Colonul

Definiție:
Colonul este ultima porțiune a tubului digestiv, la nivelul căruia reziduurile alimentare nedigerate
în etajele superioare sunt supuse unor fenomene fiziologice specifice, al căror rezultat este constituit
de formarea materiilor fecale eliminate din organism prin intermediul defecației.
Anatomia intestinului gros
Intestinul gros este situat în cavitatea peritoneală, submezocolic, pelvin și perineal. Acesta
înconjoară ansele intestinale sub forma unui cadru deschis parțial inferior, pe o lungime de
aproximativ 1,5 m, între valva ileo-cecală și orificiul anal, calibrul său diminuându-se treptat,
inițial de la 7 - 8 cm, către porțiunea terminală unde măsoară 2,5 - 3 cm.
Intestinul gros începe la nivelul fosei iliace drepte printr-o porțiune saculară, situată inferior de
vărsarea ileonului, denumită cec, a cărui anexă este reprezentată de apendicele vermiform. De la
acest nivel, intestinul gros se continuă cu colonul, ce descrie „cadrul colic”, spațiul delimitat la
exterior de acesta fiind ocupat de masa anselor intestinale. Primul segment ascensionează până la
nivelul ficatului, sub care se încurbează către partea stângă, devenind transversal. Ajuns la nivelul
splinei, coboară până în fosa iliacă stângă, unde se continuă în pelvis. Ultima parte a intestinului
gros este constituită din rect, care descinde la exterior prin orificiul anal.
Configuratie externa
Pe langa dimensiunile, localizarea si gradul de mobilitate, intestinul gros se deosebeste de cel
subtire prin prezenta unor particularitati morfologice absolut caracteristice, precum tenii, haustre si
apendice epiploice.
Teniile colonului sunt reprezentate de cele trei benzi musculare care pleaca de la insertia
apendicelui vermiform, intinzandu-se in lungul cecului si colonului pana la nivelul rectului unde isi
pierd din trasaturile distinctive. De tenia libera nu se insera nicio formatiune peritoneala, aceasta
fiind vizibila pe toata traiectoria intestinului gros. Tenia mezocolica corespunde cu locul de fixare
al mezocolonului dorsal primar, iar de tenia omentala se prinde omentul mare.
Haustrele colonului sunt proeminentele hemisferice ale peretelui intestinului gros, separate prin
incizuri transversale adanci reliefate in lumenul intestinal similar unor creste falciforme care iau
denumirea de plice semilunare ale colonului.
Apendicele epiploice se insera la nivelul teniilor intestinale, angajandu-se in depresiunile limitate de
haustre, in spatiile dintre intestinul subtire si gros sau dintre intestin si peretele abominal. Masele
grasoase din structura acestora contribuie la prevenirea eventualelor eroziuni ale seroasei survenite
in timpul miscarilor intestinului gros.
Configuratia interna
In cea mai mare parte a intestinului gros, in special la nivelul colonului, conformatia interioara este
reprezentata de o dispozitie inversata a configuratiei externe. Astfel, teniile sunt evidentiate prin
intermediul unor benzi longitudinale, iar haustrele proemina sub forma unor pungi delimitate de
plicele semicirculare, corespunzatoare santurilor transversale.
Peretele intestinului gros
Este mai subtire decat al intestinului subtire, structura sa fiind desemnata de cele 4 tunici
caracteristice canalului alimentar.
Tunica seroasa este constituita din peritoneu, cu exceptia portiunii terminale rectale, unde se
prezinta sub forma adventitiei. La dublarea peritoneului contribuie stratul subseros.
Tunica musculara sub forma paturii bistratificate, reprezentate prin stratul extern cu fibre
longitudinale, grupate in cele trei tenii, si stratul intern cu fibre circulare. Condensarea fibrelor
circulare la numite nivele conduce la etichetarea unor sfinctere, a caror situatie prezinta interes
functional. Printre acestea se numara sfincterul ileocecal Keith, inelul transvers Cannon-Boehm,
inelul flexurii splenice Payr si inelul sigmoidian Moutier.
Tunica submucoasa cuprinde structuri neurovasculare si formatiuni limfatice.
Tunica muscoasa nu prezinta plici circulare sau vilozitati intestinale, grosimea sa este superioara
decat a celei de la nivelul intestinului subtire, iar din punct de vedere structural se caracterizeaza
prin epiteliul cilindric cu glande Lieberkuhn si corion, strabatut de infiltratii limfoide.
Epiteliul de suprafata este constituit din celule mucoase calciforme, resposabile cu elaborarea
mucusului, utilizat in lubrifierea continutului intestinal, celule absorbante, care contribuie la
procesul de absortie si celule endocrine, argentafine. Aparatul glandular este pus in evidenta de
prezenta glandelor Lieberkuhn, din alcatuirea carora absenteaza celulele Paneth, iar celulele
caliciforme predomina cantitativ spre portiunea distala a intestinului gros. Musculara mucoasei nu
este bine definita si corionul prezinta foliculii limfoizidi, ale caror dimensiuni devanseaza tunica
mucoasa si pot fi identificati la nivelul submucoasei adiancete.
Cecul
Este segmentul initial al intestinului gros, are forma saculara si este inchis in partea inferioara,
superior continuandu-se cu colonul ascendent. Pe fata mediala se insera apendicele vermiform.
Dimensiunile sale sunt aproximativ egale, 7 cm masurand atat in lungime cat si in diametru. Situatia
sa din fosa iliaca dreapta ii confera un grad redus de mobilitate, deplasandu-se prin propria
destindere sau prin compresiunea exercitata de ansele intestinale.
Raporturile cecului
Anterior peretele abdominal anterior, anse intestinale si omentul mare.
Posterior muschiul iliopsoas cu fascia iliaca si nervul femural (in interstitiul dintre fibrele psoasului
si iliacului), nervul cutanat femural lateral, vase iliace externe (inferior, pe marginea mediala a
muschiului psoas). Cand cecul este liber, acoperit de peritoneu, se interpune recesul retrocecal, iar
in cazul in care cecul este fixat, la acest nivel descinde fascia de coalescenta retrocoloca Toldt.
Lateral muschiul iliac.
Medial ansele ileale terminale si implantatia ileonului.
Superior colonul ascendent.
Inferior unghiul diedru dintre peretele abdominal anterior si fascia iliaca.
Configuratia interna
Este caracteristica intestinului gros, avand o dispozitie anatomica inversata in raport cu configuratia
externa. Astfel, teniile musculare corespund unor proeminente longitudinale, iar haustrele si
santurile care le separa sunt reprezentate de celulele cecale si respectiv plicile semilunare ale
cecului. Pe langa acestea, relieful suprafetei interne, de la nivelul fetei mediale, prezinta si orificiile
de deschidere ale ileonului si apendicelui vermiform.
Orificiul ileocecal este delimitat de buzele superioara si inferioara, care intra in alcatuirea valvulei
ileocecale, ce constituie dispozitivul de inchidere si deschidere al intestinului gros fata de cel
subtire.
Valva ileocecala sau valvula lui Bauhin este o formatiune cu rol de supapa, consecutiva invaginarii
extremitatii terminale a ileonului in peretele medial al intestinului gros, imediat anterior de tenia
omentala. La randul lor, buzele sunt structurare din cate doua lame, ale caror origini difera, ambele
segmente ale tractului digestiv participand la formarea acestora. Buzele se imbina catre
extremitatile lor formand fraul anterior si respectiv, posterior, formatiuni ce se prelungesc cu cate o
plica semicirculara care se pierde in peretii cecului si contribuie la demarcarea de segmentul colic
ascendent. Valvula ileocecala, prin activitatea sa, asigura deplasarea chilului alimentar in sensul
fiziologic al digestiei, la acest nivel al canalului alimentar. Inchiderea orificiului prin care ileonul
comunica cu intesinul gros este benefica in ambele situatii, cand chilul intestinal se afla in ileon si
cand acesta a patruns deja in cec. Astfel, rolul propriu-zis al valvulei se traduce prin faptul ca
previne descarcarea prea rapida a continutului ileal in cec, dar si a refluarii chilului inapoi in ileon.
Orificiul apendicelui vermiform se gaseste pe peretele postero-medial al cecului, la 2-3 cm
inferior de orificiul ileocecal si este prevazut, in mod inconstant cu valvula lui Gerlach.
Structura cecului
Respecta organizarea clasica a canalului alimentar inferior, prezentand cele patru tunici de la
exterior catre interior: seroasa, musculara, submucoasa si mucoasa.
Tunica seroasa corespunde peritoneului cecal, care de cele mai multe ori, captuseste integral
cecul, in dublaj cu stratul subseros. Peritoneul din aceasta regiune, formeaza o suita de plici si
recesuri, a caror individualizare variaza, datorita dispozitiei peritoneale ileocecoapendiculare
diversificate explicata prin evolutia ontogenetica a organelor de la acest nivel. Astfel, se descriu
recesul ileocecal superior, stabilit de plica cecala vasculara, recesul ileocecal inferior, delimitat de
mezoapendice si plica ileocecala si recesurile retrocecale, ale caror delimitare este redata de plicele
retrocecale.
Tunica musculara este reprezentata de lama superficiala, cu fibre longitudinale, si profunda, cu
fibre circulare. Prin gruparea fibrelor longitudinale se formeaza teniile cecului.
Tunica submucoasa nu prezinta particularitati, fiind similara cu cea a intregului intestin gros.
Tunica mucoasa a cecului se identifica cu cea a intestinului gros.
Vascularizatia si inervatia cecului
Arterele cecului sunt originare din artera ileocolica, ramura din artera mezenterica superioara. In
apropierea unghiului ileocolic, din artera ileocolica se desprind artera cecala anterioara, care
strabate plica cecala spre fata anterioara a cecului, si artera cecala posterioara, care se insinueaza
posterior de orificiul de varsare al ileonului, vascularizand fata posterioara si fundul cecului.
