CREŞTEREA PORCILOR IN ADAPOSTURI RECI

1 CICLUL PRODUCTIV ŞI REPRODUCTIV

Fluxul tehnologic aplicat in structurile semicilindrice a fost descris pentru prima
dată în Suedia in variantele Thorstensson si Vastgotmodellen (Aigers, 1991) și sunt
variantele tehnologice adaptate pentru structuri hoop in SUA si Canada (descrise de
catre Halverson in 1991a, 1991b si 1994 si Honeyman in 1995).
Caracteristica comună a acestor sisteme este exploatarea intensiva a animalelor pe
așternut permanent si intretinerea in boxe comune, in grupuri mari.
Durata ciclului productiv sau reproductiv in adaposturi reci, respectiv in 2-3 tipuri
de structuri semicilindrice, presupune existenta a șase sectoare de producție in care
se pot derula mai multe serii anuale, dependent de categoria de animale.
Pentru scroafe matcă, ciclul reproductiv dureaza jumatate de an, din care:
- in sectorul pentru depistare monta max. 32 zile
- in sectorul pentru gestatie 110 zile
- in sectorul destinat fătării si lactației 40 zile
- Total pentru un ciclu de reproducție 182 zile
Pentru scrofițele de prăsilă prima fătare survine la vârsta de 316-337 zile,
dinamica greutății și durata petrecută în diversele sectoare fiind:
catgorie/sector durată vârstă/greutate
- Maternitate, tineret sugar 35 zile 35 zile/8 kg
- Sector creștere 95 zile 130 zile/70 kg
- Acomodare, stimulare estru 170 zile/100 kg
- Atingerea pubertății 50 zile 180 zile/108 kg
- Montă la al II-lea/al III-lea estru 21-42 zile 201 sau 222 zile/
124 sau 337 zile
- Gestație 115 zile un spor de 50 kg
- Fătare după monta efectuată la al 316 sau 337 zile/
2-lea/al 3-lea estru 175 sau 190 zile
Total pentru o scofiță la prima fătare 316-337 zile
1
 Pentru porcii supusi îngrășării, ciclul productiv, de la nastere la livrare,
dureaza in jur de 220 zile, din care:
- maternitate, tineret sugar 35 zile
- sector crestere-ingrasare, (min-max) 145-208 zile
Total pentru o serie de porci supusi îngrășării 180-243 zile
De regula, in cazul sectorului de reproducere obtinerea a 2-2,2 fatari/an este
multumitoare. In acest caz, structura ideală a efectivului matcă are un impact
deosebit in fertilitatea scroafelor. Odata cu trecerea parturițiilor, sunt reformate
scroafele care au probleme reproductive sau ale căror performanțe sunt inferioare
mediei fermei. In sistemele convenționale se consideră că structura optimă a
efectivului matcă are 17% scrofițe; 15% primipare, dupa care ponderea femelelor
scade cu 1% până la lactația a 6-a, în care se recomandă să fie 10% din efectivul
fermei. După lactația a 6-a se practică reforme masive, astfel că in lactația a 7-a
mai rămân 5%, iar in lactația a 8-a se afla cel mult 3% din scroafele fermei;
exploatarea pe așternut permanent prelungește longevitatea scroafelor la 6-7 fătări
(Haiverson si col, 1997).
In sectorul de creștere-îngrășare se dorește obținerea a 1,8-2,5 serii,
dependent de greutatea la intrare si cea de valorificare. In cazul in care de la
naștere la îngrășare se utilizeaza același adăpost, se pot obține 1,5-2,0 serii/an.

2. TEHNOLOGIA INTREȚINERII ȘI EXPLOATĂTRII IN SECTORUL

DEPISTARE MONTA

Tehnologia exploatării tinerelor scrofițe sau a scroafelor imediat dupa

înțărcare si pe durata montei trebuie sa favorizeze apariția si manifestarea
căldurilor dar, in acelasi timp, sa limiteze agresiunile pe durata montei si in stadiile
imediat urmatoare, pe durata implantării embrionilor, pentru a evita resorbțiile
embrionare si pierderile economice.
2.1 Structuri pentru sectorul depistare-montă
Sectorial pentru depistare si montă trebuie organizat astfel încât sa permită
2
stimularea pubertății, practicarea flushing-ului, circulația vierilor depistatori si
titulari, depistarea scroafelor in călduri si monta sau inseminarea acestora.
Caracteristicile tehnico-constructive generale ale structurii semicilindrice pentru
sectorul de depistare montă sunt urmatoarele:
1. Suprafața odihnă animal: 6,0 m2/vieri si ≥ 2,25 m2 /scroafe.
2. Alei pentru circulatie: lățime: 0,90-1,25 m; material: beton striat, nealunecos;
3. Pardosea: material: beton nealunecos.
Compartimentarile interioare necesare sectorului sunt:
- aleea de serviciu;
- boxe comune sau individuale pentru femele;
- boxe individuale pentru vieri.
Boxele individuale pentru întreținerea vierilor si a vierușilor pot fi amplasate
in același adăpost sau in adăposturi separate.
Spre exemplu, in figurile 5.2 si 5.3 sunt schițate două variante de cazare a
vierilor si a scroafelor in același adăpost. In prima variantă, pe o parte a aleii de
circulație sunt dispuse boxele pentru scroafele aflate in depistare si pe cealalta
parte, boxele pentru vieri, vieruși si eventuale alte spații menite a facilita diverse
activități operaționale (cântăriri, tratamente, izolari etc.).
Elementele de dimensionare a structurii exemplificate in fig. 5.2 sunt: 22,0 m
lungime x 11,2 m lățime si inaltimea de 5,6 m; aceasta structura poate asigura un
volum de aer de 6,14 m3/scroafa si 20 m3/vier pentru 50 scroafe, respectiv 4 vieri.
Aleea de serviciu se întinde pe toată lungimea adăpostului pentru a permite
trecerea unui persoane, circulația vierului depistator, transportul animalelor de la o
boxă la alta sau de la un adăpost la altul. Finisajul pardoselii aleii este din beton la
cota +0,45 m față de pardoseala zonei de odihnă. In plan longitudinal, pardoseala
poate sa aibă o pantă de 1,5%, care începe dinspre intrare si se continuă spre capăt.
De regulă, in plan transversal, pardoseala nu are pantă.
Zona pentru cântărire — este dotată cu un cântat pentru cântărirea
animalelor si, in situația in care distribuția furajului nu este mecanizată, si
depozitarea furajului combinat.
3
4
 Boxele comune pentru scroafe prezintă din punct de vedere funcțional două
zone: una pentru odihnă, cu așternut permanent și una pentru furajare. De regulă,
5
ultima este constituită din standuri de furajare. Boxele din acest sector au
dimensiunile de 6,90x5,50 și asigură 3,79 m2/scroafă (vezi fig. 5.2) și au
următoarele particularități:
- grilajele despărțitoare mobile care pot fi mutate in funcție de mărimea grupei de
scroafe, de regula, 10 scroafe; in partea frontală prezintă zona de furajare, respectiv
standurile de furajare, prin care se face și accesul/ieșirea in/din boxă;
- zona de odihnă si circulație, cu o lățime de 4,75 m, are pardoseala cu o pantă de
0,5-1,5%, care începe dinspre un capăt si se continuă spre celalalt capăt al
structurii. Pardoseala zonei de furajare este din beton, iar cea a zonei de odihnă
poate fi confecționată din pământ bătut si impermeabilizat sau din beton. In
modelul sugerat (fig. 5.2), accesul la apă este asigurat atât prin jgheaburile de
furajare, care pot fi umplute cu apă, cât si prin două adăpătoare, cu dispozitive de
protecție la îngheț, dispuse pe o suprafață betonată din zona cu așternut permanent,
lângă peretele lateral al structurii.
Boxele pentru vieri sunt boxe individuale, au dimensiuni de 3,0x2,5 m;
fiecare boxă are o ușă care permite trecerea vierului pe aleea de circulație și
deplasarea spre boxa scroafelor, cu scopul depistării căldurilor sau spre boxa de
montă, in cazul practicării montei naturale. Pardoseala este din beton si are o pantă
de 0,5-1,5%, care începe dinspre un capăt al structurii si se continuă spre celalalt.
Boxa de montă este bine iluminata, are o suprafata de minimum 10 m2,
pardoseala din beton acoperit cu un strat de rumeguș. Spațiul pentru depozitarea
așternutului (9) poate fi utilizat temporar si pentru acomodarea loturilor
(subgrupelor) de scroafe care urmează a fi introduse in boxele 1 și 3.
In general toate facilitățile au aceleași caracteristici cu cele anterior
prezentate. Singurele zone funcționale care diferă sunt aleile de serviciu si zona de
cazare a scroafelor, care sunt întreținute în boxe individuale.
Aleile de serviciu sunt in număr de trei, sunt executate din beton nealunecos,
au lățimi de 1,0; 1,25 respecriv 1,6 m si o panta de 1,5% care incepe de la un capăt
si se continuă spre celalalt capăt. De regulă, in plan transversal, pardoseala nu are
pantă. Cele trei alei sunt unite la capetele adăpostului prin alei transversale cu
6
lățimea de 1,4 m.
Boxele individuale pentru scroafe au dimensiunea de 2,2x0,6 m; prin cazarea
individuală are loc creșterea densității scroafelor întreținute în adăpostul de
depistare montă până in primul stadiu al gestației. In situația in care această
variantă este agreată, adăpostul permite întreținerea individuală a 66 scroafe până
in a 28-a zi a gestației. Dupa această perioadă se impune transferul scroafelor in
boxe comune, specifice sectorului de gestație.
Intrucât in adăpost sunt amplasate două rânduri de boxe individuale,
pardoseala este din beton, fara asternut; evacuarea dejecțiilor se poate realiza fie
manual, fie hidraulic, prin colectarea acestora intr-un canal colector. In ultimul caz,
deasupra canalului de evacuare a dejecțiilor pardoseala boxei este discontinua, de
tip grătar.
Acccesul la furaje și apă se face individual in jgheab de furajare alocat
fiecarei scroafe; adăparea poate fi realizată in același jgheab sau prin adăpătoare de
tip suzetă. Distribuția furajelor se poate face mecanizat, cu ajutorul unor
transportoare; de regulă, administrarea individuala a furajelor se realizează prin
intermediul unor dozatoare. In această variantă doar vierii sunt întreținuți pe
așternut permanent, in timp ce, pentru o durată scurtă, scroafele sunt întreținute pe
pardosea din beton.
O alta variantă de compartimentare a adăpostului pentru scroafele aflate in
depistare montă prezintă următoarele elementele de dimensionare ale structurii:
36,6x14,0 m, cu înălțimea de 7,0 m (FIGURA 5.4).
Din punct de vedere funcțional, adăpostul are o zonă de odihnă, prevazută cu
așternut permanent, o zonă de furajare, aleile de acces spre boxele vierilor si zona
de expunere la contactul cu vierii.

7
Schiţas

Schiţa orizontală a unor adăposturi pentru depistare-montă

1 – boxe pentru 10 scroafe/scrofiţe; 2 – zonă de furajare; 3 – istalaţie pentru furajare individuală – buncăr furaje şi
dozatoare; 4 şi 7 – alei de circulaţie şi acces pentru reproducători; 5 – alee transversală pentru aces la vieri; 6 – boxe
pentru vieri; 8 – al doilea adăpost pentru scroafe; 9 – adăpătoare; 10 – zonă pentru stimularea/depistarea estrului la
scroafe

Aleea de serviciu este situată pe marginea laterală a adăpostului, are 0,9-1,2

m lățime si permite circulația persoanelor sau a animalelor din adăpost spre vieri si
viceversa. Totodată, aleea de serviciu permite accesul vierilor la scroafe sau a
scroafelor la boxele vierilor, care sunt amplasate in afara adăpostului de scroafe.

Boxele pentru scroafe- sunt in număr de șase și permit fiecare cazarea a 10

scroafe. Din punct de vedere funcțional, boxele sunt împărțite in două zone:
- zona de odihnă, cu dimensiunea de 10,0 x 6,0 m si pardoseala confecționată din
pământ bătut impermeabilizat sau beton- peste aceasta zonă se distribuie straturile
de materiale pentru formarea așternutului permanent;
- zona de furajare, situată pe o platformă betonată la cota +0,40 față
8
de pardoseala zonei de odihnă, cu lățimea de 4,25 m; in această zonă se
face furajarea scroafelor prin intermediul unor hrănitoare cu dozatoare.
Administrarea apei se face tot in zona de furajare, unde sunt amplasate câte o
adăpătoare la două boxe.
Blocarea scroafelor pe zona de furajare, prin intermediul unor porți cu lungimea de
3 m, permite efectuarea unor manopere de igienizare, tratamente sau actiuni
profilactice.
Boxele pentru vieri sunt amplasate in afara adăpostului scroafelor, la unul din
capete, in spațiul dintre două adăposturi pentru scroafe. Fiecare boxa are 4,5x3,5-
15,75 m2; cele patru boxe sunt amplasate in fața unei alei de 2,5 m lățime si ocupă
o suprafață de 63,0 m2 (14,0x4,5 m).
Zona de expunere la vieri este o construcție opțională, care favorizează apariția
estrului femelelor, prin facilitarea contactului dintre acestea si mai mulți vieri. In
cazul construirii sale, zona de stimulare a estrului poate fi amplasată in spațiul
dintre două structuri sau chiar intr-o boxa a adăpostului pentru depistare-montă.
Construitea acestei facilități se recomandă atât pentru stimularea pubertății, pentru
o vârstă mai mare de 150 zile, cât si pentru stimularea și depistarea căldurilor
scroafelor. Din punct de vedere constructiv, zona este împărțită conform schiței din
fig. 5.5.

5.5. Schița orizontală a unei zone de contact cu vierii

1- boxe pentru depistarea căldurilor la 15-20 scrofițe; 1'- boxe pentru montă, rezultate
9
prin împărțirea boxei de depistare; 2- 4-6 boxe pentru vieri cu dimensiuni de 60-75
cm x 1,80-2,40 și înălțimea de 1,15 m; 3- boxe pentru femele in călduri (1,80-2,40 x
l,2-l,5 m cu înălțimea de 1,0 m) cu trei din cei patru pereți mobili; 4- boxă cu
cântar (1,80-2,40 x 0,61 x 1,0 m); 5- pasaj de trecere pentru lucrător (1,8-2,4 x
0,25-0,35 x 1,0 m); 6- uși de acces pentru reproducători; 7- stâlpi pentru refugiul
femelelor care nu acceptă vierul depistator; 7'- locașurile rezultate prin
îndepărtarea stâlpilor in vederea pregătirii boxei pentru montă (Prelucrare după
Beltranena și col, 2005).

