Capitolul 8

CREŞTEREA TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE

Creşterea raţională a tineretului taurin de reproducţie vizează obţinerea unui material biologic valoros și superior
din punct de vedere genetic. Tineretul taurin de reproducție este destinat pentru înlocuirea animalelor adulte reformate şi
pentru sporirea din punct vedere numeric și calitativ a efectivelor de taurine.

8.1. PROGRAMAREA PROCESULUI DE CREŞTERE A TINERETULUI TAURIN

Modul în care se desfășoară procesul de creştere şi dezvoltare a animalelor este rezultatul interacţiunii dintre baza
genetică (clădită prin selecţia reproducătorilor şi prin potrivirea perechilor) şi condiţiile asigurate pe parcursul dezvoltării
ontogenetice a animalelor.
La tineretul taurin, intensitatea de creştere a diferitelor ţesuturi, organe şi aparate nu este uniformă și nici identică
pe parcursul dezvoltării ontogenetice. Cunoaşterea principiilor după care are loc creșterea organismului animal face
posibilă dirijarea acestui proces, prin asigurarea acelor condiţii de mediu (furajare, întreţinere) care să fie în concordanţă
cu succesiunea şi cu intensitatea de creştere a diferitelor tipuri de ţesut.
Sporul total de masă corporală realizat de organism de la o etapă de vârstă la alta este reprezentat de suma
sporurilor parţiale de creştere a diferitelor tipuri de ţesut (nervos, osos, muscular, adipos).
Principalele tipuri de ţesuturi cresc şi se dezvoltă într-o anumită succesiune și cu o anumită intensitate în corelaţie
cu vârsta animalelor. În fiecare etapă importantă de vârstă se dezvoltă cu prioritate un anumit tip de ţesut. Astfel, ţesutul
nervos se formează aproape în întregime în perioada intrauterină, ţesutul osos şi cel muscular au o intensitate maximă de
creştere la animalele tinere, pe când ţesutul adipos se dezvoltă cu intensitate maximă la animalele adulte (vezi Fig. 8.1).
Spor mediu
zilnic

vârsta
Fig. 8.1 - Succesiunea dezvoltării şi intensitatea de creştere a principalelor tipuri de ţesut:
1 - ţesut nervos; 2 - ţesut osos; 3 - ţesut muscular; 4 - ţesut adipos

Dirijarea procesului de creştere la tineretul taurin destinat pentru reproducție se realizează prin planificarea creşterii
şi a hrănirii.
Planul de creştere a tineretului taurin se întocmeşte diferenţiat, în raport cu rasa, aptitudinea productivă, destinaţia
şi sexul animalelor.
Planificarea procesului de creştere presupune atât stabilirea masei corporale pe care trebuie să o realizeze tineretul
taurin la diferite vârste (la 3, 6, 12 şi la 18 luni), cât şi sporurile medii zilnice pentru fiecare interval de creștere (0 – 3 luni;
3 – 6 luni, 6 – 12 luni; 12 – 18 luni; 18 – 24 luni). În raport cu aceste elemente de calcul şi în funcție de particularităţile
digestiei la rumegătoare se întocmesc scheme de furajare (și rețete furajere) specifice.
Schema de furajare cuprinde: structura raţiei furajere şi cantităţile de furaje administrate, ordinea de administrare
a diferitelor sortimente furajere pe diferite etape de vârstă, în raport cu sporul mediu zilnic planificat şi cu sezonul
calendaristic. Pe baza schemelor de furajare şi în funcţie de efectivul de animale, pe categorii de vârstă, se întocmeşte
balanţa furajeră.
Regimul de creştere a tineretului taurin de reproducţie se stabileşte diferenţiat, în funcţie de rasa şi sexul animalelor.
În principiu, pentru viţelele de reproducţie aparţinând raselor de lapte şi raselor mixte se programează un ritm moderat de
creştere a masei corporale. În acest sens, pentru viţelele din rasele ameliorate crescute în ţara noastră, sporurile medii
zilnice recomandate sunt următoarele: 550 - 600 g în primele 3 luni de viaţă; 750 - 800 g în perioada 3 - 6 luni; 700 - 750
g în perioada 6 - 12 luni; 600 - 650 g în perioada 12 - 18 luni; 400 - 450 g în perioada 18 - 24 luni.
Baza raţiei furajere pentru viţelele de reproducţie este formată din furaje de volum de foarte bună calitate (fibroase
şi suculente), nutreţuri care favorizează creşterea şi dezvoltarea aparatului digestiv.
 În cazul tăurașilor destinaţi pentru reproducţie se programează sporuri medii zilnice de creştere mai mari (de peste
1000 g), urmărindu-se dezvoltarea armonioasă a scheletului şi a musculaturii, evitându-se îngrăşarea şi dezvoltarea
exagerată a abdomenului la tăuraşi. Ca urmare, la tăuraşii destinaţi pentru reproducţie, baza raţiei furajere va fi
reprezentată de furajele combinate, la care se adaugă cantităţi moderate de furaje fibroase şi cantități reduse de furaje
suculente.
În practica productivă, urmărirea modului în care se desfășoară procesul de creştere se realizează prin cântăriri
periodice. Cu ocazia acestor cântăriri de control periodic se stabileşte energia de creştere (valoarea masei corporale la
diferite vârste) şi viteza absolută de creştere (sporul mediu zilnic).
În fermele de elită precum şi în cadrul unor cercetări ştiinţifice la tineretul taurin de reproducție se execută şi alte
măsurători corporale (de creştere, de masă şi de conformaţie), măsurători care conturează o imagine de ansamblu asupra
modului în care se desfăşoară procesul de creştere, precum şi asupra raporturilor existente între diferitele regiuni şi
segmente corporale ale animalelor.

8.2. CREŞTEREA VIŢEILOR ÎN PERIOADA ALĂPTĂRII

Tehnologia de creştere reprezintă un ansamblu de măsuri cu caracter tehnic, organizatoric şi sanitar-veterinar,

aplicate cu scopul de a pune în valoare baza ereditară a animalelor. Având în vedere că cerinţele organismului animal
faţă de condiţiile de furajare şi de întreţinere se modifică în raport cu vârsta, creşterea tineretului taurin este divizată în
mai multe etape tehnologice distincte (alăptare, creştere, admitere la reproducţie etc.).

8.2.1. Hrănirea viţeilor în perioada alăptării

Perioada alăptării durează de la fătarea viţeilor şi până la înţărcarea acestora. Având în vedere particularităţile
alimentaţiei viţeilor în perioada alăptării, această perioadă este structurată în două subperioade distincte, respectiv:
subperioada colostrală şi subperioada alăptării propriu-zise.
8.2.1.1. Hrănirea viţeilor în subperioada colostrală

După fătare viţelul nou-născut vine în contact cu noi condiţii de mediu, radical diferite de cele specifice din perioada
intrauterină. Imediat după fătare şi încă o bună perioadă de timp (de până la 8 săptămâni), organismul viţeilor nu dispune
de mijloace proprii de apărare împotriva agresivităţii agenţilor patogeni. În această perioadă, viţeii sunt sensibili la
îmbolnăviri şi la acţiunea nefavorabilă a factorilor de mediu.
Subperioada colostrală durează de la naştere şi până la vârsta de o săptămână. În această subperioadă, hrănirea
viţeilor se face în exclusivitate cu lapte colostral (colostru).
Hrănirea cu lapte colostral are o importanţă deosebită pentru sănătatea şi dezvoltarea ulterioară a viţeilor, colostrul
fiind considerat ca fiind indispensabil pentru creşterea şi dezvoltarea normală a vițeilor.
La viţeii care, din diferite motive, nu primesc colostru, se înregistrează importante pierderi prin mortalitate (în
primele 2 – 3 zile de viață și, apoi în intervalul 7 – 14 zile de la naștere) ca urmare a infecțiilor provocate de diferitele
microorganisme patogene (în special Escherichia coli)1.
Laptele colostral are însuşiri chimice, nutritive şi caracteristici biologice care diferă în mod semnificativ de cele ale
laptelui obişnuit (Tabelul 8.1).

Tabelul 8.1
Compoziţia chimică a colostrului și a laptelui
Colostru
Componente chimice (%) Lapte normal
(la fătare)
Substanţă uscată 32,5 12,5
- total, d.c.: 22,5 3,5
Proteină - cazeină 5,6 3,0
- albumine, globuline 16,9 0,5
Grăsime 6,5 3,6
Lactoză 2,1 4,6
Săruri minerale 1,4 0,8

Comparativ cu laptele, imediat după fătare colostrul are o valoare nutritivă mai ridicată cu cca. 40%, este mai bogat
în substanţă uscată de cca. 2,5 ori, conține de 2 ori mai multă grăsime şi este de 5 - 6 ori mai bogat în proteine. Laptele
colostral are un coeficient de digestibilitate superior laptelui normal. Laptele colostral conţine de 3 - 5 ori mai multe vitamine
liposolubile (A, D, E), de 10 - 17 ori mai mult fier și de 2 - 4 ori mai mult calciu, fosfor şi magneziu.
Importanţa deosebită a colostrului în alimentaţia viţeilor rezidă din proprietăţile sale imunologice. Însuşirile

1 VELEA C., MĂRGINEAN Gh. (2012) – Tratat de creşterea bovinelor. Vol. I. Editura Risoprint, Cluj-Napoca
imunogene ale laptelui colostral se datorează conţinutului său în imunoglobuline purtătoare de anticorpi. Imunoglobulinele
din colostru provin din gamaglobulinele prezente în serul sanguin al vacii-mamă.
Viţelul nou-născut este, practic, lipsit de imunitate deoarece placenta la taurine nu permite trecerea
gamaglobulinelor din sângele matern în sângele fătului în perioada intrauterină. Prin colostru viţelului îi este transferată o
cantitate importantă de anticorpi care îi asigură acestuia o imunitate pasivă ridicată în primele 2 - 4 săptămâni de viaţă,
respectiv până la instalarea și consolidarea capacităţii proprii de apărare față de microorganismele cu potențial patogen.
Colostrul are şi proprietăţi laxative, stimulează peristaltismul intestinal şi contribuie la evacuarea meconiului (produs
de dezasimilaţie din intestinul viţeilor, acumulat pe perioada vieţii intrauterine). În mod obişnuit, meconiul se elimină în
primele 3 - 5 ore de viaţă ale viţelului. Dacă meconiul nu se elimină în primele 6 ore de la fătare, viţelul are un comportament
caracteristic: este neliniştit, se întinde mereu şi respiră rapid cu nările dilatate. În acest caz se impune administrarea unui
laxativ.
Calităţile nutritive şi proprietăţile biologice ale colostrului sunt influenţate de modul de furajare al vacilor pe durata
repausului mamar şi de vârsta vacilor. Comparativ cu primiparele, vacile multipare au un colostru mai bogat în
imunoglobuline deoarece, pe parcursul vieţii lor, acestea au venit în contact cu un spectru mai larg de microorganisme cu
potențial patogen2.
Calitatea colostrului poate fi apreciată rapid cu ajutorul unor aparate special destinate (colostrometru), aparat cu
ajutorul căruia se poate determina densitatea colostrului (parametru de calitate care este corelat pozitiv cu concentraţia în
anticorpi).
Compoziţia chimică a colostrului şi, implicit, proprietăţile biologice ale colostrului se modifică rapid, astfel că după
3 - 4 zile de la fătare, compoziţia chimică a colostrului este asemănătoare cu cea a laptelui obişnuit (Tabelul 8.2). După
fătare şi în special pe parcursul primelor 24 de ore de la fătare, compoziţia chimică a colostrului se modifică în mod
semnificativ.

Tabelul 8.2
Dinamica compoziţiei chimice a colostrului
Compoziția chimică a colostrului
Lapte
Componente chimice (%) la 12 ore la 24 ore la 72 ore
la fătare normal
de la fătare de la fătare de la fătare
Substanţă uscată 32,5 20,4 15,6 13,5 12,5
- total, d.c.: 22,5 13,5 6,8 4,2 3,5
- cazeină 5,6 4,6 4,2 3,2 3,0
Proteine
- albumine, total, d.c.: 16,9 8,9 2,6 1,0 0,5
globuline imunoglobuline 6 4,2 0,2 0,1 0,09
Grăsimi 6,5 2,5 3,6 4,1 3,6
Lactoză 2,1 3,5 4,2 4,3 4,6
Săruri minerale 1,4 1,0 1,0 0,9 0,8

Comparativ cu laptele colostral muls imediat după fătare, în colostrul muls la 24 de ore de la fătare substanţa uscată
se reduce de peste 2 ori, proteinele serului colostral se reduc de peste 6 ori, iar grăsimea de cca. 2 ori; cea mai rapidă
reducere se constată în cazul imunoglobulinelor, care de la 6% ajung la 0,2%.
Procesul de transfer al imunităţii pasive la viţei este influenţat de numeroşi factori, între care: compoziţia chimică a
colostrului, condiţiile de hrănire şi de întreţinere a vacilor pe timpul repausului mamar, momentul administrării colostrului
în raport cu momentul fătării şi cantitatea de colostru ingerată de către viţel etc. În acest sens, o importanţă deosebită o
prezintă capacitatea de absorbţie la nivelul intestinului viţeilor faţă de acele componente ale colostrului care conferă
imunitate, respectiv faţă de imunoglobuline.
Permeabilitatea epiteliului intestinal faţă de imunoglobuline (care sunt proteine cu moleculă mare) este limitată în
timp.
Absorbţia imunoglobulinelor este maximă (20 - 50%) în primele 30 de minute de la fătare, se reduce la 10 - 20% la
6 ore de la fătare şi se apropie de zero la 24 de ore de la fătare. Această particularitate justifică recomandarea ca
administrarea primului tain de colostru să se facă cât mai rapid după fătare.
Organismul viţeilor începe să producă propriile imunoglobuline la vârsta de cca. 10 zile şi ating concentraţia
normală în jurul vârstei de 6 - 8 săptămâni.
Administrarea laptelui colostral. Având în vedere că intensitatea absorbţiei imunoglobulinelor se reduce rapid în
primele 24 de ore de la fătare, este obligatoriu ca vițeilor să li se administreze primul tain de colostru în primele 20 - 40 de
minute de la fătare3.
Dat fiind faptul că laptele colostral provenit de la prima mulsoare de după parturiție este cel mai valoros, atât din
punct de vedere nutritiv cât şi imunologic, se recomandă ca în primele 12 ore de viaţă viţeilor să li se administreze 3 - 4

