GRÂUL

INTRODUCERE
 La începuturi, boabele de grâu se pare că erau
consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte în
apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră
rezultată prin măcinarea lor între două pietre.
 Grâul este considerat cultura agricolă cu cea mai
mare suprafață cultivată pe plan mondial, aceasta
fiind de peste 220 milioane hectare. În țara noastră
suprafața cultivată cu grâu este de cca. 25% din
suprafața arabilă și 40% din suprafața semănată cu
cereale.
 Grâul este una din cele mai importante plante
alimentare, cultivată în peste 45 de ţări.
 Utilizările grâului sunt multiple și variate. Boabele
se folosesc pentru o gamă de produse de morărit din
care se fabrică un sortiment bogat de produse de
panificație, paste făinoase, produse de patiserie și
biscuiterie care constituie alimente de bază pentru
35-55 % din populația globului.
 PRELUCRAREA BOABELOR
DE GRÂU
 Cultura grâului nu este foarte dificilă, câmpurile cultivate nu necesită o
amenajare specială. Între semănat şi recoltă, muncile câmpului sunt relativ
reduse. Înfloritul grâului începe la 3-4 zile după înspicare, iar perioada de
înflorire este de 3-5 zile.
 Un spic de grâu cuprinde între 15-40 boabe, iar greutatea boabelor într-un
spic variaza între 0,8-1,3 g.
 Pentru prelucrarea boabelor de grâu este creata o întreagă industrie, având în
linii mari următoarea succesiune:
 - industria condiționării și păstrării;
 - industria morăritului;
 - industria panificației;
 - alte industrii (amidon, gluten alimentar, alcool alimentar, glucoză,
bioetanol, nutrețuri combinate, etc).
 În urma procesării grâului, în morile de mare capacitate rezultă
cantități mari de tărâțe, care constituie un furaj concentrat valoros
(bogat în proteine, lipide și săruri minerale) și germeni cu conținut
ridicat în vitamine, care constituie o polivitamină naturală, dar și
lipide cu utilizări în cosmetologie.
 Paiele rămase după recoltare se pot folosi pentru fabricarea
celulozei, furaj de volum sau așternut pentru diverse categorii de
animale, îngrășământ organic după o perioadă de compostare sau
încorporate ca atare în sol, după recoltare, iar prin brichetare se pot
folosi ca și combustibil.
 Totodată, grâul este o foarte bună premergătoare pentru efectuarea
arăturilor de vară. Ca urmare, după grâu poate fi semănată, în
principiu orice cultură, după recoltarea soiurilor timpurii de grâu
pot fi amplasate unele culturi succesive.
IMPORTANŢA AGRONOMICĂ
 - mecanizare integrală a culturii;
 - eliberarea devreme a terenului și posibilitatea
efectuării arăturilor de vară, fiind o bună
premergătoare pentru majoritatea culturilor;
 - după soiurile timpurii, permite amplasarea unor
culturi succesive în anumite zone.
 SOIURILE CULTIVATE
 Sortimentul de soiuri actualmente
acceptate pentru a fi cultivate
cuprinde numai soiuri românești.
Aceste soiuri se caracterizează
printr-un potențial de producție de
9-10 tone boabe/ha, rezistență la
cădere, la ger, la iernare, la secetă
și la boli, valoarea nutritivă și
tehnologică ridicată a boabelor,
stabilitate a recoltelor. Pentru grâul
“comun” de primăvară se
recomandă soiul românesc “
Speranța”. Pentru grâul de “durum”
există în cultură soiurile de creație
românească “Durom” și “Rodur”.
•Grâul comun - (Triticum
aestivum) Specia hexaploidă
cea mai cultivată în lume.
•Emmer - (T. turgidum var.
dicoccum) Specie
tetraploidă, cultivată sau
sălbatică. În antichitate era
foarte cultivată, în zilele
noastre mai rar.
•Einkorn - (T. monococcum) Specie
diploidă, există atât în varietăți
cultivate cât și
în varietăți sălbatice. Una din primele
specii de grâu, rar cultivată astăzi.
•Alac Spelt - (T.
spelta) Altă specie
hexaploidă cultivată
pe scară restrânsă.
 TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
 Întrucât în campania de toamnă, cultura grâului ocupă un loc important, reuşita
unei culturi bune depinde de respectarea tehnologiei specifice de cultură.
