Intestinul gros.

Descriere, rol și patologie

Sistemul digestiv reprezintă un complex de organe, acestea îndeplinind funcții de
prehesiune, modificare mecanică și chimică a alimentelor, digestie, absorția substanțelor
nutritive, precum și eliminare în exterior a produselor reziduale. Sistemul digestiv este
divizat în trei porțiuni, și anume: ingestivă (cavitate bucală, faringe, esofag), digestivă
(stomac și intestin subțire), egestivă (intestinul gros). În imaginea alăturată sunt evidențiate
toate părțile componente ale sistemului digestiv (atât
subdiviziunile, cât și glandele anexe). De tubul digestiv,
care are o lungime de 8-10m, sunt strans legate, din
punct de vedere funcțional glandele anexe: glandele
salivare, anexate cavității bucale, ficatul și pancreasul,
anexate intestinului subțire. Ficatul produce bila, iar
vezica biliară o depozitează și o varsă în tractul
gastrointestinal. Pancreasul varsă în intestinul subțire
bicarbonat și diverse enzime, acestea având un rol
important în digestie. În cele ce urmează vom intestinul
gros, ultimul segment al tubului digestiv.

1. Descrierea intestinului gros

Intestinul gros reprezintă partea sistemului
digestiv cuprinsă între intestinul subțire (mai precis de la
nivelul valvei ileocecale) și anus, acesta fiind caracteristic
vertebratelor. Are forma literei ”U”, cu concavitatea
inferioară. Așa cum menționam și anterior, intestinul gros reprezintă ultimul segment al
tubului digestiv, fiind situat în cavitatea abdominală și în cavitatea micului bazin. Întreg
intestinul gros are o lungime de 1.2 – 1.8m, în funcție de vârsta și înalțimea individului, iar
diametrul lui descrește de la aproximativ 7cm (zona de origine) până la 3 – 3.5cm (porțiunea
finală). Cele trei părți componente ale intestinului gros sunt cecum, colon și rect.
Cecumul este prima parte a intestinului gros, fiind situat între ileon (ultimul segment
al intestinului subțire) și colon, de el fiind atașat apendicele. Este un organ mobil, acoperit de
peritoneu pe toată suprafața lui, în majotritatea cazurilor (70 - 80%) fiind situate în fosa
iliacă dreaptă. Măsoară în lungime de circa 7 - 8cm, lățime 6 -7cm și are un volum de 200 –
400ml. Cecumul este format din fund (situat în partea cea mai coborâtă), corp (prezintă
șanțuri transversal) și tenii (sunt trei la număr, separate de șanțuri și dispuse anterior,
posteromedial și posterolateral). Șanțurile ce brăzdează corpul, împreună cu teniile formează
haustrele. Peretele cecumului este format din tunica seroasă, tunica musculară, tunica
submucoasă și tunica mucoasă.
Colonul este segmentul de mijloc al intestinului gros, pornind de la valca ileocecală
pânp la nivelul vertebrei S3 (are circa 1.5m și un calibru care scade de la origine spre final).
Are patru regiuni, acestea fiind reprezentate de: colonul ascendent, colonul transversal,
colonul descendent și colonul sigmoid. Colonul ascendent este situat în partea dreaptă a
1
abdomenului, având direcție verticală și o lungime de aproximativ 15 - 20 cm, colonul
transvers este dispus oblic, ușor ascendent și cu o lungime de aproximativ 50 – 60cm,
colonul descendent are direcție verticală și măsoară circa 20 cm, iar colonul sigmoid are
între 35 și 45 cm și se deosebește de celelate porțiuni prin uniformitate, haustere și șanturile
dintre acestea mai puțin pronunțate, prezentând doar două tenii musculare.
Rectul este ultima parte a tubului digestiv; prelungește porțiunea pelviană a
sigmoidului, descinde în bazinul mic, străbate perineul și se deschide la exterior prin orificiul
anal. Prezintă două flexuri: cea sacrală și cea perineală. Rectul are o lungime de 12, până la
15cm, dintre care 9 – 11cm revin ampulei rectale (porțiune a segmentului pelvin cuprinsă
între vertebra S4 și inserția mușchilor ridicători anali), iar 3 – 4cm revin canalului anal
(segment cuprins între ridicătorii anali și linia anocutanată). Prin cele două porțiuni pe care
le are, rectul îndeplinește funcția de rezevor al materiilor fecale la nivelul ampulei și de
eliminare a lor prin canalul anal. Pereții rectului sunt foarte elastici, putând ajunge pana la 8
– 10cm în zona ampulei. În structura rectului pot fi deosebite cele patru tunici, ca și în cazul
celorlate două segmente ale intestinului gros.

