Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi

Medicină Veterinară din Bucureşti

Norme privind bunăstarea

bovinelor
 NORME GENERALE PRIVIND BUNĂSTAREA
ANIMALELOR DE FERMĂ

Consiliul pentru Bunăstarea Animalelor din Marea Britanie consideră că

animalelor trebuie să li se asigure 5 libertăţi fundamentale:
1. Libertatea faţă de senzaţiile de foame şi de sete - Animalele trebuie
să aiba acces nelimitat la apă proaspată şi la o hrană adecvată pentru a-şi
menţine starea de sănătate.
2. Libertatea faţă de discomfort - Animalele trebuie să aibă un mediu de
viaţă adecvat, care să includă un adăpost şi o zonă comfortabilă de odihnă.
3. Libertatea faţă de durere şi boală - Animalelor trebuie să li se
asigure un diagnostic rapid şi un tratament adecvat.
4. Libertatea de a-şi exprima comportamentul natural - Animalelor
trebuie să li se ofere spaţiu suficient şi compania animalelor din aceeasi specie.
5. Libertatea faţă de teamă şi stress - Animalele trebuie
tratate într-un mod care să nu le provoace suferinţe psihice.
În ţara noastră sunt elaborate o serie de acte normative care reglementează
măsurile necesare în vederea asigurării bunăstării animalelor aflate în unităţi de
creştere, respectiv condiţiile în care animalele (cu excepţia peştilor, reptilelor sau
amfibienilor) sunt crescute, având în vedere specia acestora si vârsta, nevoile
fiziologice şi etologice ale acestora.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
şi autorităţile sanitare veterinare competente judeţene, respectiv cele din
municipiul Bucureşti, efectuează inspecţii pentru a se verifica respectarea
prevederilor Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor de fermă
(ordinul ANSVSA nr. 75/2005), inspecţii ce pot fi efectuate concomitent cu
controalele realizate în alte scopuri.
Această normă constituie transpunerea oficiala a Directivei Consiliului
98/58/CE.
Începând cu o dată ce urmează să fie stabilită în conformitate cu cerinţele
Uniunii Europene, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor va trebui să înainteze Comisiei Europene rapoarte privind inspecţiile
efectuate. Experţii sanitar-veterinari ai Comisiei Europene pot, în colaborare cu
reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor, să verifice dacă în România sunt respectate prevederile acestei norme
sanitar-veterinare şi să efectueze controale în teritoriu. Reprezentanţii Comisiei
Europene şi ai statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să discute cu
reprezentanţii Autorităţii Naţională Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor rezultatele acestor controale, înaintea elaborării şi difuzării raportului
final. Aceste normative fac precizări privind personalul care se ocupă cu îngrijirea
animalelor, modul în care animalele trebuie să fie supravegheate, modalitatea de
ţinere a evidenţelor privind tratamentele medicale aplicate animalelor şi
mortalităţile înregistrate. De asemenea, se evidenţiează aspecte privind
adăpostirea animalelor, hrănirea şi adăparea acestora. În ceea ce priveşte
personalul care îngrijeşte animalele, acesta trebuie să fie corespunzător ca număr
şi să aibă competenţa profesională, cunoştinţele şi aptitudinile corespunzătoare.
Personalul trebuie să facă dovada absolvirii unor forme de învăţământ de
specialitate (liceu agricol, colegiu, facultate etc.) sau, când acest lucru nu este
posibil, se poate realiza instruirea personalului prin intermediul persoanelor
competente. Personalul trebuie să fie instruit în vederea respectării principiilor şi
normelor de protecţie şi bunăstare a animalelor. Toate animalele ţinute în sisteme
de creştere în care bunăstarea acestora depinde de îngrijirea umană trebuie să fie
inspectate cel puţin o dată pe zi. Trebuie să fie disponibile surse de iluminat
adecvate (fixe sau mobile) pentru a permite o inspecţie amănunţită a animalelor
în orice moment. Orice animal suspect de îmbolnăvire sau rănit trebuie să fie
tratat corespunzător de medicul veterinar, dacă nu sunt suficiente îngrijirile
acordate de personalul îngrijitor. Atunci când este necesar, animalele bolnave sau
rănite trebuie să fie izolate în adăposturi adecvate cu aşternut uscat şi co nfortabil.