Venele acompaniaza arterele, sangele venos fiind colectat de vena ileocolica, tributara venei
mezenterice superioara, care la randul sau se varsa in vena porta.
Limfaticele iau nastere la nivelul mucoasei, iar la nivelul submucoasei si muscularei formeaza
retele care dreneaza spre nodurile cecale anterioare si posterioare. Mai departe vasele limfatice
converg catre nodurile ileocolice, situate pe traiectoria arterei omonime, drenajul final fiind colectat
de nodurile mezenterice superioare.
Inervatia cecului este asigurata de ramuri nervoase cu fibre simpatice din ganglionii celiac si
mezenteric superior si fibre parasimpatice din nervul vag.
Colonul
Este segmentul cel mai lung al intestinului gros, intins intre cec si rect, sub forma cadrului colic,
cvasiinchis inferior, de la valvula ileocecala la nivelul vertebrei a treia sacrate. Valoarea medie a
lungimii sale este 1,4 m, iar diametrul sau descreste, initial masurand 5 cm, catre portiunea
terminala unde variaza intre 2,5 - 3 cm. Mentinerea in pozitie a segmentelor colice este mediata de
presa abdominala si peritoneu, care aplica colonul direct sau prin intermediul unui mezou pe
peretele posteior al abdomenului.
Din fosa iliaca dreapta, de la nivelul valvei ileocecale, primul segment colic este reprezentat de
colonul ascendent, al carui traiect vertical este delimitat de flexura colica dreapta, sub fata
viscerala a ficatului. De la acest nivel, segmentul colic se continua cu colonul transvers care preia
denumirea traiectului sau transversal cu care strabate cavitatea abdominala pana la nivelul splinei,
unde se recurbeaza, formand flexura colica stanga, pentru a desena „cadrul colic”, demonstrand in
acelasi timp validitatea expresiei adoptate conventional. Astfel, intestinul gros descinde in regiunea
lombara stanga pana la nivelul crestei iliace, sub denumirea de colon descendent, ce se continua cu
colonul sigmoidian, a carui dispozitie descrie un arc de cerc, care strabate fosa iliaca stanga pentru
a cobori ulterior in bazin pana la nivelul vertebrei a treia sacrate.
Colonul ascendent se prezinta cu o lungime de aproximativ 15 cm, masurata de la planul
transversal ce strabate valva ileocecala pana sub fata viscerala a ficatului. Extremitatea incipienta a
colonului ascendent este mai superficiala, traiectul acestuia ajungand progresiv in profunzime pana
la extremitatea terminala. Configuratia externa prezinta particularitati in ceea ce priveste dispunerea
teniilor, anterior, postero-medial si postero-lateral, si apendicele epipoloice, aliniate pe doua
randuri, langa tenia anterioara si respectiv tenia postero-mediala.
Anterior, medial si lateral, colonul ascendent este invelit de peritoneu prin intermediul caruia vine
in raport cu ansele intestinului subtire, care pot fi partial acoperite de omentul mare. In cazul in care
este destins de continutul sau, segmentul colic ascendent vine in raport direct peretele abdominal
anterior. Posterior, prin intermediul fasciei de coalescenta retrocolice Toldt, vine in raport cu
muschiul iliac, patratul lombar si fata anterioara a rinichiului drept.
Flexura colica dreapta sau unghiul hepatic se proiecteaza la nivelul extremitatii anterioare a
coastelor 10 si 11 drepte, ascunzandu-se in planurile regiunii hipocondrice drepte.
Anterior vine in raport cu fata viscerala a ficatului, unde lasa impresiunea colica, si fundul vezicii
biliare. Posterior raspunde duodenului descendent si rinichiului drept.
Colonul transvers descrie un traiect usor ascendent, de la dreapta spre stanga, intinzandu-se de la
extremitatea anterioara a coastei a 10-a drepte catre extremitatea anterioara a coastei a 8-a stangi,
corespunzand treptat hipocondrului drept, regiunii epigastrice si hipocondrului stang. Lungimea sa
este apreciata la o valoare medie de 50 - 60 cm, iar calibrul sau fata de colonul ascendent este
inferior. Raportul supraunitar dintre lungimea segmentului transvers si lungimea liniei drepte care
uneste flexura dreapta de cea stanga, ii atribuie acestuia calitatea de a nu fi rectiliniu, conferindu-i
un grad crescut de mobilitate, care tolereaza abordarea formelor si directiilor variate. La exterior,
colonul transvers este configurat similar cu restul intestinului gros, teniile sale fiind reprezentate
anterior de tenia omentala, postero-superior de tenia mezocolica si postero-inferior de ternia libera.
Apendicele epiploice sunt ordonate pe un singur sir. Incrucisarea vaselor mezenterice superioare
delimiteaza segmentul drept al colonului transvers, relativ fix cu un mezou slab evidentiat, si
segmentul stang, al carui grad de mobilitate este considerabil mai mare.
Fata anterioara a colonului transvers constituie insertia omentului mare si vine in raport cu
peretele abdominal anterior. Pe fata posterioara se insera mezocolonul transvers, care alaturi de
segmentul colic transvers izoleaza inferior si superior, etajele supramezocolic si respectiv,
submezocolic ale cavitatii peritoneale. La acest nivel, segmentul fix se aplica pe rinichiul drept si
intretaie duodenul descendent, iar segmentul mobil este ancorat la peretele abdominal posterior prin
intermediul mezoului sau bine definit si raspunde la capul si corpul pancreasului. Superior,
segmentul fix vine in contact cu fata viscerala a ficatului, iar cel mobil se conformeaza dupa marea
curbura gastrica, de care se leaga prin ligamentul gastrocolic. Inferior, colonul transvers prezinta
raport cu flexura duodenojejunala si cu ansele jejunale proximale.
Flexura colica stanga sau unghiul splenic se proiecteaza la nivelul extremitatii anterioare a
coastelor 8 si 9 stangi, pe peretele antero-lateral al bazei hemitoracelui stang. Spre deosebire de cea
dreapta, flexura stanga se situeaza intr-un plan mai profund, raspunzand hipocondrului stang, iar
apertura sa este mai redusa. Cu toate ca segmentul stang al colonului transvers se caracterizeaza
printr-o mobilitate superioara in raport cu segmentul drept, situatia flexurii stangi este mult mai
constanta decat in cazul celei drepte.
Posterior vine in raport cu rinichiul si glanda suprarenala stanga, iar supero-lateral cu fata colica a
splinei.
Colonul descendent masoara aproximativ 20 cm si prezinta in general raporturi si caractere similare
cu cele ale colonului ascendent, exceptie facand diametrul mai redus, gradul de mobilitate, de
asemenea, mai redus, si planul mai profund in care acesta este situat.
Anterior, medial si lateral, colonul descendent este acoperit de peritoneu, prin intermediul caruia
fetele respective vin in contact cu ansele jejunale superioare. Posterior vine in raport cu peretele
abdominal posterior, patratul lombar si marginea laterala a rinichiului stang, la acest nivel fiind
incrucisat de formatiuni neurovasculare subcostale, nervii iliohipogastric si ilioinghinal.
Colonul sigmoidian este ultimul segment al cadrului colic, continua colonul decendent de la nivelul
crestei iliace si strabate fosa iliaca stanga, descinzand printr-un traiect sinuos in pelvis pana la un
nivel corespunzator cu vertebra a 3-a sacrata, unde incepe rectul. Este dotat cu mezocolonul
sigmoidian care ii confera un grad ridicat de mobilitate. La nivelul colonului sigmoidian, trasaturile
morfologice ale intestinului gros se modifica, in ceea ce priveste calibrul sau, care se uniformizeaza,
si configuratia externa, cu santuri tranversale sterse si tenii musculare reduse la doua. De regula,
lungimea sa variaza intre 35 - 45 cm, traiectoria sa desenand forma literei „S”. Astfel i se descriu
portiunile iliaca si pelviana.
Portiunea sau ansa iliaca continua colonul descendent si masoara intre 7 - 15 cm pana la marginea
mediala a muschiului psoas stang. Se plaseaza in fosa iliaca stanga, unde se prezinta sub forma unei
curburi cu concavitatea ce priveste supero-medial. In 90% din cazuri, portiunea iliaca este fixa,
conform aderarii mezoului sau primar la peritoneul parietal al fosei iliace interne stangi.
Anterior, segmentul sigmoidian vine in raport cu peretele abdominal inferior, iar cand nu este
destins de continutul sau cu ansele intestinului subtire. Posterior prezinta raport cu muschiul
iliopsoas cu fascia iliaca si fascia de coalescenta retrocilica Toldt, vasele testiculare sau ovariene si
nervul genitofemural.
Portiunea sau ansa pelviana se intinde de la marginea mediala a muschiului psoas stang pana la
nivelui celei de-a treia vertebra sacrata. Traiectul sau cambrat se caracterizeaza prin situatii si
raporturi variabile, iar mezocolonul cu care este prevazuta ii confera acesteia un grad crescut de
mobilitate. Bezile musculare longitudinale de pe ansa iliaca se condenseaza si formeaza la acest
nivel doua tenii, anterioara si posterioara, care isi pierd individualitatea pe masura ce se apropie de
rect. Haustrele si incizurile transversale absenteaza, iar apendicele epiploice devin mai numeroase
spre deosebire de alte segmente ale colonului. De regula, masoara aproximativ 25 - 35 cm, iar
concavitatea arcului de cerc, descris de traiectul sau, este orientata infero-posterior.
