IGIENA ALIMENTAŢIEI ŞI A PĂŞUNATULUI

Pentru menţinerea stării de sănătate şi obţinerea de producţii corespunzătoare

potenţialului genetic al animalelor, este necesară atât asigurarea parametrilor optimi ai factorilor
de microclimat, cât şi cunoaşterea şi respectarea normelor igienice privind alimentaţia raţională.
Alimentaţia este ştiinţa care studiază nutreţurile sub raportul inocuităţii şi valorii nutritive
pe specii şi categorii de animale şi al combinării lor în vederea alcătuirii raţiilor, care conţin
necesarul de substanţe nutritive pentru întreţinere şi producţie. Alimentaţia raţională cuprinde un
complex de reguli şi măsuri care asigură o valorificare superioară a nutreţurilor administrate, în
condiţii de siguranţă pentru sănătatea animalelor, omului şi mediului. Nutreţul este reprezentat de
orice substanţă naturală sau artificială, care are proprietăţi nutritive şi care nu este toxică pentru
animale. Acesta este posibil să nu fie complet şi să nu aibă inocuitate pentru toate speciile de
animale.
Conform Legii zootehniei nr. 72 din 16.01, alimentaţia animalelor se referă la: producerea, recoltarea,
depozitarea, conservarea şi valorificarea plantelor de nutreţ; fabricarea, comercializarea şi utilizarea
nutreţurilor combinate, precum şi a altor preparate din producţia internă sau din import; producerea şi folosirea
biopreparatelor furajere; stabilirea raţiilor şi normelor de furajare în funcţie de tehnologia de creştere şi
exploatare a animalelor.
6.1 ALIMENTAŢIA RAŢIONALĂ A ANIMALELOR

Furajarea animalelor este o verigă importantă în lanţul alimentar uman. Garanţia

inocuităţii şi siguranţei alimentelor de origine animală o reprezintă furajarea raţională. Pentru
asigurarea unei alimentaţii raţionale se impune aplicarea unor principii igienice generale cu
privire la:

- elaborarea raţiilor;
- modul de administrare a raţiilor;
- volumul raţiilor;
- continuitatea în aportul de substanţe nutritive;
- constanţa compoziţiei raţiei;
- calitatea nutreţurilor;
- asigurarea frontului optim de furajare,
- cantitatea fiecărui tain;
- ordinea administrării nutreţurilor;
- modul de administrare a nutreţurilor şi a reţetelor;
- estimarea consumului nutreţuri şi a valorificării hranei.

Elaborarea raţiilor

Raţia este reprezentată de un amestec de nutreţuri, care trebuie să asigure necesarul de

substanţe nutritive pentru 24 ore, în vederea menţinerii funcţiilor vitale şi asigurarea producţiei
corespunzătoare speciei şi categoriei de animale.

1
 Raţiile trebuie formulate de către persoane competente, ce deţin cunoştinţe temeinice de
fiziologia nutriţiei şi legislaţia ce reglementează acest domeniu de activitate.
Pentru alcătuirea raţiilor se utilizează sortimente variate de nutreţuri, a căror calitate se
determină prin analize de laborator. Aceste analize vizează nu doar compoziţia chimică (valoarea
nutritivă) ci şi salubritatea, în mod special nivelul poluării cu micotoxine, conţinutul în
histamină, metale grele, substanţe antinutritive, etc. Nutreţurile folosite trebuie să fie de bună
calitate, neimpurificate, nalterate, nemucegăite, neângheţate, fără corpi străini, plante sau seminţe
toxice, neatacate de paraziţi animali, fără germeni patogeni sau elemente parazitare. Utilizarea de
nutreţuri corespunzătoare sub aspect calitativ şi igienico-sanitar este esenţială pentru menţinerea
apetitului animalelor şi evitarea tulburărilor de nutriţie şi metabolism.
Poluarea cu micotoxine - consecinţă a poluării mediului şi a schimbărilor climatice – este
răspândită pe o arie extrem de largă pe Glob. Pentru determinarea cantitativă a micotoxinelor
din nutreţuri în 15 minute se aplică tehnicile ELISA (bazate pe chemiluminiscenţă) (fig.6.1).
Aceste tehnici pot fi executa fără dificultate şi în laboratoarele uzinale, de către persoane cu o
pregătire minimă.

Fig. 6.1 Sistem Elisa cu sistem de placă bazat pe chemiluminiscenţă

La nivelul fabricilor de nutreţuri combinate se elaborează reţete de nutreţuri combinate, în

special pentru granivore. La nivelul fermelor se stabilesc raţii pentru animalele erbivore.
Regimul de alimentaţie cuprinde nutreţurile utilizate, orele de distribuţie a tainurilor,
ordinea de administrare a diferitelor nutreţuri, cantităţile de nutreţuri pe tain şi se elaborează în
funcţie de planul de creştere şi schema de alimentaţie. Animalele îşi creează reflexe condiţionate
faţă de un anumit regim de alimentaţie, reflexe care favorizează digestia şi valorificarea hranei.
Schimbările bruşte ale regimului de alimentaţie (înţărcarea tineretului, trecerea de la stabulaţie la
păşunat şi invers, introducerea de nutreţuri noi în raţie) reprezintă un factor de stres pentru toate
categorile de animale. Din acest motiv, schimbările în regimul de alimentaţie trebuie făcute
treptat, pentru obişnuirea animalelor şi pregătirea microflorei digestive.