Proprietarul sau deţinătorul de animale trebuie să păstreze o evidenţă a tuturor
tratamentelor medicale efectuate şi a numărului de animale moarte găsite la
fiecare inspecţie.
Aceste evidenţe trebuie să fie păstrate pentru o perioadă de cel puţin 3 ani
şi trebuie să fie puse la dispoziţia autorităţii competente atunci când se
efectuează o inspecţie oficială sau la cerere. Având în vedere specia, vârsta
animalului şi sistemul de creştere, trebuie să se asigure animalului libertatea de
mişcare. Atunci când un animal este legat sau are mişcările limitate, trebuie să i se
asigure spaţiu suficient în funcţie de necesităţile sale fiziologice şi etologice. În
prezenta normă se fac referiri şi la modalitatea de adăpostire a animalelor,
precizându-se că materialele utilizate pentru construcţia adăposturilor, respectiv
pentru boxele şi echipamentele cu care animalele pot intra în contact, nu trebuie să
fie dăunătoare pentru animale şi trebuie să poată fi curăţate şi dezinfectate. La
nivelul animalului nu trebuie să existe muchii, margini ascuţite, capete de bare sau
orice alte obiecte care pot răni animalele. Circulaţia aerului, nivelul de pulberi,
temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţia gazelor trebuie menţinute
în limite care să nu fie dăunătoare animalelor. Animalele ţinute în adăposturi nu
trebuie să fie menţinute în permanenţă în întuneric, dar nici nu trebuie să fie expuse
la lumina artificială fără întrerupere pentru un interval de timp prea îndelungat.
Atunci când lumina naturală este insuficientă pentru a satisface necesităţile
fiziologice şi etologice ale animalelor, trebuie să fie asigurat iluminatul artificial
corespunzător.
În cazul animalelor care nu sunt ţinute în adăposturi trebuie să li se asigure
protecţia necesară împotriva intemperiilor, animalelor de pradă şi riscurilor privind
sănătatea lor. Echipamentele mecanice sau automate din adăposturi trebuie să fie
inspectate cel puţin o dată pe zi. Atunci când se descoperă defecţiuni, acestea
trebuie să fie remediate imediat sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate
măsuri corespunzătoare pentru protejarea sănătăţii şi bunăstării animalelor. În cazul
ventilaţiei artificiale într-un adăpost, trebuie să existe un sistem de rezervă
corespunzător care să asigure calittaea corespunzătoare a aerului în eventualitatea
defectării sistemului de bază. De asemenea, trebuie să fie asigurat un sistem de
alarmă care să avertizeze în cazul defectării sistemului de ventilaţie artificială,
sistem care trebuie să fie testat cu regularitate. În ceea ce priveşte hrănirea
animalelor, acestea trebuie sa primească o hrană cu un conţinut în substanţe
nutritive corespunzător vârstei şi speciei acestora, care va fi administrată în
cantitate suficientă pentru a le menţine într-o stare bună de sănătate şi pentru a le
satisface necesităţile nutritive în vederea elaborării producţiilor. Toate animalele
trebuie să aibă acces la hrană şi la o sursă de apă adecvată. Instalaţiile de furajare şi
adăpare trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să se reducă
riscul de contaminare a hranei şi a apei şi eventualele efecte dăunătoare asupra
animalelor. În unităţile de creştere a animalelor nu trebuie să fie practicate metode
de creştere care ar putea provoca suferinţe sau vătămări animalelor. Nu este
împiedicată utilizarea anumitor metode ce pot produce suferinţe sau vătămări
minime ori momentane sau care ar putea necesita interventii ce nu ar produce
afectări de lungă durată, atunci când acestea sunt permise de prevederile naţionale.

Norme privind bunăstarea bovinelor

Pentru a se îmbunătăţi condiţiile care asigură bunăstarea bovinelor trebuie să

existe în ferme persoane care să cunoască cerinţele de bunăstare ale animalelor şi
care să posede cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice privind manevrarea
animalelor, identificarea animalelor prin aplicarea de crotalii auriculare, prevenirea
şi tratarea cazurilor de şchiopături uşoare, administrarea medicamentelor,
acordarea primului ajutor pentru bovinele rănite sau bolnave, ecornarea, mulgerea,
fătarea, îngrijirea ongloanelor.
