Cap 07 Taurine lapteTOTAL

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/339850878
Capitolul VII . Tehnologia reproducerii, creşterii și exploatării taurinelor
Chapter · March 2019

DOI: 10.13140/RG.2.2.10357.93927
CITATIONS READS
0 202
1 author:
Ioan Hutu
Banat University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
215 PUBLICATIONS 65 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Genetic research View project
Bioeconomic approach in animal production View project
All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 11 March 2020.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

CAPITOLUL VII .
TEHNOLOGIA REPRODUCERII, CREŞTERII ȘI
EXPLOATĂRII TAURINELOR
VII.1. TEHNOLOGII REPRODUCERII TAURINELOR
Tehnologiile de înmulţire sau reproducere sunt reprezentate de totalitatea măsurilor cu

caracter zootehnic, organizatoric şi sanitar veterinar, aplicate în scopul perpetuării speciei şi
obţinerii unui număr cât mai mare de produşi de la acelaşi număr de femele.
Tehnologiile de reproducere au influenţe directe asupra majorităţii producţiilor:
- producţia de lapte ca urmare a faptului că derularea normală a funcţiei de reproducere
declanşează lactaţia;
- producţia de carne, deoarece printr-o reproducţie bună se obţin mai mulţi produşi
disponibili pentru creştere/îngrăşare.
Factori care determină sporirea efectivului
Fecunditatea este definită ca fiind procentul vacilor rămase gestante din totalul vacilor
inseminate pe parcursul unui an. Fecunditatea se exprimă prin rata de concepţie, respectiv
procentul femelelor gestante după prima inseminare, din totalul femelelor inseminate; la vaci,
fecunditatea acceptabilă este mai mare de 85-90%, iar rata concepţiei (non-return) peste 60%.
Fecunditatea este influenţată de:
- deficienţele organizatorice cum sunt: planificarea necorespunzătoare a inseminărilor,
organizarea defectuoasă a depistării femelelor în călduri, efectuarea defectuoasă a
montei/inseminării, calitatea materialului seminal;
- deficienţele tehnice - se referă la calificarea insuficientă şi lipsa conştinciozităţii
însămânţătorului, alegerea greşită a momentului optim de inseminare.
- deficienţele legate de exploatare sunt: pregătirea necorespunzătoare a femelelor pe
durata gestaţiei, furajarea deficitară, condiţii precare de igienă la parturiţie, deficienţe legate
confortul şi mişcarea femelelor, lipsa condiţiei de reproducţie (condiţie de mizerie fiziologică sau
condiţie de îngrăşare)
- deficienţe de ordin sanitar-veterinar sunt generate de tratarea cu întârziere sau fără
eficacitate a afecţiunilor aparatului genital.
Natalitatea reprezintă numărul de produşi viabili obţinuţi anual de la 100 de femele;
natalitatea considerată bună trebuie să aibă valori de peste 85%. Pentru a obţine o natalitate
acceptabilă sunt necesare reducerea pierderilor prin avort şi a mortalităţilor perinatale.
Avorturile nu trebuie să depăşească 5 %, indiferent de cauzele etiologice: boli infecţioase
(bruceloză, leptospiroză etc.), boli parazitare (trichomonoză), cauze nutriționale sau mecanice.
Pierderile prin mortalitate şi sacrificări de necesitate se recomandă a fi sub 5 %; în
condiţii necorespunzătoare de hrănire şi întreţinere pierderile pot ajunge până la 25%. Procentul
pierderilor din rândul viţeilor, corelat cu procentul de natalitate, influenţează direct efectivul total
de taurine (vezi tabelul VII.1).
PRODUCȚII ANIMALIERE
Reforma tineretului femel -

pentru a fi siguri de rezultatele Tabelul VII.1
ulterioare, se face o selecţie cât mai Numărul de produşi viabili obţinuţi de la 100 de
riguroasă în rândul tineretului femel; femele, exprimat în funcţie de nivelurile pierderilor
pentru tineretul femel reforma poate şi natalităţii (Stanciu, 1999)
Pierderi Indicele de natalitate (%)
ajunge la 5-10%.
(%) 100 95 90 85 80 75 70 65
Reforma femelelor din matcă
0 100 95 90 85 80 75 70 65
la vaci este de până la 30 %/an 5 95 90 85 80 75 70 65 60
Vârsta pubertăţii tineretului 10 90 85 80 75 70 65 60 55
taurin depinde de precocitatea rasei, 15 85 80 75 70 65 60 55 50
sex, zona geografică şi condiţiile de 20 80 75 70 65 60 55 50 45
furajare din perioada de creştere; primul 25 75 70 65 60 55 50 45 40
ciclu estral apare înaintea maturităţii somatice şi poate să fie surprins la viţele începând cu
vârsta de 4-8 luni, dar, în mod obişnuit, la vârsta de 8-17 luni. Pubertatea apare la:
- 8-9 luni la rasa Jersey;
- 11-12 luni la rasa Holstein;
- 8-12 luni la rasele Bălţată românească şi Bălţată cu negru românească;
- 8-16 luni la rasa Brună
- 8-17 luni la rase Pinzgau de Transilvania.
De regulă, femelele ating pubertatea înaintea masculilor, iar în zonele geografice cu
climă temperată pubertatea apare mai târziu decât în cele cu climă caldă
Vârsta admiterii la reproducţie a tineretului taurin depinde de greutatea corporală a
rasei şi talia dorită în efectivul de vaci adulte: de regulă, admiterea la reproducere se face atunci
când tineretul a ajuns la 60-70% din greutatea vacii adulte; admiterea la reproducţie la vârste şi
greutăţi corporale mai mici poate avea ce efecte:
- stagnarea în creştere (infantilism);
- creşterea prevalenţei distociilor;
- obţinerea unor viţei mici, debili, neviabili;
- scăderea longevităţii reproductive.
VII.1.1. Organizarea reproducerii la taurine
În fermele de vaci, obiectivul principal în procesul de reproducere este reprezentat de

obţinerea unei natalităţi maxime, respectiv de a obţine un viţel viabil în fiecare an, de la fiecare
vacă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv se impune o programare judicioasă a activităţii de
reproducţie, urmărirea realizării programului propus, exploatarea corespunzătoare a
reproducătorilor.
Planificarea activităţii de reproducţie
În practica fermelor din România, planificarea activităţii de reproducţie se realizează în

luna decembrie a fiecărui an, prin întocmirea planului individual de inseminări şi fătări şi are
valabilitate anul care urmează. Planificarea se poate face şi computerizat, indiferent de
perioada anului (vezi lucrări practice).
Odată cu planificarea inseminărilor, are loc şi alegerea taurului de la care urmează a se
utiliza materialul seminal; practic, are loc potrivirea perechilor sau stabilirea cuplurilor de
reproducători în cazul montei.
116 © Ioan Huțu, 2019
TEHNOLOGIA REPRODUCERII, CREȘTERII ȘI EXPLOATĂRII TAURINELOR
Sisteme de programare a fătărilor
Deoarece la taurine ciclul estral se manifestă pe toată durata anului, planificarea inseminărilor
şi, în consecinţă, fătările pot avea loc pe toată durata anului.
În funcţie de caracteristicile şi condiţiile de exploatare ale fermei, se practică două
sisteme de programare a fătărilor la vaci:
1. inseminări şi fătări eşalonate pe toată durata anului
2. fătări grupate pe un anumit interval de timp.
Sistemul de inseminări şi fătări eşalonate pe toată durata anului urmăreşte o

repartizare uniformă a fătărilor pe tot parcursul anului, astfel încât în fiecare trimestru al anului
se aşteaptă parturiţia la 20-30% din efectivul vacilor.
În cazul eşalonării fătărilor pe toată
durata anului, 80% din structura efectivului
matcă vaci sunt în lactaţie şi 20% în repaus
mamar. Realizată pe baza stării fiziologice,
structura optimă are distribuţia din figura de
mai jos; practic, în medie:
- 50% din vaci vor fi recent fătate şi
inseminate în primele trei luni de la
parturiţie;
- 50% din vaci vor avea gestaţia
confirmată; din acestea 30%, vor fi gestante
în luna 3-7 şi 20% vor fi în repaus mamar,
în ultimele două luni ale gestaţiei.
Avantajele fătărilor eşalonate pe toată
durata anului:
Figura VII.1. Distribuţia categoriilor în
- obţinerea unor producţii
sistemul de fătări eşalonate
constante de lapte;
- utilizarea constantă de forţă de muncă în fermă;
- indice bun de utilizare a suprafeţelor construite;
- realizarea unor venituri constante pe toată durata anului.
Dezavantajul fătărilor eşalonate:
- necesitatea unor raţii bine echilibrate asigurate în fermă printr-o bază furajeră adecvată;
- necesitatea intervenţiei tehnologice şi terapeutice pentru stimularea căldurilor;
- costul de producţie mai ridicat în perioada de iarnă.
Eşalonarea uniformă a fătărilor se realizează prin urmărirea judicioasă a activităţii de
reproducţie a fiecărei vaci şi introducerea la reproducţie a viţelelor, putând fi completată prin
stimularea şi sincronizarea căldurilor la femele.
Sistemul de fătări grupate (sezonier) presupune organizarea fătărilor în sezoane

diferite; două sunt tacticile practicate:
- inseminarea a 75-80% din vaci imediat după ieşirea la păşune, începând cu luna
iunie şi mai ales în lunile iulie-august şi gruparea fătărilor în lunile februarie-aprilie al
anului următor;
- inseminarea a 75-80% din vaci în lunile decembrie-ianuarie şi gruparea fătărilor în
lunile august-octombrie.
117
Indiferent de sezonul ales, gruparea fătărilor favorizează:

- formarea unor loturi de viţei mari şi uniforme ca vârstă şi dezvoltare corporală;
- reducerea timpului necesar furajării, acţiunilor tehnice şi sanitar-veterinare, cum sunt:
individualizarea, amputarea mameloanelor suplimentare, ecornarea, castrarea
masculilor, înţărcarea, vaccinarea etc.
În cazul grupării fătărilor din lunile februarie-aprilie, avantajele sunt:
- utilizarea masei verzi în prima parte a lactaţiei şi reducerea costurilor cu furajarea la
rasele de lapte;
- obţinerea şi creşterea tineretului taurin alături de vacile mame pe păşune, la rasele
de carne – aspect care permite valorificare tineretului îngrăşat la sfârşitul anului;
Fătările de la sfârşitul verii şi începutul toamnei permit valorificarea la preţuri mai bune a
producţiei de lapte. Sistemul de inseminări şi fătări grupate este cel mai eficient sistem în cazul
raselor de carne. Pentru a se uşura gruparea fătărilor, se poate recurge la sincronizarea estrului
femelelor prin tratamente hormonale; acceptând costurile, prin aceste protocoale se urmăreşte:
- obţinerea viţeilor în sezonul dorit, în acord cu sistemul de creştere practicat;
- reducerea sau eliminarea timpului necesar depistării estrului femelelor;
- facilitarea diagnosticului de gestaţie;
- obţinerea producţiei (lapte, viţei) în sezonul cel mai favorabil vânzării.
Programarea introducerii tineretului femel la reproducție
Programarea inseminării este condiţionată, în principal de vârsta programată a primei fătări:

ca urmare, trebuie considerate variabilele vârstă şi dezvoltare corporală. Masa corporală şi vârsta
recomandată pentru introducerea la reproducţie a viţelelor din rasele locale sunt redate în
tabelul VII.2. Practic, de cele mai multe ori, introducerea la reproducţie depinde de satisfacerea
unor niveluri/praguri minime privind: 1. Atingerea pubertății şi 2. realizarea a 65% din masa corporală
caracteristică maturității morfologice. În unele circumstanțe tineretul taurin femel se admite la
reproducţie mai timpuriu; astfel de situaţii speciale sunt:
- existenţa unui sistem intensiv de furajare pe durata creşterii şi gestaţiei – fapt care
permite inseminarea mai timpurie cu aproximativ două luni faţă de vârsta menționată în
tabelul VII.2; Tabelul VII.2.
- rasele cu precocitate somatică, Masa corporală şi vârsta la care se recomandă
specializate pentru producţia de introducerea la reproducţie pentru tineretul
lapte (14-15 luni la Holstein taurin femel din rasele locale
American şi Brown Swiss şi 13 luni Vârsta Masa
la rasele Jersey şi Guernsey) sau Rasa
(luni) corporală (kg)
rasele specializate pentru producţia
de carne (tineretul taurin femel se Holstein 14-16 365-420
Bălţată românească 16-19 380-390
admite la reproducţie la vârsta de
Bălţată cu negru românească 16-19 370-380
14-16 luni);
Brună de Maramureş 18-19 350-360
Pinzgau de Transilvania 19-20 340-360
În programarea creşterii tineretului După Sas şi Huţu, 2003
taurin, prin controlul sporului mediu zilnic se
poate determina masa corporală a adultelor (de regulă la lactaţia a III-a); în cazul raselor exploatate
pentru lapte, dependent de talia rasei, vârsta primei monte, pentru junincile programate să realizeze
prima parturiţie la doi ani (24 luni), dinamica masei corporale poate fi observată în tabelul VII.2:
118 © Ioan Huțu, 2019

La tăurași, pubertatea se consideră apărută atunci când ejaculatul are min 50 mil spermatozoizi
din care cel puțin 10% prezintă mobilitate. Tăurașii, indiferent de rasă, sunt admiși la montă mai
devreme cu două luni decât viţelele.
Consecințele grăbirii sau întârzierii introducerii la reproducţie
Inseminarea prea timpurie a viţelelor la greutăți mai mici de 65% din masa corporală a
rasei la maturitate somatică cauzează:
- diminuarea parametrilor morfometrici la maturitate (masă, talie, dimensiuni);
- diminuarea capacităţii de ingestie a hranei;
- creşterea incidenţei distociilor;
- scăderea producţiei de lapte în primele două lactaţii;
Amânarea inseminării viţelelor cauzează:
- prelungirea perioadei neproductive (20% din cheltuielile fermei susțin înlocuirea
efectivului), obţinerea unui număr mai mic de viţei şi a unei producţii mai reduse de lapte;
- reducerea fecundităţii ca urmare a ţestului adipos infiltrat în aparatul reproducător –
degenerescenţa ovarelor;
- diminuarea producţiei de lapte pe lactaţie, ca urmare a creşterii proporţiei ţesutului adipos
din uger.
Programarea inseminării vacilor după parturiţie
Prin programarea la inseminare a vacilor după parturiţie se urmăreşte ca intervalul între

două fătări succesive să fie de un an. Pentru ca intervalul între fătări să nu depăşească un an,
având în vedere că gestația durează în medie 285 zile, vacile trebuie să rămână gestante în 80
zile de la parturiţie. Practic, durata repausului de gestaţie, respectiv numărul de zile de la parturiţie
la inseminarea fecundă, condiţionează intervalul între fătări (calving interval), care, la rândul său,
condiţionează natalitatea şi nivelul producţiei de lapte pe lactaţie şi pe viaţa productivă.
Apariţia primului ciclu de călduri survine, în condiţii normale, la aproximativ trei săptămâni
după parturiţie, şi dacă vaca nu este inseminată sau nu s-a instalat gestaţia, căldurile se repetă la
un interval mediu de 21 de zile.
Factorii care influenţează apariţia primului ciclu estral după parturiţie sunt:
- nivelul producţiei de lapte - la vacile cu producţii mari, primul ciclu estral apare mai târziu
și are o intensitate mai redusă decât la cele cu producţie mică. Sunt cazuri când vacile nu
intră în călduri timp de 2-6 luni, manifestând o tulburare de reproducere numită anestru
după fătare;
- regimul de mişcare – vacile care nu beneficiază de mişcare, fie că nu intră în călduri, fie
că manifestă “călduri liniştite”, greu de observat;
Inseminarea vacilor se poate face la 40-60 zile de la parturiţie, doar cu condiţia să se fi
realizat involuţia uterină; de cele mai multe ori, prima inseminare se efectuează la primul ciclu
de călduri, apărut după 30-40 de zile de la parturiţie. Din practica curentă, se poate sugera
faptul că fecunditatea inseminărilor depinde esenţial de alimentaţie, condiţia corporală şi durata
repausului de gestaţie, astfel:
- la inseminările efectuate în primele 21 de zile de la parturiţie fecunditatea la prima
inseminare este de până la 25% (vezi fig.VII.2);
- la inseminările la mai puţin de 60 de zile de la parturiţie fecunditatea la prima inseminare
este sub 45%.
- la inseminarea la peste 60 de zile de la parturiţie fecunditatea la prima inseminare este
de peste 60 procente.
119
Figura VII.2. Relații dintre producţia de lapte, condiţia corporală şi fecunditate
La stabilirea termenului de inseminare a vacilor după parturiţie se vor avea în vedere:

particularităţile biologice ale reproducerii vacilor1, vârsta, nivelul productiv, starea de întreţinere
şi de sănătate, modul de desfăşurare a fătării (vezi lucrarea practică).
Depistarea vacilor în călduri (depistarea estrului)
Depistarea estrului la femelele speciei taurine se poate realiza pe baza mai multor
categorii de activităţi; separate sau conjugate acestea sunt:
Observarea manifestărilor comportamentale şi inspecţia modificărilor fiziologice;
pleacă de la premisa că intensitatea manifestării căldurilor depinde de stadiul ciclului estral şi
este influenţată de rasă, vârstă, anotimp, stare de întreţinere, calitatea raţiei. De regulă,
observarea vacilor are lor de două ori pe zi, timp de 15-30 minute, fie înainte fie după muls.
1
Uterul nu este pregătit pentru o nouă gestaţie imediat după parturiţie, fiind inflamat şi congestionat. Involuţia uterului
are loc în decurs de 12-56 zile, depinzând de modul de desfăşurare a fătării (eutocică sau distocică), numărul de
produşi la parturiţie, nivelul productiv, tehnica de hrănire etc. Până la terminarea involuţiei uterine fecunditatea rămâne
foarte redusă.
120 © Ioan Huțu, 2019
Debutul comportamentului de
călduri se instalează treptat şi apare pe
parcursul câtorva ore. Practic,
intensitatea căldurilor şi
comportamentul specific vor varia de la
începutul până la sfârşitul estrului.
Cunoaşterea acestor semne care apar
gradat permite a se şti dacă femela va
intra în călduri sau când acestea se
termină şi femela va ieşi din călduri.
Mircu (2005) descrie diferenţiat
manifestările căldurilor, astfel: Figura VII.3. Călduri la vacă
Vaca în călduri se lasă sărită şi manifestă sindromul de
Semnele timpurii sunt reprezentate de:
imobilitate.
- creşterea nervozităţii şi/sau
După Wattiaux, Babcock Institute, 2004
neliniştii, care vor genera mai
multă mişcare; femelele nelegate se plimbă, mugesc frecvent şi tare.
- urmărirea altor vaci, ridicarea a cozii şi persistenţa activităţii, chiar în condiţiile în care
celelalte vaci se odihnesc;
- pe măsura apropierii ovulaţiei, vaca încearcă repetat să facă salturi pe alte vaci, însă nu
se lasă sărită; această activitate continuă până la sfârşitul căldurilor;
- vulva devine mai tumefiată şi mai roşie.
- în funcţie de locul ocupat în ierarhia grupului, mai poate apărea împingerea altor vaci,
adulmecarea şi lingerea zonei genitale a altor vaci, strâmbarea botului şi încreţirea
buzelor, asemănător comportamentului de adulmecare al taurilor.
Semnele de călduri intense apar la 10-15 ore de la debutul căldurilor:

- continuă semnele timpurii şi, la unele vaci, laptele are gust sărat, scade apetitul şi
producţia de lapte, la altele - nu. De regulă, vacile care prezintă asemenea semne trebuie
urmărite cu atenţie, pentru a vedea dacă nu apar şi alte semne caracteristice căldurilor.
- vaca în călduri stă să fie călărită de alte vaci cu o frecvenţă de patru ori în 60 de minute,
fiecare repriză durând 7 secunde. Chiar dacă vaca încălecată începe să se deplaseze
sub greutatea vacii care o călăreşte, poate fi considerată în călduri clare dacă nu evită
încălecarea iniţială şi dacă nu se întoarce să respingă vaca care sare pe ea (fig.VII.3);
- din vulvă se scurge un mucus clar, filant, cu aspect de albuş, care generează o
formaţiune denumită stâlp şi bilă. Mişcările vacii determină scurgerea acestui mucus şi
lipirea sa de coadă sau de membrele vacii, generând un aspect umed al regiunii.
Cantitate de mucus este mai mare la mijlocul căldurilor şi scade spre sfârşitul acestora;
Semnele târzii ale căldurilor pot fi estimate de următoarele:

- vacile nu se mai lasă călărite, dar sar pe alte vaci în călduri.
- părul de la baza cozii devine rărit, murdărit cu noroi, năclăit, sau fecale pe crupă, semn
că vaca a fost călărită;
- pe coadă sau în regiunea vulvei se poate observa mucus uscat;
- între a doua şi a patra zi după călduri se poate observa mucus cu sânge care se scurge
din vulvă; acest aspect confirmă faptul că femela a fost în călduri şi că, dacă nu a fost
inseminată, femela trebuie urmărită pentru depistarea căldurilor peste 15-20 de zile.
121
Depistarea estrului prin metode tehnologice şi comportamentale permit depistarea

căldurilor la vaci şi viţele şi este reprezentat de utilizarea:
- capsulelor cu vopsea și a creioanelor dermatografice care au rolul de a semnala
existenţa salturilor şi deci a căldurilor; capsula, un recipient din material plastic cu vopsea, se
fixează pe crupa vacilor şi, în momentul în care vaca aflată în călduri este sărită de o alta, se
sparge şi marchează crupa vacii;
- determinarea temperaturii laptelui în colectorul aparatului de muls. Sunt în călduri vacile
la care temperatura laptelui înregistrează o creştere de minimum 0,3-1,0°C faţă de temperatura
la mulsoarea anterioară. Metoda are o acuratețe de 80-85%;
- pedometrului care cuantifică mişcarea vacilor, mai intensă la cele aflate în călduri.
Pedometrul se atașează pe fluierul unui membru posterior, iar verificare activităţii efectuate se
face odată cu mulsul. De regulă, vacile în călduri, întreţinute în stabulaţie liberă, sunt de 4 ori
mai active. Vacile întreţinute legat sunt de trei ori mai active înaintea declanșării căldurilor.
Acuratețea metodei este de 80%;
- determinarea rezistenței electrice a mucusului vaginal.
- ecografia în timp real, are o acuratețe foarte bună și permite inseminarea fără a se
cuantifica semnele clinice.
- taurilor genitostimulatori (tauri vasectomizaţi sau cu deviere permanentă a penisului)
stimulează estrul, putând astfel să depisteze şi vacile cu călduri liniştite; sensibilitatea metodei este
foarte bună, depistându-se 98-100% din femele, chiar în cazul manifestării căldurilor şterse;
Confirmarea estrului prin evaluarea stării clinice are la bază observarea stării
generale (hipertermie) şi locale, respectiv modificările morfologice şi funcţionale apărute la
nivelul aparatului genital: la examenele transrectale, vaginale sau ecografice se identică ovar
mărit cu foliculul matur, uterul reactiv şi cervixul tumefiat, mucoasa vaginală congestionată,
acoperită cu un strat de mucus fluid. Observația directă se face în două reprize, una dimineața și
una spre seară.
Confirmarea estrului prin metode paraclinice (de laborator) permite detectarea
estrului prin dozarea progesteronului din sânge sau lapte etc. Metodele de laborator au
acurateţe mai mare, dar sunt laborioase şi costisitoare.
Dependent sistemul de management derulat: - perioada de așteptare voluntară agreată
(de regulă, 50-55 zile) și calving intervalul dorit în fermă (365-380 zile) etc. - activitatea de
depistarea a căldurilor se completează cu diferite protocoale de sincronizare a căldurilor de
tipul: Ovsynch®, Duble Ovsynch®, Short Ovsynch®, Cosynch+CIDR®, 12 day Presynch®.
Abordarea protocoalelor de sincronizare a căldurilor și inseminarea artificială pleacă de la
premisa că vacile aflate în repaus uterin (negestante) prelungit afectează eficiența economică a
fermei.
Momentul optim al inseminării
În stabilirea momentului optim al inseminării trebuie să se aibă în vedere următoarele:

- durata căldurilor este de 15 ore la viţele şi de 18 ore la vaci, cu o variabilitate de 6-36 ore;
- ovulaţia are loc la 10 ore după terminarea căldurilor;
- deplasarea spermatozoizilor din vagin sau din cervix până în oviduct, unde are loc
fecundarea, solicită 6 ore;
- perioada în care ovulul rămâne apt pentru fecundare este de 8-10 ore de la dehiscenţa
foliculară;
- capacitatea fecundantă a spermatozoizilor în tractusul genital femel este de 18-24 ore.
122 © Ioan Huțu, 2019
Figura VII.4. Alegerea momentului montei sau inseminării

pd – prea devreme; b – bun; fb – foarte bun; pt – prea târziu
După Wattiaux, Babcock Institute, 2004
Astfel, momentul optim de inseminare este cuprins în intervalul 15 - 30 ore de la declanşarea

căldurilor, pentru ca spermatozoizii să fie în tractusul genital al vacilor cu minimum 6 ore înainte de
ovulaţie (fig. VII.4). Practic, se recomandă ca vacile ale căror călduri au fost depistate dimineaţa să
fie inseminate în dimineața (uneori) seara aceleiaşi zile, iar cele la care căldurile au fost depistate
seara să fie inseminate în dimineaţa zilei următoare.
Rata concepţiei este influenţată de momentul inseminării. În figura VII.4, se pot observa
momentele optime pentru executarea montei sau a inseminării.
Durata şi diagnosticul gestaţiei
La vaci, gestaţia durează în medie 285 zile. Durata gestaţiei este influenţată de rasă,
categoria mamei, sexul şi numărul produşilor:
Rasa - la rasa Schwyz gestaţia are 290 zile, fiind cu aproximativ 10 zile mai lungă decât
la rasele de tip Friză sau la rasa Jersey.
Categorie - la juninci, gestaţia este mai scurtă cu 4-5 zile decât la vaci;
Sexul produsului - gestaţia cu masculi este mai lungă cu 1-2 zile decât cea cu vițele.
Gestaţiile gemelare sunt mai reduse ca durată ,cu 5-7 zile decât gestaţiile simple.
Diagnosticarea cât mai timpurie a gestaţiei are o deosebită importanţă economică şi tehnică;
vaca cu valoare genetică redusă şi negestantă la şase luni de la parturiţie trebuie reformată. În
ordinea utilizării lor, metodele de diagnostic al gestaţiei sunt:
- lipsa căldurilor la 21 de zile de la inseminare (indicele “non-return”); atunci când alte
metode nu sunt disponibile, se consideră că, dacă de la inseminare, pe durata a trei
cicluri succesive nu s-au observat călduri, atunci vaca este gestantă;
123
- determinarea glicoproteinei asociate gestației (PAG acronim de la pregnancy-

associated glycoprotein) la 28-30 zile postinseminare sau a progesteronului din lapte
la 21-24 zile de la inseminare – prezența anumitor concentrații ale progesteronului
înseamnă instalarea gestaţiei;
- utilizarea ecografului (ECO) permite vizualizarea în timp real a fetusului şi a
învelitorilor fetale de la 26-28 zile;
- examenul transrectal (ETR), executat de la 30-35 zile, permite palparea formațiunilor
ovarului (corpul galben de gestație) și, executat mai târziu, permite palparea fetusului
în uter şi a altor structuri asociate gestaţiei (dimensiunea uterului, artera uterină etc.)
VII.1.2. Tehnologia de hrănire şi întreţinere a vacilor în perioada de repaus

mamar și în perioada de tranziție
Creşterea produsului de concepție în perioada intrauterină este mai accelerată pe măsura

avansării în gestaţie şi mai ales în ultimele două luni, când fătul îşi măreşte greutatea de 3-4 ori. Ca
urmare, în ultimele două luni înainte de data programată a parturiţiei, vacile vor beneficia de un
regim special de hrănire şi întreţinere, cu scopul obţinerii unei producţii mari de lapte în lactaţia
succesivă, a unor viţei sănătoşi şi a diminuării ratei avorturilor.
Perioada de repaus mamar și tranziție
Perioada de tranziție începe odată cu înţărcarea vacii și se continuă în primele două

săptămâni ale lactației următoare. Repausul mamar reprezintă perioada dinaintea fătării în care
vacile nu sunt mulse, beneficiind de un repaus funcţional al ugerului. Repausul mamar este și
cea mai mare parte a perioadei de tranziție a vacilor – trecerea de la o lactație și intrarea în cealaltă.
Repausul mamar trebuie asigurat pentru:
- dezvoltarea fătului și refacerea parenchimului glandular al mamelei;
- refacerea condiţiei corporale prin dobândirea rezervelor corporale pentru susţinerea
perioadei de creştere ascendentă a lactaţiei; depunerea a 5 kg ţesut adipos asigură
energia necesară sintezei pentru 45-50 kg lapte;
- pregătirea vacilor pentru parturiţia eutocică.
Durata repausului mamar este, în medie, 60 zile. Reducerea repausului mamar la mai
puţin de 45 zile cauzează involuție uterină inadecvată și diminuarea producţiei de lapte în
lactaţia următoare. Prelungirea exagerată a repausului mamar creşte numărul zilelor neproductive
şi creşte riscul apariţiei sindromului vacii grase. La stabilirea duratei repausului mamar intervin
următorii factori:
- vârsta şi categoria vacilor – mai mare la primiparele care nu şi-au încheiat creşterea;
- nivelul productiv – mai mare la vacile productive;
- condiţia vacilor – vacile slabe vor beneficia de o perioadă de refacere mai
îndelungată;
- sănătatea – la vacile care în perioada premergătoare înţărcării au starea de
sănătate necorespunzătoare sau suferă de diferite afecţiuni se recomandă
prelungirea repausului mamar cu 10-14 zile peste durata menţionată;
- sezonul calendaristic - este mai mare cu o săptămână la vacile care se înţarcă
în sezonul rece.
124 © Ioan Huțu, 2019

Tehnica înţărcării vacilor
Înţărcarea vacilor cu producţie mică de lapte se face mai ușor, prin încetarea bruscă a
mulsului; unele vaci se înțarcă singure înaintea termenului programat. Întreruperea bruscă a
mulgerii se recomandă la vacile cu producţie sub 7 kg lapte pe zi; prin această tehnică,
înţărcarea are loc în 4-6 zile.
Vacile cu producții mari de lapte trebuie înțărcate forțat în timp scurt, fără a produce
afecțiuni ale glandei mamare. Durata pregătirii înţărcării nu trebuie să depășească 10-14 zile.
În perioada de pregătire a înţărcării se recomandă:
- diminuarea densității energetice a furajelor și eliminarea din raţie a nutreţurilor
cu efect lactogen;
- reducerea cantităţii de apă administrată;
- individualizarea vacilor sau întreţinerea legată.
Înţărcarea vacilor se poate aplica prin mai multe tehnici:
Reducerea treptată a numărului de mulsori se realizează gradual, odată cu reducerea
sintezei laptelui. A doua zi, după reducerea raţiei, vacile sunt mulse o singură dată pe zi, apoi o
dată la 2-3 zile, până la sistarea secreţiei
laptelui. Această tehnică se aplică la vacile cu
producţii de 7-15 kg lapte pe zi în momentul
înţărcării. Avantajul tehnicii consistă în
diminuarea riscului mastitei, iar dezavantajul
este că se prelungeşte perioada de înţărcare la
7-10 zile, întrucât mulsul executat la diferite
intervale de timp stimulează sinteza laptelui.
Mulgerea incompletă la 1/3 din producţia
zilnică este o metodă care nu se recomandă – prin Figura VII.5. Inocularea antibioticului la
această poate apărea mamita și se prelungeşte vacile în repaus mamar
perioada de pregătire a înţărcării la două
săptămâni.
Indiferent de metoda aplicată, dacă în perioada de pregătire pentru înţărcare se constată
congestia exagerată, tumefacția, indurarea şi hipertermia ugerului se recomandă mulgerea completă
şi reducerea mai drastică a raţiei mergându-se uneori până la sistarea apei. La o zi după înţărcare,
se începe administrarea treptată a raţiei pentru perioada de repaus mamar. După înţărcare, se
recomandă efectuarea unor tratamente pentru prevenirea mamitei:
- administrarea unor antibiotice intramamar respectând pașii: dezinfecția mănușilor,
asepsia canalului mamelonar, inocularea antibioticului în cisterna mamelonară (fig.
VII.5) - fără masaj;
- asepsia şi obturarea canalului mamelonar cu soluţii iodate şi pelicule de colodiu.
Hrănirea vacilor în perioada de tranziție
Hrănirea vacilor în repaus mamar se face în două perioade: primele cinci și următoarele
trei săptămâni; hrănirea influenţează dezvoltarea produsului de concepție, starea de sănătate și
producţia de lapte din lactaţia următoare. Perioada de tranziție se continuă cu primele două
săptămâni ale lactației – și aici hrănirea are particularități considerabile după cum urmează:
125
Condiţia, calitatea şi aportul fiecărui element nutritiv au importanţa şi impactul lor, atât
asupra fătului, cât şi asupra mamei; ca urmare în perioada de tranziție se vor asigura:
- Substanța uscată (S.U.) – 12-13 kg substanță uscată în prima perioada, 10 kg în ultimele
trei săptămâni de repaus mamar și 18 kg în primele două săptămâni de lactație;
- Proteinele -12-13% cu 70% RDP (proteină digestibilă în rumen) și 30% RUP (proteină
nedigestibilă în rumen) în prima perioadă, 15-16% cu 60% RDP și 40% RUP în ultima
parte a repausului mamar. În primele două săptămâni ale lactaţiei se furaj asemănător
ultimei perioade a repausului mamar dar cu mai multă proteină - 19%.
- energia netă 1400 kcal/kg în prima perioadă, 1500 kcal/kg în ultimele trei săptămânii
dobândirea rezervelor energetice în organismul mamei; în ultima perioadă a tranziției
energia va crește la 1750 kcal/kg. În ultimele trei săptămâni se crește S.U. a
concentratelor la 2,5-3,5 kg;
- ADF –ul va fi de 30% în prima perioadă, 25% în ultimele trei săptămâni de repaus mamar
și 20% în primele două săptămâni de lactație;
- NDF –ul va fi de 40% în prima perioadă, 35% în ultimele trei săptămâni de repaus mamar
și 30% în primele două săptămâni de lactație
- calciu şi fosfor 60-80 g respectiv 30-40 g în prima perioadă a repausului mamar; în a doua
perioadă se reduce accesul la sare și se administrează anioni și vitamina B3 – niacină, cu
efect antilipolitic; în primele două săptămâni ale lactației se dublează cantitatea de niacină la
12 g/vacă.
- corectori de pH - sunt utilizați pentru a tampona aciditatea silozului: cele mai utilizare sunt
MgO or NaHCO3.
Volumul și structura raţiei trebuie inițial să fie redus după care acesta crește,
dependent de producţia vacii – vezi SU din paragraful anterior. În prima perioadă se
administrează maximum 0,4-0,9 kg concentrate, dependent de condiția corporală și 1/3 din rația
siloz de porumb (pentru a limita nivelul potasiului din rație). În cea de-a doua perioada a
repausului mamar concentratele cresc la 2,25-3,5 kg – la acestea se adaugă fibroase cu fibra
lungă pentru stimularea funcției ruminale și 3,0-4,5 kg SU din rația grupului fresh (vacilor în
lactație) pentru obișnuirea rumenului cu furajul din lactație. În primele două săptămâni de
lactație obiectivul este să se maximizeze ingesta.
Palatabilitatea și calitatea furajelor din raţie trebuie să fie bună, pentru a favoriza
consumul, oricum problematic. În cazul vacilor recent fătate peste amestecul furajer unic se
adaugă 1,3 – 2,25 kg fân pentru stimularea funcției ruminale. La vacile aflate în perioada de
tranziție se interzice administrarea de nutrețuri alterate, mucegăite sau îngheţate, deoarece pot
genera tulburări metabolice sau pot cauza avortul.
Nivelul de hrănire al vacilor în perioada de tranziție se stabilește în funcţie de masa și
condiția corporală, stadiul gestației și producția de lapte: fată de nivelul normal se pot întâlni:
Subalimentaţia vacilor în perioada de tranziție poate determina:
- debilitate la viţei și fătări distocice;
- dezvoltarea insuficientă a aparatului digestiv a nou-născuţilor;
- dificultăţi în termoreglare a viţeilor;
- diminuarea producţiei de lapte în lactaţia următoare.
Suprafurajarea vacilor aflate în tranziție creşte incidența sindromului vacii grase, reduce
apetitul după parturiţie şi, în consecinţă, determină diminuarea producţiei de lapte. Vacile la
care se manifestă sindromul de îngrăşare dobândesc mai mult de 100 kg în masa corporală, au
viţei supraponderali, fac frecvent boli metabolice (cetoza, febra vituleră) şi boli ale aparatului
reproducător (distocii, retenţii placentare şi metrite).
126 © Ioan Huțu, 2019

Carențele alimentare pot apărea și se gestionează dependent de situația epidemiologică

din fermă: astfel:
- carenţele de vitamina D produc tulburări în metabolismul calciului şi fosforului, care pot
determina rahitism la nou-născuţi, iar la vaci se remarcă o slabă manifestare a ciclului estral
după parturiţie;
- carenţa în vitamina A influenţează vitalitatea nou-născuţilor, viţeii fiind mai sensibili la
pneumonii şi diaree, iar în organismul mamei poate cauza avort.
- carenţele de iod determină hipotrofia glandei tiroide şi scăderea vitalităţii viţeilor;
- carenţa de cupru şi seleniu poate determina mortalitatea viţeilor la naştere;
În exteriorizarea funcţiei de reproducţie şi în succesul activităţii de reproducere substanţele

minerale au roluri dintre cele mai importante (vezi tabelul VII.3)
Tabelul VII.3.
Efectul carenţelor de substanţe minerale asupra organismului mamă şi a fătului
Substanţe minerale
Tulburare reproductivă
Cu/Mo* Co I Mn Se Zn Fe
Variabilitate în durata ciclului estral x x
Anestru sau călduri silenţioase (şterse) x x x
Număr mare de inseminări/ concepţie x x x x
Avort x x x x
Retenţie placentară x x
* Nivelurile excesive de molibden cu sulf determină deficienţa în cupru.
După Wattiaux, 2004
Întreţinerea vacilor în repaus mamar
În perioada repausului mamar, întreţinerea vacilor solicită:

- asigurarea unor adăposturi corespunzătoare;
- menţinerea igienei corporale;
- asigurarea unui regim de mişcare corespunzător.
Adăposturile - vacile aflate în repaus mamar pot fi cazate la un capăt al adăpostului
vacilor în lactaţie sau în adăposturi separate. Iarna se preferă întreţinerea nelegată, dar se
poate opta şi pentru întreţinerea legată.
Igiena adăpostului şi a vacii - nu diferă de cele ale vacilor în lactaţie; în cazul întreţinerii
legate, se impune efectuarea zilnică a pansajului (ţesălare şi periere). La această categorie, nu
se recomandă trimajul, pentru a evita orice risc de avort mecanic. De asemenea, vacile nu
trebuie bruscate, aglomerate în spaţii mici sau la trecerea prin spaţii cu dimensiuni reduse.
Regimul de mişcare – accesul zilnic în padoc sau plimbarea pe distanţă de 2-3 km pe
păşune are ca efecte favorabile:
- intensificarea apetitului;
- intensificarea circulaţiei sangvine;
- reducerea riscului de apariție a cetozelor alimentare;
- favorizarea fătărilor eutocice şi reducerea incidenţei retenţiilor placentare;
- în cazul zilelor cu soare – sinteza şi formarea vitaminei D;
- creşterea viabilităţii nou-născuţilor.
127
Gestionarea tehnologică a edemului mamar
Edemul mamar este un fenomen fiziologic normal, care nu modifică compoziția chimică a
laptelui, dar produce disconfort, micşorează lungimea mameloanelor şi îngreunează aplicarea
paharelor de muls şi mulgerea. Edemul poate fi circumscris ugerului sau se poate extinde
posterior până la nivelul vulvei şi anterior până la ombilic sau chiar la piept. Edemul mamar are
un slab determinism genetic (h2=0,10-0,13) şi este mai frecvent la vacile primipare şi la cele cu
uger atârnând. Cauzele favorizante apariţiei edemului sunt:
- aptitudini foarte bune pentru producția de lapte;
- administrarea unor cantităţi mari de concentrate;
- consum excesiv de sare, care favorizează reţinerea lichidelor în organism;
- consum ridicat de apă.
La vacile bine pregătite pentru parturiţie, cu aptitudini bune pentru producţia de lapte şi cu
uger bine vascularizat, apare congestia ugerului şi edemul mamar, la 3-7 zile înainte de parturiţie.
De regulă, edemul mamar involuează parțial în decurs de 2-4 zile după parturiţie şi dispare la 2-
3 săptămâni după parturiţie.
În principiu, edemul antepartum este un semn bun, dar la apariţia acestuia se recomandă:
- reducerea sau excluderea concentratelelor din raţie;
- masaj ascendent și mişcări prelungite;
- aplicarea unor comprese locale cu gheață și apă;
- în cazuri grave - administrarea medicaţiei diuretice;
- în cazuri extreme - mulgerea înainte de parturiţie.
Pentru reducerea edemului mamar antepartum nu este indicat ca vacile să fie mulse înainte
de parturiţie, întrucât laptele colostral îşi pierde parţial calităţile nutritive şi imunologice. În cazul
extrem al aplicării mulsului antepartum, acesta nu trebuie să se facă manual şi nu înainte de trei
zile de la data programată a fătării.
Atenuarea edemului mamar postpartum se realizează prin:
- administrarea unui nivel redus de furajare;
- mişcare și masaj;
- mărirea numărului de mulsori la 4-6 pe zi;
- masaj energic al ugerului.
VII.1.4. Organizarea şi supravegherea parturiţiei
Actul parturiţiei sau fătării este procesul fiziologic care solicită atât organismul matern, cât
şi cel al fătului; în perioada periparturientă, riscul apariţiei unor infecţii, boli metabolice sau
reproductive este foarte mare. Pentru reducerea, controlul şi gestionarea riscurilor şi diminuarea
incidenţei acestor tulburări, trebuie asigurate condiţii optime pentru parturiţie, un tratament
zootehnic şi observare şi atenţie veterinară.
Întreţinerea vacilor în preajma parturiţiei
În fermele cu efectiv mare de vaci, parturiţiile se desfăşoară într-o zonă a adăpostului

cu boxe de fătare sau într-un adăpost special numit maternitate, în care personalul
supraveghează permanent vacile, pentru a sesiza la timp apropierea fătării şi, în caz de
necesitate, pentru a acorda asistența la parturiţie.
128 © Ioan Huțu, 2019

În fermele cu efectiv redus de vaci, parturiţia poate avea loc în adăpostul de exploatare
a vacilor. În întreţinerii legate se recomandă amenajarea la un capăt a adăpostului a unor boxe
pentru parturiţie, unde vacile se introduc cu câteva zile înainte de parturiţie sau cel puţin se
grupează la un capăt al adăpostului, parturiţia având loc pe standul obişnuit.
În cazul întreţinerii libere, vacile pot să îşi desfăşoară parturiţia în standul de odihnă,
viţelul fiind mutat imediat după fătare într-un ţarc, unde rămâne pe perioada colostrală. Astfel,
vaca poate să aibă contact vizual şi tactil cu viţelul, iar separarea făcută în a 5-a sau a 7-a zi
este mai puţin traumatizantă, atât pentru viţel, cât şi pentru vacă.
Parturiţia şi îngrijirea mamei şi viţelului
În ordinea apariţiei lor, semnele prodromale ale parturiţiei sunt:

- relaxarea ligamentelor sacro-iliace, „înfundarea” sacrumului şi dobândirea mobilităţii cozii
– la 8-10 zile înainte de parturiţie;
- apariţia mucusului cervical, secreţie filantă de culoare alb-gălbuie - 2-4 zile înaintea
parturiţiei;
- tumefacţia vulvei, creşterea volumului glandei mamare şi turgescenţa mameloanelor - la
2-3 zile înaintea parturiţiei;
- apariţia contracţiilor abdominale - cu 2-4 ore înainte de parturiţie;
- nelinişte, alternanţa decubit-staţiune, priviri îngrijorate spre flanc, urinări frecvente -
aspectele mai pregnante la primipare decât la pluripare.
În mod normal, actul parturiţiei durează 30-60 minute şi are loc spontan, fără intervenţia
omului. La apariţia semnelor prodromale se începe pregătirea vacii pentru parturiţie,
respectiv:
- se spală şi dezinfectează trenul posterior al vacii, în special vulva;
- se schimbă aşternutul
- în cazul întreținerii legate, se dezleagă vaca pentru a-şi putea alege o poziţie comodă
de parturiţie.
- se pregăteşte apoi apă caldă, prosop, pânză de sac, foarfeci, alcool sanitar, tinctură
de iod şi frânghiuţe sau aparatul pentru tracţionarea nou-născutului.
Îngrijirea viţelului după parturiţie constă în următoarele manevre:
- se îndepărtează mucozităţile din cavitatea bucală şi din orificiile nazale ale viţelului,
pentru a favoriza respiraţia pulmonară;
- se buşumează întregul corp al viţelului cu o pânză de sac uscată şi curată ori cu un
şomoiog de paie curate pentru uscarea viţelului şi activarea circulaţiei periferice; se lasă
viţelul să fie lins de mamă;
- se fac operaţiunile de prevenire a omfaloflebitei, respectiv se taie cordonul ombilical la 10
cm, se stoarce prin presare şi se badijonează cu tinctură de iod 7%, timp de 2-3 zile;
- se execută operaţiunile de cântărire şi individualizarea.
După parturiţie, îngrijirea vacii cu fătarea eutocică este facilă: de regulă, placenta se
elimină în şase ore de la parturiţie; retenţia placentară se consideră atunci când placenta nu a
fost eliminată în decurs de 24 de ore de la parturiţie. Odată eliminată, aceasta se îndepărtează
împreună cu aşternutul pe care a avut loc parturiţia. Locul respectiv se curăţă mecanic, se
dezinfectează şi apoi se aşează aşternut curat. Pentru evitarea, contracararea şi diminuarea
efectului istovitor al parturiţiei se recomandă ca vaca-mamă să beneficieze de următoarele îngrijiri:
- buşumări cu cârpa de sac sau cu un şomoiog de paie;
- curăţirea şi spălarea trenului posterior al vacii, igiena vulvei şi a zonei perivulvare;
129
- la ½ oră de la terminarea parturiţiei rehidratarea cu o găleată de apă, la temperatura

de 37oC, în care se introduc 250 g tărâţe de grâu şi 50 g de sare de bucătărie; acest
tratament poate fi administrat şi în următoarele trei, zile dar fără sare.
Furajarea nu trebuie să favorizeze apariţia edemului postpartum, iar apetitul vacilor trebuie să
ajungă, într-o săptămână, la raţia de bază:
- treptat, se introduc în raţie concentrate şi suculente, astfel ca la o săptămână de la
parturiţie să se ajungă la raţia de bază, în raport cu producţia de lapte așteptată şi masa
corporală.
- în primele trei zile după, se administrează fân de bună calitate;
VII.2. TEHNOLOGIA CREŞTERII TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE
Calitatea biologică a tineretului destinat înlocuirii vacilor reformate se realizează în mai

multe etape, după cum urmează:
- selecţia reproducătorilor şi stabilirea cuplurilor de reproducători;
- furajarea şi întreţinerea vacilor gestante care determină calitatea nou-născuţilor;
- condiţii de creştere până la prima parturiţie.
Programarea creşterii tineretului taurin
Dirijarea procesului de creştere la tineretul taurin este un indicator al nivelului

managementului din fermă.
Planificarea creşterii presupune stabilirea masei corporale pe care trebuie să o realizeze
tineretul taurin la diferite vârste şi stadii fiziologice sporurile medii zilnice pentru fiecare etapă de
creştere şi necesarul de furaje.
Tăuraşii de prăsilă au intensitatea de creștere Tabelul VII.4.
mai mare, de peste 1000 g/zi, dar fără a se realiza Programarea sporului mediu zilnic în
îngrăşarea şi dezvoltarea exagerată a abdomenului. diferite etape de creştere pentru
Comparativ cu viţelele, nivelul de hrănire al tăuraşilor tineretul femel al raselor pentru lapte
pentru reproducţie este mai mare cu 20-25%; furajele Greutatea / tipul rasei
Vârstă
de bază sunt concentratele, fibroasele şi suculentele hiper- mezo- hipo-
(luni)
administrate în cantităţi moderate. metrică metrică metrică
Indiferent de rasă, dezvoltarea aptitudinilor
0 (naştere) 42 32 25
pentru producţia de lapte la viţelele de reproducţie 1 64 52 40
se realizează prin creşterea moderată a masei 3 107 91 70
6 173 149 115
corporale (vezi tabelul VII. 4). 9 238 208 160
Dependent de talia adultului, pentru rasele 12 303 266 205
ameliorate din ţara noastră sporurile medii zilnice 15* 368 325 250
18 434 383 295
sunt de 550-600 g în primele 3 luni de viaţă, 750-800 21 499 442 340
g în perioada de vârstă 3-6 luni, 700-750 g în 24** 564 500 385
smz 0-24 715 g 641 g 493
perioada 6-12 luni, 600-650 g în perioada 12-18 luni lactaţia Greutatea adultului
şi 400-450 g în perioada 18-24 luni. Baza raţiei o vor a III-a 620 550 425
constitui nutreţurile de volum de foarte bună calitate, Rase hipermetrice: Holstein, Brown swiss, BNR;
fibroasele şi suculentele. Rase mezometrice: Ayirshire, Guernsey, Brună de
Maramureş; Rase hipometrice: Jersey, Pinzgau de
Nu sunt de dorit nici vitezele foarte mari, nici
Transilvania
cele foarte reduse. Atunci când sporul mediu zilnic * vârsta de la care se poate executa monta sau
este de 350 g, femelele nu manifestă pubertatea inseminarea; ** vârsta fătării
Prelucrare după Wattiaux, 2004
130 © Ioan Huțu, 2019
decât la peste 18 luni. Dimpotrivă, la viteze mari de creştere (sporuri peste 900 g), pubertatea poate
apărea înainte de 9 luni. De regulă, pubertatea apare atunci când greutatea a ajuns la 50% din
masa corporală a vacii adulte. Monta se poate realiza la 60-70% din greutatea adultului, urmând ca
până la prima parturiţie femela să ajungă la cel puţin 80-85% din greutatea pe care o va înregistra în
lactaţia a III-a (vezi figura VII.6).
În cazul raselor specializate, se consideră că fătarea la vârsta de 24 luni este avantajoasă din
mai multe puncte de vedere:
Avantajele fătării timpurii (la vârsta de 24 luni comparativ cu fătarea la 36 luni) sunt:
- rata internă a profitului mai mare;
- reducerea costurilor variabile – costul cu munca, furajele necesare pentru naştere la
prima fătare;
- diminuarea numărului de juninci necesare pentru înlocuirea mătcii reformate (30%/an);
- interval între generaţii mai mic şi progres genetic mai rapid;
Dificultăţile şi dezavantajele reducerii vârstei primei fătări sub 24 luni, spre exemplu la 20
de luni, sunt:
- creşte necesarul de concentrate şi furaje de calitate foarte bună;
- solicită competenţe manageriale foarte bune;
- există riscul parturiţiilor distocice, dacă tehnologia creşterii nu este bine controlată;
- raţia administrată poate afecta negativ nivelul producţiei de lapte.
Distociile la fătarea primiparelor pot surveni ca urmare a uneia sau a mai multor din
următoarele cauze:
- dezvoltarea exagerată a nou-născutului din cauze genetice sau a creşterii exagerate;
- angustia pelvină la femele;
- îngrăşarea femelei, depunerea excesivă a ţesutului adipos pe traiectul conductului
genital.
Pentru a diminua riscul distociilor la primipare, se recomandă:
- alegerea materialului seminal de la tauri la a căror descendență prevalența
parturiţiilor distocice este sub 8%;
- optimizarea masei corporale a junincilor, astfel ca în momentul parturiţiei să ajungă la
85% din greutatea adultului;
- evitarea condiţiei de obezitate sau a emacierii în rândul junincilor.
Monitorizarea creşterii tineretului taurin femel pentru reproducţie, prin cântăriri, se
realizează pentru a controla apariţia pubertăţii şi a vârstei primei parturiţii; efectele supra- sau
sub-alimentării depind de momentul survenirii lor faţă de pubertate:
Supraalimentaţia înaintea apariţiei pubertăţii accelerează creşterea corporală, dar poate
afecta dezvoltarea glandei mamare, cu efect asupra limitării producţiei de lapte pe durata vieţii
productive.
Subalimentaţia înaintea apariţiei pubertăţii scade viteza de creştere şi poate prelungi
momentul apariţiei pubertăţii de la 9 la 20 luni; în mod normal, pentru a se putea programa
fătarea la 24 de luni, pubertatea trebuie să apară până la vârsta de 12-13 luni2. În condiţiile unei
subalimentaţii manifestate până la pubertate, dobândirea a minimum 80% din greutatea vacii
adulte până în momentul parturiţiei se poate face prin mai multe tactici:
- accelerarea creşterii pe durata gestaţiei (vezi linia a-a’ din fig. VII.7);
- întârzierea montei şi a fătării (vezi linia a-a’’ din fig. VII.7);
- o combinație a primelor două variante.
2
Deoarece gestaţia durează aproape 9 luni, rata concepţiei este de 66% - la viţele fiind necesare 2-3 cicluri până la
instalarea gestaţiei.
131
Figura VII.6. Rata creşterii şi relaţia cu vârsta pubertăţii, a montei şi a fătării