Modul de administrare a raţiilor

2
 Raţiile se administrează după un program strict, corelat cu tehnologia de creştere.
Respectarea programului de administrare a hranei asigură îmbunătăţirea digestiei şi implicit o
stare de sănătate normală, conversia ridicată a hranei, precum şi formarea reflexelor condiţionate
şi prevenirea tulburărilor de comportament
Raţiile pot fi administrate ad libitum (la discreţie) sau restricţionat, o dată pe zi sau în mai
multe tainuri. Numărul de tainuri se stabileşte în funcţie de caracteristicile speciei şi categoriei de
animale, natura şi modul de preparare a nutreţurilor, ca şi de tehnologia utilizată.
Ţinând cont de particularităţile fiziologice ale valorificării hranei la femele şi masculi, în
unele sectoare (ca de exemplu creşterea industrială a păsărilor) se practică administrarea hranei
diferenţiat pe sexe.
Pentru o bună digestie şi valorificare a hranei prezintă importanţă şi ordinea de
administrare a nutreţurilor şi apei; pentru erbivore se recomandă ca nutreţurile să fie admistrate
în următoarea ordine: fibroase-apă-concentrate.
Înainte de administrarea nutreţurilor se goleşte total frontul de furajare (hrănitori,
jgheaburi, etc.) pentru a evita alterarea nutreţului şi ingestia selectivă.
Temperatura mediului ambiant are influenţă directă asupra apetitului şi valorificării
hranei: atunci când temperatura mediului ambiant este sub zona de confort, consumul de hrană
creşte, pentru a asigura energia necesară proceselor de termogeneză; la temperaturile mediului
ambiant sub zona de confort termic, apetitul scade, determinând şi scăderea producţiei.
In sezonul cald nutreţurile se administrează în perioadele zilei cu temperaturile cele mai
reduse (noaptea sau dimineaţa) şi se suplimentează frontul de furajare, pentru a asigura accesul
simultan al tuturor animalelor la hrană. În sezonul rece, înainte de a fi administrate, nutreţurile
trebuie aduse la o temperatură convenabilă organismului (cu precădere laptele şi substituienţii
din lapte).

Volumul raţiilor

Volumul raţiei trebuie corelat cu specia şi categoria de animale, şi implicit cu volumul

tubului digestiv, tipul de digestie şi starea fiziologică,
Un volum prea ridicat al raţiei formate din nutreţuri fibroase şi grosiere supraâncarcă
tubul digestiv, perturbă digestia, jenează respiraţia şi oboseşte cordul. Raţia prea voluminoasă
poate produce avort mecanic prin compresarea uterului, la femelele gestante, iar la tineret poate
determina un exterior defectuos, cu “abdomen de paie.”
Un volum prea mic al raţiei determină digestia rapidă a hranei, urmată de o stare de
nelinişte a animalelor, care acuză senzaţia de foame şi consumă aşternutul.
În general, la vacile în lactaţie volumul raţiei este mai mare faţă de reproducătorii masculi
(în special la armăsari şi tauri), la care se administrează raţii cu volum mai redus, pentru a-i
menţine mai supli.
Administrarea unui volum optim al raţiei asigură valorificarea optimă a nutreţurilor şi
evită apariţia tulburărilor gastrointestinale sau de reproducţie.

Continuitatea în aportul de substanţe nutritive

Necesarul de substanţe nutritive trebuie asigurat în mod continuu, organismul animal

fiind consumator de energie chiar şi în condiţiile de inactivitate aparentă.

3
 Respectând principiul continuităţii în aportul substanţelor nutritive se evită stresul
alimentar şi se asigură condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea digestiei, determinând reducerea
indicelui de consum şi evitarea tulburărilor digestive.
Aportul discontinuu al hranei determină reducerea până la sistarea producţiei, urmate de
consumarea rezervelor de lipide şi vitamine liposolubile din organism. Deoarece rezervele de
glucide, proteine şi vitamine hidrosolubile sunt minime, aportul discontinuu al hranei determină
un dezechilibrul nutritiv, urmat de stări de stres alimentar.
Stresul alimentar implică eforturi de adaptare pentru echilibrarea funcţiilor vitale, urmate
de scăderea rezistenţei generale a organismului faţă de agresiunile externe. Aceste dezechilibre
ale funcţiilor vitale pot fi reversibile sau ireversibile. In cazul dezechilibrelor reversibile,
restabilirea funcţiilor vitale se poate asigura printr-un nou aport alimentar echilibrat. Pierderile
de producţie induse de discontinuitatea în alimentaţie sunt ireversibile şi nu pot fi compensate
printr-un aport alimentar ulterior, indiferent de nivelul acestuia.
Consumul exagerat de hrană după pauze în alimentaţie determină apariţia de tulburări
digestive şi accidentarea animalelor, ca urmare a aglomerării la linia de furajare.

