Tema: Descrierea principalelor tipuri de sol a Republicii Moldova

Planul activității
2.1. Clasificarea solurilor în Republica Moldova (A. Ursu)
2.2. Descrierea solurilor automorfe (sol brun, sol cenușiu, cernoziom)
2.3. Descrierea solurilor hidromorfe (sol cernoziomoid, mocirlă, sol turbos)
2.4. Descrierea solurilor litomorfe (rendzină, vertisol)
2.5. Descrierea solurilor halomorfe (soloneț, solonceac)
2.6. Descrierea solurilor dinamomorfe (sol deluvial, sol aluvial, sol antropic).

Scopul lucrării: La această lucrare vom clasifica solurile Republicii

Moldova și vom descrie solurile automorfe, hidromorfe, litomorfe,
halomorfe și dinamomorfe. La fel aceste tipuri de sol își au subtipurile
lor, pe care tot le vom studia.
Clasa Tip Subtip Suprafața, ha
 Sol brun tipic 2.862,2
luvic
albic
Sol cenușiu tipic 125,2
molic

Automorfe vertic
argiloiluvial
levigat
Cernoziom tipic moderat humifer 212,0
tipic slab humifer
carbonatic
vertic
tipică
Rendzină levigată
Litomorfe marnoasă 20,0
Vertisol molic
ocric
Sol cernoziomoid levigat 51
tipic
tipică
Hidromorfe Mocirlă gleică 212,0
turbică
Sol turbos tipic 70
gleic
Soloneț molic 207,7
hidric
Halomorfe
Solonceac molic 104,0
hidric
Sol deluvial molic 98
ocric
molic
stratificat
Dinamomorfe Sol aluvial 20,0
hidric
turbic
vertic
Sol antropic molic 2.862,2
ocric

Automorfismul este condiţionat de zonalitate, proprietăţile medii caracteristice tipului zonal.

Litomorfismul este condiţionat de specificul rocii parentale, hidromorfismul - de surplusul de umiditate,
halomorfismul - de prezenţa sărurilor solubile, iar solurile dinamomorfe se află în continuă
transformare, inclusiv datorită activităţii antropice.

Clasa solurilor automorfe

Solul brun a fost menţionat şi indicat cartografic pentru prima dată în anul 1909 cu denumirea de brun-
roşcat. Formarea solurilor brune este condiţionată de procesele de brumificare. Profilul solului brun nu
este diferenţiat, culoarea brună monotonă a orizontului A spre adâncime obţine nuanţe gălbui fără
caractere de iluviere. Aceste soluri ocupă înălţimile predominante din Podişul Codrilor (380–430 m),
având o dependenţă ecologică directă de pădurile de fag (Fagus silvatica) şi gorun (Quercus petracea).
Solul brun în Codrii Moldovei este reprezentat de două subtipuri-tipic şi luvic. Subtipul luvic, amplasat
altitudinal ceva mai jos (300–380 m), contactează cu solurile cenuşii, în profilul vertical evidenţiindu-se
foarte slab caractere de eluviere.

Solul cenuşiu a fost menţionat pentru prima dată în

pădurea din apropierea satului Cuhureşti. Caracterul
general al acestui sol este divizarea profilului în orizonturi cu
caractere eluviale (Ae) şi iluviale (Bi). În dependenţă de
intensivitatea proceselor de diferenţiere condiţionat de
regimul hidric, tipul de sol cenuşiu (AeBi) se divizează în 4
subtipuri. În regimurile cele mai umede şi cele reci se
formează solurile cenuşii albice (Ae/aBi), intensiv
diferenţiate, cu orizontul A albicios, în partea medie –
cenuşiu tipice (AeBi) la contact cu cernoziomurile – cenuşii
molice (Ae/mBi) cu conţinut majorat de humus în A (Ae/m)
şi diferenţiere slab pronunţată. Pe rocile argiloase grele
solurile cenuşii se deosebesc prin caractere vertice şi
formează subtipul cenuşiu vertic (AeBi/v). Toate solurile
cenuşii se formează sub păduri de foioase, preponderent
stejărişuri (Quercus robur) cu diferite amestecuri – în zona
Silvostepei de Nord cu cireş (Cerasus avium), în Centru - cu
carpen (Carpinus betulus), paltin (Acer platanoides),
jugastru (Acer campestre), tei (Tilia tomentosa, Tilia cordata) etc., la periferie - cu participarea arbuştilor
şi covorului ierbos.

