DISCIPLINA:TEHNOLOGII GENERALE ANIMALE

ÎNGRIJIREA ANIMALELOR
În creşterea şi exploatarea animalelor un rol foarte important îl are specialistul care trebuie
să sigure condiţii corespunzătoare de întreţinere a acestora. Asupra organismului animalelor
domestice acţionează simultan condiţiile de mediu naturale (clima, vegetaţia) şi artificiale create şi
asigurate de om (adăposturi, hrană, îngrijire exploatare). Prin crearea unui mediu artificial
corespunzător se poate asigura dezvoltarea normală a organismului animal, menţinerea sănătăţii şi
manifestarea întregii capacităţi productive.
Ştiinta care se ocupă de raportul dintre organismul animalelor şi mediul înconjurător se
numeşte igiena animalelor şi se ocupă cu stabilirea măsurilor corespunzătoare pentru menţinerea şi
întărirea sănătăţii, ridicarea continuă a productivităţii odată cu prelungirea vieţii economice.
Întreţinerea animalelor se referă la asigurarea condiţiilor de viaţă necesare funcţiilor vitale
deci condiţiile care se referă la hrănirea, adăparea, îngrijrea şi adăpostirea animalelor.
Hrănirea animalelor este o operaţiune foarte importantă, de asigurare unei alimentaţii la
nivelul cerinţelor depinde o bună dezvoltare corporală şi menţinerea unei sănătăţi corespunzătoare
care să asigure obţinerea de producţii ridicate şi implicit beneficii econoimice.
Hrănirea animalelor se face pe baza unor norme de hrană stabilite pentru fiecare specie,
categorie de vârstă, sex, stare de îngrăşare şi capacitate productivă şi are la bază elaborarea de raţii
şi reţete furajere.
Raţia (cantitatea de hrană administrată unui animal în 24 de ore) trebuie să fie compusă din
nutreţuri caracteristice fiecărei specii, şi să îndeplinească o serie de condiţii respectiv să fie
suficientă echilibrată şi sănătoasă. Raţia insuficientă duce la slăbirea organismului şi scăderea
rezistenţei la boli, raţia voluminoasă poate provoca o serie de de perturbări la nivelul tubului
digestiv. Se ţine cont în alcătuirea raţiilor de calitatea nutreţurilor respectiv de eliminare a celor care
nu corespund (îngheţate, mucegăite, neprelucrate, plante otrăvitoare). Elaborarea raţiilor se face
ţinând cont de necesarul pentru întreţinerea funcţiilor vitale la care se adaugă cerinţele specifice
unui anumit nivel al producţiilor.
Adăparea animalelor este o activitate care se desăfăşoară zilnic în cadrul exploataţiilor de
animale. Apa destinată pentru consumul animalelor trebuie să fie potabilă la discreţie, curată,
asigurată la timp în condiţii de igienă, şi la temperatura mediului ambiant, cele mai recomandate
fiind adăpătorile automate.
Îngrijirea animalelor se referă în sens larg la asigurarea tuturor condiţiilor de igienă pentru
fiecare perioadă de vârstă şi la fiecare specie în parte.
Igiena corporală cuprinde aplicarea tuturor măsurilor pentru întreţinerea curăţeniei şi a
bunei funcţionări a pielii, copitelor şi coarnelor. Animalele neîngrijite au un aspect neplăcut şi sunt
predispuse la îmbonlăviri.
Pielea este un organ care îndeplineşte funcţii importante pentru menţinerea echilibrului
fiziologic al organismului. Aspectul pielii şi al învelişului pilos oglindeşte starea de sănătate sau de
boală a animalelor.
Principalele funcţii ale pielii sunt: funcţia de protecţie – protejează şi apără organismul
împotriva unor factori de mediu dăunători (frig, arşiţă, lovituri, agenţi microbieni etc.); funcţia de
termoreglare – animalele îşi menţin temperatura constantă a corpului datorită unui mecanism
complet de termoreglare în care pielea joacă un rol important; rol excretor- în piele se găsesc glande
sebacee care secretă o substanţă grasă numită sebum, cu rol în protecţia epidermei, părului şi lânei,
precum şi glandele sudoripare care prin transpiraţie elimină din organism substanţele de
dezasimilaţie; funcţia de sinteză a vitaminei D3 activă; -funcţia tactilă (senzorială) – pielea primeşte
toate excitaţile din mediul exterior, iar acestea sunt transmise la sistemul nervos central şi măduva
spinări.
Numai animalele sănătoase cu piele îngrijită beneficiază la capacitate maximă de funcţiile
enumerate şi de efectele favorabile ale acestora.
Îngrijirea corpului animalului (părului) poartă numele de igiena corporală.
1
 Igiena corporală se realizează prin: pansaj, tuns, băi, îngrijirea copitelor sau a unghiilor.
Pansajul cuprinde o serie de operaţii ce se execută manual cum sunt: buşumarea cu
şomoiogul de paie sau cârpa, ţeselarea, perierea şi ştergerea corpului.
Pansajul are un rol important nu numai în îndepărtarea murdăriei de pe corp, ci şi în
activarea circulaţiei sângelui şi reglarea metabolismului.
Pansajul se foloseşte la speciile de animale cu păr scurt, iar instrumentarul utilizat este
ţesala, peria, ciocanul de lemn, pieptenele, foarfecele, şomoiogul şi buretele, scobitoarea de copită.
Pansajul se face zilnic la taurine şi cabaline, mai rar la porcine iar animalele trebuie
obişnuite cu această operaţiune de la vârste mici.

