Universitatea de Științe agricole și Medicină veterinară

“Ion Ionescu de la Brad” Iași

Master:Reproducție și ameliorare genetică , anul I
Disciplina:Managementul reproducției la animale

Utilizarea hormonilor în corectarea tulburărilor

de reproducție

Coordonator:
Șef lucr. dr. Nacu Gherasim Student: Arhip Octavian-Andrei
 Funcțiile tuturor organelor si țesuturilor din organismul
animal sunt supuse unei duble coordonări: nervoasă şi
hormonală.
Reglarea funcției de reproducție se face prin intermediul
hormonilor, substanțe chimice elaborate de celule specializate de
la nivelul hipotalamusului, hipofizei sau a gonadelor, care, pe cale
sanguină ajung la celulele țintă unde exercită acțiuni reglatoare
asupra proceselor metabolice.
Activitatea hormonală este controlată direct de către
hipofiză care la rândul ei este sub controlul hipotalamusului,
astfel că, pe drept cuvânt, se poate spune că întreaga activitate a
organismului animal reprezentată de metabolism, funcția de
reproducere şi funcția de adaptare, este controlată de encefal.
Modificările hormonale constau în faptul că placenta
devine una din cele mai importante glande endocrine, elaborând
aproape toate categoriile de hormoni cu rol în reproducție.
 CLASIFICAREA HORMONILOR
Hormonii sunt substanţe chimice specifice, secretate de ţesuturi
glandulare specializate, numite glande cu secreţie internă, care sunt
deversate în sânge sau în limfă şi vehiculate de acestea spre diferite ţesuturi
şi organe asupra cărora îşi exercită acţiunea lor specifică.
Hormonii pot fi clasificaţi după locul secreţiei, după proprietăţile
biochimice şi după efectul asupra organelor ţintă. Hormonii sunt vehiculaţi
de sânge sub două forme: liberă şi legată. Reglarea nivelului hormonal din
organism se efectuează conform mecanismului cibernetic denumit feed-back
sau retroacţiune, adică acţiunea în retur a unui efect dat asupra cauzei care
l-a provocat.
Funcţie de structura lor chimică, mecanismul de acţiune al hormonilor
diferă: cu acţiune lentă sau trofici (hormoni sexuali steroizi) şi cu acţiune
rapidă sau funcţionali (hormoni peptidici, proteici, glicoproteici,
prostaglandine).
Hormonii hipotalamici cu rol în reproducţie sunt: Gn-RH, PIH, PRH,
TRH şi ocitocina.
Hormonii hipofizari cu rol în reglarea activităţii gonadelor sunt: FSH,LH
şi PRL.
Hormonii gonadali placentari şi corticosuprarenali din punct de vedere
chimic sunt steroizi şi au rolul de a asigura la nivelul sferei genitale echilibrul
fiziologic, dezvoltarea şi menţinerea caracterelor sexuale şi corelaţiilor
indispensabile funcţiei de reproducere (împerecherea, fecundarea, gestaţia,
parturiţia).
Cei mai reprezentativi hormoni steroizi sunt: hormonii estrogeni,
androgeni şi progesteronul.
 Hormonii sunt substanţe chimice specifice, secretate
de ţesuturi glandulare specializate, numite glande cu secreţie
internă, care sunt deversate în sânge sau în limfă şi
vehiculate de acestea spre diferite ţesuturi şi organe asupra
cărora îşi exercită acţiunea lor specifică. Hormonii se clasifică
după locul de secreţie, după proprietăţile chimice şi după
efectul asupra ţesuturilor sau a organelor ţintă.
După locul unde sunt secretaţi, hormonii pot fi:
- hipotalamici, secretaţi de hipotalamus şi care favorizează
sau inhibă liberarea hormonilor hipofizari (Gn-RH, PRH, PIH, TRH);
- hipofizari, secretaţi de lobul anterior al hipofizei
(gonadotropine) sau liberate de lobul posterior;
- genitali, secretaţi în principal de gonade şi de placentă, cu
rol de a asigura în sfera genitală echilibrul fiziologic,
corelaţiile indispensabile reproducţiei, de a crea condiţiile
apropierii sexuale, fecundaţiei, gestaţiei şi, de asemenea, de
a acţiona asupra întregului organism la nivelul căruia îşi pun
amprenta specifică sexului.