Anterior si inferior vine in raport cu vezica urinara, iar la femeie cu uterul si anexele sale,
descinzand deseori pana la fundul de sac Douglas. Posterior prezinta raport cu ampula rectala, iar
superior cu ansele intestinale.
Structura colonului
Se identifica cu cele patru tunici caracteristice intregului intestin gros, doar seroasa prezentand
cateva particularitati.
Tunica seroasa se comporta distinct datorita modului in care a avut loc evolutia ontogenetica a
intestinului primar si mezoului sau. De cele mai multe ori, colonul ascendent si descendent sunt in
parte retroperitoneale. Doar in 30% din cazuri colonul ascendent si 10 - 15% colonul descendent pot
prezenta mezolocon. Invariabil, colonul transvers si colonul sigmoidian sunt prevazute cu
mezocolonul transvers si respectiv sigmoidian.
Mezocolonul transvers ancoreaza colonul transvers la peretele abdominal posterior, inserandu-se pe
colon de tenia mezocolica. Radacina sa trece succesiv de la dreapta spre stanga peste extremitatea
inferioara a rinichiului drept, duodenul descendent, capul si marginea anterioara a corpului
pancreasului si rinichiul stang. Contine formatiunile vasculo-nervoase si limfatice ale
mezocolonului transvers si intra in alcatuirea plafonului bursei omentale.
Mezocolonul sigmoidian fixeaza colonul sigmoidian de peretele pelvian. Radacina sa are un traiect
sinuos, incrucisand muschiul psoas si vasele iliace, dupa care descinde in pelvis.
Vascularizatia si inervatia colonului
Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, prin artera ileocolica, artera
colica dreapta si artera colica medie, si de artera mezenterica inferioara, prin artera colica
stanga si arterele sigmoidiene. In apropierea cadrului colic, arterele se anastomozeaza intre ele
pentru a forma arcada paracolica, din care se desprind arterele drepte care abordeaza segmentele
colice pe fetele anterioara si posterioara.
Circulatia venoasa se formeaza la nivelul mucoasei si muscularei, edificand retele din care pleaca
vene ce insotesc arterele omonime. Sangele venos este colectat ulterior de venele mezenterica
superioara si inferioara, ambele tributare venei porte.
Circulatia limfatica ia nastere la nivelul mucoasei, de unde vasele limfatice strabat tunicile
peretelui intestinal, cladind retele subseroase si musculare. Se aduna ulterior in nodurile paracolice,
care formeaza o arcada in alcatuirea careia intra nodurile ileocolice, colice drepte, mijlocii si
stangi. De la acest nivel, limfa este drenata catre nodurile mezenterice superioare si inferioare.
Inervatia este vegetativa simpatico-parasimpatica. Colonul ascendent si 2/3 drepte din colonul
transvers primesc fibre simpatice din ganglionii celiac si mezenteric superior si fibre
parasimaptice din nervul vag, acestea formand in prealabil plexuri in jurul arterei mezenterice
superioare. Ramurile nervoase destinate 1/3 stangi a colonului transvers, colonului descendent si
sigmoidian provin din plexul mezenteric inferior, din care pleaca fibre simpatice si nervii
splanhnici pelvieni, din care se desprind fibele parasimpatice. Fibrele ajung la segmentele colice pe
traiectul arterei mezenterice inferioare, dupa ce au strabatut preliminar plexul hipogastric inferior si
hipogastric superior. In peretele colonului se gasesc plexurile intrinseci mienteric Auerbach si
submucos Meissner.
Raporturile intestinului gros: colonul
Colonul ascendent Colonul travers Colonul descendent Colonul sigmoidal
Anterior Peritoneul, Perete abd. Peritoneul, Porțiunea iliacă
Ansele intestinului Anterior Ansele jejunale Peretele abdominal ant.
subțire Omenul mare superioare Porțiune pelvină
Vezica urinară
Posterior Mușchi iliac și Rinichul drept, Muşchiul pătrat al Porțiunea iliacă
Pătratul lombelor, Duoden (D2), lombelor, Mușchiul iliopsoas,
Fața anterioară a Capul şi corpul Marginea laterală. a Fascia Toldt,
Rinichilui drept. pancreasului rinichiului stg. Vasele iliace externe
Fascia Toldt Mezocolonul Nervul iliohipogastric
transvers şi nervul ilioinghinal
Superior Ficat, duoden (D2), Faţa. viscerală a Extremitatea Creasta iliacă
rinichi drept ficatului anterioară a coastei 9 Porțiunea pelvină
Curbura rnare a Marg.medială a
stornacului rn.psoas
Inferior Cec Flexura Creasta iliacă stăngă Porțiunea iliacâ
duodenojejunală, Ansa pelvină
Ansele intestinului Porțiunea pelvină
subțire Vertebra S3
Lateral Ansele intestinului Extremitatea Peritoneu
subţire coastei 10 din dreapta,
Extremitatea
coastei 8 din stânga
Median Ansele intestinului Peritoneu,
subţire Ansele jejunale
superioare
Fiziologia colonului
La nivelul intestinului subtire, chimul alimentar este supus proceselor de digestie si absorbtie
specifice, in urma carora este rezultat chilul intestinal, impins prin intermediul motilitatii catre
intestinul gros, unde se desfasoara ultimele etape ale digestiei. Astfel, zilnic prin valvula ileocecala
patrund in intestinul gros aproximativ 300-500 ml de chim izotonic, din care consecutiv
modificarilor survenite la acest nivel se vor forma aproximativ 150 g de materii fecale.
Continutul intestinal determina stimularea secretiei colonului, care se caracterizeaza printr-un suc
vascos, alcalin, pe pH 8 - 8,4, lipsit de enzime, dar care contine mucus secretat de celulele
caliciforme din structura mucoasei. Mucusul are efect protector, prevenind eventualele agresiuni
mecanice asupra mucoasei, lubrifiind-o pentru facilitarea deplasarii chimului. De asemenea,
intervine similar unui liant asupra fragmentelor care vor forma bolul fecal si anihileaza acizii
organici descarcati local, in urma activitatii florei bacteriene influentate de resturile alimentare
ajunse la acest nivel.
Chilul intestinal cuprinde in medie 70% apa si 30% substante nedigerabile sau produsi finali
neabsorbiti la nivelul intestinului subtire. Asupra acestuia actioneaza flora bacteriana colica, care
exercita activitati multiple, unele folositoare organismului, iar altele potential periculoase. Astfel, la
acest nivel vitamina K poate fi sintetizata, precum si componenti ai grupului B, printre care acidul
folic, biotina sau vitamina B12. De asemenea, activitatea bacteriilor determina transformarea
pigmentilor biliari, ajunsi odata cu chilul intestinal, in stercobilina, substanta ce imprima culoarea
bruna materiilor fecale.
Procesele fiziologice ale colonului, sub influenta florei bacteriene, sunt indeplinite prin fermentatie
si putrefactie. Flora corespunzatoare fermentatiei si respectiv cea responsabila de putrefactie se afla
in echilibru in cazul colonului normal, iar perturbarea uneia determina alterarea celeilalte, acest
dezechilibru constituind substratul unor tulburari ale colonului.
Procesul de fermentatie se desfasoara in jumatatea proximala a colonului, care este populat de
bacterii aerobe, precum Escherichia coli, Lactobacillus, Aerobacter aerogenes, Enterococcus etc.
Prin activitatea lor, aceste bacterii conduc la degradarea glucidelor nedigerate sau neabsorbite pana
la acest nivel. Acestea sunt scindate pana la acizi lactic, butiric si acetic, in urma reactiilor
eliberandu-se si o cantitate apreciabila de gaze, precum CO2, CH4, SH2 si alcool etilic.
Procesul de putrefactie are loc in jumatatea distala a colonului, acesta fiind populat de bacterii
anaerobe, ale caror activitate se desfasoara intr-o nota degradativa asupra proteinelor nedigerate
pana la acest nivel sau asupra aminoacizilor neabsorbiti in prealabil. Degradarea acestora este
mediata prin reactiile de dezaminare, cu formarea NH3, fenolilor, scatol si indol, care confera
mirosul specific materiilor fecale, acizi organici, si prin reactiile de decarboxilare, in urma carora
rezulta CO2 si o suita de amine potential toxice, precum histamina, tiramina, etilamina, cadaverina,
putresceina. Cantitati reduse de aceste substante toxice pot fi resorbite si ajunse in ficat, la nivelul
celulelor hepatice, unde prin intermediul fenomenelor de oxidare si conjugare specifice sunt
neutralizate si eliminate prin urina. Activarea florei de putrefactie, cresterea ratei de absorbtie a
acestor compusi toxici, precum si diminuarea randamentului hepatic de a conjuga si detoxifia
genereaza autointoxicatii de natura intestinala.
Functia de absorbtie a colonului este caracteristica jumatatii proximale, iar principalul compus
absorbit la acest nivel este apa in gradient osmotic. Transportul activ de Na+ precede transportul
apei. Aldosteronul intensifica conductanta pentru Na+, in cazul depletiilor extracelulare,
demonstrandu-se, astfel, rolul important in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului.
De asemenea, la acest nivel mai pot fi absorbiti si alti electroliti, precum Cl- sau K+, vitamine si
aminoacizi. In schimb, nu se absorb glucide, proteine, lipide, ca atare si Ca++. Procesul de absorbtie
influenteaza consistenta materiilor fecale.
Motilitatea colonului contribuie la indeplinirea proceselor de digestie si absorbtie concomitent cu
inaintarea continutului catre rect. In general, activitatea motorie a colonului se desfasoara mai lent
decat cea a intestinului subtire. Alimentele ajung la nivelul cecului dupa aproximativ 4 ore de la
ingestie. In lungul colonului viteza de deplasare se diminueaza treptat, astfel in condititii
fiziologice, primele fragmente alimentare ajung la flexura hepatica dupa 6 ore, iar la flexura
splenica dupa 9 ore. La nivelul colonului sigmoidian ajung dupa 12 ore, dupa care tranzitul are loc
mult mai lent.