Boxele pentru stimularea și depistarea căldurilor la femele au pe ambele părți

laterale porți batante care permit intrarea scroafelor de pe aleile de circulație. In
colțurile boxelor sunt fixați câte doi stâlpi care dau forma rotunjită suprafeței utile
a boxei si permit refugiul femelelor care nu acceptă vierul. In caz de nevoie,
fiecare din cele două boxe pentru femele poate fi împărțită in două si, in acest caz,
rezultă patru boxe care pot fi utilizate pentru montă.
Boxele pentru vieri au dimensiuni de lărgime variabilă (de la 60 la 85 cm) si
au prevăzute in partea superioară două bare de claustrare dispuse la înălțimea de
1,2-1,3 m. In aceste boxe cu lărgimi diferite, masculii pot fi orientați alternativ cu
fața spre una din cele două boxe cu femele, in funcție de categoria si greutatea lor.
Ușile sunt asigurate la ambele capete cu zăvoare; acestea permit intrarea si iesirea
vierului dinspre si înspre oricare din cele două boxe cu scroafe.
Boxa de grupare a scroafelor in călduri este dispusă in prelungirea boxelor
pentru vieri si are trei din cei patru pereți mobili, pentru a permite gestionarea
grupului de scroafe identificate ca fiind in estru.
Cântarul, amplasat intr-o boxa împrejmuită de grilaje cu înălțimea de 1,0-
1,10 m, facilitează cântărirea scrofițelor in vederea admiterii lor la reproducere.
Existența acestuia este facultativă, in cazul unor operatori experimentați
gravimetria făcându-se estimativ.
Intre cântar si prima boxă pentru vieruși există un pasaj de trecere cu lățimea
de 30-40 cm; pasajul permite accesul personalului de la o boxă la alta si spre
10
boxele vierilor. De regulă, aceasta este locația din care lucrătorul observă semnele
estrului sau manifestarea interesului pentru vierii cazați in boxele individuale sau
pentru vierii depistători, din boxele cu femele.
Boxele pentru montă pot rezulta prin divizarea si modificarea zonei de
stimulare/depistare a estrului la scroafe. Prin înlăturarea stâlpilor din colțurile
boxelor pentru femele și impărțirea acestora cu un grilaj, se asigură patru boxe de
montă, fiecare cu o suprafață de 10,8 m2 (3,6x3,0 m - vezi jumătatea dreaptă a fig.
5.5).
Din considerente practice, grilajul dublează unul din pereții boxei pe durata
folosirii ei pentru stimularea si depistarea căldurilor la femele; in caz de necesitate,
boxa se divide prin deschiderea grilajului articulat in balamale pe stâlpul central al
peretelui.

2.2 Organizarea muncii și regimul exploatării animalelor

Sistematizat si abordat in mod cronologic in sectorul de depistare-montă,
organizarea muncii presupune activități privind: alegerea scrofițelor, popularea
adăpostului, depistarea căldurilor si, eventual, reforma.
Achiziția scrofițelor si introducerea acestora in efectivul matcă poate fi un
factor de risc in biosecuritatea fermei; din aceste motive, cele mai multe unități își
produc singure efectivul de femele de prăsilă si utilizează inseminarea. In situația
in care achiziția materialului biologic este imperios necesară, se recomandă
contractarea unei singure ferme, indemnă față de bolile majore- Sindromul porcin
reproductiv și respirator (in nici un caz nu se recomandă popularea cu scrofițe de
colectură). După achiziționare se desfășoară vaccinarea, carantina si acomodarea
scrofițelor pentru 30-60 zile, sub directa supraveghere a medicului veterinar
epizootolog (Baker, 2004). Pentru a crea imunitatea caracteristică fermei, împreună
cu scrofițele nou achiziționate se recomandă cazarea unei scoafe care urmează să
fie reformată.
Alegerea scrofițelor crescute in ferma proprie este ultima etapă care se derulează
in procesul selecției mătcii; practic, selecția materialului de reproducere se face
11
stadial, pe toată durata vieții femelei, de la naștere, înțărcare, pubertate până la
momentul montei. In sectorul depistare-montă are loc etapa finală, respectiv
trecerea scrofițelor in efectivul de scroafe matcă.
Popularea se face, pe cât posibil, respectând principiul totul plin, totul gol.
In cazul in care scrofițele nu sunt crescute separat de scroafele multipare,
popularea se face eșalonat in subgrupe de scrofițe care au fost acomodate.
Lotizarea si gruparea este de dorit să fie de tip static; prin gruparea statică se
înțelege că odată format un grup de femele se urmărește menținerea acestora în
același stadiu fiziologic, practic acțiunile de înțărcare, depistare, montă și fătare se
fac simultan pentru întregul grup format. Prin gruparea dinamică are loc
introducerea și ieșirea de noi și noi animale în grup, aspect mai dificil de gestionat
în tehnologia exploatării grupurilor mari; subgrupul de scrofițe este introdus in
boxă cu 3-4 zile înaintea scroafelor din maternitate. Acest aspect permite
acomodarea tinerelor scrofițe cu mediul compartimentului (Putten si Bure, 1997) si
va genera reacții de apărare adecvate după introducerea grupului de scroafe
înțărcate.
Cu excepția regrupărilor tehnologice, gruparea dinamică nu este indicată,
întrucât se asociază exacerbării comportamentului agresiv urmat.
Stimularea pubertatii și depistarea căldurilor la scrofițe începe la vârsta de
150-170 zile. In special pentru această categorie se recomandă ca stimularea
pubertății să se facă prin prezentarea scrofițelor la grupul de vieri care se afla intr-o
zonă special amenajată. Contactul cu vierii determină intensificarea secteției de
LH, creșterea foliculară și ovulația. In această zonă, scrofițele sunt aduse zilnic si
sunt cazate in cele două boxe comune de depistare; aici acestea pot intra in contact
cu cei 4-6 vieri din boxele individuale. Lucrătorul care deservește acest sector face
inspecția femelelor și observă semnele eventualelor călduri (tumefacția vulvelor,
erecția urechilor la rasele cu urechi mici si mijlocii etc.), fazele comportamentului
sexual si, la nevoie, verifică existența reflexului de imobilitate la om (RIO).
Scrofițele care manifestă RIO vor fi introduse in boxa de izolare a femelelor aflate
in estru.
12
 Pentru scrofițele rămase in boxele comune se introduce câte un vier
experimentat (cu vârsta >10 luni) in fiecare boxă pentru a se identifica eventuale
alte femele în călduri; scrofițele care manifestă reflexul de imobilitate la vier sunt,
de asemenea, introduse in boxa de izolare. După 15-20 minute vierii sunt
reintroduși in boxele lor si se evacuează scrofițele din zona de depistare; primele
evacuate sunt scrofițele in călduri prin deschiderea porții dinspre aleea de
circulație. In situația in care scrofițele din boxa de izolare au greutatea peste 120
kg, 12-20 mm grosimea starului de slănină si se află la estrul 2-3, se poate face
monta sau inseminarea. In lipsa altor spații, prin împărțirea boxelor comune din
zonele de depistare, pot rezulta patru boxe mai mici in care se poate efectua monta.
Activitatea de stimulare/depistare a estrului se face zilnic; scrofițele care nu
manifestă estrul după 21-23 zile se regrupează, dacă este cazul cele care nu
manifestă călduri dupa 23 zile pot fi supuse unui protocol de inducere hormonală a
estrului, de regula cu PG600®. Dacă nici după acest tratament scrofițele nu intră in
călduri, se recomandă reforma si se conditionează in vederea livrării spre
sacrificare. Din experiența practică, se pare ca stimularea zilnică, controlul RIO si
contactul cu mai mulți vieri are o rată de reușită la 97% din scrofițe, la care
determină manifestarea estului pe o durată de 55 ore (Beltranena și col, 2005).
Contactul cu vierii determină intensificarea secreției hormpnale, creșterea
foliculară și ovulația.
Depistarea căldurilor la scroafe începe la trei zile de la înțărcare.
Detectarea estrului se poate realiza zilnic, fie prin metodologia sugerată la scrofițe,
fie prin introducerea vierului în boxele scroafelor sau prin prezentarea femelelor
într-o boxă alăturată vierilor. In funcție de compartimentarea aleasă, se pot alege si
alte variante: spre exemplu, după furajare, scroafele pot să treacă pe lângă boxa
vierului sau, dupa ce scroafele au fost introduse in standul de furajare, vierul poate
să fie plimbat prin fața acestora, pe aleea de circulație (Gonyou, 2003).
Dacă monta este dublă (efectuarea unei monte repetate cu un al doilea vier,
fie imediat, fie ca și in cazul montei repetate), poate avea loc creșterea prolificității
cu 0,3-0,5 purcei (Koketsu si Dial,1997).
13
 Tactica organizării montei. Plecând de la faptul ca ovulația se realizează
după ce s-a derulat 70-75% din estru (cel mai frecvent la 30-40 ore de la apariția
reflexului de imobilitate) și considerând durata ovulației 1-6 ore, capacitatea
ovulelor de a fi fecundate 6-8 ore, durata transportului spermatozoidulul la locul
desfășurării fecundației 6 ore și capacitatea fecundantă a spermatozoidului 12 ore,
se cunosc mai multe tehnici de efectuare a montelor: repetate sau duble.
Tactica A: in cazul scroafelor cu intervalul de înțărcare de 4 zile, estrul durează
mai mult și ovulația este mai târzie - in acest caz, se recomandă monta/inseminare
la 24 ore de la debutul reflexului de imobilitate, repetată după 12-18 ore.
Tactica B: in cazul scroafelor cu interval înțărcare de 5 zile- monta/inseminare la
12 ore de la debutul reflexului de imobilitate, repetata la 12 ore.
Tactica C: in cazul scroafelor cu interval înțărcare mai mare de 5 zile, estrul este
scurt si ovulația se declanșează mai devreme- in acest caz, se recomandă
monta/inseminare in momentul apariției reflexului de imobilitate, repetată la 18
ore.
Având în vedere că 18% din scroafe au ovulația in intervalul 44-60 ore de la debutul
căldurilor, repetarea montei poate fi realizată chiar la 48 ore de la debutul căldurilor.

Oricare tactică abordată trebuie să asigure intervale de fecunditate de 30-36

ore. Alegerea tacticii inseminării depinde de tehnica si numărul depistărilor
efectuate in fiecare zi si, mai ales, de durata intervalului înțărcare-estru.
In cazul inseminării se recomandă si prezența vierului in preajma femelei,
pentru stimularea eliberării oxitocinei- factor care contribuie la succesul
transportului spermatozoizilor in tractul genital al scroafei, spre locul fecundației.
Monta sau inseminarea si succesul acestora sunt determinate de mulți
factori; dintre acestia, se pot enumera:
Momentul favorabil montei începe odată cu apariția reflexului de imobilitate
la vier; monta unică sau dublă trebuie executată astfel încât să se asigure
spermatozoizi capacitați si hiperactivați în momentul fecundității maxime a
fiecărui ovul. Prezența prea timpurie a spermatozoizilor in oviduct reduce rata
14
concepției, prin pierderile numerice și ale viabilității spermatozoizilor ajunși la
locul fecundării. In același timp, inseminarea prea târzie are același rezultat, dar
cauzat de pierderea viabilității ovulului (Bazer și col, 1993).
Sistemul de montă utilizat frecvent în exploatarea în adăposturi reci este
monta dirijată sau la mână. Aceasta permite împerecherile dirijate in boxe special
destinate montei; sistemul permite cunoașterea exactă a paternității, a datei montei
și utilizarea judicioasă a vierilor.
Tipul montei utilizate este fie monospermatic (se utilizeaza un singur vier), fie
heterospermatic (sunt folosiți doi sau mai mulți vieri).
In cazul montei repetate (efectuarea a 2-3 monte cu același vier), se obține o
prolificitate superioară celei simple.
Gruparea și regruparea femelelor care nu au manifestat călduri presupune
considerarea și abordarea diferențiată a femelelor supuse depistării căldurilor in
vederea montei; Sas (1996) consideră că regruparea trebuie realizată dependent de
grupa din care provine scroafa. La grupa scroafelor mari, după 12 zile de la
înțărcare se face regruparea I, iar la 24 zile regruparea a II-a; cele care nu intră in
călduri la 24 de zile de la regruparea a II-a, se reformează. In lunile de vară si in
cazul scrofițelor, dacă proporția celor intrate in călduri este mai mică de 75%, se
poate face regruparea a III-a.
Organizarea reformei scroafelor are loc imediat după înțărcare in cazul
scroafelor cu probleme reproductive sau cu rezultate slabe și se continuă după
formarea grupului de scroafe inseminate. In ultimul caz, reforma are in vedere
femelele care nu manifestă călduri, fiind sau nu supuse regrupării. Se acceptă ca in
adăposturile reci, alături de tulburările reproductive, unul dintre motivele reformei
să fie legat de condiția corporală (Luimmers si col, 2006).
In general, vierii se pot utiliza la reproducție până la 2-5 ani; in sistemele
mai puțin intensive, reforma vierilor este de 30-40%, in sistemele cu monte
intensive- 50-60%/an.
Scroafele apte de reproducție provenite din grupa scroafelor cu fătare nereușită
sau înlocuite cu doici in perioada 2-15 zile de la fătare, sunt cazate in
15
compartimentul scroafelor apte de reproducție, dar la acestea nu se face depistarea
decât după 21 de zile de la ieșirea din maternitate.
Adăpostirea, igiena și exploatarea adăpostului
Adăpostirea animalelor se face in structuri amenajate pentru sectorul
depistare-montă, cea mai utilizată fiind varianta schițată in figura 5.2.
In cazul reproducătorilor întreținuți in grup pe așternut din paie, regimul
termic ideal este de 15-20°C. Pe durata verii, măsurile menite a controla
microclimatul din adăpost trebuie să mențină temperatura la o medie de 26°C, cu o
maximă de 36°C (Honeyman, 1997). Particularizat, pentru femelele aflate in
sectorul depistare-montă, regimul de iluminat este de 14-16 ore lumină/zi, cu 100-
150 lucși. In acest sector, necesarul de așternut din paie de orz este de 1,8
kg/scroafă si zi (Kruger si col, 2006), iar evacuarea așternutului se face de 4-5
ori/an (Honeyman si Kent, 1997).

2.4 Întreținerea reproducătorilor

Cazarea scroafelor se face fie in boxe individuale, fie in boxe comune
(Harmon și col., 2004). In cazul practicării montei, vierii sunt cazați in boxe
individuale, in același adăpost cu scroafele sau, mai bine, in adăposturi situate in
apropierea structurilor pentru scroafe. In cazul practicării inseminării, vierii sunt
întreținuți in condiții de izolare față de femele.
Regimul de exploatare al masculilor este mai intens la vierii experimentați și
mai puțin intens la vierii tineri si la vieruși. In cazul montei necesarul de vieri este,
de regula, in raport de 1 vier la 20 femele. In orice tip de exploatare este preferată
inseminarea în locul montei naturale, intrucât necesarul de vieri este mai mic.
Regimul de utilizare al vierilor depistatori in zona de stimulare-expunere a
scrofițelor este in grupuri de cel puțin trei masculi pentru cel mult trei grupuri de
15-20 scrofițe (Beltranena și col, 2005).
Regimul de mișcare se poate rezuma la deplasarea pe care animalele o
realizează in boxa comună sau la circulația pe aleile de circulație.
In acest sector spațiul de odihnă este:
16
- 2,50-3,50m2/femelă aflată in sectorul de depistare-montă;
- 6,0 m2 pentru vieri, exclusiv zona de furajare, sau 6,90 m2/vier, incluzand zonele
murdară si cea destinată furajării.
Frontal de furajare este individual, asigurat prin standul de furajare.