După proprietăţile chimice se disting hormoni steroizi,peptidici şi proteici.
Hormonii steroizi sexuali sunt reprezentaţi de toţi hormonii sexuali a
căror structură derivă din nucleul steran sau ciclopentanperhidrofenantren.
Formula lor chimică conţine 18, 19 şi 21 de atomi de carbon. Aceşti hormoni
fac parte din grupele estran (18 atomi de C), androstan (19 atomi de C) şi
pregnan (21 atomi de C).
Hormonii peptidici sunt produşi de condensare a unui număr redus de
aminoacizi. Astfel, TRH este un tripeptid, ocitocina este un octapeptid, Gn-
RH este un decapeptid.Hormonii proteici rezultă din condensarea unui mare
număr de aminoacizi, uniţi între ei prin legături amidice. Prolactina este un
hormon proteic.
După efectul asupra ţesuturilor sau organelor ţintă, hormonii se clasifică
în morfogeni sau trofici şi funcţionali sau metabolici. Primii acţionează lent
iar ultimii au o acţiune rapidă
 MECANISMUL DE ACȚIUNE AL HORMONILOR
Hormonii reglează nivelul activităţii celulelor ţintă acţionând în concentraţii
foarte scăzute. Pentru a fi sensibile la acţiunea hormonală, celulele, ca efectoare
hormonale, trebuie să posede “receptori” specifici pentru a reţine şi declanşa
semnalul care va fi amplificat de celulă. După efectul asupra ţesuturilor sau
organelor-ţintă, hormonii au fost încadraţi în două grupe: morfogeni sau trofici, cu
acţiune lentă şi funcţionali sau metabolici, cu acţiune rapidă.
Hormonii morfogeni cuprind hormonii sexuali steroizi.În sânge, hormonii
circulă sub o formă liberă şi alta legată de proteinele plasmatice de transport
(albumină, globulină, proteina de transport a corticosteroizilor). În celulă, hormonul
pătrunde pentru a se localiza în nucleu. Pătrunderea steroizilor în celulă este
saturabilă şi prezintă o specificitate hormonală particulară. Pătruns în celula-ţintă,
steroidul sau derivatele sale se leagă de un receptor citoplasmatic cu care constituie
complexul hormon-receptor citosolic şi care determină o modificare a organizării
spaţiale a receptorului. Acesta îi conferă un tropism crescut pentru o structură
nucleară “acceptoare”. Complexul hormonreceptor migrează în nucleu unde se va fixa
de cromatina cromozomială pentru a acţiona la nivelul substratului genetic şi a induce
sintezele particulare.
Hormonii funcţionali sunt reprezentaţi de hormonii peptidici, proteici etc
(Gn-RH,FSH,LH). Hormonul, “prim-mesager” interacţionează cu un receptor specific
reprezentat de o proteină din constituţia membranei externe a celulei-ţintă.
Receptorul va activa o enzimă – adenil-ciclaza – şi va provoca sinteza crescută de acid
adenil ciclic (AMP ciclic) pornind de la ATP. AMPc are rol de “mesager secund” şi
transmite, într-un termen scurt, în celulă incitaţia hormonală care s-a oprit la exterior.
 HORMONII HIPOTALAMICI CU ROL IN REPRODUCȚIE
Hipotalamusul, numit şi creierul vegetativ, este situat la partea mijlocie a bazei
creierului intermediar numit şi diencefal. Este delimitat anterior de chiasma optică, posterior
de corpii mamilari şi lateral de lobii temporali. În cadrul sistemului nervos vegetativ,
hipotalamusul reprezintă cel mai important centru de comandă. Intermediar între sistemul
nervos şi cel endocrin, hipotalamusul este centrul şi cheia neuroendocrinologiei. La nivelul
hipotalamusului se secretă următorii hormoni: Gn-RH, PIH, PRH, TRH şi ocitocina.