Constanţa compoziţiei raţiei

Constanţa compoziţiei raţiei şi trecerea treptată de la un regim alimentar la altul prezintă

importanţă pentru toate speciile de animale.
La rumegătoare, microorganismele specifice tubului digestiv (bacterii şi protozoare)
favorizează transformarea nutreţurilor ingerate în substanţe nutritive uşor asimilabile.
Menţinerea constanţei compoziţiei raţiei asigură capacitatea optimă de activitate a acestor
microorganisme. Prin schimbarea bruscă a regimului alimentar se pot genera perturbări
importante în mecanismul de digestie, ca urmare a dezvoltării insuficiente a microflorei
digestive.
Astfel de fenomene apar primăvara, în perioada de trecere la furajarea cu masă verde şi
toamna, în perioada de trecere la furajarea cu nutreţuri conservate.
Introducerea de nutreţuri noi în raţie(de exemplu ureea) trebuie să fie făcută treptat,
pentru evitarea intoxicaţiilor.

Calitatea nutreţurilor

Calitatea nutreţurilor prezintă importanţă pentru menţinerea stării de sănătate a animalelor

dar şi pentru protecţia consumatorilor produselor de origine animală.
În alimentaţia animalelor este interzisă administrarea nutreţurilor de calitate
necorespunzătoare: mucegăite, alterate, infestate cu acarieni şi insecte sau care conţin corpi
străini, plante sau/şi diferite substanţe toxice. Salubritatea furajelor se determină în laboratoarele
autorizate.
Raţiile pentru animale se elaborează pe baza valorilor nutritive ale nutreţurilor
determinate prin analize privind compoziţia chimică a acestora. Elaborarea raţiilor pentru
animale numai pe baza valorilor nutritive a furajelor luate din literatura de specialitate, este
contraindicată.

Asigurarea frontului optim de furajare

4
 Tehnologiile de creştere pentru toate speciile de animale indică respectarea frontului
optim de furajare. Respectarea acestei cerinţe este esenţială pentru evitarea aglomerărilor din
dreptul locului de acces pentru consumul de nutreţ (din iesle, jgheaburi, hrănitori) ca şi a luptei
intraspecifice pentru supravieţuire, care influenţează negativ eficienţa creşterii animalelor.
Dimensiunea optimă a frontului de furajare este determinată de sistemul de alimentaţie. În
sistemul de administrare a hranei la discreţie animalele consumă hrana prin rotaţie, frontul de
furajare având dimensiuni mai mici faţă de sistemul de furajare restricţionat, la care întregul
efectiv consumă hrana în acelaşi timp.
Subdimensionarea frontului optim de furajare poate fi relativă şi absolută.
Subdimensionarea relativă este generată de nerespectarea densităţii tehnologice (număr de
animale/m2) şi de furajarea discontinuă. Subdimensionarea absolută este consecinţa proiectării
defectuoase a frontului de furajare, sub nivelul tehnologic recomandat.

Cantitatea fiecărui tain

La toate speciile de animale raţia se împarte în tainuri egale cantitativ, indiferent de

modalitatea de distribuire a hranei: manuală, mecanică sau computerizată.
Ora de administrare a tainurilor trebuie respectată în fiecare zi.

Ordinea administrării nutreţurilor

Pentru a se asigura ingestia tuturor nutreţurilor incluse în raţie, acestea se administrează în

ordinea inversă a preferinţelor animalelor.
La vacile de lapte sortimentele preferate de nutreţuri se administrează în timpul mulsului,
iar la animale de muncă după administrarea furajelor de volum.

Modul de utilizare a nutreţurilor si a reţetelor

In funcţie de specie şi categoria zootehnică nutreţurile se pot folosi ca atare (fibroase,

grosiere, borhoturi) sau prelucrate: tocate (furajele de volum), măcinate sub formă de făinuri sau
sparte (concentratele), granulate sau peletate (furajele combinate), brizurate (furajele combinate),
melasate, saramurate, etc. Tocarea, mărunţirea, fierberea, saramurarea, melasarea sunt mijloace
de prelucrare a nutreţurilor, ce se aplică în scopul creşterii apetitului animalelor.
Nutreţurile combinate şi concentratele pot fi administrate sub formă uscată, umedă (terci)
sau lichidă.
Nutreţurile combinate se administrează doar la speciile şi categoriile de animale pentru
care sunt fabricate. Nerespectarea acestei reguli determină intoxicaţii şi tulburări de reproducţie
la animale.
La ovine se pot înregistra intoxicaţii cu sulfat de cupru, dacă la acestea se administrează
nutreţuri pentru porci, care conţin această substanţă.
La curci şi porci se pot înregistra intoxicaţii cu salynomicin, în cazul în care la acestea se
administrează nutreţuri pentru broileri de găină, care conţin acest cocidiostatic.
Găinile ouătoare pot fi castrate chimic dacă la acestea se administrează nutreţuri care
conţin zoalen sau ionofori (monenzin, salynomicin).

