Urmarirea activitatii de reproductie într-o ferma de vaci

Activitatea de reproducţie într-o fermă de vaci trebuie şi poate fi controlată lunar prin estimarea a trei
indicatori de reproducţie foarte importanţi, şi anume:
1. Indicele de fecunditate (F%) care reprezintă numărul vacilor rămase gestante din total vaci
însămânţate prima dată după fătare şi care, în mod normal, trebuie să se situeze între 60 - 70%.
2. Indicele de însămânţare (Ig) sau, altfel spus, numărul de însămânţări realizate pentru
obţinerea unei gestaţii; acest indicator este invers proporţional cu indicele de fecunditate: cu cât fecunditatea într-
o fermă este mai mare, cu atât se folosesc mai puţine însămânţări pentru obţinerea unei gestaţii. Acest indice, în
mod normal, trebuie să se situeze între 1,5 - 2 I.A./gestaţie.
3. Service – period (SP), ceea ce înseamnă intervalul de la fătare până la monta sau
însămânţarea fecundă; acest interval trebuie, în mod normal, să se situeze între 75 - 95 zile. Schematic, cei trei
indicatori de reproducţie sunt reprezentaţi astfel:

100% 3 150 zile

2,5

50% 100 zile

2

0% 1,5 0 zile
F% Ig S.P.

Dacă unul dintre cei trei indicatori de reproducţie se află în zona haşurată, înseamnă că în efectivul
respectiv de vaci sunt probleme de reproducţie.
După cum se poate observa, indicele de fecunditate îi atrage după sine şi pe ceilalţi doi indicatori. Cu alte
cuvinte, dacă fecunditatea într-un efectiv de vaci pe o anumită perioadă este scăzută, în mod normal indicele de
însămânţare este crescut, la fel şi service – period-ul. Nu acelaşi lucru se poate spune când analizăm numai
indicele de însămânţare şi service – period-ul. Din grafic, se poate observa că cei doi indicatori sunt direct
proporţionali, dar nu întotdeauna. Dacă în fermă există un număr mare de vaci cu hipofuncţii ovariene sau cu
infecţii uterine, aceste afecţiuni prelungesc, până la vindecare, intervalul de la fătare la monta fecundă (S.P.) cu
peste 100 zile. Cu toate acestea, indicele de însămânţare se poate încadra în limite normale (1,5 - 2). De ce?
Pentru că aceste vaci nu trebuie însămânţate până nu sunt complet vindecate.
Cauzele acestor tulburări de reproducţie în general şi de fecunditate în special sunt numeroase, dar
întotdeauna se pot defini trei cauze principale:
1.Alimentaţia
2.Managementul (urmărirea căldurilor, adăpostul, sistemul de exploatare, igiena, însămânţarea,
etc.)
3. Starea sanitar – veterinară a animalelor

15%
starea
30% sanitar-
veterinara

management

alimentatia

55%

1. Alimentaţia presupune:
• Echilibru energo - proteic al raţiilor furajere.
• Atenţie în aceeaşi măsură la echilibrul mineral; excesul cât şi deficitul pot fi nefaste.
• Aportul de vitamine, mai ales iarna, deoarece furajele, prin conservare (fânul, silozul), pierd din
cantitatea de vitamine.
• Nu trebuie neglijate viţelele şi vacile în repaos mamar, pentru că fecunditatea viitoare la viţele depinde
de modul în care sunt ele crescute.

2. Managementul

2.1. Adăposturile trebuie să fie bine ventilate dar fără curenţi de aer, trebuie să fie luminoase pentru că o
bună luminozitate stimulează activitatea sexuală a vacilor. În stabulaţie liberă, animalele trebuie să aibă la
dispoziţie o suprafaţă de odihnă suficient de mare şi plină cu paie. Un loc de contenţie adoptat şi bine plasat
permite intervenţii în siguranţă pentru om şi animalul este liniştit.

2.2. Igiena
• Curăţirea dejecţiilor trebuie să se facă zilnic, aşternutul de paie să fie schimbat de câte ori este nevoie,
astfel se limitează microbismul de grajd şi, deci, se diminuează riscurile infecţiilor.
 • Apa trebuie să fie potabilă şi proaspătă, adăpătorile trebuie curăţate zilnic pentru că vacile murdăresc
apa cu furaje.
• Limitarea gunoiului cât se poate de strict, deoarece acesta reprezintă un risc de contaminare a
aparatului genital.
• Utilizarea unei boxe de fătare cu paie proaspete şi curate.
• Instrumentarul folosit pentru asigurarea fătării trebuie spălate şi dezinfectate atât înainte de folosire cât şi
după folosire.

2.3. Urmărirea căldurilor. Observarea căldurilor trebuie să fie făcută cu regularitate, în fiecare zi. Un ciclu
estral pierdut face să se piardă trei săptămâni din viaţa productivă a unei vaci. Urmărirea căldurilor trebuie să se
facă de 3 ori pe zi, în afara orelor de muls şi de furajare. Fiecare observaţie trebuie să dureze un sfert de oră
pentru a putea detecta numărul maxim de vaci în călduri.

Observarea Dimi Dimineaţa Dimineaţa,

căldurilor -neaţa şi seara după-amiaza şi
seara
Călduri 50% 70% 85%-
detectate 100%

2.4. Momentul însămânţării. Pentru o bună reuşită a însămânţării, vacile trebuie să fie însămânţate între
18 şi 24 ore de la debutul căldurilor. Cum aproximativ 70% dintre vacile observate în călduri au deja 10 ore de la
debut, vacile observate în călduri dimineaţa trebuie însămânţate în aceeaşi zi după amiază, iar cele observate în
călduri după amiaza, trebuie însămânţate a doua zi dimineaţă.

3. Starea sanitar – veterinară contribuie în bună măsură la tulburările de reproducţie:

• Bolile metabolice ca acetonemia, insuficienţa hepatică, au repercursiuni grave asupra fecundităţii.
• Infecţiile uterine: în majoritarea cazurilor, ele sunt produse de agenţi infecţioşi nespecifici care se
dezvoltă la nivelul uterului după o fătare dificilă sau o slabă involuţie uterină. În acelaşi timp, există şi infecţii
uterine specifice care pot duce la mortalitate embrionară, avorturi, retenţii placentare şi metrite.
• Parazitozele: infestaţiile parazitare au repercursiuni foarte mari asupra rezultatelor de reproducţie.
Indicele de fecunditate în funcţie de prezenţa sau absenţa mamitelor, metritelor şi a infestaţiilor parazitare

mamite metrite mamite+metrite parazitoze

DA NU DA NU DA NU DA NU
F 26% 59% 26% 58% 29% 66% 38% 63%
%
Sursa: I.N.R.A., 1991

În concluzie, trebuie reţinut faptul că într-o fermă de vaci cu lapte nu se poate obţine o rentabilitate ridicată
şi producţii mari dacă sunt probleme de reproducţie (fecunditate scăzută, S.P. mare, etc). dar, în acelaşi timp,
aceste probleme se pot preveni prin respectarea cu stricteţe a normelor de alimentaţie a vacilor, a
managementului fermei şi a stării de sănătate a animalelor de către crescătorii sau proprietarii de vaci în vederea
ameliorării rentabilităţii fermei lor, indiferent de nivelul producţiei de lapte.