2 BAUL Simona, 2009 - Cercetări privind principalii factori care influenţează cantitatea şi calitatea laptelui la rasa Bălţată cu negru românească. Teză de doctorat.
USAMVB Timişoara
3 VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor, Vol. III. Ed. Agrotehnică, Bucureşti, 2004, p. 730
tainuri colostru de la prima mulsoare. În acest scop, surplusul de colostru, provenit de la prima mulsoare, va fi păstrat în
spaţii frigorifice adecvate (la 6 - 8 °C) şi va fi administrat viţeilor și la tainurile următoare, după o prealabilă încălzire.
În cazul în care vaca-mamă moare la fătare, dacă este bolnavă sau dacă are agalaxie, viţelului i se va administra
colostru provenit de la o altă vacă, de preferat multipară, care a fătat în aceiaşi zi cu vaca-mamă.
În cazuri extreme, când nu există rezerve de colostru conservat, viţeilor li se poate administra un înlocuitor de
colostru preparat astfel: se bate un ou proaspăt de găină cu 500 ml lapte şi 250 ml apă fiartă şi răcită, în care se mai
adaugă o linguriţă de untură de peşte şi o linguriţă de ulei de ricin. Acest amestec se administrează la un tain, la
temperatura de 35 - 36 °C, timp de cel puţin 4 zile, în 4 tainuri/zi. După ce viţelul elimină meconiul (prin prima defecare),
din reţeta mai sus prezentată se exclude uleiul de ricin. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor de natură infecţioasă, în
înlocuitorul de colostru se pot introduce antibiotice cu spectru larg de acţiune sau probiotice.
La stabilirea cantităţii de lapte colostral care se administrează zilnic vieţilor, precum şi a numărului zilnic de tainuri
se va avea în vedere că la viţelul nou-născut doar cheagul (stomacul glandular, abomasumul) este funcţional; de
asemenea, cu toate că cheagul are o pondere de 42 - 50% din volumul total al prestomacelor, acesta are o capacitate
redusă, de 0,5 - 1 l.
Cantitatea medie de colostru administrată zilnic unui viţel este de 4 - 5 kg/zi (8 - 10% din masa corporală a viţelului),
cantitate repartizată în mai multe tainuri. Ca principiu, cantitatea de colostru administrată la un tain creşte odată cu
înaintarea viţelului în vârstă, iar numărul zilnic de tainuri se reduce odată cu vârsta (Tabelul 8.3).
Tabelul 8.3
Scheme de alăptare a viţeilor în subperioada colostrală
Mod de administrare Ziua de viaţă a viţelului
Specificare
al colostrului 1 2 3 4 5 6
Nr. tainuri/zi 7 6 5 4 3 2
1 Cant. colostru/tain (l) 0,4 0,5 0,7 1 1,5 - 2 3,0
Schema de alăptare cu lapte colostral

Cant. colostru/zi (l) 2,8 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0

Nr. tainuri/zi 5 5 5 4 3 2
2 Cant. colostru/tain (l) 0,5 0,6 0,7 1 1,5 - 2 3
Cant. colostru/zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0
Nr. tainuri/zi 5 5 4 3 2 2
3 Cant. colostru/tain (l) 0,5 0,6 0,8 - 0,9 1,3 2,5 3,0
Cant. colostru/zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0
Nr. tainuri/zi 5 4 4 3 2 2
4 Cant. colostru/tain (l) 0,5 0,7 - 0,8 0,8 - 0,9 1,3 2,5 3,0
Cant. colostru/zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0
Nr. tainuri/zi 4 3 3 3 2 2
5 Cant. colostru/tain (l) 0,6 - 0,7 1,0 1,2 1,3 2,5 3,0
Cant. colostru/zi (l) 2,5 3,0 3,5 4,0 5,0 6,0
Notă: Primul tain de colostru se administrează la 20 - 40 minute de la fătare, indiferent de momentul acesteia

În funcţie de condiţiile concrete din fermă, administrarea colostrului se poate face artificial (la biberon) sau natural
(prin supt la vaca-mamă). Fiecare din aceste procedee de administrare a colostrului prezintă avantaje şi dezavantaje
specifice.
Administrarea colostrului la biberon presupune dotarea fermei cu inventarul necesar (biberoane, găleţi etc.), cu
spaţii de conservare şi de depozitare a surplusului de colostru, precum și existența unor facilităţi pentru igienizarea şi
păstrarea inventarului folosit la alăptare. Această metodă de administrare a colostrului, în condițiile existenței unui personal
conștiincios de îngrijire, permite supravegherea mai atentă a stării de sănătate a viţeilor, asigură controlul cantităţii de
colostru consumat, iar ulterior viţeii se adaptează mai uşor la alăptarea artificială.
Administrarea colostrului prin supt natural prezintă avantajul că viţelul este lăsat în grija vacii-mamă, colostrul fiind
consumat la o temperatură optimă şi constantă. La viţeii alăptaţi natural concentraţia de imunoglobuline este mai mare
comparativ cu cei alăptaţi la biberon. Aplicarea acestui procedeu de administrare a colostrului prezintă unele dezavantaje,
între care: se reduce productivitatea muncii; nu se cunoaşte cu precizie cantitatea de colostru consumată; ulterior, viţeii
se obişnuiesc mai greu cu alăptarea artificială; vacile cu instinct matern puternic nu cedează complet laptele la muls după
separarea de viţel; există posibilitatea transmiterii unor boli de la vacă la viţel.
În cazul alăptării la vaca-mamă, se recomandă ca viţelul să fie separat de vacă; vițelul va fi adus la supt de 4 - 5
ori pe zi, fiecare repriză de supt fiind limitată la cca. 5 minute.
Având în vedere că pe durata repausului mamar şi, în special, în perioada premergătoare parturiţiei în ugerul vacii
pătrund şi se dezvoltă un număr mare de microorganisme cu potenţial patogen, pentru a se evita contaminarea tubului
digestiv al viţeilor nou-născuţi se recomandă ca înainte de administrarea primului tain de colostru (și a următoarelor tainuri),
indiferent dacă laptele colostral se va administra prin supt natural sau prin metode artificiale, primele jeturi de lapte vor fi
mulse separat (într-un vas colector) şi îndepărtate. De asemenea, se interzice administrarea la viţeii nou-născuţi a
colostrului provenit de la vaci care au afecţiuni ale glandei mamare (mamite).
 Conform legislaţiei în vigoare, comercializarea laptelui colostral (laptele muls în primele 5 zile de la fătare) este
interzisă.
Având în vedere că viţelul nu poate consuma decât o mică parte din producţia de lapte colostral a vacii, surplusul
de colostru se poate conserva prin congelare sau prin liofilizare (deshidratare şi obţinerea de colostru praf).
Congelarea colostrului, în pungi din material plastic sau în cutii de carton, este o metodă simplă, igienică şi la
îndemâna unui număr mare de fermieri. Această metodă de conservare are avantajul că nu modifică compoziţia chimică
şi nici calităţile organoleptice ale colostrului.
Surplusul de colostru poate fi administrat și viţeilor debili sau chiar vițeilor bolnavi (în primele lor 30 de zile de viață),
ca tratament nespecific. De asemenea, surplusul de colostru disponibil poate fi utilizat la furajarea altor viţei.
La sfârşitul subperioadei colostrale se recomandă ca, între tainurile de colostru, viţeilor să li se administreze apă,
de preferat apă fiartă şi răcită la 38 °C (sau, chiar, ceai).

8.2.1.2. Hrănirea viţeilor în subperioada alăptării propriu-zise

Pentru stabilirea regimului de furajare a viţeilor în subperioada alăptării propriu-zise trebuie avute în vedere
particularităţile morfologice şi funcţionale ale aparatului digestiv al vițeilor.
La naştere, viţeii au, ca şi animalele adulte, patru compartimente gastrice (reţea, rumen, foios, cheag). Cheagul
(stomacul glandular) are o pondere de cca. 50% din greutatea compartimentelor gastrice, fiind singurul compartiment
gastric funcţional în primele zile de viaţă ale viţelului. Treptat, odată cu înaintarea vițeilor în vârstă, raporturile morfologice
(și funcționale) dintre diferitele compartimente gastrice se modifică (Tabelul 8.4), în sensul că rumenul, reţeaua şi foiosul
se dezvoltă într-un ritm rapid, în timp ce ponderea cheagului rămâne relativ constantă în primele două luni de viaţă ale
vițelului și se reduce lent în următoarele câteva luni. La vițeii în vârstă de 12 luni proporţia între compartimentele gastrice
este asemănătoare cu cea a animalului adult.

Tabelul 8.4
Dinamica procentuală a greutăţii compartimentelor gastrice la diferite vârste
(după Roy J.H.B., 1970, citat de Stanciu G., 1999)
Vârsta, în luni:
Compartiment gastric la naştere
1 2 3 4 5-6 8-9 Adult
Rumen + reţea (%) 38 52 60 64 67 64 64 85
Foios (%) 13 12 13 14 18 22 25 8
Cheag (%) 49 36 27 22 15 14 11 7

Digestia colostrului şi a laptelui la viţei se realizeză la nivelul stomacului glandular (cheag). Colostrul şi laptele
ajung, direct, din cavitatea bucală a vițelului în stomacul glandular al acestuia prin intermediul gutierei esofagiene care se
formează (se închide) în timpul ingestiei de lichide (lapte, apă). Închiderea (formarea) gutierei esofagiene este un act
reflex, care se declanşează în urma stimulării cu lichide a receptorilor care se găsesc în cavitatea bucală şi în porţiunea
iniţială a faringelui. De asemenea, prezența laptelui, prin stimuli de natură vizuală și olfactivă contribuie la declanșarea
reflexului de formare a gutierei esofagiene. La viței, reflexul de închidere a gutierei esofagiene dispare după vârsta de 8
săptămâni.
La viţel, procesul de digestie este considerabil diferit de cel al animalului adult. Iniţial, viţelul se comportă ca un
animal monogastric, trecerea la faza de “rumegător” făcându-se lent şi progresiv.
Subperioada alăptării propriu-zise se caracterizează prin aceea că alimentul de bază în alimentaţia viţeilor este
laptele sau substituenţii de lapte. În paralel cu administrarea dietei lichide, progresiv, în raţia viţeilor se introduc furajele
de origine vegetală, începând cu furajele concentrate şi apoi cu furajele de volum (fibroase, suculente).
Având în vedere scopul urmărit, baza tehnică şi materială existentă, precum şi tehnologia de creştere adoptată, în
prezent s-au conturat două sisteme de hrănire a viţeilor în subperioada alăptării propriu-zise: sistemul clasic de alăptare
(sau tradiţional) şi sistemul intensiv de alăptare (sau modern).

8.2.1.2.1. Hrănirea viţeilor în sistem clasic

Hrănirea viţeilor în sistem clasic se bazează pe utilizarea unor cantităţi relativ mari de lapte, la care se adaugă
nutrețurile de origine vegetală care se produc la nivelul fermei. Înţărcarea viţeilor se face la vârsta de 3 - 4 luni.
Acest sistem de hrănire asigură viţeilor o creştere şi dezvoltare corporală rapidă, însă consumul de lapte până la
înţărcare este ridicat și, implicit, costurile de producţie sunt mari, laptele fiind un aliment scump.
În cadrul sistemului clasic de hrănire a viţeilor s-au diferenţiat o serie de metode de hrănire. În cele care urmează
vor fi prezentate două dintre acestea, respectiv: hrănirea cu lapte integral și hrănirea cu lapte normalizat.
a). Hrănirea viţeilor cu lapte integral se practică, cu preponderență, în cazul creşterii viţeilor din rasele de carne.
Vacile specializate pentru producţia de carne nu se mulg, laptele produs fiind consumat prin supt natural de către viţei.
Viţeii se înțarcă la vârsta de 210 - 215 zile (la cca. 7 luni).
 Această variantă tehnologică de hrănire se practică şi în cazul viţeilor din rasele mixte şi de lapte, cu mențiunea că
aceasta este o metodă de hrănire este neeconomică din cauza consumurilor mari de lapte integral. Se practică în fermele
de mici dimensiuni, care nu dispun de posibilităţi de smântânire (degresare, ecremare) a laptelui, laptele fiind administrat
prin alăptare naturală.
În funcţie de sexul şi destinaţia viţeilor, înţărcarea vițeilor se face la vârsta de 3 - 4 sau 5 luni, cantitatea de lapte
integral consumată în perioada alăptării propriu-zise fiind de 400 - 600 litri.
La tăuraşii de mare valoare zootehnică, hrănirea cu lapte integral se poate prelungi până la vârsta de 6 luni şi,
uneori, chiar până la 8 - 9 luni.
În prima lună de viaţă, viţeilor li se administrează 6 - 7 l lapte/zi, cantitate repartizată în 2 - 3 tainuri, iar în a doua
lună de viaţă 5 - 7 l lapte/zi în două tainuri. Începând cu a treia lună de viaţă cantitatea de lapte se reduce progresiv, astfel
încât înainte de înţărcare vițeilor li se administrează 2 - 3 l lapte/zi, într-un singur tain.
Odată cu înaintarea viţeilor în vârstă şi în paralel cu reducerea treptată a cantităţii de lapte administrată zilnic, la
viței crește progresiv consumul de furaje de origine vegetală.
În Tabelul 8.5 este prezentată schema de alăptare cu lapte integral pentru viţei, în funcţie de sexul, destinaţia şi
vârsta de înțărcare a viţeilor.
Tăuraşii destinaţi pentru producția de carne (pentru îngrășare) şi înţărcaţi la vârsta de 3 luni înregistrează un
consum total de cca. 370 kg lapte integral, viţelele reţinute pentru reproducţie şi înţărcate la vârsta de 3½ luni consumă
420 kg lapte integral, iar tăuraşii destinaţi reproducţiei şi înţărcaţi la vârsta de 4 luni consumă cca. 590 kg lapte integral.

