Universitarea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu d

Brad, Iași

Proiect

RASE DE OVINE CRESCUTE

PENTRU LAPTE ȘI
MANAGEMENTUL RECOLTĂRII
PRODUCȚIILOR

Prof. Univ. dr. Constantin

PASCAL Masterandă : Cristina
PLEȘCO

1
 Rase de ovine crescute pentru lapte
în România
Rasa de ovine Țurcană
Se crește în România din cele mai vechi timpuri, fiind
cunoscută și sub denumirea de "Oaia Bârsana". Înainte de 1950
reprezenta în România peste 60% din efectivul ovin. Datorită
acțiunii de ameliorare, acțiune întreprinsă în ultimii 20 de ani, prin
încrucișări cu Tigaie și Merinos, țurcană și metiși aceștia
reprezintă astăzi cca. 43% din totalul oilor existente.
 Este o rasă mixtă, lână-lapte și pelicele.

-Producția de lapte, oile Țurcane pot oferi 140-160 de litri, cu un conținut de grăsime
de 7,8% și 5,9% proteină într-o perioadă de lactație de 150-200 de zile. În condiții
obișnuite de hrănire și întreținere, pe durata unei lactații poate fi obținută o producție
totală de lapte cuprinsă între 70-90 kg, în timp ce la alte exemplare se poate obține o
producție ce depășește 140 litri.

În cadrul rasei s-au diferențiat patru varietăți: albă, brumărie, neagră și Rațcă.
Varietatea albă este cea mai valoroasă, fiind răspândită în special în Munții Făgăraș
și Apuseni.Rasă țurcana se caracterizează printr-o mare adaptabilitate la condițiile de
mediu de la noi din țară. În perspectiva, se urmărește mărirea efectivelor de țurcana
albă, în zonele de creștere actuale, paralel cu mărirea greutății vii și cantității de lână.
 Rasa de ovine Țigaie
Rasa Țigaie s-a format în sud-estul Mării Caspice, prin domesticirea speciei sălbatice
Arkar (Ovis vignei arcar). În prezent, efective importante din rasa Țigaie se găsesc în țările
din Europa Centrală și de Est. În România, arealul de răspânire a oilor din rasa Țigaie era
reprezentat cu precădere de sudul Moldovei și Dobrogea.
Oile din rasa Țigaie au, în general, o capacitate remarcabilă de aclimatizare.
Există patru varietăți de culoare la oile din rasa Țigaie: bucălaie, ruginie, bela și neagră.

Este o rasa exploatată în funcție de ecotip, după

cum urmează:
pentru carne-lapte-lâna – Țigaie de Banat
pentru lapte-carne-lâna – Țigaie de Peretu
pentru lâna-lapte-carne – Țigaie de Slobozia
 Producția de lapte

Producția medie totala variază la oile din rasa Țigaie în limite

foarte largi, între 50-150 kg, în 6-7 luni de lactație.
Țigaie de munte 50-70 kg;
Țigaia bucălaie de Banat 120-150 kg;
Țigaia de Peretu 100-140 kg;
Țigaia de Slobozia 80-120 kg)
Continutul în grăsime este 7%, iar în proteină de 6,5%,
costituind o materie prima excelenta pentru a produce telemea,
cașcaval, iaurturi și brânză grasă.
Rasa de ovine Palas pentru producția de
lapte
Rasă românească de oi pentru lapte, perfecționată de cercetătorii Institutului de
Cercetare și Dezvoltare Palas Constanța.

Omologată în anul 2012, după aproape 30 de ani de cercetări, rasa Palas – linia pentru
producția de lapte și-a găsit repede locul printre preferințele oierilor. Pentru obținerea acestei
rase s-a plecat pe linie maternă de la Merinosul de Palas și pe linie paternă de la celebra Ille
de France.
Caracteristicile liniei Palas de lapte:
• Producţia totală de lapte – 180-220 litri/cap;

• Durata lactaţiei – peste 180 zile;

• Producţia de lapte marfă – 120-140 litri/cap.