Bovinele crescute în sistemele intensive de creştere trebuie să fie inspectate
cel puţin o dată pe zi, îngrijitorii trebuind să observe semnele de boală sau de stres,
respectiv nelinişte, separarea de grup, comportament anormal, scăderea greutăţii
corporale, diminuarea sau pierderea apetitului, scăderea bruscă a producţiei de
lapte, tulburări digestive (constipaţie sau diaree), lipsa rumegării, scurgeri din nări
sau din ochi, hipersalivaţie, tuse persistentă, respiraţie neregulată sau accelerată,
poziţii anormale în timpul odihnei animalelor, articulaţii inflamate, şchiopături,
mastită.
Bovinele trebuie să fie lăsate să se deplaseze în propriul lor ritm, fără a fi
grăbite de îngrijitori, câini sau vehicule. Îngrijitorii nu trebuie să strige la animale,
să le ameninţe sau să le lovească. Dacă se folosesc beţe pentru ghidarea animalelor,
acestea nu trebuie să fie ascuţite, iar folosirea bastoanelor electrice în cazul
bovinelor adulte trebuie evitată. Suprafaţa pe care se mişcă bovinele trebuie
inspectată pentru ca animalele să nu se rănească în timpul deplasării. Pentru
manevrarea animalelor se pot folosi boxe de contenţie, porţi mobile si culoare
special amenajate, care ar trebui să fie curbe, nu cu unghiuri drepte.
În cazul transportului bovinelor în afara fermei animalele nu trebuie să fie
suspendate prin mijloace mecanice sau ridicate de coarne, de cap, de picioare sau
de coadă. Persoanele care se ocupă cu transportul animalelor nu trebuie să
folosească forţa excesivă pentru a controla animalele. Pentru încărcarea şi
descărcarea animalelor, îngrijitorii trebuie să cunoască faptul că bovinele au un
câmp vizual larg, dar au o zonă oarbă în spatele lor şi bovinele preferă să se
deplaseze de la lumină spre întuneric.
Pentru marcarea bovinelor se foloseşte aplicarea de crotalii auriculare, de
către o persoană competentă, pentru ca animalul să nu sufere inutil. La aplicarea
crotaliilor trebuie să se respecte regulile de igienă. Crotaliile trebuie poziţionate
corect, evitându-se vasele mari de sânge şi marginile cartilajului. Dacă se folosesc
vopseluri pentru marcarea temporară, acestea trebuie să fie netoxice.
În vederea menţinerii stării de sănătate a bovinelor este necesar să se asigure
igiena adăposturilor, un management zootehnic şi veterinar corect, ventilaţia
eficientă şi vaccinarea pentru anumite boli.
În anumite zone geografice în care există deficienţe în anumite minerale,
trebuie să se suplimenteze dieta animalelor cu elementele necesare. Bovinele
trebuie să primească supliment de magneziu la începutul primăverii sau în
momentul înţărcării.
Controlul mastitelor din sezonul cald se poate realiza prin stoparea mulsului,
aplicarea de „dopuri mamare”, controlul muştelor, în special din iulie până în
septembrie, prin folosirea de crotalii auriculare impregnate cu insecticide sau de
soluţii insecticide, evitarea păşunilor cu populaţii mari de muscide, cum ar fi cele
aflate în apropierea apelor curgătoare
 Aprecierea stării de întreţinere a bovinelor trebuie urmărită, în special, în
anumite momente, cum ar fi înţărcarea, fătarea, începutul şi momentul de vârf al
lactaţiei. În funcţie de starea de întreţinere trebuie modificată raţia animalelor.
Biosecuritatea se referă la reducerea riscului de apariţie şi diseminare a
anumitor boli şi se poate realiza printr-un bun management, o bună igienă,
reducerea stresului şi programe eficace de deparazitare şi de vaccinare.
Transportul bovinelor reprezintă un risc pentru transmiterea de boli
infecţioase şi, ca urmare, bovinele trebuie transportate numai în vehicule care au
fost, în prealabil, curăţate şi dezinfectate riguros. La cumpărarea unui animal
trebuie obţinute informaţii exacte în privinţa vaccinărilor şi deparazitărilor care sau
efectuat.
În ferme trebuie să existe o zonă de carantină în care animalele pot fi izolate
şi observate înainte de a intra în contact cu alte animale.