 Rotaţia culturilor :Cele mai recomandate culturi premergătoare sunt:
borceagurile, trifoiul, lucerna, cartoful, porumbul. La grâu nu se recomandă
monocultura.
 Fertilizarea :Odată cu pregătirea terenului, se aplică 20 – 30 tone gunoi de
grajd/ha, o dată la 3 – 4 ani şi îngrăşăminte pe bază de fosfor şi potasiu, în
cantitate de 40 – 60 kg substanţă activă/ha. În lipsa gunoiului de grajd, cantitatea
de fosfor şi potasiu creşte la 80 – 100 kg s.a. la hectar.
 Lucrările solului :Se efectuează în aşa fel încât între executarea arăturii şi
semănat să treacă un interval de 15 – 20 zile, necesar pentru a se realiza
„aşezarea solului”. Arătura se efectuează, funcţie de sol, la 18 – 20 cm
adâncime, cu precizarea că pe solurile cu o vegetaţie prea înaltă se procedează
mai întâi la o mărunţire a acesteia cu grapa cu discuri. Dacă solul este prea uscat
şi rezultă bulgări prea mari, se renunţă la arat şi se pregăteşte terenul utilizând
grapa cu discuri grea, GDG-4,2M, în agregat cu grapa stelată. Pregătirea patului
germinativ se face cu 1 – 2 zile înainte de semănat şi constă în afânarea şi
mărunţirea bulgărilor pe o adâncime de 6 – 8 cm cu ajutorul grapei cu discuri.
 Sămânţa trebuie să aibă o valoare biologică şi culturală ridicată, cu îndeplinirea următoarelor
condiţii: puritate peste 98%, capacitate germinativă peste 90%, sănătoasă, umiditate sub 14%.
Înainte de semănat sămânţa se tratează în mod obligatoriu cu fungicide (CELEST STAR -1l/tonă))
pentru protejarea împotriva principalelor boli.
 Semănatul se realizează în epoca optimă, data semănatului fiind diferită în funcţie de zona
ecologică. Cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar de cultură este cuprinsă între 200 şi
240 kg/ha, funcţie de condiţiile pedo-climatice, fertilitatea terenului şi epoca semănatului.
Adâncimea de semănat este de 3 – 4 cm pe solurile luto-argiloase sau lutoase şi 5–6 cm pe solurile
nisipoase.
 Este bine de ştiut că cercetările efectuate au consemnat că pentru fiecare zi de întârziere a
semănatului în luna octombrie se pierd 60 kg/ha, iar pentru luna noiembrie 100 kg/ha. Semănat în
perioada optimă, grâul are posibilitatea să înfrăţească şi să se călească, fortificându-se pentru
perioada de iarnă, în aceste condiţii putând rezista până la -200C.
 Lucrările de întreţinere :În situaţia în care, în perioada semănatului, se manifestă fenomenul de
secetă, se recomandă tăvălugirea semănăturilor pentru a realiza un contact mai bun al seminţelor
cu solul şi a asigura o răsărire uniformă şi rapidă.
 Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice şi
fitotehnice sau prin aplicarea de erbicide, în funcţie de gradul de îmburuienare şi structura
speciilor de buruieni.
 Combaterea dăunătorilor se efectuează în funcţie de specia dăunătoare.
 Recoltarea se efectuează mecanizat în totalitate, cu combinele de recoltat cerealele păioase, în
faza de coacere deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%.
 Durata optimă a recoltării grâului este de 5-7 zile în zonele mai secetoase (la câmpie) şi 7-9 zile în
zonele mai umede (colinare). În funcţie de soiul folosit, paiele reprezintă 55-65% din recolta
totală a părţii aeriene.
 CERINŢE ECOLOGICE
1. Cerințe față de căldură
 Pentru germinație semințele de grâu au nevoie de temperaturi minime
de 1-3°C.În perioada de semănat a grâului în țara noastră,
temperatura se situeaza în jurul a 14-18°C.
