Ministerul educației culturii și cercetării al Republicii Moldova.

I.P. Centrul De Excelență în Construcții,municipiul Chișinău.

Referat
La biologie

Tema:Rolul Ciupercilor în viața omului și în natura

Regnul Fungi sau Mycota este alcătuit din organisme eucariote, având un aparat unicelular
(gimnoplast, plasmodiu, dermatoplast, sifonoplast) sau pluricelular, dar nediferențiat în organe
vascularizate. Organismul Fungilor este format din miceliu constituit din hife. Structura celulei
este de tip eucariot .

Clasificarea fungiilor se face în funcție de gust, nutriție și alte proprietăți. Astfel, în funcție de
metoda de hrănire, ciupercile sunt împărțite în trei grupe principale: ciuperci saprofite, care se
hrănesc cu frunzele căzute, ace și ramuri moarte și lemn; ciuperci - simbiote, care primesc
substanțe alimentare pentru existența lor și din rădăcinile copacilor; ciupercile parazitare - vor
afecta țesuturile vii de origine vegetală (animală), în cea mai mare parte se găsesc pe lemnul
multor specii de copaci de foioase și conifere.

Ciupercile participă la circuitul substanțelor în natură, la formarea humusului în sol. În

activitatea economică a omului ciupercile joacă rol atât pozitiv, cât și negativ. Rol pozitiv au
drojdiile, utilizate la obținerea alcoolului, vinului, berii, cvasului și la prepararea pâinii ca produs
alimentar, în scopuri curative și ca adaos în hrana animalelor. în alimentație sunt folosite pe larg
ciupercile cu pălărie.

Ciuperci comestibile din regnul Fungi de tip Ascomycota precum Basidiomycota care au pălărie
și picior (a nu se confunda cu ciupercile microscopice, mucegaiurile și cele care produc bolile
numite micoze), există în număr mare. Aici sunt enumerate doar câteva exemplare. Și
în România sunt cunoscute peste 2.500 de soiuri de ciuperci basidiomicete din care mai mult de
500 sunt comestibile, fiind mai mult sau mai puțin gustoase.

Din păcate multe din ciupercile comestibile pot fi confundate ușor cu ciuperci otrăvitoare de
același gen din cauza similitudinii (ca de exemplu Amanita rubescens cu o canelură tipică pe
manșetă și Amanita panterina cu o canelură tipică la marginea pălăriei). Spre deosebire de
plante, ciupercile au un citoschelet susținător din chitină care contribuie la scăderea
digestibilității lor în cazul persoanelor cu sistem digestiv sensibil. De acea câteva soiuri trebuie
fierte suficient de mult. Unele specii (de exemplu Amanita rubescens sau Boletus luridus -
sin. Suillellus luridus), dacă sunt mâncate crud, devin toxice, altele - ca de exemplu Coprinopsis
atramentaria, sin. Coprinus atramentarius dețin substanțe care pot duce la un disconfort în
combinație cu alcool. Ciupercile comestibile trebuiesc prelucrate în stare proaspătă, deoarece
proteinele lor structurale se descompun rapid, generând produși nesănătoși sau chiar toxici.
Prin urmare, consumul de ciuperci comestibile degradate provoacă otrăviri care sunt mult mai
frecvente decât intoxicațiile cu acelea cu adevărat otrăvitoare.

Ciuperci comestibile pot fi adunate pe tot parcursul anului, chiar și în iarnă ca Flammulina
velutipes care crește pe trunchiuri de foioase precum conifere (octombrie-martie)
sau Auricularia auricula-judae (sin. A. auricula, A. sambucina, Hirneola auricula), cunoscută din
bucătăria asiatică ca Mu-Err, care se dezvoltă preferat pe scoarța socului bătrân (august-
martie). Se spune, că „sezonul de ciuperci” începe cu luna august, durând până la sfârșitul lui
octombrie, cea ce nu este corect. Nu numai că diferite specii nu cresc în aceste luni (ca de
exemplu genul Morchella), mai mult formarea de corpuri fructifere depinde de un climat
convenabil pentru apariția lor, ca de exemplu umiditate prin ploi calde și căldură suficientă. În
caz de căldură uscată persistentă sau condiții de umezeală rece nu pot fi așteptate recolte. [3]

Se indică adesea, ciupercile să fie tăiate cu un cuțit ascuțit, în caz contrar miceliul ar putea fi
rănit sau chiar distrus. Dar printr-o tăietură prea sus, restul ciupercii ar putea să putrezească
contagiind și miceliul. Mai bine este extragerea buretelui din sol prin o rotire ușoară, acoperind
locul după acea cu pământ și frunze. Această metodă este mai folositoare, fiindcă unele specii
nu se pot defini sigur fără examinarea a bazei piciorului ( la Amanita). Ciupercile se colectează
în coșuri sau hârtie, de preferat să evitați pungi de plastic, din cauza umidității create în ele, în
scurt timp ciupercile se pot altera si deveni impropriu consumului.[4][5]

Ciuperci otrăvitoare sunt denumite toate tipurile de ciuperci din Regnum Fungi de
tip Ascomycota precum Basidiomycota (care au pălărie și picior), a nu se confunda cu ciupercile
microscopice mucegaiurile și cele care produc bolile numite micoze. Există peste 200 de specii
care sunt sigur toxice, dar numai puține provoacă intoxicații mortale. Aici sunt enumerate doar
câteva soiuri. Mai mult se pot vedea și citi sub "Legături externe", acolo în special pe pagina
engleză

Se întâmpla însă, ca în unele stadii de creştere, şi de regulă în stadiu tânăr, forma ciupercilor
comestibile să fie asemănătoare cu a celor otrăvitoare. De exemplu, buretele viperei, o ciupercă
foarte toxica, se poate confunda când iese din sol cu crăiţa, sau cu ciuperca albă de pădure. De
aceea, se recomanda a nu se recolta decât ciuperci bine cunoscute şi verificate ca fiind
comestibile.