Şchiopăturile reprezintă un semn de disconfort şi o manifestare a durerii la
nivelul membrului respectiv. Acest fenomen afectează atât bunăstarea animalului,
cât şi nivelul producţiei. De aceea, bovinele cu şchiopături grave nu trebuie să fie
cazate pe pardoseli de ciment, ci pe aşternut. Dacă un procent mare din totalul
efectivelor de vaci manifestă şchipături severe, aceasta poate reprezenta un
indicator al bunăstării precare la nivelul fermei. Vacile care şchioapătă trebuie să
fie consultate de către un veterinar, iar dacă şchiopătura nu poate fi tratată este
preferabil ca animalul să fie sacrificat. Dacă transportul animalului la abator i-ar
cauza acestuia mai multă durere, atunci este de preferat să se facă sacrificarea în
interiorul fermei.
Infestaţiile cu paraziţi trebuie controlate prin deparazitări periodice.
Programele de deparazitare trebuie adaptate pentru fermele ecologice.
Instrumentarul folosit pentru tratamente şi vaccinări trebuie să fie curăţat şi
dezinfectat. Pentru injecţii trebuie folosite seringi şi ace sterile, pentru a evita
abcesele. Toate acele trebuie colectate în cutii. Îngrijitorii trebuie fie instruiţi în
privinţa administrării de tratamente per os sau injectabil.
Animalele bolnave trebuie să primească îngrijire imediată şi, dacă este
nevoie, trebuie să fie izolate în adăposturi speciale, amenajate cu aşternut uscat.
Trebuie verificat dacă există posibilitatea ca animalul să sufere de o boală
infecţioasă declarabilă. Animalele bolnave izolate trebuie inspectate în mod
periodic.
Trebuie să li se ofere apă la discreţie şi hrana necesară. Vacile trebuie mulse
dacă este cazul. Când un animal este incapabil să se ridice, trebuie să fie întors de
pe o parte pe alta în mod frecvent, pentru a preveni rănile decubitale. Nu trebuie să
se încerce ridicarea animalului înainte ca acesta să fie consultat de către medicul
veterinar, deoarece mişcarea ar putea agrava suferinţa animalului.
 Dacă un animal aflat în stare gravă nu răspunde la tratament, acesta trebuie
sacrificat în fermă prin mijloace care să-i provoace cât mai puţină suferinţă
(asomarea prin folosirea unui pistol cu glonţ captiv sau a unui asomator electric,
după care se poate face jugularea animalului; împuşcarea, caz în care animalul
trebuie omorât cu un singur glonţ în cap).
În ceea ce priveşte hrănirea şi adăparea, bovinele trebuie să primească hrană
în conformitate cu cerinţele lor fiziologice, în funcţie de vârstă şi în cantitate
suficientă pentru a le menţine o stare de întreţinere bună. Toate animalele trebuie să
aibă acces la hrană la intervale care să fie în conformitate cu cerinţele fiziologice
ale speciei lor. Trebuie urmărit ca nutreţurile de volum pentru bovine (fânuri,
nutreţuri grosiere, nutreţuri suculente) să existe în cantitate suficientă, corelată cu
vârsta şi starea fiziologică. Orice schimbare în dietă trebuie făcută în mod treptat.
Amenajările şi instalaţiile de furajare sunt diferite în funcţie de sistemul de
cazare şi sistemul de exploatare. Furajele se pot administra în iesle, jgheaburi sau
hrănitori care sunt astfel proiectate încât să poată fi încărcate uşor cu nutreţuri,
animalele să aibă acce facil la furaje, să asigure posibilitatea animalelor să se aşeze
confortabil şi să asigure loc pentru amplasarea adăpătorilor. Distribuirea
nutreţurilor se poate face manual (cu roba, căruţa) sau mecanic (cu remorca
tehnologică, transportoare cu racleţi, cu bandă). Pentru distribuirea nutreţurilor
combinate în hrănitori se pot folosi transportoare cu noduri.
Toate animalele trebuie să aibă acces ad libitum la o sursă de apă potabilă,
astfel încât să primească suficientă apă zilnic pentru a-şi asigura necesarul de
fluide. Adăpătorile trebuie amplasate în zone în care să fie ferite de murdărire, în
care există un risc scăzut ca apa să îngheţe în anotimpul rece şi într-un spaţiu
suficient de larg pentru ca mai multe bovine să se poată adăpa confortabil la un
moment dat. Adăpătorile trebuie curăţate zilnic şi verificate. Adăpătorile pot fi cu
cupă şi supapă şi cu nivel constant sau jgheaburi cu nivel constant sau manuale.