2. Rolul intestinului gros

Funcția intestinului gros este de a termina procesul de digestie (început prin acțiunea
de mestecare și continuat în stomac), prin absorbția, fermentarea și evacuarea alimentelor
ingerate. Principalele funcții ale intestinului gros sunt: absorbția apei și a electroliților,
producerea anticorpilor și protejarea organismului de infecții, reducerea acidității.
Intestinul gros absoarbe apa (nu poate absorbi mai mult de 2 – 3 litri/zi) și nutrienții
absorbabili rămași din alimente înainte de a trimite materia nedigerabilă în rect. Colonul
absoarbe cea mai mare parte a sodiului și a clorului care nu au fost absorbite în intestinul
subțire, compactează fecalele și stochează materiile fecale în rect până când acestea pot fi
descărcate prin anus în defecare. Intestinul gros, absoarbe pe lângă sodiu și clor, și substanțe
nutritive precum vitamina K și biotina, prin descompunerea florei bacteriene locale.
Rolurile colonului sunt următoarele: de absorbție a electroliților și a apei (de aceasta
este responsabilă partea proximală a colonului) și de depozitare a materiilor fecale până la
eliminarea acestora (de aceasta este responsabilă partea distală a colonului). La nivelul
colonului au loc procesul de fermentație (are loc în segmental proximal unde se găsesc
bacterii care degradeaza glucidele nedigerate precum E. Coli, Aerobacter aerogenes,
Enterococcus, Lactobacillus) și cel de putrefacție (de acesta este responsabilă partea distală,
care conține bacterii ce degradeaza proteinele nedigerate).
Descrierea prelucrării chimice a chimului alimentar în colon. Chimul reprizintă masa
semilichidă rezultată din digestia gastrică a alimentelor. În decursul unei zile, circa 400 ml
chim se transformă în materii fecale, eliminate în cantitate de aproximativ 150 g. Reducerea
cantității conținutului intestinal rezultă din absorbția apei din chim, care are loc în special la
nivelul cecului și al colonului ascendent; tot aici pot fi absorbite glucoza și sărurile minerale.
Din intestinul gros sunt eliminate zilnic 1000 ml gaze formate din bioxid de carbon, azot,
2
hidrogen sulfurat, mecaptan, metan, oxigen. Intestinul gros conține reziduri alimentare de
celuloză eliminate prin scaun, compuși fosfocalcici, lipide care sunt de natură endogenă,
colesterol, lecitină și sterobilină care rezultă din bilă, calciu, fosfor și magneziu, care provin
din alimente și epiteliu exfoliat, fier care este îndeosebi exogen. La resturile alimentare se
adaugă produse de secreție, leucocite, celule epiteliale descuamate și o mare cantitate de
bacterii care se dezvoltă în intestin si intervin în procesele de fermentație și putrefacție.
Culoarea materiilor fecale este determinată de prezența stercobilinei, iar mirosul este
influențat de scatol și indol, rezultate din procesul de descompunere bacteriană.