2.5 Activități profilactice

De regulă, dar intotdeauna in acord cu prevederile Programului strategic de
profilaxie si combatere a bolilor la animale si de prevenire a bolilor transmisibile la om,
la înțărcarea scroafelor se fac vaccinarile impotriva parvovirozei, leptospirozei și
rujetului (Lammers si col, 2006). Vaccinarea vierilor impotriva leptospirozei se
face trimestrial, iar impotriva rujetului si pestei se face periodic, din 6 in 6 luni,
atât la scroafe, cât si la vieri (Moga, 2001).
In cazul inseminărilor derulate pe durata verii, in materialul seminal diluat se
pot introduce 4-5 UI oxitocină, cu puțin timp înaintea efectuării manoperei; acest
adaos favorizează creșterea ratei concepției.

2.6 Hrănirea reproducătorilor. Hrănirea vierilor

Cerințele nutritive ale vierilor pot fi satisfăcute prin administrarea unui furaj
care să asigure zilnic 6800 kcal ED, 260 g PB, din care 12 g lizina, 15 g calciu, 7 g
fosfor disponibil si 2 g acid linoleic. In rația zilnică se mai adaugă si 8000 UI
vitamina A, 88 UI vitamina E. De regulă, la vieri menținerea condiției de
reproducător se face prin hrănirea cu furaj combinat, restricționat si administrat
intr-un tain zilnic.
Consumul zilnic de furaj combinat in perioada de activitate este de 2,2-3,0
kg/animal si zi, in funcție de dezvoltarea corporală și intensitatea utilizării la
montă. In perioada de repaus, cantitățile se reduc la 1,5-2,0 kg. Vara, cantitatea de
furaj poate fi redusă cu 25-30%, prin utilizarea a 2-3 kg lucernă sau trifoi masă
verde, iar iarna 2-3 kg morcovi.
Tipul furajelor administrate are o mare importanță, atât pentru asigurarea
cerințelor, cât si pentru acțiunea pe care hrănirea o manifestă asupra
17
spermatogenezei; se recomandă folosirea ovăzului, orzului, mazărei, șroturilor de
soia si floarea soarelui. In practica fermelor din Romania, in structura NC de tip 0-
5 participă:
- furaje energetice: ovăzul 30-40%; porumb 20-40% si orz 10-20%;
- furaje proteice: mazăre 10%; șroturi de floarea soarelui și soia 8-12%;
- drojdii furajere 3-5%;
- furaje minerale - sare 0,5%, creta furaj era 1-1,5%, fosfati 0,5-1% si premix
vitamino-mineral 1%.
NC de tip 0-5 asigură 2950-3050 kcal/kg, cu 14% PB, 0,55% LIZINĂ,
0,75% Ca, 0,50% P și 0,50% sare.
Hrănirea scroafelor și a scrofițelor
Cerințele nutritive ale femelelor aflate in depistare-montă sunt comparabile
cu cele ale vierilor, doar că, după înțărcarea scroafelor, se recomandă practicarea
unei hrăniri stimulative (flushing-ul) care poate fi menținută incă 2-3 zile după
efectuarea montei.
Cantitățile de furaj combinat administrat scroafelor înțărcate cresc in
dinamică; Luca (2000) recomandă următoarea schemă de furajare: in ziua
înțărcării: post; in următoarele 2-3 zile: 2,0-2,2 kg NC; in restul perioadei, până la
montă, 3,0-3,5 kg NC, insa trebuie să se urmărească ca această alimentație
abundentă (alimentație de tip flushing), să nu depășească 10 zile, pentru a nu se
ajunge la îngrășarea scroafelor.
Rețeta administrată este de tip NC-05; dacă se constată întârzieri in
revenirea căldurilor, se poate recurge la substituirea unui kg furaj cu ovăz,
concomitent cu o suplimentare a premixului vitamino-mineral.
Pe durata iernii se sugerează asigurarea a 1/3 kg NC pentru fiecare 5°C sub
temperatura de 13°C; de altfel, cheia reușitei întreținerii pe durata iernii constă in
hrănirea corespunzatoare si asigurarea unui așternut de calitate (Honeyman si col.
1997).

2.7 Performanțe reproductive

18
 Rasele si hibrizii a căror creștere si performanțe au fost experimentate si
răspund bine la acest tip de creștere, sunt: femele hibride cu sânge de la rasele
Landrace, Yorkshire si Hampshire (Honeyman si col., 1997). La noi, pe lângă rasele
specializate se pot adăuga rasele aclimatizate in Romania, cum sunt rasele Duroc,
Marele Alb (Hutu, 94-99; 112-115 si 117-122; Sas si col., 2000 si 2000a), cele
autohtone -Bazna (Sas si Hutu, 2004) si Mangalița (Brussow, 2005), sau
populațiile de tipul Negrului de Strei (Hutu, 2006).
Honeyman si Johnson (2002) au comunicat la scroafele hibride ¼
Hampshire X ½ Yorkshire X ¼ Landrace întreținute pe așternut permanent, că in
primele 7 zile după înțărcare 92% din scroafe au fost montate- media intervalului
înțărcare-estru fiind de 7,5 zile.
Cazarea scroafelor pe așternut permanent generează o ușoară prelungire a
mediei intervalului înțărcare-estru; femelele cazate in boxe individuale manifestă
estru in medie la 5 zile după înțărcare, iar cele cazate in grup, pe așternut
permanent, la 6 zile. In general, cei mai mulți autori susțin că performanțele
reproductive nu sunt afectate negativ in sezonul rece, doar că scroafele și vierii
întreținuți in adăposturi reci consumă mai mult furaj. Depășirea temperaturilor
recomandate in adăposturile reproducătorilor poate avea consecințe negative. Spre
exemplu, la vierii întreținuți in climat cald, pot aparea primele semne ale afectării
calității materialului seminal după 6-8 săptămâni de la expunere. De cele mai multe
ori, calitatea spermei este afectată începând cu a doua săptămână de la debutul
expunerii la temperaturi ridicate. Scroafele sunt mai tolerante la temperaturile
mari, dar cu prețul pierderii a 10-20% din valoarea indicelui de fecunditate;
practic, in primele si ultimele 2-3 săptămâni ale gestației, expunerea la temperaturi
ridicate afectează sever prolificitatea si greutatea purceilor nou-născuți (Honeyman
si col.,1997).

3. TEHNOLOGIA ÎNTREȚINERII IN SECTORUL DE GESTAȚIE

In sectorul de gestație, tehnologia trebuie să asigure confortul scroafelor
19
gestante, să reducă comportamentul agresiv, să faciliteze depistarea reîntoarcerii
căldurilor, diagnosticarea gestației, să asigure furajarea individuală si să facă
posibilă gestionarea, controlul sau diminuarea factorilor de risc asociați avorturilor
(Hutu, 2006).
3.1 Structuri semicilindrice pentru sectorul de gestație
Caracteristicile tehnico-constructive generale ale structurii semicilindrice
pentru sectorul de gestație, sunt următoarele:
1. Suprafața odihnă/scroafă ≥ 2,25 m2
2. Alee de circulate: lățime: 0,9-1,25 m; material: beton raiat
3. Stand acces la furaj: lungime x lățime: 0,50 x 2,15 m, material: beton raiat
Compartimentările interioare in sectorul de gestație sunt: aleea de serviciu;
standul de furajare, care are si rol de boxe individuale pentru scroafele aflate in
primele 28 zile de gestație; boxele comune pentru scroafele gestante, in perioada
29-110 zile. In figurile 5.8-5.13 sunt prezentate diferite compartimentări care se
pretează in adăposturile reci pentru sectorul scroafelor gestante.
Adăpostul pentru 64 scroafe gestante care este schițat in figura 5.8 (vezi si
fig. 5.12) asigură un volum de 6,2 m2/scroafă si are suprafața utilă delimitată in
plan orizontal in două zone: una pentru furajare si una cu așternut permanent;
intrucât intre cele două zone diferența de nivel este de 40 cm, trecerea se face prin
intermediul unor trepte.
Zona de furajare, cu pardosea din beton raiat, ocupa 29% din suprafața utilă
a adăpostului, se afla la cota +0,40 m față de pardoseala zonei de odihnă si este
prevăzută cu două alei de circulație prin fața boxelor, 32 standuri individuale
dispuse pe două rânduri (câte 16 standuri/rând) si o alee centrală de acces a
scroafelor spre standuri.
In aceasta zona, prin deschiderea succesivă a celor două porți (5) (vezi fig.
5.8) se asigură accesul la furaje pentru intreg grupul de 32 de scroafe dintr-o boxă
longitudinală. Standurile de furajare pot fi utilizate si pentru furajarea suplimentară
a scroafelor cu condiție corporală precară, sau efectuarea altor manopere
(tratamente, diagnostic gestație etc.). Aleile (1) pot fi utilizate atât pentru inspecție,
20
cât si pentru prezentarea vierului depistator prin fața scroafelor blocate in standul
de furajare, in vederea depistării unor eventuale reîntoarcerii a căldurilor.
Accesul la apă este liber, adăpostul având prevăzute două adăpătoare cu
dispozitive de protecție împotriva înghețului, amplasate pe partea laterala a
ultimelor două standuri de furajare.
Zona de odihnă, prevăzută cu așternut permanent, împarte suprafața utilă a
adăpostului in două jumătăți cu dispunere longitudinală. In acest caz, cazarea
scroafelor se face in două boxe comune, in care pot fi introduse 32 scroafe/boxa.

21
22
 Adăpostul pentru 55 scroafe gestante schițat in figura 5.9 (vezi si fig.
5.10) permite atât cazarea individuală, in standurile de furajare, cât si cazarea in
grup, in boxe comune, rezultate prin împărțirea transversala a adăpostului in 2-6
boxe.
Zona de furajare și aleea de circulație sunt betonate, ocupa 33,7% din
suprafața utilă a adăpostului si se află la cota +0,40 m față de cota ±0,00. Aleea
longitudinală de circulație are lățimea de 90 cm si este situată pe o latură a
23
adăpostului. In situația cazării scroafelor gestante in standul de furajare, vierii
depistatori pot trece pe aleea de circulație, moment in care pot fi observate
eventualele scroafe care manifestă interes pentru acesta, confirmând eventualele
reintoarceri ale căldurilor.
Zona de odihnă, prevăzută cu așternut permanent poate fi divizata in plan
transversal, in funcție de numărul grupelor de scroafe. Subzona de acces la
standurile de furajare (notata cu 3-4 in fig. 5.9) poate fi redusă până la marginea
acestora.
Accesul la furaje se face prin intermediul standului, concomitent pentru
toate cele 55 scroafe; in cazul scroafelor cu condiție corporală precară, se poate
practica întreținerea individuală si furajarea suplimentară. Apa se asigură prin
intermediul adăpătoarelor situate pe peretele opus standurilor de furajare; având in
vedere ca furajarea este restricționată, se asigură câte o adăpătoare pentru 15
scroafe. Numărul lor poate fi mărit in funcție de numărul grupelor/boxelor
delimitate.
De asemenea, in cazul cazarii scroafelor in standul de furajare, apa poate fi
asigurata și printr-o adăpătoare cu niplu, montată in apropierea jgheabului de
furajare (vezi fig. 5.10 si 5.13).

24
Fig. 5.9. Schița secțiunii orizontale (sus) și transversale (jos) a unui adăpost cu 55
standuri individuale dispuse pe o latura
1- alee pentru circulație si furajare; 2 - 5 5 standuri individuale pentru furajare si
intreținere individuală; 3- zona opțională de acces la standul de furajare; 4- zona cu
așternut permanent; 5- adăpătoare. (După Honeyman și col, 1997 ~ lowa, SUA)

In fața standurilor se observă o alee de serviciu, iar in spatele standului se poate

delimita zona de odihnă cu așternut permanent; de-a lungul joncțiunii dintre zona
de furajare și zona de odihnă se poate observa o zonă murdară, in special în
porțiunea centrală a adăpostului.

25
26
27
Foto: Payne, 2004, Australia

28
 Adăpostul pentru 65 scroafe cu stație automată de furajare schițat in
figura 5.11 permite furajarea individuală a scoafelor.
Zona de furajare este limitată la zona ocupată de stația de furajare și de zona
de acces spre această stație; ambele sunt dispuse pe o suprafață din beton la cota
+0,40. In stația de furajare, accesul la furaj se face automatizat, in concordanță cu
stadiul gestației si condiția corporala a scroafei.
Zona de odihnă este prevazută cu așternut permanent si ocupă restul
29
spațiului util din adăpost, fără a necesita existența vreunei compertamentări.

3.2 Organizarea muncii și regimul exploatării animalelor

Inaintea populării adăpostului cu scroafe, se recomandă verificarea
funcționalității sistemelor de furajare si distribuție a apei.
Popularea grupelor de scroafe se face respectând principiul populării si
depopulării totale. Ideal, popularea se face cu scroafe din aceeași categorie, număr
de ordine al gestației, greutate si mărime.
In cazul adăposturilor cu zonele de furajare si odihnă dispuse longitudinal,
popularea poate fi făcută de la un capăt spre celalalt, scroafele fiind grupate si
cazate in 2-4 boxe. Deși este mai scumpă, din punct de vedere tehnologic,
compartimentarea conferă un plus de funcționalitate (vezi modelul sugerat in fig.
5.9-5.10).
Practic, împărțirea zonei de odihnă în mai multe boxe permite exploatarea
scroafelor in mai multe grupe, dependent de condiția corporală (scroafe grase,
normale sau slabe) si mărimea acestora (scroafe mari, mijlocii, scroafe mici si
scrofițe).
Formarea grupelor de scroafe se face odată cu înțărcarea sau la începutul si
sfârșitul gestației; noile scrofițe se introduc ca subgrupuri, care au fost deja
formate. Spre exemplu, pentru un grup de 30 scroafe, numărul subgrupului de
scrofițe introduse trebuie sa fie 5-6. Pentru un grup de 50 scroafe, se introduce un
subgrup de 6-8 scrofițe deja acomodate. In cazul unui management defectuos al
grupelor de scroafe din sectorul de gestație, pot apărea situații conflictuale care
sunt asociate cu prolificitatea slabă (Karkn si col, 2005).
Contracararea efectelor generate de comportamentul agresiv se poate face
prin mai multe seturi de măsuri, si anume;
- prin gruparea in săptămână a 5-a a gestației, după o perioada de cazare
individuală; la scoafă, odată cu stabilirea gestației după ziua a 15-a,
comportamentul agresiv este mai ponderat;
- prin asigurarea unui așternut excesiv de abundent in momentul introducerii
30
subgrupelor noi (Durrel și col, 1997);
- prin introducerea in boxa de scroafe a unui vier vasectomizat pentru o perioadă
de 3-5 zile18.
Temperarea comportamentului agresiv- pentru asigurarea si menținerea unei
ierarhii sociale stabile in grupul de scroafe gestante in boxe comune, sunt necesare:
- gruparea scroafelor in funcție de de experiența parturițională; in fapt, gruparea
scroafelor cu același număr de fătări;
- introducerea scrofițelor în subgrupuri si menținerea pe cât posibil a grupurilor
statice, fără lotizari si relotizări (Turner și col., 2003 și 2004);
- furajarea individuală, preferabil in standuri individuale, care pot fi utilizate si ca
loc de refugiu pentru scroafele care sunt agresate in afara momentelor in care are
loc furajarea;
- asigurarea spațiului necesar si posibilitatea hrănirii suplimentare a scroafelor
slabe;
- momentul introducerii scrofițelor în grupul de scroafe deja format este fie imediat
după înțărcarea scroafelor, fie la dezmembrarea boxelor de fătare si începerea
lactației in grup;
- utilizarea unor boxe cu colțuri- pentru a permite refugiul animalelor subordonate
ierarhic in colțurile boxei (Wiegand și col, 1994).
In condițiile asigurării acestor aspecte, scroafele gestante, comparativ cu
cele din alte sisteme de creștere, manifestă mai puține tulburări locomotorii,
prezintă un status imunologic și au o condiție corporală mai bune.
18
Se pare că această masură reduce agresivitatea scroafelor si îmbunătățește
performanțele reproductive (crește rata supraviețuirii embrionare la momentul
implantării) după grupare. Explicația nu este încă bine fundamentată științific, dar
se pare ca prezența vierului (posibil stimularea vizuală, contactul tactil sau
feromonii) redirecționează comportamentul agresiv spre vier, sau feromonii
vierului mențin starea de cumințire a scroafelor. De asemenea, androsteronul din
saliva vierilor are efect sedativ asupra scroafelor (McGlone și Mormw, 1988).