De exemplu, atunci când sporul mediu zilnic este de 550 g, pubertatea va apărea la 12-13
luni; considerând că gestația se instalează la 15 luni, pentru a atinge greutatea dorită la fătare,
viteza de creştere trebuie să ajungă la 900 g/zi; altfel, juninca va făta, dar va fi subponderală şi
va exista riscul distociei şi al producţiei reduse.
Atunci când nu există o alimentație care să asigure creşterea compensatorie, se va
decala momentul montei, pentru a preveni subdezvoltarea la parturiţie. Spre exemplu, în cazul
sporului de 550 g, pe durata întregii perioade de creştere-gestaţie, monta se va face la 19-20
luni.
Figura VII.7. Rata creşterii şi relația cu vârsta pubertății, a montei şi a fătării

132 © Ioan Huțu, 2019
În acest caz, fătarea va avea loc mai tardiv dar este mai important ca femelele să
dobândească greutatea corporală necesară susţinerii parturiţiei şi a producţiei pe durata
lactaţiei, decât să realizeze fătarea la data programată.
Supraalimentaţia după apariţia pubertăţii, dar cu raţii echilibrate, ajustate permanent în
funcţie de condiţia corporală, susţine creşterea rapidă pe durata gestaţiei; astfel, va rezulta o
bună alimentaţie a fetusului şi o dezvoltare adecvată a mamei. Totuşi, îngrăşarea nu este
recomandată; primiparele obeze prezintă riscul distociilor şi tulburărilor metabolice peripartale;
Subalimentaţia după apariţia pubertăţii determină reducerea ratei concepţiei, alimentaţia
insuficientă a fetusului, dificultăţi la fătare ca urmare a insuficienţei dezvoltării scheletului şi o
producţie redusă pe durata lactaţiei.
În situaţia furajării parcimonioase se recomandă amânarea inseminării până la atingerea
greutăţii dezirabile; astfel, deşi producţia de lapte înregistrată pe durata primei lactaţii va fi
acceptabilă, cu toate că viaţa productivă a femelei este mai redusă şi costul creşterii este mai
mare. Practic, din punct de vedere tehnologic, programarea judicioasă a creşterii tineretului
taurin presupune:
- stabilirea planului de creştere, dependent de rasă, aptitudine productivă şi destinaţie;
- calcularea necesarului de juninci din fermă;
- programarea hrănirii prin întocmirea raţiilor şi a schemelor de furajare - structura
raţiei şi cantităţile de nutreţuri care se administrează tineretului în diferite etape de
viaţă, în raport cu sporul mediu zilnic planificat;
- întocmirea balanţei de furaje – necesarul de furaj pentru întreg anul şi întreaga fermă;
- controlul procesului de creştere prin cântăriri periodice, nomogramari sau barimetrie.
Hrănirea și întreținerea junincilor în ultima perioadă a gestației
În cazul junincilor aflate în ultima parte a gestației se recomandă o creștere a energiei din
rație cu trei luni înainte de data programată a fătării; de regulă, aceasta se realizează prin
creșterea cantității de concentrate. Cu o lună înainte de fătare junincile sunt trecute în categoria
vacilor pre-fresh: în această categorie vor beneficia de rația din lactație, de zonă de odihnă
individualizată (uscată și curată pentru a se preveni apariția mamitei) și expunerea la platforma
de muls.
VII.3. TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A TINERETULUI TAURIN
Tehnologia de creştere cuprinde ansamblul măsurilor tehnice referitoare la hrănirea şi

întreţinerea tineretului (adăpostire, îngrijire, mişcare). Pe durata creşterii, cerinţele organismului faţă
de factorii menționați se modifică în raport cu vârsta, tineretul parcurgând mai multe perioade şi
anume:
- perioada alăptării;
- perioada de creştere;
- perioada admiterii la reproducţie;
- apoi perioada de gestaţie.
133
Perioada alăptării – subperioade şi obiectiv al creşterii
Perioada alăptării este definită ca durata creşterii viţeilor de la naştere şi până la înţărcare. În
această perioadă, se administrează viţeilor cu precădere dietă lichidă, respectiv lapte sau înlocuitor de
lapte. Perioada alăptării poate fi divizată în două subperioade:
- subperioada colostrală, în care se menţine legătura dintre mamă şi viţel prin lapte;
- subperioada alăptării propriu-zise, în care se reduce treptat legătura dintre viţel şi
mamă, ca urmare a consumului şi a altor furaje, în special concentrate.
Obiectivul perioadei alăptării este dezvoltarea compartimentelor gastrice şi transformare
a viţelului din monogastric în poligastric. Din punct de vedere funcţional, la naştere viţeii sunt
consideraţi animale monogastrice, având un singur stomac funcţional – abomasul, care preia
direct laptele ingerat. Rumenul este nedezvoltat (25% din total) şi nefuncţional (fig. VII.8)
Pe durata alăptării, nutreţurile lichide sunt digerate în abomasum, unde ajung direct prin
intermediul gutierei esofagiene care se formează în mod reflex, în timpul consumului lichidelor,
ca urmare a stimulării mecanice a receptorilor situaţi în mucoasa din cavitatea bucală, în
faringe, a excitaţiilor vizuale şi a mirosului produs de prezenţa laptelui. După vârsta de opt
săptămâni reflexul de formare a gutierei esofagiene dispare şi lichidele ajung în rumen şi reţea.
Figura VII.8. Stadii în dezvoltarea prestomacelor la viţele
Trecerea de la faza de monogastric la cea de rumegător se face lent şi progresiv, printr-o

alimentaţie raţională iniţial lichidă, mai apoi concentrate şi nutreţurile de volum care se introduc
treptat, în funcţie de natura lor, după dezvoltarea rumenului şi a reţelei, atunci când aceste
compartimente devin funcţionale.
Consumul de furaje, în special concentrate, stimulează creşterea rumenului; practic,
pentru buna dezvoltare a rumenului şi transformarea viţelului din monogastric în rumegător,
este necesar consumul de furaje uscate, pentru a se forma flora normală, reprezentată de
bacterii, protozoare şi fungi. Practic, înţărcarea nu se poate realiza decât atunci când rumenul
are 80% din volumul total al compartimentelor gastrice şi este capabil să furnizeze acizii graşi
volatili.
134 © Ioan Huțu, 2019

VII.3.1. Perioada alăptării - hrănirea viţeilor în subperioada colostrală
Intensitatea absorbției imunoglobulinelor de către enterocite se reduce pe măsură ce ne

îndepărtăm de momentul nașterii; din acest motiv, vițelul trebuie să consume primul tain de
colostru în cel mai scurt timp de la naştere.
Tehnica administrării colostrului
Colostrul de la prima mulsoare are cea mai bogată compoziţie în imunoglobuline şi este
cel mai valoros în substanţe nutritive, motiv pentru care se recomandă ca în primele 12 ore de
viaţă viţeii să primească doar colostru de la prima mulsoare.
Cantitatea de colostru care se administrează zilnic este de 4-5 kg, fără a depăşi 8-10%
din greutatea vie a viţelului.
Numărul de tainuri diferă de la fermă la fermă. Frecvent, tehnica administrării colostrului
presupune administrarea în prima zi a 2-4 tainuri de câte 1,5-3 kg colostru. În practica fermelor
specializate, primul tain este cel mai voluminos, fiind de 2,5-3 kg colostru, după care urmează al
doilea tain, după o pauză de 8-10 ore.
Tehnica de administrare a colostrului poate fi artificială, la biberon, din sticlă sau cu
sonda esofagiană (în cazul administrării unor tainuri voluminoase) sau naturală, direct de la
vaca-mamă. Administrarea artificială a colostrului asigură controlul cantităţii consumate şi
permite supravegherea individuală a stării de sănătate a viţeilor; în plus, viţeii hrăniți artificial cu
colostru se adaptează mai uşor la alăptarea artificială.
Administrarea naturală, prin supt, prezintă avantajul că viţelul este lăsat în grija mamei
naturale sau a unei doici (în cazul agalaxiei sau a exitus al mamei); astfel se reduce efectul unor
tehnici neadecvate: mulgere şi administrare neigienică a colostrului, tainuri, cantităţi sau temperatură
de administrare neadecvată. Totuşi, înainte de supt, se va asigura igiena ugerului şi eliminarea
primelor jeturi de lapte. Viţeii debili, care refuză suptul, trebuie asistaţi şi ajutaţi prin dirijarea
capului spre mamelon şi mulgerea câtorva jeturi de lapte în gură. Dezavantajele administrării
naturale a colostrului sunt:
- consumul unor cantităţi, uneori, exagerate de colostru – pentru contracararea acestui
neajuns se recomandă separarea de mamă şi suptul, pe o durată de cinci minute, dar
în patru tainuri împărţite pe durata unei zile;
- viţeii se obişnuiesc ulterior mai greu cu alăptarea artificială;
- după terminarea perioadei colostrale sau la separarea viţelului, vacile cu instinct matern
dezvoltat nu cedează complet laptele la muls; în perioada colostrală, surplusul de lapte
rămas de la viţel trebuie să fie muls de către îngrijitor.
Pe durata subperioadei colostrale, se recomandă să se administreze viţeilor apă (potabilă)
încălzită la 30°C, imediat după consumul tainului şi între tainurile de lapte. Apa asigură hidratarea
ţesuturilor şi umorilor şi stimulează mecanismele fiziologice ale digestiei noului-născut.
Tehnica conservării colostrului
Colostrul provenit de la prima mulsoare trebuie păstrat la temperatura de 4°C; aceasta se

administrează în tainurile următoare, dar după o prealabilă încălzire la temperatura corpului.
135
Pentru a avea o rezervă de colostru3 în practica fermelor se recomandă conservarea pe durată

lungă prin congelare, liofilizare (deshidratare şi obţinerea de colostru praf) sau acidulare. În
primele două situaţii, nu sunt afectate nici compoziţia chimică, nici calităţile organoleptice ale
colostrului şi, în plus, manipularea este simplă şi igienică.
VII.3.2. Sisteme de alăptare a viţeilor
După modul administrării laptelui la viţei se cunosc mai multe sisteme de alăptare, fiecare cu
una sau mai multe metode de alăptare după cum urmează:
- sistem de alăptare naturală;
- sistem de alăptare artificială;
- sistem de alăptare mixtă.
Sistem de alăptare naturală
Alăptarea naturală prin supt se practică în special la viţeii raselor de carne fie prin metoda
alăptării la vaca mamă fie prin alăptarea la o vacă doică.
Alăptarea viţeilor la vaca mamă se face după prealabila igienizare a glandei mamare și
după înlăturarea primelor jeturi; are următoarele particularități:
- suptul ad libitum în subperioada colostrală, maximum o săptămână;
- supt în 3 tainuri (zilnice) în prima lună;
- supt în 2 tainuri în luna a doua lună de viață;
- supt într-un tain din luna a 3-a până la înţărcare.
Alăptarea se poate face fie a) prin mulgerea parțială a vacii înainte de supt, viţelului
lăsându-i-se un număr de sfârcuri sau cantitatea de lapte estimată în funcţie de producția
mamei, fie prin b) lăsarea viţelul să sugă din toate sferturile dar pe durată limitată, în funcţie de
cantitatea de lapte atribuită. Indiferent de varianta aleasă, după ce viţelul a supt vaca trebuie
mulsă sau remulsă până la evacuarea completă a glandei mamare.
Cantitatea de lapte consumată (3-8 litri/zi) se stabilește fie direct, prin mulgeri de control
(se mulge o jumătate sau două sferturi încrucișate, laptele obținut fiind jumătate din producția
de lapte) fie indirect, prin cântărirea vițelului și transformarea sporului în echivalent lapte, știind
că 1 kg spor în masa corporală necesită consumul a 8-10 kg lapte. În situația în care producția
vacii este mai mare și viţelul nu este capabil să consume întreaga cantitate de lapte se
recomandă mulgerea vacii pentru stimularea funcţiei glandei mamare.
Alăptarea viţeilor la vaci doici (vaci sănătoase dar în vârstă, care se mulg greu, cu sfârcuri
mici sau care nu se pretează la muls mecanic, cele cu instinct matern dezvoltat) începe la vârsta de
10-14 zile; fiecare vacă poate alăpta concomitent un număr de viței egal cu producție ei zilnică și
necesarul de lapte/vițel. În situația în care vițeii consumă până la înțărcare 400 kg lapte, o vacă cu o
producție de 4000 kg poate alăpta 10 viței.
3
În lipsa colostrului conservat, în situaţii de criză, se recomandă administrarea la viţei a unui înlocuitor de colostru, alcătuit din:
un ou de găină bătut în 500 ml lapte şi 250 ml apă fiartă şi răcită, la care se adaugă o linguriţă de untură de peşte şi o linguriţă
de ulei de ricin. Amestecul se administrează la un tain, la temperatura de 35-36°C, timp de 3-4 zile, minimum în 4 tainuri pe zi.
După ce viţelul defecă normal, nu se mai introduce uleiul de ricin în înlocuitorul de colostru. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor de
natură infecţioasă, în înlocuitorul de colostru se vor introduce antibiotice cu spectru larg de acţiune sau probiotice.
136 © Ioan Huțu, 2019

Sistem de alăptare artificială
Alăptarea artificială presupune mulgerea laptelui și alăptare artificială la găleată, la

biberon şi la instalaţii automate.
Alăptarea la găleată este mai puţin indicată, întrucât viţeii mai tineri și lacomi
îngurgitează laptele de 10 ori mai repede4, decât prin supt fapt care crește viteza tranzitului prin
gutierea esofagiană și reduce cantitatea de salivă înghițită odată cu suptul. Ca urmare a vitezei
crescute a tranzitului există riscul apariției unor indigestii ruminale și ca urmare a cantității mici
de salivă din lapte în abomas din lapte se formează coaguli mari, mai greu digerabili. Pentru a
reduce efectele negative ale alăptării la găleată se recomandă:
- alăptarea la găleată doar pentru viţeii cu vârste mai mari de o lună;
- administrarea tainului în 2-3 reprize, prin îndepărtarea găleţii de la gura viţelului.
Alăptarea la biberon imită suptul natural, reduce incidența tulburărilor digestive şi
frecvența sugerii reciproce între viţei, întrucât botul viţelului nu vine în contact direct cu laptele.
Pentru alăptare se folosesc tetine din cauciuc fixate pe bidoane sau pe găleţi de material
plastic, care se fixează pe suportul montat pe peretele frontal al boxei viţeilor. Orificiul tetinei
este de 2 mm sau este o secțiune în formă de X; orificiile mai mari măresc viteza de consum a
laptelui și permit manifestarea situațiilor descrise în varianta precedentă.
Alăptarea la instalații automate permit alăptarea în grup sau individual; consumul
laptelui se face prin intermediul tetinei de cauciuc şi asigură o mare productivitate a muncii.
Instalațiile de alăptare individuale sunt computerizate, asigură prepararea automată a
substituentului de lapte, permit identificarea electronică a vițeilor, programează cantitatea de
lapte, numărul de tainuri şi intervalul orar la care viţelul consumă fiecare tain.
Sistem de alăptare mixtă
În cazul sistemului de alăptare mixtă se foloseşte atât alăptarea naturală, cât şi cea
artificială. În primele 7-12 zile de viaţă a viţeilor se practică alăptarea naturală, iar în continuare,
până la înţărcare, viţeii sunt alăptaţi artificial.
VII.3.3. Perioada alăptării - hrănirea viţeilor în subperioada alăptării propriu-zise
Modul de furajare a viţeilor în această subperioadă trebuie să considere fidel particularităţile

morfo-funcţionale ale aparatului digestiv caracteristice vârstei; încă se mai utilizează două sisteme
de hrănire a viţeilor în subperioada alăptării propriu-zise: tradiţional şi modern.
Hrănirea viţeilor în sistem tradiţional sau clasic
Practicarea acestui sistem de hrănire permite înţărcarea viţeilor la vârsta de 3-7 luni, în funcţie
de rasă, sex şi destinaţie. În funcţie de compoziţia dietei administrate se pot practica trei variante:
hrănirea cu lapte integral; hrănirea cu lapte normalizat și hrănirea cu lapte integral şi degresat. Din
punct de vedere practic, prima variantă este cea care este frecvent utilizată.
4
în primele două săptămâni de la naștere viţelul consumă prin supt la un tain 2 litri lapte în 8-12 minute, în 900
înghiţituri; astfel, în cheag pătrund la o înghiţitură 2,5 ml lapte. Prin alăptare la găleată, aceeaşi cantitate de lapte este
consumată în 50-60 secunde, în numai 40-50 înghiţituri, cu 50 ml la o înghiţitură, adică cu o viteză de 20 de ori mai
mare decât la alăptarea naturală. În această situaţie, cea mai mare parte a laptelui pătrunde în rumen şi nu în cheag.
(Acatincăi, 2000).
137
Hrănirea viţeilor cu lapte integral se practică mai ales în cazul viţeilor cotaţi ca foarte
valoroşi şi în cazul raselor de carne, la care vacile nu se mulg, înţărcarea viţeilor făcându-se la târziu
vârsta de 7 luni (205 zile). Consumul de lapte pe viţel în perioada alăptării este mare, ajungându-
se la 400-600 kg (tabelul VII.5).
Tehnica furajării depinde de rasă: la rasele de carne, viţelul rămâne împreună cu mama lui,
practicându-se alăptarea naturală; la rasele mixte şi de lapte are loc separarea viţelului de vaca
mamă şi se practică hrănirea artificială.
Cantitatea de lapte depinde de destinaţia viţelului şi este prezentată în tabelul VII.4; în
principiu, viţeii pentru îngrăşare consumă 370 kg, viţelele de prăsilă 420 kg, iar viţeii de mare valoare
până la 590 kg.
Numărul tainurilor depinde de vârstă; în prima lună, laptele se administrează în 2-3 tainuri, în
luna a doua în două tainuri, după care cantitatea de lapte fiind mai scăzută şi capacitatea stomacului
mai mare, se administrează într-un singur tain.
Tabelul VII.5
Schema de alăptare a viţeilor cu lapte integral
Perioada Tăuraşi pt. îngrăşat Viţele de reproducţie Tăuraşi de reproducţie
de vârstă consum zilnic cons. / cons. zilnic cons. / consum zilnic cons. /
(săptămâni) kg perioadă kg kg perioadă kg kg perioadă kg
1 colostru colostru colostru colostru colostru colostru
2 5 35 6 42 6 42
3-8 6 252 6 252 7 294
9-10 4 56 4 56 6 84
11-12 2 28 3 42 5 70
13-14 - - 2 28 4 56
15-16 - - - - 3 42
Total - 371 - 420 - 588
Prelucrare după Acatincăi, 2005
Hrănirea viţeilor în sistem tradiţional se face în afara dietei lichide; introducerea furajelor
vegetale în hrana viţeilor se face în următoarea succesiune: concentrate, fibroase, suculente.
Hrănirea viţeilor cu nutreţuri concentrate se face începând cu vârsta de 5-8 zile.
Iniţial se poate administra ovăz roluit sau zdrobit, de la vârsta de trei săptămâni se pot
administra amestecuri concentrate (ovăz, orz, porumb, tărâțe de grâu, șroturi de soia sau
floarea soarelui) care, după vârsta de șase săptămâni, pot include şi mazărea. Amestecurile de
concentrate trebuie să fie palatabile, digestibile şi cu un conţinut de 18-20% P.B.
Până la vârsta de 3 luni, concentratele se asigură la discreţie, iar în continuare, până la vârsta
de 6 luni, se administrează în medie 180-190 kg concentrate.
Hrănirea viţeilor cu nutreţuri fibroase se face la discreţie; începând cu vârsta de 1-1,5
luni se administrează fân de lucernă, de trifoi sau fânul de otavă. Până la vârsta de 6 luni, un
viţel consumă în medie de 200-250 kg fân.
Hrănirea viţeilor cu nutreţuri suculente depinde de sezon.
În acest sistem, în sezonul de vară, se utilizează nutreţul verde; astfel, începând cu vârsta
de 1,5 luni, se pot administra la iesle lucerna, trifoiul sau graminee în stadiu tânăr de vegetaţie, dar
întotdeauna după o prealabilă pălire. După vârsta de două luni, se poate face trecerea la
consumarea nutreţului verde prin păşunat. Până la vârsta de 6 luni, un viţel consumă circa 1000
kg nutreţ verde. Iarna, în sistemul tradiţional, se utilizează furaje suculente conservate, în
următoarea succeesiune: morcovii la vârsta de o 1,5-2 luni, sfecla după vârsta de două luni,
semifânul la vârsta de trei luni şi nutreţul însilozat după vârsta de 4 luni. Până la vârsta de 6 luni
un viţel consumă în medie 650-700 kg suculente conservate.
138 © Ioan Huțu, 2019

Administrarea de minerale, vitamine şi apă completează celelalte categorii de hrană şi se

administrează prin înglobarea în nutreţul concentrat a unui amestec mineral, format din fosfat
dicalcic, carbonat de calciu şi sare de bucătărie, în proporţie de 3% din amestecul de concentrate.
Apa se asigură la discreţie.
Hrănirea viţeilor în sistem modern
În acest sistem, hrănirea se bazează pe folosirea unei diete lichide şi a unei diete solide, prin
folosirea unor cantităţi reduse de lapte integral, substituenţi de lapte (fig.VII.9) şi în special a
nutreţurilor combinate şi puţin fân (atunci când se utilizează este fân de lucernă, de regulă tocat).
Hrănirea cu lapte în sistemele
moderne solicită administrarea a 8-10%
lapte din masa corporală, în doua tainuri.
Practic, consumul de lapte creşte progresiv
pe măsură ce creşte masa corporală, dar
vițeii sunt încurajați să consume şi
concentrate. La fiecare din cele două tainuri
se administrează 4-5% din greutatea
corporală a viţelului.
În tehnologiile moderne există două
abordări privind hrănirea vițeilor cu
substituenți de lapte (ideal obţinuţi din
Figura VII.9. Sistem de hrănire lichidă
lapte) după cum urmează:
pentru viţele din rasele de lapte
Hrănire neforțată: când substituentul de
lapte se calculează la 0,45-,5 kg substanță uscată/zi cu 20% grăsime (lecitină din soia și grăsimi
animale) și 20% proteină; la înțarcare vițeii vor fi capabili să consume zilnic 0,7-0,9 kg starter cu
16-18% proteină, înregistrând sporuri medii zilnice de 225-600 g.
Hrănirea accelerată: utilizează 0,9-1,1 kg substanța uscata cu 26-30% proteină și 15-20
% grăsime, furajul starter, care va fi consumat în cantități mai reduse conține 20-22% proteină.
În acest sistem se pot obține sporuri medii zilnice de 1000 g/zi.
Un bun substituent de lapte se caracterizează prin:
- are componenţii chimici cu valoare biologică apropiată de cea a laptelui de vacă
(cantitatea de celuloză este minimă – sub 0,8%);
- menţine integritatea biologică a proteinelor componente;
- asigură corectarea şi echilibrarea amestecului prin adausul de vitamine stabilizate,
oligoelemente şi antibiotice cu acţiune bactericidă proprie laptelui proaspăt de vacă;
- conservă grăsimile din structură împotriva oxidării și se solubilizează foarte bine în apă;
- permite obţinerea unei emulsii asemănătoare laptelui natural.
Temperatura de administrare a laptelui şi a substituentului reconstituit în apă trebuie să
fie de 39°C în prima săptămână de viaţă; ulterior, temperatura poate să fie mai scăzută 30-
35°C; se recomandă ca substituenţii de lapte să nu fie utilizaţi decât după vârsta de trei zile.
Hrănirea cu substituenţi de lapte acidulat (cu acizi organici cum sunt acidul citric,
propionic, acetic sau formic) prezintă avantajul că se reduce forţa de muncă, se îmbunătățește
digestibilitatea ca urmare a reducerii pH-ului gastric şi scade incidenţa afecţiunilor digestive.
Dezavantajul utilizării substituenţilor acidulați este dat de consumul mare de substituent de
lapte.
139
Temperatura de administrare este cea a camerei;