Tabelul 8.5
Schema de alăptare cu lapte integral (după Stanciu G., 1999)
Tăuraşi destinaţi pentru
Perioada de Viţele de reproducţie Tăuraşi de reproducţie
îngrășare
vârstă (vârsta înțărcării: 31/2 luni) (vârsta înțărcării: 4 luni)
(vârsta înțărcării: 3 luni)
(în săptămâni)
kg/zi kg/perioadă kg/zi kg/perioadă kg/zi kg/perioadă
1 Colostru
2 5 35 6 42 6 42
3-8 6 252 6 252 7 294
9 – 10 4 56 4 56 6 84
11 – 12 2 28 3 42 5 70
13 – 14 - - 2 28 4 56
15 –16 - - - - 3 42
Total - 371 - 420 - 588

b). Hrănirea viţeilor cu lapte normalizat. Cercetările referitoare la metabolismul energetic au demonstrat că în
perioada subperioada alăptării propriu-zise viţeii îşi pot asigura o parte din energia necesară din furajele vegetale
consumate, în special din nutreţurile concentrate. Având în vedere această constatare, în practica productivă s-a extins
hrănirea viţeilor cu lapte normalizat, lapte care are un conţinut de 2% grăsime.
În cazul aplicării variantei de hrănire a vițeilor cu lapte normalizat, în primele 20 de zile de viață viţeilor li se
administrează lapte integral (deoarece în această perioadă consumul de furaje vegetale este încă redus); după această
vârstă hrănirea viţeilor se face cu lapte normalizat, după modelul schemei de hrănire cu lapte integral (Tabelul 8.5).
Viţeii hrăniţi cu lapte normalizat cu 2% grăsime, realizează indici de creştere egali cu cei înregistrați în cazul viţeilor
hrăniţi cu lapte integral. Prin aplicarea acestei metode de alăptare se economisesc 4,5 - 8 kg grăsime pură/viţel4.
Laptele normalizat (cu 2% grăsime), se poate obţine prin următoarele procedee:
- degresarea parțială a laptelui integral (procedeu mai rar folosit);
- amestecarea laptelui integral cu lapte ecremat (smântânit); proporţia în care se amestecă cele două categorii de
lapte depinde de conţinutul acestora în grăsime.
Stabilirea cantităţii de lapte ecremat (Le) necesară pentru normalizarea unei cantităţi de lapte integral (Li), se face
cu ajutorul următoarei formule de calcul:

Li x (Lig - 2) Lig – conţinutul laptelui integral în grăsime (%)

Le = în care: Leg - conţinutul laptelui ecremat în grăsime (%)
2 – Leg Li – cantitatea de lapte integral (l)

Exemplu de calcul: să se stabilească cantitatea de lapte ecremat (cu 0,1% grăsime) necesară pentru normalizarea
(la 2% grăsime) a 100 kg lapte integral care are un conţinut de grăsime de 3,9%.
100 x (3,9 - 2)
Rezolvare: Le = = 100 litri
2 – 0,1

4 VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor, Vol. III. Ed. Agrotehnică, Bucureşti, 2004, p. 740
 Dacă se doreşte stabilirea cantităţii de lapte integral necesar pentru obţinerea unei cantităţi prestabilite de lapte
normalizat la 2% grăsime se poate utiliza următoarea formulă de calcul:

Ln x 2 Ln – cantitatea de lapte normalizat cu 2% grăsime (l)

Li = în care: Lig – conţinutul laptelui integral în grăsime (%);
Lig + Leg Leg - conţinutul laptelui ecremat în grăsime (%);

Exemplu de calcul: să se stabilească ce cantitate de lapte integral (cu 3,7% grăsime) şi ce cantitate de lapte
ecremat (cu 0,1% grăsime) sunt necesare pentru obţinerea a 100 litri lapte normalizat (cu 2% grăsime).

100 x 2
Rezolvare: Li = = 52,6 litri lapte integral la care se adaugă 47,4 litri lapte ecremat
3,7 + 0,1 pentru obţinerea a 100 litri lapte normalizat

c). Hrănirea viţeilor în sistem clasic cu furaje vegetale. În paralel cu dieta lichidă (lactată), de la o anumită vârstă
viţeilor li se administrează şi furaje de origine vegetală, furaje produse în cea mai mare parte în fermă.
Din considerente de ordin economic, pentru reducerea consumului de lapte și pentru diminuarea efectelor nedorite
ale stresului de înțărcare, obișnuirea vițeilor cu nutrețuri de origine vegetală trebuie să se facă de la o vârstă cât mai
tânără, însă fără a se depăși limitele fiziologice ale vițeilor.
Posibilităţile de utilizare a furajelor de origine vegetală pentru furajarea viţeilor în perioada alăptării sunt limitate
datorită particularităţilor morfologice şi funcţionale ale aparatului digestiv la viţei. Ordinea de introducere a furajelor de
origine vegetală în alimentația viţeilor este următoarea: concentrate, fibroase, suculente.
Administrarea furajelor concentrate. Furajele concentrate sunt primele furaje de origine vegetală care se introduc
în alimentaţia viţeilor. Concentratele au un coeficient ridicat de digestibilitate, asigură energia necesară procesului de
creştere şi completează proteina din rație (pe măsură ce cantitatea de lapte administrată vițeilor se reduce).
În Tabelul 8.6 sunt prezentate câteva reţete de amestecuri de furaje concentrate pentru viţei5.
În cadrul sistemului clasic de creştere a viţeilor se recomandă ca începând cu vârsta de 8 - 10 zile, viţeilor să li se
administreze făină cernută de ovăz.
Începând cu vârsta de 3 săptămâni, viţeilor li se administrează un amestec de concentrate măcinate, amestec
format din ovăz, orz, porumb, tărâţe de grâu şi şroturi de floarea soarelui sau de soia; boabele de mazăre pot fi introduse
în acest amestec de furaje combinate doar după ce viţeii împlinesc vârsta de 6 săptămâni.
Tabelul 8.6
Amestecuri de furaje concentrate pentru viţei (%)
(după Velea C. şi Mărginean Gh., 2004)
Categoria de vârstă a viţeilor:
Ingrediente viţei până la 2 luni viţei peste 2 luni
Reţeta 1 Reţeta 2 Reţeta 3 Reţeta 1 Reţeta 2 Reţeta 3
Ovăz 30 10 5 20 - -
Orz - 25 40 - 20 20
Porumb 30 20 25 42 40 38
Tărâţe de grâu 25 13 15 12 15 20
Şroturi 10 25 13 15 13 20
Făină de lucernă 4 5 - 10 10 -
Sare - 1 1 - 1 1
CaCO3 - 1 1 - 1 -
Premix vitamino-mineral 1 - - 1 - 1

Pentru obișnuirea vițeilor cu consumul de furaje concentrate și pentru stimularea consumului acestor furaje,
amestecul de concentrate administrat viţeilor trebuie să aibă palatabilitate şi digestibilitate ridicată, cu un conţinut de 16 -
20% PB. Structura şi valoarea nutritivă a amestecului de furaje concentrate se vor adapta periodic, în raport cu furajele
de volum (fibroase, suculente) care formează raţia furajeră administrată viţeilor pe perioada alăptării.
La vițeii în vârstă de până la 3 luni, furajele concentrate se asigură “la discreţie” iar în intervalul de vârstă 3 - 6 luni,
furajele concentrate se administrează restricţionat, câte 1,5 kg/zi, stimulând în acest fel consumul nutreţurilor de volum
(fibroase şi suculente).
Orientativ, consumul mediu zilnic de furaje concentrate al viţeilor, în funcție de vârstă, este următorul: luna I - 0,15
kg; luna a II-a - 0,50 kg; luna a III-a - 1 kg; lunile IV, V şi VI - 1,5 kg. Până la vârsta de 6 luni, un viţel consumă, în medie,
180 - 190 kg nutreţuri concentrate.
Pentru a stimula consumul de furaje concentrate se recomandă ca administrarea acestora să se facă în două
tainuri/zi; de fiecare dată, resturile rămase neconsumate se vor îndepărta şi se vor administra furaje concentrate

5 VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor, Vol. III. Ed. Agrotehnică, Bucureşti, 2004, p. 740
proaspete.
Hrănirea viţeilor cu furaje fibroase (cu fânuri). Includerea de timpuriu în alimentația vițeilor a furajelor fibroase (de
foarte bună calitate) are efecte pozitive asupra dezvoltării compartimentelor pregastrice și, implicit, asupra procesului de
creștere a vițeilor.
Practic, viţeilor li se administrează furaje fibroase “la discreție”, concomitent cu administrarea furajelor concentrate,
începând cu vițeii în vârstă de 10 - 14 zile. Furajele fibroase care se administrează viţeilor trebuie să fie de foarte bună
calitate (fân de mărunt de leguminoase, floare de fân, otavă). Pentru stimularea consumului de fân, se recomandă ca
vițeilor să li se administreze (alternativ) două sortimente de fân, în două tainuri zilnice. Înainte de fiecare tain, resturile de
fân rămase neconsumate se vor îndepărta şi se va administra fân proaspăt.
Orientativ, consumul mediu zilnic de fân (în funcţie de vârsta viţeilor), este următorul: luna I - 0,1 kg; luna a II-a -
0,4 - 0,5 kg; luna a III-a - 0,7 - 0,8 kg; luna a IV-a - 1,0 kg; luna a V-a - 2 kg; luna a VI-a - 3 kg. Până la vârsta de 6 luni,
un viţel consumă 200 - 250 kg fân.
Hrănirea viţeilor cu furaje suculente. Sortimentele de furaje suculente care pot fi administrate vițeilor se diferențiază
cu sezonul calendaristic.
Pe timpul verii, cel mai indicat furaj suculent este nutreţul verde, de preferat lucernă sau trifoi, cosit și administrat
la iesle, după o prealabilă pălire, în 2 - 3 tainuri/zi. În funcție de condițiile concrete din fermă, vițeilor li se poate administra
şi nutreţ verde de graminee dacă plantele se găsesc într-un stadiu timpuriu de vegetaţie.
Furajele verzi se administrează “la discreție” începând cu vârsta de 14 zile. Dacă este posibil, se recomandă ca
după vârsta de două luni vițeii să consume nutreţul verde prin păşunat, combinând în acest fel efectele economice pozitive
legate de simplificarea tehnologiei de hrănire (prin eliminarea unor operaţiuni care se referă la recoltarea, transportul şi
administrarea furajului verde la iesle), cu influenţa favorabilă a mișcării și a factorilor naturali de mediu asupra organismului
viţeilor.
Păşunile repartizate viţeilor trebuie să fie situate în imediata vecinătate a fermei și să fie de cea mai bună calitate.
Pe aceste păşuni trebuie existe copertine de protecţie sau pâlcuri de arbori și să fie asigurată apa potabilă.
Orientativ, consumul mediu zilnic de nutrețuri verzi al vițeilor, în funcție de vârstă, este următorul: luna I - 0,2 kg;
luna a II-a - 1 kg; luna a III-a - 4 kg; luna a IV-a - 7 kg; luna a V-a - 10 kg; luna a VI-a; 13 kg. Până la vârsta de 6 luni, un
viţel consumă, în medie, 1000 kg nutreţ verde.
Pe durata iernii, furajele suculente conservate se introduc în alimentaţia viţeilor în următoarea ordine: morcov
furajer - la vârsta de o lună; sfecla furajeră - la vârsta de 2 luni; semifân - la vârsta de 3 luni, iar nutreţul însilozat de foarte
bună calitate (porumb însilozat), după vârsta de 4 luni. Morcovul şi sfecla furajeră se administrează tocate şi la scurt timp
de la preparare (tocare).
Furajele suculente conservate se administrează “ad libitum”, consumul voluntar mărindu-se odată cu vârsta, astfel:
luna a II-a - 1 kg; luna a III-a - 2,5 kg; luna a IV-a - 4 kg; luna a V-a - 6 kg; luna a VI-a - 8 kg. Până la vârsta de 6 luni un
viţel consumă 650 - 700 kg furaje suculente conservate.
În principiu, introducerea furajelor de origine vegetală în alimentaţia viţeilor se face progresiv, pentru evitarea
tulburărilor gastro-intestinale. Din alimentaţia viţeilor se exclud furajele mucegăite, cele alterate sau îngheţate.
Asigurarea sărurilor minerale şi a vitaminelor în alimentaţia viţeilor. Substanţele minerale și vitaminele au un rol
determinant în desfăşurarea normală a procesului de creştere şi dezvoltare a vițeilor.
Sărurile minerale se asigură prin înglobarea de premixuri minerale şi sare în amestecul de furaje concentrate care
se administrează vițeilor. Amestecul mineral reprezintă cca. 2% din cantitatea de furaje concentrate administrate, astfel
încât unui viţel să i se asigure zilnic 15 g amestec de substanţe minerale până la vârsta de o lună şi 30 g la vârsta de 6
luni.
Vitaminele se asigură prin colostru, lapte integral şi prin furaje de origine vegetală (furaje verzi, morcovi, fân etc.).
Pe durata sezonului rece şi în cazul hrănirii viţeilor cu lapte ecremat (smântânit) în amestecul de nutreţuri
concentrate se pot introduce suplimentar vitaminele A şi D, iar în anumite situaţii şi vitaminele din complexul B şi vitamina
K, în funcţie de masa corporală a viţeilor.
Adăparea. Încă din prima săptămână de viaţă, se recomandă ca vițeilor să li se administreze apă (recomandabil,
fiartă și răcită), de 2 - 3 ori/zi. La vițeii în vârstă de peste 2 săptămâni, pe măsură ce creşte consumul de furaje de origine
vegetală, necesarul de apă potabilă al vițeilor se măreşte recomandându-se asigurarea apei prin adăpători cu nivel
constant. Viţeii care au apă la dispoziţie consumă o cantitate mai mare de furaje concentrate şi au o viteză de creştere
mai mare.