31
 3.3 Adăpostirea animalelor și exploatarea adăpostului
Adăpostirea scroafelor gestante se face în structuri care, din punct de vedere
funcțional, prezintă două zone: una de odihnă, cu așternut permanent și una
destinată furajării. Valorile parametrilor de microclimat și menținea acestora se
face la fel ca în sectorul anterior.
Zona pentru furajare poate fi situată la un capăt al adăpostului (vezi fig.
5.12), pe o latură, sau poate să aibă un amplasament central.
Furajarea se realizează, de regulă, în standuri individuale care, după intrarea
scroafelor permit atât închiderea și blocarea, cât și părăsirea boxei prin deschiderea
porții frontale. Practic, standul de furajare permite și izolarea animalelor și elimină
riscul agresiunilor care survin, cel mai frecvent, odată cu furajarea.
Zona de odihna (sus) cu două boxe longitudinale și zona de furajare (jos) cu
32 standuri de furajare dispuse pe două rânduri - vezi si fig. 5.8. Furajarea se face
succesiv pentru fiecare din loturile de scroafe cazate in cele două boxe ale
adăpostului. Inițial se introduc cele 32 scroafe dintr-o boxă, după care se eliberează
standul și se introduc celelalte 32 scroafe; practic, fiecare stand se utilizează pentru
două scroafe din adăpost.
Furajarea la stația automată, deși mai costisitoare ca urmare a costului
stației, permite managementul intensiv al scroafelor prin abordarea individual-
diferențiată a furajării.
Sistemele de ventilație, cel de răcire a adăpostului sau de răcorire individuală
a animalelor sunt deosebit de importante în menținerea microclimatuiui și
reducerea riscului apariției stresului termic al femelelor gestante- de cele mai multe
ori, intensificarea ventilației se realizează prin amplasarea a 2-4 ventilatoare care
cresc viteza curenților de aer longitudinali (Honeyman și Kent, 2000).
Regimul de iluminat este de 14-16 ore lumină/zi, cu o intensitate de minimum 55
lumeni/m2.
Necesarul de așternut depinde de sezon (vezi tabelul 3.3); pe durata iernii,
consumul este mai mare, iar pe durata verii, mai mic. In general, in cazul
scroafelor din gestație necesarul de paie poate fi stabilit la 1 kg/zi si scroafa; pentru
32
mtreaga perioada de cazare in sectorul de gestație consumui de paie este de 110 kg.
Gunoiul care provine din acest sector este mai uscât, motiv pentru care, in cazul
compostarii lui, este necesara adaugarea de apa, pentru favorizarea fermentatiei
(Honeyman și col., 1997).
Necesarul de materiale utilizate ca aşternut
Material utilizat pentru aşternut kg/an şi scroafă kg aşternut/porc gras livrat
medie vară iarnă
Tocătură de tulei 305-455 90 60-70 90-115
Coceni de porumb 365-545 90 70-80 110-140
Paie de orz 365-545 110 70-80 110-140
Paie de ovăz 270-410 85 50-60 80-100
Paie de grâu 340-510 100 65-80 100-130
Rumeguş lemn de esenţă tare 510-760 150 95-115 150-190
Rumeguş lemn de pin/brad 305-455 90 60-70 90-115
Talaş de lemn de esenţă tare 510-760 150 95-115 150-190
Talaş de lemn de pin/brad 380-510 115 70-85 15-145

3.4 Întreținerea scroafelor gestante

Întreținerea si cazarea scroafelor pe durata gestației se poate face diferențiat
- individual si in grup, in funcție de stadiul gestației:
- in primele 28 de zile, ca urmare a avantajelor cresterti in boxe individuale,
cazarea poate fi realizata in standul de furajare;
- in perioada 29-110 zile, cazarea se face in boxe comune; acest tip de întreținere
stimulează manifestarea estrului in cazul unor eventuale reîntoarceri a căldurilor
(Honeyman și Kent, 1996).
Avand in vedere specificul creșterii in grup, specificul categoriei si pentru
diminuarea comportamentului agresiv, a stressului si avorturilor, trebuie respectate,
in principal, două condiții: individualizatea frontului de furajare si alocarea unui
spatiu suficient, cu un design adecvat (Honeyman și Kent, 1996). Astfel, la
dimensionarea boxelor comune se recomandă asigurarea unor spații care să
permită existența unei distanțe sociale de 1,8 m; respectarea acestei distanțe este
necesară in ideea diminuării comportamentului agresiv si stabilirii ierarhiei sociale
(AVI's Standard).

Regimul de mișcare se asigură prin alocarea a 2,25-2,50 m2 suprafață de

33
odihnă/scroafă (Harmon si col., 2004); această suprafață depinde insă si de
mărimea grupului, spre exemplu, la grupe de 30 scroafe, se recomandă 2,60
m2/scroafă, la grupe de 15-29 scroafe, 3,25 m2/scroafă, iar pentru grupe mai mici
de 10 scroafe, se recomandă 3,70 m2/scroafă (AVI's Standard).
Frontul de furajare este individualizat si, de regulă, se asigură prin furajarea
la stand sau front delimitat cu panouri, mai rar stație de furajare.
Izolarea scroafelor slabe sau tarate se poate face in boxe de izolare (vezi fig.
5.9) sau pe standul de furajare (vezi fig. 3.5 si 3.6) doar că, in ultimul caz, are loc
reducerea numărului de standuri care pot fi destinate furajarii.

3.5 Activități profilactice și sanitar-veterinare

Dependent de situația epidemiologică concretă a fermei, profilaxia specifică
se face prin vaccinare. De regulă se practicăă vaccinarile împotriva rujetului (la un
interval de șase luni), leptospirozei, a infecțiilor clostridiene, a celor cu E. coli si a
parvovirozei.
Vaccinarea impotriva leptospirozei se face in două reprize, la interval de 7-
10 zile, ultima administrare fiind realizată înainte cu cel puțin trei săptămâni de
data prevazută a fătării; cel mai frecvent, in a 55-a si a 65-a zi a gestației. De
obicei, vaccinarea contra anaerobiozei purceilor se face asupra scroafelor gestante,
in perioada 70-95 zile, in două reprize, la un interval de 25 zile. Atunci când
anaerobioza evoluează concomitent cu colibaciloza și vaccinarea scroafelor este
concomitentă pentru cele două boli (Moga si col, 2001).
Diagnosticarea gestației se realizează prin modalități si tehnici diferite, in
funcție de facilitățile existente in adăpost. Spre exemplu, prezentarea vierului la
scroafele care se afla in zona de furajare, permite, indirect, diagnosticarea gestației,
prin depistarea scroafelor negestante care manifestă intoarceri ale căldurilor.
Diagnosticarea gestației cu un grad mai mare de acuratețe se poate face prin
examen ultrasonografic (echipamente cu efect Doppler, ultrasunete cu amplitudine
mare sau examen ecografic in timp real), in intervalul 30-75 zile. De regulă se fac
două examinari, una la 36 zile si alta la 56 zile; examinarea se face odată cu
34
furajarea, indiferent de locul in care aceasta se realizează (stand scurt cu biofixare,
stand cu posibilitate de blocare, stație automată etc.), după o prealabilă dietă
hidrică de 12-14 ore.
3.6 Hrănirea scroafelor gestante
Cerințele nutritive ale scroafelor gestante trebuie să considere masa
corporală la momentul montei, să asigure controlul creșterii in greutate pe durata
gestației si să susțină prolificitatea așteptată; pentru scroafe cu greutăți de 125-200
kg, la care se doresc sporuri totale pe durata gestației de 30-50 kg si se așteaptă o
prolificitate de 11-12 purcei, sunt necesare: 6115-6600 kcal ED, 220-255 g PB, din
care 9,4-11,4 g lizină, 14 g calciu, 6,5 fosfor disponibil, 7400 UI vitamina A, 270
UI vitamina D3, 81 UI vitamina E si 2 g acid linoleic.
In adăposturile sugerate, furajarea femelelor se face cu furaj combinat uscat,
administrat restricționat. Administrarea furajului se poate face in unul sau mai
multe tainuri, la stația automată de furajare, in standul individual de furajare cu
acces liber și inchidere individuală sau colectiva, la standuri scurte, cu respectarea
fixării biologice prin distribuirea furajului cu viteza si debit micșorat.
Nivelul furajării depinde de categoria scroafei și stadiul gestației si este, in
fapt, o subalimentație, care se realizează prin administrarea furajului in cantitățile
prezentate in tabelul 5.5.
In funcție de greutatea la momentul montei, pe durata gestației obiectivul
nutriționistului este ca scrofițele de 125-150 kg si scroafele mici (175 kg) să
dobândească un spor total (masa corporală a produșilor de concepție, învelitoarelor
fetale si a mamei) de 55-40 kg masă corporală și o grosime a stratului de slănină de
25 mm. Pe durata ultimelor 14 zile, se recomandă suplimentarea rației cu 1-1,5 kg;
astfel, se poate ajunge la un consum zilnic de 4,5 kg, cu specificarea că
suprafurajarea pe durata gestației poate cauza diminuarea apetitului pe durata
lactației scroafelor.
5.2 Ovulaţia scroafelor dependent de durata intervalului înţărcare-estru

35
Ovulaţie la intervalul de la Durata intervalului înţărcare-estru
debutul estrului 4 zile 5 zile 6 zile
0-24 ore 5% 16% 45%
24-32 ore 19% 36% 17%
32-40 ore 34% 25% 18%
peste 40 ore 42% 23% 9%
Ovulaţie la intervalul de la Durata intervalului înţărcare-estru
debutul estrului 4 zile 5 zile 6 zile
0-24 ore 5% 16% 45%
24-32 ore 19% 36% 17%
32-40 ore 34% 25% 18%
peste 40 ore 42% 23% 9%

Pentru scroafele adulte cu masa corporală de 200 kg, obiectivul este ca

sporul dobândit pe durata gestației să nu fie mai mare de 30-35 kg, iar grosimea
stratului de slănină la înțărcare să nu fie mai mică de 15 mm. Honeyman si Kent
(2001) recomandă o rație mai densă, cu 3260 Kcal, 12,2% PB, 0,56% lizină, care
să fie administrată diferențiat: 1,8 kg în primele două treimi ale gestației și 2,7 kg
în ultima treime. Ca urmare a specificului exploatării in adăposturile semicilindrice
si pentru menținerea homeostaziei in ambiante reci, pe durata iernii, scroafele
gestante au nevoie de 5-25% mai mult furaj (Holden si col., 1996; Hammers si col,
2006), motiv pentru care se recomandă administrarea acestuia în concordanță cu
punctajul condiției corporale.

5.3 Regruparea scroafelor în funcţie de grupă

Categorie Gruparea I-a Regruparea a II-a Regruparea a III-a

(R-I) (R-II) (R-III)
Scrofiţe 45 zile de la începerea 25 zile după R-I în lunile de vară
depistării
Scrofiţe mici şi mijlocii 14 zile după înţărcare 24 zile după R-I în lunile de vară
Scrofiţe mari 12 zile după înţărcare 24 zile după înţărcare după 15 zile de la
intrarea în R-II, reformă
Scroafe venite din încep depistarea la 21 zile de la venirea din maternitate iar regruparea se
maternitate (VM)15 realizează în funcţie de categoria din care fac parte
Scrofiţele reformate nu sunt supuse depistării căldurilor

36
 5.4Regimul de utilizare zilnică la montă a vierilor
Monte heterospermice Monte monospermatice
Categorie vieri (montate pe zi/zile repaus) (montate pe zi/zile repaus)
regim mediu regim intens
vieri adulţi (peste 15 luni) 1/1 2/1 2-1/3
vieri tineri (12-15 luni) 1/2 1/1 2-3/5
vieruşi (9-11 luni) 1/3 - 2-3/6
vieruşi începători (8-9 luni) 1/7 - -

Ovulaţie la intervalul de la Durata intervalului înţărcare-estru

debutul estrului 4 zile 5 zile 6 zile
0-24 ore 5% 16% 45%
24-32 ore 19% 36% 17%
32-40 ore 34% 25% 18%
peste 40 ore 42% 23% 9%

Tabelul 5.5
Nivelul furajarii* femelelor in funcție de stadiul gestației și categor NC cu 3150 kcal ED/kg
Stadiul gestației (zile)
Câtegona de femele ------1-21 ----------- ------------------ 22-90 91-115
Scrofițe (kg furaj) ________________ 1,8-2,3 1,8-2,3 2,0-3,0 (4,5)
Scroafe (kgfuraj) _________________ 2,0-2,5 2,0 2,2-2,5

La noi, pentru scroafele gestante, se utilizeaza NC de tip 0-619 in structura căruia

pot participa:
- cereale (porumb, orz, ovăz) 60-70%;
- furaje proteice vegetale (tărâțe, șroturi, mazăre, făină de lucernă) 20-25%;
- furaje de origine animală și microorganică 2-3%;
- furaje minerale: sare 0,5%, cretă furajeră 1-1,5%; fosfati 0,5-1% si premix
vitamino-mineral 1% (Luca, 2000).
19
Condiția de calitate a NC de tip 0-6 este: 3050-3150 Kcal EM/kg, 14% PB cu
0,42% lizină si 0,28% metionină+cistină; 0,75% Ca; 0,50% P; 0,50% sare si
maximum 7% celuloza brută (Luca, 2000).

