Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA DE TIINE AGRICOLE

I MEDICIN VETERINAR A BANATULUI


REGELE MIHAI I AL ROMNIEI
DIN TIMIOARA
FACULTATEA DE TEHNOLOGIA PRODUSELOR
AGROALIMENTARE

REFERAT LA BIOLOGIE MOLECULAR


ANTIBIOTICELE PREZENTE N ALIMENTE, TIPURI DE
ALIMENTE, CLASE DE ANTIBIOTICE

COORDONATOR:
EF LUCR. DR. VELCIOV ARIANA

STUDENT:
MOIS ANA- MARIA

Timioara
2015

CUPRINS

ANTIBIOTICE PREZENTE N ALIMENTE, TIPURI DE


ALIMENTE, CLASE DE ANTIBIOTICE..........................................................2
Clasificarea antibioticelor............................................................................3
Folosirea antibioticelor n industria alimentar...........................................8
Fructe si vegetale.........................................................................................8
Carne, peste, pasari, oua..............................................................................9
Lapte si produse lactate.............................................................................10
Fermentatii.................................................................................................10
Probleme care se ridica la folosirea antibioticelor........................................10
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................12

ANTIBIOTICE PREZENTE N ALIMENTE, TIPURI DE


ALIMENTE, CLASE DE ANTIBIOTICE

Antibioticele sunt substante chimice organice produse de microorganisme


sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba
dezvoltarea microorganismelor patogene.
Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii
microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice
nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate
din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic. Primul care a
semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de
microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca
aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea
agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului
roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming
(obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru
terapeutica antagonismul microbian.
Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza
caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si tocsicitate
redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea
chimioterapiei. Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor
infectioase cu ajutorul penicilinei G au declansat cercetari foarte minutioase
pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un
interval extreme de scurt sant descoperite si introduse in terapeutica
penicilina
V,
tetraciclinele,
streptomicina,
grizeofulvina,
eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina.
Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de
penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati
terapeutice.
Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la
actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de
noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.
Numrul antibioticelor este foarte mare i n continu cretere. Deseori,
pentru un antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic
2

s poat fi recunoscut se folosete denumirea comun internaional


(D.C.I.), care este mai uor de reinut dect denumirea chimic.
Clasificarea antibioticelor
Antibioticele pot fi clasificate in functie de structura chimica,
proprietatiile terapeutice si spectrul de actiune.
familia penicilinelor:
Penicilinele sunt antibiotice obinute pe cale de extracie (naturale) sau de
semisintez. Nucleul lor de baz este acidul 6-aminopenicilanic, de care se
leag un radical, care este diferit pentru fiecare tip de penicilin.
Penicilinele acioneaz n faza de multiplicare activ a germenilor,
mpiedicnd formarea peretelui bacterian. Sunt netoxice i bine tolerate.
Din familia penicilinelor naturale fac parte: benzilpenicilina sau
penicilina G, fenoximetilpenicilina sau penicilina V, procainpenicilina care
n amestec cu penicilina G potasic este o penicilin de tip subacut,
benzatinpenicilina (Moldamin), clemizolpenicilina (Megacillin), iar din cea
penicilinelor semisintetice fac parte: ampicilina sau aminobenzilpenicilina,
meticilina, oxacilina, cloxacilina, carbenicilina (Pyopen), cefalosporinele:
cefalotina (Keflin), cefaloridina (Ceporin), cefalexina (Ceporex).
familia oligozaharidelor:
Oligozaharidele sunt antibiotice relativ toxice, care au i aciune
tuberculostatic. Rezistena germenilor la aceste antibiotice se instaleaz
repede, ntr-o singur treapt.
Din familia oligozaharidelor fac parte: streptomicina, kanamicina,
neomicina (Negamicin), gentamicina (Garamycin).
familia macrolidelor:
Din macrolide fac parte
oleandomicina, spiramicina.