Gn-RH (Gonadotropin Releasing Hormone) numit şi gonadoliberină sau
gonadorelină. Este un decapeptid şi are rolul de a libera gonadotropinele hipofizare. Este
transportat prin sistemul vascular la hipofiza anterioară. Efectul Gn-RH este cel mai pronunţat
în proestru iar efectele sunt modulate de nivelul hormonilor steroidieni circulanţi şi îndeosebi
de estrogeni, care, funcţie de doză, exercită un retrocontrol pozitiv (doze foarte scăzute) sau
negativ (doze crescute). În scop terapeutic, Gn-RH natural sau cel obţinut pe cale sintetică
(gonadoreline) se foloseşte pentru a activiza reluarea ciclurilor sexuale după parturiţie, pentru
a combate ovulaţia întârziată, în căldurile anovulatorii, pentru inducerea ovulaţiei, în
tratamentul chiştilor ovarieni etc.
PIH; PRH. La mamifere, PIH predomină în reglarea funcţiei prolactinei.
PIH (Prolactin Inhibiting Hormone) sau prolactostatina este secretat la nivelul eminenţei
mediane (lângă centrul mamilar). În cursul gestaţiei şi pe parcursul lactaţiei este suspendată
inhibiţia faţă de prolactină, ceea ce corespunde dispariţiei PIH-ului de la nivelul
hipotalamusului. Această dispariţie poate fi condiţionată umoral şi nervos. Umoral, prin faptul
că estrogenii liberaţi în exces în timpul gestaţiei videază hipotalamusul de PIH. Nervos, prin
aceea că în timpul suptului sunt stimulate celulele prolactinice şi dispar cele de PIH din
hipotalamus. Alături de PIH există şi un hormon de eliberare – PRH – a cărui formulă încă nu
este precizată. Acesta este PRH (Prolactin Releasing Hormone) sau prolactoliberina.
 TRH (Tireotropin Releasing Hormone) sau tiroliberină
Este hormonul hipotalamic care favorizează liberarea de tireostimuline
(TSH) sau tireotropine, hormon adenohipofizar care stimulează
producţia de hormon tiroidian. TRH este un tripeptid care are şi rolul de
a stimula liberarea de prolactină. Ocitocina (Oxitocina). Este primul
hormon peptidic, biologic activ,denumirea de ocitocină este dată
substanţelor care sunt capabile să crească tonusul, forţa sau ritmul
contracţiilor uterului.
Este un octapeptid produs separat în nucleii supraoptici şi
paraventriculari. Octapeptidele se cuplează cu o proteină specifică –
neurofizina – care se formează concomitent şi reprezintă o proteină de
transport, complexul hormon-proteină specifică fiind înmagazinat în
posterohipofiză. Eliberarea se face sub influenţa hormonilor genitali,
estrogeni şi progesteron, în proporţii adecvate. Rol: contracţia celulelor
musculare netede. Estrogenii sensibilizează iar progesteronul
desensibilizează celulele musculare ale uterului faţă de ocitocină.
Ocitocina se foloseşte pentru provocarea avortului la începutul
gestaţiei, în distocii, hipochinezii, metrite, piometrite (după deschiderea
cervixului), după repunerea prolapsului uterin, pentru a grăbi involuţia
uterină etc.
 HORMONII HIPOFIZARI CU ROL IN REPRODUCȚIE
Hipofiza sau glanda pituitară realizează uniunea anatomică a două formaţiuni distincte:
-o glandă endocrină complexă
-o expansiune a sistemului nervos central
Cele două formaţiuni sunt denumite adenohipofiză şi neurohipofiză. Secreţia hormonilor
adenohipofizari este controlată de hormonii hipotalamici de la nivelul ariei hipofizotrope. Hormonii
hipotalamici stimulează sau inhibă secreţia hormonilor hipofizari. Fără controlul hipotalamic, hipofiza
liberează hormonii secretaţi la acest nivel de o manieră anarhică.