Linia poate fi folosită pentru producerea de berbeci taţi de oi hibride de lapte sau
poate fi exploatată pentru producțiile de lapte și carne. Din această linie se livrează anual
berbeci şi material seminal în crescătoriile din Dobrogea şi judeţele învecinate: Brăila,
Călăraşi, Ialomiţa pentru ameliorarea producţiei de lapte la rasele locale.
 Rase de ovine crescute pentru lapte la nivel
internațional
Rasa de ovine Friză
Rasa de ovine Friza este pentru sectorul de creștere a ovinelor
echivalentul rasei Holstein la bovine, adică este rasa apreciată ca
având cea mai bună producție de lapte. Oaia friză nu este încă
foarte răspândită la noi dar câștigă teren mai ales în rândul
crescătorilor cu efective reduse, care doresc randament maxim de
la animale.
 Oile din rasa Friză sunt foarte productive. În general,
asigurând o nutriție corespunzătoare, cantitatea de lapte pe
care o obțin zilnic de la un animal este de 1,5-2 litri, ajungând
la 420-440 litri într-o perioadă de lactație ce diferă de la 210-
230 zile. Oile din rasa Friză nu doar că oferă mult lapte, dar
acesta are calități deosebite, fiind bogat în vitamine și proteine,
în timp ce procentul de grăsime atinge și 6%.
Oile din rasa Friză au o rezistență crescută la boli, cu toate
acestea principalele sensibilități ale rasei sunt reprezentate de
rezistența scăzută la temperaturile ridicate și de faptul că se
pretează mult mai bine a fi crescută în turme mici, de 50-60
animale.
Rasa de ovine Lacaune
Lacaune este o rasă de ovine cu origine franceză, ce se remarcă printr-o producție mare de lapte.
Morfologic, animalele pentru tipul de lapte, au capul fin, lung, cu un profil usor arcuit, acoperit cu
peri albi, lucioase si foarte fine.
Greutatea vie a berbecilor este de circa 100 kg/cap, iar a oilor adulte de 65 -75 kg, cu o inaltime
la graban de 80 de cm. Lâna de culoare alba nu acopera decat o parte din suprafata corpul si anume
partea superioara a acestuia, lasand descoperita zona capului si a gatului. Productia medie de lana
este de 1,5-2 kg/cap.

Productia de lapte
La rasa Lacaune, productia
medie de lapte pe cap de
lactatie variaza intre 250- 300
litri, in 180 de zile de lactatie.
Laptele contine 5,2 % proteina
si 7,1 % grasimi.
Rasa de ovine Awassi

Awassi este una dintre cele mai vechi rase de ovine crescută și astăzi în
Israel, Siria, Iordania, Iran, Irak și Arabia Saudită și exploatată pentru lapte și
carne.

În Europa, rasa se crește în țările limitrofe Mării Mediterane. Tipul actual al

rasei Awassi s-a format într-o perioadă îndelungată, în zona de semideșert și
deșert, din tipul vechi Awassi, primitiv și cu coada grasă, supus unei selecții
sistematice pentru producția de lapte, în paralel cu îmbunătățirea condițiilor de
furajare. Această rasă este foarte bine adaptată unui climat mai secetos și, ca
urmare, nu suportă clima rece și umedă.
 Producția medie de lapte a rasei Awassi este de 200-300 kg în 200-250 zile de lactație, cu
5,5-6,5% grăsime. În Israel pe efectivele luate în control de selecție, care beneficiază de pășuni
cultivate și concentrate, s-a obținut 400 kg lapte pe lactație, cu recorduri de peste 1000 kg
lapte.
 MANAGEMENTUL RECOLTĂRII PRODUCȚIILOR
DE LAPTE

Importanţa laptelui de oaie derivă din următoarele aspecte: valoarea

biologică ridicată; aliment de bază al mielului în primele săptămâni de viaţă;
materie primă pentru obţinerea diverselor preparate deosebit de apreciate pe
piaţa internă şi internaţională. În afară de laptele utilizat în creşterea mieilor,
din exploatarea oilor rezultă şi o anumită cantitate de lapte marfă. Acesta poate
fi utilizată în hrana omului sub formă proaspătă sau sub cele mai variate
preparate cum ar fi: caş proaspăt, caşcaval, diferite sortimente de brânzeturi,
iaurt, urdă.
Privitor la aptitudinile pentru producţia de lapte a raselor crescute în ţara
noastră trebuie făcută precizarea că în cadrul acestora există plus variante care
pot furniza peste 150 l lapte întro lactaţie. Aceste aptitudini trebuiesc nu numai
menţinute ci şi dezvoltate prin selecţie, concomitent cu îmbunătăţirea
condiţiilor de alimentaţie şi întreţinere a oilor.
 ÎNSUŞIRILE FIZICE ŞI COMPOZIŢIA
CHIMICĂ A LAPTELUI DE OAIE

