REFERAT

CHIS MARISCA
BURDE ANDREEA
 Pancreasul este un organ ce
este localizat în partea stângă
a cavității abdominale
(hipocondrul stâng),
sub stomac, în
potcoava duodenală.

 Este o glandă anexă a tubului

digestiv, având atât o funcție
exocrină (producând sucul
pancreatic, ce participă la
digestie), cât și una endocrină
(secretând
doi hormoni antagoniști, insuli
na, care este un hormon
hipoglicemiant, și glucagonul,
care este un hormon
hiperglicemiant).
 Din punct de vedere histologic, pancreasul este
alcatuit din doua parti: pancreasul exocrin,
constituit din acini, si pancreasul endocrin,
alcatuit din insulele Langerhans, dispersate in
tesutul glandular.
 Pancreasul exocrin este format din celule acinare
și ducte. Celulele acinare au formă piramidală și
reprezintă 90% dintre celulele pancreasului.
Ductele mai mici transportă secreția enzimatică a
celulelor acinare către ductul pancreatic principal
Wiersung, acesta comunicând cu duodenul. În
afară de transport, ductele mai au rolul de a
secreta bicarbonat.
Ductul Wiersung se unește cu canalul hepatic
comun înainte de a ajunge în duoden. Acest canal
transportă bila secretată de ficat și stocată în
vezica biliară, cu rol în emulsionarea și absorbția
lipidelor. Cele 2 ducte se unesc și formează
ampula lui Vater.
 1. Neutralizarea acidului gastric. Acidul gastric pătrunde în duoden.
Aici, întâlnește fluidul secretat de pancreas și transportat prin ductul
pancreatic. Acest lichid este bogat in bicarbonat, care neutralizează
acidul clorhidric venit din stomac.
2. Amilaza pancreatică are rol în degradarea amidonului în
carbohidrați mai mici.
3. Lipaza pancreatică acționează pe trigliceride, formând acizi grași
liberi, monogliceride, digliceride și glicerol.
4. Enzimele proteolitice sunt de 2 tipuri: tripsinogen și
chemotripsinogen. Acestea sunt forme inactive. Odată ajunse în duoden,
tripsinogenul este activat de către enteropeptidazele prezente aici în
tripsină. La rândul său, tripsina acționează pe chemotripsinogen,
transformându-l în chemotripsină. După activare, enzimele încep
degradarea proteinelor în peptide. Peptidele au mai puține lanțuri de
aminoacizi. Tripsina și chemotripsina nu pot degrada proteinele direct în
aminoacizi. Există alte proteaze care pot face acest lucru. Una dintre ele
este carboxipeptidaza. Totuși, majoritatea conversiei peptidelor în
aminoacizi este realizată de peptidazele prezente în intestinul subțire.
Bicarbonatul este secretat de celulele epiteliale care căptușesc ductele
mici pancreatice.
Enzimele sunt secretate de celulele acinare ale pancreasului.
 Există 3 faze ale acestei secreții: cefalică, gastrică și intestinală.
Faza cefalică: deglutiția reprezintă principalul stimul declanșator.
Secreția este stimulată de fibrele parasimpatice ale nervului vag.
Acțiunea inhibitorie este realizată de fibrele simpatice ale nervului
splanhnic. Există și o componentă umorală a etapei cefalice, și
anume gastrina. Stimularea secreției acesteia este realizată pe
cale vagală. În acest mod, se activează secreția acidă a
stomacului, care odată ajunsă la nivel duodenal, intensifică
secreția pancreatică. Bicarbonatul prezent în sucul pancreatic va
neutraliza acidul clorhidric venit din stomac.
Faza gastrică: odată ce alimentele au pătruns în stomac, are loc
distensia peretului acestuia. Astfel, se declanșează reflexul vago-
vagal. Acesta stimulează, la rândul lui, secreția pancreatică.
Faza intestinală: realizează aproximativ 80% din stimularea
secreției sucului pancreatic. Aceasta începe în momentul în care
