UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREŞTI
FACULTATEA DE INGINERIA ŞI GESTIUNEA
PRODUCŢIILOR ANIMALIERE

Programul de studii de masterat: Antreprenoriat în producțiile animaliere

Prezentare Proiect la Planificarea reproducției în creșterea

animalelor

Prof. Univ. Dr. TĂPĂLOAGĂ Paul Rodian

Inginer ANIN I. Ionuț-Alexandru

Inginer COCOR D. Mihai
Inginer CURCĂ (IACOB) I. Maura
Inginer Gherghel E. Emanoil-Florin
Inginer IACOB L. Vlad

BUCUREŞTI
2019
Planificarea activității de reproducție
(fermă suine)
Cuprins

INTRODUCERE

1. Importanța creșterii suinelor

2. Creşterea suinelor în lume
3. Creşterea suinelor în țara noastră
4. Hrănirea scroafelor de reproducție
4.1. Furajarea scrofițelor în pregătire pentru montă
4.2. Furajarea scroafelor multipare în pregătire pentru montă
4.3. Furajarea scroafelor gestante
5. Planificarea activității de reproducție
5.1. Circuitul reproductiv al scroafelor
5.2. Cazarea scroafelor şi scrofițelor de reproducție
5.3. Organizarea reproducției
5.4. Organizarea fătărilor

6. BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

În țara noastră creşterea suinelor este o ocupație tradițională, cultura culinară a poporului
român făcând din acesta un mare consumator de carne de porc. Creşterea suinelor, este o
ocupație rentabilă, atunci când este făcută corespunzător.
Porcii furnizează în jur de 50 % din producția totală de carne, situându-se pe locul 2 din
punct de vedere al importanței zootehnice, după creşterea taurinelor. Pe lângă producția de
carne, care este fragedă şi gustoasă, de la porc, se obţin şi alte produse valoroase cum ar fi:
grăsime, numeroase subproduse, gunoi de grajd.
Cerințele crescânde de proteină de origine animală, deci implicit de carne de porc au
impus creşterea numărului de animale, răspândirea, diversificarea şi înmulțirea diferitelor rase
de suine. În ultima perioadă preferințele consumatorilor s-au îndreptat tot mai mult spre o carne
de porc din ce în ce mai slabă, lucru care a determinat intensificarea eforturilor de perfecționare
a raselor existente şi a tehnologiilor de creştere a suinelor.
Datorită faptului că țara noastră poate asigura baza furajeră necesară pentru creşterea
unui număr mare de porci, datorită cerințelor crescânde de carne de porc, atât pentru consumul
intern cât şi pentru export, datorită tradiției şi experienței vaste în acest domeniu, se impune
dezvoltarea şi reabilitarea creșterii în continuare a acestei specii.
 1. Importanţa creșterii suinelor

Creşterea suinelor, ca urmarea a însușirilor biologice ale acestei specii, prezintă

numeroase avantaje economice şi sociale, astfel:

- suinele se adaptează uşor la diferite condiţii de mediu, fiind puţin pretențioase la

condițiile de hrănire şi de climă. Acest lucru permite ca suinele să poată fi crescute în toate
zonele țării, de la câmpie până la munte, de la deal până în Delta Dunării şi până în Dobrogea.
Suinele pot fi crescute atât în libertate ( pe pășune, la stână, în păduri sau în bălțile din
Delta Dunării ( sistemul extensiv ), cât şi în claustrație totală în adăposturile închise din fermele
de tip intensiv-industrial.

- deoarece sunt animale omnivore, suinele valorifică o gamă foarte variată de furaje, de
la nutrețuri concentrate până la rădăcinoase, nutrețuri verzi, resturi de la bucătărie, cantine şi
restaurante, precum şi subproduse de la industria alimentară, toate acestea fiind transformate în
produse de origine animală cu eficienţă economică ridicată.

- suinele manifestă precocitate pronunțată, atât pentru producția de carne cât şi pentru
reproducție. În primele faze ale dezvoltării suinele au un ritm intens de dezvoltare, astfel încât
la vârsta de 7-8 zile purceii îşi dublează greutatea corporală înregistrată la fătare, la 6 luni aceştia
ating 60-65 % din greutatea animalului adult, la 8-10 luni 80-85 %, iar la vârsta de 23-24 de
luni îşi încheie creşterea.
La animalele din rasele ameliorate, vârsta optimă pentru introducerea la reproducție
este de 8-9 luni, când se realizează o greutate de circa 110 kg. În ceea ce priveşte greutatea de
livrare, animalele crescute în sistemul intensiv industrial realizează 105-110 kg la vârsta de
180-240 zile, când pot fi valorificate.

- prolificitatea suinelor este ridicată, la o fătare se pot obţine 8-12 purcei ( şi chiar mai
mulți la unele rase şi linii specializate ), iar în condițiile de exploatare intensivă, de la fiecare
scroafă se pot obţine 18-27 produși pe an, iar numărul porcilor care pot fi livrați pentru carne
poate fi de 17-25 capete.
Deci de la o scroafă de reproducție se pot obţine 1,8-2,6 tone carne în viu/an.

- suinele au durata gestației mică dacă se raportează la greutatea animalului adult, adică
114-115 zile;
 - suinele au o fecunditate ridicată. În cadrul micilor gospodării țărănești, în care se cresc
1 până la 5 scroafe şi se practică monta naturală, procentul de fecunditate are valori foarte
ridicate: 92-98 % ( şi chiar 100 % ); urmează apoi fermele mici, unde se practică tot monta
naturală, cu 88-90 % şi fermele de mari dimensiuni, în care se foloseşte însămânțarea artificială,
cu un procent de fecunditate de 75-85 %.