8.2.1.2.2. Hrănirea viţeilor în sistem intensiv

Acest sistem de hrănire a vițeilor se practică pe scară largă în ţările cu economie dezvoltată, ţări în care producerea
şi distribuţia de substituenţi de lapte şi de furaje combinate pentru viței este foarte bine organizată.
Tehnologiile intensive (moderne) de hrănire a viţeilor pe durata alăptării se bazează pe folosirea în alimentaţia
acestora a unor cantităţi reduse de lapte integral, hrănirea făcându-se cu substituenţi de lapte, furaje combinate şi fânuri
de foarte bună calitate. Înţărcarea viţeilor se face, în general, în intervalul de vârstă cuprins între o lună şi cca. 3 luni.
Utilizarea substituenţilor de lapte, în asociere cu furajele combinate şi cu fân (eventual, granulate) în alimentația
viţeilor este una dintre caracteristicile distinctive ale sistemului intensiv de creştere a viţeilor.
Indiferent de reţeta de fabricaţie, substituenţii de lapte trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (Stanciu G.,
1999):
- valoarea nutritivă şi biologică să fie cât mai apropiate de cele specifice laptelui integral;
- să menţină integritatea biologică a proteinelor din componenţă;
- să asigure echilibrarea amestecului cu vitamine stabilizate, cu oligoelemente şi cu antibiotice cu acţiune specifică
laptelui proaspăt;
- să conserve grăsimile din structură împotriva oxidării;
- să se solubilizeze în totalitate în apă încălzită la temperatura de 50 - 55 °C, pentru obţinerea unei emulsii
asemănătoare laptelui natural.
Majoritatea substituenţilor de lapte care se comercializează pe piaţă au în structura lor lapte degresat deshidratat,
grăsimi de origine animalieră și/sau vegetală (seu de vită, untură de porc, uleiuri vegetale), glucide (lactoză, dextroză),
microelemente (Fe, Mn, Cu, Co, Zn, I, Se) şi vitamine (A, D, E, B12).
Substituentul de lapte trebuie să aibă un conținut de 20 - 24% proteină (în funcţie de sursa de asigurare cu proteină),
20% grăsimi - emulsionate (cu lecitină) astfel încât diametrul globulelor de grăsime să nu depăşească 3 microni.
În vederea prelungirii duratei de păstrare a substituentului de lapte, în compoziţia acestuia se introduc antioxidanți
specifici.
Substituenţii de lapte se prezintă sub forma unei pulberi (lapte „praf”; lapte „pulvis”) de culoare alb-gălbuie, cu gust
şi cu miros plăcut și cu un conţinut în apă de sub 10%.
Pentru fiecare tip de substituent, firma producătoare elaborează recomandări specifice cu referire la tehnica de
preparare în vederea administrării, cu schema de alăptare, precizând și structura nutreţurilor combinate cu care se
asociază respectivul substituent de lapte.
Substituentul de lapte se administrează viţeilor sub formă lichidă, substituentul pulvis fiind dizolvat în apă (încălzită)
în proporţie de 1:10. Pentru prepararea și omogenizarea substituentului lichid se folosesc diferite instalaţii de omogenizare.
Prepararea substituentului de lapte se realizează în mai multe etape de lucru. Astfel, pentru început, cantitatea de
substituent pulvis calculată se amestecă cu o cantitate mai mică de apă încălzită la 45 - 50 °C (în raport de cca. 1 : 3).
Amestecul astfel format se omogenizează bine pentru evitarea formării de conglomerate, până se obține o pastă de
consistența smântânii; după aceea se continuă cu adăugarea de apă caldă până la obținerea diluției finale stabilite (de
1:10) și continuând omogenizarea timp de încă 5 - 10 minute.
Temperatura apei care se folosește pentru reconstituirea substituentului de lapte nu trebuie să depășească
valoarea de 60 °C deoarece unele dintre componentele laptelui „praf” (vitamine, lipoproteine) sunt distruse la temperaturi
ridicate. În momentul administrării, temperatura substituentului reconstituit va fi de 34 - 35 °C.
Se recomandă ca introducerea substituenţilor în alimentaţia viţeilor se facă, cel mai devreme, doar după
subperioada colostrală, respectiv după vârsta de 5 - 7 zile.
Schemele de alăptare (cantitatea de substituent administrată şi numărul de tainuri) sunt diferite, în raport cu tipul
de înţărcare preconizat a fi aplicat şi în funcţie de destinaţia viţeilor (Tabelul 8.7).
În cazul înţărcării precoce, începând cu vârsta de 7 - 10 zile, în raţia viţeilor se vor introduce, progresiv furajele
combinate de tip „starter” care se vor administra la discreţie; după vârsta de 10 zile și până la înţărcare, viţeilor li se va
administra (la „discreţie”) şi fân vitaminic de leguminoase.
Înţărcarea foarte precoce se realizează la vârsta de 3 - 5 săptămâni. În primele 14 zile de viaţă, viţeilor li se
administrează obligatoriu lapte integral, iar în continuare viţeii sunt hrăniţi fie cu substituenţi de lapte, fie cu lapte integral.
De la vârsta de 5 - 7 zile în raţia furajeră a viţeilor se introduc furaje combinate de tip „prestarter” şi fân vitaminic de
leguminoase, la „discreţie”, până la înţărcare.
Pentru stimularea consumului de furaje de origine vegetală se recomandă ca furajele combinate de tip „prestarter”
şi „starter” să fie granulate (la dimensiunea de 0,3 - 0,5 cm) şi să aibă o textură suficient de moale pentru a putea fi
mărunţite, prin masticare, de către viţei. Prin granulare se reduce risipa de furaje combinate şi se realizează o omogenizare
corespunzătoare a tuturor ingredientelor, iar furajele combinate sunt mai bine consumate de către viţei.
Tabelul 8.7
Schema de alăptare a viţeilor cu substituenţi de lapte la înțărcarea precoce (după Stanciu G. - 1999)
Vârsta Colostru Substituent diluat (l/zi) Consumul de substituent pulvis (kg)
(în zile) (l/zi) dimineaţa seara Total pe zi pe perioadă
Viţei destinaţi îngrăşării - înţărcarea la vârsta de 60 de zile
0-7 5 - - - - -
8 - 20 - 3 3 6 0,6 7,2
21 - 35 - 2,5 2,5 5 0,5 7,5
36 - 40 - 3 - 3 0,3 1,5
41 - 55 - 2 - 2 0,2 3,1
56 - 60 - 1 - 1 0,1 0,5
Total 35 - - - - 19,8
 Viţele de reproducţie - înţărcarea la vârsta de 90 de zile
0-7 5 - - - - -
8 - 30 - 3 3 6 0,6 13,8
31 - 60 - 2 2 4 0,4 12,0
61 - 90 - 2 - 2 0,2 6,0
Total 35 - - - - 31,8
Tăuraşi de reproducţie - înţărcarea la vârsta de 120 de zile
0-7 5 - - - - -
8 - 40 - 3 3 6 0,6 19,8
41 - 90 - 2 2 4 0,4 20,0
91 - 120 - 2 - 2 0,2 6
Total - - - - - 45,8
Pentru reducerea efectelor negative pe care înţărcarea precoce (înțărcarea timpurie) le are asupra creşterii şi
dezvoltării viţeilor, între momentul înţărcării şi până la vârsta de 6 luni, în alimentaţia viţeilor se vor respecta următoarele
principii:
- până la vârsta de 4 luni, în raţia viţeilor se va administra furaj combinat tip „starter”cu 16% proteină brută
digestibilă;
- în intervalul de vârstă 4 - 6 luni, se administrează un amestec de concentrate cu 14% proteină brută digestibilă;
- după înţărcare, furajele concentrate se administrează restricţionat (dar nu mai puţin de 40% din valoarea nutritivă
a raţiei), respectiv 1,5 - 2,5 kg/zi;
- furajele suculente se introduc progresiv în raţie, astfel: vara se recomandă administrarea la discreţie a furajelor
verzi (lucernă şi trifoi, cosite și pălite), iar iarna se administrează semifân, semisiloz sau chiar porumb însilozat (numai
dacă este de foarte bună calitate) în cantitate de 3 - 8 kg/zi, în funcţie de vârsta vițeilor și în raport cu sporul de creştere
planificat;
- în vederea stimulării consumului de furaje suculente, cantitatea de fân administrată va fi limitată la cantitatea de
1,5 - 3 kg/zi;
- vițeilor li se va asigura apă potabilă la discreţie.
Pentru reducerea costurilor cu forţa de muncă şi pentru simplificarea tehnologiei de creştere a viţeilor pe perioada
alăptării, pe plan mondial s-a experimentat administrarea substituenţilor de lapte sub formă de granule, fără diluare în apă.
Cercetările au demonstrat că această variantă de administrare a substituenţilor de lapte se poate aplica numai la viţeii cu
vârsta de peste 17 - 20 de zile, până la această vârstă dieta lichidă fiind obligatorie în alimentaţia viţeilor.
Tot pentru reducerea costurilor cu forţa de muncă s-a experimentat, cu bune rezultate6, şi utilizarea substituenţilor
de lapte acidulaţi (cu acizi organici: citric, acetic, formic, propionic) administraţi la temperatura camerei, dar nu mai mică
de 20 °C7.

8.2.2. Sisteme şi metode de alăptare a viţeilor

Prin sistem de alăptare se înţelege modul în care se administrează laptele la viţei. Se cunosc trei sisteme de
alăptare a vițeilor: alăptarea naturală, alăptarea artificială şi alăptarea mixtă. În cadrul acestor sisteme de alăptare există
diferite metode de alăptare.

8.2.2.1. Alăptarea naturală a viţeilor

În cazul alăptării naturale viţeii consumă laptele direct de la vacă prin supt (Fig. 8.2). Această variantă de alăptare
este cea mai veche și, în același timp, cea mai puțin recomandată în cazul raselor care se exploatează pentru producția
de lapte.
Această variantă tehnologică de alăptare a vițeilor se utilizează în exclusivitate în cazul exploatării taurinelor din
rasele de carne (vacile aparţinând acestor rase nu se mulg, întreaga cantitate de lapte fiind consumată prin supt de către
viţei). Alăptarea naturală a viţeilor se practică şi în cazul tehnologiilor extensive de creştere a vacilor din rasele de lapte şi
mixte, precum şi în exploatațiile de mici dimensiuni.
Sistemul de alăptare naturală a viţeilor prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.
Avantajele sistemului de alăptare naturală a viţeilor sunt următoarele:
- tehnica alăptării este simplă;
- asigură ingerarea laptelui la o temperatură constantă şi optimă, în doze succesive şi reduse, cu influenţă pozitivă
asupra stării de sănătate a viţeilor.

6 CZISZTER L.T. - Cercetări privind tehnologia de întreţinere şi hrănire a viţeilor în vârstă de 6 luni. Teza de doctorat, USAMVB Timişoara, 1999
7 VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor, Vol. III. Ed. Agrotehnică, Bucureşti, 2004, p. 750
 Fig. 8.2 - Alăptarea naturală8

Dezavantajele sistemului de alăptare naturală a viţeilor sunt următoarele:

- este un sistem neeconomic de alăptare, deoarece nu este posibilă înlocuirea laptelui integral (care este un produs
scump) cu lapte degresat sau cu substituenţi de lapte (produse care sunt mai ieftine);
- nu se poate asigura creşterea raţională a viţeilor deoarece nu se cunoaşte cu precizie cantitatea de lapte ingerată;
- nu se poate stabili (cu certitudine) cantitatea de lapte produsă de vacă, cu implicaţii negative asupra procesului
de selecţie al vacilor în funcție de performanța productivă;
- procesul tehnologic este îngreunat prin aducerea viţeilor la supt;
- înţărcarea viţeilor se face mai greu;
- creşte riscul de transmitere al unor boli de la vacă la viţel (TBC, bruceloză etc.).
- în cazul vacilor cu instinct matern dezvoltat, (re)adaptarea la mulsul mecanic se face mai greu, cu pierderi de
producţie;
- se apreciază că suptul natural prelungeşte anestrul postpartum9.
Vițeii pot fi alăptați natural prin două metode: alăptarea viţeilor la vaca-mamă şi alăptarea la vaci-doici.
Alăptarea viţeilor la vaca-mamă se practică în fermele care nu dispun de baza tehnică necesară pentru aplicarea
alăptării artificiale.
Pentru atenuarea dezavantajelor sistemului de alăptare naturală, se impune ca alăptarea vițeilor să fie dirijată de
către fermier. În acest sens, pentru viţei se stabileşte un program de alăptare (în conformitate cu schema de alăptare
adoptată), atât pentru subperioada colostrală cât şi pentru subperioada alăptării propriu-zise.
Periodic, pentru a cunoaşte producţia de lapte a vacii se vor executa mulsori de control. În funcţie de nivelul
productiv al vacii se vor rezerva pentru viţel un număr corespunzător de mameloane, astfel încât acestuia să i se asigure
3 - 6 kg lapte/zi (în funcţie de vârsta, sexul şi destinaţia acestuia).
Cantitatea de lapte consumată prin supt de către viţel poate fi stabilită şi indirect, pe baza sporului în greutate
realizat de către viţel într-un anumit interval de timp, știind că pentru a realiza 1 kg spor în greutate un vițel trebuie să
consume 8 - 10 kg lapte. Această metodă de estimare a cantității de lapte supt are o precizie mai mică deoarece pe durata
alăptării viţelul consumă şi furaje de origine vegetală, efectul ponderal al acestora asupra sporului de creștere în greutate
fiind mai greu de determinat.
Înainte de aducerea viţelului la supt, ugerul vacii-mamă se spală şi se şterge cu un prosop curat, primele jeturi de
lapte se mulg separat (într-un vas colector) şi se îndepărtează, apoi vaca se mulge rezervând viţelului un număr
corespunzător de mameloane. Mameloanele repartizate viţelului vor fi schimbate prin rotaţie, pentru a asigura o gimnastică
funcţională uniformă pentru cele patru unităţi morfo-funcţionale ale ugerului. După alăptarea vițelului se mulg obligatoriu
şi mameloanele repartizate acestuia.
Alăptarea viţeilor la vaci-doici. Această variantă tehnologică de alăptare a vițeilor prezintă aceleaşi avantaje şi
dezavantaje ca şi metoda alăptării la vaca-mamă; totuși, este de menționat faptul că în comparaţie cu metoda de alăptare
la vaca-mamă, alăptarea la vaci-doici permite o organizare mai raţională a activităţii în fermă şi asigură o productivitate a
muncii mai mare.
Alăptarea la vaci-doici se aplică în cazul îngrăşării de tip extensiv (îngrăşarea la vaci-doici pe păşune sau în
stabulaţie).
Vacile-doici se aleg dintre vacile sănătoase, care se mulg greu sau care nu se pretează la mulsul mecanic, cele
care au instinct matern dezvoltat, cele la care procentul de grăsime din lapte este redus.
Repartizarea viţeilor la o vacă-doică se face numai după ce vițeii au parcurs subperioada colostrală, de preferinţă
la vârsta de 10 - 14 zile. În funcţie de producţia de lapte a vacii-doică, producție determinată în urma executării unei mulsori
de control, la o vacă-doică se repartizează un anumit număr de viţei, luând în calcul un necesar de 4 - 6 litri lapte/zi pentru