mai

multe

antibiotice:

eritromicina,

familia tetraciclinelor:
Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg de aciune.
Din punct de vedere chimic, au un nucleu comun format din 4 nuclee
condensate ciclic.
Diferitele preparate de tetraciclin au acelai spectru de activitate i
aceleai indicaii. Se deosebesc, doar, prin unele proprieti farmacologice:
stabilitate chimic, toleran, solubilitate, nivel sanguin, difuziune, timp de
njumtire, etc.
Din familia tetracilinelor fac parte: tetraciclina, pirolidinmetiltetraciclina
(Solvocilin), doxiciclina (Vibramycin).
familia cloramfenicolului:
Cloramfenicolul este un antibiotic de sintez, bacteriostatic, cu sfer larg
de aciune.
peptide ciclice:
Din aceast familie fac parte: colistina (Colimycin) i polimixinele. Sunt
antibiotice relativ toxice, cu indicaie limitat. ntre colistin i polimixina B
(cea mai utilizat polimixin), exist rezisten ncruciat.
sulfamidele:
Sulfamidele sunt chimioterapice, cu aciune n general bacteriostatic, i
cu spectru relativ larg.
Din numrul mare de compui sintetizai, se folosesc puini n practica
clinic. Sunt substane chimice simple, care au un nucleu comun
sulfanilamida cu rol fundamental n activitatea sulfamidelor.
Activitatea microbian a sulfamidelor este proporional cu capacitatea
de a nlocui acidul paraaminobenzic, metabolit esenial pentru viaa
bacteriilor.
Sulfamidele se deosebesc ntre ele prin nsuiri farmacologice i mult mai
puin prin activitate sau spectru.
Foarte des sulfamidele se asociaz cu antibiotice (exp.: cu penicilina).
Din familia sulfamidelor fac parte: sulfaguanidina, formosulfatiazolul,
sulfacetamida, sulfatiazolul, sulfafurazolul sau sulfizoxazolul (Neoxazol),
amestecuri de sulfamide ca: sulfatiazol + sulfacetamid + metilsulfadiazin
4

(Plurisulfan),
ftalilsulfatiazolul,
sulfafenazolul,
sulfametina
sau
sulfametoxidiazina (Sulfametin), sulfatolamida ( Marbadal), trimetoprim +
sulfametoxazolul (Septrin).
nitrofurani:
Nitrofuranii sunt chimioterapice de sintez, relativ stabile, cu aciune
bacteriostatic i bactericid. Sunt, n general, greu tolerate realiznd
niveluri mici n organism; din aceast cauz, utilizarea lor este limitat.
Dintre nitrofuranii folosii n terapie, cei mai cunoscui sunt:
furazolidona, nitrofurantoina, furaltadona, nitrofurazona, nitrofuroxima.
tuberculostatice:
Tuberculostaticele sunt antibiotice i chimioterapice folosite n
tratamentul i n profilaxia tuberculozei.
Tuberculostaticele se folosesc ntotdeauna asociate cte 2-3, din dou
motive: pentru ntrzierea instalrii rezistenei bacilului Koch la
tuberculostatice i pentru sigurana efecturii unui tratament activ, n cazul n
care nu este cunoscut sensibilitatea bacilului Koch. Fiecare din cele 2 sau 3
antibiotice este folosit n doza lui activ.
Eficiena tuberculostaticelor n tratametul tuberculozei se apreciaz dup
efectul tuberculostatic, dup toleran i dup toxicitate. Dup utilizarea lor,
tuberculostaticele sunt mprite n trei categorii:
majore: izoniazid, rifampicin (Rifadin), streptomicin, etambutol
minore: acid paraaminosalicilic, etionamid (Nizotin), pirazinamid,
morfazinamid (Morinamid)
de rezerv: cicloserina (Tebemicin), tiocarlidul, viomicina.
antimicotice:
Antibioticele antifungice (antimicotice) acioneaz asupra unor fungi,
care produc micoze cutanate sau viscerale, mpiedicndu-le multiplicarea
(fungistatice) sau distrugndu-le (fungicide). Aciunea lor selectiv
antimicotic este explicat prin existena, doar la fungi, a unor metabolii (de
exp.: steroli), care sunt inta aciunii lor.