 Pentru răsărire este necesară o sumă a temperaturilor biologic active
(mai mari de 0 °C) de 100- 140°C. Dacă se respectă epoca de
semănat, iar în sol există suficientă umiditate, grâul răsare după 7-10
zile. Pentru înfrățirea grâului sunt favorabile zilele însorite de toamnă
cu temperaturi de 8-10 °C. Până la venirea iernii, plantele de grâu
trebuie să ajungă în faza de înfrățire, să fie bine înrădăcinate și călite
pentru a rezista temperaturilor scăzute din timpul iernii (-18 sau -20
°C la nivelul nodului de înfrățire). De regulă grâul este tolerant la
condițiile vitrege din timpul iernii. După reluarea vegetației în
primavară sunt favorabile temperaturile de 8-10 °C până la alungirea
paiului, 14-18 °C în perioada alungirii paiului și 16-18 °C la înspicat.
Înflorirea, polenizarea și fecundarea se desfășoară în cele mai bune
condiții la temperaturi între 16 și 20 °C, cu valori noaptea de 11 °C și
ziua de 25°C.
2. Cerințe față de umiditate
 Pentru o producție normală de grâu, este necesară o cantitate de
precipitații de minim 225 mm, bine repartizate în cursul perioadei de
vegetație. Precipitațiile reprezintă factorul limitativ al producțiilor la
grâul de toamnă. Cantitatea optimă de precipitații ar fi 600 mm anual și
bine repartizate.
 Planta de grâu valorifică bine apa, cel mai adesea coeficientul de
transpirație se plasează în intervalul 350-400.
 Pentru germinație, grâul are nevoie de 40-50 % apă din greutatea
boabelor uscate, iar răsăritul are loc la o umiditate a solului de 40-70 %
din capacitatea totală pentru apă. Sunt situații când în perioada
semănatului grâului de toamnă sunt secete pronunțate care afectează
germinația, iar răsăritul culturilor de grâu este întârziat și destul de
neuniform.
 Cerințele grâului pentru umiditate se măresc în perioada înfrățitului,
deoarece plantele își dezvoltă partea epigee (frunze și frați), nodul de
înfrățire și sistemul radicular. În primăvară, deoarece pornește timpuriu în
vegetație, grâul folosește rezervele de umiditate acumulate în sol în
timpul iernii. Cerințele pentru umiditate cresc odată cu alungirea paiului
și devin maxime la apariția spicului, înflorire, fecundare, formarea și
umplerea bobului.
3. Cerințe față de sol
 Grâul preferă solurile fertile, cu regim aerohidric favorabil, cu mare
capacitate de reținere a apei și pH în limitele 6-7,5. Cele mai ridicate
producții se obțin pe solurile bălane, cernoziomuri, cernoziomuri
cambice, cernoziomuri argilo-iluviale și solurile brun-roșcate.
 Nu sunt recomandate pentru grâu solurile cu permeabilitate scăzută,
pe care stagnează apa, deoarece pe aceste soluri plantele de grâu sunt
predispuse la degerare sau asfixiere în timpul iernii. Sunt nepotrivite
și solurile ușoare, nisipoase pe care plantele pot suferi de secetă, iar
în timpul iernii sunt dezrădăcinate de vânt. Nu sunt potrivite nici
solurile prea acide sau prea alcaline.
 Deoarece suprafața ocupată cu grâu este destul de mare, iar grâul se
cultivă pe un areal destul de larg în țara noastră, totuși cultura acestei
plante se întâlnește și pe alte tipuri de soluri: argilo-iluviale,
hidromorfe, erodate, nisipoase și chiar alcaline, mai puțin favorabile
pentru grâu, dar care necesită obligatoriu o serie de măsuri
pedoameliorative (amendare, fertilizare, scarificare).
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ
 Glucidele: În compoziția bobului de grâu predomină substanțele extractive
neazotate (62-75%) din masa proaspătă a bobului, formate în proporție de peste
90% din amidon, iar restul fiind dextrine, și alte glucide mai simple. Extractivele
neazotate sunt acumulate, în principal, în endosperm.