- suinele sunt animale care valorifică hrana mai economic decât alte specii de animale
care produc carne roșie ( taurine şi ovine ). Astfel, sporul de creştere în greutate la tineretul de
30 kg se poate realiza cu un consum de 2,5-2,7 kg nutreț combinat /kg spor, iar la porcii din
îngrășătorie cu 3,2-3,5 kg nutreț combinat / kg spor.
Din punct de vedere al valorificării hranei, suinele sunt întrecute doar de peşti şi de
păsări, în timp ce taurinele au nevoie de 8-9 U.N. / kg spor, iar ovinele au nevoie de 6-8 U.N. /
kg spor.

- suinele sacrificate la masa corporală optimă de 105-110 kg realizează un randament la

sacrificare ridicat ( 72-82 % ), în timp ce la taurine se obţine un randament la sacrificare de
numai 52-60 %, iar la ovine doar 48-58 %.

- din punct de vedere gustativ, carnea de porc este o carne fragedă, suculentă şi cu
valoare energetică superioară faţă de carnea obținută de la alte specii de animale de fermă.
Astfel, capacitatea calorică a cărnii de porc este de 2500-3000 kcal./kg, faţă de 1550
kcal / kg cât are carnea de taurine, 1250 kcal / kg la carnea de ovine şi doar 1050 kcal / kg la
carnea de pasăre.
Carnea de porc are proporția de apă mică, ceea ce permite conservarea ușoară pentru
timp mai îndelungat și este consumată cu plăcere atât ca atare, preparată în diverse feluri, cât şi
sub forma unor produse ca: semipreparate, mezeluri, afumături, conserve, cu deosebite calități
gustative.

- grăsimea de porc este un produs cu mare valoare energetică ( 8100 kcal / kg ), mai
puţin folosit în ultimul timp în alimentația omului, datorită implicațiilor asupra stării de
sănătate.
Cu toate acestea, există zone ale țării, în care grăsimea de porc, preparată după rețete
specifice, este consumată sub formă de slănină sau untură. În industrie ea este utilizată mai ales
în obţinerea nutrețurilor combinate pentru ridicarea valorii energetice a acestora şi în industria
de obținere a săpunurilor. La ora actuală, există tendinţa din ce în ce mai pregnantă ca ea să fie
înlocuită cu grăsimi vegetale.
 - din carcasa unui porc se valorifică atât produsele secundare cât şi subprodusele. Astfel,
subproduse cum sunt: urechile, limba, creierul, ficatul, plămânii, carnea de pe cap, picioarele,
șoriciul, părul şi sângele, intestinele, vezica urinară, unghiile, oasele, grăsimea intestinală se
folosesc fie direct în alimentația omului, fie în industria alimentară. Alte subproduse cum ar fi
glandele suprarenale, glandele sexuale, timusul, hipofiza, tiroida, pepsina stomacală se folosesc
în industria farmaceutică.

- dejecţiile obținute de la suine pot fi folosite cu rezultate bune ca îngrăşăminte naturale

la fertilizarea diferitelor soluri, pentru producerea de biogaz în instalaţii speciale.

- valorificarea porcilor se face destul de uşor, atât ca animale vii cât şi sub formă de
carcasă, la orice vârstă, la orice greutate şi în orice anotimp.

- creşterea suinelor este o activitate continuă, care se poate desfășura în flux continuu,
pe toată durata anului, lucru ce dă posibilitatea permanentizării forţei de muncă ( în fermele
mari şi moderne ) şi a perfecționării profesionale a lucrătorilor pentru anumite activități ( în
sectorul montă – gestație: însămânțători, în maternitate: mamoși, în sectorul mecanic: mecanici
agricoli.

- creşterea suinelor asigură obţinerea de venituri permanente, eșalonate pe toată durata

anului.

- creşterea suinelor asigură o recuperare rapidă a investițiilor şi cheltuielilor, datorită

producțiilor mari de carne obținute pe m2 de adăpost construit şi a profiturilor realizate.

2. Creşterea suinelor în lume

Pe plan mondial, datorită caracteristicilor bio-economice, efectivele de suine au

crescut continuu. Astfel, de la aproximativ 300 milioane capete în 1947, efectivele mondiale au
ajuns la aproape 630 milioane capete în 1970 şi la aproape 800 milioane în 1980, cifră care s-a
menținut şi la nivelul anului 1985.
În perioada 1985-1996, efectivele mondiale s-au menținut relativ constante şi chiar au
scăzut, ca urmare a crizei energetice şi a creșterii prețurilor la cereale.
De asemenea, ca urmare a transformărilor socio-economice de la sfârșitul secolului
trecut s-a înregistrat diminuarea efectivelor de suine în U.E. ca urmare a restructurării şi
lichidării unor unităţi de profil din fosta R.D.G. Reduceri şi mai mari au avut loc după 1990, în
țările din fosta U.R.S.S. şi în fostele țări socialiste, cu excepția Poloniei, care a reușit să se
mențină în continuare în topul primelor 10 țări mari crescătoare de porci.
Astfel, efectivele de suine s-au redus foarte drastic în Federația Rusă, cu 27% faţă de
1994 şi cu 50% faţă de 1990. Creşteri importante de efective au avut loc în China ( care deține
aproximativ 50 % din efectivele mondiale de suine ), Brazilia, Spania, Coreea de Sud, etc.
Şi după 1996 efectivele de suine au continuat să crească în China, S.U.A., Brazilia, care
şi-au păstrat locurile în ierarhia țărilor cu cele mai mari efective de suine. Trebuie remarcată
urcarea înregistrată de Vietnam, care în anul 2011 a ajuns pe locul 4, cu 27 milioane capete.
Producția totală de carne a urmat într-o anumită măsură, evoluția efectivelor de suine.
Creşteri însemnate ale producţiei de carne au înregistrat Belgia (+40 %), Irlanda (+33,1
%), Spania (+31 %), Danemarca (+26 %) şi Franța (+25,7 %). Scăderi ale producţiei de carne
de porc s-au înregistrat în Germania (-23%), Austria(-8,1 %), Finlanda(-8,2 %) şi Grecia(1,8%).
Consumul de carne de porc, ca urmare a calităților sale gustative este în creştere, aproape
80 % din populaţia globului consumă carne şi produse din carne de porc. În prezent, cele mai
mari consumuri de carne de porc pe an şi locuitor se înregistrează în Danemarca (64 kg),
Luxemburg (55 kg), Olanda (54 kg).