Din familia antimicoticelor fac parte: griseofulvina, nistatina (Stamicin),


amfotericina B.
antivirale:
Chimioterapicele antivirale sunt folosite pentru profilaxia sau combaterea
infeciilor virale.
Pentru a fi eficiente, aceste substane medicamentoase trebuie sa inhibe
multiplicarea virusurilor, fr a perturba, n mod grav, funciile celulare ale
organismului. ntruct, n realitate, este o legtur foarte strns ntre virus i
celul, aciunea selectiv a medicamentelor antivirale devine n asemenea
situaii foarte dificil. Dei s-au sintetizat i s-au cercetat multe medicamente
antivirale, numrul celor folosite n practica clinic sau n profilaxie este
foarte redus. Majoritatea lor sunt derivai chimici cu structur analog
metaboliilor eseniali.
Din familia antiviralelor fac parte: metisazona (Marboran), idoxuridina
sau I.D.U. (Kerecid), amantadina sau adamantina (Viregyt).
antimalarice:
Antimalaricele sunt substane medicamentoase naturale sau sintetice,
folosite pentru profilaxia sau tratamentul malariei.
Antimalaricele actuale acioneaz pe una sau pe cteva din fazele de
evoluie ale plasmodiului. Un antimalaric ideal i eficace ar trebui s
acioneze pe toate fazele de evoluie ale acestuia. O astfel de substan
medicamentoas nu exist nc. Din aceast cauz, n special pentru
tratamentul malariei se asociaz cocncomitent sau succesiv mai multe
antimalarice.
Dup aciunea principal i dup modul de folosire pentru combaterea
malariei, substanele antimalarice se mpart n patru grupe:
antimalarice care previn parazitarea hematiilor (etioprofilactice):
pirimetamina (Daraprim), proguanilul (Pladmin)
antimalarice care mpiedic apariia bolii: chinina, clorochina,
hidroxiclorochina
(Plachenil),
amodiachina,
mepacrina
(Mepacrin, Atebrin)

antimalarice care mpiedic reparazitarea hematiilor: primachina


(Plasmochin), pamachina
antimalarice care mpiedic infestarea narului i rspndirea
bolii: primachina, pamachina.
Pentru combaterea malariei, n afara tratamentului medicamentos, sunt
necesare i alte aciuni complexe.
antiluatice:
Tratamentul antiluetic dispune astzi de mijloace eficiente i mult mai
puin toxice. Medicaia antiluetic, mai ales schema terapeutic, se aleg n
funcie de stadiul bolii, de sediul leziunilor i de tolerana bolnavului.
Substanele medicametoase folosite pentru tratamentul antiluetic sunt
urmtoarele: penicilina (penicilina G, procainpenicilina Efitard,
benzatinpenicilina Moldamin, clemizolpenicilina Megacillin),
tetraciclina, eritromicina, spiramicina, bismutul (Bismosal), cianura de
mercur, compui ai arseniului (Arsafen, Stovarsol), compui iodai, hormoni
glucocorticoizi.
Antibioticele pot avea actiune bacteriostatica sau bactericida si pot
actiona prin unul din urmatoarele mecanisme:
-actiune asupra peretilor celulari
- interferare in sinteza proteinelor
- afectarea membranelor celulare
- afectarea metabolismului acizilor nucleici.
De exemplu, penicilina, cefalosporina si vancomicina, desi au structura
chimica diferita, au un mod de actiune comun, in sensul ca inhiba sinteza
mucoproteinelor, constituienti normali ai peretilor celulari.
Cloramfenicolul, tetraciclina, eritromicina, lincomicina inhiba sinteza
proteinelor, datorita faptului ca se leaga de ribozomi.
Polimixina si colistina actioneaza asupra membranelor celulare propriuzise, comportandu-se ca agenti tensioactivi. Aceste antibiotice contribuie la
distrugerea integritatii membranei celulare, ceea ce inseamna distrugerea
celulei microobiene.