In jumatatea proximala a colonului, pe langa activitatea motorie obisnuita, este identificat si un
ansamblu de miscari antiperistaltice, al caror rezultat mareste timpul de contact dintre chimul
alimentar si mucoasa colica, favorizand, astfel, procesele de absorbtie si implicit formarea bolului
fecal.
Contractiile segmentare se desfasoara pe fractiuni scurte de intestin, de aproximativ 2,5 cm, si
sunt realizate de activitatea complementara dintre fibrele circulare si longitudinale, efectul fiind
relevat de haustratiile caracteristice colonului. Astfel, intre aceste haustre colonul este segmentat de
aparitia temporara a camerelor inchise, unde are loc amestecul continutului intraluminal si finisarea
procesului de absorbtie al unor constituienti alimentari.
Contractiile peristaltice traverseaza colonul cu o frecventa descrescatoare catre colonul
descendent. Prin intermediul acestora, continutul colonului avanseaza catre rect, ca atare fiind
declansat reflexul de defecare.
Miscarile „de masa” sunt propulsive, caracterizate de unde peristaltice puternice, care apar de 2 - 3
pe zi. Acestea sunt demarate la nivelul unghiului hepatic, impingand pe portiuni intinse cantitati
mari de continut colic. Miscarile „de masa” sunt influentate de reflexele gastrocolice si
duodenocolice, induse de prezenta alimentelor ingerate in stomac si respectiv, duoden, de stimulii
conditionali, precum mirosul alimentelor, sau de stres emotional.
Motilitatea colonului este dependenta de influente neurohormonale intrinseci si extrinseci. In
repaus, activitatea motrica a colonului este coordonata de ritmul electric de baza. Actiunea
inhibitoare a neuronilor plexului mienteric Auerbach asupra fibrelor musculare netede ale colonului
este stabilita prin mediatori peptidergici, precum VIP sau somatostatina, iar actiunea excitatorie este
mediata de acetilcolina. Prin intermediul fibrelor simpatice, sistemul nervos extrinsec intervine in
reflexele intestino-colic si colo-colic de caracter inhibitor, iar nervii parasimpatici pelvieni
contribuie in defecare. Reglarea umorala a motilitatii colice se poate explica prin fluctuatiile
circadiene. Desfasurarea motilitatii este intensificata postprandial, prin stimularea mediata de
colecistochinina, iar in cursul somnului este deprimata.
Patologia colonului. Semne si simptome asociate
Tulburarile digestive afecteaza milioane de persoane anual, iar interesarea colonului reprezinta o
cauza semnificativa a vizitelor medicale. Boala diverticulara, afectiunile inflamatorii intestinale si
polipii sunt anomalii structurale care solicita deseori tratament medical intensiv. Constipatia si
sindromul de colon iritabil sunt dereglari functionale, care nu conditioneaza anomaliile anatomice,
dar pot conduce la durere si disconfort.
Circumstantele patologice sunt corelate cu functionalitatea deficitara a colonului, impiedicandu-l pe
acesta sa-si desfasoare eficient rolul in organism. Astfel, simptomele manifestate sunt superpozabile
cu etiologia afectiunii de baza care implica, in general, perturbarea procesul de absorbtie
premergator consolidarii deseurilor toxice ce urmeaza a fi defecate. Examenul fizic si testele de
diagnostic ajuta in descoperirea cauzei simptomelor ce se regasesc integrate in tabloul clinic unei
afectiuni de colon, prin urmare, facilitand impunerea unui tratament adecvat. Dieta corespunzatoare
poate influenta favorabil gestionarea si deprimarea simptomelor in detrimentul afectiunilor colice.
Anomalii structurale parietale si de pozitie ale colonului
Megacolonul este o denumire generica ce corespunde unui grup de entitati clinice, distincte
etiopatogenetic, dar care se identifica prin dilatarea congenitala sau dobandita a unor segmente de
colon.
Megacolonul congenital (boala Hirschsprung) este secundar aganglionozei, o anomalie
congenitala evidentiata prin absenta celulelor ganglionare din plexurile intrinseci, care poate
coafecta rectul si colonul sigmoidian in 52% din cazuri sau segmente variabile ca distanta a
colonului in 26%, din care in 4% din cazuri este interesat tot colonul. Frecventa afectiunii este
evaluata intre 1 / 5000 - 10000 de nou-nascuti, cu predilectie pentru sexul masculin, sugerata de
raportul 2,5 - 2,7/1 fata de sexul feminin. Incidenta bolii Hirschsprung creste in familiile cu
prezenta constanta de gemeni monozigoti, valorile sale fiind adaptate la legile ereditatii poligenice.
De asemenea, se asociaza cu alte afectiuni conditionate prenatal, precum trisomia 21, in 9,5 - 13%
din cazuri, cardiopatii congenitale, diverse malformatii si sindroame.
La nou-nascuti, in 85% din cazuri se asociaza lipsa de eliminare a meconiului in primele 48 de ore,
iar daca are loc eliminarea, in 15% din cazuri, se instaleaza ulterior constipatia cronica. Este
prezenta inapetenta, iar in 80% din situatii afectiunea se manifesta cu varsaturi alimentare. Se
evidentiaza distensia abdominala, iar spre sfarsitul perioadei neonatale, apare diareea odata cu
complicatia survenita, precum enterocolita.
La sugari si copii, constipatia cronica domina tabloul clinic, care impune tratamentul corespunzator,
prin clisme si administrarea de purgative, pe fondul carora sunt manifestate episoade de obstructie
intestinala incompleta si, mai rar, encomprezis. De asemenea, inapetenta, varsaturile si distensia
abdominala compleaza tabloul clinic, iar manutritia si cresterea deficitara, pe rand in greutate si
inaltime survin inexorabil.
In urma nediagnosticarii, afectiunea Hirschprung se poate manifesta la adulti, insa in cazuri rare.
Constipatia cronica este dominanta pe aceasta grupa de varsta.
In 15% din cazuri, diagnosticul este pus la varsta de nou-nascut si sub 3 luni la 66%. Din sfera
complicatiilor digestive fac parte mai frecvent peritonita, volvulusul intestinal si enterocolita acuta,
cu incidenta maxima sub varsta de 3 luni, valoarea sa descrescand pana la 2 ani, iar complicatiile
generale includ retard de crestere ponderala si staturala, retard pubertar si anemie carentiala.
Complicatiile postoperatorii sunt identificate in 7 - 10% din cazuri, iar rata de mortalitate
postoperatorie este evaluata la 1,2%.
Megacolonul dobandit se traduce prin constipatie, al carei debut succede o perioada de tranzit
intestinal normal si determina frecvent encomprezis. Absenta aganglionozei sau a leziunilor
obstructive sau compresive la nivelul tractului digestiv argumenteaza caracterul dobandit al
megacolonului. Cauzele sunt numeroase si includ afectiuni neurologice, intestintale, metabolice sau
administrarea unor medicamente.
Dolicocolonul este afectiunea congenitala caracterizata prin dezvoltarea exacerbata in lungime a
colonului, care, conform unor statistici, se poate intalni intre 5 - 15% din populatie, iar uneori este
asociat cu megacolonul, sub denumirea clinica de megadolicocolon. Simptomele sunt manifestate
precoce, din copilarie, dominand triada Chiray, reprezentata de constipatie, care dureaza, de regula
3 - 5 zile, distensie abdominala, provocata de staza stercorala si durere pe traiectul colonului, care
incepe in fosa iliaca stanga si se resimte in special la nivelul flexurilor hepatica si splenica. Odata cu
progresiunea in varsta, simptomele se accentueaza, devenind mai evidente dupa 30 - 40 ani.
Pacientii mai prezinta hipersonoritate abdominala pe zona colonului, precum si borborisme
frecvente.
Sindromul Chilaiditi se caracaterizeza prin ascensionarea unui segment al colonului, de regula
portiunea dreapta a colonului transvers, care poate ramane fixat in spatiul interhepatodiafragmatic.
Incindenta sa variaza intre 0,02 - 0,05% din totalitatea internarilor in serviciul de chirurgie. Tabloul
clinic reuneste manifestari digestive, cardiovasculare si pulmonare, corelate cu situatia anormala a
formatiunilor anatomice din regiunea interesata.

Diverticulii colonului
Sunt hernierile dobandite ale mucoasei, ale caror forme evolutive strabat straturile musculare ale
peretelui intestinal. Diverticuloza colica defineste afectiunea diverticulara necomplicata, in timp ce
diverticulita este expresia complicatiilor inflamatorii.
Diverticuloza este cea mai frecventa afectiune organica ce intereseaza intestinul gros, iar aria sa de
manifestare predilecta este rezervata de colonul sigmoidian, 95% din cazuri, din care in 50% este
afectat solitar, si descendent. Prevalenta afectiunii nu depaseste 5%, sub varsta de 40 ani, insa la
persoanele de peste 80 ani, devanseaza cota de 50%, oglindind, astfel, influenta varstei, din punct de
vedere epidemiologic. Pentru dobandirea afectiunii pledeaza diminuarea continutului de fibre
vegetale din alimentatia moderna, raspandirea geografica devenind disproportionata, Europa
Occidentala si America de Nord regasindu-se in categoriile de incidenta maxima. Diverticuloza
poate evolua asimptomatic, insa, in caz contrar, tabloul clinic se identifica, de obicei, cu cel al
colonului iritabil, manifestandu-se prin dureri in fosa iliaca stanga sau hipogastru, balonari
influentate favorabil prin defecatie, senzatie de evacuare rectala incomplet, constipatie sau diaree si
evacuari de mucus.
