MODULUL II: BAZELE CREŞTERII ANIMALELOR

FIŞĂ DE DOCUMENTARE
APARATUL DIGESTIV
Prelucrarea şi transformarea substanţelor nutritive reprezintă o funcţie fundamentală
denumită digestie şi este îndeplinită de un ansamblu de organe, care în totalitate alcătuiesc aparatul
digestiv.
Forma tubului digestiv este a unui tub continuu, cu calibrul neuniform si flexat, ce porneste de la
nivelul orificiului bucal si se termina la anus.
Organele tubului digestiv sunt plasate astfel:
Unele dintre ele înaintea diafragmei – prediafragmetice
Altele înapoia diafragmei – postdiafragmatice.
A. ORGANELE PREDIAFRAGMATICE sunt reprezentate de :
 Cavitatea bucală (limba şi dinţii)
 Faringele
 Esofagul
a) Cavitatea bucală:
Este prima porţiune a tubului digestiv, cu funcţii multiple: prehensiune, masticaţie, deglutiţie,
apărare, atac, respiratorie şi în fonaţie.
Prezintă:
- O deschidere anterioară (orificiul bucal)
- Doi pereţi laterali (obrajii)
- Un plafon (bolta palatină)
- Un planşeu pe care este fixată limba
- O deschidere posterioară buco – faringiană
- Organe de prehensiune şi masticaţie (dinţii şi glandele salivare)
Limba: este un organ musculos, extrem de mobil, cu rol important în: prehensiunea alimentelor,
insalivaţie, masticaţie, deglutiţie în fonaţie şi este suportul receptorilor gustativi.
Este împărţită anatomic în: vârf, corp şi bază.
Mucoasa linguală este acoperită de un epiteliu stratificat pavimentos care prezintă numeroase
papile cu rol mecanic sau gustativ.
Dinţii: Sunt structurile anatomice cele mai dure, specializate pentru prehensiunea şi masticaţia
nutreţurilor. Toţi dinţii se găsesc amplasaţi în alveolele dentare , săpate pe marginile oaselor
maxilar, incisiv (arcada superioară) şi mandibula (arcada inferioară). Animalele nu se nasc cu toţi
dinţii. Dinţii cu care se naşte animalul poartă denumirea de dentiţie de lapte, iar după ce ei sunt
înlocuiţi poartă numele de dentiţie definitivă (excepţie face iepurele , la care dentiţia nu se schimbă,
deci are de la naştere dentiţie permanentă)
 După forma coroanei şi rolul lor, dinţii se diferenţiază în:
a) incisivii: sunt aşezaţi în partea anterioară a arcadelor dentare
b) caninii: sunt plasaţi caudal incisivilor, au o formă conică uşor recurbată.
Sunt specializaţi pentru sfâşiere.
c) Premolarii: sunt plasaţi caudal caninilor
d) Molarii sau măselele: plasaţi caudal premolarilor, sunt dinţii cei mai
voluminoşi, specializaţi pentru masticaţie. Un molar mai masiv decât toţi
ceilalţi poartă denumirea de măsea carnasieră.
Dinţii prezintă diferenţieri de la o specie la alta, după cum urmează:
- Calul are şase incisivi pe fiecare maxilar, iar caninii sunt prezenţi numai la mascul;
- Rumegătoarele (bovinele, ovinele, caprinele) nu au incisivi pe maxilarul superior (sunt
înlocuiţi cu un burelet gingival), dar sunt în număr de opt pe maxilarul inferior. Caninii
lipsesc.
 - Porcul are incisivi pe cele două maxilare, caninii sunt foarte puternici, ieşind din cavitatea
buclă la masculii în vârstă.
- Iepurele are pe maxilarul superior patru incisivi dispuşi pe două rânduri, iar pe maxilarul
inferior are numai doi incicivi. Caninii lipsesc.
Formula dentară: este exprimarea cifrică a incisivilor (I), caninilor (C), premolarilor (PM) şi
molarilor (M), sub formă de fracţie, la numărător fiind dentiţia de pe arcada superioară, iar la
numitor, dentiţia de pe arcada inferioară.
Cal:

3–3 1–1 3–3 3–3

I ; C ; PM ; M = 40 dinţi
3–3 1–1 3–3 3–3
Rumegătoare:

0–0 0–0 3–3 3–3

I ; C ; PM ; M = 32 dinţi
4–4 0–0 3–3 3–3
Porcul
3–3 1–1 4–4 3–3
I ; C ; PM ; M = 44 dinţi
3–3 1–1 4–4 3–3