Însuşirile fizice ale laptelui sunt reprezentate de culoare, miros,

gust, densitate şi aciditate.
Culoarea specifică laptelui de oaie este albă-opalescentă la
începutul lactaţiei, după care, datorită conţinutului ridicat de grăsime
capătă nuanţe gălbui spre sfârşitul aceleeaşi lactaţii. Culoarea
laptelui se poate modifica căpătând nuanţe roşietice când în hrana
oilor predomină furajele bogate în caroten şi xantofilă, sau galben-
verzui când conţinutul furajelor în pigmenţi din grupa flavonelor este
ridicat. Mirosul este unul specific, fiind datorat conţinutului ridicat al
laptelui în diverşi acizi graşi. În caz de recoltare şi păstrare în condiţii
neigienice sau necorespunzătoare, laptele de oaie împrumută relativ
uşor şi alte mirosuri.
Gustul laptelui aflat în stare proaspătă este plăcut, asemănător
celui de alune. Consumul plantelor amărui (pelin, rapiţă), a unor
cantităţi mai mari de rădăcinoase şi a silozului însilozat
necorespunzător poate modifica substanţial gustul laptelui. De
asemenea şi diversele afecţiuni ale glandei mamare modifică gustul
laptelui.
 Densitatea specifică laptelui de oaie este cuprinsă între 1,030 şi
1,036. Laptele mai gras este mai uşor, însă această afirmaţie nu este
valabilă când conţinutul proteic cu o greutate specifică mai mare este
ridicat. Această însuşire este deosebit de importantă pentru prepararea
brânzeturilor care reclamă un conţinut ridicat de grăsime şi proteină.
Aciditatea medie a laptelui de oaie exprimată în grade Thörner, este de
240. În stare normală reacţia laptelui este una amfoteră iar, în condiţiile în
care aciditatea laptelui creşte la peste 300 T are loc coagularea acestuia.

Compoziţia chimică. Sub aspectul compoziţiei chimice, atât colostrul

cât şi laptele propriu-zis prezintă aceiaşi compuşi chimici. Sub aspect
cantitativ, în primele 72 ore de la fătare conţinutul colostrului în diverşi
copuşi chimici este mai ridicat, după care spre sfârşitul perioadei
colostrale se constată o reducere semnificativă a acestora. Astfel, în timp
ce substanţele proteice şi grăsimea scad, concomitent are loc o creştere a
conţinutului în lactoză.
 Laptele este un produs obţinut în urma operaţiunii de muls şi este o lucrare
care poate ocupa cca. 40% din timpul de lucru zilnic dintr-fermă de oi de lapte, iar
această operaţiune influenţează producţia cantitativă şi calitativă de lapte, starea
igienică a laptelui, integritatea glandei mamare, durata exploatării oilor şi nivelul
eficienţei economice într-o exploataţie.

Obţinerea şi recoltarea laptelui la animalele domestice are la bază mulsul

manual sau mulsul mecanic. Indiferent de metodă se are în vedere pregătire
operatorului şi a ugerului printr-o serie de operaţiuni obligatorii.

La oi lactaţia începe fie la sacrificarea fie la înţărcarea meilor iar mulsul se

realizează manual sau mecanic la începutul lactaţiei de trei ori pe zi iar spre
sfârşit de două ori.
 Mulsul manual se poate realiza din spatele animalului sau din lateral iar
obiectivul principal este de a obţine un lapte igienic. La oi mulsul necesită
experienţă şi are loc în trei faze: 1- eliberarea primelor jeturi de lapte, 2-
exercitarea unei presiuni asupra ugerului pentru a elibera laptele şi 3
utilizarea mulsului cu nod pentru golirea totală a ugerului. Mulsul manual se
face de regulă în găleţi care deasupra are ataşată o cupă în care efectiv se
mulge animalul şi care are drept scop evitarea contaminării laptelui cu
excremente.
 Mulsul mecanic implică utilizarea unor instalaţii de muls
asemănătoare cu cele utilizate la bovine dar de dimensiuni mai mici. Acest
tip de muls se practică în special în ţările mari crescătoare de oi bune
producătoare de lapte.
Unii specialişti au stabilt faptul că la ovine prin mulsul mecanic se
poate diminua producţia de lapte cu 30-40% la rasele nespecializate pe
producţia de lapte.
Mulsul mecanic la ovine are o serie de avantaje respectiv, creşterea
productivităţii muncii şi a rentabilităţii, obţinerea unui lapte igienic şi
sporirea producţiei de lapte cu cca. 8%.
 Indiferent de metoda de muls aplicată este obligatoriu respectarea
unor reguli privind etapele de lucru şi igiena.
Regulile de igienă se referă atât la mulgător cât şi la operaţiunile
care trebuie executate asupra ugerului, asupra instrumentelor şi
instalaţiei de muls.
Obţinerea unei cantităţi mari de lapte şi golirea ugerului se
realizează doar respectând etapele de lucru care includ: pregătirea
instalaţiei de muls, a mulgătorului şi a ugerului după care urmează
efectuarea mulsului propriu-zis şi se termină cu spălarea
echipamentului de muls.
Pregătirea instalaţiei de muls, instalaţia trebuie întreţinută şi
folosită corect pentru obţinerea unui lapte igienic. Spălarea zilnică
presupune clătirea cu apă (35-42 °C), spălarea cu detergent alcalin (72
°C), zece minute şi clătirea cu soluţie acidă (35-42 °C) iar apoi se face
dezinfecţie cu soluţii speciale care rămân în instalaţie până la cu 30 de
minute înaintea mulsului următor.
 Pentru ca spălarea instalaţiei să se facă corect trebuie ca
apa să fie curată, să aibă o anumită viteză şi temperatură, se
utilizează un anumit volum iar soluţiile trebuie pregătite
corect, scurgerea apei şia soluţiilor terbuie să se facă total.