FSH (hormon foliculostimulant, folitropină) Structural, FSH-ul este o glicoproteină
formată dintr-o hexoză şi o hexozamină şi conţine mai mult de 200 de resturi de aminoacizi, iar
greutatea moleculară variază între 25000 şi 30000. Efecte fiziologice. La femele, FSH-ul stimulează
creşterea şi dezvoltarea glandelor sexuale, a foliculilor ovarieni, evită atrezia foliculilor antrali,
reglează activitatea endocrină a foliculilor în creştere. La masculi, stimulează spermatogeneza şi
contribuie la maturarea finală şi la eliberarea spermatidelor.
LH (hormon luteinostimulant; lutropina) Simbolizarea LH-ului provine de la efectul
său de transformare a foliculului în corp galben (efect luteinizant). Este tot o glicoproteină,
componentul alfa conţinând 96 de aminoacizi iar fracţiunea beta 126 de aminoacizi. Efecte
fiziologice. La femele, efectul combinat al LH-ului şi FSHului duce la maturarea foliculară, secreţie de
estrogeni şi la ovulaţie. La unele specii LH-ul are efect luteotrofic, stimulând secreţia de progesteron
de către corpul galben. Are efect luteinizant pentru celulele granuloasei în stadiul preovulator. La
masculi, LH-ul stimulează creşterea celulelor Leydig şi secreţia de hormoni androgeni, motiv pentru
care mai este simbolizat şi ICSH (Interstitial Cell Stimulating Hormone). Împreună cu FSH-ul
acţionează asupra maturării spermatozoizilor.
 PRL (LTH; prolactină; hormon mamotrop) Prolactina este un
hormon proteic şi conţine 198 de resturi de aminoacizi. Timpul de
înjumătăţire este de aproximativ 25-30 de minute. Reglarea şi secreţia
PRL se află sub dependenţa hormonilor circulanţi hipotalamici (PIH,
PRH), a suptului şi a hormonilor genitali circulanţi.
Efecte fiziologice. La femele, acţionează asupra secreţiei glandei
mamare stimulând atât dezvoltarea morfologică cât şi secreţia de lapte.
Efectul stimulant este mai evident dacă acţionează după estrogeni şi
progesteron. Are acţiune luteotropă la şobolancă şi şoricioaică. Inhibă
contracţiile miometrului şi relaxează colul uterin. Determină apariţia şi
menţinerea instinctului matern. Favorizează secreţia lactozei în glanda
mamară în lactaţie. La masculi, în sinergism cu androgenii, acţionează
asupra creşterii glandelor anexe.
 HORMONII EXTRAHIPOFIZARI CU ROL ÎN REPRODUCȚIE
Placenta asigură schimburile materno-fetale şi reglarea hormonală a gestaţiei. La nivelul
placentei se secretă mai mulţi hormoni: gonadotropi, estrogeni, progesteron, androgeni, relaxină.
HCG (gonadotropina corionică umană)
Este o glicoproteină secretată de trofoblastul corionic al femeii gravide. Este excretată în
urină după 7 zile de la fecundare şi este folosită ca test pentru diagnosticul gestaţiei la femeie. S-a
pus în evidenţă şi în urina unor primate şi a iepei gestante. Structural, este constituită din două
subunităţi: subunitatea alfa asemănătoare gonadotropinelor hipofizare şi formată din 52 de
aminoacizi; subunitatea beta formată din 145 de aminoacizi, conţinând faţă de fracţiunea beta a LH-
ului hipofizar încă 20-30 de aminoacizi. Producţia de HCG ajunge la valoarea de vârf la aproximativ
62 de zile de la fecundare. Efecte fiziologice: are acţiune de tip LH.
PMSG (gonadotropină serică; SIG sau SGIG)
Este secretat de endometrul iepelor gestante, secreţia maximă având loc între 40 şi 120
de zile de la fecundaţie şi atinge o concentraţie maximă după 60 de zile. Secreţia de PMSG scade
progresiv după 120 de zile şi dispare după 150 de zile de la fecundaţie. Este o glicoproteină care are
o activitate hormonală asemănătoare FSH-ului şi a LH-ului. Efecte fiziologice: efect puternic de FSH
şi slab de LH.