Adăposturile de animale se racordează la bazinele de stocare a apei prin
intermediul reţelei de distribuţie. Se recomandă ca pe conducta principală de
distribuire a apei să se monteze o unitate de racord care să conţină reductorul de
presiune cu manometru şi filtru, la care se montează conducta de aprovizionare cu
apă a adăpătorilor, un racord pentru dozatorul de medicamente, un filtru decantor,
un apometru şi un dozator de medicamente.
Pentru bovinele aflate la păşunat, trebuie să existe adăpători de dimensiuni
mai mari, în număr suficient, amplasate în zone nealunecoase şi neaccidentate.
Adăpătorile se montează la o înălţime de 55-65 cm, asigurându-se o adăpătoare la
10-15 animale. Adăpătorile pot fi cu nivel constant (capacitate 55-70 l) sau
jgheaburi cu nivel constant sau manuale (fără nivel constant) cu o capacitate de
400-1500 l. Aceste adăpători sau jgheaburi se pot racorda la o sursă de apă sau se
pot monta pe cisterne. Pentru a putea fi uşor igienizate adăpătorile sau jgheaburile
trebuie prevăzute cu orificii de golire situate în partea cea mai înclinată.
Cazarea bovinelor trebuie să se facă în adăposturi construite din materiale
care să poată fi uşor curăţate şi dezinfectate sau să se poată înlocui uşor atunci când
este necesar. Suprafeţele interioare nu trebuie să aibă margini ascuţite sau
deformări care ar putea provoca rănirea animalelor.
Zona de odihnă trebuie menţinută curată şi uscată, iar zona în care urinează
şi defecă trebuie drenată în mod eficient. Pardoselile din ciment, în special atunci
când sunt prost întreţinute, pot cauza probleme grave, cum ar fi şchiopături sau
leziuni la nivelul membrelor. Panta pardoselii nu trebuie să fie mai mare de 10%,
deoarece ar putea provoca probleme la nivelul membrelor, alunecări şi căzături.
Podelele cu stinghii trebuie să nu fie alunecoase, iar spaţiul dintre stinghii să nu
permită rănirea animalelor. Podelele trebuie menţinute curate.
Pe suprafeţele la care au acces bovinele nu trebuie să se aplice vopseluri sau
alte substanţe chimice care pot fi toxice pentru animale.
Indiferent de durata perioadei pentru care sunt cazate bovinele, ele trebuie să
aibă posibilitatea de a se mişca şi de a interacţiona unele cu altele. Este important
să se asigure o zonă confortabilă în care bovinele să se poată odihni.
Tăuraşii la îngrăşat trebuie ţinuţi în grupuri mici, de maxim 20 de animale.
Nu trebuie să se introducă tăuraşi noi în grupuri deja formate şi nici nu trebuie
amestecate grupurile pentru a fi trimise la abator. Grupurile de tăuraşi trebuie
menţinute la distanţă de grupurile de juninci.
Microclimatul din adăposturi. Supraîncălzirea adăpostului sau pierderile
excesive de căldură pot fi prevenite prin izolarea pereţilor externi, a acoperişului şi
a podelelor şi prin asigurarea de asternut adecvat. Este foarte important să existe
ventilaţie eficientă în toate clădirile şi să se evite producerea curenţilor de aer. Ar
trebui să se instaleze un sistem de alarmă independent de principalele surse de
energie electrică, care să avertizeze îngrijitorii în cazul în care echipamentele
automate nu mai funcţionează.
În privinţa concentraţiilor maxime admise de gaze nocive din adăposturile
de suine, se recomandă ca dioxidul de carbon să nu depăşească 1500 ppm,
amoniacul 26 ppm, hidrogenul sulfurat 10 ppm, iar monoxidul de carbon 30 ppm.