Estimarea consumului de nutreţuri şi a valorificării hranei

5
 Se estimează că din totalul cheltuielilor de producţie, cheltuielile cu hrana reprezintă 60-
70 %. De aici rezultă că eficienţa economică a creşterii animalelor este în strânsă concordanţă cu
valorificarea superioară a hranei. În acest context este necesară verificarea zilnică a consumului
de nutreţuri şi estimarea indicelui de conversie a hranei.
În fişe tehnologice, se înregistrează producţia zilnică (lapte, ouă), sporul de creştere în
greutate, (apreciat prin cântăriri pe loturi de control semnificative), viabilitatea (prin înregistrarea
numărului de animale moarte).
Starea de sănătate a animalelor se apreciază prin examene clinice sau paraclinice şi prin
urmărirea consumului zilnic de nutreţuri. Refuzul consumului de hrană de către întregul efectiv
de animale este un semnal de alarmă cu trimitere imediată la calitatea nutreţului: acesta trebuie
imediat înlocuit.
Este contraindicată administrarea furajelor la temperaturi nepotrivite (prea ridicate sau
prea scăzute); insuficient omogenizate, în cantităţi care duc la intoxicaţii (uree, sare de
bucătărie), sau care nu corespund speciei/categoriei de animale

Normele de igienă a alimentaţiei se referă la:

- aportul de substanţe nutritive (proteine (aminoacizi esenţiali), glucide, lipide, vitamine

şi microelemente;
- calitatea materiilor prime sau nutreţurilor propriu-zise, care pot fi poluate cu diferite
reziduuri (metale grele, pesticide, nitraţi, nitriţi, etc), dejecţii, mâl, pulberi toxice, mucegaiuri,
produşi de descompunere (în cazul alterării) sau cu micotoxine (în cazul dezvoltării miceţilor,
datorită conservării necorespunzătoare).

Aportul de substanţe nutritive trebuie să fie corespunzător cerinţelor speciei, categoriei

de animale, stării fiziologice a acestora. Administrarea de nutreţuri de slabă calitate, depreciate
sau prin greşeli de dozare-omogenizare, neincluderea unor materii prime sau administrarea de
raţii unilaterale determină deficienţe alimentare, prin carenţa sau excesul unor substanţe
nutritive.
Carenţa de substanţe nutritive determină în general încetinirea ritmului de creştere,
scăderea producţiei, scăderea imunităţii organismului. Excesul de substanţe nutritive determină
pierderi economice, dar provoacă şi diferite tulburări metabolice sau chiar intoxicaţii.

Proteinele

La animalele domestice carenţa în proteine poate fi:

- primară - datorită raţiei deficitare în aceste substanţe;
- secundară - ca urmare a unor maldigestii ori malabsorbţii ce determină utilizarea
parţială a proteinelor în organism.
Carenţa în proteine determină reducerea vitezei de creştere, deprimarea activităţii
glandelor endocrine, deprimarea proceselor regenerative, dereglări metabolice. Carenţa proteică
prelungită provoacă modificarea constantelor sangvine, deprimarea factorilor de apărare
antiinfecţioasă, scăderea capacităţii de producere a anticorpilor, ineficienţa acţiunilor de
vaccinare. La animalele de reproducţie se înregistrează dereglarea funcţională a ovarelor şi
testiculelor, reducerea calităţii spermei, a fecundităţii şi producerea de pui debili, cu viabilitate
redusă.

6
 Excesul de proteine - rar întâlnit şi datorită faptului că este neeconomic - provoacă
tulburări metabolice complexe:
- se modifică raporturile dintre microorganismele tubului digestiv: predomină cele
de putrefacţie, rezultând produşi intermediari care autointoxică organismul;
- determină un consum exagerat de vitamine;
- produce guta viscerală şi articulară la păsări.

Glucidele

Carenţa în glucide – mai rar întâlnită - poate apare ca urmare a încoporării insuficiente de
glucide în raţie sau datorită inactivării florei rumenale ori a enzimelor glicolitice. Starea de
hipoglicemie - foarte periculoasă pentru purcei şi vacile cu producţie ridicată de lapte - poate fi
compensată prin mecanismul de neoglucogeneză. La rumegătoare, prin forţarea neoglucogenezei
se produc corpi cetonici toxici.
Excesul de glucide dereglează mercanismul glicoregulator şi reduce capacitatea
funcţională a ficatului, rinichilor şi muşchilor prin încărcarea glicogenetică a acestora.

Lipidele

Carenţa în lipide determină scăderea rezistenţei organismului la îmbolnăviri, reducerea

greutăţii corporale, dismetabolii, caşexie; apare de cele mai multe ori datorită unor boli (enterită,
micoplasmoză, tuberculoză) însoţite de tulburări de resorbţie a grăsimilor din circulaţia sangvină
şi consumul grăsimilor de rezervă. Sensibilitate deosebită la nivelul lipidelor prezintă păsările,
care îşi reglează necesarul energetic prin consumul de hrană.
Excesul de lipide provoacă infiltrarea grasă a ficatului, sensibilizarea organismului la
intoxicaţii, îngrăşarea, scăderea ouatului; la puii de găină, ca urmare a peroxidării acizilor graşi
nesaturaţi, care se comportă ca antivitamine E, apare diateza exudativă şi encefalomalacia.

