Tema 16.

Tehnologia exploatării taurinelor

pentru producţia de carne (2 ore).
1. Sistemele şi metodele de îngrăşare a taurinelor
8.Tehnologia îngrăşării taurinelor (4 ore)
2. Proiectarea şi organizarea exploataţilor de îngrăşare
3. Valorificarea taurinelor pentru producţia de carne

Bibliografie
1. Gavriil Stanciu tehnologia creşterii bovinelor. Timişoara1999
2. Manciuc Vasile Managementul creşterii bovinelor. Iaşi 2006
3. Constantin Velea Tratat de creştere a bovinelor. Vol. 2, Cluj-
Napoca, 2012
1. Sisteme şi metodele de îngrăşare a taurinelor

Sistemul de îngrășare reprezintă, totalitatea elementelor

materiale și umane care acționează în interdependență ca un tot
unitar, organizat rațional pentru producerea cărnii de consum.
Prin îngrăşare se înţelege sporirea masei corporale, respectiv
a dimensiunilor corporale, a volumul musculaturii şi cantităţii de
grăsime a animalului, în urma unui regim adecvat de hrănire. Masa
corporală la valorificare, raportul dintre diferitele ţesuturi, calitatea
cărnii, diferă cu sistemul şi metoda de îngrăşare.
Luând în considerare vârsta animalelor supuse îngrăşării se
disting: îngrăşarea viţeilor, îngrăşarea tineretului taurin,
îngrăşarea juncanilor, îngrăşarea taurinelor adulte.
După sistemul de întreţinere practicat îngrăşarea poate
avea loc în stabulaţie, la păşune, şi îngrăşarea mixtă (în prima
perioadă animalele sunt ţinute la păşune, iar în perioada a doua
în care are loc şi finisarea se ţin în stabulaţie)
 Criteriul cel mai utilizat de clasificare a sistemelor de
îngrăşare îl constituie gradul de intensificare a proceselor de
îngrăşare, criteriu care ia în considerare sporul mediu zilnic
realizat, durata îngrăşării, vârsta de valorificare, randamentul la
tăiere, consumul specific, intensitatea regimului de hrănire. Pe
baza acestui criteriu se distinge sistemul intensiv de îngrăşare,
sistemul semiintensiv şi cel extensiv de îngrăşare, care diferă prin
tipul genetic al materialului biologic, durata îngrăşării şi masa
corporală la valorificare.
 Sistemul intensiv de îngrăşare a taurinelor
Este un sistem modern care urmăreşte să valorifice
potenţialul animalelor tinere, de a-şi spori într-un ritm alert masa
corporală, pe baza unor tehnologii de hrănire intensive, cu raţii
echilibrate şi structurate corespunzător cerinţelor specifice
fiecărei etape de vârstă cu o pondere mai marea substituenţilor de
lapte şi a nutreţurilor concertate.
Sistemul intensiv de îngrăşare se poate practica atât în
fermele cu efectiv redus cât şi pe scară industrială, în fermele cu
grad ridicat de concentrare a afectivului de bovine.
 Acest sistem urmăreşte obţinerea unor sporuri
medii zilnice ridicate, de peste 900g, cu un randament la tăiere, în
cazul raselor de lapte sau mixte de peste 55%, valorificarea
tineretului făcându-se la vârsta maximum 18 luni, iar carnea
obţinută să fie de calitate superioară.
Fluxul tehnologic al îngrășării trebuie să sădisfacă integral
cerinețele organismului în diferite etape de vârstă, pentru a pune
în valoare, în măsură cît mai mare, capacitatea de acumulare a
masei corporale. În procesul îngrășării se urmărește dezvoltarea
maximă a musculaturii și dezvoltarea mai redusă a aparatului
digestiv.
 În acest scop se acordă o mare atenție furajării, printr-un nivel
intens de nutriție, cu rații echilibrate, care au structură corespunzătoare
cerințelor organismului în diferite etape de vârstă. Tipul de hrănire
poate fi lactat, concentrat sau semiconcentrat. Adăposturile trebuie să
asigure condiții optime de microclimat și de igienă, impuse de
stabulația permanentă, urmărindu-se mișcarea să fie cît mai limitată,
pentru a reduce consumul de energie pentru funcțiile vitale.
Variantele tehnologice aplicate sunt cunoscute sub denumirea
de ”beby-beef”.
După vârsta de valorificare se desting următoarele variante de
îngrășare: ultra beby-bef, beby-bef foarte precoce, beby-beef precoce
și beby-beef normal sau clasic.
 Îngrăşarea pentru carne “albă” sau ultra precoce a vițiilor.
constituie cea mai intensivă tehnologie de îngrășare a taurinelor. A fost
inițiată la sfârșitul deceniului al VI-lea al actualului secol. Se practică în
ţările unde se cresc rase specializate pentru carne şi cele cu producţii mari
de lapte ceea ce permite hrănirea viţeilor în exclusivitate cu lapte
integral(Olanda, Italia, Franţa, Germania) în SUA şi Canada. La acest tip
de îngrășare se pretează vițeii de sex masculin, proveniți de la rasele
foarte precoce – mixte (Simmental, Schwyz), de lapte (Friză varitate
băltață cu roșu), sau de carne (Blanc Bleu-Belge, Charolaise, Limousine)
și hibrizii dintre acestea.
 Producătorul trebuie să ateste că vițeii au consumat
minimum 35 kg lapte colostral, administrat artificial.