In tabelul 5.6, sunt prezentate câteva rații posibile pentru scroafele gestante.
Tabelul 5.6

37
Exemple de ratii pentru scroafe gestante

Specificare Ratii cu diferite niveluri energetice și proteice

Rl R2 R3 R4 R5 R6 R7 R8
Porumb 80,35 76,55 63,65
Boabe de sorg 79,85 76,10 63,40
Grau 84,95 80,90
Tărâțe 20,00 20,00
§rot soia 15,75 14,75 12,50 16,30 15,25 13,00 11,25 10,50
Faina de lucerna 5,00 5,00 5,00
Carbonat de calciu 0,95 0,75 1,15 1,00 0,80 1,25 1,00 0,80
Fosfat dicalcic 2,20 2,20 1,95 2,10 2,10 1,60 2,05 2,05
Sare 0,50 0,50 0,50 0,50 0,50 0,50 0,50 0,50
Vitami ne+minerale 0,25 0,25 0,25 0,25 0,25 0,25 0,25 0,25
3252 3175 3168 3128 3058 3078 3124 3053
Energie M Kcal/kg
Proreina, % 14,00 14,08 14,30 14,28 14,33 14,56 15,31 15,34
Lizina, % 0,65 0,65 0,65 0,65 0,65 0,65 0,65 0,65
Triptofan, % 0,17 0,18 0,17 0,17 0,18 0,18 0,22 0,22
Treonina, % 0,52 0,53 0,52 0,49 0,50 0,50 0,51 0,51
Met.+cistina % 0,51 0,51 0,48 0,42 0,43 0,42 0,56 0,56
Calciu, % 0,91 0,90 0,94 0,91 0,90 0,90 0,91 0,90
Fosfor, % 0,70 0,70 0,75 0,70 0,70 0,71 0,70 0,71

Prelucrare după Selk, 2006

TEHNOLOG1I ALTERNATIVE PENTRU CREgTEREA PORCILOR
Unii autori sugereaza ca ingestia paielor din așternutpe durata gestației favorizeaza
creșterea apetitului pe durata lactației, probabil ca urmare a cresterti capacitatii
tubului digestiv (Matte si col, 1994).

3.7 Performante productive și reproductive

Conform studiilor realizate de către mai mulți autori, întreținerea scroafelor
in adăposturi reci nu influențează semnificativ performanțele reproductive.
Rata fătării este comparabilă cu cea obținută in adăposturile convenționale si
este de peste 75% (Honeyman si Kent, 2000; Hammers si col, 2006; Leaflet, 2006).
După Honeyman si col. (1997), rata concepției si cea a fătării obținute la scrofițele
hibride sunt excelente, situându-se chiar peste 95%. Mai mult, unii autori
sugerează că pe durata gestației consumul de paie din așternut favorizează
creșterea prolificitatii (Swan si col., 1996).
In cazul unor femele hibride ¼ Hampshire x ¼ Landrace x ½ Yorkshire
montate cu vieri Duroc, proporția scroafelor cu reîntoarceri ale căldurilor poate
ajunge la 20%, iar rata fătării la peste 80% (Honeyman si col, 2002).
38
 TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII IN MATERNITATE
Tehnologia aplicată in maternitate urmărește exploatarea unor caracteristici
biologice si comportamentale ale scroafelor. In succesiune cronologică, aceste
caracteristici sunt reprezentate de: izolarea scroafelor față de congenere in preajma
parturiției, căutarea si construirea cuibului de fătare, fătarea, ocuparea cuibului
pentru alăptare si odihnă, abandonarea cuibului si integrarea in grupul de scroafe si
înțărcarea.
Adăposturile reci nu sunt cele mai potrivite, dar pentru sectorul de
maternitate există mai multe posibilitati de abordare a tehnologiei exploatării;
astfel, in acest sector se poate recurge la:
- utilizarea structurilor semicilindrice, cu posibilitatea de izolare si
incalzirea locală pentru a menține o temperatură in adăpost de cel puțin10°C;
- fătarea scroafelor in sectoare izolate termic si continuarea
alăptării in adăposturi pe așternut permanent. Această abordare apare in
cazul versiunii suedeze Ljungstrom, in care scroafele fată in adăposturi
convenționale termoizolate si, la vârsta de 14-20 zile, se realizează
înfrățirea purceilor după care lactația se continuă in boxe comune, cu
așternut permanent.

4.1 Structuri semicilindrice pentru sectorul maternitate-creștere

Cu toate ca sectorul maternitate-creștere este dificil de gestionat in structuri
semicilindrice acoperite cu prelată, chiar dacă aceasta este termoizolantă, in
eventualitatea construirii sale se recomandă respectarea urmatoarelor caracteristici:
1. Dimensiuni boxă fătare: minimum 1,8x2,4 m;
2. Volum aer/ scroafă: minimum 21 m3;
3. Culoar de acces la furaje: lățime: min 1,8 m; material: beton raiat;
4. Zona de furajare: 25% din suprafață utila a adăpostului; material: beton raiat la
cota +0,4;
In cazul organizării fătărilor in structuri ușoare, sectorul fătare-creștere
39
trebuie in așa fel compartimentat, încât să permită construirea cuibului de fătare,
accesul scroafelor la hrană si menținerea purceilor in cuib, cel puțin până la o
anumita vârsta; de asemenea, trebuie sa faciliteze constituirea grupelor de infrățire
după desființarea boxelor de fătare.
In figurile 5.14 si 5.15 sunt prezentate două compartimentări posibile pentru
fătările derulate in anotimpuri calde sau relativ calde.
Funcțional, adăpostul este inițial impărțit in două compartimente
longitudinale; la rândul sau, fiecare compartiment este delimitat in trei zone:
Zona de furajare se afla la cota +0,40, fie la extremitatea sudică (vezi fig.
5.14), fie in zona centrală a adăpostului (vezi fig. 5.15). Aici scroafele au acces
liber la furaj si la apă. Pentru purceii sugari cu vârste mai mari de 7-10 zile se
recomandă amenajarea unei zone destinate furajării suplimentare; aceasta poate fi
amplasată fie in cadrul zonei de furaj are a adăpostului, fie intr-o boxă in care s-au
desfășurat primele fătări. Zona de furajare a purceilor are 2-3 adăpătoare,
hrănitoare pentru furajul prestarter si hrănitoare pentru suplimentul de lapte.
Această zonă trebuie să fie accesibilă doar sugarilor si să impiedice accesul
scroafelor; de regulă, limitarea accesului scroafelor se face prin intermediul unui
grilaj metalic.
Zona de fătare are două rânduri de boxe de fătare. Boxele de fătare au
laturile de 1,80-2,40 m, sunt confecționate din panouri pline, cu înălțimea de 1,20
m. In partea dinspre culoarul de plimbare a scroafelor boxele au prevțzut un spațiu
de acces de formă dreptunghiulară (50x70 cm) care, in partea inferioară, are
montată o rola de claustrare a purceilor (vezi fig. 5.14 si 5.15). Diametrul rolei de
claustrare este de 10-15 cm, iar înălțimea părții superioare a cilindrului poate
ajunge până la cota +35...+40 cm (Algers, 1991; Braun și Algers, 1993). Practic,
rola cilindrică din cadrul spațiului de acces are două scopuri: 1. protejează ugerul
scroafei la trecere prin cadrul spațiului de acces in boxă; 2. păstrează purceii in
interiorul boxei in primele 4-5 zile de viață. Atunci când purceii devin capabili să
treacă peste rolă, aceasta poate fi indepărtată.
Zona de circulație si acces la furaje apare ca zonă funcțională doar atunci când
40
sunt montate boxele pentru fătare. Aceasta are 2,25-2,35 m lățime si reprezintă in
fapt un culoar care facilitează accesul scroafelor la hrană (furaj si apă). După
demontarea boxelor de fătare, zonele de fătare si acces la hrană se reunesc pe
durata lactației intr-o singura zona, respectiv in zona de odihnă care, pe durata
lactației, va fi acoperită in intregime cu așternut permanent. Finisajul pardoselii
ultimelor două zone este din beton raiat la cota ±0,00m. In plan transversal,
pardoseala nu are pantă. In plan longitudinal, pardoseala poate să aibă o pantă de
1,5% care este orientată in direcția sud-nord.
Invelitoarea este din prelată dublă, termoizolantă cu un strat de aer. De
regulă, in adăpost nu există instalații pentru răcorirea sau pentru producerea
căldurii, intrucât se consideră ca fermentarea așternutului, căldura biologică si
căldura cuibului asigură un mediu suficient de bun pentru purcei (Honeyman și
Kent, 1996). Totuși, in situația in care se impune, instalațiile de încălzire sau răcire
generală a aerului se amplaseaza central. Instalațiile de încălzire locală pot fi
amplasate in boxe sau, după înțărcare, de-a lungul pereților structurii.
In acest adăpost se recomandă existența unei instalații de iluminat; aceasta
va fi amplasată central, pe linia mediană a adăpostului, astfel ca in interiorul boxei
de fătare să se păstreze semiintunericul.

1 1

Fig. 5.14a. Secțiune transversală prin adăpostul destinat sectorului fătare-creștere

1- boxe pentru fătare; 2- culoar de acces la furaj si apă; 3- zona betonată destinată
furajarii scroafelor; 4- hrănitoare; 5- adăpătoare; 6- zid despărțitor intre
compartimente; 7- tub radiant; 8- corpuri de iluminat; 9- invelitoare din prelată
termoizolantă.

41
 In figurile 5.16 si 5.19 se prezintă o altă abordare si o altă compartimentare,
recomandată pentru fătările derulate in climat rece. De asemenea, din punct de
42
vedere funcțional, adăpostul este împărțit in două compartimente, fiecare
compartiment cu trei zone:
Zona de furajare are specificații identice cu cele prezentate la varianta
anterioară și in acest caz, zona de furajare poate fi dispusă central sau la un capăt al
adăpostului. Purceii sugari benefidază de o zonă de furajare suplimentară in
interiorul boxei de fătare, încălzită cu lampi de 250W.
Zona de fătare, spre deosebire de primul caz, este amplasată central și este
alcătuită de asemenea din două rânduri de boxe de fătare. Boxele de fătare au uși
și, pe durata iernii, sunt amplasate sub o altă structura semicirculară, in care se
gasește și o instalație pentru producerea căldurii- de regulă un tub radiant de
150000 BTU/oră.

Fig. 5.16. Vedere de ansamblu al unei maternități cu miez termic

Preluare de la adresa www.pfi. iastate.edu
BTU = British Thermic Units

43
44
 Zona de circulație si acces la furaje are 1,60m lățime si apare ca zonă
funcțională doar atunci când sunt montate boxele pentru fătare; pe durata verii, este
bine ventilată de către 2-4 ventilatoare cu diametrul de 75 cm.
Invelitoarea exterioară este din prelată simplă sau dublă, caz in care este
termoizolată cu un strat de aer. Invelitoarea structurii amplasate peste boxele de
fătare este dintr-o singura foaie de prelată translucidă si are rolul de a menține mai

45
caldă zona centrală a adăpostului.

4.2 Organizarea muncii și regimul de exploatare

Dependent de facilitățile existente, fătarea poate fi organizată in adăposturi
termoizolate (vezi versiunea Ljungstrom) sau in structuri reci; in cazul utilizării
structurilor semicilindrice, se vor avea in vedere următoarele:
Popularea survine după operațiuni prealabile de igienizare a adăpostului si a
animalelor. Scroafele se introduc in maternitate, in grupuri de aceeași categorie
(scrofițe, scroafe mari, scroafe mijlocii) si număr al fătării, cu 2-5 zile inainte de
data programată a fătării - de regulă in ziua a 110-a a gestației.
Dimensiunea recomandată a grupului este de 8-12 scroafe* (AVT's Standard);
fiecare compartiment se populează cu un număr de scroafe cel mult egal cu
numărul boxelor asamblate. Pe durata populării, poate avea loc si modificarea
componentei grupului de scroafe, prin extragerea sau introducerea de noi femele
(Honeyman si Kent, 1996).
Versiunea Ljungstrom (nume care vine de la fermieml suedez Gunnar Ljungstrom,
cel care a inventat aceasta versiune - Halverson, 1994) - cu fătare in adăposturi
termoizolate, presupune organizarea fătării scroafelor in matenități termoizolate,
încălzite, cu boxe de fătare. In acest caz, scroafele sunt introduse cu 2-3 zile
inaintea fătării si rămân in maternitate pentru 14-20 zile. In principiu, in fermele
mici, maternitatea are 1-2 module a câte 20 boxe care sunt utilizate intr-un ritm
foarte intens -16-18 cicluri/an. Gruparea scroafelor si înfrățirea purceilor are loc
la 14-20 zile de la fătare. Transferul in structurile semicilindrice, in compartimente
cu așternut permanent, se realizează pe durata unei zile dar gradual, in funcție de
categoria mamei. Astfel, primele sunt introduse scrofițele, impreună cu purceii lor;
după ce acestea s-au obișnuit, sunt introduse scroafele mici si purceii lor si,
ulterior, scroafele mari împreună cu purceii lor. Astfel, se pondereaza și
diminuează comportamentul agresiv al scroafelor mari, prin faptul ca sunt ultimele
sosite si că, in plus, acestea trebuie să se ocupe de proprii purcei.
*
Rossiter și Honeyman (1997) sugerează pentru fiecare grup de 30 femele alocarea
46
unei structuri de 9,20x22,0 m si a unei suprafețe de 0,9-1,1 m2/porc îngrășat.
Premisa de la care se pleacă este ca, dacă 80% din cele 30 femele (24 scroafe) vor
înțărca 8-9 purcei, atunci in adăpost vor fi 190-215 purcei înțărcați.