PL (lactogenul placentar)
Hormonul este un polipeptid care are rol în dezvoltarea glandei mamare, creşterea
fetusului şi în patogenia acetonemiei puerperale. La vacă, oaie şi capră are un efect lactogen şi de
stimulare a creşterii fătului. Efecte fiziologice: dezvoltarea glandei mamare, creşterea fetusului,
predispoziţia rumegătoarelor la cetoze.
Relaxina (mobilizina)
Este un hormon proteic care se sintetizează la nivelul celulelor luteinice din corpul galben
şi placentă. Efectul relaxinei depinde de prezenţa steroizilor sexuali care preced eliberarea relaxinei.
Efecte fiziologice: intensifică hidratarea ţesuturilor moi ale bazinului; relaxează ligamentele bazinului
şi produce o infiltraţie a articulaţiilor; după o prealabilă pregătire cu estrogeni şi gestageni are loc o
relaxare a cervixului, ca şi o edemaţiere a acestuia.
HORMONII STEROIZI CU ROL IN REPRODUCȚIE
Sunt produşi, în principal, la nivelul gonadelor, corticosuprarenalei şi a placentei. Hormonii
steroizi genitali sunt responsabili de asigurarea la nivelul sferei genitale a echilibrului fiziologic, dezvoltarea
şi menţinerea caracterelor sexuale şi corelaţiilor indispensabile funcţiei de reproducere (împerecherea,
fecundarea, gestaţia, parturiţia).
Hormonii secretaţi de gonade se numesc sexuali şi din punct de vedere chimic sunt substanţe
chimice simple, în comparaţie cu hormonii hipofizari. Cei mai importanţi steroizi sunt: estrogenii (estradiolul,
estrona, estriolul – C18), androgenii (testosteronul – C19) şi progestagenii (progesteronul – C21).
Hormonii estrogeni
Termenul de estrogeni se referă la o categorie de substanţe, larg răspândite în regnul animal şi
vegetal, care, deşi diferite din punct de vedere chimic, exercită efecte fiziologice asemănătoare, producând
modificări caracteristice estrului. După regnul în care se găsesc, estrogenii se clasifică în animali, vegetali
(fitoestrogeni) şi minerali.
Hormonii estrogeni animali
Au la bază structura estranului cu 18 atomi de carbon (C18 H24 O2). Sunt secretaţi de ovar, de testicul, de
corticosuprarenală şi de placentă. Hormonul principal este estradiolul care, din cauza efectului estrogenic crescut, este
considerat un veritabil hormon ovarian. Se formează la nivelul granuloasei şi a celulelor tecale, sub influenţa FSH-ului şi a
LHului, cu participare enzimatică. Are acţiune asupra uterului, vaginului şi a glandei mamare. Estradiolul se găseşte la nivelul
foliculului ovarian cuplat cu acidul glucuronic sau sulfuric.
Efecte fiziologice:- intrauterin, sexualizează hipotalamusul în sensul feminin;
- dezvoltă şi menţine caracterele sexuale secundare şi reglează comportamentul sexual al femelei;
- declanşează estrul şi provoacă stratificarea mucoasei vaginale;
- stimulează creşterea peristaltismului oviductului şi uterului;
- relaxează musculatura cervixului, mărind lumenul;
- prin retroacţiune asupra hipotalamusului, determină indirect ovulaţia;
- stimulează creşterea şi dezvoltarea sistemului canalicular al glandei mamare;
- creşte puterea de autoapărare în uter prin intensificarea activităţii macrofagice;
- dozele mici stimulează lactaţia iar dozele mari scad cantitatea de lactoză secretată.
 Estrogenii vegetali
S-au evidenţiat activităţi estrogenice la peste 300 de specii de plante, în
majoritate nefiind de natură sterolică: trifoi, salcie, lucernă, varză, porumb, cartofi
etc. Toţi fitoestrogenii sunt liposolubili şi se găsesc în plante sub formă de esteri cu
acid fosforic, glucozizi, gliceride. În cantităţi obişnuite, fitoestrogenii au un rol
stimulator asupra funcţiei de reproducţie şi a producţiei de lapte. Opus
fitoestrogenilor în plante s-au găsit şi substanţe antiestrogenice, mai frecvent în
lucerna uscată, leguminoase, graminee etc. În general, au un efect biologic redus.