8*** http://www.dkimages.com/discover/previews/jpg
9 VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor, Vol. III. Ed. Agrotehnică, Bucureşti, 2004, p. 752
fiecare viţel. Viţeii sunt alăptaţi la vaca-doică până la vârsta de 3 - 4 luni. Înţărcarea viţeilor se poate face când aceştia au
capacitatea de a consuma, zilnic, minimum 1 kg furaje concentrate şi 2 kg fân (sau echivalentul acestuia în nutreţ verde,
respectiv 8 - 10 kg furaje verzi).
Vaca-doică va beneficia de o raţie furajeră care să asigure necesarul atât pentru întreţinerea funcţiilor vitale, cât şi
pentru producţia de lapte realizată. Lotul de viţei repartizaţi concomitent la o vacă-doică trebuie să fie apropiaţi ca vârstă
(± 7 zile) şi ca dezvoltare corporală (± 5 - 10 kg), pentru a favoriza creşterea uniformă a acestora.
După înţărcarea unei serii de viţei, pe baza unei noi mulsori de control, se stabileşte numărul de viţei care pot fi
alăptaţi în continuare la vaca-doică. Pe parcursul unei lactaţii, o vacă-doică poate alăpta un număr de 6 până la 10 viţei.
Pentru obişnuirea vacii-doică cu viţeii nou-repartizaţi, în primele 10 - 15 zile vaca și vițeii vor fi întreţinuţi împreună,
în aceeaşi boxă. Fermierul va supraveghea alăptarea până când viţeii vor fi acceptaţi la supt de către vaca-doică. Procesul
de adopţie va fi mai facil dacă viţeii vor fi daţi la primul supt când ugerul vacii este plin, iar în timpul alăptării vacii i se
administrează un tain de furaje concentrate. Dacă vaca refuză viţeii, aceştia vor fi stropiţi cu lapte muls de la vaca-doică
pe cap şi la baza cozii imprimându-le în acest fel mirosul specific al vacii. În ultimă instanţă, până la obişnuirea cu viţeii
respectivi, vaca-doică va fi contenţionată prin imobilizarea capului sau a membrelor posterioare.

8.2.2.2. Alăptarea artificială a viţeilor

În cazul alăptării artificiale, laptele este în prealabil muls şi apoi administrat viţeilor prin diferite metode. Datorită
avantajelor sale, acest sistem de alăptare cunoaşte o largă răspândire atât pe plan mondial cât şi în ţara noastră.
Aplicarea sistemului de alăptare artificială presupune dotarea tehnică adecvată a fermei cu instalații, mașini și
dispozitive specifice cu privire la încălzirea, manipularea şi administrarea laptelui (sau a substituenților de lapte), precum
şi cu toate facilităţile necesare pentru igienizarea, dezinfectarea şi păstrarea in condiţii adecvate a echipamentului de
alăptare, iar personalul de deservire este calificat şi conştiincios.
Comparativ cu alăptarea naturală, alăptarea artificială a vițeilor prezintă o serie de avantaje, între care:
- este un sistem mai economic de alăptare, deoarece permite înlocuirea laptelui integral cu lapte degresat (sau cu
substituenţi de lapte);
- simplifică procesele tehnologice specifice şi contribuie la creșterea productivităţii muncii prin posibilităţile de
mecanizare sau, chiar, de automatizare a alăptării vițeilor;
- asigură creşterea dirijată a viţeilor, laptele (sau substituentul de lapte) fiind administrat în conformitate cu
schemele de alăptare prestabilite în raport cu vârsta, sexul şi destinaţia viţeilor;
- se elimină posibilitatea transmiterii unor boli de la vacă la viţel;
- viţeilor li se administrează numai lapte de la vaci sănătoase;
- facilitează procesul de selecție a vacilor în funcţie de performanţa productivă, deoarece se cunoaşte producţia
individuală de lapte;
- se diminuează instinctul matern al vacilor, iar vacile pot fi mulse mai uşor.
Aplicarea sistemului de alăptare artificială presupune respectarea riguroasă a următoarelor reguli ale alăptării
raţionale:
- laptele (sau substituentul de lapte) se administrează la temperatura o temperatură relativ constantă, de 35 - 36
°C; în acest sens, pe timpul verii laptele se administrează imediat după muls, iar în sezonul rece laptele va fi încălzit la 39
- 40 °C, astfel încât în momentul administrării temperatura acestuia să fie de 35 - 36 °C;
- laptele care se administrează viţeilor trebuie să provină numai de la vaci sănătoase;
- în alimentaţia viţeilor nu se utilizează lapte provenit de la vacile în călduri;
- vasele şi ustensilele folosite la mulgerea, manipularea şi administrarea laptelui sau, după caz, la prepararea și
administrarea substituenţilor de lapte se vor spăla şi dezinfecta în mod riguros după fiecare utilizare, iar păstrarea acestui
inventar se va face în spaţii special destinate, în condiţii igienice;
- programul de alăptare a vițeilor, precum şi cantităţile de lapte stabilite prin schema de alăptare vor fi strict
respectate;
- în vederea reducerii riscului de apariţie al suptului reciproc între viţei, după alăptare se şterge botul viţeilor pentru
îndepărtarea resturilor de lapte şi se blochează capul viţeilor timp de cca. 20 de minute după consumarea tainului de lapte.
Nerespectarea regulilor alăptării raționale artificiale a vițeilor determină apariţia unor grave tulburări gastro-
intestinale, cu consecinţe negative asupra dezvoltării ulterioare a viţeilor și la pierderi economice importante (prin
morbiditate și mortalitate la viței).
Pe plan mondial se practică trei metode de alăptare a vițeilor: alăptarea la găleată, alăptarea la biberon şi alăptarea
la instalaţii automate.
Alăptarea la găleată (Fig. 8.3). Cu toate că este cea mai veche metodă de alăptare artificială, alăptarea la găleată
este mai puţin recomandată deoarece viţeii, fiind lacomi, ingeră rapid laptele (cu o viteză de 2 - 4 ori mai mare decât în
cazul alăptării naturale). Ca urmare a creșterii vitezei de consum, laptele ingerat nu se poate amesteca în proporţia
necesară cu secreţiile salivare, iar în stomacul glandular (în cheag) se formează coaguli mari, mai greu de digerat. De
asemenea, o parte din laptele ingerat poate ajunge în rumen, provocând indigestie.
 Pentru diminuarea efectelor negative ale alăptării la găleată, se recomandă adoptarea următoarelor măsuri:
- această metodă de alăptare se va aplica numai pentru alăptarea viţeilor în vârstă de peste 30 de zile;
- alăptarea la găleată poate fi aplicată şi la viţeii mai tineri, cu condiţia ca tainul de lapte să fie administrat în 2 - 3
reprize (luând găleata de la gura viţelului) sau, înainte de a turna laptele, în găleată se pune puţin fân;
- găleţile folosite la alăptare vor fi păstrate în perfectă stare de igienă;
- o atenţie deosebită se va acorda temperaturii laptelui în momentul administrării, în special pe timpul iernii;
- respectarea strictă a programului și a schemei de alăptare;
- ştergerea botului viţeilor după consumarea fiecărui tain de lapte.
Nerespectarea acestor reguli influenţează negativ starea de sănătate a viţeilor şi determină obţinerea unor rezultate
necorespunzătoare în ceea ce priveşte dinamica de creştere a viţeilor.

Fig. 8.3 - Alăptarea artificială a viţeilor la găleată10

Alăptarea la biberon (Fig. 8.4) imită în mare măsură suptul natural şi înlătură o bună parte din neajunsurile
constatate în cazul alăptării vițeilor la găleată. În acest sens, prin aplicarea metodei de alăptare la biberon, laptele ingerat
este valorificat mai bine, se reduce frecvenţa tulburărilor gastro-intestinale şi se reduce incidenţa suptului reciproc între
viţei.
Pentru alăptarea vițeilor se pot folosi bidonaşe de alăptare (cu o capacitate de 3 - 4 litri), pe care se fixează tetina
din cauciuc, sau găleţi din material plastic (gradate pe interior şi cu o capacitate de 4 - 6 litri) prevăzute cu sifon şi tetină.
Orificiul tetinei trebuie să aibă un diametru de 2 - 3 mm, sau vârful tetinei să fie crestat cu ajutorul unei preducele
speciale. Dacă orificiul tetinei este prea mare, creşte viteza de consum a laptelui şi, prin urmare, apar dezavantajele
menţionate în cazul metodei de alăptare la găleată, iar dacă orificiul tetinei este prea mic viteza de consum a laptelui este
prea mică iar viţeii au tendinţa să (auto)înţarce prea timpuriu.
Reuşita aplicării acestei metode de alăptare a vițeilor este condiţionată de respectarea regulilor privind alăptarea
artificială, cu menţiunea că o atenţie deosebită trebuie acordată igienizării şi dezinfecţiei tetinelor din cauciuc şi a sifoanelor
din material plastic.
Având în vedere că la primele tainuri până la 90% dintre viţei nu consumă din proprie iniţiativă laptele din găleată
(iar la biberon 30 - 40%), se impune obişnuirea şi deprinderea viţeilor cu consumul laptelui administrat la găleată sau la
biberon. Pentru aceasta fermierul trebuie să trateze în mod adecvat fiecare viţel în parte. În acest sens, pentru a-i limita
mişcările, viţelul se plasează cu crupa într-un colţ al boxei, se umectează degetele arătător şi mijlociu în lapte şi se introduc
în gura viţelului, după care capul viţelului se dirijează către găleată sau biberon. Viţeii se obişnuiesc cu alăptarea la biberon
după administrarea a 1 - 2 tainuri, iar obişnuirea cu alăptarea la găleată după administrarea a 3 - 4 tainuri.

10*** http://img2.photographersdirect.com/img.jpg
 Fig. 8.4 - Alăptarea artificială a viţeilor la biberon11
Alăptarea la instalaţii automate. Pe plan mondial s-au conceput şi se comercializează, sub diferite denumiri,
instalaţii automate pentru alăptarea viţeilor. Deşi aceste instalaţii de alăptare sunt diferite ca tip constructiv şi capacitate
de deservire, ele au o schemă generală de funcţionare relativ asemănătoare (Fig. 8.5).

Fig. 8.5 - Instalaţie automată de alăptare a viţeilor - schema12

1 - recipient pentru substituentul de lapte; 2 - dozator pentru substituentul de lapte; 3 - dozator apă; 4 - mixer;
suzetă; 6 - dispozitiv (antenă) de identificare automată a viţeilor; 7 - transponder (dispozitiv electronic de
identificare al animalelor)
Instalaţiile automate de alăptare sunt prevăzute cu un buncăr (recipient) pentru depozitarea substituentului de lapte
pulvis şi cu un rezervor cu apă încălzită cu ajutorul unor rezistenţe electrice, comandate de un termostat, astfel încât
temperatura apei să fie menţinută constant la valoarea de 37 - 38 °C. De asemenea, aceste instalaţii sunt prevăzute cu
dozatoare (programabile) pentru substituentul pulvis şi pentru apă, de agitatoare mecanice (mixer) pentru omogenizarea
amestecului şi furtunuri prin care substituentul de lapte reconstituit este distribuit către posturile de alăptare, la tetine.
În timp, instalaţiile automate de alăptare pentru viței au fost perfecţionate; în acest sens, instalațiile moderne de
alăptare a vițeilor sunt dotate cu sisteme electronice la care, pe lângă prepararea automată a substituentului de lapte, se
poate programa cantitatea de lapte administrată la un tain, numărul de tainuri şi programul după care se administrează
tainurile de lapte etc.
Standul (postul) de alăptare este delimitat de panouri laterale astfel încât viţelul să nu poată fi deranjat în timpul
alăptării de către ceilalţi viţei din boxă. Odată intrat în staţia de alăptare, viţelul este identificat electronic (viţeilor li se
ataşează la gât un dispozitiv electronic de identificare - transponder) şi, dacă este programat pentru alăptare instalaţia îi
eliberează cantitatea de substituent de lapte planificată. Aceste instalaţii înregistrează și o serie de alți parametri ai alăptării
(viteza de supt, numărul de reprize de supt, numărul tentativelor viţeilor de a intra în postul de alăptare, numărul conflictelor
dintre viţei în postul de alăptare, pe zile şi perioade etc.). Aceste date sunt stocate electronic, putând fi accesate și
valorificate de către fermier în procesul de creștere a vițeilor.