Antibioticele, ca agenti antibacterieni, au o toxicitate relativa. De


exemplu, bacteriile au capacitatea de a transforma acidul p-aminobenzoic in
acid folic.
Sulfamidele pot interfera in aceasta transformare, inhiband-o.
Organismul uman nu poate converti acidul p-aminobenzoic in acid folic,
acesta din urma fiind adus prin dieta.
In acest fel, sulfamidele nu interfereaza in functionarea celulelor
organismului uman. In mod similar, antibioticele care inhiba functiile DNA
si RNA din bacterii nu inhiba functiile DNA si RNA din celula organismului
uman, deoarece exista diferente semnificative intre ribozomii respectivi.
Folosirea antibioticelor n industria alimentar
Din punct de vedere al eficientei, antibioticele sunt de 100 1000 ori
mai active decat alt conservant. Antibioticele au actiune selectiva. Unele
antibiotice au actiune strict antifungica. Din cauza ca efectul antibioticelor
este in principal cel bacteriostatic, pentru conservarea produselor alimentare
este necesar ca antibioticul sa fie prezent in mod permanent in produs,
stabilitatea acestuia in timp fiind o conditie esentiala.
Wrenshall (1959) considera ca antibioticele trebuie folosite in
combinatie cu refrigerarea, congelarea, pasteurizarea sau sterilizarea.
Fructe si vegetale
Se stie ca depozitarea fructelor si legumelor este limitata printre altele si
de bolile provocate de microorganism.
La fructe:
- moniloza produsa de mucegaiul Monillina fructicola si
Monullina laxa;
- putregaiul cenusiu produs de mucegaiul Botrytis cirerea;
- putrezirea umeda produsa de specii de Penucillium;
- putrezirea apoasa produsa de Rizophus negricans si Rhizophus
stolonifer;
- patarea lenticinala produsa de Glocosporium perconas album si
fructigenum;
- putrezirea bruna produsa de mucegaiul Cylindrocarpon mali;
8

- putrezirea inimii produsa de mucegaiul Trichootecium roseum;


- putrezirea neagra produsa de Cladosporium herbarum.
La legume:
- putregaiul cenusiu produs de Botrytis cinerea (morcovi, tomate),
Botrytis ali, Botrytis byssoidea, Botrytis squamosa (ceapa);
- mana, produsa de Phytophtora infestans (cartofi, tomate),
Perenospora scheleideni (ceapa), Perenospora parazitica (varza),
Perenospora effusa (spanac), Phytophtora cactorum si Phytophtopra
capsici (pepeni);
- putregaiul umed produs de Erwinia carotovora (cartofi, ceapa, varza,
radacinoase, ardei, spanac, salata);
- putregaiul uscat produs de mucegaiuri din genul Fusarium (cartofi,
ceapa, usturoi, radacinoase, tomate)
- alternarioza produsa de Alternaria solani (cartofi); Alternaria dauci
(morcovi), Alternaria tenuis (ardei, vinete, fasole, pepeni);
- mucegaiul negru produs de mucegaiuri din genul Aspergillius (ceapa,
usturoi);
- putregaiul alb produs de Sclerotinia sclerotiorum (radacinoase, ceapa,
cartofi, varza);
- putrezirea apoasa produsa de Rhizopus stolonifer (radacinoase, tomate,
fasole, vinete, ardei);
- mucegaiul albastru produs de mucegaiuri din genul Penicillium
(ceapa, usturoi, pepeni);
- patarea neagra produsa de Cladosporium cucumerinum (castraveti) si
Cladosporium herbarum (fasole);
Carne, peste, pasari, oua
Antibioticele testate pentru aceste produse alimentare au fost din clasa
tetraciclinelor. Astfel carcasele de pasari neviscerate, eviscerate sau transate,
scufundate intr-o solutie de tetraciclina de 30 mg/l, si-au prelungit durata de
pastrare cu 7-14 zile fata de martor.
S-a demonstrat de catre Ziegler si Stadelman ca antibioticul absorbit
de carcasa in solutia respectiva este complet distrus in timpul fierberi.