Estrogenii minerali
Sunt substanţe nesterolice dar cu un pronunţat efect estrogenic. De
exemplu, huila are o activitate estrogenică mai mare decât a parenchimului ovarian.
Hormonii gestageni
Sunt un grup de hormoni steroizi naturali care sunt secretaţi în principal de
ovar, de placentă, testicul, corticosuprarenală. Progestagenii acţionează asupra
mucoasei uterine, pregătită de estrogeni, pentru a permite nidarea şi a menţine
gestaţia. După origine, hormonii gestageni se clasifică în naturali şi sintetici.
Hormonii gestageni naturali
Sunt secretaţi de corpul galben, foliculii preovulatori, glanda interstiţială a
ovarului (la unele specii), corticosuprarenală, testicul şi placentă. Progesteronul are
la bază structura pregnanului cu 21 de atomi de carbon (C21 H30 O2).
 Efectele fiziologice ale hormonilor gestageni constau în acţiunea lor specifică asupra tractusului genital
femel şi a glandei mamare. Principalele efecte sunt:
- transformă endometrul proliferativ (produs de estrogeni) în endometru secretor;
- intensifică secreţia oviductului şi uterului, scade cantitatea mucusului cervico-vaginal căruia îi creşte vâscozitatea;
- produce secreţia de embriotrof şi favorizează menţinerea troficităţii zigotului înainte şi după nidaţie;
- scade sensibilitatea miometrului faţă de ocitocină, excitaţii mecanice etc;
- inhibă ovulaţia;
- creşte secreţia prolactinei;
- inhibă vârful preovulator de Gn-RH;
- reduce excitabilitatea sistemului nervos central.
Hormonii gestageni sintetici
Se numesc şi progestine sau progestagene şi sunt substanţe de sinteză derivate din progesteron,
testosteron precum şi din compuşii nesteroizi cu acţiune progestativă şi antiovulatorie. Chimic, progestinele sunt, în
principal, derivate din progesteron prin legarea la C6 a unui radical metil (medroxiprogesteron, melengestrol) sau a
unui atom de clor (clormadinon) sau a unui atom de fluor (fluorogeston). Aceşti derivaţi sunt supuşi esterificării cu
acid acetic la C17, formă sub care se găsesc aproape toate preparatele progestinice. Se cunosc peste 1000 de
gestageni sintetici dar nu se folosesc decât 20-30. Cu ajutorul progestinelor se poate controla ciclul estral la
animale. Se pot administra oral, intravaginal, sau sub formă de implant subcutan şi au rolul de a bloca axul
hipotalamo-hipofizar şi, în consecinţă, eliberarea de FSH şi mai ales de LH.
Hormonii androgeni
Sunt steroizi cu 19 atomi de carbon (C19 H28 O2). Principala glandă care produce hormonii adrogeni
este testiculul, dar pot fi secretaţi şi de corticosuprarenală şi de ovare. Reprezentantul cel mai important este
testosteronul, ceilalţi androgeni fiind consideraţi ca metaboliţi.
Efectele fiziologice ale androgenilor constau în:
- stimularea dezvoltării şi menţinerii caracterelor sexuale primare şi secundare la masculi;
- intrauterin, androgenii produc diferenţierea de tip mascul a sistemului uro-genital;
- influenţarea migraţiei testiculare, a comportamentului sexual şi a libidoului;
- creşterea, dezvoltarea şi activitatea secretorie a glandelor anexe,
- stimularea spermatogenezei şi maturarea spermatozoizilor la nivelul epididimului;
- reglarea metabolismului tisular;
- stimularea producerii feromonilor la mascul;
- blocarea producerii de gonadotropine,
 Prostaglandinele Prostaglandinele (PG) sunt hormoni tisulari şi
au fost descoperite în anul 1930 de Kurzrok şi Lieb în SUA, de Goldblatt în
Anglia şi, ulterior de von Euler în Suedia. Euler (1973), presupunând că
substanţele acide liposolubile descoperite şi care au rolul de a stimula
contracţia musculaturii netede provin de la nivelul prostatei le-a denumit
prostaglandine.