are loc evacuarea gastrică. Chimul gastric pătruns în duoden
declanșează 2 mecanisme: unul hormonal și unul nervos. Faza
intestinală are un rol important și după ce distensia stomacului
diminuează. În acest fel, este menținută descărcarea enzimatică a
pancreasului în continuare.
 Sângele care a perfuzat insulele Langerhans
ale pancreasului endocrin ajunge și la nivelul
pancreasului exocrin. La nivelul insulelor,
sângele a fost încărcat cu glucagon și
insulină. Acestea acționează la nivelul
celulelor acinare, influențându-le activitatea.
Insulina stimulează secreția amilazei
pancreatice. Glucagonul are, în schimb, un
efect inhibitor asupra secreției sucului
pancreatic
 Este format din insule celulare (insulele
Langerhans) dispuse printre celulele acinare
ale pancreasului exocrin. Aceste insule conțin
4 tipuri celulare:
1. celulele A care secretă glucagon.
2. celulele B care secretă insulină.
3. celulele D care secretă somatostatină.
4. celulele F sau D1 care secretă polipeptidul
pancreatic.
Insulina este secretată în organism doar de
celulele B pancreatice. Ceilalți hormoni sunt
secretați și de către mucoasa intestinală.
Somatostatina se găsește și în creier.
 Este sintetizată în celulele B ca parte dintr-un alt
preprohormon: preproinsulina. Acesta conține un
lanț de 23 de aminoacizi atașat de proinsulină.
Această secvență se pierde odată cu pătrunderea
moleculei în reticulul endoplasmatic. Kalikreina, o
enzimă prezentă în insulele pancreatice, ajută la
conversia proinsulinei în insulină.
Secreția insulinei este pulsatilă. Secreția este în
strânsă legătură cu nivelul glucozei în sânge.
Așadar, când glucoza este în cantitate mare în
sânge, secreția insulinei crește. Invers, când
avem un nivel scăzut de glucoză, are loc o
reducere a secreției de insulină. Odată pătrunsă
în circulație, insulina este degradată rapid de
către rinichi și ficat.
 Principalele acțiuni ale insulinei sunt:
-facilitează pătrunderea glucozei prin
membranele celulare (în celule adipoase, celule
musculare)
-reduce gluconeogeneza
-stimulează conversia glucozei în glicogen
-are rol în lipogeneză
-crește sinteza proteică
 Receptorii din pancreas pot detecta o scădere a nivelului
glucozei în sânge. Această situație apare în timpul postului
sau ca urmare a exercițiului fizic prelungit. Ca răspuns,
celulele A secretă glucagon. Acesta are următoarele funcții:
-acționează la nivel hepatic, stimulând conversia depozitelor
de glicogen în glucoză. Acest proces se numește
glicogenoliză. În acest mod, glucoza este apoi eliberată în
sânge pentru a pătrunde în celule.
-tot la nivel hepatic, stimulează preluarea aminoacizilor din
sânge și conversia lor în glucoză. Acest proces este cunoscut
sub denumirea de gluconeogeneză.
-stimulează lipoliza, astfel încât trigliceridele sunt transformate
în acizi grași liberi si glicerol. O parte din glicerol ajunge la
nivelul ficatului, unde este convertit în glucoză. Aceasta este o
altă formă de gluconeogeneză.
Prin toate aceste mecanisme, glucagonul crește nivelul
glucozei la nivel sangvin.
 Pancreasul este o glandă unică prin faptul că
are și funcție endocrină, și funcție exocrină.
Cu alte cuvinte, pancreasul secretă hormoni
în sânge, dar secretă și enzime care ajung la
nivel duodenal prin ductul pancreatic.
Așadar, pancreasul face parte atât din
sistemul digestiv, cât și din cel endocrin.
Majoritatea celulor sale acționează însă la
nivel digestiv.
Totuși, pancreasul are o funcție esențială în
reglarea glucozei sangvine. Când această
funcție este deteriorată, apar complicații
severe, precum diabetul.