Iepurele:

2–2 0–0 3–3 3–3

I ; C ; PM ; M = 28 dinţi
1–1 0–0 2–2 3–3

b) Faringele:
 Este un organ cavitar, situat înapoia cavităţii bucale şi a celor nazale, înaintea laringelui şi
esofagului;
 Are o structură musculo-membranoasă;
 Porţiunea anterioară (prefaringele) aparţine aparatului respirator, iar porţiunea posterioară
(postfaringele) este comun aparatelor digestiv şi respirator; prin acest segment calea aeriană
coboară din cavităţile nazale în laringe, iar calea digestivă urcă din cavitatea bucală în esofag.
c) Esofagul:
 Este un organ tubular musculo-membranos, situat între faringe şi stomac, în care se deschide
printr-un orificiu numit cardia;

B) ORGANELE POSTDIAFRAGMATICE sunt reprezentate de:

 Stomac
 Intestinul subţire
 Intestinul gros
a) Stomacul:
 Este primul segment al tubului digestiv postidiafragmatic, situat în continuarea esofagului,
plasat în cavitatea abdominală între esofag şi intestinul subţire.
 Comunică cu esofagul prin cardia şi cu intestinul subţire, printr-un orificiu numit pilor.
 După cum este format stomacul, animalele se pot împărţi în: monogastrice şi poligastrice.
  Animalele monogastrice au stomacul simplu, unicompartimentat (calul, iepurele şi
carnasierele)
 Animalele poligastrice au stomacul format din patru compartimente, şi anume: rumen, reţea,
foios şi cheag. Rumenul este cel mai mare compartiment cu o capacitate de 200 – 300 litri.
Primele trei sunt comartimente mecanice, având rol de a fărâmiţa şi amesteca materialul
alimentar, pregătindu-l pentru digestia chimică ce are loc în cheag.
Cardia
Pilor (duoden)
Esofag

Reţea

Foios

Pilor
Cheag

Stomacul poligastric Stomacul monogastric

b) Intestinul subţire:
 Reprezintă porţiunea cea mai lungă a tubului digestiv, cuprinsă între orificiul piloric şi
ileocecal.
 Are aspectul unui tub încolăcit, de calibru uniform, care formează numeroase flexuri (anse)
suprapuse.
 Lungimea lui variază în raport cu specia, la câine având 2 – 4 m;
 După forma şi funcţia lui se sistematizează în trei porţiuni: duoden, jejun şi ileon;
- duodenul: este porţiunea iniţială a intestinului subţire, în care se deschid canalele coledoc
(hepatic) şi pancreatic,
- jejunul: continuă în sens caudal duodenul şi este porţiunea cea mai întinsă a intestinului
subţire; este suspendat de plafonul cavităţii abdominale printr-un ligament în formă de
evantai denumit marele mezenter;
- ileonul: se deschide în cecum prin orificiul ileocecal, prevăzut cu o valvulă ileocecală.
c) Intestinul gros:
 Continuă în sens caudal intestinul subţire, de la ileon până la anus;
 Este proporţional mult mai gros decât intestinul subţire, dar mai scurt şi de calibre diferite;
 Este sistematizat în trei porţiuni principale:
 Cec
 Colon
 Rect
La iepure: intestinul gros este foarte dezvoltat şi boselat; cecul este deosebit de lung
(75 cm)
Colonul: este cea mai lungă porţiune a intestinului gros, fiind format din trei segmente:
 Colonul ascendent
 Colonul transvers
 Colonul descendent
Rectul : este porţiunea terminală a intestinului gros, este lipsit de boseluri, este situat în
cavitatea pelvină, venind în contact cu pereţii bazinului. Se deschide la exterior prin anus.
 GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV
Sunt:
Glandele salivare
Ficatul
Pancreasul
Glandele salivare: sunt glande diseminate sau grupate, cu secreţie exocrină, care secretă saliva, cu
rol în digestia bucală.
 Glandele diseminate sunt situate:
- la faţa internă a buzelor (glande labiale)
- a obrajilor (glande molare)
- sub mucoasa linguală (glande linguale)
- pe faţa ventrală a vălului palatin (glande palatine)
 Glandele grupate sunt:
- parotida
- mandibulara
- sublinguala
La carnasiere glandele salivare sunt slab dezvoltate, astfel că transformările chimice la acest nivel
sunt extrem de reduse.
Ficatul:
 Este cea mai voluminoasă glandă anexă a tubului digeativ, situat în cavitatea abdominală,
caudal diafragmei;
 Prezintă două feţe (cranială şi caudală) şi o circumferinţă;
 Faţa cranială este întotdeauna convexă şi este străbătută de vena cavă caudală şi leagă ficatul
de diafragmă;
 Faţa caudală (sau viscerală) prezintă:
- hilul ficatului, o adâncitură prin care intră în ficat vena portă şi ies canalele biliare;
- vezica biliară şi canalul cistic, formaţiuni care vin în contact cu duodenul şi stomacul de care
sunt legate prin ligamente scurte;
 Circumferinţa este constituită din două margini: dorsală şi ventrală
- marginea dorsală este mai groasă şi prezintă o sănţuitură, prin care trece esofagul;
- marginea ventrală prezintă incizuri (adânci la carnasiere) care împart organul în patru lobi
principali: stâng, pătrat, drept şi lobul caudat
La iepure şi carnasiere lobul stâng şi lobul drept prezintă câte un lob intermediar, stâng şi
respectiv drept.
 Tesutul propriu (sau parenchimul hepatic) de culoare brună-albăstruie sau violacee,
este învelit în capsule fibroase.
Pancreasul: este plasat caudal stomacului, aderent de plafonul cavităţii abdominale şi de prima
porţiune a duodenului:
 Este format din trei segmente: cap, corp şi coadă;
 La nivelul capului pancreasului se găseşte canalul pancreatic principal (Wirsung şi secundar
(Santorini), care se deschid în duoden la nivele diferite, în funcţie de specie;
MODULUL II: BAZELE CREŞTERII ANIMALELOR