Cernoziomul este solul predominant pe teritoriul Republicii Moldova, ocupând până la ¾ din suprafaţă.
Privitor la solurile Moldovei, noţiunea de „cernoziom” a fost menţionată prima dată în anul 1794.
Profilul vertical al cernoziomului se deosebeşte prin culoarea negricioasă, structura granulară
grăunţoasă şi grosimea stratului humifer (≈100 cm). Cernoziomul este humificat, conţine humatul de
calciu atât în orizontul A, cât şi în B (AmBm). În cadrul arealului cernoziomului, regimurile hidrice şi
termice sunt diferite, în dependenţă de condiţiile zonale. În partea de nord regimul hidric al
cernoziomului este preponderent percolativ, la sud nepercolativ, parţial exudativ. Din aceste motive
transportul sărurilor solubile este diferit. Un indice caracteristic este nivelul carbonaţilor, care pot fi
spălaţi din profil sau sunt prezenţi de la suprafaţă. Pe acest caracter este bazată divizarea
cernoziomurilor în subtipuri – levigate (AmBm/l), tipice (Am, Bm) şi carbonatice (Am/caBm). La contact
cu solurile cenuşii, sub păduri de stejar cu covor ierbos, se formează un subtip de cernoziom cu caracter
tranziţional. Cernoziomul se consideră „solul stepei”, format în condiţiile covorului ierbos.
Pe teritoriul Moldovei cernoziomurile sunt răspândite şi sub păduri – preponderent stejărişuri. Cu
excepţia cernoziomului argiloiluvial, cernoziomuri levigate, tipice şi carbonatice se întâlnesc sub pădurile
de stejar pufos (Quercus pubescens) cu diferite amestecuri de specii cu caracter xerofit (gârniţe).
Cernoziomurile actualmente ocupate de gârniţe pot avea diferită geneză. Este posibilă formarea lor sub
fitocenoze ierboase ulterior ocupate de păduri (rezultat al expansiei pădurilor), sau formarea în
condiţiile acestor păduri, care deseori conveţuiesc în comun cu covorul bogat de ierburi, inclusiv cu
participarea negarei (Stipa) şi păiuşul (Festuca). Cernoziomurile sub păduri se deosebesc prin conţinutul
majorat de humus (moderat humifere şi humice) şi structură granulară bine pronunţată. Aceste soluri au
fost numite cernoziomuri xerofite de pădure [22], spre deosebire de cele formate în stepă, tradiţional
numite obişnuite.

Clasa solurilor litomorfe

Clasa solurilor litomorfe include trei tipuri, formarea cărora este condiţionată de specificul rocilor
parentale – rendzine, vertisoluri şi dermasoluri. Rendzinele reprezintă tipul de sol format pe calcare.
Spre deosebire de rocile sedimentare, rocile calcaroase cu greu se supun proceselor de alterare, care
deseori se produc doar în stratul superior. Rendzina este un sol cu profil puţin profund, ca regulă fără
orizontul de tranziţie (AC). Solul ca atare constă din orizontul A humificat şi structurat, care practic brusc
trece în rocă de solificare (C). În clasificările precedente aceste soluri
se numeau humico-carbonatice. regulă fără orizontul de tranziţie (AC).
Solul ca atare constă din orizontul A humificat şi structurat, care
practic brusc trece în rocă de solificare (C). În clasificările precedente
aceste soluri se numeau humico-carbonatice.