Construirea cuibului de fătare are loc in libertate deplină, cu toate că nu

toate scroafele iși construiesc cuibul de fătare in boxele amenajate. Din punct de
vedere tehnologic, ar fi ideal ca 98% din scroafe să ocupe boxa de fătare in care să
isi construiască cuibul de fătare. Din experiența practică, in condițiile in care nu se

47
asigură asistență la fătare, 90% (după Baxter, 1991), 88% (după Fisher, 1990) sau
doar 83% (după Nash, 1994) dintre scroafe isi construiesc in mod voluntar cuibul
in boxe. Contracararea acestui neajuns se poate face prin mai multe tipuri de
intervenții:
- amenajarea neospitalieră a spațiului din afăra boxelor, pentru a descuraja fătările
prin lipsa așternutului, udarea pardoselii (Homvers si col., 1992) sau iluminarea
foarte puternică;
- blocarea scroafelor in boxele de fătare pe durata perioadei prepartale (Houwers și
col., 1993);
- facilitarea fătării in orice locație a compartimentului - reprezintă, in fond,
adoptarea versiunii Thorstensson (Algers, 1991), versiune in care toată pardoseala,
indiferent dacă este cea a boxelor sau cea destinată circulației, este acoperită cu
așternut permanent (vezi fig. 5.5b).
Organizarea fătării: fătarea sau parturiția are loc cu sau fără intervenția si ajutorul
omului. Pe durata lactației, pericolul strivirii purceilor se diminuează prin montarea
spațiilor de refugiu (țevi metalice fixate la distanța de 25 cm față de pardosea si
față de pereții boxei). Aceste bare sunt dispuse pe intreg perimetrul boxei,
deoarece, de cele mai multe ori, poziționarea scroafelor in momentul alăptării este
spre marginile pereților boxei.
Redistribuirea purceilor se poate realiza doar in primele două zile de viață, intre
scroafe cu loturi de purcei de aceeași vârsta (Honeyman si Kent, 2001). In acest
sistem, poate să apară si suptul la o altă scroafă, dar acest aspect nu este o
problemă deosebită, dacă purceii sunt uniformi in ceea ce privește greutatea si
vârsta (Algers, 1991).
Înfrățirea purceilor incepe la 7-10 zile, in momentul in care se înlătură rolele de
claustrare din dreptul ușilor si se definitivează la 10-14 zile, când se dezmembrează
pereții boxelor de fătare (Payne si col., 2004). Practic, după înfrățire, in intervalul
2-5 săptămâni, purceii si scroafele ocupa intregul compartiment din adăpost. Prin
dezmembrarea boxelor, se formeaza grupuri de 10 scroafe lactante împreună cu
purceii lor (Honeyman si Kent, 1996). In cadrul unui astfel de compartiment, se
48
recomandă ca vârsta purceilor să nu difere cu mai mult de 3-5 zile.
Înțărcarea purceilor are loc la vârsta de 5-6 săptămâni; in tarile UE si deci si
in Romania, ințărcarea este interzisă, in prezent, inainte de vârsta de 28 de zile.
Înțărcarea se face prin extragerea scroafelor din adăpost și transferul lor in sectorul
depistare-montă sau, daca este cazul, la reforme. Stresul de înțărcare este
minimizat ca urmare a extragerii scroafelor si nu a purceilor care rămân in același
adăpost, cu aceleași facilități si condiții de întreținere și furajare.
Înțărcarea scroafelor. Sistarea secreției lactate a scroafelor este generată de
reducerea progresiva a cantității de furaj din ultimele zile ale lactației si dietă din
prima zi după separarea de purcei. In situația in care reducerea furajului nu dă
rezultatele scontate, se poate recurge si la alte măsuri, care includ: relotizarea
scroafelor in sectorul de depistare-montă; efectuarea unor tratamente sau a
vaccinărilor; dieta totală (inclusiv privarea accesului la apă); administrarea
medicației purgative.

4.3 Adăpostirea și amenajarea boxelor de fătare

Pregătirea compartimentului și montarea boxelor de fătare se face astfel
încât scroafele să poată fi cazate inainte cu 2-5 zile de data programată a fătării.
Delimitarea funcțională are in vedere faptul ca, in preajma fătării, izolarea vizuala
a femelelor in perioada peripartala reduce comportamentul agresiv (Arey si
col,1992), cunoscută fiind tendința de separare in vederea construirii cuibului de
fătare (Jensen, 1986).
Funcțional, adăpostul ate o zona de fătare prevazută cu boxe pentru fătare, un
culoar de circulație al scroafelor si o zona de furajare. In boxele de fătare se
introduce așternutul din paie, in strat de 15-30 cm. De regula, in perioada
premetgătoare fătării, culoarul de circulație al scroafelor nu este prevăzut cu
așternut, pentru a nu favoriza formarea cuibului de fătare in afăra boxelor. Pe
durata sezonului cald, culoarul de circulație neacoperit cu așternut facilitează
termoliza scroafelor prin conducție; in acest caz, scroafele se asează cu abdomenul
si toracele pe pardoseala mai rece a adăpostului.
49
 Furajarea scroafelor se face de regulă in afăra boxelor de fătare, in zona
special destinată furajării, prevazută cu hrănitoare tronconice.
Regimul termic din adăpostul scroafelor lactante este de 15-20°C, iar
necesarul de aer se poate calcula, dependent de sezon, la 25-200 m3/ora si animal
(Lynch, 2006). Incalzirea se poate face fie local, cu lămpi ce emit radiații infraroșii
si care sunt amplasate la nivelul cuibului de fătare, fie general, cu ajutorul unor
tuburi radiante, dispuse sau nu sub o altă structură semicilindrică. Termoizolarea
structurii in lunile de iarna se face prin insuflarea unui strat de aer intre cele două
straturi de prelată.
Menținerea temperaturil in cazul utilizării variantei prezentate in fig. 5.16
depinde de sezon (Hammers si col, 2004 si 2005):
- pe durata iernii, incalzirea structurii semicirculare amplasate peste
boxele de fătare se face cu un tub radiant de 150.000 BTU, iar aria
destinata furajării suplimentare a purceilor se încălzește cu lampi de 250
W; consumul de energie termică pe durata celor 5 săptămâni este de 3,33
m3 gaz propan lichefiat (GPL) si 5020 kW. In acest caz, pentru fiecare scroafă cu
10 purcei revin 0,166 m3 GPL si 251 kW.
- pe durata verii nu mai este necesară montarea si incălzirea
structurii semicirculare deasupra boxelor de fătare; in acest caz, incălzirea
ariei destinată furajării suplimentare a purceilor se face doar cu lămpi de
250 W. Pentru răcorirea scroafelor pot fi utilizate două ventilatoare,
fiecare asigurând schimbul a 11.400 m3 aer/ora. Necesarul energetic in
acest caz este de 690 kW (404 kW pentru incălzirea purceilor si 286 kW
pentru răcorirea scroafelor). In acest caz, pentru fiecare scroafă cu 10
purcei, consumul de energie electrică este de 34,5 kW.
Regimul de iluminat recomandat este de 8 ore lumină/zi, cu o intensitatea a
luminii de minimum 100-150 lumeni/m2.
Așternutul este din paie; acesta este adăugat zilnic, de regulă atunci când are
loc inspecția grupului. Necesarul de paie în sectorul maternitate-creștere, pentru un
compartiment cu 10-11 boxe de fătare, este de 900 kg până la dezmembrarea
50
boxelor, la care se adauga 600 kg pentru fiecare săptămână a lactației, până la
înțărcare.

4.4 Întreținerea scroafelor mame și a purceilor sugari

Întreținerea scroafelor in grup pe durata fătării si lactației este difetită de
cea a purceilor, deoarece aceste două categorii au preferințe si cerințe termice
diferite. După înțărcare, in cazul fermelor cu producția in 1-2, in zona de furajare
sunt introduse hrănitoare si adăpătoare caracteristice vârstei si stadiului de
dezvoltare.
Cazarea scroafelor mame si a purceilor lor se face in boxa individuală de
fătare, cu o suprafață de minimum 1,80x2,40 m; după demontarea pereților boxelor
de fătare, in fiecare compartiment sunt 8-12 scroafe cu purceii lor.
Regimul de mișcare se rezumă la posibilitățile de explorare din boxa de
fătare, plimbarea pe aleea de circulație si zona de furajare; pentru fiecare scroafă si
purceii săi se asigură alocarea a 8,0 m2 suprafață cu așternut permanent (Halverson
si Honeyman, 1997). Purceii sugari, până la vârsta inceperii infrățirii, sunt
claustrați in boxe de fătare; după această vârsta, ei pot circula împreună cu mamele
lor prin intreg compartimentul. Totodată, pentru a facilita consumul de furaje
granulate suplimentar si de înlocuitori de lapte, purceii sugari au acces in
boxele de furajare suplimentară (vezi fig.5.19).
Frontal de furajare se asigură prin furajarea cu hrănitoare tronconice,
fiecarei scroafe revenindu-i un spațiu de furajare. Pentru purcei se asigură
hrănitoare pentru suplimentul de lapte, pentru furajul prestarter granulat și
adăpătoare; toate acestea sunt amplasate in zona de furajare suplimentară, zona
neaccesibilă scroafelor mame.

4.5 Măsuri și activități profilactice

La popularea maternității, in ziua 110 a gestației, scroafelor li se face
controlul parazitologic si se efectuează un tratament antiparazitar care, de regula,
se reduce la administrarea unci ivermectine.
51
 Pe durata lactației, scroafele pot fi vaccinate impotriva E. coli si împotriva
clostridiozei (Lammers si col., 2006) si, după trecerea primei săptămâni de
lactație, impotriva leptospirozei (Moga, 2001).
Tulburările care apar la scroafele mame in această perioadă (metrite, mastite
sau agalaxie) sunt aproape inexistente, probabil ca urmare a faptului ca scroafele
beneficiază de libertate, condițiile întreținerii pe așternut permanent si a faptului ca
tehnologia exploatării nu este generatoare de stres (Honeyman si Kent, 1996).
In primele două zile de viață se practică tăierea colților purceilor pentru a nu
produce leziuni mamelonului; această operațiune se poate face nu mai repede de 6
ore de la naștere, pentru a nu impiedica consumul colostrului. Pe durata perioadei
de sugar se fac si tratamentele profilaxice curente; la 24-48 ore de la naștere,
purceii pot beneficia de tratamentul pentru prevenirea anemiei feriprive.
La înțărcare are loc cântărirea de control si tratamentul profilactic
antiparazitar, uzual cu ivermectine. După vârsta de o luna, purceii pot fi vaccinati
impotriva leptospirozei, iar după două luni impotriva rujetului si pestei.
(Moga,2001).

4.6 Hrănirea scroafelor și a purceilor sugari

Pentru scroafele aflate in lactatie, furajarea este ad libitum; hrana destinată
scroafelor lactante trebuie sa asigure menținerea funcțiilor vitale, sa permită
controlul pierderilor in greutate ale scroafei-mame si sa asigure sporul mediu zilnic
dorit pentru lotul de purcei alăptați.
Spre exemplu, in cazul asigurării confortului termic (18-20°C), scroafelor cu
180 kg inregistrate după fătarea a 10 purcei care pierd 10 kg din masa corporală pe
durata unei lactatii de 35 zile si care asigură purceilor lor un spor mediu zilnic de
200 g, rația trebuie sa le asigure: 16.756 kcal ED, 895 g PB, din care 46,5 g Lizina,
38 g calciu, 18 g fosfor disponibil, 10.050 UI vitamina A, 1.005 UI vitamina D3 si
220 UI vitamina E si 5 g acid linoleic.
Consumul de furaj care conține 3.200 kcal EM, calculat cu un grad
acceptabil de aproximare, este de 1,2-1,5 kg NC pentru întreținerea funcțiilor vitale
52
si 0,4-0,5 kg NC pentru fiecare purcei alăptat. In situația scroafelor lactante hrănite
cu furajul mai sus menționat, consumul mediu zilnic ajunge la 5-6 kg.
Schema de administrate a furajului la scroafele in lactație trebuie sa respecte
concordanța dintre necesarul si stadiul lactației; in practica curentă de la noi,
schema furajării presupune:
- administrarea in ziua fătării a unui terci laxativ format din 1,0 kg tărâțe si 5,0 1
apa/scroafă;
- in perioada 2-10 zile de lactație, creșterea progresiva a cantitatii de NC de la 2,5
kg la 5-6 kg/scroafă;
- furajarea ad libitum pe durata perioadei lactației forte, până inainte cu 3 zile de
data prevăzuta a înțărcării;
- premergător înțărcării, reducerea cantitatii de NC la 2,5-3,3 kg;
- sistarea furajării in ziua înțărcării si extragerii scroafelor din maternitate.
Holden si col, (1996) sugerează o altă schemă de furajare; aceasta presupune
administrarea a 2,7 kg de NC (3.280 kcal cu 15,8% PB si 0,81% lizină) pe durata
primelor 5 zile după parturiție, după care accesul la furaje devine ad libitum.
In practica exploatării fermelor romanesti, in structura NC de tip-O5 pot intra:
- porumb 40-50%, orz și/sau ovaz 20-25%;
- tărâțe 10-15 %, șroturi de floarea soarelui si soia 8-12%, faina de lucerna 5-10%
si furaje de origine animala 2-3%;
- furaje minerale: sare 0,5%, creta furajera 1-1,5%; fosfati 0,5-1% fi premix
vitamino-mineral 1% (Luca, 2000).
Consumul voluntar de hrană la scroafele lactante depinde esențial de
temperatura exterioară. In ambianțe calde, acest consum este mai redus si frecvența
tainurilor voluntare este mai scăzută; din acest motiv, se recomandă stimularea
consumului de hrană si pe durata nopții, atunci când aerul este mai răcoros
(Gourdine si col., 2004; Renaudeau si col, 2005).
Furajarea purceilor sugari incepe pe durata lactației, deoarece scroafele împreună
cu purceii au acces liber la furaje. După indepărtarea rolelor de claustrare, se
practică hrănirea suplimentară a purceilor; aceștia sunt hrăniți cu inlocuitori de
53
lapte si cu furaje de tip prestarter granulat. La vârsta de 28 zile, consumul total
trebuie sa ajungă la cel puțin 0,6 kg; acest gen de furajare poate continua incă 7-14
zile de la înțărcare (Payne si col, 2004) sau până când purceii au dobândit un
consum cumulativ de 1,4 kg furaj granulat (cantitate recomandată în cazul
administrării unui nutreț care are 3.130 Kcal EM/kg si conține 21,1% PB și 1,4%
lizina, Haneymon p Kent, 2001).
Hrănirea suplimentară cu inlocuitori de lapte si furaje granulate reduce
efectul negativ al variabilitatii producției din cele 14-16 glande mamare ale
scroafei, favorizează înțărcarea, stimulează creșterea, scade vârsta livrarii si reduce
consumul specific.
4.7 Performanțe așteptate
Se acceptă că fătarea in adăposturi reci, pe așternut permanent, mai are incă
suficiente aspecte care necesită găsirea unor soluții. De exemplu, pe durata lactației
pot sa apară anumite probleme, cum sunt:
- pătrunderea a două scroafe in aceeași boxa de fătare;
- împrăștierea neuniformă a așternutului;
- redistribuirea naturală a purceilor;
- scoaterea purceilor din boxe de către scroafe;
- împraștierea purceilor pe toată suprafața boxei, situație in care apare riscul
strivirii lor de câtre scroafe. Conform opiniei mai multor autori, in condiții normale
de întrețțnere si exploatare in structurile semicirculare, se pot obține performanțe
mai mult decât acceptabile. Valoarea caracterelor reproductive din tabel, numărul
purceilor născuți vii si greutatea purceilor la naștere si performanțele obținute,
indică faptul că aceste structuri sunt alternative realiste pentru exploatarea
scroafelor pe durata lactației (Honeyman si col., 1997; Honeyman și Kent, 2000).
Comparativ cu sistemele convenționale, prolificitatea scroafelor hibride ¼
Hampshire x ¼Landrace x ½ Yorkshire inseminate cu material seminal provenit de
la vieri din rasa Duroc, este mai mare cu 0,8 purcei/fătare, iar numărul purceilor
înțărcați cu 0,4/scroafă (Lammers si col, 2006).
Mortalitatea purceilor sugari este acceptabilă din punct de vedere tehnologic;
54
de regula, aceasta este mai mare cu 1-2% față de sistemele convenționale
(Halverson,1991 a; PIC, 1996). Totuși, in cazul utilizarii acestor structuri la valori
ale temperaturii ambientale aflate sub -15°C, mortalitatea purceilor sugari poate
atinge 40 procente.
Avand in vedere faptul ca majoritatea purceilor sunt pierduți in primele două
săptămâni, aceste inconveniente pot fi parțial diminuate prin incălzirea adăpostului
(Rossiter și Honeyman 1997; Payne si col, 2004).
Longevitatea reproductivă a scroafelor depinde de mai mulți factori: dintre
aceștia, cei mai importanti sunt factorii genetici (rasa, hibridul, tipul productiv-
vezi anexa 1), vârsta si condiția corporală la momentul introducerii la montă a
scrofițelor, alimentația, durata lactației (lactațiile de 28-35 zile sunt preferate celor
scurte sau foarte scurte, atât din perspectiva procentului scroafelor reformate, cât si
a ratei concepției si duratei intervalului înțărcare-estru (Svajgr si col, 1974) si de
condițiile de cazare. In acest context, ar fi de verificat rezistența si longevitatea
scroafelor din rasele si populațiile de porcine rustice romanesti, cum sunt rasa
Mangalița, Porcul de Bazna si chiar a scroafelor din populatia Negru de Strei; prima
are o grasime de o calitate deosebită si este deosebit de rezistentă la condițiile de
mediu si boli si incep să se bucure de căutare pe piața cărnii dc porc.
Cazarea pe așternut permanent, comparativ cu cea pe pardoseli discontinue
reprezentate de grătare, reduce semnificativ rata reformelor (D'Allaire și col.,
1989) apărute mai ales ca urmare a problemelor locomotorii, a celor legate de
afectarea ugerului (Eblorsson și col, 2002), sau ca urmare a tulburărilor aparatului
digestiv (Christensen, 1995).
Avand in vedere faptul ca nivelul performanțelor reproductive diferă de la
rasă la rasă (vezi anexa I) și de la hibrid la hibrid si că rasele cele mai sensibile la
factorii de mediu sunt rasele specializate, rezultă că rasele rustice pot avea, in
condițiile mai dure din adăposturile reci, performanțe reproductive deloc
neglijabile.