FIŞĂ DE DOCUMENTARE

PARTICULARITĂŢILE APARATULUI DIGESTIV LA PĂSĂRI

Aparatul digestiv la păsări este organizat, după acelaşi sistem ca la mamifere, dar prezintă unele
particularităţi structurale şi anume:
 Buzele sunt înlocuite prin cioc, limba are forma ciocului; Nu au dinti;
 Esofagul prezintă o dilataţie voluminoasă numită guşă, care are rol de rezervor temporar de hrană;
 Au două stomacuri: stomacul glandular şi stomacul masticator sau pipota;
 Rectul, ultimul segment al intestinului gros se deschide în cloacă;
 Porumbelul nu are vezică biliară.
 La pasari, faringele lipseste, iar esofagul se dilată, formând o guşă voluminoasă care serveşte la
înmagazinarea şi înmuierea alimentelor.
 La porumbel în perioada de hrănire a puilor guşa secretă un lichid lăptos, cu care îi hrăneşte.
 Stomacul păsărilor e diferenţiat în stomacul glandular (cu pereţi subţiri şi numeroase glande) şi
stomacul musculos (pipota sau rânza) cu pereţi musculoşi şi o crustă cheratinoasă.
 Intestinul subţire, în mocoasa lui cutată, posedă glande care sacretă sucuri bogate în enzime
necesare digerării proteinelor şi glucidelor.
 La limita dintre intestinul subţire si cel gros se află o pereche de cercuri intestinale care intervin
atât în absorbţia apei, cât şi în digestea celulozei din hrană, sub acţiunea florei bacteriene.
 Rectul scurt se deschide în cloacă în care se deschid două uretre şi conductele genitale.
 Păsările nu au anus, vezică urinara, iar urina se elimină prin cloacă.
Ficatul:
 Este cea mai voluminoasă glandă anexă a tubului digeativ, situat în cavitatea
abdominală, caudal diafragmei;
 Prezintă două feţe (cranială şi caudală) şi o circumferinţă;
 Faţa cranială este întotdeauna convexă şi este străbătută de vena cavă caudală
şi leagă ficatul de diafragmă;
 Faţa caudală (sau viscerală) prezintă:
- hilul ficatului, o adâncitură prin care intră în ficat vena portă şi ies canalele
biliare;
- vezica biliară şi canalul cistic, formaţiuni care vin în contact cu duodenul şi
stomacul de care sunt legate prin ligamente scurte;
 Circumferinţa este constituită din două margini: dorsală şi ventrală
- marginea dorsală este mai groasă şi prezintă o sănţuitură, prin care trece
esofagul;
- marginea ventrală prezintă incizuri (adânci la carnasiere) care împart organul
în patru lobi principali: stâng, pătrat, drept şi lobul caudat
La iepure şi carnasiere lobul stâng şi lobul drept prezintă câte un lob
intermediar, stâng şi respectiv drept.
 Tesutul propriu (sau parenchimul hepatic) de culoare brună-albăstruie sau
violacee, este învelit în capsule fibroase.