Vertisolul. Argilele grele impermiabile foarte greu se supun proceselor

pedogenetice. Pe aceste roci se formează un tip specific de sol vertic
(AvBv), ambele orizonturi a căruia păstrează proprietăţile rocilor.
Denumirea acestor soluri vine de la noţiunea de „vertos”, învârtire. Se
consideră, că în stare uscată în soluri se formează fisuri adânci, în care
nimereşte masa solului superficială humificată. În stare umedă solul
humificat gonflează, presează roca adiacentă, care se deplasează în
sus şi cu timpul masa solului se „învârteşte”. Orizontul superior al
vertisolurilor molice au unele caractere ale cernoziomului, feţele de
alunecare foarte rar au înclinaţie, ceea ce nu pot fi considerate urmări
a „învârtirii”.
Luând în consideraţie rezultatele cercetărilor recente, evidenţierea unor soluri cu caractere specifice în
cadrul clasei de soluri litomorfe, propunem introducerea unui nou tip – dermasol şi excluderea
subtipului “rendzină mărnoasă”. Dermasolul (AmACca) se divizează în două subtipuri – tipic AmACca şi
carbonatic Am/caACca. Aceste soluri au fost stabilite sub diferite asociaţii de păduri în zona Codrilor
(inclusiv făgete monodominante) pe diferite roci parentale. Variabilitatea înveşilului de sol în multe
regiuni cu predominarea cernoziomurilor este complicată de areale relative mici de soluri intrazonale –
litomorfe, hidromorfe etc. Structura geologică a dealurilor Moldovei deseori prezintă alternarea
straturilor de luturi, argile şi nisipuri fine. Argilile, în comun cu straturile calcaroase, condiţionează
litomorfismul. Prezenţa straturilor nisipoase, care pot include straturi acvifere, şi care modifică esenţial
condiţiile hidrologice, conduc la formarea unor complexe de soluri cu surplus de umiditate – hidromorfe

Clasa solurilor litomorfe

Clasa solurilor hidromorfe se formează în prezenţa şi cu participarea surplusului de umiditate. Această

clasă include 3 tipuri de sol, care se formează în diferite condiţii hidrologice. Pe arealele de sol unde
periodic sau permanent persistă un surplus de umezeală se formează soluri cernoziomoide, pe mlaştine
– mocirlele, în cazuri subacvatice – solurile turbice.

Solul cernoziomoid. Prezenţa apei freatice la mică adâncime crează regimul specific hidric al solului,
contribuie la dezvoltarea intensă a vegetaţiei ierboase, acumularea şi conservarea humusului. Profilul
solurilor pe arealele cu surplus de umiditate are aceeaşi structură morfologică a solurilor cernoziomoide,
este asemănătoare cernoziomului, deosebindu-se prin conţinutul de humus majorat, structură grosieră
şi mai puţin hidrostabilă, regimul hidric – care în orizontul B periodic stagnează şi condiţionează unele
caractere specifice (pete ruginoase). Aceste soluri în clasificarea precedentă erau atribuite la
cernoziomurile de fâneaţă («лугово-черноземные, черноземно-луговые»). Solurile cernoziomoide se
divizează în levigate (Am/lBh), cu regim hidric percolativ, şi tipice (Am/Bh/ca).
Mocirlele se formează pe areale mlăştinoase, sunt permanent
sub influenţa apei, au regim anaerob, substanţa organică
semidescompusă. Denumirea precedentă – «мочары». Se
devizează în subtipuri – tipică (AhBh), gleică (AhBh/g) şi turbică
(AhBh/t).

Solul turbos se formează în condiţiile subacvale, anaerobe (AtBt).

Aceste soluri pot fi tipice şi gleice (AtBt/g). Straturi de soluri
turboase au fost stabilite în lunca Nistrului inferior [17].