Mineralele

Excesul sau carenţa de minerale pot provoca tulburări grave de creştere şi metabolice şi
pot fi determinate de o multitudine de factori:
- carenţa sau excesul raţiei în anumite minerale;
- proporţii nefiziologice între diferite minerale din hrană;
- sinergia între diferite minerale (Fe cu Ca; Se cu As; Ca cu Mn ; Cu cu Zn sau
Mo);
- competiţia între două microelemente, unul înlocuindu-l pe celălalt (As dislocă P;
Co e înlocuit cu Mg; Se dislocă S; Mo şi S dislocă Cu);
- reţinerea anormală a unor microminerale în diferite afecţiuni cu tulburări în
eliminarea cutanată, renală, hepatică sau datorită unor anomalii în cuplarea mineralelor cu
proteinele / enzimele.

Vitaminele

7
 Importanţa asigurării necesarului de vitamine prin hrană este evidenţiată de influenţa
acestora în procesul de creştere, în conferirea rezistenţei organismului la îmbolnăviri, în
determinarea cantităţii şi calităţii producţiilor.
Cu precădere la sfârşitul iernii apar vitaminoze, ca urmare a carenţelor de vitamine în
raţii, sau avitaminoze - datorită lipsei totale a vitaminelor din hrană. Excesul de vitamine în
hrană este semnalat rar. Sensibilitate ridicată la carenţa de vitamine prezintă nou născuţii,
tineretul, animalele de reproducţie şi cele în vârf de producţie.
Necesarul de zilnic vitamine variază în funcţie de specie, vârstă, categoria de producţie
dar şi de acţiunea diferiţilor factori de stres, sau de microclimat. Microclimatul necorespunzător
determină creşterea consumului de vitamine cu până la 100 %, iar parazitozele cu până la 1000
% (după Man, C., 1986). Diferite acţiuni sanitar - veterinare (vaccinări, reacţii imunologice), sau
tehnologice (debecaj, cântăriri, lotizări, transfer, transport) impun administrarea suplimentară de
vitamine (de regulă în apa de băut).

Calitatea materiilor prime are influenţă majoră asupra stării de sănătate a animalelor.
Nerespectarea regulilor privind componenţa, recoltarea, conservarea şi prepararea nutreţurilor
poate determina apariţia diferitelor boli de natură alimentară.
Bolile de natură alimentară (intoxicaţii de origine alimentară) pot apare ca urmare a
diferitelor cauze:
- prezenţa în amestecurile de hrană a unor plante sau seminţe toxice;
- contactul nutreţurilor cu substanţe, plante sau seminţe toxice în timpul vegetaţiei,
transportului sau depozitării;
- starea fizică ori sanitară necorespunzătoare a nutreţurilor;
- deficienţe în pregătirea şi depozitarea nutreţurilor înainte de a fi administrate.
Intoxicaţiile de origine alimentară afectează toate animalele care consumă nutreţul
respectiv şi determină un procent ridicat de pierderi din efectiv prin mortalitate.

Principalele grupe de intoxicaţii de origine alimentară apar ca urmare a consumului de:

- nutreţuri atacate de ciuperci şi mucegaiuri;

- nutreţuri atacate de paraziţi animali;
- nutreţuri cu conţinut ridicat de germeni;
- nutreţuri contaminate cu prioni;
- plante care conţin principii toxici.

Intoxicaţiile produse de nutreţurile atacate de ciuperci şi mucegaiuri (micotoxicozele)

Intoxicaţiile produse de nutreţuri atacate de ciuperci şi mucegaiuri (micotoxicozele) pot

afecta toate speciile de animale (fig.6.2). Micotoxicozele sunt entităţi determinate de micotoxine,
agenţi biotici care pătrund în organism odată cu nutreţurile în care au fost elaboraţi de fungii
toxici. Micotoxicozele nu implică prezenţa agentului biotic (fungului) în organismul animal şi
nici în substratul în care a fost elaborată micotoxina. Micotoxinele sunt principii toxici elaboraţi
de toţi fungii, atât cei macroscopici (macromicete) cât şi cei microscopici (micromicete). Fungii
toxici sunt reprezentaţi de mucegaiuri, drojdii, ciuperci, măluri (Coman, I.,1985).

8
 Toate categoriile de nutreţuri (concentrate, grosiere, fibroase, suculente) pot fi atacate de
ciuperci şi mucegaiuri atât în faza de vegetaţie, cât şi în timpul conservării şi depozitării lor
(fig.6.3).

Cele mai frecvente ciuperci şi mucegaiuri care atacă nutreţuri şi produc micotoxicoze sunt
prezentate în tabelul 21.

Pentru a se evita apariţia micotoxicozelor este necesar ca permanent să se efectueze

controlul calităţii nutreţurilor, recondiţionare lor sau chiar neincluderea în raţie a celor afectate
de micotoxine.