Buşumatul se efectuează pentru îndepărtarea zonelor puternic murdărite şi se face cu

şomoiogul de paie sau ţesături de diferite texturi.
Ţeselarea reprezintă acţiunea de îndepărtare a murdăriei aderente de piele şi se face cu
ţesala cu care se ţeseală părţile moi de la cap spre coadă, exceptând unghiurile osoase.
cai se practică pieptănatul moţului coamei şi a cozii cu ajutorul unui pieptene special.
se execută cu peria şi se perie părului în sensul aşezări lui, dar şi în răspăr, pentru a îndepărta
praful şi impurităţile; tot cu peria se curăţă unghiurile osoase.
Ştergerea corpului se face cu cârpa (buretele) şi se şterge tot corpul de la cap spre coadă
pentru a îndepărta praful şi a conferi luciul caracteristic.

2
 ţesală perie pieptene foarfece maşină de tuns

Tunderea animalelor este o operaţiune care se execută în scop igienic, economic,

terapeutic sau estetic şi se poate efectua manual sau mecanic, şi este practicat un tuns general şi
unul local şi se poate executa manual sau mecanic.
Tunsul manual se face cu o foarfecă specială acţionată manual şi necesită eforturi fizice
relativ mari, se îndepărtează cojocul, începând de la trenul posterior spre cap.
Tunsul electromecanic se face cu agregate prevăzute cu maşini de tuns.
Tunsul general se execută la ovine pentru recoltarea lânii o dată pe an, iar la cabaline de
două ori pe an se tunde părul din coamă, moţ şi coadă; la bovine se face cu scop igienic şi
terapeutic.
Îmbăierea reprezintă cel mai eficient mijloc de realizare a curăţeniei corporale a animalelor
fiind în acelaşi timp şi o modalitate de prevenire a unor boli. Se aplică cu scop terapeutic în
prevenirea unor parazitoze, în scop igienic şi economic.
Baia poate fi generală sau locală; se poate face în bazine, lacuri, râuri sau prin duşare.
Baia generală se face la ovine pentru prevenirea scabiei şi se face de două ori pe an la
interval de două săptămâni, efectuându-se următoarele operaţiuni tehnice: se umple bazinul cu apă;
se prepară soluţia, adăugând substanţe antiparazitare în concentraţia indicată; se aduc oile pe
platforma din faţa bazinului; fiecare oaie se contenţionează şi se introduce în bazin; se urmăresc oile
în bazin, întroducându-le şi capul în soluţie; se scot din soluţie şi se dirijează spre un loc umbros.
La bovine şi cabaline şi porcine se efctuează îmbăierea în sezonul cald. La scoafele care trec
în maternitate se face baie obligatoriu iar tineretul de reproducţie se duşează zilnic în sezonul cald.
Duşarea este o operaţiune prin care animalele sunt supuse unui jet de apă şi se poate face
mecanic sau manual; se poate face general sau local în funcţie de scop. Astfel, la animalele care se
mulg se efctuează spălarea glandei mamare, zilnic la fiecare mulsoare, pentru animalele care
urmează să fete se face îmbăierea locală a aparatului urogenital odată cu efectuarea decontaminării
cu soluţii. Periodic de face îmbăierea ongloanelor pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor podale.
Îngrijirea şi întreţinerea copitelor şi ongloanelor este obligatorie, afecţiunile de la această
regiune fiind cauza unor pierderi mari de producţie prin scurtarea vieţii economice şi efectuarea
unor tăieri de necesitate.
Ustensilele folosite pentru curăţarea copitei sau onglonului sunt: cleştele de tăiat copita,
cuţitoaia, scobitoarea de copite, foarfeca, răzuitoarea.
Îngrijirea copitelor şi ongloanelor se face cu scopul favorizării aplombului drept şi corect,
operaţiunile încep de la vârste foarte mici prin efectuarea unor operaţiuni zilnice odată cu pansajul
cât şi periodice pentru stabilirea ritmului de creştere de tocire, de apariţie a unor defecte şi
efectuarea unor operaţiuni precum îndepărtarea excesului de corn sau potcovirea în funcţie de
specie.
La cabaline, pentru tineret este necesareă mişcarea zilnică pe păşuni uscate ce asigură forma
normală a copitei; la indivizii adulţi surplusul de corn se taie cu cleştele de tăiat copita; se netezeşte;
se curăţă cu scobitoarea de copită; se dezinfectează copita cu soluţii antiseptice; se asigură
aşternutul uscat, curat o dată pe săptămână. De asemenea, se curăţă, se spală şi se ung copitele cu
unsori speciale; potcovitul se execută numai de către personalul specializat, se curăţă copita şi se
aplică potcoava. Este necesară potcovirea la cabaline la un interval de şase săptămâni.
La bovine se curăţă şi se spală ongloanele; se taie excesul de corn cu cleştele special se
dezinfectează ongloanele cu soluţi antiseptice; se asigură aşternut uscat şi curat; se execută lucrarea
de două ori pe an-primăvara şi toamna.