La 70% din pacienti, diverticuloza colica ramane necomplicata, iar diverticulita se instaleaza in 10 -
25% din cazuri, incidenta sa fiind direct proportionala cu varsta si numarul de diverticuli. In astfel
de cazuri, peretele inflamat al diverticulului se necrozeaza, facand posibila contaminarea fecala si
infectarea tesutului pericolic, sub denumirea de peridiverticulita. Perforatia in peritoneul liber si
fistulizarea in organele de vecinatate sunt, de asemenea, posibile, iar hemoragia digestiva si ocluzia
intestinala pot surveni in 5% si respectiv 2%.

Afectiuni functionale
Constipatia este una dintre cele mai frecvente acuze gastrointestinale in practica clinica si poate
reprezenta un simptom prin care unele boli gastrointestinale sau extradigestive se manifesta sau se
poate instala sub forma unei afectiuni propriu-zise, sub denumirea de constipatie cronica.
Exonerarea intarziata ce caracterizeaza constipatia se traduce prin eliminarea continutului intestinal
la peste 48 ore de la ingerararea produselor alimentare, ca atare la mai putin de 3 evacuari
saptamanale sau la eliminari zilnice, insa fractionate si insuficiente, cu consistenta crescuta.
Constipatia habituala este forma primara, simpla, care consta in incapacitatea cronica de evacuare
suficienta si spontana a bolului fecal, fara a fi indusa de cauze evidente. In 80% din cazuri se
intalneste la sexul feminin, iar predominant este mediul urban cu 87%.
Simptomatologia variaza in functie de localizarea proceselor perturbatoare ale tranzitului intestinal.
Astfel, constipatia pe colon ascendent este predominant atona si trebuie luata in considerare cand
istoricul deceleaza fenomene de alterare a starii generale din perioada copilariei sau la pubertate,
manifestari alergice, exteriorizate cutanat sau, uneori, simptome de sindrom enterorenal si
enterobiliar. Tabloul clinic este intregit de dureri pe traiectul colonului ascendent cu iradieri in
regiunea lombara si chiar coapse, intensificate in timpul mersului si in ortostatism. Acumularea de
materii fecale si gaze pot determina aparitia colicilor abdominale in regiunea respectiva.
Constipatia pe colon descendent este cea mai frecvent intalnita si, in acelasi timp, cel mai bine
tolerata. Scaunul se elimina la peste 2 - 3 zile, iar durerile in lungul colonului descendent se resimt
cand constipatia se accentueaza. Tulburarea starii generale este rar intalnita, insa se pot instala unele
afectiuni anorectale. Constipatia pe colon transvers este rara, deseori intalnita la sexul feminin,
persoanele longiline si astenice, iar tabloul clinic este relativ similar cu cel al colonului iritabil.
Constipatia simptomatica este corelata cu alte afectiuni colonice sau extracolonice preexistente.
Tabloul clinic este dominat de dureri abdominale difuze, balonari si scaune la intervale de 2 - 4 zile,
uneri sub forma de pseudodiaree.
Constipatia functionala se caracterizeaza prin ocazionalitate, manifestata pe perioade scurte si
asociata, de regula, cu modificarea obiceiurilor alimentare. Scaunele prezinta consistenta crescuta,
iar frecventa lor este sub 3/saptamana. In general, suspendarea factorilor de cauzalitate compromite
exprimarea constipatiei, insa daca aceasta persista in decurs a 2 - 3 saptamani este necesara
examinarea complexa a pacientului pentru stabilirea cauzelor ce deregleaza tranzitul intestinal.
Falsa diaree se datoreaza secretiei hidroionice crescute de la nivelul colonului, fara accelerarea
semnificativa a tranzitului intestinal. Cauzele manifestarii acesteia sunt diverse, de la anumite
conjuncturi de constipatie cronica pana la complicatii ale hemicolectomiei sau boala laxativelor. De
obicei, acestea se desfasoara in prezenta unui fond psihic particular sau distonic vegetativ ori sub
influenta stresului emotional sau modificari ale dietei si ale obiceiurilor specifice cotidiene. In
formele severa de manifestare, falsa diaree se evidentiaza prin tulburari de tranzit, dureri
abdominale, balonari accentuate insotite de borborisme si flatulenta, greata, somnolenta
postprandiala, slabire ponderala, emisiuni anale de sange si tulburari neuropsihice, precum
anxietate, stari depresive.
Colonul iritabil se caracterizeaza prin dereglarea tranzitului intestinal in absenta unui substrat
organic decelabil, sub influenta unor factori neuropsihici. In statele dezvoltate, afectiunea este
raspunzatoare in peste jumatate din consultatiile desfasurate in sectiile de gastroenterologie. Cauza
relativ frecventa consta in absenteismul din activitatea profesionala. Incidenta se concentreaza intre
20 - 50 ani, iar raportul de 2/1 indica predilectia pentru sexul feminin. Intre 40 - 80% dintre
subiecti, colonul iritabil se instaleaza pe fondul unor tulburari psihonevrotice, iar factorii de ordin
alimentar contribuie, de asemenea, in patogeneza prin mesele neregulate si necorespunzatoare in
asociatie, frecvent, cu excesul de tutun sau alcool. Durerea abdominala care se remite dupa
evacuarea continutului, modificarea tranzitului intestinal in care predomina constipatia, emisia de
mucus si balonarile sunt cele mai intalnite simptome ale colonului iritabil. Disparitia permanenta a
simptomelor este rara.
Colite de etiologie bacteriana
Shigeloza se caracterizeaza prin dizenteria bacilara, survenita, in special, in conditii sanitare
precare. Germenii Shigella disenteriae patrund in organism prin alimentele astfel contaminate,
acestia fiind supusi unei actiuni partial distructive a sucului gastric, pentru ca, in continuare, la
nivelul intestinului sa intre in competitie cu flora colibacilara. Astfel, la nivelul colonului terminal si
al rectului se multiplica, elaboreaza toxine care agreseaza peretele colonului, conducand la
inflamatii, necroze si ulceratii, procese care stau la baza spectrului morfologic al dizenteriei.
Simptomatologia manifestata este corelata cu tipul de dizenterie. In consecinta, forma acuta
debuteaza spontan prin dureri abdominale colicative, varsaturi, diaree, stare generala alterata, iar
forma cronica evolueaza cu scaune dizenterice alternante cu perioade aparent asimptomatice,
anemie, stari alergice, dereglari hepatice, manifestari de malabsorbtie.
Salmoneloza este entitatea clinica reprezentata de toxiinfectia alimentara cauzata de bacteria
Salmonella. Simptomele apar dupa o perioada de incubatie de cateva ore pana la o zi de la ingestia
alimentelor infectate. Debutul este spontan cu varsaturi, diaree apoasa abundenta, dureri abdominale
colicative, iar interesarea colonului este evidentiata prin scaune sanguinolente, tenesme, dureri, in
special, pe colonul sigmoidian.
Tulpinile toxigenice de Escherichia coli de la nivelul colonului pot provoca simptome consecutiv
cu extinderea retrograda din jejun. Tabloul clinic si evolutia infectiei endogene, astfel induse de
Escherichia coli enteropatogen, sunt superpozabile cu cele descrise de salmoneloze.
Enterocolitele necrozante infectioase sunt, in special, cauzate de germeni gram-pozitivi, precum
Clostridium Welchii, ai caror colonii patogenetice populeaza tunicile peretelui intestinal,
localizandu-se, de regula, pe vene. Manifestarile clinice sunt dominate de durere abdominala
accentuata, neinsotita de diaree sau melena, insa cu varsaturi, colaps si perete abdominal
contracturat, mimandu-se astfel tabloul clinic unei perforatii. Prin intermediul interventiei
chirurgicale impuse, sunt identificate portiunile de necroza, ce argumenteaza gangrena parietala
totala. Prognosticul afectiunii este rezervat.

Colite asociate cu neoplaziile colonice

Mai importante dintre acestea se detaseaza colitele in amonte de cancerele colonului, in 1 - 2% din
cazurile de carcinoame colonice, 60% dintre acestea localizandu-se la nivelul segmentului
sigmoidian. Subiectii manifesta forma ulceroasa in 60% din cazuri, iar in 38% afectiunea simuleaza
colita acuta gangrenoasa sau infarctul enteromezenteric. Dinamica tumorala influenteaza evolutia
colitelor in amonte.

Tiflocolita
Se coreleaza cu afectiunile din proximitate, similar cu cazurile de sindroame tiflogenitale,
tiflovezicale sau tiflorenale. Tabloul clinic este dominat de durere abdominala, in general
simptomele asociate fiind dificil de sistematizat, obligand diagnosticarea diferentiala cu apendicita
cronica, anomalii de pozitie, pericolite etc.
Colitele parazitare
Sunt puse in evidenta in special de amoebiaza, insa interesarea colonului poate fi identificata si in
bilharzioza, tricocefaloza, oxiuraza. De asemenea, lambliaza, cu sediul in intestinul subtire, poate
genera colite prin dereglarile de tranzit si absorbtie care conduc progresiv la aparitia leziunilor
colonice mediate de mecanisme colereice. In general, simptomatologia colica in parazitoze nu
prezinta particularitati, iar manifestarile majore constau in diaree, scaune mucosanguinolente, iar
uneori sindrom dizenteric.
Colitele micotice
Colita cu Candida albicans este frecvent intalnita in urma administrarii pe scara larga a
antibioticelor, citostaticelor sau corticosteroizilor. Din punct de vedere clinic, au fost descrise forme
severe pe fond holeriform sau dizenteriform. Localizarea micozelor, in special a candidozelor, pe
colon este predilecta in cadrul leucemiilor sau agranulocitozelor. De asemenea, interesarea
colonului a mai fost identificata in cazuri de actinomicoza, criptococoza si histoplasmoza.