Fluxul tehnologic cuprinde o singură perioadă și o singură

fază de îngrășare (16-90 zile).

Alimentația vițeilor se realizează pe bază de lapte sau

substituient de lapte.

Valorificarea vițeilor se fac la vârsta de 3 luni și greutatea

medie de 150kg, sporul mediu zilnic este de 1100-1300g,
consumul specific 2,2-2,8 UN (9-11 kg lapte) și 392-430g PDI,
greutatea carcasei 90-95kg, randamentul la tăiere 60-63%.
 Producerea cărnii de vițel se realizează, în general, în ferme
specializate, cu capacitate de 30-200 viței pe serie.
Condiții de preluare. Vițeii sunt preluați la vîrsta de cca 10 zile și greutatea
minimă de 40 kg. S-a constatat că vițeii cu greutate la naștere de peste
40kg realizează o intensitate mare de creștere. Sunt supuți îngrășării numai
vițeii sănătoși, aleși ăn urma unui examen clinir riguros, pentru depistarea
eventualelor stări de boală. Întrucât în îngrășătorie se concertează viţei din
mai multe ferme, expuşi la diferiţi agenţi patogeni, înainte de transportare
se efectuează un tratament profilactic, folosind antibiotice cu spectru larg
şi un complex vitaminic A,D3, E.
Dacă transportul durează mai mult de 6 ore se recomandă şi un
tratament antistres, cu tranchilizante.
 Transportarea viţeilor se face cu mijloace auto-
termoizolante, care să asigure temperatura de 20C.
La sosirea în ferma de îngrăşare se iau măsuri pentru
adaptarea în tip cât mai scurs a viţeilor la noile condiţii de viaţă.
Pentru a preveni diareea se administrează viţeilor o soluţie de
10% glucoză în apă caldă la temperatura de 36-37C. Se folosesc
6-8 litri de soluţie de glucoză , distribuită în 2-3 tainuri. În ziua a
doua, jumătate din soluţie de glucoză se înlocuieşte cu lapte sau
substiuient de lapte, iar din ziua a treia se trece la regimul de
hrană stabilit.
 Tehnologia de hrănire. În tehnologia clasică de hrănire, pe
toată perioada îngrăşării, viţeilor li se administrează doar lapte integral,
lapte degresat energizant şi vitaminizat sau substituiți de lapte. Din
punct de vedere nutriţional viţelul este menţinut până la valorificare
în stadiu de premergător (monogastric). Laptele ajunge direct în
abomasum, ca urmare a declanşării reflexului de închidere a gutierii
esofagiene. Prin ritmul de hrănire lactant se inhibă dezvoltarea reticulo-
rumenului şi foiosului, ceea ce măreşte randamentul la sacrificare.
Totodată, valoarea nutritivă ridicată şi coeficientul ridicat de
digestibilitate a laptelui asigură o creştere rapidă. Conţinutul redus de
fer al laptelui determină o diminuare importantă a mioglobulinei, care
conţine pigmentul roşu al musculaturii.
 Pentru hrănirea viţeilor se folosesc diferite scheme de
alăptare, în general administrându-se zilnic cantităţi de lapte sau
substituienţi de lapte care reprezintă 8-10% din masa corporală a
viţelului, revenind 4 până la 15 litri pe zi şi individ.
Folosirea în exclusivitate a dietei lichide necesită o supraveghere
atentă a stării de sănătate a viţeilor. La apariţia diareii se înlocuieşte
din raţie laptele sau substituentul de lapte pe o durată de 24-48 ore,
cu un volum echivalent de lichide rehidratante, pentru restabilirea
echilibrului acido-bazic şi menţinerea glicemiei la nivel normal.
 Ca urmare a carenţelor minerale, prin administrarea numai
a dietei lichide apare la viţei fenomenul de lins reciproc sau
autolins, în funcție de sistemul de întreţinere practicat. Ingerarea
părului duce la formarea pe tractul digestiv a unor boluri numite
bizoare, care în funcţie de numărul şi mărimea lor pot determina
blocarea tractului digestiv, necesitând sacrificarea viţeilor.
Pentru ameliorarea stării generale a animalului şi reducerea
fenomenului de lins, unii specialişti recomandă administrarea în
cantităţi reduse a unor nutreţuri bogate în celuloză (paie sau fân),
respectiv 50 g pe viţel/zi la începutul îngrăşării, cantitate care poate
ajunge la 200 g/zi/viţel la finisare.
 Administrarea acestor cantităţi de furaje uscate nu au afectat
semnificativ sporul mediu zilnic, dar carnea are o culoare mai închisă şi
se reduce uşor randamentul la sacrificare (Van Putten şi Elshof, 1978;
Kooijman şi col. 1991).
Întreţinerea viţeilor – are loc în adăposturi tip hală, în mai
multe compartimente, aplicându-se principiul populării şi depopulării
totale. În adăpost se asigură condiţii optime de microclimat.
Temperatura se menţine, atât vara cât şi iarna, în limitele apropiate de
16-20C, umiditatea relativă 75%.
În adăpost viţeii pot fi ţinuţi în boxe individuale sau boxe colective.
Se preferă întreţinerea în boxe individuale, pentru că viţeii pot fi
supravegheați mai uşor, ceea ce reduce procentul de morbiditate.
 Într-un experiment în SUA, s-a constatat că, în cazul
întreţinerii în boxe individuale, comparativ cu boxa colectivă (8-