Intoxicaţii produse de nutreţuri atacate de paraziţi animali

Nutreţurile pot fi atacate de o serie de paraziţi (fig.6.4), care le degradează şi le reduc

valoarea nutritivă sau le infestează prin produşii de excreţie ori produşii toxici conţinuţi. La
animalele care consumă aceste nutreţuri apar diferite tulburări.
Printre aceşti paraziţi se numără:
- omizile (larvele fluturilor) de frunze de varză şi rapiţă (Pieris brassicae, Pieris rapae);
- căpuşele de cereale (Acarina tyroglyphidae).
- puricii şi păduchii din familia Aphididae, care parazitează unele plante verzi;
- gărgăriţele (Calandra granaria, Calandra oryzae);
Ca măsuri profilactice se impun: dezinsecţia spaţiilor pentru depozitarea nutreţurilor,
conservarea nutreţurilor în condiţii de siguranţă, controlul calităţii nutreţurilor.

Efectul consumului de nutreţuri cu conţinut ridicat germeni

În timpul recoltării, conservării, depozitării sau prelucrării, nutreţurile pot căpăta o

încărcătură ridicată de germeni. La animalele care consumă aceste nutreţuri apar maldigestii,
autointoxicaţii, malabsorbţii, alergii.
Prin consumul de nutreţuri de origine animală infectate cu salmonele - atunci când sunt
incomplet sterilizate - pot apare toxiinfecţii grave.

Tabelul 21
Implicaţiile micotoxicozelor în patologia animală *

Micotoxicoza Specii
Micotoxina Micetul toxigen Efecte primare
produsă receptive
Raţă, curcă, Sindrom hemoragic,
Aspergillus flavus, găină, porc, hepatoză, angiocolită
Aflatoxina Aflatoxicoza
A. parasiticus rumegătoare, proliferativă,
carnivore carcinom hepatic
Gangrena
Butenolidul Fusarium nivale Boală de festucă Taurine extremităţilor
Diaree, slăbire,
Fusarium
Diacetoxiscirpenolul - Taurine hipogalaxie
tricinctum dermonecroză
Cangrenă uscată,
Ergotamina Claviceps purpurea Păsări, porc,
Ergotism tulburări nervoase,
şi derivaţii săi (cornul secarei) rumegătoare infertilitate
Aspergillus Nefropatia cronică
Ochratoxina Porc, păsări Nefroză, hepatoză
ochraceus, micotoxică

9
 Penicilium
viridicatum
Rhisoctonia Salivaţie, diaree,
Slaframina - Rumegătoare poliurrie
leguminicola
Dermatoză,
Pythomyces
Sporidesmina Eczema facială Rumegătoare fotosensibilizare,
chartarum colangiohepatită
Cabaline, Dermonecroză,
Stachibotrys taurine, ovine, gastroenterită,
Stahybotriotoxinele Stahibotriotoxicoza leucopenie, tulburări
alternans porcine,
păsări nervoase
Sindrom
Sindrom hemoragipar Porcine, hemoragipar,
Toxina T-2 Fusarium. spp.
trichotecenic taurine, păsări dermonecroză,
gastroenterită
Ovine,
Penicilium. Spasmofilia Tremurături, ataxie,
Tremorgeni porcine,
cyclopium micotoxică convulsii
taurine, câine
Vomitoxina Fusarium spp. Vomitoxicoza Porcine Emeză, refuzul hranei
Edem vulvar, mamar,
Sindromul estrogenic Porcine,
Zearalenona Gibberella zeae prolaps vaginal şi
micotoxic taurine, păsări rectal
Leucoencefaomalacia Ataxie, orbire,
Neidentificată Fusarium spp. Cabaline leucoencefalomalacie
calului
Stomatită,
ATA (aleucia toxică
Neidentificată Fusarium spp. Om gastroenterită,
alimentară) leucopenie
Ovine,
Phomopsis
Neidentificată Lupinoza micotoxică taurine, Hepatoză, icter
leptostromiformis
porcine
*după Coman, I., 1985

Consumul de nutreţuri însilozate în care se dezvoltă Clostridium botulinum (fig.6.5)

determină apariţia botulismului - o intoxicaţie deosebit de gravă (fig.6.6-6.9).
Pentru prevenirea apariţiei acestor afecţiuni se impune respectarea fluxului tehnologic de
preparare şi conservare a nutreţurilor şi efectuarea controlului calitativ al nutreţurilor înainte de
administrare.

Ordinul nr. 504/2001 privind "stabilirea condiţiilor sanitare veterinare pentru înlãturarea deşeurilor
animale, comercializarea şi prevenirea agenţilor patogeni din furajele care conţin produse de origine animalã
sau peşte" prevede că produsul finit trebuie sã fie liber de Clostridium perfringens, de Salmonella spp. iar
numãrul de enterobacterii trebuie sã fie sub 3 x l02/gram produs.

Fig. 6.2 Animale afectate de Ergotism

10
Fig.6.3 Secară afectată de Claviceps purpurea

Pieris brassicae

Aphididae : Macrosiphum rosae

Acarina tyroglyphidae

Calandra granaria Calandra oryzae

Fig. 6.4 Diferiţi paraziţi care atacă nutreţurile

Fig. 6.5 Clostridium botulinum Fig. 6.6 Rană provocată de Botulism

11
 Fig. 6.7 Botulism: decubit sternal

Fig. 6.8 Botulism:paralizie musculară Fig. 6.9 Botulism : pareză

Efectul consumului de nutreţuri de origine animală contaminate cu prioni

Făina de carne la producerea căreia se utilizează şi ţesut nervos (creier şi măduvă a

spinării) provenit de la vite bolnave de BSE (Encefalopatia spongiformă bovină sau boala vacii
nebune), va fi sigur contaminată cu prioni. Celulele animale conţin în mod normal nişte proteine
numite prioni (fig.6.10).