Colita ischemica
Se manifesta predominant la persoanele de peste 60 ani pe fond vascular ateromatos si constituie
rezultatul procesului ischemic al ramurilor mezenterice superioare si inferioare. Tabloul clinic este
dominat de durere abdominala, insotita uneori de aparare localizata, febra usoara si diaree, de cele
mai multe ori sanguinolenta, in functie de situatia procesului ischemic, acut sau cronic.
Afectiuni inflamatorii intestinale nespecifice
Prezinta cauze necunoste, deosebindu-se, astfel, de restul entitatilor patologice entero-colonice, ale
caror cauze se caracterizeaza prin specificitate. Rectocolita hemoragica si boala Crohn fac parte
din aceasta categorie, iar in 10% din cazuri, din punct de vedere clinic, radiologic si histologic nu se
pot face distinctii intre cele doua, conducand la premisa argumentarii unei singure afectiuni. La
nivel global, prevalenta este cuprinsa intre 40 - 100 cazuri /100000 locuitori pentru rectocolita
hemoragica si 30 - 50/100000 pentru boala Crohn. Sexul feminin este mai afectat in rectocolita
hemoragica, iar varsta predilecta este sub 35 ani in rectocolita si 45 in boala Crohn. Modul de viata
contribuie semnificativ la dobandirea afectiunilor, in boala Crohn remarcandu-se o evidenta
corelare cu consumul exacerbat de zahar rafinat, grasimi industriale prelucrate termic si cu
alimentatia deficitara de fructe si vegetale crude. Relatia cu fumatul este oglindita de frecventa
crescuta a rectocolitei hemoragice la nefumatori si bolii Crohn la fumatori. Dupa unele statistici,
factorul etnic pare a fi implicat prin frecventa ridicata la evreii din SUA si mai scazuta la negri, insa
deosebirile sunt corelate, de asemenea, cu modul de viata si nu de factorii genetici sau gruparile
etnice in mod deosebit.
Debutul rectocolitei hemoragice este dominat de scaune diareice, precedate inconstant de tenesme,
si rectoragie. Evolutia insidioasa poate avea loc fara dureri abdominale, prezente insa in situatiile
severe. Astfel, puseele se manifesta prin diaree si rectoragii in 4/5 din cazuri, iar durerea
abdominala in 3/5. Tabloul clinic poate fi completat de inapententa, greata si varsaturi, stari febrile,
scadere ponderala, tahicardie. In 60% din cazuri, afectiunea se evolueaza clinic sub forma cronica
intermitenta, caracterizata prin alternanta de durata variabila a puseelor, iar in aproximativ 30% din
cazuri se instaleaza forma cronica continua, persistenta timp de peste 6 luni, fara remisiuni
complete. In rest, forma acuta fulminanta este rara, intre 5 - 15% din situatii pacientii acuzand un
debut spontan febril, stare generala alterata si scadere ponderala rapida.
Complicatiile de ordin local apar in timpul puseelor sau ca urmare a evolutiei cronice indelungate.
Perforatia este identificata cel mai frecvent in cauzele de deces in rectocolita hemoragica severa.
Dilatatia acuta toxica a colonului se manifesta, in special, in decursul primului puseu, necesitand de
cele mai multe ori interventii chirurgicale. Supuratiile perianorectale sunt consecutive cu agresiunile
asupra mucoasei anorectale in timpul examinarilor sau a metodelor curative efectuate la acest nivel.
Stenozele sunt rar intalnite, precum si hemoragiile masive, care insa pot pune viata in pericol daca
instalarea lor are loc intr-o maniera spontana. Cancerul de colon survine in medie cu 10 ani mai
devreme la rectocolitici decat la restul persoanelor, fiind, in acelasi timp, de 30 ori mai frecvent.
Complicatiile de ordin general includ deseori manifestari articulare, precum artrita monoarticulara
si asimetrica, expresiva in formele cronice continue extinse, si spondilita, care se manifesta de 20
ori mai frecvent in cadrul rectocolitei hemoragice decat la restul persoanelor, in aceeasi masura
distribuita ambelor sexe. Eritemul nodos gambier este constant acompaniat de artralgii, iar
manifestari oculare, precum uveita, irita sau episclerita, sunt intalnite cu precadere in puseele severe
de colite extinse. La nivel cutanat, pyoderma gangrenosum este caracteristica rectocolitei, iar
stomatita aftoasa este cea mai des intalnita la nivelul mucoaselor. Manifestarile hepatice sunt
asociate cu extinderea lexiunilor si istoricul bolii. 70% din cazurile de colangita scleroasa, sunt
manifestate in rectocolita hemoragica, independent de trasaturile clinico-evolutive, iar riscul de
tromboze venoase poate creste pe fond de hipercoagulabilitate si trombocitemie, in repausul
prelungit la pat impus de puseele ireversibile.
Boala Crohn coafecteaza ileonul si colonul intre 50 - 55% din cazuri, iar la 15 - 20% din pacienti,
numai intestinul gros este interesat. In 75% din cazuri este acompaniata de leziuni perineale.
Debutul si evolutia afectiunii se desfasoara lent, progresiv cu pusee intermitente, facand ca, potrivit
unor statistici, interesarea exclusiv rectocolica sa fie diagnosticata cu o intarziere, in medie, de 29
luni. Simptomele se grupeaza in manifestari digestive, in ordinea frecventei identificandu-se diaree,
dureri abdominale leziuni anale, varsaturi si rectoragie temporara, manifestari generale, in ordinea
frecventei de la debut, scadere ponderala, astenie, anemie, febra prelungita, si manifestari
extraintestinale, de regula articulare. Stadiul 0 corespunde afectiunii inaparent macroscopic, iar
stadiul 1, al bolii inactive, se caracterizeaza prin aparitia leziunilor intestinale decelabile radiologic
sau endoscopic, insa cu simptomatologie minima sau absenta. Stadiul 2 corespunde formei active de
boala Crohn, in timp ce stadiul 3 coincide cu complicatiile clinico-evolutive.
Complicatiile de ordin local sunt cel mai frecvent intalnite. Leziunile perianale sunt constate atat in
cazul ileocolitelor, dar mai ales in colite, iar leziunile orale sunt reflectate in 6 - 20% din cazuri,
predominant in localizarea afectiunii la nivel colorectal. Ocluziile, fistulele si abcesele se manifesta
cu precadere in ileite, insa pot fi descoperite si in interesarea colonului. Dilatatia acuta a colonului
este evidentiata la 25% din subiectii care ajung inexorabil la colectomie.
Complicatiile de ordin general includ fenomene osteoarticulare, cutaneomucoase, oculare,
hepatobiliare, urogenitale, iar de cele mai multe ori sunt reprezentate de artrita, spondilita,
pyoderma gangrenosum si uveita.
Dispozitia la declansarea complicatiilor si la recidiva este caracteristica bolii Crohn. Dupa unele
statistici, rata de mortalitate intr-o perioada medie de 4 ani este apreciata la 5%, desi majoritatea
subiectilor evaluati prezentau leziuni extinse, iar 60% au necesitat cel putin o interventie
chirurgicala majora. Totusi, in ultimii ani, tratamentele medicamentoase corespunzatoare au redus
semnificativ numarul pacientilor operati si frecventa recidivelor, in acelasi timp crescand intervalul
dintre demararea simptomelor si momentul interventiei chirurgicale.
Ulcerele colonului
Ulcerul nespecific izolat se localizeaza in ordine descrescatoare a frecventei la nivelul colonului
transvers, descendent si sigmoidian. Simptomele includ durere abdominala, hemoragii digestive sau
semne de abdomen acut.
Ulcerul Dieulafoy intereseaza stratul submucos si poate determina hemoragie digestiva inferioara,
de regula masiva.

Afectarea colonului in colagenoze

In sclerodermie, participarea colonului poate fi mimata impreuna cu alte localizari digestive, de la
nivelul esofagului sau intestinului subtire sau succesiva acestora. Fenomenul de baza consta in
condensarea peretelui intestinal cu fibre de colagen si testut elastic care substituie stratul muscular
propriu. Astfel, modificarile structurale conduc la atrofierea mucoasei, diminuarea lumenului
colonic si a circulatiei arteriolare in zonele afectate. Ca atare, survin dereglari ischemice parietale cu
infarctizari ocazionale si dilatatii segmentare colonice cu aspecte sacciforme, frecvente mai ales
catre partea mezenterica a peretelui. Fibroza parietala este cauza constipatiei in acest caz, iar staza
stercorala se poate exprima prin suprainfectie si scaune diareice de fermentatie sau putrefactie.
Fenomenele obstructive si manifestarile sistemice progresive completeaza tabloul clinic.
In situatii exceptionale, periarterita nodoasa sau lupusul eritematos diseminat pot determina
manifestari colonice.
Colita colagena si colita limfocitara reprezinta entitati anatomo-clinice ce evolueaza cu diaree
cronica apoasa, fara cauza evidenta. Intre cele doua forme se disting similaritati, in tabloul clinic si
cateva caracterstici morfologice, si diferente, care constau in principal in predominanta depozitelor
de colagen subepitelial in cazul colitei colagene. Ambele afectiuni sunt identificate predominant la
sexul feminin, cu preponderenta semnificativ mai crescuta pentru colita colagena. Sindromul
diareic, influentat inconstant de restrictiile alimentare, domina tabloul clinic. Emisia scaunelor are
loc sub forma diareei apoase, lipsita de produse patologice, in cantitati de pana la 2L/zi. Acesteia i
se pot asocia dureri abdominale, greata si varsaturi. Sunt cunoscute remisiuni spontane si recaderi,
iar complicatii majore, precum hemoragii, perforatii, ocluzii sau degenerari maligne nu au fost
identificate.
