Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”

Comunicare:
Tema: Unde luminoase.
Determinarea a vitezei luminii.

Al elevului din clasa a IX- „A”

Goanța Victor
Plan de idei:
1. Unde luminoase.
2. Determinarea a vitezei luminii.
 Unde luminoase

Lumina sau lumina vizibilă este radiația electromagnetică din porțiunea spectrului

electromagnetic care poate fi percepută de ochiul uman. Lumina vizibilă este de obicei definită
ca având lungimi de undă cuprinse între 400-700 nanometri (nm) sau 4,00 × 10−7 până la 7,00 ×
10−7 m, între infraroșu (cu lungimi de undă mai lungi) și ultraviolet (cu lungimi de undă mai
scurte). Această lungime de undă înseamnă un interval de frecvență de aproximativ 430–
750 terahertz. 
Principala sursă de lumină pe Pământ este Soarele. Lumina solară furnizează energia pe care o
folosesc plantele verzi pentru a crea zaharuri mai ales sub formă de amidon, care la rândul său
eliberează energie în viețuitoarele care digeră plantele. Acest proces de fotosinteză oferă aproape
toată energia folosită de ființele vii.
Proprietățile primare ale luminii vizibile sunt intensitatea, direcția de propagare, frecvența sau
spectrul lungimii de undă și polarizarea, în timp ce viteza sa într-un vid.
În fizică, termenul lumină se referă uneori la radiații electromagnetice de orice lungime de undă,
indiferent dacă sunt vizibile sau nu. În acest sens, razele gamma, razele-X, microundele și undele
radio sunt, de asemenea, lumină. Ca toate tipurile de lumină, lumina vizibilă este emisă și
absorbită în mici „pachete” numite fotoni și prezintă proprietăți atât ale undelor cât și ale
particulelor.
 Determinarea a vitezei luminii

Viteza luminii în vid este o importantă constantă fizică universală; conform cunoștințelor

existente, este viteza de propagare a luminii în vid - independent de parametrii fizici ai luminii
cum sunt: culoarea, intensitatea, direcția, polarizarea sau durata propagării. Această caracteristică
este proprie nu numai luminii din spectrul vizibil, ea este valabilă tuturor radiațiilor de natură
electromagnetică cum sunt: undele radio, lumina infraroșie și ultravioletă, radiațiile X și Gamma.
Viteza luminii în vid, conform teoriei relativității restrânse a lui Einstein reprezintă valoarea
limită a vitezei pe care o poate atinge un corp, indiferent de mediul în care se propagă. Valoarea
sa, exprimată în unități din Sistemul Internațional, este de 299 792 458 m/s (metri pe secundă).
Determinări experimentale de mare precizie au demonstrat stabilitatea foarte mare a valorii
vitezei luminii în vid: măsurătorile de laborator au arătat că variația vitezei de propagare pentru
raze de lumină de culori (lungimi de undă) diferite se încadrează într-o abatere de valori ce
reprezintă unu la a 1014-a parte din valoarea determinate
Lumina se propagă cu viteză atât de mare încât nici un fapt empiric comun nu permite evaluarea
sa pe cale obișnuită; de-a lungul istoriei au existat polemici științifice și filozofice privind
caracterul finit sau infinit al vitezei ei. Viteza de propagare a luminii este de milioane de ori mai
mare decât a sunetului, poate înconjura Pământul de aproximativ 7 ori în decursul unei secunde,
parcurge distanța de la Pământ la Lună în mai puțin de 1,3 secunde.
Conform teoriilor actuale, general acceptate, viteza luminii în vid este cea mai mare viteză posibilă
din univers. Totuși, în alte medii decât în vid lumina are o viteză mai redusă, putând fi depășită, așa
cum se întâmplă de exemplu în cadrul efectului Cerenkov.