3. Patologia intestinului gros

Intestinul gros poate fi afectat de tulburări funcționale, tulburări structural, infecții și
iritații. Simptomele sau modificările ce pot indica probleme ale intestinului gros sunt:
modificări ale tranzitului (diaree, constipație), modificări ale scaunului (sângerări, modificări
de culoare sau consistență), balonarea dureroasă și gazele, oboseala constantă și stare de
rău. Cele mai des întâlnite patologii ale intestinului gros sunt prezentate mai jos (ordinea lor
este una aleatorie).
- Diverticulita. Inflamația dilatațiilor saculare de la nivelul colonului, apare frecvent la
persoanele de peste 40 ani, principalii factori predispozanți fiind: obezitatea, consumul de
tutun, lipsa exercițiilor fizice, consumul de alimente bogat în grasimi nesaturate, aport scăzut
de fibre alimentare. Se manifestă prin dureri abdominale intense, însoțite de gaze și
constipație, uneori fiind prezente și sângerările în scaun, greață, oboseală.
- Colita. Inflamație la nivelul învelișului interior al colonului, având ca și principale
cauze boala inflamatorie intestinală, colita ischemică, reacțiile alergice, infecție în organism.
Principalele simptome sunt durerea abdominală, crampe, diaree, urmate de febră, frisoane,
oboseală, deshidratare. Există mai multe tipuri de colită, și anume: colita inflamatorie a
intestinului, boala Crohn sau colita ulcerativă, colita microscopică, colita chimică, colita
ischemică, colita infecțioasă.
- Proctita. Inflamația mucoasei de la nivelul rectului, fiind prezentă în cele mai multe
cazuri de colită ulcerativă, dar poate să apară și în context infecțios cu germeni patogeni
proveniți din alimente contaminate (exemplu: salmonella) sau transmitere sexuala (exemplu:
herpes genital, gonoree, sifilis), după radioterapie pentru cancer în zona bazinului, după
tratament cu antibiotic sau antiinflamatoare, după obstrucția unui vas de sânge sau în urma
unei clisme agresive. Simptomele principale sunt durerile la nivelul anusului, sângerările
rectale, senzația imperioasă de defecație, incontinența fecală. Pot apărea febra, stare
general de rau, puls accelerat.
- Apendicita. Inflamație sau infecție a apendicelui cecal, fiind una dintre cele mai
frecvente afecțiuni tratate chirurgical. Poate să apară atunci când apendicele este blocat de
un coprolite (materii fecale), corp străin ori cancer, dar și ca răspuns la altă inflamație sau
infecție din organismal nostru. Cele mai frecvente simptome sunt: durere în zona

