dungă sau placă discromică (albă sau
galbenă) la marginea liberă a lamei unghiale sau
lângă pliul cutanat lateral.
b) Onicomicoza albă superficială (leuconichia tricofitică)
este mai rară şi se manifestă prin plăci albe bine
delimitate, de aspect pulverulent pe faţa dorsală a
lamei unghiale.
c) Onicomicoza subunghială proximală este determinată
de invazia unghiei din pliul posterior cu îngroşarea
marginală a lamei care devine albă. Este o formă
clinică frecventă la persoanele infectate cu HIV.
Tratamentul dermatofitozelor
Tratamentul sistemic include:
terbinafina (alilamină) cu efect fungicid;
itraconazolul (derivat triazolic, fungicid);
griseofulvina (produsă de Penicillium griseofulvum) cu
efect fungistatic;
ketoconazol (imidazol);
fluconazol (triazol).
Tratamentul oral se adresează infecţiilor
dermatofitice extensive, recidivante, rebele la
tratamentul local precum şi dermatofitozelor
foliculare şi ale unghiei. Sunt preferaţi derivaţii
triazolici - itraconazolul, fluconazolul - şi
terbinafina care au o hepatotoxicitate redusă.
Tratamentul local constă în aplicarea de:
- topice clasice:
unguent Whitfield (benzosalicilic);
soluţia Castellani;
alcool iodat 1%.
- topice moderne (sub formă de creme, unguente,
soluţii, spray-uri sau lacuri unghiale):
imidazoli (clotrimazol, econazol, ketoconazol, bifonazol,
izoconazol, miconazol, sulconazol, fenticonazol);
alilamine, amorolfină, ciclopiroxolamină.
Tratamentul local este suficient pentru formele de
dermatofitoză localizată a pielii glabre.
 Fluoconazolul
Fungistatic
Spectru :
- Specii de candida
- Cryptococcus neofromans
- Coccidioides immitis
- Histoplasma capsulatum
- Paracoccidiodis brasiliensis
- Sporothrix shenckii
- Blasomyces dermatisitis
Ineficient pe
- Specii de aspergilius
- Specii de mucor
- Uneori pe candida glabrata
- Candida krusei
Folosirea fluokonazolului in doze mici si de lunga durata a dus la 73
aparitia de rezistente chiar si la anumite suse de Candida
albicans. Mai ales la HIV cu SIDA.
 Itraconazolul

Fungistatic
Spectru
- Aspergillus species
- Unele Candida albicans rezistenete la
fluoconazol. Cu conditia ca rezistenta sa
nu fie severa.
- Unele Candida krusei si glabrata cu
conitia sa nu fie rezistente la fluoconazol.

74
 Voriconazol
Fungistatic
Spectru
- Candida albicans rezistenta la fluoconazol
- Candida krusei
- Candida glabrata
Ultimile doua pot avea rezistenta incrucisata cu fluoconazolul.
Specific este sensibilitatea scazuta la voriconazol daca varietatile de
candida sint rezistente si la fluoconazol si la itraconazol
- Aspergillus
- Cryptococcus neofromans
- Scedosporium, unele
- Fusarium , unele
- Trichosporon
- Blastomyces dermatiditis
- Coccidioides immitis
- Histoplasma capsulatum 75
- Mucor
- Rhizopus
 Ravuconazol

Spectru larg
- Aspergillus
- Candida la fel ca voriconazolul mai
putin C. glabrata unde este mai putin
activ decit acesta
- Cryptococcus neoformans
- Trichosporum

76
 Posaconazol

Spectru larg
- Aspergillus mai acitv de mai multe ori
decit itraconazolul
- Candida inclusiv susele rezsitente la
fluoconazol
- Cryptococcus neoformans
- Trichosporum
- Zygomycetes
- Dermatophites
77
 Amfotericina B
este fungistatic si fungicidic in functie de concentratie si
susceptibilittea fungului dar cu cel mai larg spectru
dintre antifungici.
Fungicid fata de
- Candida
- Aspegillus
- Blastomyces dermatidis
- Cryptococcus neoformans
- Coccidioides immitis
- Histoplasma capsulatum
- Paracoccidioidis brasiliensis
- Sporothrix schenckii

78
Echinocandinele (caspofungin,
micafungin)
Spectrul este limitat la
- Candida
- Aspegillus
- Pneumocystis jiroveci
Nu sint active clinic pentru
- Zygomycetes
- Cryptococcus neofromans
- Fusarium
- Trifhosporon
Activitate modesta pentru
- Coccidoides immitis
- Blastomyces dermatiditis
- Scerdosporium
- Paecilomyces cariotii
- Histoplasma capsulatum 79