Mioriţa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar,

rezumat literar)

Povestire pe momentele subiectului, motivele populare, caracterizarea

personajelor

Balada Mioriţa a fost culeasă de Alecu Russo de la nişte păstori din munţii

Vrancei, pe când se afla în exil la Soveja şi publicată în prima culegere
de Poezii poporale. Balade. (Cântece bătrâneşti) adunate şi îndreptate de
Vasile Alecsandri, antologie apărută în 1852.

Mioriţa este o baladă populară şi aparţine genului epic, în care, însă, se

îmbină armonios elemente lirice, epice şi dramatice. În structura baladei se
disting două mari planuri, unul epic în cadrul căruia autorul anonim narează
faptele şi construieşte personajele reale sau fabuloase şi celălalt lirico-
dramatic, ce se defineşte prin exprimarea gândurilor, sentimentelor şi prin
atitudinea ciobănaşului în faţa morţii, într-un dramatism impresionant.
Balada ilustrează mitul popular mioritic, poetul anonim exprimând aici ideea
că omul acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii, o concepţie filozofică
străveche, ceea ce face ca balada populară „Mioriţa” să fie totodată un
poem filozofic.

În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic (narează faptele)
şi celălalt lirico-dramatic (exprimă gândurile, sentimentele şi atitudinea
ciobănaşului în faţa morţii). Pe un fir epic simplu se împletesc teme şi
motive populare. Autorul anonim îşi exprimă indirect sentimentele şi
gândurile prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Ca în orice operă
epică, se precizează aici timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea:
toamna, în timpul transhumantei, într-un peisaj mirific – „Pe-un picior de plai
/ Pe-o gură de rai”. Ca orice creaţie populară şi această baladă are toate
trăsăturile specifice: caracter anonim, oral, colectiv şi tradiţional.

Personajele reale sau fabuloase au atitudini specifice în acţiunea baladei,

în funcţie de rolul pe care îl atribuie autorul anonim fiecăruia în parte: cei
doi ciobani pun la cale un omor, oiţa năzdrăvană este îngrijorată pentru
viaţa stăpânului, ciobănaşul moldovean priveşte moartea cu seninătate, iar
măicuţa bătrână îşi caută cu înfrigurare fiul.

Semnificaţia titlului
Balada populară Mioriţa are drept titlu diminutivul animalului năzdrăvan, cu
un rol determinant în declanşarea ideii filozofice ce a eternizat opera în
literatura naţională: atitudinea înţeleaptă pe care o are ciobanul moldovean
în faţa morţii. Oiţa este un element miraculos în baladă şi argumentează
esenţa mitologică a creaţiei populare, constituind „elementul oracular”
(Mircea Eliade), adică prevestitor al morţii, ca pe un final, de neevitat, al
vieţii.

Tema

Concepţia mitică a ales mioriţa înzestrată cu puteri fabuloase pentru a

ilustra – în acelaşi timp – tema folclorică a comuniunii ancestrale dintre om
şi natură, simbolizată aici de animal. Mioara năzdrăvană devine şi executor
testamentar, iar tăcerea ei pare să confirme respectarea dorinţelor
stăpânului său, în perspectiva posibilei morţi. Aşadar, titlul ilustrează un
simbol al mitologiei româneşti şi o temă populară ce vine din timpuri
primordiale, comuniunea om-animal.

Momentele subiectului

Expoziţiunea

Expoziţiunea are caracter epic şi este ilustrată mai întâi de imaginea

cadrului natural feeric, un tărâm al fericirii, în care urmează să se petreacă
faptele: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai”. Spaţiul ondulatoriu atestă
motivul transhumantei, simbolizat de relieful deal-vale – „Iată vin în cale, /
Se cobor la vale” -, iar prezentarea personajelor se face prin integrarea
fiinţelor în mijlocul naturii: „Trei turme de miei / Cu trei ciobănei”. Tema
folclorică a comuniunii om-natură este, aşadar, sugestiv ilustrată încă de la
începutul baladei.

Intriga

Intriga o constituie complotul pus la cale de ciobanul ungurean şi de cel

vrâncean împotriva ciobănaşului moldovean, care „are oi mai multe, /
Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi / Şi câini mai bărbaţi!…”. Cei doi ciobani
„se vorbiră, / Ei se sfătuiră / Pe l-apus de soare / Ca să mi-l omoare” pe
baciul moldovean. Este prezent aici motivul complotului.