55
 5. TEHNOLOGIA ÎNTREȚINERII IN SECTORUL DE
CREȘTERE-INGRĂȘARE
Tehnologia aplicată in sectoarele de creștere si in cele de îngrășare trebuie sa
permită exploatarea caracteristicilor comportamentale ale animalelor si
particularităților constructive ale adăposturilor reci.

5.1 Structuri semicilindrice pentru creștere-ingrășate

Sectorul de creștere-îngrășare este cel mai ușor de construit, intrucât
inventarul este mai sărac, iar operațiunile tehnologice nu au complexitatea celor
din sectoarele de reproducție (Huțu și Ghișe, 2005).
Pentru buna derulare a fluxului tehnologic in structurile semicilindrice, in
ideea reducerii la maximum a timpului necesar derulării activităților, se recomandă
respectarea următoarelor caracteristici:
1. Suprafața/porc livrat: 1,10 m2;
2. Zona de furajare: 25% din suprafață utilă a adăpostului; material: beton raiat la
cota +0,40;
3. Zona de odihna: 75% din suprafață utila a adăpostului.
Creșterea si îngrășarea porcilor se poate realiza in mai multe tipuri de
adăposturi.
Adăpost cu zona de furajare la capăt. După cum se observa in fig. 5.20,
5.22 sus, 5.23 și 5.24), daca se extrag boxele de fătare respectiv standurile de
furajare din structurile destinate sectorului de reproducție, acestea pot fi
transformate in structuri pentru creștere si îngrășare. In figura 5.20 se prezintă
modelul unui adăpost care din punct de vedere funcțional are două zone: una de
odihna (1) si una de furajare (2). Din punct de vedere structural, adăpostul poate fi
impărțit in 1-2 boxe longitudinale.
Zona de furajare este o suprafață situată la capătul sudic al structurii, are
lățimea de 6,90 m si reprezinta 25% din suprafața utilă a adăpostului. In plan
longitudinal, pardoseala are o pantă de 1,5% spre exteriorul adăpostului; in această
zona finisajul pardoselii este din beton raiat la cota +0,40. In plan transversal,
56
pardoseala nu are pantă.

57
 In situația dotării adăpostului cu o boxa de triere automata (varianta 2 -
fig.5.20 dreapta), se renunță la împărțirea zonei de odihnă; împărțirea adăpostului
se face printr-un grilaj dispus intre zona de furajare și cea de odihnă si trei porți de
acces. Zona de furajare rămâne divizata in două: o zonă pentru porcii mai grei si
una pentru cei cu greutăți corporale mai reduse.
Accesul in una din cele două zone de furajare, in ideea furajării diferențiate,
se face in funcție de greutatea corporală; direcționarea spre zonele de furajare se
face prin intermediul boxei de triere, dotată cu un cântar si o poartă de sortare
controlată electronic. Ieșirea de la furajare se realizează prin intermediul unor porți
cu un singur sens; aceste porți permit trecerea animalelor doar dinspre zona pentru
58
furajare spre cea de odihnă. In această variantă, plasarea adăpătoarelor deci accesul
la apa se face la limita dintre zona de furajare si cea de odihnă.
Zona de odihnă ocupa 75% din suprafață adăpostului și poate avea
pardoseala din beton sau pământ bătut impermeabilizat.
Asadar, indiferent de varianta aleasă, adăpostul are două compartimente
delimitate fizic sau funcțional (vezi fig. 5.20 si fig. 5.21). Structura propusă este o
construcție simplu de construit, ușor de intreținut si facilă in derularea fluxului
tehnologic specific ingrășarii.
Adăpostul pentru ingrășare cu zonă de furajare dispusă lateral poate fi
executat ca atare sau poate proveni prin modificarea adăpostului pentru gestație cu
standuri de furajare dispuse pe o latura (vezi fig. 5.21 si 5.22 jos), respectiv prin
extragerea standurilor și echiparea adecvata. In figura 5.21 sunt prezentate schițele
unui adăpost, in care se poate observa delimitarea funcțională a celor două zone:
zona de odihna și zona de furajare.
Zona de furajare este situată pe o latură a adăpostului, are lungimea egala cu
cea a adăpostului și lățimea de 2,90-4,90 m, ceea ce, pentru un adăpost cu lărgimea
de 9,20 m, reprezintă 24-53% din suprafață adăpostului. In zona de furajare se
dispun hrănitoarele, iar buncărul pentru furaj este situat la capătul sudic. In cazul
distribuirii furajului cu linii spiromatice (sau cu transportoare cu noduri), zona de
furajare poate avea dimensiunile de lărgime mai reduse. Finisajul pardoselii in
această zonă va fi beton raiat la cota +0,40; in plan transversal, pardoseala are o
pantă de 1,5%. Practic, zona betonată cu lățimea de 1,80 m poate sa lipsească, fiind
înlocuită de zona de odihnă.
Accesul la apă se face in zona de furajare fie prin utilizarea hrănitoarelor si
adăpătoarelor de tip suzeta încorporate, fie separat, cu adăpătoare prevazute cu
protecție la îngheț.
Zona de odihnă este cea in care va fi dispus așternutul si, dependent de
lățimea zonei de furajare, reprezinta 76-47% din suprafața utilă.

59
 5.2 Organizarea activităților
Dependent de strategia biosecurității fermei, se pot practica mai multe
variante de creștere, respectiv populare: de regula, popularea structurilor
semicirculare este făcută cu purcei, recomandabil cu masa corporală mai mare de
15 kg, care au fost achiziționați de la o companie spedalizată in producerea
materialului biologic.
Considerând varianta fătărilor in adăposturi termoizolate (varianta
Vastgotmodellen), purceii rămân in compartimentele in care s-au născut până când
dobândesc greutatea de 25 kg sau la 14 săptămâni. După acest stadiu, tineretul este
mutat in adăposturi pentru îngrășare, care sunt amplasate fie in aceeași ferma, fie
intr-o alta fermă (Honeyman si Kent, 1996). In acest caz, popularea se face cu
purcei de 25-30 kg, animalele rămânand in același adăpost până când ajung la
greutatea de 120 de kg.
In varianta creșterii intr-o singură locație de la înțărcare-livrare, tineretul
rămâne in aceeași structură de la naștere până la 6-7 luni, atunci când ajunge la
greutatea de 110-115 kg (Harris, 2000). In această variantă, perioada critică este in
primele 2-3 săptămâni de la înțărcare, mai ales pe durata sezonului rece (Larson si
col, 2003). Astfel, pentru structuri cum sunt cele exemplificate in figurile 5.14-
5.16, in care au fătat 20 scroafe si in care au înțărcat in medie 10 purcei, se vor
putea crește si livra 200 porci grași, fiecăruia revenindu-i o suprafață de 1,25 m2.
Lotizarea presupune gruparea porcilor de vârste apropiate si uniformi sub
aspectul greutății corporale in boxele compartimentate. De regula, fiecare boxă
longitudinală se populează in acord cu suprafața utilă si, in condițiile suficienței
așternutului si a unei lotizări corespunzatoare, chiar dacă grupul este numeros, nu
apar probleme deosebite privind comportamentul agresiv (Arey si Franklin, 1995;
Turner si col., 2001). Pe durata creșterii si îngrășării nu sunt recomandate
relotizarile ci, mai degraba uniformizarea efectivului printr-o furajare diferențiată
in acord cu dezvoltarea corporală (vezi varianta 2 schițata in fig. 5.20).
Bugetul de timp alocat îngrijirii pentru o structură cu 200 porci la îngrășat este de
20-30 ore (Fulhage, 2003); aici este inclus timpul pentru curățenie, formarea
60
așternutului, fără timpul necesar balotării, depozitării paielor sau timpul necesar
imprăștierii gunoiului pe suprafețele agricole. Richard si col, (1998) sugerează că
pentru porcii la îngrășat sunt necesare 20-40 minute/animal, iar Duffy si Honeyman
(1999) susțin că, in cazul unei echipări corespunzatoare, necesarul de muncă pentru
îngrășarea porcilor in structuri semicilindrice este de 15 minute (0,25 ore)/animal.
Conform scudiului, din cele 15 minute sunt necesare: 1,8 minute (108 secunde)
pentru așternut; 3,0 minute (180 secunde) pentru inspecție; 3,6 minute (216
secunde) pentm curățenie; 1,8 minute (108 secunde) pentru furajare; 0,6 minute
(36 secunde) pentru lotizare; 3,6 minute (216 secunde) pentru manopere veterinare
și 0,6 minute (36 secunde) pentru alte activități.
După cum se observă, inspecția animalelor, curățenia, furajarea si lotizarea
insumează 60% din timpul total alocat întreținerii porcilor pentru îngrășare.
Bineînțeles, timpul necesar muncii in fermă depinde de gradul de dotare cu
echipamente si amplasarea adăposturilor in fermă.

5.3 Adăpostirea animalelor și exploatarea adăpostului

Adăposturile utilizate pentru creștere-îngrășare sunt dintre cele mai simple,
avand cele două zone funcționale dispuse transversal sau longitudinal. De regula,
in zona de furajare sunt amplasate două hrăntoare tronconice (vezi fig. 5.22-5.23 si
3.7) sau piramidale, fiecare cu minimum 12 locuri de furajare.
Volumul de aer care se asigură prin ventilație naturala este de 20m3/ora si
purcel înțărcat, după care crește la 60 m3 pentru tineretul aflat în prima parte a
îngrășării si la 90m3/ora si animal in cazul porcilor grași (Lynch, 2006).
La popularea cu tineret de 15 kg in adăpost, se recomanda un regim termic
de 20-22°C, iar la popularea cu tineret de 25 kg, temperatura poate fi de 18-20°C
(Lynch, 2006; Malachy, 2006). In acest sector, neasigurarea temperaturii in
limitele confortului termic influențeaza ingesta si sănătatea aparatului respirator; la
temperaturi aflate sub temperatura critică inferioară, consumul va crește cu 5 g/kg
corp pentru fiecare °C. In cazul in care porcii sunt întreținuti in grup si pe așternut
din paie, temperatura critică inferioară coboară la 10°C pentru porcii de 20 kg, 8°C
61
pentru cei de 60 kg si 2°C pentru porcii de 100 kg (Draghici, 1991). Totuși,
conform studiului lui Sallvik și Wejfeldt, (1993) in cazul purceilor de 34 kg crescuți
in grup si pe așternut permanent, temperatura critică inferioară are valoarea de
-20°C; la temperaturi peste 15°C, ingesta scade cu 35g/zi/°C in intervalul 15-20°C
si cu 75g/zi/°C la temperaturi cuprinse in intervalul 20-30°C.
Efectul creșterii temperaturii este proporțional cu masa corporală a
animalelor, fiind mai pronunțat la porcii adulti (Malachy, 2006). Totodată, in cazul
porcilor supuși îngrășării, sporul mediu zilnic scade cu 10-12g cu fiecare grad de
temperatură aflat sub limita critică inferioară (www. thepigsite. com).
In sectorul de creștere, regimul de iluminat recomandat este de cel puțin 8
ore lumina/zi, cu minimum 50-100 lumeni/m2. In cazul tineretului, prelungirea
duratei de lumină favorizează creșterea, sporul mediu zilnic si consumul de furaje
(Bruininx și col, 2002). In sectorul de îngrășare se recomanda, de asemenea, 8 ore
lumină/zi, dar cu o intensitate de 50 lucsi.
Necesarul de așternut depinde de materialul constituent (vezi tabelul 3.3) si
de sezon; pe durata iernii se consuma 150 kg paie/porc livrat, iar pe durata verii -
100 kg. De regula, la popularea adăpostului cu 200 purcei, sunt introduși 5-8 baloți
cilindrici mari de 600 kg. După formarea primului strat de așternut, baloții rămân
nedezlegați, tocmai pentru a permite porcilor să împrăștie materialul așternutului.
Pentru a menține proprietățile așternutului, săptămână se mai adaugă câte doi
baloți mari, cilindrici.

5.4 Întreținerea
Cazarea se face in boxe comune, dispuse longitudinal, in grupuri mari, de
70-100 purcei. Cazarea se poate face si intr-un singur grup (150-200 porci) dar, in
acest caz, se recomanda furajarea diferențiată calitativ (vezi varianta 2 din fig.
5.20).
Principiul creșterii in boxe comune si grupuri mari se bazează pe creșterea
uniformă prin furajarea cu rații diferite a cel puțin două categorii de animale: porci
grei si porci ușori. Practic, tehnologia întreținerii in boxe comune si grupuri mari
62
presupune furajarea diferențiată după sortarea automată a animalelor, in funcție de
greutatea corporală, in cele două categorii.