Pentru conservarea oualor in coaja, la temperatura de 18 35 C


Giolotti si Gianelli au folosit tetraciclina si au constatat ca 80% din probele
tratate au fost sterile din punct de vedere microbiologic, in timp ce martorii
au fost contaminati.
In cercetarile facute pe carne sa obesrvat ca penicilina, streptomicina
si bacitracina sunt ineficace pentru prelungirea duratei de conservare a
carnii de vita maruntita, in timp ce tetraciclina la un nivel de 0,5 2 mg/kg
prelungeste cu 100% durata de conservare.
Pentru conservarea pestelui sa folosit clortetraciclina, oxitetraciclina,
penicilina, streptomicina, oleandomicina, polimixina, neomicina si subtilina,
cu rezultate bune.
Lapte si produse lactate
Desi prezenta antibioticelor in lapte reprezinta o falsificare, s-au facut
totusi experimentari pentru conservarea laptelui. Prin adaos de streptomicina
s-a observat inhibarea cresterii lui E. coli, tetraciclinele si cloramfenicolul
inhiba cresterea bacteriilor de putrefactie, dar si cele lactice.
Cercetarile au aratat ca eficacitatea antibioticelor in prelungirea duratei
de conservare a laptelui este mai mare cand acesta se adauga in laptele
proaspat muls.
Fermentatii
La obtinerea vinului si berii, in timpul fermentatiei se pot dezvolta
bacterii lactice gama pozitive, cum ar fi: Pediococcus cerevisiae,
Lactobacillus pastorianus, precum si bacteriile gram-negative:
Flavobacterium, Proteus .
Prin adaos de polimixina in proportie de 0,005g/ml se inhiba bacteriile
gram-negative si se stimuleaza activitatea drojdiilor.
Probleme care se ridica la folosirea antibioticelor

10

Utilizarea antibioticelor in medicina umana si veterinara se face sub


control si, din acest motiv, reactiile negative date de antibiotice pot fi usor
detectate si inlaturate.
Folosirea antibioticelor in industria alimentara sau ca stimulatori in
zootehnie ridica insa probleme privind cantitatea de antibiotice reziduale din
alimente.
O problema importanta o reprezinta utilizarea antibioticelor ca
stimulatori in hrana animalelor, in care caz Escherichia coli si Salmonella
devin antibiotico-rezistente, putand fi transferate la om.
O alta problema de ordin sanitar si tehnico-economic se refera la
utilizarea antibioticelor pentru tratarea mastitelor la vacile de lapte. In laptele
acestor vaci se vor gasi cantitati decelabile de antibiotic care rezista
tratamentului de pasteurizare, refrigerare sau congelare.
Laptele care contine antibiotice nu poate fi utilizat la fabricarea
produselor lactate supuse fermentarii cu ajutorul culturilor pure ( iaurt,
branza), deoarece antibioticele inhiba aceste culturi.
La concentratii mai mici de penicilina in lapte, aciditatea, aroma si
textura produsului sunt modificate substantial.
La fabricarea branzeturilor, datorita prezentei antibioticelor in lapte, se
prelungeste durata fabricatiei, ceea ce inseamna o scadere a productivitatii.
Este dovedit faptul ca la injectarea intramusculara de penicilina, rezidu
de antibiotic a fost de ordinul a 0,2ng/mg de albumina serica, ca dupa 8 zile
sda ajunga la 20 ng/mg de albumina serica.
Urmarindu-se distributiapenicilinei in lapte dupoa injectarea
intramusculara a acesteia la animal, s-a constatat ca penicilina exista ca:
- penicilina libera care prezinta intreaga activitate antibiotica;
- penicilina legata pin legaturi necovalente de proteinele serice ale
laptelui de provenienta sanguina, care pastreaza o activitate antibiotica mai
redusa;
- penicilina legata prin legaturi covalente de proteinele serice de
provenienta sanguina la care activitatea antibiotica este pierduta definitiv,
dar care pastreaza potentialul antigenic datorita formarii de compus
conjugat peniciloil-proteina.

11

BIBLIOGRAFIE
1. Kilara, A. Antibiotics and Food Safety, In: Safety of Food, Ed.
Graham, H.D. AVI Publishing Company, Inc., Westport-Connecticut
1980.
2. Watanabe,R.- Bacteriol.Rev.,32, 1963, p.87
3. Elwell, L.D. s.a. Infect.Inmun.,12, 1975, p.404
4. http://www.referat.ro/?q=antibiotice%20prezente%20in
%20alimente
5. http://www.referateonline2.com/antibiotice---clasele-existenteref3702.html

12