 Donații
 Mioriţa, de Vasile Alecsandri (comentariu literar,
rezumat literar)
Inapoi Inainte

Povestire pe momentele subiectului, motivele populare, caracterizarea personajelor

Balada Mioriţa a fost culeasă de Alecu Russo de la nişte păstori din munţii Vrancei, pe când
se afla în exil la Soveja şi publicată în prima culegere de Poezii poporale. Balade. (Cântece
bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri, antologie apărută în 1852.

Mioriţa este o baladă populară şi aparţine genului epic, în care, însă, se îmbină armonios
elemente lirice, epice şi dramatice. În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic
în cadrul căruia autorul anonim narează faptele şi construieşte personajele reale sau fabuloase
şi celălalt lirico-dramatic, ce se defineşte prin exprimarea gândurilor, sentimentelor şi prin
atitudinea ciobănaşului în faţa morţii, într-un dramatism impresionant. Balada ilustrează mitul
popular mioritic, poetul anonim exprimând aici ideea că omul acceptă moartea ca pe un final
firesc al vieţii, o concepţie filozofică străveche, ceea ce face ca balada populară „Mioriţa” să
fie totodată un poem filozofic.

În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic (narează faptele) şi celălalt lirico-
dramatic (exprimă gândurile, sentimentele şi atitudinea ciobănaşului în faţa morţii). Pe un fir
epic simplu se împletesc teme şi motive populare. Autorul anonim îşi exprimă indirect
sentimentele şi gândurile prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Ca în orice operă epică,
se precizează aici timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea: toamna, în timpul
transhumantei, într-un peisaj mirific – „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Ca orice
creaţie populară şi această baladă are toate trăsăturile specifice: caracter anonim, oral, colectiv
şi tradiţional.

Personajele reale sau fabuloase au atitudini specifice în acţiunea baladei, în funcţie de rolul pe
care îl atribuie autorul anonim fiecăruia în parte: cei doi ciobani pun la cale un omor, oiţa
năzdrăvană este îngrijorată pentru viaţa stăpânului, ciobănaşul moldovean priveşte moartea cu
seninătate, iar măicuţa bătrână îşi caută cu înfrigurare fiul.

Semnificaţia titlului

Balada populară Mioriţa are drept titlu diminutivul animalului năzdrăvan, cu un rol

determinant în declanşarea ideii filozofice ce a eternizat opera în literatura naţională:
atitudinea înţeleaptă pe care o are ciobanul moldovean în faţa morţii. Oiţa este un element
miraculos în baladă şi argumentează esenţa mitologică a creaţiei populare, constituind
„elementul oracular” (Mircea Eliade), adică prevestitor al morţii, ca pe un final, de neevitat, al
vieţii.

Tema

Concepţia mitică a ales mioriţa înzestrată cu puteri fabuloase pentru a ilustra – în acelaşi timp
– tema folclorică a comuniunii ancestrale dintre om şi natură, simbolizată aici de animal.
Mioara năzdrăvană devine şi executor testamentar, iar tăcerea ei pare să confirme respectarea
dorinţelor stăpânului său, în perspectiva posibilei morţi. Aşadar, titlul ilustrează un simbol al
mitologiei româneşti şi o temă populară ce vine din timpuri primordiale, comuniunea om-
animal.

Momentele subiectului

Expoziţiunea

Expoziţiunea are caracter epic şi este ilustrată mai întâi de imaginea cadrului natural feeric, un
tărâm al fericirii, în care urmează să se petreacă faptele: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de
rai”. Spaţiul ondulatoriu atestă motivul transhumantei, simbolizat de relieful deal-vale – „Iată
vin în cale, / Se cobor la vale” -, iar prezentarea personajelor se face prin integrarea fiinţelor
în mijlocul naturii: „Trei turme de miei / Cu trei ciobănei”. Tema folclorică a comuniunii om-
natură este, aşadar, sugestiv ilustrată încă de la începutul baladei.

Intriga

Intriga o constituie complotul pus la cale de ciobanul ungurean şi de cel vrâncean împotriva
ciobănaşului moldovean, care „are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi / Şi câini
mai bărbaţi!…”. Cei doi ciobani „se vorbiră, / Ei se sfătuiră / Pe l-apus de soare / Ca să mi-l
omoare” pe baciul moldovean. Este prezent aici motivul complotului.