În vederea bunei funcţionări a instalaţiei periodic se fac

verificări şi se efectuează o serie de operaţiuni precum
spălarea zilnică a tuturor conductelor de înlocuire a filtrelor a
paharelor de cauciuc furtunelor de lapte, a pulsatoarelor şi se
verifică pompa de vacuum.
 Pregătirea mulgătorului constă în efectuarea de către acesta a acţiunilor de igienă
personală şi îmbrăcare a echipamentului de protecţie şi pregătirea ustensilelor pentru
muls.

Pregătirea ugerului constă în pregătirea animalului şi introducerea acestuia la

standul de muls, concomitent se va asigura un mediu climatic favorabil curat şi lipsit de
stres, se va spăla şi masa ugerul şi se vor dezinfecta mameloanele; primele jeturi de
lapte vor fi mulse separat pentru îndepărtarea laptelui ce eventual poate fi contaminat cu
diverşi agenţi patogeni precum şi a se verifica gradul de sănătate al glandei mamare;
apoi se face ştergerea ugerului pentru îndepărtarea soluţiei dezinfectante; urmează
ataşarea paharelor de muls începând cu cele mai îndepărtate şi terminând cu cele mai
apropiate cu precizarea ca ataşarea paharelor să se facă în maximul 60 de secunde de la
începerea pregătirii ugerului. Mulsul începe în momentul în care se dă drumul la
instalaţie şi se efctuează mulsul iar după terminare se detaşează paharele şi se
pregăteşte aparatul pentru animalul următor.
 Pentru o bună efectuarea a mulsului acesta trebuie să aibă o frecvenţă stabilită de
nivelul productiv. De regulă animalele sunt mulse indiferent de metodă de două ori pe
zi, intervalul optim fiind de 12 ore, la peste 14 ore de la ultimul muls creşte presiunea
intramamară care va reduce intensitatea de sinteză a laptelui. Mulsul trebuie să se
înceapă la 30 maxim 60 de secunde de la încheierea masajului (contribuie la
declanşarea reflexului de ejecţie a laptelui şi la eliberarea uşoară a acestuia) lucru care
va face să se obţină o cantitate mai mare de lapte. Mulsul trebuie să fie complet în
sensul eliminării întregii cantităţi de lapte şi trebuie efectuat la aceleaşi ore deci
trebuie respectat un program de muls.

Calitatea laptelui muls va depinde de aplicarea tuturor regulilor de igienă şi a

etapelor şi operaţiunilor de lucru. Imediat după muls laptele va fi filtrat, răcit şi păstrat
în condiţii corespunzătoare. Păstrarea laptelui se va face în bidoane sau tancuri
izoterme la temperaturi mici în vederea evitării multiplicării organismelor din lapte şi a
creşte aciditatea acestuia.
Bibliografie

-PASCAL C. (1998) - Tehnologia creșterii ovinelor. Editura "Corson" Iași.

-PASCAL C. (2003) – Rase autohtone de ovine și caprine. Editura PIM Iași.
-PASCAL C. (2003)– Rase de ovine și categorii de metiși cuprinse în controlul
oficial al producțiilor. Lucrări Științifice, vol. 46, Seria Zootehnie, U.A.M.V.
Iași.
https://www.ferma.veterinarul.ro
https://www.gazetadeagricultura.info
https://biblioteca.regielive.ro
https://agrointel.ro