Pe timpul zilei, nivelul de lumină din adăpost trebuie să fie suficient pentru a
permite ca toate bovinele să poată fi văzute clar. Trebuie să existe permanent
posibilităţi de iluminare adecvată pentru a permite inspectarea animalelor în orice
moment al zilei sau al nopţii. Când lumina naturală din adăposturi nu este
suficientă pentru a asigura nevoile fiziologice şi etologice ale animalelor, trebuie să
se asigure lumină artificială suplimentară. De asemenea, trebuie să se asigure o
perioadă de întuneric pentru odihna animalelor.
 La bovine problemele de bunăstare cele mai mari sunt înregistrate la viţei, ca
urmare, la noi în ţară existând Ordinul ANSVSA nr. 72/2005 pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare care stabileşte standarde minime pentru protecţia
viţeilor.

Norme de bunăstare privind creşterea viţeilor

Conform normele de protecţie şi bunăstare a animalelor de la nivel
european, există o serie de reglementări privind creşterea viţeilor până la vârsta de
6 luni. Aceste recomandări nu se aplică în cazul exploataţiilor cu mai puţin de 6
viţei, precum şi viţeilor ţinuţi alături de mame în vederea alăptării.

Aspecte privind adăposturile destinate viţeilor

Viţeii nu trebuie ţinuţi în boxe individuale după vârsta de 8 săptămâni, cu
excepţia cazului în care medicul veterinar certifică faptul că sănătatea sau
comportamentul viţelului necesită ca acesta să fie izolat pentru a fi supus unui
eventual tratament.
Mărimea boxei individuale pentru un viţel trebuie să fie cel puţin egală cu
înălţimea viţelului la greabăn, măsurată în poziţie patrupedă, iar lungimea acesteia
trebuie să fie cel puţin egală cu lungimea corpului viţelului, măsurată de la vârful
nasului până la marginea caudală a tuberozităţii ischiatice, înmulţită cu 1,1. Boxele
individuale pentru viţei, exceptându-le pe cele pentru izolarea animalelor bolnave,
trebuie sa aibă pereţi perforaţi care să permită viţeilor sa aibă contacte vizuale şi
tactile cu ceilalţi viţei.
Pentru viţeii crescuţi în grupuri, suprafaţa liberă de pardoseală alocată pentru
fiecare viţel trebuie să fie de cel puţin:
- 1,5 m2 pentru viţeii cu o greutate vie de până la 150 kg;
- 1,7 m2 pentru viţeii cu greutatea vie între 150 kg şi 220 kg;
- 1,8 m2 pentru viţeii cu greutatea vie de peste 220 kg.
Pardoseala trebuie să fie netedă, nealunecoasă, astfel încât să se prevină
rănirea viţeilor. Trebuie proiectată astfel încât să nu provoace răniri sau suferinţe
viţeilor culcaţi sau atunci când aceştia se află în poziţie patrupedă.
Pardoseala trebuie să fie adecvată pentru mărimea şi greutatea viteilor.
Aceasta trebuie să formeze o suprafaţă rigidă, plană şi stabilă. Zona de odihnă
trebuie să fie confortabilă, curată şi drenată corespunzător. Viţeilor mai mici de 2
săptămâni trebuie să li se asigure un aşternut corespunzător (paie).
 Materialele utilizate pentru construcţia adăposturilor, respectiv a boxelor şi a
echipamentului cu care aceştia intră în contact, trebuie să nu dăuneze sănătăţii
animalelor, să fie rezistente, impermeabile, să permită curăţenia mecanică şi o
dezinfecţie temeinică.
La nivelul animalului nu trebuie să existe muchii, margini ascuţite, capete de
bare sau orice alte obiecte care pot răni animalele.
Adăposturile pentru viţei trebuie să fie construite în aşa fel încât să permită
fiecărui viţel să stea culcat, să stea în poziţie patrupedă şi să se lingă fără
dificultate.
Viţeii nu trebuie să fie legaţi, cu excepţia celor cazaţi în grupuri, care pot fi
legaţi pentru perioade de cel mult o oră pentru hrănire cu lapte sau administrarea
de substituenţi de lapte. Atunci când se foloseşte legarea viţeilor, aceasta nu trebuie
să le producă răniri. Viţeii trebuie inspectaţi cu regularitate, iar mijlocul de legare
trebuie ajustat pentru a le asigura confortul. Fiecare mijloc de legare trebuie să fie
confecţionat în aşa fel încât să elimine riscul de strangulare sau rănire şi să-i
permită viţelului posibilitatea să se mişte.