Desfăşurarea acţiunii

Desfăşurarea acţiunii începe în plin fabulos, prin descoperirea complotului de către „oiţa
bârsană”, care-şi înştiinţează stăpânul despre pericolul ce-l pândeşte: „Că l-apus de soare /
Vreau să mi te-omoare / Baciul Ungurean / Şi cu cel Vrâncean!”. Demascarea complotului
este precedată de atitudinea umanizată a oiţei, a cărei îngrijorare este observată de stăpânul ei:
„De trei zile-ncoace / Gura nu-ţi mai tace! / Ori iarba nu-ţi place. / Ori eşti bolnăvioară, /
Drăguţă Mioară?”. În această secvenţă a baladei se manifestă motivul oiţei năzdrăvane.

Punctul culminant

Punctul culminant ocupă spaţiul cel mai larg din baladă, deoarece ciobanul priveşte
despărţirea de turma sa şi de locurile feerice cu înţelepciunea mitică a asumării morţii ca pe
un final firesc ai vieţii. Este prezentă aici ideea filozofică străveche şi credinţa populară că
existenţa omului are două manifestări concrete: viaţa şi moartea. Puternic ancorat în natură
ciobănaşul îşi exprimă dorinţa testamentară de a rămâne şi după moarte pe meleagurile şi
alături de fiinţele pe care le-a iubit atât de mult în timpul vieţii: „Ca să mă îngroape / Aice pe-
aproape / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi, / În dosul stânii / Să-mi aud cânii. / Aste să le
spui”.

• Vasile Alecsandri

Această atitudine este exprimată prin testamentul pe care ciobănaşul şi-l face în eventualitatea
morţii, prilej cu care poetul anonim accentuează condiţia omului în lume prin motivul
alegoriei moarte-nuntă, deoarece, ca orice element ce aparţine universului şi omul se va
reintegra cosmosului printr-o nuntire spirituală cu elementele simbol ale acestuia: „Soarele şi
luna / Mi-au ţinut cununa / Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi munţii mari, / Paseri,
lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!”.

Tragismul baladei se amplifică prin faptul că tânărul cioban îşi imaginează că va fi căutat de
măicuţa lui cu disperare: „Din ochi lăcrimând, / Pe câmpi alergând, / Pe toţi întrebând”. Prin
motivul măicuţei bătrâne, poetul anonim realizează şi un portret emoţionant ciobănaşului,
moment cu atât mai dramatic cu cât acesta este surprins în monologul măicuţei: „Mândru
ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; Musteţioara lui, / Spicul
grâului; / Perişorul lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!…”. Rugămintea
baciului exprimată în finalul baladei simbolizează sensibilitatea lui sufletească, deoarece el
presupune durerea sfâşietoare a mamei şi nu ar vrea ca ea să ştie „Că la nunta mea / A căzut o
stea”, aceasta fiind o superstiţie populară, care sugerează moartea unui om.

Deznodământul

Deznodământul lipseşte, finalul baladei dând naştere la interpretări diferite şi contradictorii

privind atitudinea ciobanului moldovean în faţa morţii. Unii critici consideră că ciobanul este
pasiv şi resemnat în faţa morţii, fără să se revolte sau să aibă o reacţie de salvare. Alţii
interpretează această atitudine ca pe o jertfă pentru demnitatea umană. Posibila moarte – „şi
de-a fi să mor” – este imaginată de tânărul cioban ca o nuntă fabuloasă, ce ar putea semnifica
o formă de integrare a vieţii în circuitul existenţial (viaţă-moarte-viaţă) al cosmosului.

O altă interpretare este aceea că moartea ar putea fi un alt mod de continuare a vieţii prin
contopirea cu natura veşnică, deoarece el doreşte să fie îngropat în mijlocul „stânii”, unde
„oile s-or strânge / Pe mine m-or plânge” şi se însoţeşte în această călătorie (nuntă) a lui cu
„Brazi şi păltinaşi, / Preoţi munţii mari, / Paseri, lăutari, / Parcele mii / Şi stele făclii”.

Motivele populare

Motivele populare care compun mitul transhumantei (mioritic) în balada Mioriţa sunt, în

viziunea generală a exegeţilor (critici literari), în număr de şase:

Motivul transhumanţei

Motivul transhumanţei este ilustrat de spaţiul ondulatoriu – „vin în cale / Se cobor la vale”- al
transmutării oilor de la munte la şes şi invers, în funcţie de anotimp, de cifra mitică „trei” şi
de ciobanii care îşi însoţesc turmele, evidenţiind ancestrala (străvechea)îndeletnicire a
românilor, simbolizaţi prin cele trei mari provincii: Moldova, Ardealul şi Muntenia.