 Protidele: Substanțele proteice reprezintă în mod obișnuit 10-16% din masa
bobului ( cu limitele între 8 și 24% ) și sunt situate în cea mai mare parte spre
părțile periferice ale bobului ( învelișuri), în embrion și scutellum. Cantitatea și
compoziția proteinelor dau calitatea nutritivă a bobului. Acumularea proteinelor în
bob depinde de o serie de factori, cum ar fi : specia de grâu, soiul , condițiile
climatice, fertilitatea naturală a solului și dozele de azot folosite. Dintre acești
factori, condițiile climatice au un rol deosebit de important. În climatele secetoase
și calde, acumularea proteinelor în bob este favorizată ; pe de altă parte perioada de
formare și umplere a boabelor este mai scurtă, coacerea este grăbită și , ca urmare
procentual, proteinele reprezintă mai mult din compoziția bobului. Din contră, în
climatele umede și răcoroase este favorizată acumularea hidraților de carbon,
totodată, perioada de formare a boabelor este mai lungă, ceea ce favorizează
acumularea unor cantități mai mari de amidon. De asemenea, în condiții de irigare,
conținutul boabelor de grâu în substanțe proteice este mai scăzut.
 Proteinele din bobul de grâu sunt constituite în principal, din prolamine și gluteine
și mai puțin albumine și globuline.
 Lipidele: Reprezintă 1,8 – 2,6 % din compoziția bobului și sunt
acumulate, în special, în stratul cu aleuronă.
 Substanțele minerale: Reprezentate de un număr mare de elemente
chimice (K, Ca, Mg, Si, Na, Cu, Mb, Mn), au o pondere de 1,5 – 2,3 %,
aflându-se spre părțile periferice ale bobului.
 Vitamine: mai ales din complexul B (B1,B2,B5,B6) și vitamina PP.
 Valoarea biologică a poteinelor din boabele de grâu este ridicată, deoarece
acestea conțin toți aminoacizii esențiali pe care organismul uman nu-l
poate sintetiza. Totuși, un impediment îl constituie conținutul redus al
boabelor de grâu în lizina, triptofan.
 CONDIŢII DE PĂSTRARE A GRÂULUI
 Însușirile de păstrare a grâului sunt determinate de condițiile pedoclimatice și agrotehnice care au
precedat recoltarea, metoda de recoltare și manipulare care asigură o integritate a boabelor,
caracteristicile botanice ale speciei și starea de sănătate a semințelor.
 După recoltare, în condiții normale, au loc o serie de procese biochimice complexe, de maturizare,
procesul de respirație continuând la un nivel redus. Energia de respirație depinde de o serie de
factori, cum ar fi: umiditatea, temperatura, gradul de aerare.
 Umiditatea critică de conservare este de 14,5 – 15 %. La o umiditate de 17 % boabele respiră de
4 –8 ori mai intens decât la umiditatea de 14 %. Boabele care au ajuns la maturitate au o umiditate
mai mare, dar și o activitate enzimatică crescută.
 Consecințele respirației sunt: pierderi în substanța uscată, creșterea umidității și a temperaturii,
care datorită conductibilității termice scăzute favorizează apariția autoîncingerii. Pe lângă respirația
boabelor, aceste fenomene sunt și rezultatul respirației semințelor de buruieni, a microflorei, a
insectelor formându-se focare periculoase de temperatură ce pot ajunge până la 65 °C când boabele
devin roșiatice spre negru, formând blocuri.
 Încingerea se previne prin uscarea artificială până la umiditatea de 12 % și aerarea grâului. În
boabele care au suferit acest fenomen, activitatea enzimatică a amilazelor, proteazelor și lipazelor
este intensificată.
 Autoîncingerea, ca și uscarea în conditii necorespunzatoare (ca de exemplu, temperatura ridicată)
conduc la obținerea de făinuri cu însușiri de panificație inferioare și a produselor cu volum mic,
coajă palidă, miez dens, pori cu pereți groși. Un regim sever de uscare provoacă denaturarea
proteinelor generatoare de gluten existente în bob.
 Gustul și mirosul făinii se transmit în cele mai multe cazuri produselor finite, acestea fiind
influențate de starea de sănătate a grâului. În condițiile depozitării grâului cu umiditate mărită,
datorită activității de degradare apare gustul de stătut până la acru și mirosul de mucegai.
BIBLIOGRAFIE

• http://ro.wikipedia.org/wiki/Gr%C3%A2u
• http://www.gazetadeagricultura.info/cereale/341-cultura-
graului-comun.html
• http://www.ziarulgorjului.ro/ar/agricultura/tehnologia-de-
cultivare-a-grului-de-toamn/
• http://www.revista-ferma.ro/articole-tehnologii-
agricole/graul-triticum-aestivum-l.html