3
abdominală inferioară dreaptă, vomă, greață, lipsa poftei de mâncare, constipație, diaree,
uneori umflarea abdomenului.
- Enterocolită. Inflamație ce apare în tractul digestive, atât la nivelul intestinului subțire
(enterită), cât și la nivelul colonului (colită). Se poate transmite oral, prin înghițirea de
alimente infectate cu virusuri sau bacterii. Este contagioasă, necesită izolarea bolnavului și
are un debut brusc, manifestat prin crampe abdominale, greață, diaree apoasă, vărsături,
deshidratare, frisoane, stare de rău generală. Există mai multe tipuri de enterocolită, printre
care: enterocolita bacteriană, enterocolita cauzată de agenți fungici, enterocolita virală,
enterocolita parazitară, enterocolita toxică, enterocolita mecanică etc.
- Hemoroizi. Reprezintă dilatația anormală, varicoasă, a venelor hemoroidale.
Conform statsisticilor, de-a lungul vieții 3 din 4 adulți vor dezvolta hemoroizi. Apariția lor
este influențată de constipație, acumulare de presiune în zona bazinului (în cazul gravidelor),
factori alimentari (consum de alcool, mancare picantă și condimentată, grăsimi, conținut
scăzut de fibre, consum redus de lichide), obezitatea, sedentarism, statul prelungit în șezut.
Principalele simptome sunt pruritul anal sau iritațiile în zona anală, discomfort local, senzație
de arsură, sângerare rectală, durere la nivelul anusului.
- Polipi.  O excrescență mică de celule care se formează la nivelul mucoasei colonului.
Majoritatea polipilor sunt inofensivi, însă, în timp, unii polipi colonici se pot dezvolta în
cancer de colon, adeseori fatal când este descoperit în stadii avansate. De cele mai multe ori
nu dau simptome, fiind greu de descoperit. Pot apărea totuși simptome precum sângerările
rectale, modificarea culorii scaunului sau ale tranzitului intestinal, dureri abdominale, deficit
de fier ce duce la anemie. Cauza principală a polipilor este reprezentată de mutațiile de la
nivelul anumitor gene, ce pot determina divizarea continuă a celulelor, deși noile celule nu
sunt necesare organismului.
- Cancer. După cum menționam și anterior, polipii nedescoperiți la timp pot duce la
această boală. Pe lângă factorii menționați anteriori ca și cauze potențiale ale polipilor,
putem adăuga aici un alt factor, antecedentele familiale. Pentru a evita situațiile de
identificare tardivă a problemelor de acest tip, se recomandă controale regulate.
- Ocluzia intestinală. Blocarea parțială sau totală a intestinului, situație care are drept
consecință împiedicarea propulsării conținutului acestuia de-a lungul intestinului. Poate fi
cauzată de tumori ale intestinului sau alte tumori din zona abdomenului, torsiuni sau
îngustări ale intestinului, rar apare din cauza unor inflamații sau infecții la nivelul intestinului.
Altă cauză poate fi constipația cronică sau diverticulita. Simptomatologia este reprezentată
de dureri abdominale, distenie abdominală, zgomote intestinale, rar vărsături, iar dacă
ocluzia intestinală apare din cauza unei tumori maligne a intestinului gros pot apărea febră,
sânge în scaun, oboseală, pierderi masive de greutate în timp relativ scurt, lipsa poftei de
mâncare.
- Fisuri anale. Ruptură în mucoasa care căptușește anusul, care apare în timpul unor
scaune mai consistente sau mai dure. Se produc în urma întinderii mucoasei anale peste
capacitatea ei normal. Cele mai frecvente cauze sunt eliminarea scaunelor mari sau tari,
constipația sau efortul la eliminarea scaunului, diareea cronică, inflamația din zona
4
anorectală, nașterea. Ca și simptome apar durerea în timpul defecației și/sau după, apariția
sângelui de culoare deschisă în scaun sau pe hârtia igienică, mâncărime sau iritație în jurul
anusului.
- Incontinență fecală. Incapacitatea de a controla eliminarea gazelor sau scaunului,
având ca și cauze principale traumatismele legate de naștere, traumatismele de la nivelul
mușchilor anali, slăbirea mușchilor anali ca urmare a înaintării în vârstă, afecțiuni
neurologice. Simptomul principal este reprezentat de dificultatea controlului gazelor,
urmat/e de incapacitatea de control a scaunelor lichide sau solide.
- Sindromul colonului iritabil. Afecțiune digestivă inflamatorie, simptomele principale
fiind distensia și durerile abdominale, flatulența, diareea, alternanța episoadelor de diaree
cu cele de constipație, senzația de defecație incompletă, prezența mucusului în scaun,
senzația de greață. Cauzele principale sunt alimentația necorespunzătoare, saracă în fibre și
lichide, dar bogată în fructoză, lactoză, sedentarismul, fluctuații hormonale, stres,
medicamente ce pot afecta flora intestinală.

4. Bibliografie
Mihail Stefăneț, 2008, Chișinău, Anatomia omului, volumul 2, Centrul Editorial- Poligrafic
Medicina
Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu,
2014, București, Manual de biologie: clasa a XI-a, Corint Educațional
Surse online
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Intestin_gros
2. http://cursuriamg.blogspot.com/2012/10/patologia-intestinului-gros-patologia.html
3. https://www.humanitas.net/ro/wiki/anatomie/intestinul-gros/
4. https://colonhelp.ro/detoxifierea-organismului-si-curatirea-intestinala/curatirea-
intestinala-cea-mai-buna-metoda-de-detoxifiere/colonul-scurta-lectie-de-anatomie/
5. https://www.pcfarm.ro/articol.php?id=40
6. https://my.clevelandclinic.org/health/body/22134-colon-large-intestine
7. https://newsmed.ro/intestinul-gros-notiuni-de-anatomie