3. Creşterea suinelor în țara noastră

În România, datorită condiţiilor climatice şi pedologice favorabile, care permit obţinerea

de cantităţi mari de cereale, ce pot fi valorificate foarte avantajos prin folosire în hrănirea
suinelor, după cel de-al doilea război mondial s-a impus creşterea numerică şi calitativă a
efectivelor de porcine. În acest sens, după 1960 au fost construite peste 50 de complexe
industriale de mare capacitate ( 90-150 mii capete ) cu capital de stat şi peste 100 de complexe
intercooperatiste de 60-90 mii capete.
Au fost înființate 7 complexe de selecție şi testare, iar în 1970 a fost înființat Institutul
de Cercetări pentru Creşterea Porcilor de la Periș.
Toate aceste unităţi au fost populate cu material biologic din rase materne ( Marele Alb,
Landrace, Wessex ) şi rase paterne ( Duroc, Hampshire, Piétrain ), importat din Danemarca,
Anglia, S.U.A.
Pe lângă complexele industriale s-au înființat şi ferme de înmulțire, pentru producerea
hibrizilor simpli F1 ( Marele Alb x Landrace ), care au constituit la început porcul comercial
pentru fermele de tip gospodăresc şi matca industrială pentru unitățile de mari dimensiuni.
Aceste scrofițe F1, împerecheate cu vieri terminali au dus la obţinerea de hibrizi trirasiali
(F1 x D ; F1 x H ; F1 x LS345 Periș ) sau de hibrizi tetrarasiali [F1 x ( D x H )].
De la înființare la Institutul de la Periș au fost realizate o serie de creații genetice
superioare cum ar fi: LS345 Periș, care a fost recunoscută ca rasă paternă în anul 1988, hibridul
trirasial PERHIB, care are viteză de creştere mare, strat de grăsime scăzut, procent mare de
carne macră în carcasă, carne de calitate superioară, LSP2000.
Institutul şi complexele de selecție au livrat material de prăsilă valoros complexelor
industriale de stat şi intercooperatiste, precum şi centrelor teritoriale de însămânțări artificiale
aparținând C.N.R.S.A. ( Centrul National de Reproducție şi Selecție Animală ), actuala
A.N.A.R.Z. ( Agenția Națională de Ameliorare şi Reproducție în Zootehnie „Prof.dr. G.K.
Constantinescu” ).
Odată cu dezvoltarea s-au construit numeroase F.N.C.-uri ( Fabrici de Nutreț Combinat),
majoritatea pe lângă complexele industriale.
În urma acestor măsuri efectivele de suine au crescut continuu, de la 4.300.000 capete
în 1960, la 14.776,700 capete în 1985 ( nivelul maxim atins ). După anul 1985 a început
scăderea efectivelor ca urmare a unor dificultăţi manifestate în economia centralizată, efectivele
ajungând la 11.671.000 capete la sfârșitul anului 1989. Începând cu 1990 scăderea efectivelor
s-a accentuat extrem de rapid, ca urmare a desființării fermelor cooperatiste şi a decapitalizării
şi lichidării complexelor de tip intensiv-industrial din sectorul de stat, ajungându-se la
5.848.000 capete la sfârșitul anului 2000. După anul 2005, efectivele s-au stabilizat în jurul a 6
milioane de capete.
În ceea ce priveşte consumul de carne de porc, acesta a crescut de la 18,2 kg în anul
1965 la 31,6 kg în anul 1985, pentru a atinge un maxim de 35,0 kg în anul 1990. Schimbarea
structurii de proprietate după 1989 a condus la creşterea ponderii sectorului privat şi diminuarea
efectivelor din sectorul de stat. Astfel, la sfârșitul anului 2012 din efectivul total de 4.011.448
capete suine, doar 11.354 de capete erau în sectorul de stat ( circa 0,28 % ), în timp ce 4.000.094
erau în sectorul privat ( 99,72%) (www.madr.ro – „Raport tehnic operativ asupra situației din
zootehnie la data de 31.12.2012”).

4. Hrănirea scroafelor de reproducție

Scroafele de reproducție trec într-un interval scurt de timp ( 165-170 de zile) prin stări
fiziologice foarte diferite ( călduri, montă, gestație, fătare, alăptare ), care le modifică radical
metabolismul şi impun furajarea diferențiată în funcţie de fiecare stadiu fiziologic în care se
află animalele.
 Desfăşurarea în bune condiţii a funcției de reproducție la scroafe este influențată şi de
cantitatea şi calitatea furajului administrat, o alimentație deficitară determinând numeroase
dereglări metabolice. Scroafele multipare, după înțărcarea purceilor, împreună cu scrofițele care
au înlocuit reforma selectivă, formează grupele de scroafe în pregătire pentru montă.
Furajele se pot administra fie sub formă de făinuri uscate, fie sub formă umedă, în
proporție apă/furaj de 1/1 sau 1/1,5. Rația se administrează în 1 sau 2 tainuri pe zi, în hrănitori,
asigurându-se un front de furajare de 40-45 cm pentru fiecare scroafă.
Adăparea scroafelor gestante trebuie să se facă de cel puţin 3 ori pe zi, însă este de
preferat adăparea automată, cu apă igienică, corespunzătoare din punct de vedere
microbiologic. Consumul de apă este în medie de 7 – 8 l./100 kg. greutate vie.