63
 După ce porcii trec prin boxa de triere sunt direcționați, dependent de masa
corporală și raportul acesteia cu media grupului, spre zona de furajare destinată fie
categoriei grele, fie celei ușoare. Intoarcerea in zona de odihnă se face prin
intermediul unei porți cu un singur sens de trecere.
Regimul de miscare- se asigură prin respectarea densității. Aceasta este
dependentă de grupa de vârstă si tipul exploatării; de regula, in acest sector se
64
recomandă asigurarea urmatoarelor densitati:
- 0,55 m2/animal pentru purceii cu greutăți până la 10 săptămâni sau 35 kg (Kruger
si col, 2006);
- 1,00 m2/animal in cazul porcilor supuși îngrășării până la 20 săptămâni (Kruger si
col, 2006; Brumm si col, 2004); 1,10 m2/animal in cazul porcilor supuși îngrășării
până la 24 săptămâni si 110 kg (Kruger și col, 2006; Brumm si col, 2004) sau 1,50
m2/animal în cazul fermelor organice. Pentru diminuarea comportamentului
agresiv si a frecvenței plăgilor prin mușcare in rândul tineretului, se poate
introduce in lot un vier adult care reduce semnificativ acest comportament (Grandin
si col, 1999).
Frontul de furajare se asigură alocând fiecarui spațiu de furajare al
hrănitoarelor un număr de 7-9 animale (Morrison si Lee, 2003),
Izolarea animalelor bolnave sau tarate se poate face prin extragere, motiv
pentru care se recomandă ca ferma să dețină un spațiu special destinat cazării
acestei categorii. După extragere nu se recomandă reintroducerea acestor animale
in grupul inițial din adăpost.

5.5 Măsuri și activități profilactice

Măsurile de profilaxie diferă in funcție de tipul biosecurității practicate. Spre
exemplu, in cazul populării cu tineret achiziționat la greutatea de 15-16 kg, se
recomandă deparazitarea (uzual cu ivermectine) si vaccinarea impotriva rujetului.
Vaccinarea impotriva rujetului se face pentru prima dată la vârsta de 12 săptămâni,
iar revaccinarea după o lună; in cazul tineretului de prăsilă vaccinarile continua la
intervale de șase luni (Moga, 2001).De regula si intotdeauna dependent de
rezultatul controlului parazitologic, atunci când porcii ajung la greutatea de 50-60
kg, se mai practică inca o deparazitare, cu produse benzimidazolice (Honeyman și
Harmon, 2003).
In cazul exacerbării comportamentului agresiv mai ales la populare, pot fi
utilizate produse fie cu scopul perturbarii simțului olfactiv (Friend și col., 7983;
Krebs si McGlone, 2004), necesar in recunoasterea si formarea ierarhiei de grup
65
(odor masking agent- OMA), fie tranchilizante, in ideea reducerii
comportamentului agresiv (Gonyou si col., 1988).

5.6 Hrănirea
Hrănirea de tip ad libitum se face, de regula, cu furaj combinat uscat, cu
dimensiuni ale particulelor de 650-750 microni (Honeyman și Harmon, 2003).
Consumul de furaj depinde de sezonul creșterii si îngrășării; pe intreg
intervalul înțărcare-livrare, consumul mediu zilnic poate fi calculat la 2,3 kg pe
durata verii si 2,5 kg pe durata iernii (Larson si col., 1999a, b).
In tehnologiile moderne, in cazul tineretului și porcilor supuși îngrășării,
furajarea este fazială, fiecarei faze - uneori redusă până la o săptămână - fiindu-i
caracteristică o anumită condiție de calitate, care depinde de temperatura din
adăpost, densitatea animalelor, masa corporală si sporul mediu zilnic dorit.
Tineretului înțărcat mascul si femel, până la greutatea de 30 kg, i se
administrează rații diferențiate (vezi tabelul 5.8):
- pentru purceii de 10 kg întreținuți la o temperatura de 25°C, se
asigură zilnic: 2.286 kcal ED, 150 g proteina (din care 8,3 g lizina), 5 g
calciu si 2,5 g fosfor disponibil si 3,6 mg cupru- in cazul in care NC are
3.300 kcal EM (3.438 kcal ED), se consuma 0,66 kg/zi;
- tineretul mascul si femel cu masa corporală de 20 kg, întreținut in
adăposturi cu temperatura de 20°C, solicită: 4.838 kcal ED, 273 g
proteina (din care 14,6 g lizina), 9,4 g calciu, 4 g fosfor disponibil, 6,7 mg
cupru, respectiv 1,4 kg din NC cu 3.300 kcal EM;
- tineretul de 30 kg, întreținut la temperaturi de 15°C, are nevoie de:
6.618 kcal ED, 327 g proteina (din care 16,7 g lizina), 11,7 g calciu, 4,7 g
fosfor disponibil si 8,3 mg cupru, respectiv 1,9 kg din NC.
La noi, Luca (2000) recomanda un NC de tip starter (0-2), care sa fie
administrat până la greutatea de 25-30 kg; acest furaj asigura: 3.100-3.200 kcal
EM/kg, 18% PB cu 0,75% lizina si 0,56% metionina+cistina, 0,7% Ca si 0,5% P cu
maximum 4% celuloza. Pe durata acestei perioade, consumul zilnic din acest furaj
66
este de 0,7-1,5 kg, ceea ce reprezinta 4-5% din masa corporală. In structura NC de
tip 0-2 pot participa:
- furaje energetice: porumb 40-50%; orz, ovaz, grau furajer 10-20%; grăsimi 1,5-
4% si tărâțe 5-10%.
- furaje proteice: șroturi de floarea soarelui și soia 15-20%; furaje de origine
microorganică (drojdii furajere) 8-10%; zer praf 3-4%;
- partea minerala- carbonat de calciu 1-1,5%, fosfati 0,5-1%, sare 0,5% și premix
vitamino-mineral 1% cu 250 ppm Cu.
- medicamente si stimulatori de creștere: tetraxin, tylan, furazolidona etc.
Pentru categoriile de greutate de la 20 la 120 kg, pe durata dobândirii celor
95 kg (de la 25 la 120 kg), consumul voluntar de furaje este de 315-335 kg, fiind
înregistrat, pe intreaga durată a îngrășării, un consum specific de 3,3-3,5 (Brumm si
col, 1997).
Furajarea porcilor (masculi si femele) supuși îngrășării, întreținuți in
adăposturi la temperatura de 10°C, la care se administreaza un NC cu 3.229 kcal
ED (3.100 kcal EM) trebuie sa asigure zilnic:
- pentru porcii de 50 kg 9.343 kcal ED, 410 g proteina din care 19,3 g lizina,
15,6 g calciu, 5,8 g fosfor disponibil, respectiv 2,9 kg din NC specificat;
- pentru porcii de 70 kg 10.810 kcal ED, 438 g proteina din care 20 g lizina,
16,6 g calciu, 5,9 g fosfor disponibil, respectiv 3,3 kg NC;
- pentru porcii de 90 kg 11.771 kcal ED, 444 g proteină din care 19,3 g lizina,
16,9 g calciu, 5,9 g fosfor disponibil, respectiv 3,6 kg NC.
- pentru porcii de 110 kg 12.500 kcal ED, 437 g proteina din care 18 g lizina,
17 g calciu, 5,8 g fosfor disponibil, respectiv 3,8 kg NC. La noi, porcii supuși
îngrășării beneficiază de retete de tip NC 0-328 și NC de tip 0-429.
NC de tip 0-3 se administrează de la 25-30 kg până la greutatea de 50-60 kg;
această rețetă asigură următoarele cerințe de calitate: 3.050-3.150 kcal EM/kg, 16%
PB cu 0,7% lizină și 0,50% metionină+cistină, calciu 0,65%, fosfor 0,50%, sare
0,5% si maxim 5% celuloza bruta. NC de tip 0-4 care se administreaza începând cu
50-60 kg până la livrare, respectiv 110-120 kg; cerințele de calitate sunt: 3.150 kcal
67
EM/kg, PB 13-14% cu 0,55% lizina si 0,43% metionina+cistina, calciu 0,5%,
fosfor 0,4%, sare 0,5% si celuloză maxim 6%.
În structura acestor rețete se pot folosi:
- furaje energetice: porumb 60-75% si orz 10-30%, mai mult in
perioada de finisare și tărâțe 5%.
- furaje proteice vegetale: șroturi de floarea soarelui si soia 8-13% sau mazăre 10%;
- furaje de origine microorganică (drojdii furajere) 3-6%;
- furaje minerate: cretă furajera 1%, fosfați 0,5%, sare 0,5%, sulfat de cupru
0,05%, premix vitamino-mineral 1%.
Administrarea unor rații care contin 40-80% triticale, nu modifică esențial
caracteristicile economice ale creșterii dar, odată cu creșterea proporției de
triticale, crește si ingesta si are loc reducerea proporției de carne din carcasă
(Sullivan și col, 2006).
Tabelul 5.8
Structura rației și condiția de calitate dependent de masa corporală
Ingredient, % Greutatea corporală
16-29
rala (kg) 29-44 44-63 63-86 86 -118
Porumb, % 61,70 67,00 73,20 77,40 81,60
$rot de soia, % 35,00 30,00 24,00 20,00 16,00
Fosfat dicalcic, % 1,70 1,40 1,10 0,90 0,75
Carbonat de calciu, % 0,80 0,80 0,90 0,90 0,90
Sare, % 0,42 0,41 0,40 0,40 0,35
Premix, % 0,38 0,39 0,40 0,40 0,40
Condiții de calitate
Energie metaboliz., kcal/kg 3.290 3.300 3.310 3.320 3.330
Proteina bruta, % 21,60 19,60 17,30 15,70 14,10
Lizina, % 1,22 1,08 0,92 0,80 0,69
Ca, % 0,79 0,72 0,67 0,61 0,57
P, % 0,73 0,65 0,57 0,52 0,48
Prelucrare după Honeyman si Harmon, 2003

5.7 Performanțe obținute

Performanțele depind de rasa sau hibridul utilizat, cu specificarea că se
recomandă utilizarea hibrizilor pentru valorificarea efectului heterozis, în direcția
creșterii si dezvoltarii.
Conform rezultatelor cercetărilor efectuate in Canada (Connor, 1993 si
1994; Matte, 1995) si Iowa (Larson si col., 1999a,b - vezi si tabelul 5.10;
Honeyman si Harmon, 2003), performanțele sunt comparabile atât intre sezoanele
68
creșterii, cât si in ceea ce privește tipul de adăpost - rece sau conventional.
Consumul specific si consumul zilnic de furaje al porcilor întreținuți in
adăposturi reci depinde de sezon; comparativ cu îngrășarea pe durata sezonului
cald, consumul de furaje pe durata iernii este mai mare cu 5-9%, iar pe durata verii
consumul specific mai scazut cu 15%.
Sporul mediu zilnic este mai mare cu 17% pe durata verii; practic, porcii
crescuți vara ating greutatea livrării înainte cu o lună, față de cei crescuți in
aceleași structuri pe durata iernii.
Consumul de așternut necesar este mai mare cu 33% pe durata iernii, iar
producția de gunoi este mai mare de 2,7 ori.
In mod cert, dincolo de nivelul mai bun al bunăstării (Lay si col, 2000;
Johnston si col, 2006), comparativ cu creșterea in adăposturi convenționale,
creșterea in adăposturi reci are atât avantaje, cât si dezavantaje:
- consumul specific mai mic cu 6% pe durata verii si mai mare cu 10% pe durata
iernii30; Magolski si Onan (2007) realizând cercetări pe durata a trei ani (2004-
2006) in River Falls, Wisconsin SUA, cu același climat ca și Romania, au ajuns la
concluzia ca nu exista diferențe semnificative statistic in ceea ce privește consumul
specific (3,69 față de 3,40 la p=0,057). Aceiași autori susțin faptul ca porcii
îngrășati iarna in structuri semicilindrice au grosimea stratului de slănină mai mare
(21,3 față de 16,5 la p<0,01) si un procent mai redus de carne in carcasă (52,4%
față de 55,1% p<0,01).
- consumul zilnic de furaj egal pe durata verii si mai mare cu 4% pe durata iernii;
- sporul mediu zilnic mai mare cu 5% pe durata verii si mai mic cu 4% pe durata
iernii;
- grosimea stratului de slănină este mai mare cu 0,4 mm (2,4%) pe durata iernii,
afirmație confirmată si prin cercetarile lui Gentry si col, (2002).

Pe ansamblu si indiferent de sezonul creșterii, intre creșterea in adăposturi

reci si cea convențională diferențele sunt enumerate mai jos (Larson si col.,1999d):
- consum zilnic de furaj mai mare cu 2% (2,39 vs. 2,34 kg);
69
- spor mediu zilnic mai mare cu 1% (794 vs. 785 g);
- consum specific mai mare cu 3% (3,05 vs. 2,97 kg NC/kg GV);
- grosimea stratului de slănină mai mare cu 7% (22,1 vs. 20,6 mm);
- suprafață ochiului muschiului longissimus dorsi mai mică cu 8% (38,5 vs. 41,9
cm2);
- % de carne in carcasă mai redus cu 3% (51,7 vs. 53,3%).

Sumarizând aspectele prezentate, se poate desprinde ideea ca porcii

întreținuți in structuri reci au o viteză de creștere puțin mai redusă si sunt puțin mai
grași decât cei crescuți in sisteme convenționale (Brumm si col, 1997; Honeyman
si Harmon, 2003; Larson si col, 1999a).

6. EFICIENȚA CREȘTERII IN ADĂPOSTURI ALTERNATIVE

Pentru ca un tip de tehnologie, alternativă sau nu, să merite să fie practicată,
dincolo de avantaje sau dezavantaje, aceasta trebuie sa fie, in primul rand, viabilă
din punct de vedere economic; mai apoi, trebuie sa fie sustenabilă in mediu, si nu
in ultimul rand, trebuie sa fie acceptată social.
In Romania, dinamica efectivulul de suine si distribuția proprietății acestora arată
un reviriment, practic, după trendul descrescător din perioada 1990-2002, efectivul
începe sa crească, sperăm spre valori comparabile cu cele din anii '85 (14,8
milioane). Lucrul deosebit de imbucurător este proprietatea privată si faptul ca
încărcătura (densitatea) de animale, raportată la suprafața de teren agricol, este
bună și are premise de a fi imbunătățită. Spre exemplu, in anul 2000 erau 5,8
milioane (sau 6,3 LU/ km2), iar in anul 2004 existau 6,5 milioane sau 7,1 LU/km2
(Hutu, 2006e). LU- de la engl. Livestock Unit care este corespondentul unității
convenționale cunoscuta sub numele de unitate vita mare.

6.1 EFICIENTA ECONOMICĂ

In contextul rentabilității, tehnologiile alternative de exploatare a animalelor
in adăposturi reci pe așternut permanent, mai degraba decât structurile
70
convenționale, pot fi apreciate la adevarata lor valoare de către mai multe categorii
de fermieri (Hutu, 2006a).
In primul rand, este evident că primii care apreciază acest tip de creștere sunt
fermierii care dețin o suprafață de teren agricol de dimensiune medie, au un capital
redus pentru inițierea afacerii, dispun de forță de muncă si pentru care valorificarea
a 150-200 porci/serie aduce un venit mulțumitor sub aspectul sumei si
periodicității. Mai apoi, sistemul de exploatare poate fi ideal pentru fermierii care
prefera fluxuri discontinue si au posibilitatea sa achiziționeze spre îngrășare purcei
din unități specializate in producerea materialului biologic.

71