3
 La ovine, caprine şi porcine se curăţă şi se spală ongloanele, se taie surprusul de corn cu
ajutorul unei foarfece speciale sau cu cleşte de tăiat, se dezinfectează ongloanele cu soluţii
antiseptice şi se asigură aşternut curat şi uscat.
Operaţiunile de curăţare se efectuează la toate speciile după contenţionarea (imobilizarea).
animalului
Altă operaţie este cea de ecornare care se realizează în primele trei zile de viaţă pentru
distugerea mugurilor cornuari.

Îngrijirea animalelor pe perioade de vârstă şi stări fiziologice

Îngrijirea nou născutului şi a tineretului animal în primele 6 luni de viaţă. După fătare,
indiferent de specia de animale, este recomandat ca nou-născuţilor să li se asigure un adăpost
călduros, cu un aşternut corespunzător. Pentru evitarea asfixierii după fătare, cu o cârpă curată se
vor curaţa de mucozităţi nările şi botul, iar în situaţia în care fătul, nu respiră, se recomandă să fie
gâdilat pe nări sau să i se frece nasul. În situaţia că, în continuare, nu respiră, se recurge la respiraţia
artificială (se face apasând ritmic şi atent pe coaste şi în acelaşi timp tragând uşor de limbă). Dacă
ombilicul nu s-a rupt o dată cu expulzarea fătului, se taie cu o foarfecă dezinfectată în alcool de 90º,
la 10-15 cm de abdomen la viţei, 5-6 cm la purcei, 8-10 cm la mânji şi 4-5 cm la miei. Învelitorile
fetale, ca şi celelalte resturi rezultate după fătare se îngroapă.
La taurine după 40-60 minute de la fătare, viţelul trebuie lăsat să sugă la mama sa. Laptele
supt în primele 7 zile de la fătare poartă numele de colostru acesta este o secreţie de culoare
gălbuie, bogată în săruri minerale şi substanţe proteice ce conferă imunitate faţă de multe boli, este
uşor digerabil şi are o acţiune laxativă elimină meconiul care se găseşte în partea terminală a tubului
digestiv al viţelului.
. Alăptarea viţeilor în prima perioadă de viaţă se va face de 4-5 ori pe zi, iar pentru a preveni
îmbolnăvirea lor se va spăla ugerul vacii înainte de supt cu apă caldă, după care va fi şters cu un
prosop curat. După supt, viţelul va fi şters pe bot de toate resturile de lapte, pentru a se preîntâmpina
alterarea colostrului. După 3 săptămâni de la fătare, se introduc în hrana viţeilor nutreţuri
concentrate de bună calitate. Începând cu vârsta de 2-5 zile, pe timp frumos, viţeii vor fi scoşi la
plimbare. Înţărcarea viţeilor se recomandă să se facă la vârsta de 6 luni dar se aplică diferenţiat în
funcţie de tehnologia aplicată.
La ovine primul supt va avea loc în primele 2 ore de la fătare. Mieii care nu sug vor fi ajutati
(aplecaţi) să prindă sfârcul mamelei, mulgând în acelaşi timp laptele direct în gura nou-născutului.
Crescătorul va avea în vedere ca mielul să sugă din 2 în 2 ore, iar după o lună de 3-4 ori pe zi. După
vârsta de 7-8 zile, la miei se administrează, în locuri izolate de mame, un supliment de hrană. După
destinaţia ulterioară a tineretului ovin înţărcarea se va face foarte precoce (după 5 + 10 zile de la
fătare) timpurie (la 40-50 de zile) şi tradivă (la 75 -90 zile).
La caprine în primele 14 zile de la fătare, iezii se hrănesc în exclusivitate cu lapte matern.Se
recomandă, după ce iezii au supt, să se golească bine ugerul de ultimele resturi de lapte, prin
mulgere. Începand cu a treia săptamană de viaţă, iezilor li se asigură suplimentar nutreţuri
concentrate. Înţărcarea iezilor pentru prasilă se face la 3 luni.
La cabaline se recomandă ca, la câteva ore de la fătare, mânzul să fie ajutat de crescător să
sugă. În primele 20 de zile, hrană de baza pentru mânz o constituie laptele matern. Începând cu
vârsta de 20 zile, se recomandă să se introducă în hrana manjilor nutreţuri de bună calitate.
Înţărcarea manjilor se face la varsta de 6 luni.
La porcine în primele zile de viaţă, hrana de bază a purceilor constă în exclusivitate din
laptele matern. După 7-10 zile de la fătare, se poate administra nutreţuri concentrate. Înţărcarea
purceilor se face la vârsta de 2 luni dar diferă în funcţie de scopul urmărit.