10) viţei pe boxe procentul de morbiditate s-a redus cu 4% iar
consumul specific a fost mai mic cu 10%.
Boxele individule au lungimea de 1,6m, înălţimea de 1,2m, iar
lăţimea de 0,7 – 0,8m. Pardoseala boxei este situată la aproximativ
25cm de pardoseua adăpostului, fiind confecţionată în sistem
grătar. Boxele sunt dispuse pe două sau patru rânduri. Pe peretele
frontal se găseşte suportul pentru găleata de adăpare şi alăptare. .
 Tehnologia de îngrășare baby-beef foarte precoce.
Se urmărește obținerea unor sporuri foarte ridicate de creștere în
condițiile hrănirii intensive a tineretului, cu nutrețuri concentrate.
Valorificarea tineretului îngrășat se face la vârsta de 7-8 luni și
greutatea medie de 250kg; sporul mediu zilnic este de 1000-1100g,
consumul specific 5,8-6,3 UNC/kg spor, randamentul la sacrificare 59-
60%.
Fluxul tehnologic se realizează în doua perioade și trei faze: alăptare-
înțărcare (16-70 zile), creștere (71-120 zile), și creștere-îngrășare (121-
210 zile sau 240zile). Întreținerea se face în adăposturi de tip hală cu
capacitatea de 400-500 capete în perioada I și 800-900 capete în
perioada II-a
 Boxele colective sunt amplasate pe două rânduri, cu alee de furajare
pe mijloc, fiecare boxă avînd capacitatea de 15-20 viței. În boxă se asigură
1,5-2,2m/animal, în funcție de greutatea corporală. Pardoseala boxelor este
de tip grătar, din beton armat și cu faianță de 3-4 cm.
Hrănirea se face din stoc, în faza I cu substituient de lapte pulvis,
nutreț combinat și granule de lucernă; faza II-a cu nutreț combinat, granule
de lucernă și fân tocat, în faza III-a cu nutreț combinat și fân tocat.
Pe toată perioada îngrășării, consumul de furaje pe animal este de
36 kg substiuient de lapte, 535 kg nutreț combinat și 245 kg fân tocat și
granule de lucernă. Pentru adăpare se folosesc adăpători cu nivel constant.
Tehnologia presupune costuri ridicate pe kg spor și se practică în
țările cu zootehnie avansată.
Tehnologia de îngrășare precoce – urmărește sporirea masei
coprorale cu cca 40% față de cea realizată la îngrășarea beby-
beef foarte precoce și obținerea cărnii fragede, suculente și
marmorate. Valorificarea tineretului îngrășat are loc la vârsta
de 10-12 luni și greutatea medie de 360kg; sporul mediu zilnic
de 950-1050g/zi, consumul specific 7,2 UNC/kg spor,
randamentul la tăiere 58%.
Fluxul tehnologic se realizează în două perioade și patru faze,
respeciv alăptare-întărcare (16-80 zie,), creștere (81-130 zile),
creștere-îngrășare (131-250 zile), și finisare (251-365 zile).
Hrănirea se face în stoc, diferențiată pe faze tehnologice și
anume:
În faza I-a cu substituient de lapte, nutreț conbinat, granule de
lucernă, în faza II-a cu nutreț combinat, granule de lucernă și fîn
tocat, în faza a III- cu nutreț combinat, fân tocat și paie tocate. În
perioada a IV va crește în rație, cantitatea de nutreț combinat și
cantitatea de paie. Consumul individual de furaje pe durata
îngrășării este de 36 kg substituient de lapte, 1150 kg nutreț
combinat, 305 kg granule de lucernă și fân tocat, 160 kg paie tocate.
Această tehnologie se practică în multe țări occidentale, întrucât
carnea obținută este de calitate foarte bună.
Tehnologia de îngrășare beby-beef clasic sau normal, se
caracterizează prin obținerea unor carcase mari (230-250 kg), cu
o cantitate apreciabilă de grăsime intramusculară și seu la rinichi.
Valorificarea animalelor îngrășate se face la vîrsta de 14-
18 luni și greutatea carcasei de 430-550kg. Sporul mediu zilnic
este de 900-950g/zi, consumul specific 8,3 UNC/kg spor,
randamentul la tăiere 56-58%.
Fluxul tehnologic cuprinde două perioade și 4 faze:
alăptare-înțărcare (16-111zile), creștere (112-144 zile), creștere
îngrășare (145-451 zile) și finisare (452-540 zile). În perioada I
vițeii sunt întreținuțiîn adăposturi cu capaciatea de 400-600 locuri
și 780-1150 locuri în perioada II-a.
 Se practică, întreținerea liberă, în boxe colective a cîte 15-20
capete. Hrănirea se face în stoc, în mod diferențiat ca nivel și tip, în
funcție de faza tehnologică. Astfel, în faza I cu substituient de lapte,
nutreț combinat și fîn de lucernă, în faza a II-a cu nutreț combinat, fîn de
lucernă și semisiloz de lucernă sau ierburi; în faza a III-a cu nutreț
combinat, fîn de lucernă, semisiloz de lucernă sau ierburi, pastă de
știuleți de porumb, siloz de porumb și grosiere; în faza IV-a cu aceleași
furaje, însă se mărește ponderea concentratelor în rație pe seama
fibroaselor și grosierelor.
La valorificare, regiunile corporale trebuie să fie bine îmbrăcate cu
masă musculară și seu de acoperire.
Consumul individual de furaje diferă în funcție de vârsta și
greutatea la valorificare, aproximativ 36 kg substituient de lapte,
1370kg nutreț combinat850 kg fân și 2200kg siloz.