Prioni (după www.pianetachimica.it) Proteină prionică celulară

forma normală - forma infecţioasă

12
Prioni în interiorul unei strucruri neuronale Vacuole microscopice pe o secţiune dintr-un
umane ţesut nervos afectat de prioni cu aspect
spongiform
Fig. 6.10 Prioni

Unii cercetători consideră că boala vacii nebune este cauzată de o modificare a acestor
proteine. La vacile afectate, proteinele anormale sunt detectate în creier, măduva spinării şi
intestinul subţire. Nu există dovezi care să ateste faptul că aceste proteine anormale se găsesc în
muşchi sau lapte. Proteina prionică ingerată ajunge inclusiv în creierul animalului, unde
"infectează" toate celelalte proteine normale, finalul fiind moartea animalului respectiv. Dacă şi
acest animal este ulterior reciclat, sunt generate şi mai multe proteine prionice, care vor infecta
alte animale. Boala vacii nebune este o afecţiune neurologică fatală, care distruge treptat creierul
şi măduva spinării (sistemul nervos central) la vite.
Specialiştii cred că BSE ar fi apărut în momentul în care Marea Britanie a hotărât, prin
anii '70, să modifice metoda de introducere în nutreţuri a proteinelor de origine animală. Înainte,
la transformarea vacilor şi oilor moarte în făină de carne - utilizată apoi în alimentaţia altor
animale - temperatura folosită era mult mai ridicată. Alte procese, precum extracţia cu solvenţi a
grăsimilor, aveau şi ele un rol important în eliminarea potenţialilor agenţi infecţioşi. Prin
reducerea temperaturii de extracţie şi diminuarea extracţiei grăsimilor, proteinele prionice nu au
mai fost inactivate, astfel că, fie oile infectate cu scrapie, fie vacile purtătoare nesimptomatice de
BSE au fost transformate în nutreţuri şi au condus la izbucnirea unei epidemii. Oamenii nu pot
contacta boala vacii nebune. În cazuri rare, oamenii pot contacta o formă specifică speciei umane
a bolii, numită varianta a bolii Creutzfeldt-Jakob (vCJD) în urma consumului de ţesut nervos
(creier sau măduva spinării) de la vite infectate cu boala vacii nebune. Varianta bolii Creutzfeldt-
Jakob este o afecţiune fatală ce distruge creierul şi măduva spinării.
Nu există dovezi care să ateste faptul că oamenii pot contacta boala vacii nebune prin
consumul de muşchi sau produse lactate. Oamenii afectaţi de vCJD nu pot transmite afecţiunea
către alţi oameni prin contacte obişnuite. (după www.sanatate.org/boli).

Ordinul nr. 20/2002 pentru aprobarea “Normei privind interzicerea utilizãrii anumitor subproduse
animale în furajarea animalelor'' stabileşte cã „ se interzice folosirea pentru producerea de furaje pentru
animalele de fermã a cadavrelor de bovine, porcine, ovine, caprine, solipede, pãsãri domestice, peşti de
crescãtorie şi a altor animale crescute pentru producţie, şi a cadavrelor de animale sãlbatice, de companie, de
circ, de laborator, din grădinile zoologice, de fermă, ucise pentru controlul unor boli şi din motive de bunăstare
sau moarte pe timpul transportului “.

13
 Ordinul nr. 21/2002 cu privire" la unele măsuri de producţie în ceea ce priveşte encefalopatiile
spongiforme transmisibile şi furajarea animalelor cu proteină animală" stabileşte că începând cu 1 ianuarie
2004 „ se interzice folosirea proteinelor animale procesate în furajarea animalelor de fermă care sunt ţinute,
îngrăşate sau crescute pentru producţia de alimente destinate consumului uman. Prin derogare se vor putea
folosi în furajarea animalelor, cu excepţia rumegătoarelor, făina de peşte, gelatina pentru aditivi de acoperire
care nu provine de la bovine, fosfatul dicalcic, proteine hidrolizate, lapte şi produse lactate. In sensul normei,
prin proteine animale procesate se înţelege: făina de carne şi de oase; făina de carne; făina de oase; făina de
sânge; plasma deshidratată şi alte produse din sânge, proteine hidrolizate, făina de ongloane, făina de coarne,
făina de viscere; făina de pene, jumări deshidratate, făina de peşte, fosfatul dicalcic, gelatina şi alte produse
similare, incluzând amestecurile, furajele, aditivii furajeri, precum şi premixurile ce conţin aceste produse.
Ordinul Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 23/2002 pentru aprobarea formei sanitare
veterinare de stabilire a listei cuprinzând ingredientele a căror utilizare este interzisă în nutreţurile combinate
prevede că: se interzice folosirea în nutreţurile combinate a fecalelor, urinei, conţinutului separat al tractului
digestiv; pieilor tratate cu substanţe; seminţelor şi a altor materii de înmulţire a plantelor supuse tratamentelor
fitosanitare: lemnul, rumeguşul şi alte materii derivate din lemn tratate chimic pentru protecţia sa; deşeurile
obţinute din procesul de epurare a apelor reziduale; resturile menajere cu excepţia celor de origine vegetală;
ambalajul produselor agroalimentare; proteinele derivate din ţesuturile de la mamifere pentru rumegătoare cu
excepţia laptelui şi produselor din lapte, gelatinei fosfatului dicalcic. derivat din oase degresate, plasmă
deshidratată şi alte produse sangvine, proteinele hidrolizate cu o greutate moleculară mai mică de 10000 dai
toni provenite din piei tăbăcite şi netăbăcite provenite de la animale tăiate sub control veterinar oficial, din
unităţi care realizează un program de autocontrol - HACCP (Analiza riscului şi a punctelor critice pentru
controlul lor).