Motivul complotului

Motivul complotului este ilustrat prin antiteza dintre cadrul natural feeric, senin – „picior de
plai”, „gură de rai” – şi invidia, meschinăria ciobanilor care pun la cale crima – „ca să mi-l
omoare”.

Motivul mioarei năzdrăvane

Motivul mioarei năzdrăvane este dat de un element fabulos, personificarea oiţei care,
neliniştită şi înfricoşată de cele auzite, îşi previne stăpânul, simbolizând sugestiv perfecta
armonie dintre om şi natură, dintre cioban şi animalele pe care le îngrijeşte cu dragoste – „Ori
eşti bolnăvioară, / Drăguţă mioară”.

Motivul testamentului

Motivul testamentului diminuează epicul baladei şi creează un dramatism liric ce se amplifică

prin seninătatea ciobanului atunci când primeşte vestea complotului, înţelepciunea lui este
înţelepciunea mitică a poporului român, aceea de a înţelege profundele resorturi ale alcătuirii
universului, în care omul se reintegrează prin moarte. Tragismul este impresionant prin reacţia
celor dragi, care, după moartea ciobanului l-or „plânge / Cu lacrimi de sânge […] Cine-au
cunoscut / Cine mi-au văzut / Mândru ciobănel”.

Motivul alegoriei moarte–nuntă

Motivul alegoriei moarte-nuntă are o puternică încărcătură lirică, prin câteva semnificaţii
profund mitologice şi filozofice. Între obiceiurile populare se înscrie şi acela că morţilor tineri
necăsătoriţi li se organizează înmormântarea ca un ritual de nuntă – „Să le spui curat / Că m-
am însurat”, iar ideea filozofică a contopirii nefiinţei cu fiinţa naturii veşnice – „Cu-o mândră
crăiasă / A lumei mireasă”- este exprimată prin enumerarea elementelor esenţiale ale
teluricului şi cosmicului, metaforizate sau personificate: soarele, luna, brazii, paltinii, munţii,
paserile: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa; / Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi,
munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!”.

Motivul măicuţei bătrâne

Motivul măicuţei bătrâne este construit prin protestul mamei pentru moartea prematură şi
nedreaptă a fiului ei. Cele două portrete, al măicuţei bătrâne şi al ciobănaşului – portret
realizat ca un bocet – amplifică dramatismul prin individualizarea suferinţei, redate prin
diminutivele mângâietoare prin dativul etic şt prin gerunziu care sugerează o durere
chinuitoare pentru pierderea celui drag: „Din ochi lăcrimând, / Pe câmp alergând, / Pe toţi
întrebând / Şi la toţi zicând / Cine-au cunoscut, / Cine mi-au văzut / Mândru ciobănel / Tras
printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Musteţioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul
lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!…”.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului
nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi constituie sursă de
inspiraţie pentru mari scriitori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu,
Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea Eliade.

Limbajul artistic

Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a românului „născut poet”, prin varietatea
figurilor de stil: metafore – „picior de plai”, „gură de rai”, „lacrimi de sânge”-, epitete oi
„mândre şi cornute”, „negru zăvoi”, „mioriţă laie, bucălaie”-, personificări – „soarele şi luna /
mi-au ţinut cununa”, „preoţi, munţii mari”, „paseri, lăutari”-, diminutive populare –
„ciobănel”, „mioriţă”, „bolnăvioară”, „fluieraş”, „măicuţă”, „feţişoara”, „musteţioară”,
„perişor”, cuvinte populare cu iz arhaic – „ortoman”, „plăviţă”, „bârsană”, „strungă”-, precum
şi formele populare ale viitorului verbelor – „de-o fi”, „s-ar strânge”, „dacă-i întâlni”.
Mihai Eminescu îl vizualizează pe ciobanul mioritic ca pe „un păstor rătăcit pe Carpaţi,
petrecând lungile nopţi înstelate în mijlocul turmelor sale, neavând altă petrecere decât, din
timp în timp, lătratul câinilor săi sau strigătul plângător al oilor sale”.

Prozodia

Prozodia este reprezentată de ritmul trohaic, rima împerecheată şi măsura de 7-8 silabe, care
conferă versului o tonalitate melancolică, muzicalitate gravă şi sensibilitate emoţională.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului
nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori
ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi
Mircea Eliade.