Prima perioadă de viaţă este foarte importantă pentru tineretul fiecărei specii, animalul fiind
foarte sensibil şi expus multor factori de risc drept pentru care se acordă o foarte mare importanţă
tuturor condiţiilor de intreţinere; ca lucrări de îngrijire se efectuează zilnic pansajul, scoaterea
animalelor la plimbare, ecornarea la viţei, separarea pe sexe, efectuarea castrării la purcei.
Alimentaţia şi factorii de microclimat joacă un rol decisiv în dezvoltarea animalului.
La toate speciile de animale nou-născutul este ţinut alături de mamă în compartimentul de
maternitate 7-15 zile după care trece în cel de creşă.
4
 Îngrijirea tineretului după înţărcare se face cu foarte multă atenţie şi iau în calcul toate
aspectele legate de asigurarea condiţiilor de mediu, alimentaţie corespunzătoare şi efectuarea
corectă a lucrărilor de întreţinere.
La taurine viţeii după înţărcare se vor întreţine separat pe sexe, femelele în spaţii mai mari
iar masculii în boxe individuale. La porcine se efectuează loturi pe categorii de mărime iar apoi vor
fi separţi funcţie de direcţia de utilizare pentru reproducţie sau pentru îngrăşare, acelaşi lucru este
valabil şi pentru tineretul ovin care va fi lotizat şi repartizat pentru reproducţie şi pentru creştere şi
îngrăşare. Pentru toate aceste categorii tehnica de îngrijire corporală este legată de efectuarea
pansajului zilnic, a îmbăierii sau duşării, deparazitării, verificarea aplomburilor şi ajustarea
ongloanelor dacă este cazul.
La cabaline pansajul se execută zilnic numai în perioada de stabulaţie (iarna), vara acesta
fiind lăsat pe seama factorilor naturali şi se rezumă doar la îndepărtarea impurităţilor ce stînjenesc
animalul. Controlul şi toaletarea copitelor se face obişnuit la 4-6 săptămîni sau ori de cîte ori este
nevoie în cazul corectării unor defecte de creştere ale copitei. Mişcarea se face în cîte două reprize
zilnice de 45-50 minute la tineretul de 1-2 ani şi de o oră la cel de peste doi ani. Exerciţiile se
execută pe categorii de vîrstă, dimineaţa într-un sens şi seara în sens opus (în culoarul de mişcare),
iar efortul trebuie să crească progresiv cu vîrsta. După fiecare repriză de mişcare, obligatoriu se
execută buşumarea şi înlăturarea impurităţilor care pot produce jenă.
Pentru caii de antrenament şi dresaj pansajul şi examinarea atentă a membelor se face de
mai multe ori pe zi, în funcţie de programul efectiv la care este supus tineretul. Dimineaţa se
execută un pansaj sumar şi general, care după efectuarea programului de dresaj sau antrenament se
continuă cu : uscarea transpiraţiei prin buşumare, spălarea membrelor dacă este nevoie şi controlul
copitelor. După programul de după-amiază, se execută un pansaj energic prin buşumare;
îndepărtarea prafului prin periere apoi ştergerea cu o cîrpă curată şi moale, se face controlul
copitelor înlăturîndu-se corpurile străine şi se unge cornul cu unsoare de copită.
Spre deosebire de celelalte categorii de tineret, cel în dresură şi antrenament execută un
program complet diferit, bazat pe un program diferenţiat în funcţie de destinaţie. În această
perioadă, tineretul în dresură şi antrenament este supus la mişcări, exerciţii şi eforturi dirijate,
dozate ca intensitate şi progresive, constituind o reală gimnastică funcţională locomotoare, care
urmăreşte dezvoltarea capacităţii energetice individuale, exprimată prin putere, viteză şi rezistenţă.
La cai ca de altfel la toate speciile de animale se practică şi îmbăierea sau duşarea (poate da
rezultate extraordinare). Un duş complet este o metodă bună pentru a avea un cal superb zi de zi sau
la o prezentare, la un concurs. Spălarea cu multă apă este foarte indicată şi pentru a "recupera' un
cal care vine de la păşune şi care are corpul şi coama pline de noroi şi praf. Iar dacă este prea cald,
duşul ajută la răcorirea calului, degresarea părului şi îndepărtarea prafului pană la piele. Este tentant
să se rezolve problemele de pansaj cu un jet zdravăn, dar duşul trebuie folosit cu moderaţie rezervat
în special în zilele frumoase.