Intoxicaţii produse prin consumul de plante care conţin principii toxici

Consumul în anumite condiţii şi cantităţi a plantelor care conţin principii toxici (fig.6.11)
determină diferite intoxicaţii la animale. Unele plante pot fi periculoase doar în stare verde, altele
îşi menţin toxicitatea şi după conservare. În general animalele ocolesc plantele toxice de pe
păşune, dar nu le pot evita pe cele ajunse în nutreţurile administrate în adăpost. Posibilitatea
consumului de plante care conţin principii toxici apare şi atunci când animalele prezintă
sindromul de pică (pervertirea gustului) ori când sunt foarte flămânde sau păşunea este slabă.
Prezentăm mai jos principalii principii toxici, care, prin consumul plantelor în care se
regăses, provoacă intoxicaţii:

- saponinele, prezente în plante din genurile Saponaria (saponaristoxine); Arenaria;

Arum (aronina); Agrostema (githagina);
- alcaloizii, conţinuţi de unele specii de plante din genurile Aconitum (aconitina);
Colchicum (colchicina); Delphinum (delfina); Equisetum (palustrina, cidul aconitic); Lupinus
(lupinina, lupidinina); Nicotiana (nicotina, nicoteina); Papaver (papaverina, morfina, tebaina);
precum şi plantele: Atropa belladona (beladonină, hiosciamină); Conium maculatum ( coniina);
Datura stramonium (atropina);
- glucozizii, prezenţi în plante din genurile Adonis (adonidozidul); Bryonia (bryonina);
Convolvulus (convolvulina); Digitalis (digitalină, gitalină, gitoxină); Gratiola (gratiolina); Iris
(iridina).

14
 - alcaloizi şi glucozizi din plante ce aparţin genurilor Cuscuta, Solanum, Taxus,
Xanthium;
- protoanemonina, prezentă în plante din genurile Anemone, Caltha, Clematis,
Ranunculus;
- nitrilglucozizii (cianogene) prezenţi în plante din genurile Sorghum, Poa, Holcus,
Pisum, Phaseolus, Linum, Vicia, miezul sâmburilor unor fructe (caise, piersici, vişine);

Atropa belladona Datura stramonium

Conium maculatum Aristolochia clematitis (mărul lupului)

15
 Lăsniciorul conţine glucoalcaoizi cu structură steroidică :
solanina, solasodina, solamargina, solanigrina, etc.
In caz de intoxicaţii, principalele simptome se manifestă
prin greaţă, vomă, dilatarea pupilei, halucinaţii vizuale,
transpiraţtie si diureză crescută,tulburări ale sistemului
nervos central. Urmează paralizia şi tulburări
respiratorii, adinamie, colaps, moarte.

Solanum dulcamara( Lăsniciorul)

Fig.6.11 Plante care conţin principii toxici

- tioglucozizii, prezenţi în plante din genurile Armoracia, Brassica, Capsella, Raphanus,

Sinapis.
- taninul, conţinut de diferite specii de plante din genurile Glechoma; Symphytum,
Qvercus, familia Polypodiaceae;
- toxalbuminele - conţinute de plante din genurile Ricinus şi Robinia;
- diferiţi principii toxici conţinuţi de plante din genurile Melilotus, Mercurialis, galega,
Euphorbia, Rumex;
- principii fotodinamici prezenţi în plante precum: hrişca, sunătoarea, porumbul verde,
lucerna, trifoiul, meiul, ştirul, lathyrus.
Intoxicaţii cu pesticide şi alte substanţe toxice

Unele intoxicaţii la animale pot apare ca urmare a consumului de plante tratate cu erbicide
sau insecticide, sau impurificate cu substanţe decontaminante, raticide, toxice minerale (arsen,
cupru, plumb, zinc). Consumul nutreţurilor poluate cu săruri de cupru provoacă intoxicaţii grave
la oi şi peşti, iar nutreţurile cu conţinut ridicat de clorură de sodiu provoacă intoxicaţii la păsări şi
porci.
Pentru prevenirea acestor intoxicaţii trebuie acordată o atenţie deosebită manipulării şi
administrării substanţelor toxice şi evitarea scoaterii la păşune a animalelor după acţiunile de
tratare cu astfel de substanţe.

16