Circuitele electrice şi echipamentele trebuie să fie instalate în conformitate
cu normele în vigoare, pentru a se preveni eventualele electrocutări.
Animalelor care nu sunt ţinute în adăposturi trebuie să li se asigure protecţia
necesară împotriva intemperiilor şi a riscurilor privind sănătatea lor.
Microclimatul din adăposturi
Izolarea, încălzirea şi ventilaţia adăposturilor trebuie să asigure condiţiile ca
circulaţia aerului, nivelul impurităţilor, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi
concentraţiile de gaze să fie menţinute în limite care să nu fie dăunătoare viţeilor.
Umiditatea relativă în perioada de vară va fi crescută artificial cu ajutorul
pulverizatoarelor amplasate pe plafon.
Trebuie avut grijă ca praful să nu se lipească de pereţi şi tavan.
Toate echipamentele automate sau mecanice trebuie să fie inspectate cel
puţin o dată pe zi. Atunci când se constată defecţiuni, acestea trebuie remediate
imediat sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să fie luate măsuri
corespunzătoare în vederea protejării sănătăţii şi bunăstării viţeilor până la
remedierea defecţiunii, în special prin utilizarea metodelor alternative de furajare şi
de menţinere a condiţiilor de mediu în limite normale.
Atunci când se utilizează un sistem de ventilaţie artificială, trebuie prevăzut
un sistem de rezervă corespunzător care să poată asigura o reînnoire a aerului
suficientă pentru a păstra sănătatea viţeilor. În eventualitatea unei avarii trebuie să
se amplaseze un sistem de alarmă care să atenţioneze îngrijitorul în caz de apariţie
a unei defecţiuni a echipamentului de monitorizare a condiţiilor de microclimat.
Acest sistem de alarmă trebuie să fie testat periodic.
 În ceea ce priveşte iluminatul în adăposturile destinate viţeilor, pentru a
satisface nevoile lor fiziologice şi etologice, trebuie să se asigure un iluminat
artificial sau natural corespunzător. În cazul iluminatului artificial, acesta trebuie să
funcţioneze pentru o perioadă cel puţin echivalentă cu perioada de lumină naturală
disponibilă în mod normal între orele 9,00 şi 17,00. De asemenea, trebuie să existe
surse adecvate de iluminat, fixe sau mobile, suficient de puternice pentru a permite
o inspectare a viţeilor în orice moment.
Adăposturile, boxele, echipamentul şi ustensilele folosite pentru viţei trebuie
să fie curăţate temeinic şi dezinfectate, pentru a se preveni apariţia unor eventuale
boli infecţioase. Fecalele, urina şi hrana neconsumată sau împrăştiată în adăpost
trebuie să fie îndepărtate ori de câte ori este necesar, pentru a se diminua mirosul şi
pentru a nu atrage muşte sau rozătoare.
Hrănirea şi adăparea viţeilor
Viţeilor trebuie să li se asigure o alimentaţie corespunzătoare vârstei,
greutăţii, cerinţelor fiziologice şi comportamentale ale acestora, pentru asigurarea
unei stări de sănătate şi bunăstare corespunzătoare.
Accesul la hrană trebuie să se facă uşor, hrana trebuie să fie în cantitate
suficientă, iar administrarea trebuie să se facă cu regularitate, respectându-se
anumite intervale de timp.
Periodic se vor recolta probe de furaje pentru examenul de laborator.
Depozitele pentru furajele vor fi amplasate cu respectarea normelor de
biosecuritate.
Fiecare viţel trebuie să primească colostru cât mai curând posibil după fătare
şi, obligatoriu, în primele 6 ore de viaţă pentru instalarea imunităţii contra bolilor
neonatale şi pentru prevenirea diareilor. În primele 6 ore de la naştere viţelul
trebuie să primească 2 kg colostru, în 3-4 tainuri. Viţelul trebuie să consume în
primele 5-6 zile câte 4-5 kg colostru pe zi administrat în 3-4 tainuri (Stoica I.,
2001).
De asemenea, raţia viţeilor trebuie să conţină o cantitate suficientă de fier,
pentru a se asigura un nivel mediu sanguin de hemoglobină de cel puţin 4,5
mmol/l.