4.1. Furajarea scrofițelor în pregătire pentru montă - trebuie să asigure creşterea în

greutate a acestora, astfel încât acestea să aibă o bună dezvoltare corporală ( 110 – 120 kg.) care
să permită introducerea lor la montă la vârsta de 8 luni. În acest scop, în fermele intensiv-
industriale, scrofițele în pregătire pentru montă se hrănesc începând cu vârsta de 6 luni cu nutreț
combinat din rețeta 0-5. Până la intrarea la reproducție furajarea se face restricționat cu 2-2,5
kg. de furaj zilnic.
Cu 2 săptămâni înainte ca scrofițele să intre la reproducție se trece la hrănirea
stimulativă a acestora ( pentru stimularea intrării în călduri, maturarea, eliberarea şi fecundarea
unui număr cât mare de ovule) cu 3-3,5 kg. furaj sau chiar la hrănirea la discreție. Furajele pot
fi administrate fie sub formă uscată, fie sub formă umedă.
Hrănirea se poate face şi cu amestec de concentrate cu un nivel proteic de 14,5 %
proteină brută, în aceleași cantităţi.
Este total contraindicată îngrășarea scrofițelor care influenţează negativ funcția de
reproducție ducând la dereglări hormonale, degenerări ovariene, călduri atipice, lipsa ovulației,
fecunditate scăzută, prolificitate redusă, etc.

4.2.Furajarea scroafelor multipare în pregătire pentru montă

Furajarea scroafelor multipare în pregătire pentru montă are ca obiectiv pregătirea
organismului scroafei şi realizarea unei stări de întreținere corespunzătoare în vederea unui nou
ciclu de producție.
Intervalul de timp necesar scroafelor multipare pentru realizarea unei condiției de
reproducător, care să permită efectuarea montei depinde de durata lactației, de numărul de
purcei alăptat, etc.
 Dacă scroafele au fost furajate rațional în perioada de lactație, alăptarea a durat
maximum 35 de zile şi au o stare de întreținere bună după înțărcare, acestea pot reintra în ciclul
reproductiv la 5 – 10 zile de la înțărcarea purceilor, când manifestă primele călduri.
Refacerea scroafelor epuizate ( care au scăzut în greutate mai mult de 15-20 % din
greutatea avută după fătare ) în urma alăptării durează circa 15-20 de zile, perioadă în care
acestea sunt furajate astfel încât să depună un spor mediu zilnic de 750-1000g.
Furajarea se face cu nutreț combinat din rețeta 0-6 sau cu amestec de nutrețuri
concentrate care să asigure un nivel proteic de 13,5-14,5 %.
În ziua înțărcării scroafele nu primesc nici un fel de furaj, pentru întreruperea secreției
lactate şi prevenirea apariției mamitelor.
În următoarele 2-3 zile se administrează 2-2,3 kg, apoi începând cu ziua a 3- a de la
înțărcare se administrează 3-3,5 kg. nutreț combinat.

4.3. Furajarea scroafelor gestante

Furajarea scroafelor gestante trebuie să asigure necesarul de proteină şi energie pentru

întreținerea funcțiilor vitale, pentru aducerea şi menţinerea organismului scroafei într-o stare de
întreținere corespunzătoare, pentru dezvoltarea produșilor de concepție, pentru asigurarea
rezervelor necesare lactației viitoare şi pentru creşterea şi dezvoltarea organismului propriu (în
cazul scrofițelor).
În timpul gestației, în organismul scroafei predomină anabolismul, aceasta având
tendinţa de a depune rezerve de substanţe nutritive, deoarece capacitatea de asimilare a acestor
substanţe este mai mare decât necesitățile fiziologice normale ale animalului, lucru care impune
o hrănire rațională în timpul gestației, cu hrană care să conțină toate substanțele nutritive
necesare şi care să permită creşterea normală a produșilor de concepție şi pregătirea
organismului scroafei pentru lactația următoare.
În această perioadă, atât hrănirea deficitară cantitativ şi calitativ cât şi hrănirea prea
abundentă influenţează negativ creşterea şi dezvoltarea embrionilor şi a fetușilor şi viitoarea
producție de lapte a scroafei. Dintre substanțele nutritive, foarte importantă este proteina, care
influenţează major creşterea şi dezvoltarea produșilor de concepție şi sporul de creştere în
greutate al scroafei.
Majoritatea autorilor recomandă un procent de 14 % proteină brută în hrana scroafelor
gestante, proteină de bună calitate, care să asigure toţi aminoacizii esențiali, aceştia influențând
major atât creşterea şi dezvoltarea fetușilor cât şi producția viitoare de lapte a scroafei. În același
timp, dintre substanțele minerale o importanţă deosebită o au calciul şi fosforul, care trebuie
asigurate în cantităţile necesare, mai ales în a doua parte a gestației, când se formează scheletul
fetușilor.
Dintre acestea, calciul se asigură mai ales prin adăugarea de carbonat de calciu sau fosfat
dicalcic în amestecurile de concentrate, în timp ce fosforul se asigură mai uşor, deoarece
nutrețurile concentrate îl conţin în cantităţi destul de mari.
Necesarul de calciu este de circa 0,75 %, cel de fosfor şi de sare de 0,50 %.
Carențele în săruri minerale pot duce la atonii uterine şi retenții placentare, purcei morți
la fătare sau neviabili.
Asigurarea microelementelor şi a vitaminelor în perioada de gestație este de asemenea
foarte importantă.
Carența în fier determină avorturi embrionare şi anemia purceilor nou-născuți, carența
în iod duce la fătări tardive şi purcei neviabili, carența în mangan determină mortalitate
embrionară, carența în vitamina A influenţează negativ fecundația şi nidaţia şi poate duce la
resorbție embrionară, iar carența în vitamina E determină modificări ale placentei şi fătarea
unor purcei cu distrofie musculară, carența în vitamina B12 duce la obţinerea unor produși cu
vitalitate scăzută iar carența în colină determină obţinerea unor purcei cu mers nesigur şi care
nu-şi pot coordona mișcările.
Hrana administrată scroafelor gestante trebuie să aibă un conținut energetic de 3100 –
3200 kcal energie metabolizabilă /kg. nutreț concentrat. În timpul gestației, scroafele se hrănesc
cu nutrețul combinat din rețeta 0-6, care conține 13,5 % proteină brută şi maximum 8 % celuloză
brută.
Hrănirea acestora se poate face şi cu amestecuri de concentrate care să asigure un nivel
proteic de 13-14 % proteină brută. Pe parcursul gestației nivelul de hrănire este diferit în funcţie
de stadiul gestației: în prima lună după montă (sau doar în primele 10 zile) se administrează
2,5-3 kg; în lunile 2 şi 3 se administrează 2-2,2 kg, în luna a 4-a se administrează 2 ,5-3 kg, iar
în ultimele 2-3 zile de gestație 2-2,2 kg.
Deci se face o hrănire stimulativă, în prima lună de gestație (pentru refacerea
organismului scroafei şi pentru asigurarea nidației) şi în ultima lună de gestație (când fetușii se
dezvoltă foarte mult).
 Structura şi caracteristicile nutritive ale nutrețului combinat din rețeta 0 – 6.