Clasa solurilor halomorfe

Clasa solurilor halomorfe include solurile cu surplus de săruri

solubile – soloneţurile (AsBs) şi solonceacurile (AsoBn).

Solonceacurile conţin săruri solubile de la suprafaţă (>1%), formând o pelicolă albicioasă practic lipsită
de stratul vegetal. Pe contul solurilor humificate, cernoziomuri sau cernoziomoide se formează
solonceacuri molice (AsBs), pe contul mocirlelor – solonceacuri hidrice (AsBs/h). Solonceacurile se pot
forma pe diferite elemente de relief, în prezenţa apelor mineralizate.

Soloneţurile sunt soluri alcaline, în complexul schimbabil al cărora bivalentul Ca este substituit parţial
(peste 15%) de monovalentul Na. În condiţiile de stepă, pe contul solurilor cernoziomice se formează
soloneţuri molice (Aso/mBn), în condiţii hidromorfe – soloneţuri hidrice (AsoBn/h).

Clasa solurilor dinamomorfe

Solul deluvial păstrează componenţa şi unele proprietăţi ale solului iniţial format pe pantă – conţinutul
de humus, elementele biofile, parţial structura. Solurile transformate de eroziune de pe pantele cu soluri
brune şi cenuşii conţin puţin humus cu culori brune sau cenuşii şi se numesc deluviale ocrice. În bazinele
de acumulare pe pantele cărora sunt răspândite cernoziomurile la baza
versanţilor şi în văi se formează soluri deluviale molice. În luncile râurilor
torenţii apelor de scurgeri superficiale în decursul transportării maselor
de sol, descompun consistenţa lor, separând particulele fine de cele
grosiere. Primele sunt transportate spre partea inferioară a râului,
particulele grosiere rămân pe loc sau se transportă la mici distanţe. Astfel
materialul aluvial se descompune în diferite componente texturale, care
se transportă şi se depun în diferite segmente a luncilor.

Solurile aluviale sunt foarte diferite

după conţinut, textură etc. Şi pot fi
divizate în 5 subtipuri – molice
(humifere), stratificate (cu profil
format din straturi diferite după
textură, componenţă, grosime etc.), hidrice, turbice (cu conţinut de
material organic semidescompus) şi gleice (anaerobice, gleizate).

Solul antropic include două subtipuri, care se deosebesc după

provinenţa solului iniţial – pe contul solurilor cenuşii şi brune se
formează soluri antropice ocrice, pe contul cernoziomurilor –
antropice molice. Divizarea tipurilor şi subtipurilor de sol în unităţi
taxonomice inferioare se efectuează în dependenţă de conţinutul de
humus, grosimea profilului, texturii, gradelor de eroziune, salinizare
etc.

În clasa solurilor dinamomorfe sunt incluse solurile transformate

tehnogenetic, apartenenţa genetică a cărora nu se evidenţiază.
Profilul prezintă amestec de sol din diferite orizonturi cu masa
rocilor parentale sau adiacente. Ele se deosebesc după textură, culoare, componenţa granulometrică.

Concluzie:

Noua clasificare a solurilor Moldovei este alcătuită pe baza principiilor pedologiei genetice. În urma
cercetărilor a fost păstrată nomenclatura tradiţională și, concomitent, au fost respectate cerinţele
pedologiei contemporane referitor la denumirile solurilor pe baza proprietăţilor lor, utilizaţi termeni noi,
inclusiv unităţile stabilite recent. Noua clasificare permite utilizarea patrimoniului pedologic acumulat în
decurs de decenii cu o eficacitate sporită și fără transformări esențiale ale caracteristicilor solurilor.
Clasificarea permite traducerea directă a legendelor, utilizarea sistemelor şi notelor de bonitare,
efectuarea lucrărilor de corectare a hărţilor pedologice. Varianta finală include un nou tip de sol –
Dermasol, stabilit în rezultatul cercetărilor recente.