În prezent se cunosc mai multe prostaglandine naturale care au
fost încadrate în 9 grupe, notate cu A, B, C, D, E, F, G, H, I, dintre care cele
din grupele E şi F au rol în reproducere. La baza structurii chimice stă
acidul prostanoic, cu 20 de atomi de carbon în moleculă, având un nucleu
pentagonal şi două lanţuri colaterale nesaturate, unul carboxilic iar celălalt
alchilic. Cele 9 grupe de prostaglandine se diferenţiază după poziţia şi
natura grupărilor de la nivelul inelului pentagonal şi după gradul de saturare
al inelului. Cifra care urmează literei indică prezenţa dublelor legături la
nivelul lanţurilor laterale. Literele greceşti alfa şi beta precizează că
gruparea carboxil este situată deasupra sau dedesuptul planului median al
inelului pentagonal.
Efete fiziologice:
- luteoliza corpului galben, urmată de reducerea şi sistarea secreţiei de
progesteron;
- stimulează contracţiile uterine prin potenţarea ocitocinei (cele din grupele
A şi B relaxează miometrul);
- împreună cu ocitocina participă la fătare;
 Feromonii
Interrelaţiile între vieţuitoare sunt asigurate prin intermediul
stimulilor sonori, luminoşi şi chimici. Agenţii chimici sunt numiţi feromoni (gr.
fherein = a transporta).
Feromonii sunt substanţe chimice secretate de anumite ţesuturi din
organism (glande prepuţiale, vaginale, urină, fecale, glande tegumentare,
lacrimare, salivare etc.) şi emanate în mediul exterior, atât la masculi cât şi
la femele. Feromonii declanşează schimburi de informaţii capabile să
provoace semnale de răspuns, de comportament sexual la parteneri de sex
opus.
Feromonii au fost denumiţi şi hormoni ai homeostaziei sociale
(Mornex, 1974). La mamifere, feromonii sunt indispensabili reproducerii.
Principalele procese reproductive (comportamentul sexual,
apropierea sau respingerea partenerilor în timpul montei, durata ciclurilor
sexuale, apariţia maturităţii sexuale, menţinerea gestaţiei) depind de aceste
substanţe.Feromonii sunt eliminaţi prin secreţiile prepuţiale, vaginale, urină
şi fecale, sunt recepţionaţi de epiteliul olfactiv al cavităţii nazale. Astfel,
comportamentul sexual a masculului depinde de nivelul feromonilor
secretaţi şi excretaţi de femele. Pisica se comportă specific dacă se
introduce într-o cuşcă în care înainte a fost un motan. Feromonii acţionează
strict intraspecific la vertebrate, având efect numai în cadrul speciei care i-a
produs.
 Influența tiroidei, corticosuprarenalei și a epifizei
asupra funcție de reproducție
Tiroida produce tiroxină (T4) triiodtironină (T3) care
reglează creşterea celulară, diferenţierea şi oxidarea, intensifică
catabolismul hidraţilor de carbon, a proteinei, a proceselor oxidative
şi eliberarea hidrogenului.
Tiroxina are rol în gestaţie, în cadrul complexului lactotrop. În
hipofuncţia tiroidei scade libidoul şi calitatea spermei la masculi.
Corticosuprarenala participă la secreţia de hormoni steroizi începând
încă din perioada intrauterină. Spre sfârşitul gestaţiei,
corticosuprarenala fătului secretă corticosteroizi care participă la
declanşarea parturiţiei.
Între corticoizi şi steroizii sexuali sunt multe asemănări
chimice şi de efect. Ca urmare a unor stresuri puternice sau
prelungite, corticosuprarenala secretă cantităţi mari de corticoizi.
Stresul frânează toate fazele reproducţiei, inclusiv ovulaţia. Valorile
crescute ale corticosteroizilor plasmatici influenţează negativ
concepţia şi nidaţia, înregistrându-se fenomene degenerative
endometriale.
 Bibliografie:

* Nacu Gherasim, Tănase Dumitru, Iași, 2006,

Reproducția animalelor