Tehnica administrării presupune utilizarea tetinei fixată de pereţii boxei;
Consumul este nelimitat, viţeii având acces nelimitat la tetină, dar fiind un substituent
neîncălzit, apare o autorestricţionare a consumului, în sensul că se reduce cantitatea
consumată într-o repriză, dar creşte frecvenţa tainurilor. Pentru aceasta, substituenţii acidulaţi se
administrează în recipiente de plastic, de capacitate mare, care asigură raţia pe timp de 2-3 zile.
VII.3.4. Înţărcarea vițeilor
Înţărcarea vițeilor presupune încetarea administrării laptelui și trecerea la hrănirea cu

furaje de origine vegetală. Condiţiile unei înțărcări reușite fac referire la:
- atingerea dezvoltării corporale la vârsta programată a înţărcării;
- capacitatea de a consuma furaje, altele decât laptele;
- evitarea tulburărilor digestive și diminuarea stresului generat de înţărcare prin
reducerea treptată a cantității de lapte din rație (în cazul substituentului se reduce
cantitatea nu și conținutul în substanță uscată);
- întreținerea în același adăpost și păstrarea aceleași rații furajere administrată înainte
de înţărcare pe o perioadă de încă 7-14 zile după înțărcare.
Înțărcarea se face în mod diferit în funcție de sistemul de alăptare, destinația produsului,
și sex; astfel:
- viţeii hrăniţi în sistem modern, cu nutreţuri combinate adecvate, se înţarcă la o vârstă
mai tânără decât cei hrăniţi în sistem tradiţional;
- viţeii destinaţi reproducţiei se înțarcă mai târziu decât cei destinaţi îngrăşării;
- masculii de prăsilă se înțarcă mai târziu decât viţelele.
În concordanță cu aspectele descrise anterior se practică înţărcarea tardivă, înțărcarea
precoce şi înțărcarea foarte precoce.
Înţărcarea tardivă are loc, de regulă, atunci când vițeii sunt capabili să consume cel puțin 5
kg concentrate / zi. Acest aspect se are loc în jurul vârstei de 7 luni în cazul vițeilor proveniți de la
rasele de carne şi la 3-5 luni la vițeii din rasele mixte şi de lapte. Înțărcarea tardivă se practică în
sistemul tradiţional de hrănire cu lapte integral, lapte normalizat, lapte integral şi degresat, cu
amestec de concentrate produs în fermă..
Înţărcarea foarte precoce se realizează atunci când vițeii pot consuma 700 g prestarter/zi
trei zile consecutiv; acest aspect are loc de la vârsta de 3-5 săptămâni. Pentru aceasta, începând
cu vârsta de 7 zile, se administrează la discreţie nutreţ combinat prestarter, în structura căruia,
pe lângă ingredienţii nutreţului combinat calf starter se găsesc lapte praf degresat, zahăr,
drojdie de bere, macroelemente, microelemente (sulfat de cobalt, sulfat de fier, sulfat de cupru)
şi vitaminele A, D, B2. Până la înţărcare, nutreţul combinat prestarter se administrează la discreţie.
După înţărcare şi până la vârsta de 12 săptămâni se administrează atât nutreţ de tip prestarter şi
nutreţ combinat de creştere (grower) la discreţie.
Înţărcarea precoce atunci când vițelul poate să consume minimum 900 g nutreţ combinat
pe zi; ca urmare momentul înţărcării poate surveni la vârsta de 5-7 săptămâni. Concentratul
administrat este de tip prestarter și starter granulat, cu dimensiuni ale granulelor de 0,5 cm şi
textura moale, pentru a putea fi mărunțit de viţei.
Structura nutreţului combinat conţine, în afara ingredientelor de bază (porumb, orz, ovăz,
soia, coji de cacao, coji deshidratate de portocale etc.), amestecuri vitamino-minerale, zahăr
sau melasă, ultimele componente având rolul de îmbunătăţire a caracteristicilor organoleptice şi
stimulare a secreţiilor gastrice.
140 © Ioan Huțu, 2019

Tehnica furajării presupune obişnuirea viţeilor cât mai de timpuriu cu nutreţul combinat, prin:
- introducerea unor cantităţi reduse de calf starter în gură sau aplecarea botului în
nutreţ;
- prin dispunerea unor cantităţi reduse de nutrienţi pe fundul găleţii de alăptare, imediat
după alăptarea viţelului.
Administrarea nutreţului combinat sau a prestarterului se face la discreţie, dar în cantităţi
mici şi tainuri cât mai dese, începând cu vârsta de 5 zile, până la înţărcare.
Momentul înţărcării se stabilește întotdeauna în funcţie de capacitatea vițeilor de a
consuma nutreț combinat de tip starter/pre starter.
VII.3.5. Hrănirea vițeilor de la înţărcare şi până la vârsta de 6 luni
Deoarece după înţărcare necesarul de nutrienți se menţine ridicat, dar capacitatea de

ingestie rămâne limitată, în hrănirea vițeilor înţărcaţi se aplică următoarele reguli:
- după înțărcare, timp de încă o săptămână, se asigură nutreţ combinat de tip starter cu
18% proteină; după această vârstă se administrează amestec de concentrate de tip
grower cu 16% proteină. Concentratele se administrează restricționat astfel încât să
reprezinte 40% din valoarea nutritivă a raţiei; practic se asigură 1,5-2,5 kg pe zi;
- nutreţurile fibroase se raționalizează la 2,2-3 kg pe zi (fân cu procent mare de proteină și
digestibilitate bună – cu putin NDF;
În situaţia in care vițele sunt destinate reproducției se dorește smz de 800 g/zi prin:
- menținerea concentratelor la un nivel constant
- completarea cu nutrețuri fibroase și suculente, cu rol în dezvoltarea capacităţii tubului
digestiv, dar cu satisfacerea necesarului nutritiv;
- pentru tineretul mascul de reproducţiei se asigură cantităţi mai mari de concentrate şi fân
şi cantităţi mai reduse de suculente;
- apa potabilă se asigură la discreţie.
VII.4. ÎNTREŢINEREA şi INGRIJIREA VIŢEILOR
Întreţinerea viţeilor până la vârsta de 6 luni solicită asigurarea condiţiilor de adăpostire, a

igienei corporale, a regimului de mişcare şi efectuarea lucrărilor tehnice în concordanţă cu
vârsta viţeilor.
VII.4.1. Adăpostirea viţeilor
Adăpostirea viţeilor se poate face în sisteme de adăpostire termoizolate (aşa-numitele

adăposturi calde) sau adăposturi semideschise (sau reci).
Adăposturi termoizolate pentru viţei
Adăposturile sunt termoizolate, au sau nu surse artificiale de încălzire şi sunt bine

ventilate, fie mecanic, fie natural. În raport cu vârsta izolării viţelului faţă de mamă şi cerinţele
fiziologice ale viţeilor, întreţinerea se face în:
- în grajd, împreună cu mama sa;
- profilactoriu şi creşă;
- maternitate şi creşă.
141
Întreţinerea viţeilor în grajd,

împreună cu vaca-mamă se face în
special în fermele cu efectiv redus sau în
fermele mai mari, în primele 5-10 zile de
viață. În cazul sistemului liber la capătul
cușetelor individuale de odihnă se
amplasează cuști pentru viței; în acestea
vițeii poate socializa cu mama sau ce
celelalte vaci din adăpost; astfel separarea
vițelului de vacă se face ușor, iar vițelul se
naște în mediul pentru care colostrul îi
asigura imunitate.
Întreţinerea viţeilor în
profilactoriu se face de la naştere până la
vârsta de 2-4 săptămâni (fig. VII.10).
Profilactoriul are următoarele particularităţi
constructive şi de exploatare:
- are capacitate egală cu a
maternităţii (acelaşi număr de
compartimente şi de locuri),
având ca şi maternitatea o
capacitate de 10-12% din
numărul vacilor gestante (în
cazul fătărilor eşalonate);
- permite aplicarea principiului
“totul plin, totul gol”;
- repopularea compartimentului
se face după o săptămână de
repaus biologic, asigurat după
curăţire mecanică şi dezinfecţie;
Cazarea viţeilor în profilactoriu se
face în boxe individuale dispuse la nivelul
pardoselii sau suspendate sau boxe
Figura VII.10. Profilactoriu şi creşă
colective pentru 6-8 viţei. Întreţinerea
viţeilor în boxe individuale facilitează supravegherea fiecărui viţel, evită contactul între viţei şi
reduce riscul răspândirii bolilor; în acelaşi timp, solicită investiţii susţinute şi un necesar mai
mare de ore-muncă.
Întreţinerea in boxe colective este mai puţin recomandată, ca urmare a dezavantajelor
care apar în urma contactului între viţei.
Pardoseala este discontinuă în cazul boxelor suspendate sau continuă, prevăzută cu
aşternut din paie, în celelalte variante constructive.
Accesul la furaje se face la jgheab pentru concentrate, grătar pentru fân; accesul la furajele
lichide se face prin deschideri prin care viţelul îşi poate scoate capul, spre găleata de alăptare,
amplasată la înălţimea de 70 cm. În cazul boxelor comune, accesul la găleata de alăptare este
individualizat prin grilaj metalic cu dispozitiv de blocare a capului viţelului în timpul şi după
alăptare.
142 © Ioan Huțu, 2019

Temperatura recomandată este de 13-15°C la o umiditatea relativă de 70-75%. Viteza

curenţilor de aer nu trebuie să fie mai mare de 0,2 m/s. În aceste condiţii, se recomandă utilizarea
unui sistem de încălzire/climatizare sau ventilaţie.
Igiena boxelor se asigură prin curăţenie zilnică şi dezinfectare periodică, astfel încât viţeii să
nu intre în contact cu dejecţiile şi purinul şi să nu fie expuşi curenţilor de aer şi variaţiilor de
temperatură.
Starea de sănătate pe durata întreţinerii în profilactoriu se monitorizează de ouă ori pe zi.
Întreţinerea viţeilor în creşă se face până la vârsta de 6 luni (fig. VII.10). Adăpostul
poate fi compartimentat cu boxe colective cu padoc a câte 4-8 viţei pe boxă, asigurând 2,0
m2/ viţel. Întreţinerea în boxe comune asigură mişcarea şi reduce spaţiul construit destinat
fiecărui viţel.
De regulă, boxele sunt dispuse pe două rânduri, au alee centrală de servire şi pardosea plină
pe care, din punct de vedere funcţional, se delimitează două zone:
- zona de odihnă are lăţime ½ din adâncimea boxei (de regulă, 3 m) şi este amplasată
lângă peretele posterior al boxei.Zona de odihnă se acoperă cu paie şi este în fapt un pat
de odihnă din lemn sau cărămidă înălţat la 15-20 cm faţă de pardoseala boxei. Zona de
odihnă poate fi amenajată şi cu cuşete individuale cu dimensiuni corelate cu vârsta
viţeilor.
- zona de mişcare-furajare permite accesul la jgheabul pentru concentrate şi suculente,
grătarul pentru fân şi adăpătoarea cu nivel constant. În cazul viţeilor sugari (până la 3
luni), pe peretele frontal al boxei se montează un dispozitiv necesar fixării găleţilor de
alăptare (la un front de 35 cm individualizat prin grilaj metalic) şi un dispozitiv de blocare a
capului viţeilor în timpul consumului de lapte.
Evacuarea dejecţiilor din zona de mişcare-furajare se poate face manual sau cu plugul
raclor. Condiţiile de microclimat sunt identice cu cele din profilactoriu, exceptând temperatura
care, în timpul iernii, poate fi de 10-12°C.
Padocul creşei permite accesul viţeilor în exteriorul adăpostului; acesta are un umbrar,
sub care se instalează jgheabul de furajare şi adăpătoarea.
Întreţinerea viţeilor în maternitate şi creşă este din ce în ce mai utilizată în ferme. De

regulă, în maternitate sunt amenajate boxe pentru mamă şi viţel, asigurându-se 6-7 m2; aici viţeii
rămân 1-2 săptămâni, după care sunt transferaţi în creşă.
Adăposturi reci pentru viţei
Adăposturile reci sunt adăposturi neizolate, semideschise, în care temperatura şi umiditatea

sunt apropiate de cele ale mediului exterior. Întreţinerea viţeilor în adăposturi reci presupune
cazarea în cuşti individuale sau în adăposturi semideschise.
143
Întreţinerea viţeilor în cuşti

individuale cu padoc se realizează de
la naştere până la vârsta de 3 luni.
Cuşca, confecţionată din lemn,
plastic sau PAFS are dimensiunile de 1,5
x 1,2 m şi 1,3 m înălţime, asigură locul
pentru odihna viţeilor (fig. VII.11)..
Peretele frontal al cuştii are o
deschidere, fără uşă, care asigură
accesul permanent al viţelului în padoc.
Deschiderea se poate micşora pe durata
iernii, dar nu se închide niciodată,
deoarece creşte umiditatea, favorizează
condensul şi reduce capacitatea de
termogeneză a organismului.
Pardoseala cuştii este un strat de pietriş,
necesar drenării apei pluviale, care se
acoperă cu un strat gros de paie;
aşternutul este permanent, se
împrospătează ori de câte ori devine
umed şi se evacuează doar la trei luni,
atunci când viţeii sunt transferaţi în boxa
comună (colectivă) de înfrăţire.
Figura VII.11. Cuşti individuale pentru viţei

Padocul, confecţionat din plasă
de sârmă, grilaj metalic sau şipci din lemn, se află în prelungirea cuştii şi are 1,2 x 1,7; în partea
frontală se amplasează găleata pentru alăptare şi adăpare, găleata pentru concentrate şi, pe o
latură, se amplasează grătarul pentru fân.
Avantajele întreţinerii viţeilor în cuşti individuale sunt:
- reducerea cheltuielilor fixe generate de construcţii;
- incidenţă redusă a bolilor şi scăderea cheltuielilor necesare tratamentelor;
- biosecuritate realizată uşor, prin izolarea cuştilor în amplasamentei neexpuse agenţilor
etiologici;
- asigură adaptarea viţeilor la condiţiile de mediu natural şi creşte rezistenţa la acţiunea
factorilor de mediu;
- reducerea manoperei şi a consumabilelor necesare curăţeniei şi dezinfecţiei
adăpostului;
Dezavantajele sunt reprezentate de:
- condiţiile de muncă grele pe timp ploios şi în sezonul rece;
- necesarul mai mare de forţă de muncă (transportul, administrarea laptelui, schimbarea
mai frecventă a apei supuse riscului de îngheţ/încălzire);
- consumul specific mai mare; se impune creşterea ingestei (lapte) cu 10% pentru fiecare
scădere a temperaturii cu 5°C, sub temperatura de îngheţ.
Regimul de utilizare al cuştii: imediat după depopulare, se evacuează aşternutul, se
dezinfectează şi se asigură repausul biologic (vidul sanitar). Înainte de o nouă populare, se asigură
aşternut proaspăt.
144 © Ioan Huțu, 2019

Întreţinerea viţeilor în adăposturi semideschise are trei pereţi, peretele liber

comunicând cu padocul. În interiorul adăpostului sunt amplasate boxe colective pentru 6-8 viţei,
amenajate identic cu cele din creşă. În aceste adăposturi, viţeii pot fi cazaţi imediat după naştere
dar, pe durata iernii, se recomandă încălzirea locală (lămpi cu radiaţii infraroşii), cel puţin în primele 3
zile de viaţă.
Viţeii crescuţi în cuşti individuale sunt lotizați în grupe de 6-8 viţei şi sunt cazaţi în boxe de
înfrăţire până la vârsta de 4-5 luni. Aşternutul este permanent, iar boxa are hrănitoare şi adăpătoare.
În fermele cu efective reduse, viţeii sunt cazaţi imediat după naştere în adăpostul vacilor,
unde se amenajează o boxă.
Îngrijirea viţeilor şi regimul de mişcare
Îngrijirea corporală constă în înlăturarea impurităţilor de la suprafaţa pielii şi părului, de

regulă prin periere.
Regimul de mişcare a viţeilor trebuie să includă mişcarea în aer liber, deoarece
aceasta contribuie la:
- fortificarea organismului şi obţinerea unor viţei sănătoşi şi viguroşi;
- favorizează conformaţiile armonioase, ca urmare a facilitării sintezei vitaminei D, care
intervine în metabolismul calciului şi al fosforului şi deci în dezvoltarea scheletului.
Operaţiuni tehnice care se execută în perioada alăptării
În perioada alăptării, se recomandă să se efectueze mai multe operaţiuni tehnico-veterinare,

după cum urmează:
Individualizarea viţeilor este necesară pentru a se putea controla originea, respectiv
ascendenţa. Imediat după naştere, se recomandă marcarea temporară cu ajutorul unui medalion, pe
care se înscrie un număr şi care va fi pus la gât prin intermediul unei sfori. În primele 7 zile de viaţă
se face marcarea definitivă, respectiv se aplică crotalia cu numărul matricol din paşaport.
Ecornarea are ca scop evitarea accidentelor care apar ca urmare a comportamentului
agresiv manifestat la maturitate. Din punct de vedere tehnologic, ecornarea este obligatorie în
cazul întreţinerii nelegate; prin această operaţiune, se reduce incidenţa accidentelor şi se
reduce necesarul de spaţiu din adăpost şi padoc. Ecornarea viţeilor se poate face prin mai
multe metode:
Ecornarea cu hidroxid de sodiu se face la viţeii cu vârsta de 2-21 zile; la maturitate, viţelul
corect ecornat are aparenţa unui animal din rasele de tip akeratos.
Ecornarea cu electrocauterul se aplică până la vârsta de maximum 60 zile, cel mai indicat
între 7-21 zile.
Amputarea mameloanelor suplimentare este necesară în cazul viţelelor de prăsilă şi se
face la vârsta de 30-60 zile, cu ajutorul bisturiului sau cu foarfeca.
De regulă, mameloanele suplimentare sunt situate în spatele unuia sau a ambelor
mameloane posterioare; uneori, acestea se pot găsi între mameloanele anterioare şi cele
posterioare. Mameloanele suplimentare se recunosc prin aceea că sunt mai mici şi sunt situate
ectopic faţă de mameloanele normale. Prezenţa mameloanelor suplimentare poate îngreuna mulsul
mecanic, conferă un aspect inestetic ugerului; uneori, acestea pot deveni semifuncţionale,
constituind un factor favorizant în etiologia mamitei.
145
VII.5. TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII VACILOR PENTRU LAPTE
Tehnologia de exploatare cuprinde toate măsurile tehnico-organizatorice care concură la

exteriorizarea potenţialului genetic productiv al vacilor, cu referire specifică la mulgere, hrănire,
şi întreţinere, ultima incluzând adăpostirea, îngrijirea, mişcarea, igiena şi microclimatul.
VII.5.1. Hrănirea vacilor de lapte
Furajarea este factorul tehnologic care are influenţa cea mai mare asupra producţiei de
lapte. Practic, modul de hrănire a vacilor influenţează, în cea mai mare măsură, eficienţa
economică a exploatării, întrucât peste 60% din cheltuielile fermei sunt reprezentate de costul
furajelor.
Principii ale furajării raţionale a vacilor
Pentru a se reuşi exteriorizarea capacităţii productive a vacilor se impune respectarea

unor principii.
Administrarea unor cantităţi suficiente de furaje şi de calitate bună – este deja
cunoscut faptul că nici supra - şi nici subalimentaţia nu sunt aspecte de dorit în alimentaţia
vacilor cu lapte. Subalimentaţia cauzează scăderea producţiei de lapte; după o perioadă de
subalimentaţie, revenirea la producţia iniţială se face în decurs de 10-14 zile la vacile care se
găsesc la începutul lactaţiei, dar la cele care sunt în a doua parte, producția nu mai revine la
valoarea de dinaintea perioadei de subalimentaţie.
Forma fizică de administrare a nutreţurilor influenţează cantitatea de lapte, dar mai
ales procentul de grăsime din lapte; la administrarea furajelor, se vor avea în vedere
următoarele:
- concentratele administrate sub formă granulată reduc risipa;
- administrarea fibroaselor tocate la dimensiuni mici sau granularea cauzează scăderea
procentului de grăsime din lapte;
- silozul tocat la dimensiuni foarte mici (sub 1 cm) reduce timpul de rumegare, secreția
salivară şi măreşte aciditatea în rumen;
- administrarea furajelor tocate şi a celor cu pH mic (furajele însilozate) trebuie susţinută
de tamponarea pH-ului, de regulă oxid de magneziu sau bicarbonatul de sodiu, în cantităţi de
100-150 g pe zi.
Numărul de tainuri se stabileşte în funcţie de nivelul productiv şi de compoziţia

nutreţurilor din raţie; administrarea raţiei în multe tainuri creşte ingesta şi stabilizează pH-ul
rumenal. Practic, furajele de volum se administrează în trei tainuri la vacile foarte productive şi
în două tainuri la cele cu producţii medii sau mici.
Concentratele se administrează într-un singur tain dacă nu este necesară o cantitate ≤ 3
kg, două tainuri dacă raţia este ≤ 6 kg şi trei tainuri când depăşeşte 6 kg. Suculentele
conservate se administrează dimineaţa şi la prânz, iar fibroasele şi grosierele la fiecare tain, dar
în proporţie mai mare la tainul de seară.
146 © Ioan Huțu, 2019

În exploatarea modernă furajarea se face la discreție (ad libitum), de regulă, prin

amestecuri furajere unice administrate odată la 1-2 zile pe durata iernii și de două ori pe zi, pe
durata verii.
Intervalele dintre tainuri trebuie să fie relativ egale ca timp, deoarece astfel se formează
reflexe condiţionate care favorizează digestia şi se evită comportamentul agresiv la furajare.
Organizarea furajării se face pe grupe tehnologice de vaci, în funcţie de nivelul
productiv şi starea lor fiziologică, folosind 1-2 raţii de bază administrate ad libitum, care se
suplimentează cu concentrate, în raport cu cerinţele fiecărei grupe tehnologice.
Succesiunea administrării furajelor în tainuri şi în raţie influenţează valoarea pH-ului
şi, prin aceasta, eficienţa activităţii simbionţilor rumenali. În perioada stabulaţiei, se recomandă
ca succesiunea administrării furajelor să fie: 1. fân; 2. concentrate; 3. suculente; 4. grosiere.
În cele mai multe situaţii, pentru a uşura procesul de producţie, furajele se dau în ordinea
vitezei de consum, respectiv 1. concentrate, 2. suculente, 3. fibroase şi 4. grosiere.
Schimbarea sortimentelor de nutreţuri din raţie trebuie să se facă treptat, pentru a
permite diferitelor tipuri de simbionţi rumenali să se adapteze la noua sursă de hrană.
Schimbarea bruscă a raţiei determină şi scăderea consumului de furaje.
Asigurarea nivelului optim de celuloză pentru funcţionarea normală a rumenului.
Valoarea optimă de celuloză este de 17-18% iar cea maximă este de 33%; totodată de va avea
în vedere și % de NDF din substanța uscată a rației. Dacă nu se asigură minimul, nu se
produce suficient acid acetic (acidul acetic este implicat în sinteza grăsimii din lapte, care în
acest caz va scădea), iar dacă se depăşeşte valoarea maximă are loc scăderea digestibilităţii
furajelor şi reducerea ingestei.
Igiena furajelor este o condiţie esenţială care trebuie respectată; practic, se interzice
administrarea furajelor alterate, mucegăite şi se evită corpurile străine. Eventualele resturi care
pot fermenta în timp scurt (suculentele) se îndepărtează din jgheabul de furajare, pentru a evita
alterarea lor.
Asigurarea odihnei după furajare permite siesta şi favorizează rumegarea.
Principii de furajare a vacilor pe parcursul lactației
La vacile cu capacitate productivă ridicată, furajarea trebuie să asigure necesarul de

nutrienți pentru susţinerea producţiei mari de lapte, să asigure dezvoltarea produsului de
concepţie şi să menţină starea de sănătate a vacilor. Din punct de vedere nutriţional, ciclul de
producţie al vacilor poate fi împărțit în mai multe perioade; fiecărei perioade îi corespunde o
anumită raţie care permite optimizarea producţiei, reduce la minimum tulburările metabolice şi
menţine la valori acceptabile costul furajelor.
Perioada I se derulează în primele 2 ½ luni de lactaţie, fiind denumită perioada deficitului

de aport sau a mobilizării rezervelor corporale (fig. VII.12). Această perioadă este una deosebit
de solicitantă, întrucât:
- producţia de lapte este în creştere - panta ascendentă a curbei de lactaţie;
- are loc involuţia uterină;
- este de dorit să se facă monta şi să se instaleze gestația;
- ingesta creşte cu 50% comparativ cu perioada repausului mamar.
147
Figura VII.12. Perioade în ciclul productiv al vacilor
Deoarece vacile foarte productive solicită mai mulţi nutrienţi decât se pot asigura prin
ingestă, pentru a realiza sinteza laptelui organismul mobilizează rezerve corporale (proteină din
muşchi, lipide din ţesutul gras şi minerale din oase); ca urmare, vacile pierd 500-600 g masa
corporală / zi ; pierderile pe durata întregii perioade ajung la 40-50 kg.
În această perioadă, având în vedere eforturile depuse de organism şi susceptibilitatea la
boli, în special metabolice (acidoza ruminală, acidoza metabolică latentă, cetoza), raţia trebuie
să fie: bine echilibrată, administrată ad libitum, cu densitate nutritivă ridicată, pentru a asigura
maximum de energie, proteină şi substanţe minerale /kg S.U. ingerată.
Deoarece densitatea energetică a raţiei este factor limitativ în exteriorizarea producţiei şi
concentratele au aport energetic mare, se recomandă ca ponderea acestora să fie cât mai
mare; în acelaşi timp, trebuie luat în considerare că ponderea concentratelor de peste 60
procente cauzează acidoză şi reducerea digestibilităţii furajelor de volum. Din acest motiv,
cantitățile de concentrate se măresc treptat; administrarea lor începe după trei zile de la fătare,
dar în cantităţi reduse, de 500-750 g/zi, după care, treptat, se realizează creşterea. În cazul
vacilor foarte performante, se recurge la administrarea grăsimilor în concentrate (animale sau a
uleiului vegetal, împreună cu substanţe antioxidante); de regulă, în concentrate, grăsimile pot
ajunge la 10% (400-900 g/zi).
Furajele de volum trebuie să fie de calitate, digestibile şi cu conținut suficient în celuloză.
Iarna se administrează fân, semifân şi porumb siloz (tamponat cu bicarbonat de sodiu), iar vara
- masă verde. Condiţiile de calitate ale acestei perioade sunt:
- la fresh-uri (0-21 zile), identice cu cele prezentate la perioadei de tranziție, ultimele
două săptămâni.
- la vacile în lactație timpurie: SU – 23-24 kg, proteină – 18% (RDP-62% și RUP –
38%), energie – 1780 kcal/kg, ADF -19% și NDF-28%.
Perioada a II-a (2 ½ - 5 luni de lactaţie) se caracterizează prin:

- reducerea treptată a producţiei de lapte;
- consumul voluntar de furaje maxim;
148 © Ioan Huțu, 2019

În structura raţiei, se menţin furajele de volum de calitate bună, ponderea concentratelor

scade la 20-30%; concentratele vor avea un nivel proteic mai scăzut. Condiţiile de calitate ale
furajului pentru această perioadă sunt: SU – 22-23 kg, proteină – 16% (RDP-64% și RUP –
36%), energie – 1720 kcal/kg, ADF -21% și NDF-30%.
Perioada a III-a (5 luni – înţărcare) se caracterizează prin:

- scăderea mai accentuată a producţiei de lapte, scădere care se amplifică după 8½
luni de lactaţie;
- apetitul, deşi în scădere, se menţine încă la o valoare acceptabilă, fapt care permite
refacerea rezervelor necesare lactaţiei următoare;
Hrana administrată trebuie să asigure necesarul pentru întreţinerea funcţiilor vitale,
necesarul pentru producţia de lapte şi necesarul pentru a realiza un spor mediu zilnic de 500 kg
la vaci pluripare şi 750 g la primipare. Raţia este compusă numai din furaje de volum, de calitate
medie; concentratele se administrează doar la vacile cu producţii zilnice de peste 10 kg.
Condiţiile de calitate ale acestei perioade sunt: SU – 19 kg, proteină – 14% (RDP-68% și
RUP – 32%), energie – 1520 kcal/kg, ADF -24% și NDF-32%.
Perioada a IV-a (repausul mamar) se caracterizează prin:

- scăderea apetitului, cate atinge valoarea minimă;
- nivelul de hrănire trebuie să asigure creşterea fătului, atingerea maturității somatice
la vacile tinere. Sporul mediu zilnic se va menţine în limitele a 500-750 g.
În raport cu nivelul de hrănire şi structura rațiilor, se disting două subperioade ale
perioadei de tranziție:
Sisteme de hrănire a vacilor
Sistemul de hrănire diferenţiat sezonier se recomandă să fie practicat în fermele cu

grad mai redus de concentrare a efectivului (250-300 vaci) şi presupune hrănirea diferenţiată în
două sezoane; sezonul de vară şi sezonul de iarnă (de stabulaţie).
Avantajele sistemului de hrănire sezonier:
- marjă brută mare în cazul producţiei de lapte, întrucât costurile obţinerii nutreţului verde
sunt reduse;
- producţii mai mari pe durata verii, ca urmare a efectului stimulativ al nutreţului verde;
- efect favorabil asupra stării de sănătate a vacilor;
- efect favorabil asupra longevităţii productive.
Dezavantajele sistemului de hrănire sezonier sunt:
- venituri mai mici, ca urmare a valorificării producţiei mai mari pe durata verii;
- dificultăţi în asigurarea unor cantităţi suficiente de nutreţ verde pe timp nefavorabil (ploi
de durată sau căldură excesivă pe durata verii), ceea ce determină fluctuaţii în producţia zilnică
de lapte.
Sistemul de hrănire din stoc (unisortimental) constă în furajarea vacilor cu aceleaşi
sortimente de nutreţuri, indiferent de momentul anului. Practic, pe toată durata anului se
administrează nutreţuri de volum conservate: fân, semifân, siloz, grosiere şi nutreţuri combinate.
Avantajele hrănirii din stoc:
- se obţin producţii constante;
- se înlătură stresul de adaptare a fiziologiei digestiei la trecerea de la un sezon la altul;
- se evită perturbările în aprovizionarea zilnică cu furaje;
149
- vacile se supraveghează mai uşor.

- terenul destinat bazei furajere poate fi amplasat la distanţă mai mare de fermă, pe
suprafeţe mai reduse;
- recoltarea furajelor se face la momentul optim.
Dezavantajele hrănirii din stoc:
- costul producţiei mai mare, ca urmare a necesarului unor echipamente pentru
recoltarea, procesarea şi transportul furajelor, precum şi necesitatea existenţei unor spaţii
suplimentare pentru conservarea, prepararea şi administrarea furajelor.
- întreţinerea în adăpost pe toată durata anului necesită evacuarea dejecţiilor şi impune
asigurarea regimului de mişcare a vacilor.
- prin conservare, nutreţurile de volum pierd din calitate, comparativ cu nutreţul verde.
Hrănirea din stoc se poate realiza prin monodieta sau polidieta.
Monodieta presupune administrarea unui amestec furajer unic: de regulă, furajele de
volum (fibroase, suculente, grosiere) se toacă, concentratele se macină, sunt amestecate
împreună, se adaugă premixurile şi componentele minerale şi se administrează, de regulă cu
remorca tehnologică.
Polidieta presupune administrarea succesivă a furajelor din raţie (concentrate, fibroase,
suculente), fără o prealabilă preparare sau amestecare.
VII.6. SISTEME DE ÎNTREŢINERE A VACILOR
Întreţinerea cuprinde factorii tehnologici de adăpostire, mişcare şi igienă corporală care

se asigură vacilor pe durata exploatării, pentru exteriorizarea potenţialului productiv. Sistemul
de întreţinere influenţează în mod direct cheltuielile de exploatare şi, deci, marja brută şi profitul.
Clasificarea sistemelor de întreţinere a vacilor se face după două criterii:
- sezonul calendaristic - întreţinerea pe timp de iarnă şi întreţinerea pe timp de vară
- libertatea de mişcare - întreţinerea legată şi întreţinerea liberă.
VII.6.1. Întreţinerea vacilor pe durata iernii și în stabulație permanentă
În zonele cu climat temperat sau rece, vacile se întreţin în adăposturi închise sau
deschise, în sistem legat sau liber. În tehnologiile recente se alege întreținerea vacilor în
stabulație permanentă.
VII.6.1.1. Întreţinerea legată a vacilor în adăposturi închise
Avantaje şi dezavantaje
Întreţinerea legată este cel mai răspândit sistem pentru fermele mici, cu până la 50 de
vaci. În acest sistem, vacile sunt cazate pe standuri individuale, pereţii şi tavanul sunt
termoizolaţi; adăpostul are uşi prin care se asigura accesul animalelor, lucrătorilor, transportul
furajelor, aşternutului şi al gunoiului.
Avantajele întreţinerii legate sunt reprezentate de:
- tratarea individuală a vacilor la muls şi hrănire;
- supravegherea uşoară a stării de sănătate, efectuarea comodă a tratamentelor;
- asigurarea condiţiilor superioare de odihnă, în raport cu cerinţele organismului;
150 © Ioan Huțu, 2019
- identificarea facilă a
vacilor;
- valorificarea mai bună a
hranei, printr-o digestie şi
asimilare superioare, cât şi prin
cerinţele mai reduse pentru
întreţinerea funcţiilor vitale.
- se exteriorizează în mai
mare măsură potenţialul
productiv, obţinându-se o
producţie mai mare de lapte.
Dezavantajele întreţinerii
legate sunt:
- efortul fizic al lucrărilor
este mare, mai ales legat de
evacuarea gunoiului, transportul Figura VII.13. Întreţinere legată pe un singur rând
furajelor etc.;
- productivitatea muncii este redusă, mulsul, administrarea hranei şi evacuarea dejecţiilor
necesită 90 ore / an şi vacă în variantele mecanizate şi 200 ore / an şi vacă în variantele
nemecanizate;
- limitarea mişcării vacilor influenţează negativ starea de sănătate, funcţia de reproducere
şi longevitatea.
Variante ale întreţinerii legate în adăposturi închise
Practicarea întreţinerii legate se poate face în mai multe variante:
1. Întreţinerea legată a vacilor cu aşezare pe un singur rând este frecvent aplicată în

cazul adăposturilor cu capacitate redusă (până la 15 capete, fig. VII.13) şi se caracterizează
prin:
- construcţii ieftine din materiale locale, cu amenajare interioară sărăcăcioasă;
- jgheabul de furajare este amplasat de-a lungul unuia din pereţii adăpostului;
- vacile sunt legate la stand cu gâtar confecţionat, de regulă, din lanţ;
- standul lung, cu aşternutul din paie;
- marginea posterioară a standului se continuă cu o rigola de colectare a dejecţiilor şi o
alee pentru lucrările tehnologice (administrarea furajelor, adăparea, mulgerea,
evacuarea dejecţiilor);
- aleea care serveşte la furajare, evacuarea dejecţiilor şi circulaţia animalelor;
- lucrările tehnologice se execută în general manual; uneori mulgerea se face cu
instalaţia mobilă de muls, montată pe cărucior (G.I.M.);
- microclimatul se asigură prin ventilaţie naturală, prin uşi şi ferestre, mai rar prin
coşuri de ventilaţie.
În această variantă, se asigură confort pentru animale, sunt necesare investiţii mici,
productivitatea muncii este redusă, iar efortul fizic al crescătorului în procesul tehnologic este
ridicat.
151
2. Întreţinerea legată cu
aşezarea vacilor pe două
rânduri şi dispunerea lor crupă
la crupă se recomandă în
fermele cu 20-120 vaci (fig.
VII.14).
Este acceptat că acest tip
de întreţinere reduce posibilităţile
de mecanizare a procesului de
producţie, dar are avantajul
supravegherii mai uşoare a
ugerului şi a funcţiei de
reproducere.
Caracteristicile
adăposturilor destinate întreţinerii Figura VII.14. Întreţinere legată crupă la crupă
crupă la crupă pe două rânduri
sunt:
- legarea vacilor orizontală, cu gâtar;
- standul lung (2,3-2,5x1,3-1,4 m) sau mijlociu (1,9-2,0 x 1,25m) care asigură confort
(sistemul de legare cu gâtar asigură posibilitatea de mişcare în toate direcţiile pe o
distanţă de 50 cm;
- aşternutul este din paie şi este solicitat în cantităţi mari; cu toate acestea, defecarea
şi urinarea au loc direct pe stand, motiv pentru care vacile se menţin mai greu curate,
mai ales pe trenul posterior;
- aleea de serviciu se află la mijlocul adăpostului, are o lăţime de 2 m şi serveşte la
efectuarea tuturor lucrărilor tehnologice, inclusiv pentru circulaţia animalelor şi a
personalului de îngrijire.
- între aleea centrală şi cele două rânduri de standuri se găsesc rigolele pentru
colectarea dejecţiilor; acestea au lăţimea de 30-45 cm şi adâncimea de 10-12 cm;
- lucrările tehnologice se execută manual (furajarea cu coşul, evacuarea dejecţiilor,
mulgerea vacilor se realizează fie manual, fie cu instalaţia de muls mecanic la bidon).
- ventilaţia este naturală, prin intermediul coşurilor de aerisire (evacuare a aerului).
Amenajarea interioară a adăpostului se poate face în două feluri:

1. crupă la crupă - cu o alee de serviciu şi două rânduri de iesle dispuse lângă perete;
Acest tip de amenajare solicită un volum mare de muncă, productivitatea muncii este
redusă; diminuarea acestor inconveniente se poate realiza prin:
- mecanizarea distribuirii furajelor prin construirea unor pereţi amovibili care să permită
distribuirea furajelor direct în iesle, din exteriorul adăpostului;
- mecanizarea si evacuarea dejecţiilor prin instalarea unui transportor cu racleţi cu
mişcare continuă sau rectilinie alternativă.
2. cu trei alei, două de furajare şi una de serviciu, jgheabul de furajare fiind despărţit de
perete de cele două alei de furajare.
Această variantă de întreţinere, deşi îmbunătăţită faţă de prima, solicită spaţiul
construit/animal mare şi un volum destul de mare de muncă manuală, ca atare productivitatea
muncii este redusă.
152 © Ioan Huțu, 2019

3. Întreţinerea legată, cu aşezarea pe două rânduri şi dispunerea vacilor cap la cap

este o variantă mai răspândită de întreţinere legată a vacilor (fig. VII.15); de regulă, capacitatea
unui adăpost este de până la 120 vaci.
Caracteristicile adăposturilor
destinate întreţinerii cap la cap pe
două rânduri sunt:
- adăpostul are o singură
alee carosabilă de furajare
cu lăţimea de 2,3-2,5 m,
situată la mijlocul
adăpostului, între cele
două rânduri de vaci şi
două alei de serviciu (cu
lăţimea de 80-120 cm,
amplasate între pereţii
longitudinali ai adăpostului
şi stand.
- faţă de nivelul pardoselii Figura VII.15. Întreţinere legată cap la cap
standului, fundul ieslei este
deasupra cotei standului de odihnă cu minimum 5 cm, pentru a asigura consumul
integral al furajelor în poziţie comodă, iar înălţimea marginilor ieslei este de maximum
25 cm, pentru a permite odihna vacii, cu capul deasupra ieslei;
- legarea vacilor la stand se realizează prin sistemul vertical, de tip Grabner5; legarea
este individuală, iar dezlegarea - în grup sau în mod individual.
- standul este scurt (1,70-1,90 x 1,10-1,20 m), delimitat individual prin separatoare de
stand6 (acest aspect asigură confort, împiedică vacile să se aşeze oblic şi evită
rănirea ugerului prin călcare);
- între stand şi spatele standului se găseşte rigola de 45x12 cm, în care se montează
racleţii;
Lucrările tehnologice se execută diferenţiat, după cum urmează:
- distribuirea furajelor se poate realiza mecanizat, cu remorca tehnologică;
- adăparea se face cu adăpători mecanice cu clapetă sau cu nivel constant,
asigurându-se o adăpătoare la două vaci;
- mulgerea se poate efectua cu instalaţia mecanică de muls la bidon sau cu instalaţia
de colectare şi transport centralizat a laptelui.
- evacuarea dejecţiilor se realizează mecanic (transportor cu racleţi batanţi sau cu
lopata mecanică), mai rar hidraulic; evacuarea mecanică a dejecţiilor prezintă
avantajul folosirii ca aşternut a paielor sau a altui material absorbant, în cantităţi de 2-
4 kg/zi (talaş, coceni de porumb tocaţi, turbă etc.)
Comparativ cu varianta precedentă, acest tip de întreţinere favorizează o productivitate
mai mare, deoarece procesele tehnologice pot fi mecanizate.
5
Sistemul de legare Grabner limitează mişcarea înainte, înapoi sau lateral a vacilor, împiedicându-le astfel să se urce
cu membrele anterioare în jgheabul de furajare.
6
Separatoarele de stand se confecţionează din ţeavă metalică, având înălţimea de 90-100 cm; în adăpost sunt dispuse
alternativ separatoare lungi, care au lungimea de 160-180 cm, cu separatoare scurte, cu lungimea de 80-90 cm de la
bordura ieslei.
153
4. Întreţinerea legată a vacilor cu aşezare pe 4-6 rânduri se realizează în adăposturi

care au capacitatea de 204-306 vaci; acestea sunt dispuse cap la cap, pe 4-6 rânduri. În
adăpost, sunt două alei de furajare, trei alei de serviciu şi o alee transversală.
Caracteristicile adăposturilor destinate întreţinerii cap la cap pe 4-6 rânduri sunt:

- aleile de furajare au lăţimea de 2,3-2,5 m, pentru a permite accesul remorcilor
tehnologice;
- aleile de serviciu au dimensiuni variabile; cele (sau cea) amplasată central are
lăţimea mai mare, iar cele situate de-a lungul pereţilor longitudinali ai adăpostului
sunt mai înguste;
- adăpostul este prevăzut cu alee transversală amplasată la jumătatea sa; aleea
comunică cu padocul şi permite accesul vacilor în padoc.
- standul este scurt;
- sistemul de legare a vacilor de tip Grabner.
Lucrările tehnologice sunt în marea majoritate mecanizate, după cum urmează:

- distribuirea furajelor se realizează cu remorca tehnologică, câte o raţie pentru fiecare
rând (grupă tehnologică) cu 102 locuri;
- apa se asigură prin adăpători automate cu clapetă sau cu nivel constant, câte una
pentru două vaci;
- mulgerea se efectuează mecanic, de regulă cu instalaţia de colectare şi transport
centralizat al laptelui;
- evacuarea dejecţiilor se face mecanic, cu racleţi batanţi sau hidraulic.
În cazul evacuării
hidraulice a dejecţiilor, nu se
folosesc ca aşternut paiele;
dejecţiile se acumulează într-un
canal de colectare, cu lăţimea de
80 cm şi adâncimea de 60 cm,
situat în spatele standurilor.
Canalul de colectare este
acoperit cu un grătar metalic, iar
standul cu un covor de cauciuc
sau de material plastic.
Indiferent de sistemul de
evacuare utilizat, pentru a
împiedica defecarea pe stand şi
pentru a favoriza defecarea Figura VII.`16. Limitator electric de greabăn
direct pe grătarul canalului de
colectare se recomandă utilizarea unui limitator electric de greabăn, prin care trece curent
electric de joasă tensiune; acesta este ajustat individual şi se montează la o înălţime mai mare
cu 3,0 cm decât talia fiecărei vaci şi la o distanţă 122,0 cm faţă de marginea canalului de
colectare a dejecţiilor (fig. VII.16).
Avantajele utilizării lui constau în faptul că permite folosirea standului mijlociu, dar
menţine trenul posterior curat şi este ieftin.
154 © Ioan Huțu, 2019

Condiţiile de igienă, microclimat şi mişcare
Igiena corporală constă în:

- pansaj (ţesălare şi periere), efectuate zilnic;
- tunderea (sau arderea) părului de pe uger; operaţiune efectuată periodic;
- trimajul (îngrijirea ongloanelor), operaţiune care se efectuează trimestrial sau cel
puţin semestrial;
Microclimatul influenţează starea lor de sănătate şi producţia de lapte, atât prin factorii
fizici cât şi prin cei chimici; limitele acceptate în adăposturile de vaci sunt:
- temperatura 9-16°C, cu limite de 4-21°C;
- umiditatea relativă a aerului de 70-75%;
- viteza curenţilor de aer de 0,3 m/s iarna şi 1 m/s vara;
- luminozitatea de 60-100 lucşi;
- concentraţia maximă a gazelor nocive de 0,3% CO2, 0,003% NH4 şi 0,001% H2SO4.
Condiţiile de microclimat pot fi asigurate prin sistemul de ventilaţie şi igiena adăpostului:

- sistemul de ventilaţie trebuie să asigure 400 m3 aer/oră/vacă;
- igiena periodică a adăpostului – constă în activităţi zilnice de evacuarea dejecţiilor,
schimbarea aşternutului, aerisirea adăpostului şi activităţi periodice de curăţare,
dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare şi văruire. De asemenea, mai ales pe timpul verii,
se recomandă şi combaterea muştelor, întrucât prezenţa acestora deranjează
animalele şi poate cauza pierderi în producţia de lapte de până la 5%.
Mişcarea vacilor este obligatorie în acest sistem de întreţinere – pentru asigurarea
mişcării, adăposturile vor fi prevăzute cu padoc sau cu o alee (zonă) de pământ.
VII.6.1.2. Întreţinerea nelegată a vacilor (întreţinerea liberă)
Ca urmare a reducerii forţei de muncă din zootehnie, această întreţinere liberă se

impune, în special ca urmare a avantajelor tehnico-economice, în raport cu întreţinerea legată.
Avantajele întreţinerii nelegate sunt:

- obţinerea unor producţii de calitate (calităţi igienice superioare);
- mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie reduc efortul fizic al
lucrătorilor şi necesarul de ore de muncă comparativ cu întreţinerea legată – sub 45
ore/an şi vacă;
- se asigură libertate şi posibilitatea mişcării libere – fapt care prelungeşte longevitatea
productivă şi rezistenţa la boli;
- favorizează funcţia de reproducere şi uşurează depistarea vacilor în estru.
Dezavantajele întreţinerii nelegate sunt:
- consumul de furaje pentru întreţinerea funcţiilor vitale este mai mare cu 5-10%;
- investiţii ceva mai mari, mai ales în construcţii şi echipamente;
- frecvenţa mai mare a accidentelor, a avorturilor mecanice şi a suptului reciproc între
vaci;
- greutăţi privind echilibrarea raţiei, ca urmare a faptului că nu se poate controla
consumul voluntar de furaj;
- comportamentul social poate cauza discriminări ierarhice în grup – în consecinţă, nu
toate vacile beneficiază de condiţii asemănătoare de odihnă şi furajare.
155
Variante ale întreţinerii nelegate a vacilor
1. Întreţinerea nelegată a vacilor în adăposturi semideschise

Întreţinerea în adăposturi semideschise se practică pe scară relativ largă, atât pentru
vaci, cât şi pentru tineret femel în ţările cu climat blând, unde variaţiile de temperatură între
sezoane nu sunt prea mari. Din punct de vedere funcţional, în cazul întreţinerii în adăposturi
semideschise, trebuie asigurate trei zone: pentru odihnă, în adăpost, pentru furajare şi mişcare
în adăpost şi/sau padoc şi de muls, respectiv platforma de muls.
Adăpostul semideschis este zona de odihnă a vacilor, în interior nu există nici o

amenajare; adăpostul se caracterizează prin:
- existenţa a doar trei pereţi, un perete comunicând cu padocul; în anumite situaţii,
partea deschisă se închide parţial şi temporar (pe durata nopţii sau în cazul unor
vânturi puternice) cu baloţi de paie sau prelată;
- adăpostul poate fi compartimentat pentru grupe tehnologice de maxim 50 de vaci;
- pardoseala este acoperită cu aşternut gros de paie (aşternut permanent) şi asigură 4-
5 m2/animal; pentru ca aşternutul să îşi îndeplinească rolul nu trebuie să existe zone
umede pe aşternut – frecvent sunt necesare cel puţin 10 kg la populare şi se
suplimenteaza din două în două zile cu minimum 3 kg paie/vacă, astfel că după 6 luni
grosimea ajunge la aproximativ 1 metru înălţime, când, de regulă, se îndepărtează.
Padocul este construit în continuarea adăpostului trebuie să permită drenarea apelor
metorice şi are următoarele particularităţi:
- vacile au permanent acces în şi din padoc;
- padocul este betonat şi asigură 8,0 m2 / animal;
- padocul asigură acces la iesle, de regulă acoperită de o copertină;
- în padoc pot fi amplasate fânarul şi silozul de suprafaţă – acest aspect facilitează
autofurajarea; în acest caz, pentru a reduce risipa de nutreţ prin călcare, frontul de
furajare se închide cu grătare mobile, mobilizate periodic spre furaj, după o prealabilă
curăţare a locului de acces la furaj.
Lucrările tehnologice se execută diferenţiat, după cum urmează:

- furajarea se face la ieslea din padoc, iar administrarea furajelor se face cu ajutorul
remorcii tehnologice; nutreţurile concentrate se administrează în raport cu producţia
de lapte a vacilor, de regulă în sala de muls.
- adăparea se realizează prin jgheab de adăpare cu nivel constant, amplasat în padoc;
- padocul, unde vacile stau cea mai mare parte a timpului, se curăţă zilnic sau la două
zile, cu un tractor cu lamă;
- mulgerea vacilor se efectuează la platformă, în săli de muls.
- igiena corporală a vacilor se efectuează săptămânal, de regulă în sala de aşteptare a
platformei de muls.
2. Întreţinerea nelegată a vacilor în adăposturi închise sau cu pereţi amovibili a

