ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv este format din tub digestiv și glande anexe. Tubul digestiv este un complex de
organe cavitare de diametre diferite care recepționează, prelucrează și digeră alimentele până le
transformă în: apă, săruri minerale, vitamine, aminoacizi, monozaharide, acizi grași și glicerol.
Apoi acestea sunt absorbițe în sânge și transportațe la celulele tinta.

TUBUL DIGESTIV:

I. Cavitatea bucala E

Este un organ cavitar mărginit lateral de obraji, superior de bolta palatină cu lueta ( omusor) și
inferior de limbă. Comunică anterior cu exteriorul prin orificiul bucal și posterior cu faringele.
Conține două arcade dentare. Dinții sunt organe dure implantate în alveolele dentare.

Există două dentiții: una provizorie (dinții de lapte) ce conține 20 de dinți și una definitivă
formată din 32 de dinți. În funcție de rolul pe care-l au, dinții pot fi: I-incisivi (pentru rupt), C-
canini (pentru tăiat și sfâșiat), P si M-premolari și molari (pentru zdrobit și măcinat).

Formula dentară reprezintă prezentarea dinților pe jumătatea din arcada dentară (hemiarcadă):
 Limba este un organ musculo-fibros, alcătuită din vârf, corp și rădăcină. Vârful și corpul limbii
sunt mobile. Limba este acoperită de mucoasa linguală ce conține papilele gustative.

II. Faringele

Este un organ musculo-fibros în formă de pâlnie. Are o lungime cuprinsă între 12-15 cm.
Deosebim trei zone:
 nasofaringele care comunică cu cavitatea nazală și cu urechea medie (prin trompa lui
Eustachio);
 orofaringele care comunică cu cavitatea bucală;
 laringofaringele care comunică atât cu esofagul cât și cu laringele.

Este inervat de nervul glosofaringian și de vag.

 III. Esofagul
Este un conduct musculo-fibros de aproximativ 30 de cm care străbate cutia toracică și
penetrează mușchiul diafragm pentru a intra în cavitatea abdominală. Esofagul este așezat, în
cutia toracică, posterior de trahee. Conține un epiteliu pavimentos pluristratificat necheratinizat
specializat în conducerea bolului alimentar.

IV. Stomacul
 Este segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv.
 Are rolul de a depozita alimentele mestecate și de a iniția procesul de digestie.
3
 Are o capacitate de 1200-1500 cm ;este așezat în cavitatea abdominală, imediat sub
diafragm.
 Are forma literei J, două curburi, o porțiune verticală și una orizontală.
 Comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu intestinul subțire prin orificiul pilor.
 Porțiunea verticală este alcătuită din fornix (fundus sau camera cu aer) și corpul
stomacului.
 Porțiunea orizontală este formată din antru și canal piloric.

Structural, stomacul este acoperit de mai multe tunici. De la exterior spre interior descriem:
 adventicea este o tunică conjunctivă ce conține numeroase fibre elastice;
 tunica musculară este alcătuită din trei straturi: un strat longitudinal, un strat circular și un strat
oblic de fibre musculare netede;
 tunica submucoasă este de natură epitelială și conține numeroase glande ce secretă mucus, HCl,
pepsinogen sau gastrină;
 tunica mucoasă care formează mucoasa gastrică. Aceasta căptușește toată suprafața internă a
stomacului, de la cardia la pilor. Formează pliuri longitudinale pentru a mări suprafața de
absorbție și digestie.
 V. Intestinul subtire
Este cea mai lungă porțiune a tubului digestiv, având o lungime de peste 5 metri. Are un
diametru variabil, între 3-4 cm. Este alcătuit din trei porțiuni:

1. DUODENUL
 este porțiunea fixă a intestinului subțire.
 Are 30 de cm și formă de potcoavă, cuprinzând capul pancreasului.
Comunică cu:
- stomacul prin orificiul pilor
- ficatul prin canalul coledoc
-pancreasul prin canalul principal Wirsung. Ambele canale se deschid în
același orificiu în duoden: orificiul Oddi, care centreaza papila duodenală mare. La 2,5 cm
deasupra acesteia se deschide papila duodenala mica, în care se deschide canalul pancreatic
secundar accessor Santorini.