Cancerul Colorectal
Consta in procesele neoplazice maligne, al caror reper de plecare este reprezentat, de cele mai multe ori, de
mucoasa sau submucoasa colonica, evoluand in intreg intestinul gros. Localizarea colorectala a tuturor
cancerelor intalnite in practica clinica este identificata in 15% din din cazuri, avand mari posibilitati de
profilaxie si tratament cand diagnosticarea se face precoce. Totusi, diagnosticul este deseori pus tardiv,
depasind posibilitatile terapeutice radicale, astfel incat perspectiva supravieturii la peste 5 ani este cotata cu
50%. La nivel global, distributia geografica este neuniforma, incidenta crescuta inregistrandu-se in statele
dezvoltate, al caror nivel de viata este ridicat, iar in Romania, cancerul de colon si rect este evaluat la
6/100000 si respectiv 17/100000 locuitori, valori aflate in usoara crestere. Unele statistici semnaleaza cifre
aproximativ identice in repartitia pe sexe, iar altele indica o usoara dominanta a sexului masculin. La
persoanele sub 40 ani, in manifestarea cancerului colorectal sunt implicati de cele mai multe ori factori
genetici, iar frecventa pe aceasta grupa de varsta este evaluata sub 3%. Cu prioritate, cancerul de colon este
semnalat in decada a 7-a a vietii, iar perioada medie de debut este considerata in prima jumatate a decadei a
5-a, incidenta dublandu-se cu fiecare decada, astfel incat in decada a 8-a se ajunge, in unele regiuni
geografice, pana la aproximativ 140/100000 locuitori.

Aparitia cancerului, in 15-23% din cazuri, este influentata de entitati conditionate genetic, aceste afectiuni
ereditare fiind relevate la persoanele sub 50 ani. Astfel, in polipoza adenomatoasa familiala si sindromul
Gardner riscul dezvoltarii de cancer colonic este de 100%, pana la varsta de 50 ani la 93% dintre pacienti
fiind deja semnalat, iar in sindromul Peutz-Jegherz si polipoza juvenila potentialul de malignizare este relativ
redus, intre 9-15%. Sindromul Lynch se semnaleaza la 5% din subiectii care fac parte din familie cu cancere
de colon. Rolul predominant al factorilor de mediu in carcinogeneza colorectala este pus in evidenta, in
special, de obiceiurile alimentare, consumul de alcool si tutun, iar fenomenele de industrializare sunt
incriminate de diferentele notabile dintre zonele urbane, unde incidenta este semnificativ mai crescuta fata de
zonele rurale. Un sfert din pacientii cu polipi adenomatosi neereditari dezvolta cancerul de colon, iar
numeroase observatii clinice contureaza asocierea cancerului colorectal cu afectiunile endocrine, precum
anemia Biermer cu hipergastrinemie, acromegalie sau adenom paratiroidian. De asemenea, conform unor
cercetari, s-a elaborat premisa ca unii hormoni, precum gastrina, hormonul paratiroidian, somatotrop sau
estrogenii ar stimula proliferarea tumorala.
Distributia pe segmentele colonului este inegala cu mici diferente, statisticile indicand afectarea colonului
ascendent in 21 - 22% din cazuri, transvers in 5,6 - 11%, descendent in 5 - 11% si sigmoidian in 20 - 26%.
Cecul poate fi interesat in 8,3 - 12% din cazuri, iar rectul intre 22 - 40%.
Din punct de vedere macroscopic, dintre formele de cancer colorectal se disting cancerul polipoid,
proeminent in lumen in special la nivelul cecului si colonului ascendent, cancerul ulcerativ, prezent mai ales
pe colonul transvers si descendent sub aspectul unei ulceratii cu margini nergulate, cancerul infiltrativ,
stenozant cu interesare frecventa pe colonul stang, cancerul coloid, predominant la tineri, indeosebi pe
colonul drept reprezentat printr-o tumora gelatinoasa, friabila si hemoragica. De asemenea, se pot intalni
forme mixte, ulcero-polipoide sau infiltrativ-ulcerative. Din punct de vedere microscopic, cancerele la acest
nivel se diferentiaza in epiteliale si mezenchimale. Cele epiteliale sunt puse in evidenta de adenocarcinoame,
cele mai frecvente, carcinomul coloid, aproximativ 10 - 20% din totalitatea cancerelor colorectale cu un grad
inalt de malignitate, carcinoame epidermoide, rare, predilecte rectului, carcinom schiros si neuroendocrin.
Din tumorile mezenchimale fac parte melanoblastomul, liposarcomul, leiomioscarcomul.
În raport cu alte tumori, cancerul colorectal prezinta un ritm de evolutie lent, dublarea tumorii producandu-se
intre 120 - 400 zile, iar metastazele sunt frecvente in ganglioni, ficat, peritoneu, dar si in ovare, plamani,
pleura sau oase. Dezvoltarea fiind lenta, persoanele afectate pot fi asimptomatice, in general, intre primele
simptome si momentul diagnosticarii intervalul este apreciat in medie la 10 - 12 luni. In general, cresterea
tumorii se asociaza cu tabloul clinic din care fac parte manifestari generale, care includ asternie, inapetenta,
scadere ponderala pana la casexie, si sindrom obstructiv colonic relativ cu constipatie sau complet in ocluzie,
intermitent sau continuu, acompaniat de distensie abdominala, dureri si uneori greata si varsaturi. In
completare sunt identificate hemoragii digestive inferioare, secundare tumorii exulcerate si simptome
determinate de fenomenul de invazie a tumorii, manifestate in principal prin durere. In particular, topografia
tumorii conditioneaza unele manifestari clinice care sunt argumentate de localizarea acesteia. Astfel,
simptomele revelatoare in cancerul de colon drept sunt diareea sau alternanta cu constipatia, anemia
feripriva si durerea de intensitate variabila, mai discreta in fosa iliaca dreapta si persistenta in localizarea pe
flexura hepatica. In cancerul de colon stang, perioada de latenta a simptomatologiei este mai redusa,
palparea tumorii realizandu-se mai devreme, iar constipatia, durerile, sindromul obstructiv intestinal si
scaunele mucosanguinolente pot decela prezenta cancerului la acest nivel. In situatia cancerului de colon
transvers, tabloul clinic este similar altor localizari ale cancerului colic.
Complicatiile sunt variate si fac parte, de regula, din spectrul clinic ale stadiilor avansate de cancer, iar
prognosticul este sever, depinzand de factori precum momentul diagnosticarii, varsta pacientului, afectiuni
asociate si de utilizarea mijloacelor terapeutice adecvate.
Alte cancere colonice
Limfomul primar al colonului se intalneste in 20 - 30% din totalitatea limfoamelor la nivelul
segmentelor tubului digestiv, iar incidenta din totalul cancerelor colorectaleb este de aproximativ
0,5 - 1%. Varsta medie este cuprinsa intre 55 - 60 ani cu predilectie usoara pentru sexul feminin,
raportul barbati/femei fiind estimat la 0,6/1. Durerea abdominala este acuzata de jumatate din
pacienti, iar hemoragia digestiva se intalneste in 62% din cazuri. Tabloul clinic este completat de
anorexie si scadere ponderala in 12% din cazuri, diaree in 50%. Rata de supravietuire la 2 ani este
apreciata la 38%.
Tumora carcinoida evolueaza din celule argentafine si este intalnita in specil pe apendice (47% din
cazuri) si rect (17%), dar si pe colon (2%).
Endometrioza intestinala
Se traduce prin prezenta ectopica, in afara uterului, a tesutului endometrial. La nivel intestinal, localizarea
rectosigmoidiana este intalnita intre 75 - 90% din cazuri. Simptomele debuteaza frecvent intre 30 - 40 ani, la
femeile aflate in perioada genitala activa, intalnindu-se rar dupa menopauza, la persoanele care utilizeaza
substituiv estrogeni sau pe fondul unei fibroze sau obstructii intestinale preexistente. Afectarea
rectosigmoidului este decelata de durerile abdominale sau sacrale, constipatie sau diaree si tenesmele rectale,
intensitatea acestora nefiind corelata obligatoriu premestrual sau de ciclu. Obstruarea partiala a lumenului
determina constipatie progresiva, dureri in regiunea abdominala inferioara si disconfort rectal. Interesarea
colonului proximal este deseori asimptomatica. Prognosticul este influent de varsta pacientei si extinderea
leziunilor, dar in general este bun.
Anomalii de dezvoltare
Atreziile si stenozele colonului sunt rare, 1/10 din totalitatea cazurilor la nivel intestinal. Determina
ocluzie neonatala joasa completa, in lipsa complicatiei de tip perforativ. De asemenea, se asociaza
cu absenta emisiei meconiale, meteorism abdominal si varsaturi biloase tardive.

Polipii colonului
Sunt reliefuri tumorale benigne pe suprafata mucoasei cu potential evolutiv. Prevalenta polipilor
adenomatosi este proportionala cu varsta, afectand intre 25 - 50% dintre persoanele peste 60 ani.