început în SUA la începutul anilor ’60; ulterior, sistemul s-a extins şi în ţările europene. Spaţiul
de exploatare a vacilor cuprinde adăpostul, padocul şi sala de muls.
Adăpostul vacilor este de tip termoizolat, în care se pot delimita trei zone funcţionale: de
odihnă, de furajare şi de mişcare (circulaţie, vezi fig. VII.17 și VII.18).
156 © Ioan Huțu, 2019

Zona de odihnă poate fi:

- cu spaţiu comun de odihnă, caz în
care zona este delimitată de zona
de mişcare printr-un prag cu
înălţimea de 18-20 cm; în zona de
odihnă cu aşternut permanent se
asigură 4-5 m2/vacă.
- cu spaţiu individualizat de odihnă,
respectiv cuşete individuale de
odihnă, cu dimensiuni de 2,10-2,40
m lungime şi 1,10-1,25 m lățime;
menţinerea stării de curăţenie a
patului de odihnă se realizează Figura VII.17. Adăpost cu pereţi amovibili şi
prin limitatoarele laterale care patru rânduri de cuşete
asigură lățimea cușetei și, în
special, prin intermediul limitatorului de greabăn care, atunci când vaca intenționează
să se ridice, o obligă să facă un pas înapoi, astfel încât dejecţiile să cadă pe zona de
circulaţie (fig. VII.19).
Zona de furajare este prevăzută cu iesle sau aceasta poate să lipsească, furajele de
volum fiind administrate direct pe pardoseala de ciment a zonei de furajare.
Frontul de furajare este de 65 cm pentru fiecare vacă, în situaţia restricționării furajelor,
dacă furajarea este ad libitum, se poate asigura un front normal de furajare la 2-3 vaci; în acest
caz fiecărei vaci îi revin 22-30 cm. Accesul la furaje are loc prin intermediul unui grilaj metalic,
care permite individualizarea frontului de furajare şi, în anumite condiţii, (auto)blocarea vacilor.
Zona de circulaţie este situată, în general, între zona de odihnă şi cea de furajare, mai
jos cu 15-20 cm decât prima şi are o lăţime de minimum 3 m; această dimensiune de lărgime
permite păstrarea distanţei sociale şi evită comportamentul agonistic dintre vacile dominante şi
cele dominate. Pardoseala zonei de circulaţie poate fi discontinuă sau continuă. Pardoseala
discontinuă este confecţionată din grătare de beton, de formă tronconică, cu baza mare
orientată în sus şi cu lăţimea de 12-15 cm; interspaţiile sunt de 3,5-4 cm.
Elementele componente:
1 - limitator de stand; 2 – limitator de

greabăn; 3 – lăţimea cușetei; 4 – stâlpi de
susținere a cușetei; 5 – limitator de piept;
5 – stand de odihnă cu o planta de 3-4%;
7 – prag de 18-20 cm; 8 – alee de
circulație.
Figura VII.19. Cușete individuale de odihnă dispuse pe un singur rând

După Graves and all. 2005
157
Figura VII.18. Secțiune orizontală – adăpost 76 vaci cu lapte cu aleea de furajare pe o

latură a adăpostului
Proiect inițial: 1 – filtru de personal – zonă pentru haine de stradă; 2 – filtru de personal – zonă igiena; 3 - filtru
personal – zona haine fermă; 4 – lăptărie; 5 – sala mașinilor; 6 – sala de muls, fosa sălii de muls; 6’ – standuri muls 2
x 6. Cu posibilitate de extindere spre 2 x 8; 7 – sală de așteptare; 8 - culoar de întoarcere a vacilor mulse; 9 – boxă de
izolare; 10 – boxă de fătare; 11 – boxă pentru inseminare / zona pentru travaliu; 12 – birou veterinar; 13 – nișă pentru
păstrarea temporara a cadavrelor / deșeurilor; 14 – adăpătoare; 15 – 76 cușete individuale de odihnă; 16 – treaptă pe
aleea de acces la furaje și bariera de furajare cu grilaje autoblocante; 17 – iesle; 18 - alee de circulație cu plug raclor;
19 - alee transversală; 20 – alee de circulație și acces la furaje; Extinderi ulterioare: 21 – uși pentru acces în padoc;
22 – cușete in padoc; 23 – alee de circulație in padoc; 24 – pasaje de acces pentru lucrători.
Ferma Wagner, 2009, Arad.
Lucrările tehnologice sunt destul de facile şi presupun:

- transportul furajelor de volum se face cu remorca tehnologică; de regulă,
concentratele se administrează raţionat, în timpul mulsului sau după muls, într-o sală
alăturată;
- administrarea apei se face în jgheaburi (unul pentru 25 vaci) amplasate în zona de
circulaţie;
- dejecţiile pot fi evacuate spre un capăt al adăpostului cu lopata mecanică tip delta
sau fluture; în cazul pardoselii de tip grătar, dejecţiile sunt mărunţite cu picioarele şi
cad în canalele colectoare de sub grătar, permiţând astfel scurgerea (în cazul
evacuării hidraulice) sau împingerea (în cazul evacuării cu lopata mecanică
amplasată în canal) dejecţiilor în fosele de colectare7, amplasate în afara adăpostului;
- mulgerea vacilor se efectuează la platforma de muls;
- igiena corporală se realizează prin echipamente de autopansaj, care se amplasează
în zona de circulaţie din adăpost.
7
Fosele se golesc periodic cu autovidanjoare sau pompa Hölz, cu specificarea că evacuarea hidraulică a dejecţiilor
necesită un consum mare de apă şi depreciază microclimatul din adăpost.
158 © Ioan Huțu, 2019

VII.6.2. Întreţinerea vacilor pe durata verii
Întreţinerea vacilor pe durata verii se poate realiza fie în stabulaţie, fie pe păşune.
VII.6.2.1. Întreţinerea vacilor în stabulaţie
Întreţinerea în stabulaţie pe durata verii se practică, în fermele cu grad mare de

concentrare, în situaţia în care terenul agricol pentru păşuni şi bază furajeră este redus.
Avantaje şi dezavantaje
Avantajele întreţinerii vacilor în stabulaţie pe timp de vară sunt:

- se reduce necesarul de suprafaţă agricolă pe animal cu până la 20%;
- se evită degradarea păşunilor prin călcare;
- permite hrănirea cu masă verde şi creşte gradul de utilizare a nutreţului, întrucât
cantitatea de nutreţ verde administrată se stabileşte în baza raţiei;
- se elimină necesarul energetic pentru deplasarea vacilor la, dinspre şi pe păşune (la
acelaşi consum de nutreţ verde se poate produce cu 5-10% mai mult lapte);
- se evită fluctuaţiile zilnice ale producţiei de lapte;
- vacile sunt mai uşor supravegheate şi se reduce incidenţa bolilor transmisibile
Dezavantajele întreţinerii vacilor în stabulaţie sunt:

- cheltuielile proporţionale pentru producerea laptelui sunt mai mari;
- solicită cheltuieli cu forţa de muncă şi utilaje pentru recoltarea, transportul,
administrarea masei verzi şi pentru evacuarea dejecţiilor;
- pe timp nefavorabil nu se poate asigura masa verde şi se recurg la furajele conservate,
cu implicaţii în perturbarea microbismului rumenal şi în reducerea stocurilor necesare
pe durata iernii;
- regimul de mişcare al vacilor este mai redus, fapt care poate afecta starea de sănătate,
funcţia de reproducere, constituţia şi longevitatea productivă.
Succesul exploatării în stabulaţie constă în folosirea padocului prevăzut cu adăpătoare şi

iesle în care se administrează masă verde la discreţie; practic, adăpostul se foloseşte doar
pentru muls şi administrarea concentratelor. În padoc se asigură 14-18 m2/vacă, există
adăpătoare, copertine peste iesle şi umbrare pentru odihna vacilor. Dependent de sistemul de
întreţinere practicat, lucrările tehnologice sunt identice cu cele practicate în perioada de iarnă.
VII.6.2.2. Întreţinerea vacilor pe păşune
Întreţinerea pe păşune se practică mai ales în cazul fermelor care dispun de păşune în
apropierea fermei unde se organizează o tabără de vară în care vacile sunt ţinute pe întreg
sezonul de păşunat.
Mulgerea vacilor se face în general mecanic, cu ajutorul platformei mobile de muls.
Evacuarea dejecţiilor, curăţirea şoproanelor şi a padocului solicită o un volum mic de
muncă, pansajul zilnic nu se execută iar scurtarea ongloanelor nu mai este necesară.
159
Tabăra de vară şi păşunea
Tabăra de vară are în inventar următoarele facilităţi:

- şoproane şi padocuri cu iesle în care să poată fi adăpostite şi hrănite vacile;
- magazie pentru concentrate şi depozite pentru fân şi concentrate – rezerve care vor fi
utilizate atunci când nu se poate practica păşunatul;
- sursa de apă potabilă şi de curent electric (generator sau reţea electrică);
- instalaţie de muls şi lăptărie;
- punct de însămânţări artificiale şi spaţiu de locuit pentru îngrijitorii taberei.
Păşunea destinată taberei va avea o compoziţie floristică adecvată şi va beneficia de
agrotehnica necesară pentru a putea susţine cantitativ şi calitativ producţia de lapte pentru
întreg efectivul şi pentru întreaga perioadă a păşunatului.
Sistemul de păşunat
Sistemul de păşunat se stabileşte în funcţie de posibilităţile fermei şi încărcătura de vaci

pe suprafaţa de păşune; cel mai bun sistem este cel care asigură încărcătura optimă;
încărcătura care permite obţinerea celei mai mari producţii de lapte /suprafaţă de păşune.
Păşunatul neparcelat sau liber se face pe păşuni neparcelate şi constă în alocarea unei
anumite suprafeţe de păşune, care este utilizată pe toată perioada taberei.
Deşi nu solicită investiţii mari şi forţă de muncă numeroasă, prin acest sistem se solicită
suprafaţă mare / vacă şi iarba nu este bine valorificată, îndeosebi ca urmare păşunatului
selectiv, a călcării, degradării şi poluării cu dejecţii a ierbii.
Păşunatul parcelat (rotaţional) presupune împărţirea păşunii în mai multe suprafeţe;
acestea sunt utilizate succesiv, pentru păşunat şi cosit. În acest sistem, dimensiunea parcelei
trebuie astfel calculată încât vacile să rămână pe durata de maximum o săptămână sau când
înălţimea ierbii este sub 5 cm, după care sunt transferate pe parcela alăturată.
După încheierea unei serii de păşunat, parcela rămâne neutilizată, până când înălţimea
covorului vegetal permite cosirea sau păşunatul. Acest sistem de păşunat favorizează utilizarea
eficientă a ierbii, permite controlul eficient al înălţimii ierbii, permite popularea cu mai multe
animale/unitate de suprafaţă şi permite obţinera unei cantităţi mari de lapte/unitate de suprafaţă
a păşunii. Totuşi, păşunatul rotaţional necesită investiţii pentru parcelarea păşunii (gard electric
sau permanent) şi asigurarea apei sau a accesului la apă.
Păşunatul în front (dozat) presupune accesul gradual la consumul ierbii dintr-o parcelă cu
ajutorul unui limitator de front – de regulă un gard electric; acest sistem de păşunat asigură cel
mai înalt grad de eficienţă în utilizarea nutreţului verde. Necesită însă mutarea zilnică a gardului
electric şi adăpători mobile pe păşune.
Organizarea păşunatului
În practica organizării sistemelor de păşunat, se recomandă:

- păşunatul în perioadele cu temperaturi acceptabile; dimineaţa între orele 7oo-11oo şi
după amiaza, între orele 17oo-21oo - în perioada de caniculă maximă se recomandă
odihna în zone umbrite;
- în zilele caniculare păşunatul se desfăşoară îndeosebi noaptea.
160 © Ioan Huțu, 2019
- păşunatul pe suprafeţe însămânţate cu leguminoase (lucernă, trifoi) se face sub

atenta supraveghere a lucrătorilor, pentru a preveni sau combate indigestiile gazoase
- de regulă, vacile pot fi introduse pe leguminoase doar dacă au păşunat în prealabil
graminee sau au consumat un tain de fân;
Indiferent de sistemul de păşunat practicat, se recomandă ca accesul animalelor la
păşune să se facă atunci când înălţimea ierbii este de minimum 15 cm8.
În stadii tinere de vegetaţie, iarba are efect laxativ şi nu are suficientă substanţă uscată,
iar în stadii avansate de vegetaţie, iarba are conţinut prea ridicat de lignină/celuloză; corecțiile
pot fi realizate prin administrarea de fân în prima situație și suculente în cea de-a doua situație.
VII.6.3. Sisteme de exploatare a vacilor de lapte
Sistemul de exploatare este definit de totalitatea particularităţilor organizatorice,

tehnologice şi economice care caracterizează o fermă de vaci (vezi tabelul VII.6).
În practica exploatării vacilor pentru lapte, se diferenţiază trei sisteme de exploatare:
tradiţional, gospodăresc şi sistemul industrial. Indiferent de sistemul de exploatare practicat,
nivelul de exploatare a vacilor poate fi extensiv, semiintensiv şi intensiv.
VII.7.TEHNOLOGIA MULGERII VACILOR
Procesul de mulgere trebuie să asigure: evacuarea întregii cantităţi de lapte, calitatea

igienică a laptelui, evitarea traumatizării ugerului, prevenirea transferului bacteriilor de la vacile
bolnave la cele sănătoase şi utilizarea eficientă a forţei de muncă, întrucât mulsul poate solicita
mai mult de ½ din timpul afectat zilnic unei vaci.
În practică, se folosesc două sisteme de mulgere a vacilor, mulgerea manuală şi
mulgerea mecanică.
VII.7.1. Principii ale mulgerii vacilor
Frecvenţa mulsorilor permite vidarea ugerului şi reducerea presiunii intramamare,

întrucât la presiune mai mare de 35 mmHg are loc încetarea secreţiei laptelui în alveolă. De
regulă, intensitatea secreţiei laptelui se menţine ridicată timp de cel puţin 12-15 ore de la
mulsoarea precedentă, fapt care permite realizarea, la majoritatea raselor, a 2-3 mulsori/zi.
(vezi figura VII.20). Frecvenţa mulsorilor se stabileşte în funcţie de:
- producţia vacilor – la producţii de peste 20 kg/ zi se recomandă ca mulgerea să se

realizeze de 3 ori/zi;
- categoria vacilor – trecerea de la două la trei mulsori creşte producţia de lapte la
primipare şi pluripare, cu 20, respectiv 15%;
- stadiul lactaţiei – mulsul mai frecvent în primele luni de lactație stimulează funcţia
glandei mamare, favorizează dezvoltarea ţesutului glandular al ugerului, mărirea în
volum a ugerului şi a mameloanelor.
8
Cu excepția ierbii de Sudan care, la începutul perioadei de vegetație sau în perioada de toamnă târzie, are conținut
ridicat în acid cianhidric; din această cauză va fi pășunată atunci când înălţimea a atins minimum 45 cm.
161
Tabelul VII.6.
Caracteristici ale sistemelor de exploatare
Sistemul de exploatare
Caracteristici
tradiţional familial industrial
A. Nivelul exploatării
extensiv semiintensiv sau intensiv
intensiv
B. Factori organizatorici
1. Concentrarea 1-10 capete 10-200 vaci mare, peste 55
vaci/ha
2. integrarea producţiei autoconsum integrare circuit închis specializate şi
(uneori specializare) integrare intense
(uneori circuit închis)
3. organizarea reproducţiei fătări de primăvară fătări eşalonate sau prima fătare la 24-26
sau eșalonate grupate la sfârşitul luni, fătări eşalonate,
verii şi începutul natalitate mai mare
toamnei de 90%
4. organizarea muncii familială familială sau personal calificat,
persoană juridică specializarea muncii
(PFA, SRL, SA),
diviziunea muncii
C. Factori tehnologici
5. ameliorarea selecţie empirică, tehnologii moderne, material biologic cu
fenotipică, montă IA, ET potenţial genetic
uneori IA mare, reformă în
procent mare
6. intensivizare a bazei valorificarea surselor hrănire din stoc sau hrănirea din stoc şi
furajere locale, flora diferenţiată sezonier specializarea bazei
spontană, resturi furajere: lucernă,
vegetale porumb siloz şi boabe
7. mecanizare şi muncă manuală, mecanizare parţială dotare tehnică
automatizarea proceselor uneori muls la bidon sau totală deosebită,
tehnologice computerizare şi
automatizare intense
(muls, depistarea
căldurilor, controlul
raţiei)
8. nivelul tehnologiilor de întreţinere legată in sistem legat sau liber sistem liber
reproducţie, creştere şi grajd sau vara „la
exploatare conovăț”
D. Factori economici
9. investiţii în construcţii şi din materiale locale construcţii anexe, mari, inclusiv
utilaje platformă muls construcţii anexe
10. investiţii în animale rase locale rase ameliorate mari, cu potenţial
genetic ridicat
11. marja brută de regulă, lapte puţin, acceptabilă, producţii ritmice,
3000 kg, preţuri mici producţii peste 3500 peste 6500 kg
de valorificare kg/lactaţie
12. nivelul profitului subzistenţă mulţumitor Mare
162 © Ioan Huțu, 2019

Intervalul între mulsori depinde de

numărul mulsorilor; principiul este ca,
indiferent de numărul acestora, intervalul
între mulsori să fie egal (sau aproape
egal), pentru ca să poată menţine un
echilibru între rata secreţiei şi presiunea
lichidelor din uger (fig.VII.9).
Stimularea ejecţiei laptelui este o
operaţiune de rezultatul căreia depinde
cantitatea de lapte mulsă; procesul ejecţiei
laptelui depinde de locaţia acestuia în
cisternă sau în alveole;
- evacuarea fracţiunii cisternale
Figura VII.20. Relaţia dintre rata secreţiei şi
se face prin deschiderea
presiunea ugerului
sfincterului mamelonar,
introducând, de exemplu, o După Hamann & Dodd 1992, citat de De Laval 2001
canulă pe canalul mamelonului;
- evacuarea fracţiunilor alveolare,
canalele şi canaliculele
galactofore (60% din laptele
muls) se face prin închiderea
arcului reflex de ejecţie a
laptelui.
În consecinţă, masajul dinaintea
mulsului este obligatoriu şi intervine în
declanşarea reflexului de ejecţie a laptelui.
Durata mulgerii influenţează atât
cantitatea de lapte, cât şi procentul de
grăsime. De regulă, ocitocina apare în Figura VII.21. Concentraţia ocitocinei
circulaţia sangvină la 30 secunde după dependent de momentul mulsului
terminarea masajului, are concentrație După Svenne-rsten et al. 1995, citat de către De Laval
maximă după 2-3 minute, iar după 10 2001
minute dispare din sânge, ocitocina fiind
eliminată pe cale renală (figura VII.21).
Urmărind dinamica concentraţiei ocitocinei din plasma sangvină, devine evident faptul că
mulgerea trebuie să înceapă în maximum două minute de la primele excitaţii care au loc asupra
ugerului (masaj sau spălare); prelungirea duratei de pregătire (spălare, igienizare, masaj) a
ugerului determină reducerea timpului în care ocitocina favorizează ejecţia laptelui.
La sfârşitul mulsului, concentraţia de ocitocină se reduce, celulele mioepiteliale se
decontractează şi, astfel, laptele neejectat va rămâne în alveola secretorie; obţinerea unei noi
descărcări ocitocice, succesivă masajului, se poate realiza doar după o oră de la terminarea
primului reflex.
Din cele prezentate, devine evident faptul că mulgerea trebuie:
- să se facă în maximum 10 minute, indiferent de producţia de lapte a vacii;
- să înceapă într-un timp cât mai scurt de la spălarea, ştergerea sau masajul ugerului;
- să se facă rapid, pentru a se putea „stoarce eficient” laptele alveolar, în ideea
reducerii laptelui rezidual.
163
Mulsul complet presupune evacuarea întregii cantităţi de lapte din uger (cu excepţia
cantităţii de lapte rezidual). Efectele mulgerii parţiale sunt:
- obţinerea unei cantităţi reduse de lapte;
- procentul de grăsime din lapte mai mic - ca urmare a faptului că, dacă la început
conţinutul în grăsime este de 1%, la sfârşitul mulgerii concentraţia în grăsime ajunge
la 9-10%; astfel, laptele rezidual este laptele cel mai gras;
- înţărcarea timpurie a vacilor, ca urmare a faptului că laptele rezidual reduce sinteza
laptelui şi favorizează înţărcarea vacilor.
Mulgerea în linişte este necesară pentru buna desfăşurare a arcului reflex - eliberarea
ocitocinei de către hipofiza posterioară se face doar în condiţiile lipsei stresului. Excitanţii
stresanţi (zgomote puternice, manoperele brutale, durerea etc.) determină eliberarea
adrenalinei, care blochează ocitocina hipofizară şi inhibă complet reflexul de ejecţie a laptelui;
practic, organismul animalului se pregăteşte pentru apărare, nu pentru muls. În condiţiile în care
adrenalina, cu efect vasoconstrictor, apare în sânge după declanşarea reflexului de ejecţie a
laptelui cauzează o inhibiţie parţială.
Respectarea programului zilnic şi a celui de muls permite obişnuirea vacilor cu un
anumit program zilnic, pentru susţinerea reflexelor condiţionate. Modificarea succesiunii
operaţiunilor tehnologice sau nerespectarea orelor de efectuare ale acestora (administrarea
hranei, odihna, mulgerea, evacuarea dejecţiilor, modificarea rutinei mulsului) afectează reflexul
de ejecţie a laptelui şi, ca urmare, cauzează scăderea producţiei de lapte.
Mulsul igienic începe să aibă o mare pondere în cerinţele consumatorului, cu toate că
laptele nu este o secreţie sterilă, nici măcar în momentul mulgerii; pe durata mulgerii,
manipulării şi stocării laptelui, gradul de contaminare cu bacterii poate să crească foarte mult.
Bacteriile, în condiţiile în care temperatura nu scade sub 4-6°Celsius, se înmulţesc de trei ori în
fiecare minut; astfel, dintr-o bacterie se pot obţine în 7 ore două milioane de bacterii. Bacteriile
din lapte sunt responsabile de fermentaţia lactică, butirică, propionică. Pentru reducerea la
minimum a bacteriilor din lapte şi împiedicarea înmulţirii lor, se recomandă:
- spălarea şi ştergerea ugerului înainte de muls;
- respectarea normelor de igienă a mulgătorului (starea de sănătate, lipsa infecţiilor
cutanate şi sistemice – TBC);
- mulgerea separată a dopului bacterian - primele jeturi de lapte, cu conţinut mare de
microorganisme, se mulg într-un pahar separat;
- se menţine igiena echipamentelor de muls;
- se evită administrarea nutreţurilor generatoare de praf sau mirosuri persistente (fân şi
nutreţuri însilozate), deoarece laptele împrumută uşor mirosurile din mediu;
- se recomandă filtrarea laptelui (cel puţin strecurarea) şi depozitarea în spaţii răcite.
VII.7.2. Mulgerea manuală
Mulgerea manuală este încă utilizată în cazul exploatării extensive și, rareori,
semiintensive; tehnica executării mulgerii manuale trebuie practicată chiar şi în cazul mulgerii
mecanice, existând anumite situaţii care impun mulgerea manuală pentru:
- evacuarea primelor jeturi de lapte înaintea aplicării paharelor de muls, cu scopul
examinării organoleptice, pentru depistarea infecţiilor glandei mamare;
- vacile cu mastită şi vacile cu răni la nivelul mameloanelor;
- vacile care nu pot fi mulse mecanic din cauza unor deficienţe fizio-conformaţionale
(refuzul de a ceda laptele, asimetria ugerului etc).
164 © Ioan Huțu, 2019