De asemenea, nu trebuie recoltate ciupercile comestibile, dar bătrâne, cu carnea moale şi miros
neplăcut. Acestea pot deveni indigeste sau chiar otrăvitoare din cauza toxinelor ce se formează
prin alterarea componenţilor nutritivi.

Cum deosebeşti ciupercile comestibile

Multă vreme s-au folosit unele analize empirice, socotite infailibile, asupra comestibilităţii
ciupercilor. Astfel se cufunda în apa în care fierbeau ciupercile o lingură de argint sau se fierbea
odată cu ciupercile o coajă de ceapă. Dacă linguriţa sau coajă de ceapă se înnegreau, se aruncau
ciupercile socotite ca fiind otrăvitoare.

Multe ciuperci comestibile îşi schimba culoarea la rupere. De exemplu, carnea râşcovului se
colorează în zona tăierii în verde, a buretelui dulce în brun, iar a hribului ţigănesc în albastru.
Această modificare a culorii se datorează nu toxinelor, ci oxidării substanţelor colorante din ele.

Specii de ciuperci comestibile

Hribii sau mânătărcile (Boletus edulis) au pălăria de culoare castanie-bruna. Cresc pe sol,
primăvara, vara, toamna, izolate sau în grupuri, în păduri de foioase şi de conifere, în luminişuri.
Pentru a nu fi confundate cu alte specii necomestibile, se recomandă să nu se recolteze
exemplare mici.

Gălbiorii sau bureţii galbeni (Cantharellus cibarius) au culoarea gălbenuşului de ou. Carnea
gălbiorilor este albă în interior, galbena-aurie spre exterior. Este una dintre ciupercile care
rareori sunt atacate de dăunători. Gălbiorii cresc în grupuri, prin păduri umbroase şi umede de
răşinoase şi de foioase.

Ghebele (Armillaria mellea) au pălăria la maturitate aproape plană, cu mici solzişori bruni,
aşezaţi în cercuri. Pe picior, la o mică distanţă de pălărie se afla un inel cu marginile răsfrânte în
jos. Este des întâlnită pe cioatele de stejar, fag şi brad sau pe resturi lemnoase. Ghebele apar
toamnă în tufe mari formate din mai multe exemplare.

Recomandări pentru culegătorii de ciuperci

Cum deosebeşti ciupercile comestibile. Să se recolteze numai ciupercile bine cunoscute ca fiind
comestibile şi dintre acestea numai cele tinere, tari, cu miros plăcut;

Înainte de folosire să se fiarbă ciupercile timp de 15 minute în apă cu puţină sare, aruncându-se
apa în care au fiert. Prin fierbere, o parte din toxine se distrug.

Să nu se consume cantităţi mari de preparate cu ciuperci. Consumul abuziv de ciuperci poate să

ducă la indigestii rebele, în special la persoanele cu intoleranţă la anumite alimente.

Dacă vrem să culegem singuri ciuperci trebuie să fim atenţi la aceste detalii, care ne indica
speciile comestibile:

– Hribii au pălăria castanie-bruna, cresc pe sol în luminişurile din pădurile de conifere sau
foioase.

– Gălbiorii sau bureţii galbeni au culoarea gălbenuşului de ou la exterior şi carnea albă la

interior. Cresc în grupuri, în pădurile umbroase şi umede.

– Ghebele au la maturitate pălăria aproape plană, cu mici solzi bruni, dispuşi în cercuri. Pe picior
au un inel cu marginile în jos.

Cum deosebeşti ciupercile comestibile. Ciupercile otrăvitoare sunt viu colorate

– Buretele pestriţ sau muscarita (Amanita muscaria), care are pălăria ca un clopot bombat, iar
spre maturitate devine aproape plană. Culoarea pălăriei este roşie, cu scame albe, ce se iau
uşor cu unghia. Creşte în luminişuri de păduri de conifere şi de foioase. Semnele intoxicaţiei se
manifesta prin greaţă, ameţeală, pierderea cunoştinţei, un fel de beţie, uneori cu delir furios.

– Buretele viperei (Amanita phalloides) are culoarea verzuie sau măslinie. Carnea este albă, cu
miros urât mai ales la ciupercile bătrâne. Creşte prin pădurile de răşinoase şi foioase, prin
tufişuri, din iunie până în octombrie. Simptomele intoxicaţiei cu aceasta ciupercă apar târziu
(după 10-12 ore).

– Buretele panterei (Amanita pantherina) are suprafaţa pălăriei de culoare brun-deschis sau
brun-cenusiu, lipicioasa pe timp umed. Creşte în pădurile de foioase şi răşinoase din iulie şi
până în octombrie. Este extrem de toxică.

– Hribul ţigănesc sau Buretele dracului (Boletus satanas) are pălăria de 10-15 cm diametru, de
culoare alb-cenusie. Piciorul are o reţea roşie ca sângele în partea de sus. Carnea este albă sau
alb-gălbuie. Creşte vara prin păşuni, tufişuri şi în poienile din pădure.