La alegerea uneia sau alteia din variantele tehnologice de

îngrășare pentru baby-beef se va avea în vedere, ca și criteriu
de bază, eficiența economică, respectiv costul diferitor
sortimente de furaje și posibilitățile de asigurare a acestora.
 Tehnologia de îngrășare în sistem semiintensiv -
Acest sistem urmăreşte îngrăşarea timpurie a tineretului
mascul şi femel eliminat de la reproducţie. Regimul de hrănire se bazează pe
nutreţuri de volum(fibroase grosiere, suculente, reziduuri de la fabricile de
prelucrare a produselor agricole), care se completează cu cantităţi moderate
de concertate.
Afluirea materialului biologic are loc la vârste diferite 3-6-12 luni şi
greutate de 70-200 kg. Valorificarea animalelor este realizată la vârste diferite
18 – 24 luni la o greutate a carcasei de 450-550 kg. Sporul mediu zilnic este
sub 900 g/zi, consumul specific 8,3-10UN/kg, randamentul la tăiere fiind de
53-55%,carcase relativ mari, carne în carcasă 60-65%, proporţia de grăsime în
carcasă este mai ridicată, comparativ cu îngrăşarea în sistem intensiv.
 Materialul biologic pentru îngrăşare este reprezentat de
tineretul provenit de oricare din rasele de bovine. Rezultate
superioare se obţin însă de la rasele precoce, Bălţată cu negru,
Brună şi mai ales de hibrizii dintre aceste rase sau cei realizaţi cu
rasele de carne.
Perioadele tehnologice de îngrăşare şi organizarea
îngrăşării.
Îngrăşarea se poate realiza în fermele specializate, care
preiau tineretul de la vârstă şi masă corporală diferită sau în fermele
de exploatare a vacilor pentru lapte, care îngraşă surplusul de
tineret. Tineretul destinat îngrăşării parcurge 2 perioade şi anume,
perioada de creştere şi perioada de îngrăşare
Perioada de creştere durează de la naşterea viţelului şi cel puţin
până la vârsta a de 3 luni, fiind crescut în fermele producătoare de
viţei.
Perioada de îngrăşare. Preluarea tineretului pentru îngrăşare de
fermele specializate are loc după perioada de alăptare, la vârste
diferite, între 3luni şi 24 luni. Perioada de îngrăşare derulează în
trei faze: de pregătire, de creştere şi îngrăşare şi de finisare.
Durata fazelor diferă cu vârsta şi masa corporală la preluare,
respectiv de valorificare. Fazele tehnologice de îngrăşare se
diferenţiază prin ponderea nutreţului de volum în structura raţiei.
Nivelul de hrănire se stabileşte corespunzător ritmului acumulării
de masă programat.
- Faza de pregătire (acomodare şi carantinizare)- durează 20-30 zile.
Sosite la fermă animalele sunt lotizate, în raport cu vârsta şi masa
corporală şi se efectuează deparazitarea. În această fază, tineretul este
supravegheat din punct de vedere sanitar veterinar şi este obişnuit,
treptat, cu noul regim de furajare. Pentru atenuarea stresului de
transport şi schimbarea condiţiilor de mediu, în primele trei zile, se
administrează numai fân şi cantităţi limitate de concertate Nutreţul de
volum pe baza căruia are loc îngrăşarea se introduc în raţie începând cu
ziua a patra, în cantităţi din ce în ce mai mari, astfel încât la sfârşitul
acestei faze, nutreţul de volum să reprezinte 70% din valoarea nutritivă
a raţiei. Raţia se completează cu nutreţuri concertate în proporţie de 30%
din valoarea nutritivă a raţiei.
Faza de creştere şi îngrăşare diferă ca durată în funcţie de masa
corporală la care a avut loc recepţionarea tineretului, variind între 400 de
zile, dacă preluarea a avut loc la vârsta de 3-6 luni şi 100-120 de zile,
dacă preluarea tineretului are loc la vârsta de peste 18 luni. În această
fază se urmăreşte obţinerea unor sporuri medii zilnice cât mai ridicate,
prin participarea nutreţului de volum în raţie în proporţie de 75 %
concentratele participând în proporţie de 25 % din valoarea nutritivă a
raţiei.
Faza de finisare durează 60-90de zile. În această fază se urmăreşte, pe
lângă realizarea unor sporuri medii zilnice ridicate, îmbunătăţirea
aspectului comercial al animalului, favorizând totodată marmorarea şi
perselarea cărni. În acest scop ponderea nutreţului de volum scade la 40-
45%,crescând ponderea concentratelor la 50-60%.
Tehnologia de întreţinere
Pe durata îngrăşării, tineretul se întreţine în stabulaţie, pe
păşune sau se practică întreţinerea mixtă (pe păşune şi în