Structura Caracteristici nutritive

Porumb - 40,0 % Umiditate - 12-13 %
Orz - 15,0 % Proteină brută - 13,5 %
Grâu - 10,0 % Celuloză brută - 8,0 %
Tărâțe de grâu - 10,0 % Sare, maximum - 1,2 %
Șroturi de floarea soarelui - 6,0 % Grăsime brută, minimum - 2,0 %
Șroturi de soia - 0,3 %
Făină de carne - 1,0 %
Drojdie furajeră - 1,5 %
Făină de fân de lucernă - 13,0 %
Carbonat de calciu - 1,5 %
Sare - 0,7 %
Zoofort - 1,0 %
TOTAL 100 %

4.4. Alimentația scroafelor lactante

Alimentația scroafelor lactante trebuie să asigure revenirea la normal a aparatului genital
al scroafei după gestație, stimularea ugerului care să producă treptat o cantitate din ce în ce mai
mare de lapte şi menţinerea scroafei într-o stare de întreținere cât mai bună, astfel încât după
înțărcarea purceilor să poată să intre cât mai repede la reproducție.
În perioada de lactație organismul scroafei depune un efort foarte mare pentru
producerea laptelui, adesea apelându-se la rezervele interne, deoarece capacitatea digestivă în
perioada de alăptare nu este corelată cu necesarul de substanţe nutritive pentru producerea şi
secreția laptelui.
De aceea, în perioada de lactație predomină procesele de dezasimilație, care adăugate
acestei necorelări duc la pierderi în greutate. Pierderile normale de greutate sunt de 10-15 %
din greutatea scroafei de după fătare şi chiar mai mult când se alăptează peste 8 purcei.
O alimentație corectă duce la o producție bună de lapte şi la înțărcarea unui număr cât
mai mare şi mai uniform de purcei, mărește durata de exploatare economică a scroafelor de
reproducție, influențează pozitiv apariția căldurilor după înțărcare, rata ovulației şi fecunditatea,
deci eficiența exploatării.
 Cu 1-2 zile înainte de fătare, în timpul fătării şi în primele zile după fătare scroafa
primește doar nutrețuri uşor laxative, care să prevină apariția constipațiilor datorate
deshidratării organismului din timpul fătării.
În primele 12 ore de la fătare se recomandă ca scroafa să nu fie hrănită. Apoi se
administrează un barbotaj dintr-un litru de apă la 12-15oC în care se introduc 0,5 kg. tărâțe de
grâu. Dacă totuşi apare constipația se fac clisme cu apă călduță.
În următoarele zile, hrănirea se face cu o cantitate mai mică de furaj, cu valoare nutritivă
redusă, aceasta crescând treptat, în concordanță cu numărul de purcei şi dezvoltarea corporală,
astfel încât la sfârșitul primei săptămâni să se ajungă la o rație care să asigure o producție de
lapte normală.
Nutrețurile indicate pentru hrănirea scroafelor lactante sunt porumbul, orzul, șroturile
de floarea soarelui şi soia, drojdiile furajere, făinurile animale. Nu se foloseşte în rație secara,
porumbul mucegăit, orzul alterat, cantităţi mari de nutrețuri însilozate sau furajele bogate în
celuloză.
Amestecul de concentrate administrat trebuie să asigure un nivel proteic mediu de 15
%, o valoare energetică corespunzătoare şi un conținut adecvat în celelalte substanţe nutritive.
Rețeta de nutreț combinat folosită pentru hrănirea scroafelor în lactație este 0-5.
Hrănirea scroafelor se poate face cu furaj uscat sau umectat, mecanizat sau manual,
individual, în hrănitor. În cazul furajării lichide, tainul trebuie să poată fi consumat în 30-40
minute, altfel furajele se alterează şi provoacă tulburări digestive la scroafe cu implicaţii
negative asupra calităţii laptelui şi a sănătății purceilor.
O scroafă lactantă consumă zilnic circa 25-30 l. de apă, adăparea făcându-se la discreție
sau de 4-5 ori pe zi sau chiar mai des în anotimpul călduros, cu apă corespunzătoare igienic,
incoloră, inodoră şi la o temperatură de 17-18oC. La consumul biologic se adaugă un consum
tehnologic de circa 100 l. /cap de scroafă lactantă.