Pentru viţeii de peste 2 săptămâni se va asigura o raţie zilnică minimă de
furaje fibroase, cantitatea crescând de la 50 la 250 g/zi pentru viţeii cu vârsta între
8 şi 20 de săptămâni.
Viţeii trebuie să fie hrăniţi cel puţin de 2 ori pe zi. Atunci când viţeii sunt
cazaţi în grupuri şi nu sunt furajaţi ad libidum sau cu un sistem de furajare
automat, fiecare viţel trebuie să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din
grupul respectiv.
Viţeii mai mari de două săptămâni trebuie să aibă acces liber la o cantitate
suficientă de apă proaspătă. Apa de băut trebuie să le fie asigurată în permanenţă,
atunci când temperatura din adăposturi este crescută sau pentru viţeii care sunt
bolnavi.
O atenţie deosebită trebuie acordată viţeilor îngrăşaţi în sistem intensiv
(baby-beef). Greutatea de sacrificare este de cca 400-450 kg/cap la vârsta de 12-10
luni, cu un consum specific de 5,5-6,5 UNC/kg spor. Alimentaţia viţeilor este
bazată pe substituenţi de lapte în faza I, după care alimentaţia constă din fân,
nutreţuri însilozate şi nutreţuri combinate.
Echipamentele de furajare şi adăpare trebuie să fie proiectate, construite,
instalate şi întreţinute, astfel încât să se limiteze pe cât posibil contaminarea hranei
şi a apei destinate viţeilor.
Întreţinerea viţeilor
Viţeii ţinuţi în adăposturi trebuie să fie inspectaţi de către proprietar sau de
către persoana responsabilă de animale cel puţin de 2 ori pe zi.
Viţeii ţinuţi în aer liber trebuie să fie inspectaţi cel puţin o dată pe zi.
În timpul inspecţiei trebuie să se asigure condiţiile necesare astfel încât să se
poată observa membrele, ongloanele, animalul în decubit.
Persoanele care efectuează astfel de inspecţii trebuie să implementeze
măsurile speciale de igienă personală necesare pentru a exclude orice risc de
transmitere a bolii.
Orice viţel suspect de îmbolnăvire sau rănit trebuie să fie tratat
corespunzător de medicul veterinar, dacă nu sunt suficiente îngrijirile acordate de
personalul îngrijitor. Atunci când este necesar, viţeii bolnavi trebuie să fie izolaţi în
spaţii adecvate, cu aşternut uscat şi confortabil, prevăzute cu echipamente de
furajare şi adăpare care trebuie curăţate şi dezinfectate săptămânal.
Animalele bolnave care nu răspund la tratament vor fi eutanasiate prin
metodele prezentate de legislaţia în vigoare.
La nivelul fiecărei ferme va trebui să existe un spaţiu special amenajat
pentru păstrarea produselor biologice şi a medicamentelor.
Proprietarul, administratorul unităţii sau medicul veterinar trebuie să
păstreze o evidenţă a tuturor tratamentelor efectuate şi a numărului de animale
moarte găsite la fiecare inspecţie (registru de tratamente, registru de mortalităţi).
De asemenea, trebuie să se mai păstreze atestatele angajaţilor privind
parcurgerea unor cursuri de creştere, protecţie şi bunăstare, precum şi o evidenţă a
instructajelor cu personalul angajat privind protecţia şi bunăstarea animalelor.
Evidenţele vor fi păstrate pentru o perioadă de cel puţin 3 ani şi trebuie să fie
puse la dispoziţia autorităţii competente atunci când se efectuează o inspecţie
oficială sau la cerere.
În ceea ce priveşte intrarea sau ieşirea animalelor din unitate, trebuie să se
respecte o serie de măsuri şi anume:
 - animalele nou introduse în fermă vor fi obligatoriu ţinute într-o perioadă de
carantină, într-un adăpost special amenajat pentru acest scop;
- rampa de recepţie/livrare, situată în incinta fermei, va trebui să aibă o
înclinaţie conformă cu legislaţia în vigoare, să nu fie alunecoasă, să aibă pereţi de
protecţie laterali;
- de la rampa de încărcare/descărcare a animalelor şi până la adăpost, viţeii
vor fi dirijaţi prin culoare special amenajate;
- animalele vor fi conduse, fără aplicarea de rele tratamente, numai cu
ajutorul unor echipamente speciale.