stabulaţie), în funcţie de specificul fermei de îngrăşare şi vârsta de
preluare a tineretului pentru îngrăşare.
a) Întreţinerea în stabulaţie pe toată perioada îngrăşării, se
recomandă în fermele care utilizează hrănirea în stoc, cu furaje de
volum conservate sau reziduri de la industria alimentară. Se
recomandă ca preluarea tineretului să se facă la vârsta de peste 12
luni, când valorificarea acestor furaje este eficientă. Se practică şi
în cazul în care îngrăşarea se face cu nutreţ verde administrat la
iesle.
 Întreţinerea în stabulaţie se poate realiza în sistem legat sau liber.
Întreţinerea în sistem legat. Este mai puţin indicat întrucât necesarul de
forţă de muncă este mare. Se recomandă în fermele în care numărul
animalelor supuse îngrăşării este redus, în general în fermele care
exploatează vaci pentru lapte, iar surplusul de viţei se îngraşă în propria
fermă.
Nu este exclus întreţinerea legată şi în femele cu un grad mare de
concertare a afectivului. Întreţinerea are loc în adăposturi cu capacitate de
60-300 locuri. Animalele sunt dispuse în adăpost pe două sau patru
rânduri, cu aşezare cap la cap. Evacuarea dejecţiilor se face mecanic,
adăparea se asigură cu adăpători automate, iar distribuirea nutreţurilor cu
remorca tehnologică
 Întreţinerea în sistem nelegat cunoaşte cea mai largă răspândire,
întrucât asigură o productivitate ridicată a muncii. Se poate realiza în
adăposturi închise, în boxe colective de 15-30 capete, pe pardosea tip grătar
şi evacuarea hidraulică a dejecţiilor.
Întreţinerea poate avea loc însă şi în adăposturi semideschise, pe aşternut
permanent, administrarea furajelor făcându-se în padoc.
Întreţinerea pe păşune sau mixtă se practică în situaţia în care întreaga
durată a îngrăşării se desfăşoară în sezonul de vară, ceea ce presupune
preluarea tineretului la vârsta de peste 15 luni, iar întreţinerea mixtă în
situaţia când durata îngrăşării depăşeşte 6 luni. Întreţinerea mixtă, cu
furajarea prin păşunat în timpul verii, constituie cea mai economică variantă
de îngrăşare, indiferent de metoda de îngrăşare practicată în perioada de
iarnă.
Metode de îngrăşare.
Îngrăşarea pe bază de nutreţ verde este cea mai economică , întrucât
constituie o sursă ieftină de furajare, iar valoarea nutritivă este ridicată,
permiţând realizarea unor sporuri medii zilnice de 800-1000g. Se poate realiza
prin păşunat sau administrând nutreţul verde la adăpost.
Îngrăşarea pe păşune. Păşunea trebuie să fie de calitate bună şi în
cantităţi suficiente. Tineretul se grupează pe sexe, categorii de vârstă şi masă
corporală. Loturile vor fi constituite din maximum 200-250 capete, în vârstă
de până la 12 luni şi 120-150 capete, după această vârstă. Tineretul mascul la
vârsta de peste 18 luni se recomandă să vie castrat, cu cel puţin 30 zile înainte
de scoaterea pe păşune. Păşunatul durează 12 ore pe zi. Dacă păşunea nu
asigură realizarea unui spor mediu zilnic de minimum 800g se administrează
suplimentar 1-2 kg concertate, într-un singur tain, după păşunatul de seară.
 Îngrăşarea pe bază de fibroase şi grosiere cu adaos de melasă
şi uree se practică în zonele de deal și promontane, unde se produce
fînul în cantite mare, sau în zonele de câmpie unde se obțin grosierele.
Ponderea grosierilor în raţie trebuie este de 50-60%. Pentru
mărirea valorii energetice şi mai ales nivelul proteic se adaugă melasă
şi uree. Ureea se administrează în cantitate de 30-35g la 100 kg
greutate vie la tineret și 35-40g la animalele adulte. Ureea poate
substitui 30-50% din necesarul de proteine.
 Raportul dintre uree şi melasă este de 1:9. Ureea trebuie
introdusă treptat în raţie, bine omogenizată în amestec, pentru a evita
consumul unor cantităţi prea mari care duce la apariţia unor intoxicaţii,
uneori foarte grave. Perioada de adaptarea durează 10 -30 zile în funcţie
de doza utilizată şi vârsta animalelor. Se începe cu 2 g uree la 100 kg
masă corporală, doza se majorează zilnic cu aceiaşi cantitate pe o durată
de minimul 48 ore. Administrarea ureei poate începe la vârsta de 6 luni a
tineretului supus îngrăşării, doza nu trebuie să depăşească 20g la 100 kg
masă corporală. La tineretul cu masa corporală de peste 350 kg doza
poate să crească până la 30 g la 100 kg masă corporală. Această metodă