5. Planificarea activității de reproducție

Planificarea activității de reproducție cuprinde întreaga desfășurare a fluxului tehnologic
din fermele de suine și se bazează pe circuitul reproductiv al scroafelor.

5.1. Circuitul reproductiv al scroafelor

Circuitul reproductiv presupune ca scroafele să parcurgă continuu, fără mari dereglări
perioadele: montă, gestație, fătare, alăptare şi din nou montă, ș.a.
 Într-un astfel de circuit, unitatea funcțională o constituie grupa de scroafe, care pe
parcursul circuitului reproductiv îmbracă diferite aspecte:
scroafe în pregătire pentru montă;
scroafe în așteptare pentru montă;
scroafe montate;
scroafe gestante;
scroafe lactante;
scroafe înțărcate.
Lucrul cu grupa de scroafe, permite urmărirea activității de reproducție în fermă şi într-
un final realizarea indicatorilor de plan şi a eficienței economice a exploatării.
Grupa de scroafe se formează din scroafele multipare care au încetat lactația într-un
anumit interval de timp şi care sunt în continuare apte pentru reproducție. La formarea grupelor
se are în vedere ca scroafele să fie cât mai omogene ca vârstă, greutate corporală şi stare de
întreținere.
Scrofițele de înlocuire nulipare şi cele primipare pot forma grupe împreună. După
formarea grupei, nu se mai fac lotizări ci numai extrageri din grupe, scroafele extrase putând fi
înlocuite în grupă doar de scroafe de aceeași vârstă, greutate şi în aceeași stare fiziologică.
În fermele de producție, cu circuit închis şi cu flux tehnologic stabilizat, scroafele de
reproducție reprezintă circa 10 % din efectivul total de suine. Din numărul total din scroafe din
fermă circa 55% sunt gestante, în diferite stadii ale gestației, 20% sunt în lactație, restul de 25%
fiind în pregătire sau așteptare pentru montă.
În sectorul montă gestație sunt întreținute şi exploatate, pe lângă scroafele de reproducție
multipare şi scrofițele în creştere şi pregătire pentru montă, care trebuie să înlocuiască scroafele
reformate ( cele care şi-au terminat ciclul de reproducție, cele epuizate sau cele infertile ).
Durata de folosire la reproducție a scroafelor este influențată de rasă, constituția
corporală, vârsta primei monte, condițiile de întreținere, intensitatea de folosire la reproducție
şi individualitatea acestora. Scroafele cu rezultate necorespunzătoare în două cicluri de
reproducție se reformează, deoarece sunt neeconomice.
Durata medie de folosire la reproducție a scroafelor este de circa 3 ani în fermele de tip
intensiv industrial, vreme în care acestea fată de 4-5 ori.

5.2. Cazarea scroafelor şi scrofițelor de reproducție

Sectorul montă–gestație cuprinde atât compartimente cu boxe în care se cazează vierii
de reproducție, boxe în care se cazează vierușii, boxe speciale pentru montă, cât şi
compartimente cu boxe colective, în care sunt cazate scroafele de reproducție în așteptare pentru
montă şi scroafele gestante. Scrofițele se cazează în boxe separate de scroafele multipare.
Tot în compartimentele de scroafe se întâlnesc şi 1-2 rânduri de boxe individuale în care
sunt cazate scroafele imediat după montă, până la efectuarea controlului de gestație, pentru a
favoriza nidaţia embrionilor.
Boxele colective sunt așezate pe unul sau mai multe rânduri, în funcţie de tipul de
adăpost şi de lățimea adăpostului. Numărul de boxe din compartiment diferă în funcţie de
mărimea efectivului matcă.
Boxa colectivă în care sunt cazate scroafele are 3 zone diferite: zona de furajare situată
spre aleea de furajare, în care este amplasat hrănitorul, zona de odihnă situată pe centru boxei,
formată din pardoseală plină, ea reprezentând 60 % din suprafaţa boxei şi zona de defecare
situată în partea posterioară, ea fiind formată din grătar de beton armat, așezat peste canalul de
colectare a dejecțiilor prevăzut cu pernă de apă.
Într-un colț al zonei de defecare se găsește şi adăpătoarea de tip pipă sau suzetă,
amplasată la înălţimea de 45 cm, în unghi de 45o .
În zona de furajare se află amplasat hrănitorul din beton sau metal, care trebuie să
asigure un număr de locuri de furajare egal cu numărul scroafelor cazate în boxă, deoarece
hrănirea acestora se face la ore fixe, de 2 ori pe zi.
Pentru un loc de furajare la hrănitor se prevede o lăţime de 40-45 cm. Suprafaţa alocată
pe cap de scroafă este de 1,5-2 m2 pe cap, iar dimensiunile boxelor variază în funcţie de numărul
scroafelor cazate (6-9 capete, 8-16 capete, 12-15 capete, 15-20 capete, 20-30 capete, etc.),
adâncimea minimă a acestora fiind de 3 m. Pereţii despărțitori ai boxelor au o înălţime de 1,10-
1,20 m. şi sunt construiți din lemn, cărămidă, țevi metalice sau prefabricate din beton armat.
Ușa de acces în boxă are lățimea de 0,8 m.
Pentru sectorul montă – gestație, normele U.E. interzic întreținerea legată a scroafelor
şi prevăd întreținerea în grup începând cu săptămâna a 4-a de gestație până la penultima
săptămână înaintea fătării.
Scroafele agresive pot fi întreținute individual pentru o perioadă de timp, în vederea
limitării mișcării.
Boxa colectivă destinată cazării scroafelor trebuie să fie mai mare de 2,8 x 2,4 m.,
revenind 2,25 m2 ± 10 % pe cap de scroafă adultă şi 1,64 m2 ± 10% pe cap de scrofiță din care
pardoseală plină 1,3 m2 % la scroafe şi 0,95 m2 la scrofițe, suprafaţa cu grătar maxim 15 %,
lățimea părții pline a grătarului minimum 80 mm iar distanţa dintre grătare maximum 20 mm.
 Cu o săptămână înaintea fătării scroafele trebuie întreținute pe un strat gros de paie (dacă
tehnologia de evacuare a dejecțiilor permite).
Microclimatul care trebuie asigurat în compartimentele cu scroafe de reproducție este
acelaşi cu cel care trebuie asigurat pentru vierii de reproducție: temperatura cuprinsă între 15 şi
18oC, umiditatea 70-75 % , concentraţia maximă în gaze nocive: 3 ‰ CO2; 0,03 ‰ amoniac,
iar viteza curenților de aer nu trebuie să depășească 1 m/s în sezonul călduros şi 0,2 – 0,3 m/s
în sezonul rece.
În zilele foarte călduroase, pe lângă ventilație se recomandă stropirea pardoselii sau
pulverizarea de apă în adăposturi cu ajutorul unor aspersoare.