Îngrijirea animalelor pe stări fiziologice şi pe direcţii de exploatare

La toate speciile de animale tineretul este lotizat şi direcţionat funcţie de obiectivele

urmărite pentru reproducţie şi pentru creştere şi îngrăşare. Pentru acest lucru se stabilesc programele
de desfăşurarea ale activităţilor pe fiecare sector în parte.
Indiferent de specie după înţărcare tineretul este separat pe sexe, femelele fiind direcţionate
spre sectorul de reproducţie iar masculii spre creştere şi îngrăşare.
Animalele sunt lotizate în funcţie de greutatea şi dezvoltarea corporală, şi se supun unor
măsuri de îngrijire speciale în special prin asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare care să
permită atingerea unei greutăţi optime în momentul introducerii la reproducţie (75% din greutatea
unui adult) şi evitarea îngrăşării.
După efectuarea însămânţării artificiale care se practică în funcţie de specie şi rasă se
urmăresc animalele pentru diagnosticarea gestaţiei (la taurine la 3 luni). Cele diagnosticate trecând
la categoria fiziologică femele gestante. Pentru animalele gestante indiferent de specia căreia
aparţin se acordă îngrijiri speciale legate de igienă corporală, de alimentaţie, de respectarea

5
obligatorie a programului de mişcare pe timp de iarnă precum şi întreţinerea în aer liber pe perioadă
de vară în vederea obţinerii unui produs de concepţie viguros.
După fătare animalele în lactaţie sunt supuse unor reguli impuse de tehnologia de exploatare
în vederea obţinerii de producţii de lapte la nivelul potenţialului genetic al animalului.
Modul în care sunt îngrijite animalele în special efectuarea programului de mişcare în aer
liber influenţează în foarte mare măsură producţia, sănătatea şi reproducţia.

Cerinţe:
- cunoaşterea principalelor metode prin care se realizează îngrijirea animalelor
- igiena şi îngrijirea corporală pe perioade de vârstă

“Să câştigi este grozav, desigur, dar dacă chiar vrei să faci ceva în viaţă, atunci secretul
este să înveţi să pierzi. Nimeni nu este de neînvins tot timpul. Dacă poţi să te ridici după cel mai
zdrobitor eşec şi să mergi mai departe pentru a câştiga iar, vei ajunge campion într-o bună zi.”