de îngrăşare dă rezultate bune mai ales la tineretul în vârstă de peste 15
luni, sporul mediu zilnic realizat fiind de 800-900g.
 Îngrăşarea pe bază de siloz de porumb - are o răspândire largă pe
plan mondial. Silozul va reprezenta 50-55 % din valoarea nutritivă a
raţiei, care se va completa cu 20-25% fân de lucernă şi cca 20%
concertate. Se realizează sporuri medii zilnice de 800-900g. Dacă se
foloseşte numai porumbul siloz, fără supliment de proteină sporurile
medii zilnice vor fi reduse 400-500g. În condiţiile în care ferma nu
dispune de fân de lucernă pentru asigurarea necesarului de proteină, se
adaugă uree la însilozarea porumbului, 5 kg uree la tona de porumb. Se
ridică astfel procesul de proteine de la 7-8% la 11-12%.Îngrăşarea pe bază
de porumb siloz dă rezultate bune, mai ales la tineretul în vârstă de peste
12 luni, la care porumbul siloz poate constituii unicul furaj de volum.
Se recomandă administrarea într-un amestec unic, împreună cu fibroasele
şi concertatele, în care se introduce şi amestecul proteino-mineral.
Îngrăşarea pe bază de nutreţuri însilozate cu umiditate
scăzută (semifîn şisemisiloz) La însilozare se folosesc ierburile
de graminee şi leguminoase. Semisilozul presupune conservarea
ierburilor când conţinutul în substanţă uscată este 45-50%, iar a
semifânului la un conţinut în substanţă uscată de 55-60%.
Semifânul şi semisilozul pot constitui unicul furaj voluminos,
raţiile complectându-se cu concentrate, în proporţie diferită în
raport cu faza de îngrăşare şi cu amestec mineral. Se obţin
sporuri medii zilnice de 700-900g, cu un consum specific de 7-
9U.N.
 Îngrăşarea pe bază de rădăcinoase, bostănoase sau turberculifere, se
practică în zonele în care aceste furaje, se cultivă pe suprafeţe mari. Acestea se
administrează sub formă tocată şi în amestec cu nutreţurile grosiere. Ponderea
lor poate fi de 50-55% din valoarea nutritivă a raţiei. Pentru completarea raţiei,
în amestecul unic, se vor folosi şi concentratele.
Îngrăşarea pe bază de reziduri de la industria alimentară
Folosirea rezidiurilor industriale de la fabricile de zahăr (tăiţei umezi, uscaţi sau
muraţi de sfeclă de zahăr) sau borhoturile de la fabricile de alcool, bere şi amidon
asigură eficienţă economică ridicată în procesul de îngrăşare, întrucât aceste
furaje sunt ieftine. Ponderea lor poate fi de 50-55% din valoarea nutritivă a
raţiei, complectarea făcându-se cu fibroase sau grosiere şi concertate. Se obţin
sporuri corespunzătoare la tineretul în vârstă de peste 16 luni.
 Tehnologia de îngrăşare în sistem extensiv - reprezintă un
sistem cu practică din ce în ce mai restrânsă, care se menţine în unele ţări
în curs de dezvoltare şi care dispun de suprafeţe întinse de pajişti
naturale.
Aceasta se caracterizează prin investiţii reduse, care nu permit
aplicarea unor tehnologii moderne de îngrăşare a bovinelor. Tehnologia de
îngrăşare se bazează pe furajarea animalelor la păşune. Ca material
biologic se foloseşte tineretul taurin în vârstă de peste 12 luni de preferinţă
peste 20-24 luni sau are loc recondiţionarea taurinelor adulte reformate.
Sporurile mediii zilnice sunt reduse de 400-600g, cu un consum specific
de 9-15 U.N. Valorificarea animalelor are loc la vârstă înaintată, produsul
obţinut având calităţi organoleptice reduse.
În sistemul extensiv se folosesc mai multe metode de îngrăşare după cum
urmează:
Îngrăşarea mânzaţilor şi a viţelelor reformate, durează 5-6 luni, în
funcţie de zonă. Prin „mânzaţi” se înţeleg masculii de 18-24 luni, castraţi
la vârsta de 5-7 luni sau cel mai târziu cu o lună înainte de îngrăşare.
Viţele sunt reformate în general din cauza tulburărilor de reproducţie.
Organizarea îngrăşării se face pe loturi de circa 100 capete, separate pe
sexe, categorii de vârstă şi greutate. Se realizează sporuri medii zilnice
de 500-700g/zi, în funcţie de cantitatea şi calitatea păşunii. Dacă la
sfârşitul sezonului de păşunat, greutatea tineretului este sub cea propusă
se continuă îngrăşarea în stabulaţie iar raţia se suplinează cu 1,5-2,2 kg
amestec de concertate/cap/zi.
 Îngrăşarea primiparelor fătate timpuriu, împreună cu
viţelele lor. Se practică în zonele cu păşune. În scopul aplicării
acestei metode, viţele de reproducţie, cu origine mai puţin valoroasă,