5.3. Organizarea reproducției

După înțărcare, o parte din scroafe se reformează, iar cea mai mare parte sunt aduse din
maternitate în sectorul montă gestație pentru a intra într-un nou ciclu de reproducție.
În funcţie de starea scroafei, căldurile pot să apară la 5-10 zile de la înțărcarea purceilor,
însă căldurile ovulatorii nu apar mai devreme de 20-21 zile de la înțărcare.
Pentru intensificarea reproducției scrofițele care de la data începerii depistării şi
scroafele care de la înțărcare nu au intrat în călduri timp 60-63 zile ( 3 cicluri sexuale
consecutive) se reformează. De asemenea, scroafele şi scrofițele care după 3 monte nu au rămas
gestante se reformează.
La 7-14 zile de la începerea depistării scroafelor, când 70-75 % din acestea au intrat în
călduri şi au fost montate, restul ( 25-30 %) se regrupează cu scroafe de aceeași vârstă,
dezvoltare corporală şi stare de întreținere.
După alte 21 de zile se face o nouă regrupare a scroafelor care nu au intrat în călduri
(10-15 %). După regruparea a doua, la alte 21 de zile se reformează scroafele care nu au intrat
în călduri ( circa 5 %).
Asemănător se procedează şi la scrofițe, doar că aici prima regrupare se face la 24 de
zile, iar a doua regrupare la 11 zile de la prima. După a doua regrupare se reformează 10-15 %
din efectivul de scrofițe.
Grupa de scroafe montate se poate forma în 1-6 zile chiar 9 zile, în funcţie de mărimea
efectivului matcă şi de capacitatea complexului. Pe fluxul tehnologic, grupa de montă din
sectorul montă-gestație devine grupă de fătare în maternitate.
Numărul scroafelor dintr-o grupă de scroafe montate, dar necontrolate este corelat cu
numărul de boxe de fătare dintr-un compartiment de maternitate. Când se face corelația se ţine
cont de fecunditatea medie realizată în complex pentru perioada respectivă a anului, de
pierderile de gestație care se înregistrează în sectorul montă-gestație şi de procentul de fătări
nereușite (prolificitate mică, purcei morți la fătare).
Procentul de fecunditate este mai mic în lunile de vară ( 60-70 %) şi mai ridicat în
celelalte anotimpuri ( 70-80 %), deci grupa de montă este mai mare în sezonul călduros şi mai
mică în celelalte sezoane. De obicei în grupa de montă se prevăd 5-8 % scroafe în plus pentru
acoperirea fătărilor nereușite.
În fermele de tip industrial intră în călduri în fiecare zi circa 4-5 % din numărul de
scroafe matcă.
În fiecare grupă de montă trebuie să se găsească atât scroafe multipare cât şi scrofițe.
Dacă indicele de folosire a scroafelor este 2,0 şi procentul de reformă la scroafe este de
33 %, atunci în fiecare grupă de montă se vor găsi 83-84 % scroafe şi 16-17 % scrofițe, iar dacă
procentul de reformă este 50 %, în fiecare grupă se vor găsi 25 % scrofițe.
Depistarea scroafelor în călduri se face de două ori pe zi. Scroafele depistate în călduri
se scot din boxa scroafelor în pregătire pentru montă şi se trec în boxa “scroafelor în montă“.
Monta se face în boxele de montă, folosite doar în acest scop. După montă, vierul este
scos din boxa de montă şi dus înapoi în boxa de vieri, iar scroafa se trece în boxa cu scroafe în
montă. După repetarea montei, la 12 sau 18-20 de ore, în funcţie de varianta de montă folosită,
scroafa se trece în grupa “ scroafelor montate “, în boxe individuale pentru favorizarea nidației.