8.2.2.3 Alăptarea mixtă a viţeilor

Această sistem de alăptare vizează punerea în valoare a avantajelor pe care le prezintă atât sistemul de alăptare
naturală, cât şi sistemul de alăptare artificială a viţeilor.
Sistemul mixt de alăptare a viţeilor presupune alăptarea naturală a viţeilor în primele lor 7 - 14 zile de viaţă, perioadă
după care viţeii sunt alăptaţi artificial până la înţărcare.

11 http://www.lifeonanacreage.com/bucket-calves.jpg
12*** http://www.biotic.com/iddraw.jpg
 Principalul avantaj al acestui sistem de alăptare este acela că se reduce semnificativ numărul afecţiunilor digestive
în primele săptămâni de viaţă ale viţeilor. Unul din dezavantajele acestui sistem este acela că, ulterior, viţeii se obişnuiesc
mai greu cu alăptarea artificială, iar vacile cedează laptele mai greu la muls.
La alegerea sistemului de alăptare şi a metodei de alăptare se vor lua în considerare atât condiţiile concrete din
fermă, cât și avantajele, respectiv dezavantajele fiecărei variante tehnologice în parte.

8.2.2.4. Înţărcarea viţeilor

Înţărcarea vițeilor constă în sistarea administrării dietei lichide (a laptelui sau a substituentului de lapte) în
alimentaţia viţeilor şi furajarea în continuare a vițeilor cu furaje de origine vegetală.
În vederea reducerii stresului de înţărcare şi a riscului de apariţie a tulburărilor digestive la viței se recomandă ca,
din punct de vedere cantitativ, laptele (sau substituentul de lapte) să fie redus progresiv din raţia zilnică a viţeilor, iar
sortimentele de furaje de origine vegetală administrate înainte de înţărcare să fie menţinute în rația furajeră încă 1 - 2
săptămâni după momentul înţărcării vițeilor. De asemenea, se recomandă ca în această perioadă, vițeii să nu fie transferați
în alt adăpost sau în alte spații de cazare.
Reuşita înţărcării viţeilor este condiţionată de obişnuirea timpurie a acestora cu consumul de furaje de origine
vegetală, astfel încât în momentul înţărcării vițeii să-şi poată asigura întregul necesar de substanţe nutritive pe baza
furajelor vegetale consumate.
Vârsta la care se înțarcă vițeii se stabileşte în raport cu sistemul de furajare, cu destinaţia şi sexul viţeilor; astfel, în
practica productivă se aplică următoarele tipuri de înţărcare: înţărcarea foarte precoce, înţărcarea precoce şi înţărcarea
tardivă.
Înţărcarea foarte precoce. În acest caz viţeii sunt înţărcaţi la vârsta de 28 - 35 zile. În perioada alăptării, raţia
furajeră a viţeilor este formată din substituent de lapte (sau, mai rar, din lapte), furaj combinat de tip prestarter şi fân
vitaminic. Viţeii pot fi înţărcaţi atunci când au capacitatea de a consuma zilnic minimum 450 g furaj combinat prestarter
timp de 3 zile consecutiv.
Înţărcarea precoce. Viţeii sunt înţărcaţi la vârste cuprinse între 40 şi 120 de zile. În perioada alăptării raţia furajeră
a viţeilor este alcătuită din lapte (sau din substituenţi de lapte), furaj combinat de tip starter şi fân vitaminic. Viţeii pot fi
înţărcaţi atunci când au capacitatea de a consuma zilnic minimum 700 g furaj combinat starter, timp de 3 zile consecutiv.
Înţărcarea tardivă. Are loc la vârsta de 6 - 7 luni în cazul viţeilor din rasele de carne şi la vârsta de 4 - 5 luni în
cazul viţeilor din rasele de lapte şi mixte. Acest tip de înţărcare se aplică în cazul sistemului clasic de alăptare cu lapte
(lapte integral sau lapte normalizat), amestec de furaje concentrate produs în fermă, fibroase şi suculente.
La înţărcare, viţeii trebuie să aibă capacitatea de a consuma zilnic, în medie, 1,5 - 2 kg furaje concentrate, 2 - 2,5
kg fân şi 3 - 5 kg nutreţuri suculente.

8.2.3. Întreţinerea viţeilor de la naştere şi până la vârsta de 6 luni

Întreţinerea raţională a viţeilor presupune asigurarea unor condiţii optime de adăpostire, de îngrijire corporală şi
asigurarea unui regim adecvat mişcare.
Adăpostirea viţeilor. Întreținerea vițeilor se poate face în adăposturi calde sau în adăposturi reci.
Întreţinerea viţeilor în adăposturi calde. Adăposturile calde sunt adăposturi închise, izolate termic, prevăzute,
sau nu, cu sisteme artificiale de încălzire, iar ventilaţia poate fi naturală sau/și mecanică. Întreţinerea viţeilor în adăposturi
calde se poate realiza în două variante de tehnologice: întreţinerea în profilactoriu şi creşă, respectiv întreţinerea în
maternitate şi creşă.
a). Întreţinerea viţeilor în profilactoriu şi creşă
Profilactoriul reprezintă un spaţiu de cazare climatizat în care sunt adăpostiţi viţeii de la naştere şi până la vârsta
de 15 - 30 de zile.
Profilactoriul face corp-comun cu maternitatea și are același număr de compartimente ca și maternitatea.
Capacitatea de cazare a profilactoriului este corelată cu cea a maternității, cu efectivul de vaci din fermă şi cu sistemul de
programare al fătărilor (Fig. 8.6).
Întreținerea vițeilor în profilactoriu se poate face în boxe individuale sau în boxe colective. Având în vedere că în
primele săptămâni de viaţă viţeii sunt mai sensibili la îmbolnăviri, se recomandă ca întreţinerea acestora să se facă în
boxe individuale.
Principalele avantaje ale întreţinerii în boxe individuale sunt următoarele: înlătură contactul fizic direct între viţei,
limitând în acest fel posibilităţile de răspândire a unor boli şi a suptului reciproc între viţei; de asemenea, viţeii pot fi
supravegheaţi mai uşor.
Întreţinerea vițeilor în boxe individuale prezintă şi unele dezavantaje, legate în principal de investiţiile iniţiale mai
mari şi de productivitatea muncii, care este mai mică. În compartimentul de profilactoriu, boxele individuale sunt dispuse
pe unul sau pe două rânduri şi pot fi plasate la o înălţime de 20 - 30 cm faţă de pardoseală; de asemenea, boxele
individuale pot fi dotate cu roți pentru manevrarea mai facilă, sau pot fi amenajate la nivelul pardoselii profilactoriului (Fig.
8.7).
 Fig. 8.6 - Adăpost maternitate cu profilactoriu13:
A - compartimente maternitate; B - compartimente profilactoriu; C - cameră tampon; D - camere anexă;
1 - stand cu aşternut din paie; 2 - iesle din beton armat; 3 - adăpătoare cu nivel constant; 4 - alee de serviciu,
flancată de rigole pentru purin; 5 - alee de furajare; 6 - boxă individuală pentru profilactoriu

a b

c d
Fig. 8.7 - Boxe individuale pentru viței:
a – boxe suspendate (amplasate în adăpost cu pardoseală continuă)14; b – boxe individuale amplasate în adăpost
cu pardoseală discontinuă15; c - boxe cu sistem local de încălzire (lămpi cu raze infraroșii)16; d - boxe individuale
mobile17

13 RUSOAIE D. – Construcţii zootehnice. Ed. Mirton, Timişoara, 2000

14*** http://www.delaval.com
15*** http://www.dsd-stalinrichting.nl/userfiles/producten/158/DSD_Kalverhuisvesting_eenlingbox_7.jpg
16*** http://www.boerderij.nl/Resizes/560x420/PageFiles/33/62/166233/004_boerderij-image-1492335.jpeg
17*** http://www.dsd-stalinrichting.nl/userfiles/producten/158/DSD_Kalverhuisvesting_eenlingbox_5.jpg
 Principalele dimensiuni ale boxei individuale pentru vițeii din profilactoriu sunt următoarele: înălțimea: 0,9 - 1 m;
lungimea: 1,0 - 1,4 m; lățimea: 0,8 - 1 m.
Boxele individuale pot fi confecţionate din diferite materiale (şipci de lemn, grilaje metalice, panouri din plasă de
sârmă galvanizată ș.a.). Se recomandă ca pereţii laterali ai boxelor să fie executaţi din panouri pline de material plastic
care sunt uşor de dezinfectat şi care înlătură posibilitatea contactului direct dintre viţei. Pardoseala boxei individuale poate
fi executată din şipci de lemn sau din profile metalice (cu interspaţii de 2 cm); pardoseala boxei se acoperă cu un aşternut,
mai subţire, din paie uscate şi curate. În boxele individuale amplasate la nivelul pardoselii se va asigura permanent un
aşternut gros, din paie uscate şi curate.
Pe peretele frontal al boxei individuale se găsesc dispozitivele de fixare a recipientelor / găleţilor pentru alăptare şi
adăpare, precum şi grătarul pentru fân (sau tava pentru fân granulat).
Boxele colective din profilactoriu sunt amplasate la nivelul solului şi au o capacitate de cazare pentru 6 - 8 viţei,
pardoseala este continuă şi acoperită cu un strat gros de paie uscate şi curate.
Pe peretele frontal al boxei sunt amplasate dispozitivele de fixare a recipientelor de alăptare (găleţi sau găleţi cu
sifon şi tetină), jgheabul de furajare. Frontul de furajare al boxei este individualizat prin grilaje metalice cu dispozitiv de
blocare a capului viţelului pe timpul alăptării şi pentru încă cca. 20 de minute după alăptare pentru combaterea suptului
reciproc.
Pentru asigurarea unor condiţii optime de microclimat, profilactoriul este dotat cu un sistem propriu de încălzire
(aeroterme, calorifere, lămpi cu raze infraroşii) şi de ventilaţie. În compartimentele de profilactoriu se va asigura o
temperatură de 14 -18 °C, iar umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 70 – 75%.
Boxele vor fi curăţite zilnic şi dezinfectate periodic. În profilactoriu se aplică un program riguros de igienizare a
boxelor şi a spaţiilor tehnologice aferente, iar starea de sănătate a viţeilor va fi atent supravegheată. Viţeii bolnavi sunt
apatici, nu îşi consumă tainul de lapte, fecalele au o consistenţă moale, au părul zburlit şi aglutinat, respiraţia este
dispneică, prezintă jetaj nazal, tuşesc, au oglinda botului uscată şi caldă, iar coada este murdară de dejecţii. Viţeii cu
asemenea simptoame vor fi luaţi în evidenţă şi se supun, imediat, unor tratamente curative specifice.

b). Întreţinerea viţeilor în creşă. După perioada în care sunt întreținuți în profilactoriu, viţeii sunt transferaţi în creşă,
adăpost în care unde vor fi întreţinuţi până la vârsta de 6 luni.
Adăpostul de tip creşă este compartimentat, în fiecare compartiment fiind amenajate boxe colective, dispuse pe
două rânduri cu o alee centrală de serviciu. Fiecare boxă comunică, prin intermediul unei uşi, cu un padoc situat în afara
adăpostului (padocuri de „însorire”). Padocul este organizat în două zone funcționale, respectiv: o zonă de odihnă protejată
de o copertină (pardoseala este acoperită cu aşternut gros de paie, uscate și curate) și zona de mișcare-furajare, zonă în
care sunt dispuse jgheaburile de furajare și adăpătorile cu nivel constant.
Capacitatea de cazare a unei boxe este de 4 - 8 până la 20 - 25 viţei (în funcţie de vârsta viţeilor şi de mărimea
fermei), asigurând pentru fiecare viţel o suprafaţă de cca. 2 m2/cap.
Pardoseala boxei colective din creșă este continuă. Boxa este organizată în două zone funcţionale, şi anume: zona
de odihnă şi zona de mişcare-furajare.
În zona de odihnă, pardoseala este situată la o înălţime de 15 - 20 cm faţă de pardoseala din zona de mişcare-
furajare. În această zonă, care este astfel dimensionată încât să asigure fiecărui viţel o suprafaţă de odihnă de 1,2 - 1,3
m2, se aşterne un strat gros şi curat de paie.
Zona de mișcare-furajare este situată spre aleea de furajare. Pe peretele frontal al boxei colective se găsesc
dispozitivele de fixare a găleţilor pentru alăptare, precum şi grătarul pentru administrarea fânului sub care se găseşte
jgheabul pentru furaje concentrate şi furaje suculente.
Accesul la găleţile de alăptare este individualizat prin intermediul unor grilaje metalice prevăzute cu dispozitiv de
(auto)blocare a capului viţeilor la frontul de furajare în vederea combaterii suptului reciproc, dar şi pentru imobilizarea
viţeilor în cazul efectuării unor acţiuni sanitar-veterinare. Frontul individual de furajare trebuie să aibă o lăţime de 30 - 35
cm/cap.
În zona de mişcare-furajare sunt amplasate şi adăpătorile cu nivel constant.
În unele variante tehnologice, zona de odihnă a boxelor colective poate fi amenajată cu cuşete individuale de
odihnă, dimensionate în raport cu vârsta şi dezvoltarea corporală a viţeilor. Pardoseala din zona de mişcare-furajare poate
fi de tip continuu, caz în care evacuarea dejecţiilor se face cu ajutorul plugului raclor, sau pardoseala poate fi discontinuă
(de tip “grătar”), situație în care evacuarea dejecțiilor se face hidraulic; această ultimă variantă de evacuare a dejecțiilor
este mai puţin recomandată pentru viţelele de reproducţie deoarece parametrii de microclimat din adăpost se menţin mai
greu în limite optime.
Pentru a favoriza creşterea uniformă a viţeilor, precum şi pentru a optimiza desfăşurarea diferitelor operațiuni
tehnologice specifice, a acţiunilor tehnice şi sanitar-veterinare (alăptare, înţărcare, individualizare, ecornare, cântăriri,
vaccinări), lotizarea și repartizarea viţeilor pe boxe se va face având în vedere vârsta, rasa, masa corporală şi, chiar,
temperamentul viţeilor.
În compartimentele de creşă se vor asigura condiţii de microclimat şi de igienă asemănătoare cu cele din
profilactoriu. Pe timpul sezonului rece, în creşă se va asigura o temperatură de 10 - 12 °C.
 Înainte de populare, compartimentele de creșă și boxele colective trebuie curăţate şi dezinfectate. Primenirea
așternutului și evacuarea gunoiului se face de două ori pe zi. Pereţii interiori ai adăpostului şi ai boxelor se văruiesc
săptămânal, iar lunar se văruieşte întregul adăpost.
c). Întreţinerea viţeilor în maternitate şi creşă. În cazul acestei variante de întreţinere, maternitatea este amenajată
cu boxe pentru cuplul vaca-mamă şi viţel, asigurând o suprafaţă de 6 - 7 m2/cuplu. Viţeii sunt întreţinuţi împreună cu vaca-
mamă în primele 7 - 14 zile de viaţă (aplicând sistemul de alăptare naturală), după care viţeii sunt transferaţi în creşă unde
vor fi alăptaţi artificial.
Întreţinerea viţeilor în adăposturi reci. Adăposturile reci sunt amenajări constructive specifice în care
temperatura şi umiditatea relativă a aerului sunt foarte apropiate ca valoare de cele ale mediului ambiant. Viţeii au
capacitatea de a rezista la temperaturi scăzute, chiar de sub 5 °C, dacă se asigură un aşternut gros şi uscat de paie
curate, iar viţeii sunt furajaţi în mod adecvat.
Întreţinerea viţeilor în adăposturi reci se poate realiza în două variante de tehnologice: întreţinerea în cuşti
individuale amplasate în afara adăpostului şi întreţinerea în adăposturi semideschise.
a). Întreţinerea viţeilor în cuşti individuale amplasate în afara adăpostului. Această variantă tehnologică se aplică
pentru întreţinerea viţeilor de la naştere, sau după subperioada colostrală (de la vârsta de 7 zile) şi până la vârsta de 3
luni.
Cuştile individuale sunt amplasate sub o copertină de protecţie. Pe timpul sezonului rece, pe timp geros, trei din
pereţii copertinei vor fi închişi cu baloturi de paie şi se vor adopta măsuri de prevenire a îngheţării apei din instalaţia de
adăpare. Pe piață există o mare varietate de cuști individuale pentru viței, variante care se deosebesc prin materialul din
care sunt executate, prin dimensiuni și prin inventarul din dotare.
Cuştile individuale se amplasează pe un strat de pietriş (cu grosimea de 15 - 20 cm), pentru drenarea apelor din
precipitaţii. Cuştile individuale pentru viței sunt organizate în două zone funcţionale, respectiv: cuşca propriu-zisă şi
padocul (Fig. 8.8).