se montează la vârste de 13-15 luni, de preferinţă în trimestrul I,
pentru ca fătările să aibă loc grupat în trimestrul al IV-lea aceluiaşi
an. Se recomandă ca viţelele să fie însămânțate cu material seminal
provenit de rasele de carne, întrucât produşii obţinuţi vor avea o
intensitate de creştere mai mare. Până-n primăvara anului următor,
viţeii se hrănesc cu lapte matern, fibroase şi concertate, apoi se scot
la păşune împreună cu mamele lor, unde se ţin cu mamele lor până
la 1 octombrie.
 Dacă păşunea este nesatisfăcătoare din punct de vedere
calitativ, se recomandă administrarea zilnică a 2-3 kg concertate
pe cuplu. Întreaga cantitate de lapte este consumată de viţel. La
sfârşitul perioadei de păşunat, se valorifică cuplul respectiv,
viţelul având vârsta de 10-12 luni şi masa corporală de 300-350
kg, iar vaca mamă 450-500kg. Toamna se poate continua
finisarea acestora în stabulaţie, mărindu-se astfel greutatea la
valorificare şi îmbunătățind calitatea cărnii.
 Recondiţionarea sau îngrăşarea taurinelor adulte reformate
Taurinele din rasele de lapte după o perioadă de exploatare sunt
reformate şi prezintă o sursă importantă de producere a cărnii.
Constă în refacerea condiţiilor de întreţinere a animalelor, în special
ţesutului muscular, în scopul sporii greutăţii corporale şi calităţii carcasei
Categoria taurinelor adulte reformate cuprinde vacile, taurii şi boii
de muncă care nu mai sunt folosiţi în producţie. Aceste animale furnizează
aşa numita „carne de vită”. Recondiţionarea bovinelor este oportună şi
necesară pentru că, animalele reformate (vacile, taurii, boii) reprezintă în
majoritatea ţărilor dezvoltate 60%din efectiv (Gh. Georgescu, 2000).
.
 Ea se realizează în general în stabulaţie, în sistem de
întreţinere legată, folosind aceleaşi nutreţuri ca şi în cazul
îngrăşării semiintensive a tineretului taurin. Cantităţile
administrate se stabilesc în raport cu masa corporală a animalelor
şi sporul mediu zilnic programat.
Durata este de 2-3 luni, perioadă în care greutatea iniţială
poate creşte până la 20%. Fluxul tehnologic se realizează în trei
faze: acomodare, recondiţionare propriu-zisă şi de finisare.
Faza de acomodare - durează 5-7 zile, perioadă în care
animalele vor primi cantități tot mai mari din furajele de volum şi
1-2 kg concertate.
 Faza de recondiţionare propriu-zisă durează 50-60 zile şi se
administrează nutreţuri de volum ca fibroasele, grosierele tocate cu adaos
de melasă şi uree, porumb siloz, rădăcinoase, borhoturi etc., concertatele
reprezentând 15-20% din valoarea nutritivă a raţiei.
În ultima perioadă de finisare, care durează 15-20 de zile, creşte
ponderea furajelor concertate la 30-40% din structura raţiei.
Recondiţionarea taurinelor adulte se poate face şi la păşune, dar
numai în cazul păşunilor de foarte bună calitate. În alte condiţii sporurile
medii zilnice vor fi reduse, micşorând astfel eficienţa economică. În toate
cazurile, ritmul acumulării zilnice de masă variază între 0,5-1,2 kg şi un
consum specific de 10-20 U.N., în funcţie de condiţia şi vârsta animalelor
în momentul reformării, de structura raţiei şi calitatea nutreţurilor
administrate
2. Proiectarea şi organizarea exploataţiilor de îngrăşare reprezintă
un complex de măsuri tehnico - organizatorice care sunt sub
incidenţa efectului cerinţelor economice de piaţă, de baza
materială asigurată, de măiestria managerială şi priceperea
iniţiatorului.
În acest sens, principalii indicatori în proiectarea şi organizarea unei
exploataţii, sunt producţia anuală de carne valorificabilă şi tipul de
bovină cerut, în funcţie de care apoi se stabilesc ceilalţi indicatori
şi parametrii funcţionali.
Capacitatea de producţie a oricărei exploatații, are în vedere
cantitatea totală de carne în viu valorificabilă anual, cu raportare în
efectiv capete, masă corporală şi vârstă de livrare.
 Aferent acestor indicatori, se stabileşte parametrajul funcţional al
exploatației, sistemul şi metoda de îngrăşare. Aferent metodei de îngrăşare
alese, se procedează la stabilirea materialului biologic necesar, vârsta şi
masa corporală de preluare al acestuia, ritmul acumulărilor medii zilnice de
masă corporală pe faze tehnologice, vârsta şi masa corporală de
valorificare.