5.4. Organizarea fătărilor

Exploatarea industrială presupune desfăşurarea fătărilor şi alăptării în maternități special
amenajate. Din punct de vedere sanitar-veterinar, activitatea în aceste sectoare se desfăşoară pe
baza principiului „ totul plin-totul gol ”, care necesită o sincronizare perfectă între fazelor
fiziologice ale grupelor de scroafe şi spațiul de cazare existent.
Inginerul tehnolog va ține cont de valoarea fecundității înregistrate în unitate, astfel încât
alcătuirea grupelor de montă să permită în final formarea unei grupe de fătare egală numeric cu
numărul de boxe de fătare dintr-un compartiment de maternitate. În caz contrar, spațiul din
maternitate nu este folosit corespunzător lucru care afectează sub aspect tehnologic şi economic
întreaga activitate din fermă.
Folosirea principiului „ totul plin-totul gol ” presupune că popularea ca şi depopularea
unui compartiment de maternitate se face în totalitate, în aceeași zi. Procesul de producție în
maternitate începe odată cu preluarea compartimentului gol, după mutarea seriei de purcei care
a fost înțărcată.
 Pregătirea noii serii de producție în maternitate presupune 2 tipuri distincte de acţiuni:
pregătirii spațiului de cazare pentru introducerea scroafelor gestante şi asigurarea condiţiilor
pentru fătare şi creşterea purceilor în perioada de alăptare şi pregătirea scroafelor gestante
pentru mutarea în maternitate.
Pregătirea compartimentului de maternitate constă în curățirea mecanică a acestuia,
spălare, dezinfectare riguroasă, reparații ale boxelor şi utilajelor de furajare, adăpare, încălzire,
iluminat, etc. din compartiment. Toate operațiunile de la preluarea compartimentului până la
popularea cu o nouă serie de scroafe durează 5-7 zile.
Înainte de populare se face încălzirea compartimentului la 18-22oC, pentru ca în ziua

fătării să se atingă 24-25oC în compartiment şi 32-34oC în zona de odihnă a purceilor. Pregătirea

scroafelor gestante se face în sectorul montă-gestație şi constă în spălarea şi deparazitarea
acestora.
Popularea compartimentelor din maternitate se face în funcţie de vârsta scroafelor
(numărul fătării) şi de starea de întreținere a scroafelor, (scrofițele primipare fiind cazate pe 1-
2 rânduri separat), deoarece după fătare se face furajarea diferențiată a scroafelor lactante
ţinându-se cont de numărul de purcei alăptați şi de starea fiziologică a acestora.
În funcţie de sistemul de exploatare şi de spațiul de cazare existent în unitate, scroafele
se introduc în maternitate cu 2-3 zile - maximum 7 zile înainte de fătare.
După populare, scroafelor li se face toaleta trenului posterior şi a ugerului. La această
specie fătarea durează mai mult decât la altele ( 2-8 ore ), datorită numărului mare de produși,
însă aceasta decurge destul de uşor, numărul de distocii fiind redus datorită conformaţiei
favorabile a bazinului şi a conductului pelvin.
Fătările au loc pe toată durata celor 24 de ore, însă în complexele industriale cea mai
mare parte a acestora se produce în timpul nopții, după ce s-a instalat liniștea în adăpost. Aceasta
impune asigurarea în permanență a asistenței la fătare de către personal calificat ( mamoș ).
De la fătare şi până la înțărcare, spațiul de cazare pentru purcei este reprezentat de cele
două zone laterale ale boxei de fătare. Aceste zone, prin îmbunătățirile aduse de-a lungul
timpului ( pat cald, furajare şi de adăpare ) oferă condiţii de cazare pentru 11-12 purcei până la
vârsta de 6-7 săptămâni.
După expulzare, fiecărui purcel i se face toaleta corporală prin ștergere cu tifon curat, i
se curăță orificiile nazale şi gura de eventualele mucozități pentru a-i ușura respirația, se
stimulează respirația şi circulaţia prin masaj și se scurtează ombilicul la 4-5 cm, bontul fiind
badijonat cu o soluție de tinctură de iod şi glicerină.
 După acestea, până la terminarea în totalitate a fătării, fiecare purcel este așezat pe
covorașul de cauciuc sub becul cu infraroșii sau pe placa încălzită din zona de odihnă a
purceilor, iar la încheierea fătării, se curăță cu atenție locul unde s-a desfășurat fătarea, cu ugerul
scroafei se dezinfectează cu o soluție de 1‰ permanganat de potasiu, se storc primele picături
de colastru din sfârcuri şi purceii sunt dați la supt avându-se grijă ca toţi purceii să sugă
colostrul.
Dacă lotul de purcei nu este omogen ca greutate, câteva zile la rând, până se formează
reflexul condițional, purceii mai mici sunt așezați să sugă la sfârcurile pectorale.
După perioada colostrală, purceii supranumerari precum şi cei orfani sau cei ai
scroafelor cu agalaxie, se repartizează la scroafe doici. Se lasă la o scroafă 10-12 purcei, iar la
o scrofiță 8-10 purcei. La scroafele din rasele materne se lasă un număr mai mare de purcei
decât la scroafele din rasele paterne.
Pe parcursul primelor 24 de ore de la fătare se urmăreşte dacă s-a declanșat secreția
laptelui, scroafele cu agalaxie fiind scoase din compartiment, iar purceii lor redistribuiți
celorlalte scroafe. Apoi se face tăierea colților cu un clește special (pentru prevenirea rănirii
ugerului scroafei), se face codotomia ( între vertebra a 2-a şi a 3-a ) la toţi purceii din fermele
de producție. În fermele de selecție nu se face codotomia.
Se înregistrează apoi toţi purceii născuți vii şi se injectează preparate vitaminizante şi
pe bază de fier, pentru prevenirea apariție carențelor vitaminice şi a anemiei feriprive. Zilnic
boxele de fătare se curăță numai cu ajutorul măturii şi razului.
În cazul apariției diareei la purcei, podeaua boxei se curăță foarte bine şi se șterge cu o
cârpă de sac înmuiată într-o soluție dezinfectantă și se curăță cu atenție jgheaburile şi
adăpătorile.
BIBLIOGRAFIE

http://www.wikipedia.ro 29.05.2019
http://www.fermamea-fermata.blogspot.com 29.05.2019