Tehnica mulgerii manuale
Mulgerea manuală se poate realiza doar după executarea succesivă a următoarelor

operaţiuni:
I. Pregătirea locului de muls constă în aerisirea adăpostului pentru înlăturarea mirosului

de grajd şi îndepărtarea dejecţiilor de la locul mulsului și standul de odihnă.
II. Pregătirea mulgătorului constă în spălarea mâinilor cu unghiile tăiate, îmbrăcarea
echipamentului de protecţie.
III. Pregătirea echipamentului pentru muls se face înainte de începereai mulsului şi
constă în spălarea şiştarului, a găleţilor pentru apă şi a bidoanelor de colectare a laptelui. Un
echipament complet pentru muls constă în: şiştar, găleată pentru spălarea ugerului, pahar cu
fundul de culoare neagră, cană pentru mulgerea primelor jeturi de lapte, bidoane de colectare a
laptelui cu sită (strecurător) sau tifon de filtrare, scăunel pentru muls şi cureluşă pentru legarea
cozii vacilor.
IV. Pregătirea ugerului se realizează atât periodic, prin tundere sau arderea pilozităţii cu
flacără rece, cât şi zilnic, la fiecare muls.
Abordarea vacilor pentru muls se face în general pe partea dreaptă, după legarea cozii
de unul din membrele posterioare. Operaţiunile executate la fiecare muls sunt:
- observarea atentă a ugerului şi îndepărtarea unor resturi de aşternut şi diferite
resturi;
- spălarea timp de ½-1 minut cu apă călduţă (40°C) şi soluţie dezinfectantă;
- ştergere cu o lavetă individuală (prosop) sau care se spală după fiecare întrebuinţare
ori cu un şerveţel de hârtie de unică folosință;
- masajul iniţial, cu rol în iniţierea reflexului de ejecţie a laptelui (şi cu influenţe în
creşterea volumului şi a ponderii ţesutului glandular, a simetriei şi în prelungirea
duratei lactaţiei), pe fiecare din cele două jumătăţi (stângă şi dreaptă) ale ugerului –
durata masajului este de ½ -1½ minute;
- mulgerea a 3-4 jeturi de lapte din fiecare mamelon, cu scopul îndepărtării dopului
bacterian şi a verificării stării de sănătate a ugerului.
V. Mulgerea propriu-zisă începe imediat după ce s-au evacuat primele jeturi de lapte şi
se poate face prin trei tehnici: 1. mulgerea cu mâna plină; 2. mulgerea cu nod; și 3. mulgerea
cu două degete. Indiferent de tehnică, mişcările trebuie să fie energice, uniforme şi ritmice,
până la evacuarea completă a laptelui. Tehnica aplicată corect permite mulgerea în jeturi lungi,
continue şi păstrarea uscată a palmei şi a degetelor mâinilor mulgătorului.
După modul de asociere al mameloanelor în timpul mulsului, mulsul poate fi:
- muls direct, cel mai recomandat, când se mulg sferturile posterioare, apoi cele
anterioare;
- muls lateral atunci când se mulg sferturile de pe partea dreaptă, urmate de cele de
pe partea stângă;
- muls încrucişat - se face prin asocierea unui sfert posterior cu unul anterior, pe
diagonală.
Operaţiunile care se execută la terminarea mulsului sunt:
- masajul final, executat pe fiecare din sferturi, pe o durată de câteva secunde;
- mulgerea fracţiunii suplimentare a laptelui, realizată în ideea evacuării complete a
laptelui din glanda mamară;
165
- protejarea mameloanelor prin scufundare într-o soluţie menită a forma un biofilm de

protecţie, cu scopul reducerii incidenţei mamitelor.
- efectuarea unor tratamente în situaţia identificării unor leziuni.
VII. Încheierea mulgerii se realizează prin colectarea laptelui şi transportul acestuia în
bidoane spre lăptărie. După deşertarea acestora, urmează igienizarea lor; iniţial acestea se
clătesc cu apă rece, evitând precipitarea proteinei, apoi se spală cu apă fierbinte şi detergenţi şi
la urmă sunt clătite din nou, dar cu apă fierbinte, pentru a se facilita eliminarea detergenţilor
utilizaţi. După spălare, echipamentul se păstrează în lăptărie, pe rastel, cu deschiderea în jos,
pentru facilitarea scurgerii şi zvântării.
VII.7.3. Mulgerea mecanică
Indiferent de caracteristici, avantaje şi dezavantaje, clasificate după locul de desfăşurare

a mulgerii, există trei grupe de instalaţii de muls: în adăpost, în săli de muls şi la păşune.
Procesul mulsului mecanic – principii de funcţionare
Aparatele de muls funcţionează în doi timpi, fiecare ciclu de funcţionare cuprinzând

două faze:
a) faza sau timpul de aspiraţie, când atât în interiorul manşonului de muls, cât şi în
camera dintre manşon şi pahar există vacuum;
b) faza sau timpul de compresie, când în interiorul manşonului este vacuum, iar în
spaţiul inelar dintre manşon şi pahar există aer, la presiune atmosferică.
La aspiraţie, manşonul rămâne nedeformat; la compresie, manşonul de cauciuc se
strânge spre mamelon. În aceste condiţii, jetul de lapte este ejectat din mamelon la faza de
aspiraţie.
Funcţionarea aparatelor de muls trebuie să corespundă particularităţilor de cedare a
laptelui. Parametrii funcţionali ai aparatului de muls sunt: intensitatea vacuumului, frecvenţa
pulsaţiilor şi durata fazei de aspiraţie.
Intensitatea vacuumului pentru aparatele destinate mulsului vacilor a fost stabilită
experimental şi are valoarea normală de lucru de 0,42-0,50 bar. Dacă intensitatea vacuumului
este mai mare, sunt afectate ţesuturile ugerului, acesta devenind mai greu de muls.
Dacă intensitatea vacuumului este mai mică, aspiraţia laptelui devine prea lentă.
Valoarea minimă a intensităţii vacuumului pentru menţinerea manşonului şi a paharului la
mamelon este de 0,3 bar. Diferenţa de presiune pentru deformarea manşonului în timpul
funcţionării este de 0,2 bar.
Frecvenţa pulsaţiilor are valoarea normală de 55-63 cicluri /minut. Un ciclu cuprinde
faza de aspiraţie şi faza de comprimare. Abaterile faţă de valoarea optimă a frecvenţei
înrăutăţesc procesul de muls. La frecvenţe mai mari apare oboseala muşchilor, debitul de lapte
nu creşte. Dacă frecvenţa este mai mică de 50-60 cicluri/min, mulsul este incomplet.
Durata fazei de aspiraţie (da) constituie un parametru care arată procentul din timpul
unui ciclu reprezentat de faza de aspiraţie. Procesul de muls are loc în condiţii optime când
da=50-60%. Valorile mai mici sunt dăunătoare, iar valorile mai mari nu sunt justificate. Durata
fazei de aspiraţie poate fi determinată şi din raportul dintre faza de aspiraţie şi cea de
comprimare. Acest raport poate fi exprimat sub forma 1:1, 3:2 etc., respectiv 50:50, 60:40 etc.
166 © Ioan Huțu, 2019

Avantajele mulgerii mecanice
Comparativ cu varianta manuală, mulgerea mecanică prezintă câteva categorii de

avantaje, după cum urmează:
- creşte productivitatea muncii de 7 ori; la mulsul manual se mulg 6-8 vaci, pe oră iar la
mulsul mecanic până la 50-56 de vaci;
- creşte cantitatea de lapte muls, ca urmare a faptului că, la vacile cu producţie zilnică
mare, timpul de mulgere se suprapune cu perioada de acţiune a oxitocinei.
- se îmbunătățește calitatea laptelui, deoarece laptele nu intră în contact cu mâna
mulgătorului şi, la cele mai multe instalaţii, nici cu aerul din adăpost.
- reduce efortul fizic al mulgătorului; în cazul mulsului manual, pentru fiecare litru de lapte
muls, sunt necesare peste 100 manevre asupra mamelonului, pe când în situaţia mulsului
mecanic, odată ataşate paharele de muls, lucrătorul are doar rol de supraveghere a mulgerii.
Caracteristici dorite la instalaţiile de muls
Cerinţele principale pe care trebuie să le îndeplinească instalaţiile de muls sunt:

- să mulgă repede şi complet și să asigure condiţii igienice pentru lapte şi pentru animal;
- să nu influenţeze negativ sănătatea animalului;
- să-şi menţină riguros constanţi parametrii funcţionali;
- să corespundă dimensiunilor diferite ale mameloanelor şi particularităţilor de cedare a
laptelui; mulsul mecanic nu se poate aplica ugerelor cu mameloanele prea scurte sau
prea lungi, prea subţiri sau cu baza exagerat de groasă;
- să poată fi uşor manevrate, spălate şi dezinfectate.
VII.7.3.1. Instalaţii de muls în adăpostul de exploatare
Mulgerea în adăpost se practică în cazul întreţinerii legate a vacilor. Se utilizează trei

tipuri de instalaţii şi anume: la bidon, cu colectarea şi transportul centralizat al laptelui, grup
individual de muls.
Tipuri de instalaţii de mulgere mecanică
1. Instalaţia de muls la bidon (bucket) poate fi echipată cu 1-2 aparate; pentru o bună
derulare a mulgerii, se calculează un aparat de muls la 12-15 vaci.
Avantajele instalaţiei de muls la bidon:
- nu solicită construirea unor facilităţi deosebite;
- investiţiile sunt reduse şi permit tratarea individuală a vacilor în timpul mulsului;
- laptele se poate păstra până la livrare în bidoane de colectare;
- vacile pot să consume tainul de concentrate pe durată nelimitată;
- nu este necesară deplasarea vacilor din adăpost pentru mulgere.
Dezavantajele instalaţiei de muls la bidon:
- productivitatea muncii este mai redusă – cu un aparat de muls sau cu două aparate
un lucrător poate mulge maximum 20 vaci/oră;
- solicită timp mai îndelungat pentru spălarea aparatelor de muls;
167
- solicită efort fizic intens din partea mulgătorului, mai ales ca urmare a poziţiei
neergonomice pe durata mulsului şi a transportului bidoanelor cu lapte;
- solicită atenţie sporită din partea mulgătorului, deoarece în situaţia umplerii bidonului
de colectare există pericolul ca laptele să fie absorbit în conducta de vacuum.
- laptele vine în contact cu aerul din adăpost şi poate „lua miros de grajd”, depreciindu-
se calităţile organoleptice.
Mulgerea se face prin mutarea aparatului de muls pe aleea de serviciu de la o vacă la
alta. Laptele se acumulează în bidonul instalaţiei de muls, de unde se transferă în bidoane de
colectare; la sfârşitul mulsului, acestea sunt transportate în lăptărie, unde se golesc în tancul de
răcire sau se păstrează până la livrare.
2. Instalaţia de muls cu colectarea şi transportul centralizat al laptelui (pipe-line)

permite dirijarea laptelui prin conducte (cu cât mai puţine coturi, pentru evitarea depunerii
componentelor laptelui), direct în tancul de răcire, evitându-se contactul cu aerul (vezi fig. VII.22).
Comparativ cu instalaţia de muls la bidon, avantajele acestei instalaţii sunt:
- productivitatea muncii mai mare, un lucrător poate mulge cu trei aparate 25 vaci/oră;
- se elimină efortul fizic necesar deplasării bidonului de colectare şi a celor de transport
a laptelui;
- laptele nu intră în contact cu aerul şi nu există riscul deprecierii calităţii igienice a
acestuia;
Figura VII.22. Instalaţie de muls „pe conductă”

Preluare după http://www.westfalia.de.
168 © Ioan Huțu, 2019

Dezavantajele colectării centralizate sunt în principal date de:

- investiţii iniţiale şi cheltuieli de întreţinere mai mari (necesarul de apă şi soluţii
dezinfectante este mai mare) decât în cazul mulgerii la bidon;
- este dificil controlul individual al producţiei de lapte.
Cu toate că investiţiile sunt mari, productivitatea muncii este mai mare decât în cazul
folosirii instalaţiilor de muls la bidon; acest tip de instalaţie se recomandă în fermele cu efectiv
mare de vaci în sistem legat.
3. Grupul individual de muls (GIM) are toate componentele montate pe un cadru mobil
(electromotor, pompă de vacuum şi 1-2 aparate de muls, vezi fig. VII.23).
GIM este o instalaţie ieftină, nu necesită dotări speciale, dar are o productivitate a muncii
scăzută şi se recomandă în fermele mici (20 vaci) sau în maternităţile fermelor cu efective mari.
Tehnica mulgerii la instalaţiile de muls din adăpost
Mulgerea corectă se derulează în maximum 10 minute / vacă şi 1,5-2 ore / fermă şi

presupune respectarea câtorva reguli:
1. pornirea instalaţiei de muls şi verificarea parametrilor de funcţionare: - constă în
verificarea nivelului vacuumului (47-50 KPa sau 380 mm col. Hg) şi a numărului de pulsaţii ( 55-
56 pulsaţii / minut);
2. pregătirea mulgătorului, respectiv: igienizarea mâinilor, îmbrăcarea echipamentului de
protecţie şi aducerea aparatelor de muls la locul mulsului;
3. pregătirea ugerului pentru muls prin:
a) spălarea ugerului;
b) ştergerea mameloanelor;
c) efectuarea masajului iniţial;
d) mulgerea manuală a primelor jeturi de lapte.
Figura VII.23. Grupul individual de muls (GIM)
169
4. ataşarea paharelor de muls în cazul

plasării mulgătorului pe partea dreaptă (pentru
dreptaci) se face după cum este prezentată în
îndrumătorul de lucrări practice; în esență
presupune următoarele:
- aparatul de muls se ţine în mâna
stângă, colectorul în podul palmei, iar
paharele de muls cu deschiderea în jos,
pentru obstruarea furtunurilor
colectorului;
- ataşarea paharelor pe mameloane se
face pornind de la cel mai îndepărtat
mamelor spre cel mai apropiat fără de
mulgător. Pe durata atașării lor,
paharele de muls nu trebuie să atingă Figura VII.24. Supravegherea poziţiei
pardoseala, aşternutul sau membrele aparatelor de muls
vacii.
După Lévesque, 2001.
- după ataşare, se urmăreşte curgerea
laptelui şi, în situaţia în care nu apare
jetul de lapte, paharul se scoate şi se repoziţionează, ataşându-se din nou.
5. supravegherea mulsului constă în verificarea poziţiei paharelor de muls şi furtunurilor
de lapte şi vacuum; în situaţia în care paharele de muls coboară de pe mamelon, nu mai sunt
perpendiculare pe corpul decliv al glandei mamare sau furtunurile se strangulează, se intervine
pentru corectarea poziţiei (vezi figura VII.24).
6. mulgerea suplimentară este necesară la final, atunci când laptele nu mai curge în jeturi
uniforme. Mulgerea suplimentară, derulată pe durata a 20-30 secunde, este precedată de
masajul final, care constă în apăsarea colectorului (cu mâna stângă) şi efectuarea masajului la
fiecare sfert, în sens distalo-proximal.
7. Detaşarea paharelor de muls are loc în momentul în care se constată încetarea ejecţiei
laptelui, pentru a se evita “mulsul în gol”, care poate produce hiperemie, hemoragie sau edemul
epiteliului cisternei mameloanelor, aspecte care pot favoriza apariţia mamitei.
8. Dezinfecţia mameloanelor se face prin scufundare în soluţie dezinfectantă sau prin
pulverizare soluţiei dezinfectante pe mameloane.
9. Spălarea şi dezinfecţia aparatului de muls se efectuează în mai multe faze:
- prespălarea cu apă rece timp de 5 minute;
- spălarea cu apă caldă la 50°C şi detergenţi 10 minute;
- clătirea cu apă rece 5 minute;
- dezinfecţia cu apă caldă şi soluţie dezinfectantă 5 minute;
- clătirea cu apă rece timp de 5 minute.
VII.7.3.2. Mulgerea vacilor la platforma de muls
Caracteristicile mulsului la platformă
Mulgerea la platformă, în săli speciale de muls, se practică în cazul întreţinerii nelegate a

vacilor. În acest caz, instalaţia de muls se amplasează în spaţiile platformei pentru muls.
170 © Ioan Huțu, 2019

Platforma de muls are mai multe încăperi, după cum urmează:

- sala de aşteptare
- sala de muls propriu-zisă;
- lăptăria – sală specială pentru răcirea şi păstrarea laptelui;
- camera maşinilor, cu generatorul de vacuum.
Indiferent de tip, sala de muls are prevăzute următoarele zone sau facilităţi:
- standuri pentru vacile supuse mulsului;
- o alee de serviciu, situată la cota – 0,75-0,80 m faţă de pardoseala standurilor;
- sisteme de conducte pentru vacuum, lapte, apă rece şi apă caldă;
- în situaţia în care se practică hrănirea suplimentară în sala de muls – jgheaburi sau
distribuitoare pentru concentrate.
De regulă, din sala de muls laptele este transferat prin conducte spre tancuri izoterme cu
scopul răcirii şi păstrării la temperaturi sub 4°C. La sfârşitul mulsului are loc igienizarea
instalaţiei de muls, cu tot ce conţine aceasta: furtunuri, conducte de lapte, aparate, inclusiv
standurile şi pardoseala din sala de muls.
Avantaje şi dezavantaje ale mulsului la platformă
Comparativ cu mulsul efectuat în adăpost, mulsul la platformă are ca avantaje:

- productivitatea muncii mare şi efortul fizic redus din partea mulgătorului;
- mulsul se desfăşoară în condiţii igienice şi confortabile;
- parametrii instalaţiei de muls pot fi mai uşor menţinuţi şi controlaţi (intensitatea
vacuumului, frecvenţa pulsaţiilor etc.)
- până la o anumită limită, creşterea efectivului de vaci nu presupune investiţii
suplimentare în instalaţia de muls;
Dezavantajele mulgerii la platformă sunt:
- investiţii mari privind
construcţia şi echiparea
platformei;
- solicită aducerea vacilor la
platformă de 2-3 ori pe zi;
- necesită formarea unor grupe
tehnologice; primele vaci
introduse la muls sunt vacile
proaspăt fătate iar ultimele
sunt cele cu procese
infecţioase în glanda mamară.
Sala de muls în tandem

Sala de muls tip tandem se
recomandă în fermele cu efective reduse
şi săli de muls deservite de doi mulgători
(pentru un mulgător se alocă 60-75 vaci)
sau în fermele la care aptitudinile vacilor
pentru mulsul mecanic nu sunt dintre
cele mai bune (vezi fig. VII.25). Figura VII.25. Sală de muls în tandem
171
În cazul sălii de muls în tandem, vacile pot fi aşezate pe un rând sau pe două rânduri;
capacitatea sălii este de 1x4 standuri; 2x2; 2x3, 2x4 sau 2x8 standuri, în funcţie de mărimea
fermei. Intrarea vacilor în sala de muls se face pe la un capăt, intrarea în boxa de muls se face
pe aleea de acces, iar ieşirea vacilor mulse se face, de regulă, prin celălalt capăt al sălii sau pe
un culoar de întoarcere, paralel cu aleea de acces în stand.
În standul de muls, fiecare vacă ocupă o boxă individuală, cu dimensiuni de 2,5 x 0,9 m;
boxa are două uşi, una de intrare şi una de ieşire, ambele manipulate de către mulgător. Faţă
de axul fosei de serviciu poziţia vacilor este paralelă.
Avantajele sălii de muls tandem:
- tratarea individuală a vacilor – pot fi mulse vaci cu producţii şi viteze de muls diferite,
întrucât timpul alocat unei vaci nu interferează cu timpul de mulgere al celorlalte vaci;
- vacile îşi exteriorizează în mai mare măsură potenţialul productiv.
Dezavantajele acestui tip de sală de muls:
- productivitatea muncii pe oră este redusă (25-35 vaci /mulgător), deoarece distanţa
parcursă de mulgător de la o vacă la alta este egală cu lungimea boxelor;
- solicită timp mare pentru introducerea şi evacuarea vacilor pe standul de muls;
- cost mare, deoarece spaţiul construit/loc de muls este mare.
Organizarea mulsului presupune aducerea vacilor din adăpost în sala de aşteptare, de
unde, una câte una, sunt conduse în boxele din sala de muls; accesul, mulsul şi evacuarea se
realizează în mod individual; odată evacuată din boxă, vaca ajunge prin intermediul culoarului în
adăpost şi, în locul ei, îşi va începe ciclul o altă vacă.
Sala de muls brăduleţ sau coastă de peşte (herringbone)

Este un tip de sală des întâlnită în România în fermele cu efective de până la 400 de
vaci. Capacitatea acestor săli pleacă de la 2x4 locuri până la 2x24 locuri, cu aparate de muls
pentru toate locurile sau cu posibilitatea de mutare a aparatelor de la un rând la celălalt. Pe
standul de muls, vacile sunt dispuse simetric şi oblic, în unghiuri de 30° (muls din partea
laterală), 60° (muls prin lateral sau prin spate) sau 70° (cu muls prin spate) faţă de fosa de
serviciu care separă cele două rânduri de standuri.
Dependent de unghiul la care sunt dispuse vacile, lăţimea standului de muls este de 0,7-
1,0 m. De regulă, vacile de pe aceeaşi linie se blochează la capete cu o uşă sau cu un grilaj
metalic, care permit accesul şi evacuarea vacilor de pe platforma de muls pe fiecare rând.
Avantajele sălii de muls coastă de peşte sunt:
- productivitatea muncii mare, în fiecare oră sunt mulse 32-50 / mulgător – numărul
mare de vaci mulse în unitatea de timp devine posibil ca urmare a faptului că se
reduce distanţa de la un uger la altul şi introducerea şi evacuarea vacilor se face în
grup.
- spaţiul construit este mai redus şi, la unele variante, un aparat de muls poate fi
utilizat la două standuri, fie de aceeaşi parte, fie pe părţi opuse (top ower sau swing
ower – figura VII.26).
Dezavantajul major al sălii de muls de tip brăduleţ este că, odată intrate în stand, vacile
se constituie într-un grup şi vor fi tratate ca atare; prin urmare, cele care se mulg greu sau au
producţie ridicată de lapte, reţin pe stand întregul grup, prelungind durata staţionării pe stand;
Organizarea mulsului începe cu introducerea unui grup de vaci, pregătirea a patru ugere
pentru muls, mulgerea primelor jeturi de lapte, ataşarea paharelor de muls, supravegherea
mulsului şi detaşarea paharelor de muls, începând cu primele vaci pe care s-au ataşat
paharele.
172 © Ioan Huțu, 2019

După terminarea mulsului pe un

rând, vacile sunt evacuate din sala de
muls, sunt introduse altele şi ciclul se
reia; în cazul dispunerii aparatelor pe un
singur rând, acestea sunt mutate
succesiv de la un rând de vaci la celălalt.
Practic, pe durata mulgerii unui
rând, sunt introduse şi se pregătesc
pentru muls vacile de cealaltă parte a
fosei de serviciu.
Sala de muls cu aşezare

paralelă a vacilor (side by side)
Capacitatea sălii poate fi de 2x8
locuri, până la 2x20 locuri, în funcţie de
mărimea fermei, iar numărul mulgătorilor
este de doi sau trei. Intrarea şi ieşirea Figura VII.26. Săli de muls de tip brăduleţ
vacilor din sala de muls se face în grup, cu un aparat la două vaci dispuse pe acelaşi rând (sus); swing
de regulă prin controlul hidraulic al ower (stânga jos); standul vacilor (dreapta jos).
porţilor; vacile sunt aşezate paralel şi perpendicular pe aleea de serviciu, iar lăţimea unui loc de
muls este de 65-70 cm (vezi figura VII.27).
Avantajele sălii de muls side by

side:
- productivitatea muncii este mai
mare, deoarece intrarea şi ieşirea
vacilor din standul de muls se face
grupat într-un timp foarte scurt;
- suprafaţa construită/loc vacă
mulsă este mult mai redusă decât în
variantele anterioare.
Dezavantajele sălii de muls side

by side:
- grupurile de vaci trebuie să fie
omogene, să aibă aptitudini bune
pentru mulsul mecanic, şi conformaţie
corporală care să permită mulsul
printre membrele posterioare (crupă
largă, aplomburi corecte);
- necesită gruparea vacilor, în
funcţie de producţia de lapte şi viteza
de muls. Figura VII.27. Săli de muls cu aşezare paralelă
Organizarea mulsului este Canalul de serviciu (sus); porţile pneumatice de ieşire; (stânga jos);
similară cu cea prezentată la sala de vedere din sala de aşteptare (dreapta jos)
tip brăduleţ, doar că ataşarea paharelor de muls se face doar printre membrele posterioare ale
vacilor.
173
Sala de muls rotativă (rotolactor)

Capacitatea unui rotolactor (flotolactor, dacă pluteşte pe o pernă de apă) este de 16-72
locuri (vezi figura V.28).
Figura VII.28. Sală de muls rotativă

Canalul de serviciu (sus); porţile pneumatice de ieşire; (stânga jos); vedere din sala de aşteptare (dreapta jos)
Rotolactorul se recomandă în fermele

cu peste 250 vaci; standurile de muls sunt
dispuse pe o zonă circulară,
compartimentată în standuri individuale;
zona standurilor se roteşte; pe durata unei
rotaţii complete a platformei de muls (7-10
minute) are loc pregătirea vacii şi mulsul.
Mulgătorii se găsesc central sau excentric,
dependent de orientarea vacilor
(convergentă sau divergentă).
Avantajul principal al rotolactorului
este faptul că un mulgător poate mulge până
la 100 vaci/oră.
Organizarea mulsului este relativ
simplă, vacile intră pe platforma circulară în
momentul deschiderii automate a uşii de
acces, care se deschide automat. După
parcurgerea unei rotaţii complete, vaca este
Figura VII. 28. Robot de muls
evacuată de pe platforma de muls printr-o
Preluare după www.lely.com altă uşă, spre culoarul de întoarcere al
vacilor mulse.
174 © Ioan Huțu, 2019

Robotul de muls
Mulsul automatizat presupune mulgerea voluntară a vacilor (fig.VII.28 și VII.29).

Avantajele mulsului automatizat:
- asupra stării de welfare a animalului: reduce stresul, efectuează un masaj susţinut al
glandei mamare, asigură o frecvenţă naturală a mulsului şi o monitorizare frecventă a
stării de sănătate;
- gestionare superioară a informaţiei;
- o mai redusă excludere socială a fermierului.
Dezavantajul mare este cel al preţului de cost al instalaţiei.
Figura VII.29. Secțiune a zonei de muls a unui adăpost pentru vaci cu roboți de muls
Canalul de serviciu (sus); porţile pneumatice de ieşire; (stânga jos); vedere din sala de aşteptare (dreapta jos)
Pe piaţă sunt mai multe companii care propun mulsul robotizat; Lely (Astronaut), Prolion
(Liberty), Fullwood (Merlin), Alfa Laval (VMS) sau Westfalia/Surge (Leonardo), dependent de
mărimea fermei.
VII.7.3.3. Platforma de muls pe păşune
În cazul întreţinerii vacilor în tabere de vară, pe păşune, mulgerea se poate efectua la

platforme mobile de muls.
De regulă, acestea pot fi tractate şi acţionate de la priza de putere a unui tractor (priza de
putere poate acţiona generatorul, care produce curentul electric necesar pompelor şi agregat de
vacuum), au 6-16 locuri, instalaţia de muls este prevăzută cu agregat de vacuum şi generator
electric. Conducta de vacuum a instalaţiei poate fi racordată şi la dispozitivul de aspiraţie al unui
tractor.
175
Platforma de muls mobilă trebuie să aibă:

- copertină;
- dispozitiv de blocare a vacilor în timpul mulsului;
- dulap pentru păstrarea aparatelor şi bidoanelor, rezervoare de apă.
Organizarea mulsului este asemănătoare cu cea din sălile de muls.
VII.7.3.4. Aparatele de muls şi sănătatea ugerului
Prin folosirea corectă a instalaţiilor de muls nu se produc îmbolnăviri ale animalului.