Fig. 8.8 – Cuşcă individuală pentru creşterea

viţeilor în afara adăpostului18

Cuşca propriu-zisă este zona de odihnă a viţeilor. Cuştile individuale pentru viței pot fi confecţionate din lemn, din
poliester armat cu fibră de sticlă sau din material plastic, cu dimensiunile de 1,2 m lăţime, 1,5 m lungime şi 1,3 m înălţime.
Indiferent de sezon, în cuşcă se aşterne un strat gros de paie uscate şi curate, care se împrospătează o dată la 2 zile şi
care se evacuează o dată la 3 luni, respectiv după ce viţeii se transferă în „boxa de înfrăţire”.
Cuşca individuală comunică cu padocul printr-o deschidere prin care viţelul are acces liber la padoc şi care,
indiferent de sezon şi de condiţiile climaterice, nu se acoperă.
Padocul cuștii individuale are o suprafaţă de 1 - 2 m2; pereții padocului pot fi confecționați din grilaje metalice, din
panouri cu plasă de sârmă galvanizată, sau din şipci de lemn. Pe peretele frontal al padocului, prevăzut cu sistem de
blocare a capului viţelului, sunt montate dispozitivele pentru fixarea găleţilor de alăptare şi de adăpare, precum și pentru
vasul pentru furaje concentrate; de asemenea, pe unul din pereţii laterali ai padocului este fixat grătarul pentru furaje
fibroase.
După depopularea cuștilor individuale, aşternutul din cuşcă şi din padoc se evacuează, se igienizează boxa şi
panourile din care sunt confecționați pereții padocului, pardoseala din zona cuștii și a padocului se dezinfectează cu var
şi se lasă în repaus biologic (timp de 3 - 5 zile), după care cuşca poate fi repopulată.
„Boxele de înfrăţire” sunt boxe colective, cu o capacitate de cazare de 6 - 8 locuri și sunt prevăzute cu jgheab de
furajare şi cu adăpătoare cu nivel constant. În aceste boxe viţeii rămân până la vârsta de 4 - 5 luni.
Comparativ cu întreţinerea în creşă, întreţinerea vițeilor în cuşti individuale situate în afara adăpostului prezintă o
serie de avantaje şi dezavantaje.
Întreţinerea în cuşti individuale situate în afara adăpostului în perioada alăptării asigură hrănirea, îngrijirea şi
supravegherea individuală a viţeilor, contribuie la fortificarea organismului viţeilor şi la reducerea incidenţei de apariţie a

18*** http://www.delaval-us.com
unor boli (implicit se reduc cheltuielile cu tratamentele medicamentoase). De asemenea, investițiile inițiale sunt mai mici,
iar în cazul apariţiei unor boli infecto-contagioase cuştile se pot muta uşor pe un alt amplasament.
Între dezavantajele acestei variante tehnologice de întreţinere pot fi amintite următoarele: productivitatea muncii
este mai mică; consumul specific pentru creşterea în greutate în sezonul rece (la temperaturi negative), este mai mare
(prin creşterea necesarului de substanțe nutritive pentru întreţinerea funcţiilor vitale); pe timp ploios şi pe durata sezonului
rece condiţiile de muncă pentru personalul de îngrijire sunt mai dificile.
b). Întreţinerea viţeilor în adăposturi semideschise. Adăpostul semideschis are doar trei pereţi, unul dintre pereţii
longitudinali (cel cu expoziţie sudică) lipsind. În interiorul adăpostului sunt amenajate boxe individuale (Fig. 8.9), sau boxe
colective, fiecare cu o capacitate de cazare pentru 6 - 8 viţei.

Fig. 8.9 – Baterii de boxe individuale

amplasate în adăpost semideschis19

Forma constructivă şi dimensiunile boxelor colective sunt asemănătoare cu cele specifice compartimentelor de
creşă. Viţeii pot fi cazaţi în aceste adăposturi imediat după naştere sau după perioada colostrală. În sezonul rece, pe timp
geros peretele liber poate fi obturat parţial cu baloturi de fân sau cu prelate din material plastic. Eventual, în perioadele cu
temperaturi scăzute, la boxele cu viţei nou-născuţi se folosesc pe perioade limitate de timp (în primele 3 zile de viaţă a
viţeilor) lămpi cu raze infraroşii pentru încălzire locală.
În exploatațiile de mici dimensiuni (2 - 4 vaci), viţeii recent-fătați sunt întreținuți în adăpostul vacilor, într-o boxă
amenajată în acest scop.
Îngrijirea corporală şi regimul de mişcare al viţeilor. Îngrijirea corporală (pansajul) vizează îndepărtarea prafului
şi a impurităţilor de pe piele şi păr, prin periere (și țesălare). Cu ocazia pansajului se pot depista şi trata eventualele
afecţiuni ale pielii și a parazitozele externe.
Mişcarea în aer liber contribuie la fortificarea organismului viţeilor şi la dezvoltarea armonioasă a acestora. Pe
timpul verii, viţeii pot fi scoși în padoc încă de la vârsta de două săptămâni; în prima zi sunt ţinuţi afară timp de 20 - 30
minute, durată care se măreşte progresiv, astfel încât la vârsta de o lună viţeii să aibă acces liber în padoc. Padocul este
organizat în două zone tehnologice, respectiv: zona de odihnă și zona de mișcare-furajare (cu jgheab de furajare şi
adăpători).
Pe timpul sezonului cald, pentru viţeii în vârstă de peste 6 săptămâni se recomandă ca mişcarea să se realizeze
pe păşuni special destinate acestei categorii fiziologice, păşuni care trebuie să se afle în imediata vecinătate a fermei. Pe
pășunile destinate vițeilor trebuie să fie amenajate copertine de protecţie sau pâlcuri de arbori, să existe sursă de apă sau
mijloace de asigurare a apei potabile și, eventual, hrănitoare pentru furaje fibroase și pentru furaje concentrate.
Iarna, viţeii pot fi scoși în padoc după vârsta de o lună și numai în zilele fără ploi, ninsoare sau viscol; în funcție de
condițiile concrete de mediu, la început viţeii se ţin în padoc 5 - 10 minute, durată care se măreşte progresiv astfel încât
viţeii în vârstă de 3 luni să poată fi scoşi în padoc timp de 1 - 2 ore zilnic. Viţeii scoși în padoc nu vor fi lăsaţi să se culce
pe pământul rece sau pe zăpadă.
La viței, în perioada alăptării, se recomandă să se execute următoarele operaţiuni tehnice: individualizarea şi
(eventual) ecornarea.

8.3. CREŞTEREA TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE DUPĂ VÂRSTA DE 6 LUNI

Categoria fiziologică “tineret taurin de reproducţie” include toți vițeii (vițele şi tăurași) reținuți pentru reproducție, din
categoria de vârstă de la înţărcare şi până la admiterea la reproducţie.
Tehnologia de creştere a tineretului taurin de reproducție după înţărcare, respectiv hrănirea, adăpostirea şi
îngrijirea corporală a vițeilor se diferenţiază în funcţie de sexul animalelor. Această diferenţiere este determinată de faptul
că obiectivele urmărite în creşterea viţelelor de reproducție şi particularităţile acestui proces nu sunt identice cu cele

19*** http://gentemann.eu/files/gentemann.eu/Calf%20Housing/calf_housing_04.jpg
specifice tăuraşilor de reproducţie. Având în vedere aceste considerente se recomandă ca separarea vițeilor pe sexe să
se facă până la împlinirea vârstei de 6 luni.

8.3.1. Tehnologia de creştere a tineretului taurin femel de reproducţie

Prin creşterea raţională a tineretului taurin femel de reproducție, în intervalul de vârstă de la 6 luni şi până la vârsta
de admitere la reproducţie, se urmăreşte realizarea unor sporuri medii zilnice moderate de creştere în greutate, o bună
dezvoltare a aparatului digestiv şi realizarea unei conformaţii corporale armonioase. Tehnologia de creştere a tineretului
taurin femel de reproducție se referă la hrănirea, adăpostirea şi îngrijirea corporală a vițelelor de reproducție.

8.3.1.1. Hrănirea tineretului taurin femel de reproducţie

Hrănirea judicioasă a tineretului taurin femel destinat pentru reproducţie presupune administrarea unor furaje de
foarte bună calitate, în cantităţi care să asigure realizarea indicatorilor de creştere stabiliţi prin programele de creştere.
Tehnologia de hrănire a viţelelor de reproducție se diferenţiază cu sezonul calendaristic, viţelele fiind grupate în două
grupe (categorii) de vârstă, şi anume: viţele de 6 - 12 luni şi viţele de 12 - 18 luni.
Necesarul de substanţe nutritive pentru tineretul taurin femel de reproducție, pe categorii de vârstă şi în funcţie de
sporul mediu zilnic planificat, sunt prezentate în Tabelul 8.8.
În sezonul de vară, baza raţiei furajere o formează din nutreţurile verzi, iar cel mai potrivit regim de hrănire se
realizează prin întreţinerea tineretului taurin femel pe păşune.
Păşunile repartizate viţelelor de reproducţie trebuie să fie de bună calitate şi să nu fie infestate de paraziţi. Dacă
pe păşune nu există pâlcuri de pomi (pentru a asigura umbră), se vor amenaja copertine de protecţie şi se va asigura apa
potabilă, din surse naturale (verificate) sau prin cisterne cu adăpători pentru păşune. În situația în care păşunea nu asigură
cantitatea necesară de furaje verzi, raţia furajeră a viţelelor va fi completată cu nutreţ verde cosit şi administrat la iesle,
eventual cu nutreţuri suculente însilozate şi cu fân.
Consumul mediu zilnic de nutreţ verde este de 15 - 20 kg/zi la viţelele în vârstă de 6 - 12 luni şi de 25 - 40 kg/zi la
viţelele în vârstă de peste 12 luni. În medie, necesarul de furaje verzi pentru întreaga perioadă tehnologică este de cca.
3,2 tone furaje verzi pentru categoria 6 – 12 luni, respectiv de cca. 5,8 tone furaje verzi pentru categoria 12 – 18 luni.
Tabelul 8.8
Norme de hrană pentru tineretul taurin femel de reproducţie
(după Luca I. şi Ştef Lavinia - 2000)
Masa Spor mediu
Vârsta SU PD PDI Ca P Sare
corporală zilnic UN UFL
(luni) (kg) (g) (g) (g) (g) (g)
(kg) (g)
80 600 1,77 2,5 2,4 325 222 20,8 12 7,2
2-3
100 800 2,18 3,2 3,3 416 265 26 15 9
100 600 1,9 2,8 3,0 364 242 23 14 9
3-4
125 800 2,74 3,4 4,0 442 285 28,8 17,5 11,3
110 600 2,3 3 3,1 390 254 24,2 15,4 9,9
4-5
150 800 3,3 3,9 4,6 488 329 33 21 13,5
130 600 2,9 3,3 3,3 412 276 27,3 18,2 11,7
5-6
170 800 3,82 4,1 5,0 492 329 35,7 23,8 15,3
160 600 4,16 3,8 4,1 456 290 30,4 19,2 19,2
6-8
210 800 5,76 5,0 5,6 575 373 39,9 25,2 25,2
190 600 4,94 4,3 4,8 475 329 34,2 19 22,8
8 - 10
260 800 6,67 5,6 6,3 616 410 46,8 26 31,2
220 600 5,72 4,9 5,1 514 348 37,4 19,8 26,4
10 - 12
300 800 7,8 6,2 7,1 651 446 51 27 36
300 600 7,54 5,7 6,3 600 404 45 24 36
12 - 15
400 800 10,4 7,3 8,7 766 518 60 32 48
350 600 8,84 6,2 7,0 620 441 49 28 42
15 - 18
450 800 11,7 7,7 9,5 770 550 63 36 54