În continuare se stabileşte programul de mişcare a efectivului, în
care sunt prevăzute intrările şi livrările de material biologic, respectiv
mişcarea acestuia pe faze tehnologice, document pe baza căruia efectivul
furajat (pe faze tehnologice), graficul de preluare a animalelor pe surse şi
provenienţă, graficul de livrare pentru carne a acestora, grafice în care se
au în vedere şi pierderile ce pot surveni pe durata îngrăşării (care nu pot
depăşi 5% din efectivul rulat).
 Evident, programul de preluare a materialului biologic,
trebuie să aibă la bază contracte ferme încheiate cu producătorii
(prestabiliţi), în care sunt incluse condiţiile de preluare şi de recepţie.
De asemenea, graficele de valorificare a animalelor
îngrăşate către beneficiari, se întocmesc pe baza contractelor ferme
încheiate cu aceştia, în care sunt stipulate toate cauzele privind
cantitatea de carne livrată şi calitatea acesteia pe termene exacte,
respectiv obligaţiile celor două părţi.
Elaborarea programelor de mişcare a efectivelor de animale,
reprezintă o acţiune complexă şi de importanţă hotărâtoare pentru
orice exploataţii.
 În baza sistemului şi metodei de îngrăşare adoptate, se
procedează la întocmirea balanţei furajere pe sortimente de
nutreţuri, ale celor provenite prin cumpărare şi ale celor asigurate
din resurse proprii (cu menţiunea că, nutreţurile de volum trebuie
asigurate în totalitate din resurse proprii, condiţie obligată pentru
obţinerea unor indici economico-financiari favorabili). Aferent
balanţei furajere întocmite, se stabilesc spaţiile necesare de
depozitare şi conservare a nutreţurilor (magazii, fânare, celule
pentru silozuri).
 Odată cu stabilirea parametrajului funcţional al exploataţiei,
a sistemului şi metodei de îngrăşare, respectiv a balanţei furajere,
se procedează la elaborarea şi realizarea sistemului constructiv
necesar, care vizează tipurile de adăposturi şi de dimensionare a lor
pe faze tehnologice, spaţiile de depozitare a nutreţurilor şi
numeroase alte construcţii anexe.
3. Valorificarea taurinelor pentru producţia de carne
Obţinerea producţiei de carne şi aprovizionarea industriei
alimentare pentru satisfacerea nevoilor populaţiei şi a solicitărilor pentru
export, se realizează în bază de contracte ferme între producător şi
procesor.
Valorificarea bovinelor se realizează diferenţia, în funcţie de specia
şi condiţia animalului, de vârstă şi de masă corporală.
Recepţia bovinelor
La valorificare, bovinele se apreciază în vederea încadrării lor pe
clase de calitate pe bază de criterii ce variază în funcţie de numeroşi factori,
dintre care cei mai importanţi sunt: specia, grupa de rasă (grupa raselor
ameliorate şi neameliorate), categorie de vârstă (de tineret, care se
consideră sub 3 ani şi de adulte), conformaţie şi stare de îngrăşare
 Recepţia la valorificare se face calitativ şi cantitativ, conform
legislaţiei în vigoare.
Recepţia calitativă – are în vedere „stabilirea clasei de calitate”, pe
baza stării de îngrăşare a animalului. Acțiunea de recepţie are la bază
principiul biologic general cunoscut şi anume că pe durata îngrăşării,
grăsimea se depune în mod graduat în toate regiunile corporale, atât
spre interiorul animalului, atât în intimitatea ţesutului muscular (inter
şi intramuscular, pe suprafaţa seroaselor şi a organelor), cât şi extern,
la nivelul ţesutului conjunctiv subcutanat. Acumularea depunerilor
externe de grăsime în anumite regiuni sau zone corporale, este în
strânsă legătură cu depunerile interne, între aceste două procese
existând o strânsă corelaţie pozitivă.
 În acest sens, se iau în vedere principalele maniamente, a
căror ordine de apariţie şi semnificaţie evidenţiază o dinamică
succesiv corespunzătoare stării de îngrăşare a animalului.

Recepţia cantitativă a bovinelor . Cantitativ recepţia bovinelor se

face după un regim prealabil de dietă a 12 ore, sau în cazul acordului
dintre producător şi beneficiar fără dietă, însă cu aplicarea unui
scăzământ de 5% din masa corporală stabilită la cântărire.
În cazul crescătoriilor sau a complexelor de îngrăşare cu
efective foarte numeroase, acestea pot dispune de puncte de
sacrificare,de secţii de tăiere sau chiar unităţi de industrializare a
cărnii proprii sau asociate.