2. JEJUNUL este o porțiune mobilă care se găsește pliată sub formă de anse intestinale. Nu
există o delimitare anatomică clară între jejun și următorul segment al intestinului subțire.

3. ILEONUL ultima porțiune mobilă a intestinului subțire. Comunică cu intestinul gros prin
valvula ileo-cecală. Este de asemenea înfășurat sub formă de anse intestinale.

Mucoasa intestinală formează invaginații numite vilozități intestinale care măresc enorm
suprafața de contact cu substanțele supuse digestiei și absorbției la acest nivel.
 VI. Instestinul gros
-este ultima porțiune a tubului digestiv. Comunică cu intestinul subțire prin orificiul ileo-cecal și
cu exteriorul prin orificiul anal. Este alcătuit din următoarele segmente:

1. Cecumul este porțiunea inițială a intestinului gros. Este o porțiune dilatată care comunică cu
ileonul. Conține o formațiune numită apendice vermiform a cărui inflamație determină apariția
apendicitei.

2. Cadrul colic format din mai multe porțiuni:

 colonul ascendent
 colonul transvers
 colonul descendent
 colonul sigmoid

Cadrul colic încadrează ansele intestinului subțire.

3. Rectul este porțiunea terminală a intestinului gros și a tubului digestiv. Are formă de pară,
conține fibre musculare și comunică cu exteriorul prin orificiul anal. Este prevăzut cu două
sfinctere (inele de mușchi), unul intern controlat involuntar și unul extern controlat voluntar.
 GLANDE ANEXE

I. Glande salivare

Sunt glande exocrine cu structură tubulo-acinoasă. Sunt de două tipuri:

 glande salivare mici, fără canal secretor (palatine, labiale, linguale);
 glande salivare mari, cu canal secretor, dispuse în perechi (parotide situate sub conductul auditiv
extern, sublinguale situate în planșeul bucal și submandibulare situate sub planșeul bucal).
Aceste glande secretă saliva.

l:
II. Ficatul
 Este cea mai mare glandă din corp, cântărește 2-2,5 kg.
 Se află imediat sub diafragmă, în dreapta, deasupra colonului ascendent și transvers.
 Are o față superioară (diafragmatică) divizată în doi lobi (stâng și drept) și o față
inferioară divizata in patru lobi (stâng, drept, pătrat și caudat). Tot pe fața inferioară
se observă un săculeț numit vezică biliară sau colecist cu rolul de a păstra bila în
perioadele interdigestive.

 Celulele ficatului secretă un lichid de culoare galbenă, cu ph ușor alcalin numit bilă.(suc
hepatic=fiere). Bila este secretată în continuu de hepatocite (celulele ficatului) și fie este
eliberată în duoden, fie depozitată în colecist.

 Celulele ficatului sunt dispuse în cordoane. Ele formează canalicule și canale biliare
intrahepatice care confluează și se adună în câte un canal hepatic pentru fiecare lob:
canalul hepatic drept și canalul hepatic stâng. Cele două canale se unesc în canalul
hepatic comun. De la vezica biliară pornește canalul cistic care pătrunde în canalul
hepatic comun rezultând canalul coledoc, care se deschide în duoden prin orificiul Oddi.
Vascularizația ficatului este dublă, nutritivă și funcțională:
 vascularizația nutritivă este asigurată de artera hepatică care se împarte în artere,
arteriole, metaarteriole până la nivelul lobulilor hepatici.
 vascularizația funcțională este asigurată de vena portă, care începe prin capilarele de la
nivelul intestinului subțire și se sfârșește capilarizată la nivelul ficatului.

III. Pancreasul
 Este o glandă mixtă, adică are și funcție exocrină și funcție endocrină.
 Este situată retrogastric (posterior de stomac), transversal, posterior de colonul transvers.
 Pancreasul are un cap, un corp și o coadă, are structură tubulo-acinoasă (ca și glandele
salivare) și, de la coadă la cap, este străbătut de canalul pancreatic principal (canalul
Wirsung) și transversal de canalul pancreatic accesor (canalul Santorini). Canalul
Wirsung se deschide în duoden prin orificiul Oddi (ca și canalul coledoc), iar canalul
Santorini la nivelul papilei mici.
 Pancreasul exocrin secretă sucul pancreatic, un suc digestiv deosebit de important, care
conține numeroase enzime.