La viţelele din categoria de vârstă 6 - 12 luni se administrează suplimentar un amestec de furaje concentrate, în
cantitate de 1 - 1,5 kg/zi (cca. 225 kg/perioadă).
În cazul fermelor care nu dispun de păşuni, furajele verzi se administrează la iesle, în padocuri largi prevăzute cu
umbrare sau copertine de protecţie şi adăpători.
În sezonul de iarnă, raţia furajeră zilnică pentru viţelele din categoria 6 - 12 luni este formată din 3 - 4 kg fân (cca.
650 kg/perioadă, din care 50% fân de leguminoase), 10 - 15 kg suculente conservate (cca. 2,3 tone/perioadă - porumb
însilozat, semisiloz, semifân, sfeclă furajeră) şi 2 - 2,5 kg amestec de nutreţuri concentrate (cca. 400 kg/perioadă). La
tineretul taurin femel în vârstă de peste 12 luni, raţia furajeră zilnică este alcătuită din 5 - 6 kg fân, chiar de graminee (cca.
1 tonă/perioadă), 15 - 20 kg furaje suculente conservate (3,2 tone/perioadă); dacă furajele de volum sunt de calitate
inferioară, rația furajeră zilnică va fi suplimentată cu 1 - 1,5 kg amestec de furaje concentrate (cca. 230 kg/perioadă). Dacă
furajele suculente conservate sunt reprezentate de porumb însilozat, se recomandă ca fânul administrat să fie de
leguminoase.
În perioada de pregătire a viţelelor pentru admitere la reproducţie se recomandă suplimentarea rației furajere atât
sub aspectul valorii energetice a acesteia, cât, mai ales, a nivelului proteic şi mineral prin creșterea cantităţii de furaje
concentrate din raţie.
Indiferent de sezon, în amestecul de furaje concentrate se adaugă 60 - 80 g amestec mineral, amestec care să
asigure 35 g calciu, 20 g fosfor şi 20 - 25 g sare de bucătărie.
Indiferent de sezonul calendaristic se recomandă ca pentru tineretul taurin femel de reproducție apa potabilă să se
asigure la discreţie.
8.3.1.2. Întreţinerea tineretului taurin femel de reproducţie

În sezonul cald se recomandă ca întreţinerea tineretului taurin femel de reproducţie să se facă pe păşune, în tabere
de vară. În tabăra de vară sunt amenajate adăposturi sumare prevăzute cu padocuri de odihnă în care este amplasat
jgheabul pentru furajarea suplimentară a viţelelor şi jgheabul de adăpare. Se recomandă ca păşunea să fie tarlalizată şi
prevăzută cu umbrare naturale (arbori solitari sau pâlcuri de arbori) sau să fie amenajate copertine de protecţie.
Tineretul femel întreţinut pe păşune beneficiază de mişcare liberă şi de influenţa favorabilă a factorilor naturali de
mediu care stimulează metabolismul general, măreşte apetitul, favorizând dezvoltarea armonioasă a viţelelor de
reproducție.
În cazul fermelor care nu dispun de păşuni, întreţinerea viţelelor de reproducție pe timpul sezonului cald se face în
adăposturi specifice pentru aceste categorii fiziologice, adăposturi prevăzute cu padocuri largi în care sunt amenajate
jgheaburi de furajare, adăpători şi copertine de protecţie.
În sezonul rece se recomandă întreţinerea viţelelor în stabulaţie liberă, variantă tehnologică care asigură obţinerea
celor mai bune rezultate atât sub raportul creşterii şi dezvoltării tineretului taurin femel cât şi al productivităţii muncii.
Întreţinerea vițelelor în stabulaţie liberă se poate realiza în adăposturi semideschise (pe aşternut permanent), în
adăposturi închise (pe aşternut permanent sau cu cuşete individuale). În vederea obţinerii unor rezultate tehnico-
economice corespunzătoare, se impune dimensionarea corectă a colectivităţilor de animale, precum şi a diferitelor zone
funcţionale din adăpost şi padoc (zona de odihnă, zona de mişcare-furajare, frontul de furajare, numărul de adăpători etc.).
De asemenea, se va avea în vedere ca lotul de vițele cazat în aceeaşi boxă să fie format din animale cât mai uniforme din
punct de vedere al vârstei şi dezvoltării corporale, toate viţelele fiind ecornate.
Viţelele pot fi întreţinute şi în adăposturi închise în boxe comune (colective), având pardoseala de tip “grătar” şi cu
evacuarea hidraulică a dejecţiilor. Această variantă de întreţinere este mai puţin recomandată deoarece se măreşte
incidenţa afecţiunilor podale şi a accidentelor, gradul de confort pentru animale este mai redus (implicit şi timpul de odihnă),
iar menţinerea igienei corporale precum şi a parametrilor de microclimat în limite corespunzătoare se realizează mai greu.
Pe cât posibil, se va evita întreţinerea legată a tineretului taurin femel de reproducţie.
Indiferent de varianta constructivă adoptată şi de sistemul de întreţinere practicat, adăposturile pentru tineretul
taurin femel de reproducţie vor fi prevăzute cu padocuri largi în care sunt amenajate jgheaburi de furajare, adăpători şi
copertine de protecţie.
În funcţie de sistemul de întreţinere practicat, zilnic se va face pansajul animalelor (prin periere şi ţesălare dacă
viţelele sunt legate) sau, în cazul întreţinerii libere se amenajează posturi de autopansaj cu perii fixe sau cu perii rotative
acţionate de motoare electrice.
Hrănirea şi întreţinerea junincilor. După confirmarea stării de gestaţie, la juninci nu se modifică regimul de
furajare şi de întreţinere. Furajarea se bazează în continuare pe furaje de volum de calitate bună, care să asigure
realizarea unor sporuri medii zilnice moderate, de cca. 500 g.
Dacă starea de întreţinere a junincilor este necorespunzătoare, raţia furajeră zilnică se va suplimenta cu un
amestec de furaje concentrate, în cantitate de 2 - 2,5 kg/zi.
Regimul de furajare precum şi regimul de întreţinere (adăpostire, igienă corporală, regim de mişcare) al junincilor
aflate în ultimele două luni de gestaţie trebuie să respecte aceleaşi principii ca şi cele menţionate în cazul vacilor pe durata
repausului mamar.

8.3.2. Tehnologia de creştere a tăuraşilor de reproducţie

La tăuraşii de reproducţie se urmăreşte ca în intervalul cuprins între vârsta de 6 luni şi până la admiterea la
reproducţie aceştia să realizeze o intensitate cât mai mare de creştere (fără a se îngrăşa), un schelet puternic, o
conformaţie corporală armonioasă şi aplomburi corecte, un temperament vioi şi caracter docil. Realizarea acestor
deziderate presupune respectarea tehnologiei specifice de hrănire şi de întreţinere.

8.3.2.1. Hrănirea tăuraşilor de reproducţie

Raţiile furajere administrate tăuraşilor de reproducţie trebuie să asigure întregul necesar de substanţe nutritive
astfel încât să realizeze sporuri mari de creştere (de peste 1000 g/zi). Rațiile furajere administrate tăurașilor de reproducție
trebuie astfel concepute încât să asigure un ritm accelerat de creștere și de dezvoltare și, în același timp, să nu determine
îngrășarea și nici dezvoltarea exagerată a abdomenului tăurașilor.
La tăuraşii de reproducţie se practică tipul de hrănire moderat voluminos, baza raţiei furajere fiind constituită din
furaje concentrate.
Subnutriţia tăurașilor de reproducție determină reducerea intensităţii de creştere, întârzie apariţia pubertăţii şi
influenţează negativ calitatea materialului seminal.
Regimul de furajare al tăuraşilor de reproducție este diferit, în raport cu modul în care aceştia vor fi folosiţi la
reproducţie. Tăuraşii pot fi destinaţi reţelei de însămânţări artificiale sau pentru reţeaua de montă naturală.
Hrănirea tăuraşilor destinaţi reţelei de însămânţări artificiale. În conformitate cu tehnologia de selecţie a
tăuraşilor de reproducţie, în ţara noastră testarea tăurașilor după performanţele proprii se desfăşoară în staţiuni de testare.
Pentru a beneficia de condiţii asemănătoare de creştere, tăuraşii se afluiesc în stațiunile de testare la vârsta de 4
- 5 luni. Din momentul afluirii şi până la vârsta de 6 luni, tăuraşii se adaptează la noile condiţii de întreţinere şi se obișnuiesc
cu furajele care le vor fi administrate pe perioada testării.
Pentru tăuraşii care se găsesc în perioada testării după aptitudinile proprii pentru producţia de carne (6 - 12 luni)
se aplică tehnologia de hrănire din stoc (cu furaje conservate), pe tot parcursul anului. În acest scop se utilizează raţii
furajere standardizate, administrate „ad libitum”, sub formă granulată sau măcinată. Prin aplicarea acestei tehnologii de
furajare este posibilă compararea performanţelor productive realizate de tăuraşi, indiferent de sezonul calendaristic în
care a avut loc testarea acestora.
În perioada testării după performanţe proprii tăuraşii pot fi furajaţi din stoc prin polidietă. În această situație, raţia
furajeră este formată, în medie, din 3 - 4 kg furaje combinate, 4 - 5 kg de fân şi 5 - 6 kg semifân.
La tăuraşii cu vârsta de peste 12 luni, se programează o intensitate mai mică de creştere în condiţiile menţinerii
condiţiei de reproducţie a animalelor. Raţia furajeră pentru acești tăuraşi este alcătuită din 5 - 6 kg furaje combinate, 4 - 5
kg de fân şi 5 - 6 kg semifân. La această categorie de tăuraşi, pe timpul verii, semifânul poate fi înlocuit cu echivalentul
acestuia în nutreţ verde (10 - 15 kg), cosit și pălit, administrat la iesle.
Hrănirea tăuraşilor destinaţi reţelei de montă. Furajarea acestor tăuraşi se bazează pe furaje obţinute, în
general, în fermă. Raţia furajeră a tăuraşilor în perioada de vârstă 6 - 12 luni este formată din 3 - 4 kg amestec de furaje
concentrate, 3 kg fân de leguminoase şi 5 - 6 kg porumb însilozat. Pe timpul verii, raţia furajeră este alcătuită din 3 - 4 kg
amestec de furaje concentrate şi 10 - 15 kg nutreţ verde.
După vârsta de 12 luni, raţia tăuraşilor de reproducție este alcătuită din 5 - 6 kg amestec de furaje concentrate, 4 -
5 kg fân şi 7 - 8 kg porumb însilozat. Pe timpul verii, porumbul însilozat poate fi înlocuit cu echivalentul acestuia în nutreţ
verde, cosit și pălit, administrat la iesle.
În amestecul de furaje concentrate se introduce un amestec mineral (carbonat de calciu, fosfat dicalcic şi sare de
bucătărie), în cantitate de 50 - 60 g pentru tăuraşii în vârstă de 6 - 12 luni şi 70 - 80 g la tăuraşii în vârstă de peste 12 luni.

8.3.2.2. Întreţinerea tăuraşilor de reproducţie

În staţiunile de testare, tăuraşii sunt întreţinuţi în boxe individuale (cel puţin până la vârsta de 12 luni) cu suprafaţa
de 6 m2. După vârsta de 12 luni, întreţinerea tăurașilor se poate face fie în boxe individuale, similare ca formă şi amenajare
cu cele specifice pentru taurii adulţi, cu suprafaţa de 7 - 8 m2 (Fig. 8.10), fie pot fi întreținuți în sistem legat.
 Fig. 8.10 - Boxă individuală pentru tauri de reproducţie:
1 - padoc; 2 - pat de odihnă, aşternut cu paie; 3 - soclu cu înălţimea de 30 cm; 4 - grilaj din ţevi verticale; 5 - refugiu
pentru îngrijitor; 6 - sifon de pardoseală; 7 - iesle.

Adăposturile pentru tăuraşii de reproducție sunt prevăzute cu padocuri individuale, în care sunt amplasate jgheabul
de furajare (protejat de o copertină) şi adăpătoarea cu nivel constant.
Igiena corporală a tăurașilor de reproducție se realizează prin pansaj zilnic. O atenţie deosebită se va acorda
îngrijirii ongloanelor tăurașilor, care vor fi scurtate şi ajustate ori de câte ori este nevoie.
Zilnic, tăuraşii de reproducție vor executa, timp de 30 de minute, mişcare activă, pe culoare special amenajate sau
la instalaţii electromecanice de tip „carusel”.
Pentru prevenirea accidentelor de muncă, pentru a face posibilă contenţia şi conducerea taurilor, la vârsta de 9 -
12 luni, tăuraşilor li se va monta inelul nazal şi vor fi dotaţi cu căpăstru.
Tăuraşii de reproducție vor fi obişnuiţi cu prezenţa îngrijitorului, cu plimbarea individuală “la baston”, cu intrarea în
sala de recoltare a materialului seminal şi cu saltul pe manechin.
În fermele comerciale, care dețin un număr mic de tăuraşi pentru reproducţie, întreţinerea acestora se face în
adăpost, legaţi la stand sau în boxe individuale. Igiena corporală, regimul de mişcare şi elementele de dresaj ale acestor
tăurași sunt similare cu cele specifice tăuraşilor din staţiunile de testare.