Colegiul de Ecologie din Chișinău

PORTOFOLIU
Ecologia Generală

Eleva : Bocicovar Alina

Grupa : E011
 2020
SIG NR.1
Ecologie Generală

Adaptarea animalelor la mediile de viață

1. Descrierea adaptării animalelor la mediul de viață.

Căprioara
Căprioara este un animal erbivor rumegător, care face parte din familia Cervidae şi este
cel mai mic membru al acestei familii. Căprioarele sunt răspândite în cea mai mare parte
a Eurasiei. Ele preferă pădurile de foioase tinere și munții. Căpriorul are lungimea de
0,95-1,35 m, înălţimea la greabăn este de 65-75 cm şi greutatea variază în funcţie de
sex, vârstă şi abundenţa hranei. Cea mai mare greutate poate fi atinsă în luna noiembrie
(25-30 kg). Masculii au tendința de a fi mai mari și mai robuști, în comparație cu
femelele. Blana este diferită în funcție de sezon. Iarna, blana este mai deasă, mai lungă,
dând animalului un aspect ciufulit, neîngrijit, având culoare cenușie sau maro-cenușiu.
În timpul lunilor de vară, blana este mai scurtă și mai rară, având culoare maro sau
castaniu aprins. Blana de iarnă începe să crească la începutul lunii septembrie și este
schimbată în aprilie-mai. Durata medie de viaţă este de 15-20 ani. Căprioara se hrăneşte
cu frunze de arbori şi arbuşti, lucernă, trifoi, fasole şi mazăre, grâu, ovăz verde etc.
Ghinda o consumă cu plăcere în anotimpul de iarnă.
Lupul
Lupul este inclus din punct de vedere sistematic în familia Canide, alături
de câine, vulpe, șacal și enot. Pe vremuri, lupul era prezent în întreaga emisferă nordică,
adaptându-se cu succes la cele mai diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în
aceste condiții diverse, lupul a fost nevoit să învețe să vâneze cele mai diferite varietăți,
fie insecte, rozătoare, sau animale mai mari, cum este elanul, bizonul sau boul moscat.
Este un vânător foarte talentat, însă modul lui de trai are un impediment major: este
concurentul direct al omului, și pe majoritatea zonei lui de răspândire a pierdut în
această luptă inegală. Lupul este cea mai mare specie din familia câinilor. Subspeciile
lupului sunt lupul arctic, lupul nord-american, lupul de șes și lupul obișnuit. Lupul este
răspândit în: Canada, Alaska, Europa de Est, Peninsula Scandinavă, Rusia, Orientul
Apropiat, Asia Centrală și Siberia, dar densitatea lor este în general redusă pe aceste
arii. Lupul de pustiu este mai zvelt și mai deschis la culoare decât lupul european și
nord-american, iar lupii polari din tundrele nordice sunt mai mari, având blană albă, mai
groasă și trăiește atât de aproape de pol încât este nevoit să vâneze permanent în
întuneric, însă este în siguranță față de inamicul principal, omul. Lupul roșu, care pe
vremuri popula regiunea sud-estică a Statelor Unite, azi este foarte rar, exemplarele
care trăiau în sălbăticie poate chiar au dispărut complet.
Hipopotamul
Hipopotamul este un mamifer african amfibiu, cel mai mare nerumegător. Numele său
provine din limba greacă, având semnificația de cal de râu. Hipopotamul, numit și
hipopotamul amfibiu, este una din cele două specii aparținând
genului Hippopotamus din familia Hippopotamidae, cealaltă fiind hipopotamul. Trăiește
în fluviile și lacurile din Africa ecuatorială. Are corpul în forma de butoi, o gură enormă,
picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior. Poate atinge lungimea de 3,5 m,
înălțimea la umeri de 1,5 m și greutatea de 3.200 kg. Pielea este foarte groasă, aproape
lipsită de păr, de o culoare brun-cenușie pe spate, dar mai deschisă, roz, pe partea
ventrală. Urechile și nările ramân la suprafața apei când restul corpului este scufundat.
Hipopotamii trăiesc în apropierea râurilor, lacurilor, mlaștinilor sau a altor ochiuri de
apă, de obicei în grupuri de 7 până la 15 indivizi. Noaptea hipopotamii merg pe trasee
cunoscute lor, până la 10 km în pășunile din jurul apei, pentru a se hrăni timp de 5-6 ore.
Caninii lungi și incisivii sunt utilizați doar ca armă - păscutul este realizat apucând iarba
cu buzele largi și dure și smucind capul cu putere. În apropierea râurilor, unde iarba este
păscută intens și călcată în picioare, zone mari pot deveni complet lipsite de vegetație,
ceea ce conduce la apariția eroziunii. Totuși hipopotamii mănâncă destul de puțin
comparativ cu greutatea lor corporală (circa 35 kg pe noapte), deoarece nevoile lor de
energie sunt scăzute ca urmare a faptului ca majoritatea timpului îl petrec stând în apa
caldă. Hipopotamii nu rumegă, dar rețin hrana un timp îndelungat în stomac, extrăgând
proteinele prin proces de digestie bazat pe fermentație.