Folosirea incorectă a aparatelor de muls, nerespectarea parametrilor funcţionali optimi,
cauzează pătrunderea unor agenţi patogeni nespecifici.
Dacă la fiecare mulsoare se prelungeşte mulsul în gol, după perioade mai mari de timp
mulsul poate deveni mai neplăcut pentru animal şi, ca urmare, animalul se mulge mai greu.
Dacă mulsul în gol se prelungeşte, apar următoarele neajunsuri: frecarea pereţilor canalului de
lapte în absenţa laptelui, care joacă rol de lubrifiant; urcarea exagerată a paharelor către baza
mameloanelor, jenând ugerul, întărirea ţesuturilor sfincterului, ca urmare a acţiunii vacuumului.
Pentru contracararea efectelor negative ale mulsului în gol, aparatele de muls moderne
sunt dotate cu senzori; în condiţiile în care debitul de lapte este mai mic de 0,2 kg/min, nu
trebuie să dureze mai mult de un minut.
VII.7.4. Tratarea şi păstrarea laptelui în fermă
Imediat după muls, laptele va fi transportat în lăptărie sau la locul de depozitare, unde se
efectuează recepţia cantitativă şi calitativă. Recepţia cantitativă constă în cuantificarea
volumetrică sau gravimetrică. Pentru menţinerea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice
ale laptelui până la momentul valorificării, după aducerea laptelui în lăptărie au loc următoarele
operaţiuni:
Filtrarea efectuată cu scopul
îndepărtării impurităţilor din lapte (particule de
furaje, fire de păr etc.). Pentru filtrare se
foloseşte tifonul sau filtre centrifugale
mecanice.
Păstrarea laptelui până la livrare se
face în camere răcoroase, igienizate, în
recipiente termoizolate, cu sau fără răcire. în
situaţia în care livrarea se face în maximum
două ore de la muls, nu mai este necesară
răcirea în fermă. Dacă laptele se livrează o
dată pe zi sau o dată la două zile, atunci
temperatura de păstrare trebuie să fie de 4°C.
Figura VII. 30. Tanc de răcire a laptelui Pentru păstrarea şi răcirea laptelui se
utilizează tancul de răcire; igiena laptelui și
buna funcționare a tancului se face prin cuantificarea numărului total de germeni (NTG) la
diferite momente de la depozitarea acestuia.
176 © Ioan Huțu, 2019

ANEXA 1, CURS VII

Rase de taurine utilizate pentru producția de lapte
RASE DE TAURINE – Bos Taurus
JERSEY Culoare: brun-gălbuie, Nume/origine: rasa de unt / Jersey, Anglia
pigmentaţie centrifugă Descriere: caracteristică raselor de lapte; calităţi
Talie ♂/♀: 130/125 cm deosebite ale ugerului, prepotenţă. Uneori are
G♂/♀: 450-500/350-400 culoarea bălţată roşu cu alb
L: 4900 kg /316 zile; Caracteristici: longevitate (≥10 lactaţii), grăsime
G/P: 5,9% / 3,9% multă şi proteine de calitate
VPF: 24-26 luni Specializare: lapte, culoare galben-aurie
CI: 388-403 zile Utilizare: ameliorarea conţinutului de grăsime şi
R sacrificare: 50% şi < proteină din lapte
Herdbook: 1878 [Foto: http://www.tiho-hannover.de]
GUERNSEY Culoare: bălţată roşu-brun Origine: rasă originară din insula Guernsey; infuzată
cu alb după 1960 cu Guernsey din Canada.
Talie ♂/♀: 135/130 cm Descriere: caracteristică raselor de lapte, animal
G♂/♀: 600-700/450-500 docil, temperament vioi.
Lapte: 5650 kg, Caracteristici: longevivă, lapte bogat în caroten →
G/P: 4,8-5,3%/ 3,5% culoarea laptelui galben-aurie
CI: 398 zile Calităţi: uger, prepotenţă
Herdbook: 1879 Specializare: lapte cu conţinut ridicat în proteină şi
[Foto: http://www.tiho- grăsime
hannover.de]
AYRSHIRE Culoare: bălţată alb cu roşu Nume/origine: Cea mai frumoasă vacă / comitatul
(de la roşu deschis până la Ayrshire, Scoţia
cafeniu) Descriere: caracteristică raselor de lapte,
Talie ♂/♀: 145/138 cm temperament vioi-nervos.
G♂/♀:850-900/550-600 Caracteristici: grăsime cu globule mici, longevitate
Lapte: 6000 kg bună.
Grăsime: 4,1-4,3% Specializare: lapte
VPF: 26-28 luni Utilizare: adaptare bună, amelioratoare a producţiei
CI: 398-419 zile de lapte si a rezistenţei generale
FRIZĂ (SIN. H-F) Cul: bălţată alb cu negru Sinonim: Holstein-Friză
Talie ♂/♀: 143/135 cm OFD: Olanda, 70% din efectiv; din 1970 ameliorată
G ♂/♀: 1000/680 kg cu Holstein, SUA
KgN ♂/♀: 40/35 kg Descriere: profil corporal trapezoidal, uger foarte
Lapte: 7000 kg mare, pătrat, glandular;
G/P: 4,22%/ 3,4% Caracteristici: pretabilă la muls mecanic.
VPF: 24-28 luni Defecte: pretenţioasă la condiţiile de exploatare,
CI: 418 zile longevitate redusă, carne de calitate mijlocie.
R sacrificare: 52-54%; Specializare: mixtă, lapte-carne
Smz: 900 g Utilizare: lapte, fiind o rasă precoce
HOLSTEIN Culoare: bălţată alb cu negru Sin.American Holstein
Talie ♂/♀: 160/145 cm OFD: importuri de Friza europeană
G ♂/♀: 1000/680 kg Descriere: profil corporal trapezoidal cu trenul
KgN ♂/♀: 35/30 kg posterior bine dezvoltat, ugerul excepţional - mare,
Lapte: 7500kg /305 zile bine prins, simetric.
G/P: 3,7-4,2%/ 3,2% Caracteristici: cea mai bună rasă pentru producţia
VPF: 24-25 luni de lapte; rata fătării anuale 70%
CI: 400-430 zile Defecte: trunchi scurt, vid substernal mare
Herdbook: 1871 Specializare: lapte
[Foto: http://www.tiho-hannover.de] Utilizare: în sisteme intensive; în ameliorare
RED HOLSTEIN Culoare: bălţată alb cu roşu Origine: SUA din Holstein
Talie ♂/♀: 132/142 cm Descriere: morfologic asemănătoare cu Holstein –
G ♂/♀: 6501000 kg diferă roba ca urmare a prezenţei unor gene
Lapte: 7700 kg/328 zile recesive
G/P: 4,26%/3,21% Caracteristici: fundament bun, abilităţi deosebite ale
VPF: 24-25 luni ugerului pentru muls, viteză mare de muls
CI: 384-393 zile Specializare/utilizare: lapte, sisteme de creştere
liberă, rasă amelioratoare pentru Simmental şi BR
[Foto: http://www.tiho-hannover.de]
177
SIMMENTAL Culoare: bălţat alb cu nuanţe Sin. Original Simmental, Fleckvieh

de roşu÷galben Origine: Elveţia, rasă autohtonă infuzată cu
Talie ♂/♀: 145/138 cm Monbeliard şi Red. H. după anul 1960.
G ♂/♀: 1100/700 kg Descriere: tip craniologic frontosus, profil
KgN♂/♀: 43-45/38-40 kg dreptunghiular/trapezoidal, uger globulos
L: 5000 kg/ 310 zile Caracteristici: precocitate pentru producţia de carne
G/P: 4-4,2%/ 3,3% de calitate, CI=382-411 zile
VPF: 24-29 luni Specializare: mixtă, C-L şi L-C
Smz:1100-1300 g Utilizare: intensiv/extensiv şi la altitudine; în SUA şi
Rs%: 55-57% UK e utilizată pentru carne
MONTBELIARDE Culoare: bălţată alb-roşu cu Sin. Montbéliarde, estul Franţei
cap şi extremităţi albe. OFD: Franţa, compozită a raselor Comtoise,
Talie♂/♀: 148/138-142 Tourache, Bernoise; infuzie cu Red Holstein din
G ♂/♀: 1100/600-700 kg 1960
Lapte:7275 kg /317 zile Descriere: tipică raselor Simmental
G/P:3,88/3,24% Caracteristici: toleranţă termică, valorifică furajele
Kg N: 55/50 kg grosiere şi păşunile alpine, longevitate, rezistentă la
R sacrificare%: 56/55% mamite
VPF: 1000 zile Specializare: lapte, carne, proteină Utilizare: în
Herdbook: 1889 exploataţii, rasă amelioratoare
SCHWYZ Culoare: brună Sin. Schweizer, Braunvieh
Talie ♂/♀: 140/136 cm OFD: cantonul Schwyz, Elveţia; din rase locale şi
G ♂/♀: 1000/630 kg infuzii cu Brown Swiss (SUA) după 1960.
Lapte:5200 kg Descriere: eumetrică, mezomorfă, tip craniologic
G/P: 4% / 3,31% brahicer, uger mare.
Kg N: 40/39 kg Caracteristici: adaptabilitate deosebită, toleranţă la
Rs%: 55/54% căldură, păşunează la 2000 m
VPF: 25-32 luni Specializare: mixtă, lapte şi carne
CI: 390 zile Utilizare: în zone montane,
BROWN SWISS Culoare: brun-deschis OFD: importuri din Elveţia începând din sec XIX
Talie ♂/♀: 145/138 cm Descriere: hipermetrică, profil corporal trapezoidal,
G ♂/♀: 1200/650 kg forme uscăţive
Lapte:7000 kg Caracteristici: rezistenţă mai mare în condiţii de
G/P:4,1% / 3,35% exploatare intensivă.
Kg N: 39/33 kg Specializare: lapte
R sacrificare: 50-52% Utilizare: în zone montane, ameliorarea producţie de
VPF: 25-27 luni lapte, ugerului şi precocităţii la rasele de tip Schwyz
CI: 400-415 zile [Foto: http://www.tiho-hannover.de]
Herdbook: 1889
PINZGAUER Culoare: bălţată roşu-vişiniu OFD: Austria, din rase locale Landschläge şi Tux, cu
cu alb infuzii de Red Holstein din 1960
Talie ♂/♀: 140/130 cm Tipuri: clasic, akeratos, precoce pt. carne
G ♂/♀: 1100/650 kg Descriere: cu desen caracteristic, oglinda botului roşie,
Lapte:4500 kg ongloane tari, rasă robustă cu temperament vioi.
G/P:4%/3,28% Caracteristici: longevitate, carne de calitate
Rs%: 55% Specializare: lapte, carne, management vegetaţie,
VPF: 28-30 luni adaptabilitate excepţională
CI:409 zile, Utilizare: păşunat montan, la peste 2000 m
Smz: 1000 g [Foto: http://www.tiho-hannover.de]
Herdbook: 1921
NORMANDĂ Cul: bălţată roşu cu alb Origine: hibrid al raselor din regiunea Normandiei
Talie ♂/♀: 155/142 cm (Cauchoise, Cotentine, Augerone), Durham
G ♂/♀: 1100/800 kg Descriere: caracteristică vacilor cu aptitudini
KgN ♂/♀: 47/43 kg productive mixte lapte-carne
L: 6176 kg /316 zile Caracteristici: lapte pentru brânzeturi, K-cazeină; se
G şi P%: 4,43 / 3,54 îngraşă uşor pe păşune
Smz: 1000/850 g/zi Specializare mixtă: lapte - carne
R%: 55/50% Utilizare: aptitudini pentru creştere în aer liber, în
VPF: 900 zile, CI: 365 zile condiţii extensive
Herdbook: 1883 [Foto: http://www.brg.prd.fr]
ANGLER Culoare: roşie uniform Nume loca/originel: Rotvieh alter Angler
Talie ♂/♀: 140/128 Zuchtrichtung; Germania de Nord din Bos taurul
G ♂/♀: 770-900/600 kg brahiceros.
KgN ♂/♀: 35/30 kg Descriere: conformaţie specifică vacilor de lapte,
L: 6000 kg/320 zile mase musculare modeste
G/P: 4,8-5,1/3,6% Caracteristici: proteină multă, fătări eutocice, jaret şi
VPF: 27 luni membre bune.
CI: 386 zile Specializare: lapte, carne de calitate mediocră
Herdbook: 1902 [Foto: http://www.agraria.org]
178 © Ioan Huțu, 2019

RASE LOCALE DE TAURINE

BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ Talie ♂/♀: 142/135 cm Origine: absorbţia Surei de stepă prin încrucişări cu
G♂/♀: 1000/550-650 kg tauri Simmnental; infuzii cu Red Holstein şi
KgN ♂/♀:35/45 kg Montbeliarde
Lapte: 3700 kg Descriere: bălţat alb cu roşu, galben, toate nuanţele;
G/P: 3,7-3,8%/ 3,3% conformaţie apropiată rasei Simmental; viteza de
VPF: 31-32 luni muls redusă
Smz:900-1000 g Caracteristici: tardivă pentru producţia de lapte,
R sacrificare: 54-56% precoce pentru producţia de carne
CI:380-420 zile Aptitudini: mixte, C-L şi L-C
Herdbook: 1959 Utilizare: diferite sisteme de exploatare
[Foto: Bălţată Românească, Lovrin]
BĂLŢ. CU NEGRU Culoare: bălţată negru cu Origine: România, din încrucişarea Friză (Holstein)
ROMÂNEASCĂ alb cu Bălţată Românească
Talie ♂/♀: 135/130 cm Descriere: eumetrică, asemănătoare rasei de tip
G ♂/♀: 900/550-600 kg Holstein Friză
P lapte: 4500 kg Caracteristici: aptitudini pentru mulsul mecanic –
G/P: 3,8%/ 3,3% viteza de muls 1,5 l/min
Smz:800-900 g/zi Defecte: carnea are caracteristici organoleptice
R sacrificare: 52-54% variabile
Herdbook: 1987 Aptitudini: mixtă, lapte şi carne
[Foto: BNR, Sânnicolau Utilizare: pretabilă la diferite sisteme de exploatare
Mare] intensive
BRUNĂ DE MARAMUREŞ Culoare: brună Origine: Absorbţia Surei de Stepă şi a Taurinelor de
Talie ♂/♀: 135/130 cm munte cu tauri Schwyz
G ♂/♀: 800/450-500 kg Descriere: eumetrică, mezomorfă, tip craniologic
Lapte:3800 kg brahicer-primigenius, oglinda botului neagră, uger
G/P:3,8%/3,3% mijlociu, globulos.
Kg N: 35-37 kg Caracteristici: longevitate bună, aptitudini medii
VPF: 29-30 luni pentru mulsul mecanic
R sacrificare: 53-55% Aptitudini: mixtă, lapte şi carne
Smz: 900-950 g Utilizare: în zona montană şi deal
Herdbook: 1959 [Foto: Vacă Brună din localitatea Sânnicolaul Mare]
PINZGAU de TRANSILVANIA Culoare: bălţată roşu Origine: absorbţia Mocăniţei şi a Surei de Stepă cu
(nuanţe diferite) cu alb tauri de rasă Pinzgau din Austria
Talie ♂/♀: 135/127-130 Descriere: mezo-brevimorfă, cu exterior variabil dar
G ♂/♀: 900/450-500 kg cu desen caracteristic.
Lapte: 2600 kg Caracteristici: rustică, longevivă (≥ 10 ani), producţie
G/P:3,9%/3,24% de lapte maximă în lactaţiile 6-7.
Kg N: 30-35 kg Aptitudini: mixte, lapte şi carne
VPF: 31-32 luni Utilizare: pretabilă în sisteme extensive în zonele
R sacrificare: 50-54% premontane şi montane
Smz: 700-750 g [Foto: Cean, 2004, Pinzgau din comuna Ribiţa, Hundeoara]
VACA DE DORNA Culoare: bălţată negru cu Sin.Pinzgau negru

alb OFD: nordul Moldovei, din T. de munte, Simmental,
Talie ♂/♀: 128/120 cm Friză, Pinzgau şi Brună
G ♂/♀: 800/350-400 kg Descriere: cu desen zonal caracteristic Pinzgaului,
Lapte: 2700 kg oglinda botului negru-ardeziu.
G/P:3,9-4,1%/3,3% Caracteristici: longevitate-lapte, fertilitate şi
Kg N: 30-35 kg precocitate superioare taurinelor locale
VPF: 29-31 luni Aptitudini: lapte, carne, management vegetaţie
R sacrificare: 52-54% Utilizare: păşunat montan, la 1000 m
Smz: 700 g
SURĂ DE STEPĂ Culoare: sură Origine: din forma Bos taurus primigenus
Varietăţi: Trensilvăneană, Descriere: conformaţie caracteristică raselor
Bucşană, Dobrogeană primitive, dolicomorfă, cu profil corporal trapezoidal,
Talie ♂/♀: 140/120-135 cu baza mare orientată cranial, oglinda botului
G ♂/♀: 900 / 250-500 kg neagră, coarne bicolore, uger sălbatic,
L: 800-1200 kg/215 zile Caracteristici : rasă rustică, rezistentă tardivă,
G/P:4,5-4,6%/3,4% longevitate ridicată (10-12 ani),
R sacrificare: 45-50% Aptitudini: muncă, lapte, carne
VPF: 45 luni Prezervare: SCD Dancu, Iaşi şi Neamţ
MOCĂNIŢA Culoare: cenuşiu-argintiu ÷ Origine: în zonele muntoase ale ţării - Carpaţi,
vânăt-negru Maramureş; ameliorată cu Brună
Talie ♂/♀: 125/ 110-120 Descriere: rasă primitivă, hipometrică, cu forme
G ♂/♀: 550 / 250-300 kg uscăţive, uger globulos; în jurul botului inel de
L: 900-1200 kg/275 zile culoare deschisă, oglinda botului şi coarnele negre
G/P:4,2-4,5%/3,5% Caracteristici: rezistentă, docilă, longevivă
R sacrificare: 45% Aptitudini: muncă, lapte, carne
VPF: 33-39 luni Utilizare: rezervă de gene; pretabilă în regiunile
muntoase peste 1300 m. [Foto: Contescu, 1925]
179
VIII.8. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ
1. ACATINCĂI, S., 2000. Producţiile bovinelor, Editura Mirton, Timişoara

2. ENSMINGER, M.E., 1991, Animal Science – Ninth edition, Interstate Publishers, Inc. SUA.
3. GEORGESCU, GH. (coordonator) – 1988, 1989, 1995, 1998. Tratat de creşterea bovinelor, vol. I, II, III, IVII.
Editura Ceres, Bucureşti.
4. GEORGESCU, GH., CURELARIU, N., OANCEA, M., CURELARIU P. – 1983. Cartea fermierului – creşterea
vitelor, Editura Ceres, Bucureşti.
5. GEORGESCU, GH., VELEA, C., STANCIU, G., UJICĂ, VII., GEORGESCU, D., RÂMNEANŢU, N. – 1990.
Tehnologia creşterii bovinelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6. GRAVES, R.E., TYSON, J.T., MCFARLAND, D.F., 2010 Freestall Shelter Floorplans and Components , G 84,
The Pennsylvania State University, Cooperative Extension.
7. HUTU I., SZEKELY, G., GRUIN A., CSZISTER L., HUŢU D., 2005. Adăposturi semideschise pentru vaci, UEX
2005- http://www.unitate-xtensie.org.ro/extensie/materiale/02.01. %20 Adaposturi %20semideschise.pdf.
8. LÉVESQUE, P., 2001. Profitable milking, Step by step milk quality. – Institut de Technologie agroalimentaire de la
Pocatière, Canada
9. LUCA, I., 2000. Curs de alimentaţia animalelor, Editura Marineasa, Timişoara.
10. LUDOVIC T. C., 2004. Tehnologia creşterii bovinelor, Partea a II-a, Tehnologii de creşterea şi exploatarea
bovinelor, curs pentru anul IV, ID.
11. McCLARY, D., 2002. Body Condition Scoring in Dairy Cattle, Elanco Animal Health, CD
12. SAS, E., 1996. Curs of zootehnie şi etologie, Editura Brumar, Timişoara.
13. SAS, E., HUŢU, I., 2004. Zootehnie - lucrări practice, Editura Eurostampa, Timişoara.
14. STANCIU, G., 1999. Tehnologia creşterii bovinelor, Ed. Brumar, Timişoara
15. STANCIU, G., ACATINCĂI, S., CZISZTER, L. – 1994. Tehnologia creşterii bovinelor – Îndrumător de lucrări
practice, Lito USAB Timişoara
16. STANCIU, G., ACATINCĂI, S., CZISZTER, L. 1994. Tehnologia creşterii bovinelor – Îndrumător de lucrări
practice, Lito USAB Timişoara.
17. SZOKE HAJNALKA, HUTU I., 2005. Calitatea laptelui, UEX, 2005 http://www.unitate-extensie. org.ro
18. VELEA, C. – 1999. Producţia, reproducţia şi ameliorarea vitelor, vol. I and II, Editura Technică Agricolă, Bucureşti.
19. WATTIAUX M. A., Dairy essentials: Milk secretion in the udder of a dairy cow. Babcock Institute for International
Dairy Research and Development, University of Wisconsin, -Madison.
20. *** Farm management series, available in 2015 at www.lely.com.
21. *** Efficient Milking, 2001 De Laval Holding
180 © Ioan Huțu, 2019
View publication stats

Cap 07 Taurine lapteTOTAL

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap 07 Taurine lapteTOTAL

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Capitolul VII . Tehnologia reproducerii, creşterii și exploatării taurinelor

Chapter · March 2019

Genetic research View project

Bioeconomic approach in animal production View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

VII.1. TEHNOLOGII REPRODUCERII TAURINELOR

Tehnologiile de înmulţire sau reproducere sunt reprezentate de totalitatea măsurilor cu

Factori care determină sporirea efectivului

Reforma tineretului femel -

VII.1.1. Organizarea reproducerii la taurine

În fermele de vaci, obiectivul principal în procesul de reproducere este reprezentat de

Planificarea activităţii de reproducţie

În practica fermelor din România, planificarea activităţii de reproducţie se realizează în

Sisteme de programare a fătărilor

Sistemul de inseminări şi fătări eşalonate pe toată durata anului urmăreşte o

Sistemul de fătări grupate (sezonier) presupune organizarea fătărilor în sezoane

Indiferent de sezonul ales, gruparea fătărilor favorizează:

Programarea introducerii tineretului femel la reproducție

Programarea inseminării este condiţionată, în principal de vârsta programată a primei fătări:

118 © Ioan Huțu, 2019

Programarea inseminării vacilor după parturiţie

Prin programarea la inseminare a vacilor după parturiţie se urmăreşte ca intervalul între

Figura VII.2. Relații dintre producţia de lapte, condiţia corporală şi fecunditate

La stabilirea termenului de inseminare a vacilor după parturiţie se vor avea în vedere:

Depistarea vacilor în călduri (depistarea estrului)

Semnele de călduri intense apar la 10-15 ore de la debutul căldurilor:

Semnele târzii ale căldurilor pot fi estimate de următoarele:

Depistarea estrului prin metode tehnologice şi comportamentale permit depistarea

Momentul optim al inseminării

În stabilirea momentului optim al inseminării trebuie să se aibă în vedere următoarele:

Figura VII.4. Alegerea momentului montei sau inseminării

Astfel, momentul optim de inseminare este cuprins în intervalul 15 - 30 ore de la declanşarea

Durata şi diagnosticul gestaţiei

- determinarea glicoproteinei asociate gestației (PAG acronim de la pregnancy-

VII.1.2. Tehnologia de hrănire şi întreţinere a vacilor în perioada de repaus

Creşterea produsului de concepție în perioada intrauterină este mai accelerată pe măsura

Perioada de repaus mamar și tranziție

Perioada de tranziție începe odată cu înţărcarea vacii și se continuă în primele două

124 © Ioan Huțu, 2019

Tehnica înţărcării vacilor

Hrănirea vacilor în perioada de tranziție

126 © Ioan Huțu, 2019

Carențele alimentare pot apărea și se gestionează dependent de situația epidemiologică

În exteriorizarea funcţiei de reproducţie şi în succesul activităţii de reproducere substanţele

Întreţinerea vacilor în repaus mamar

În perioada repausului mamar, întreţinerea vacilor solicită:

Gestionarea tehnologică a edemului mamar

VII.1.4. Organizarea şi supravegherea parturiţiei

Întreţinerea vacilor în preajma parturiţiei

În fermele cu efectiv mare de vaci, parturiţiile se desfăşoară într-o zonă a adăpostului

128 © Ioan Huțu, 2019

Parturiţia şi îngrijirea mamei şi viţelului

În ordinea apariţiei lor, semnele prodromale ale parturiţiei sunt:

- la ½ oră de la terminarea parturiţiei rehidratarea cu o găleată de apă, la temperatura

VII.2. TEHNOLOGIA CREŞTERII TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE

Calitatea biologică a tineretului destinat înlocuirii vacilor reformate se realizează în mai

Programarea creşterii tineretului taurin

Dirijarea procesului de creştere la tineretul taurin este un indicator al nivelului

Figura VII.6. Rata creşterii şi relaţia cu vârsta pubertăţii, a montei şi a fătării

Figura VII.7. Rata creşterii şi relația cu vârsta pubertății, a montei şi a fătării

Prelucrare după Wattiaux, 2004

Hrănirea și întreținerea junincilor în ultima perioadă a gestației