Distributia geografica nu este influenta de rasa, etnie sau facori climatici, ci de obiceiurile
alimentare, in cadrul adenomogenezei contribuind fumatul, la 55% din pacienti, si consumul
excesiv de alcool care favorizeaza rata cresterii. Diferentierile intre sexe nu sunt semnificative, iar
studiile genetice incrimineaza erediatatea in 20 - 30% din cazuri. Dintre polipii adenomatosi in 60%
din cauzuri se remarca forma tubulara, iar 10% constituie incidenta formei viloase, restul
excrescentelor evoluand sub forme mixte, tubulo-viloase. Polipii harmatosi sunt cei mai frecventi,
inregistrati la 80% din examinari endoscopice sau studii necroptice, iar polipii inflamatori
evolueaza in afectiuni inflamatorii intestinale, care in unele cazuri se pot complica cu cancer. In
perioada asimptomatica polipii colonului sunt descoperiti intamplator, iar manifestarile clinice cand
apar includ predominant diareea, iar in 20% din cazuri, pacientii pot dezvolta episodic mici
hemoragii si anemie secundara. Intensitatea simptomelor este influentata de dimensiunea, numarul
si forma polipilor, precum si de eventualele complicatii, necroze, ocluzie, malignizare.

Sindromul polipozei multiple se traduce prin numarul mare de polipi, distribuiti difuz pe colon. In
cele mai multe cazuri, ereditatea este factorul principal care pledeaza pentru dezvoltarea polipilor.
Polipoza adenomatoasa familiala este pusa in evidenta cand polipii adenomatosi, depistati in
general pana la varsta de 40 ani, depasesc numeric cota de 100. Transmiterea este autosomal-
dominanta cu penetranta de 80 - 100%, iar aproximativ 30% din cazuri se pot manifesta fara
antecedente familiale. De regula, polipii se dezvolta in decursul decadei a 2-a si a 3-a de viata, iar
momentul diagnosticului se desfasoara in intervalul 22-35 ani. Diametrul de 0. 5 cm al polipilor este
identificat in 80% din cazuri, iar din distributia acestora pe tot colonul, in situatiile cand numeric
trec de cota 1000, reies zonele cu densitate crescuta in jumatatea distala. Riscul de dobandire a
cancerului de colon este de 100%, diagnosticul fiind stabilit, in medie, in jurul varstei de 39 ani.
Majoritatea subiectilor sunt asimptomatici pana la debutul complicatiilor, in principal prezenta
polipilor fiind tradata de instalarea cancerului. La pacientii simptomatici, debutul manifestarilor are
loc in medie la varsta de 33 ani. Tabloul clinic este evidentiat prin rectoragie (in 80% din cazuri),
diaree (70%), durere abdominala (40%), iar icterul sau pancreatita acuta sunt implicate in asocierea
cu polipoza tractului digestiv superior.
Sindromul Gardner este mai rar intalnit decat polipoza adenomatoasa familiala si este similar cu
aceasta, elementul distinctiv fiind redar de manifestarile extraintestinale benigne, precum osteoame,
fibroame cutanate, anomalii dentare, fibroza mezenterica. Din pacientii cu sindrom Gardner, 10%
prezinta tumori maligne cu localizari distincte, tiroidiene, suprarenaliene, hepatobiliare.
Sindromul Turcot este expresia asocierii polipozei adenomatoase cu tumori de sistem nervos. Se
transmite autosomal-recesiv, este foarte rar intalnit si se evidentiaza prin numarul mic al polipilor,
insa cu dimensiuni mari de peste 3 cm diametru.
Sindromul Peutz-Jeghers este corelat cu prezenta polipilor hamartomatosi si a petelor caracteristice
evidentiate pe diferite zone ale corpului. Intestinul subtire constituie sediul polipilor in 80 - 96% din
cazuri, iar localizarea in colon este predilecta in 60% din cazuri. Jumatate din subiecti, pana in 50
ani au asociat un cancer digestiv sau extradigestiv. Debutul manifestarilor poate aparea in perioada
copilariei, iar media de varsta la momentul diagnosticului variaza intre 23 - 26 ani, suspiciunea fiind
ridicata de prezenta petelor melanice si mai rar de manifestarile clinice, care pot include hemoragie
digestiva inferioara, ocluzie intestinala, dureri abdominala, prolabare anala a polipului.
Polipoza juvenila familiala este transmisa autosomal-dominant, iar antecedentele familiale sunt
semnalate la 20-50% din pacienti. Frecventa diagnosticului este maxima in cursul decadei a 2-a, la
adult inregistrandu-se in 15% din cazuri. Hemoragiile, diareea, enteropatia exsudativa sau prolapsul
rectal descriu tabloul clinic. Intre 10 - 50% este cuprins riscul de cancerizare.
Sindromul Cowder este rar si nu se malignizeaza, insa se poate asocia cu cancer de san, tiroida sau
piele.
Sindromul Cronkhite-Canada se semnaleaza rar si frecvent la sexul masculin, iar, in medie,
momentul diagnosticarii este apreciat in jurul varstei de 60 ani. Nu prezinta caracter ereditar. In
15%din cazuri, afectiunea se malignizeaza. Diareea si sindromul carential sever domina tabloul
clinic. Din cadrul polipozelor neereditare face parte si hiperplazia limfoida difuza nodulara,
frecventa la copii cu o incidenta de 3/1000, constatata la necropsii. Din punct de vedere topografic,
in jumatate din cazuri este afectat doar colonul, iar coafectarea cu intestinul subtire survine la 40%
din pacienti. Simptomele revelatoare sunt absente sau minore.
Pseudoobstructia colonica
Sindromul Ogilvie se caracterizeaza prin ileus colonic, de etiologie necunoscuta, manifestat la
pacienti aflati in stare critica. Afectiunea este rar intalnita, iar tabloul clinic este dominat de
distensia abdominala progresiva care poate conduce la ischemie intestinala, perforatie, in 15% din
cauzuri si peritonita. Pe langa acestea, pacientii acuza dureri abdominale sau tulburari de respiratie.
Evolutia este severa, cauzand exitus in 33% din cazuri.
Pseudoobstructia colonica cronica consta in ocluzia functionala recidivanta la nivelul colonului,
uneori asociata cu pseudoobstructia intestinala fata de care sub forma izolata este mai frecventa.
Printre cauzele acesteia se pot numara boala Hirschshprung, boala von Recklinghausen, tumorile
retroperineale, psihozele sau colonul catarctic. Indiferent de etiologie, tabloul clinic este invariabil,
subiectii acuzand dureri postalimentare si distensie abdominala, in special in etajul abdominal
inferior. Greata si varsaturile sunt rare, iar constipatia este deseori manifestata. Perforatia colonului
este rar intalnita.
Enterocolita cauzata de Clostridium difficile
Este expresia manifestarilor intestinale determinate de Clostridium difficile, in corelatie cu
antibioterapiile. Este frecvent intalnita in mediul spitalicesc, in conditiile in care germenele este
deseori cultivat de pe diverse obiecte prezente in salonul in care pacientul isi desfasoara o
spitalizare prelungita.
Tabloul clinic este variat cuprinzand un spectru larg de manifestari, al caror debut are loc, in
general, in decursul a cateva zile de la inceputul administrarii de antibiotice. Purtatorii
asimptomatici se intalnesc in 1% din populatia generala, iar un sfert din acestia sunt tratati cu
antibiotice. Diareea asociata cu antibioterapiile, dar fara instalarea colitei este insotita, deseori, de
dureri abdominale colicative si migrante, in absenta manifestarilor sistemice. Suspendarea
tratamentului conduce la disparitia acuzelor. Colita asociata cu antibioterapia fara
pseusdomembrane este evidentiata prin diaree apoasa moderata sau severa, acompaniata de dureri
abdominale, localizate in regiunea suprapubiana si fosa iliaca stanga. Colita pseudomembranoasa
se manifesta mai pregnant, simptomele digestive, diareea profuza, tenesmele, colicile abdominale
greata si varsaturile corelandu-se cu simptomele sistemice precum febra, frisoane sau deshidratare
esvera. Colita fulminanta poate conditiona aparitia megacolonului toxic si este predispusa la
complicatii, precum perforatii concomitent cu instalarea peritonitei localizate. Sub aceasta forma,
manifestarile clinice prezinta un grad ridicat de severitate, subiectii acuzand stare generala alterata,
febra, tahicardie, stare toxica, iar in completare vin diareea inconstant intalnita, durerea persistenta
si distensia abdominala cu sensibilitate exprimata.
Colita eozinofilica
Se incadreaza in spectrul gastroenteritei eozinofilice, manifestarile digestive superioare mascand
frecvent participarea colonului. Repartitia pe sexe este egala, iar raspandirea pe scara varstei este
variata. Tabloul clinic prezinta simptome nespecifice, incluzand dureri abdominale, diaree, greata,
varsaturi, scadere ponderala, rectoragii. Daca afectiunea imbraca forma pericriptica singura
manifestare poate fi reprezentata de diareea apoasa, in timp ce pacientii cu forma difuza acuza un
grad de severitate mai ridicat al simptomatologiei. Complicatiile survenite constau in hemoragii,
perforatii si ocluzie, iar din punct de vedere clinico-evolutiv s-au semnalat si cazuri de exitus, prin
fibroza extinsa si atrofia musculaturii, proprii tractului gastrointestinal, cu ileus secundar.

Colita neutropenica
Este tradusa prin prezenta procesului inflamator septic, ce intereseaza colonul si segmentul terminal
al ileonului, aparuta pe fondul unei neutropenii de cauze diverse. Simptomatologia este nespecifica,
iar semnele majore includ febra, diareea uneori sanguinolenta si durerea abdominala cu localizare
frecventa in fosa iliaca dreapta, insa poate fi si difuza. Evolutia afectiunii este influentata de
restaurea hematologica, iar complicatiile constau in stari de soc septic, bacteriemie si fungemie.
Colita de derivatie
Infatiseaza un mecanism patogenetic necunoscut, iar ipoteza propusa, care pledeaza pentru
dezvoltarea procesului insidios inflamator, incrimineaza contactul prelungit al mucoasei colonului
exclus prin realizarea ”pungii” Hartmann cu toxine endoluminale, perturbarea echilibrului
microbian si lipsa componentelor nutritive ale celulelor epiteliului intestinal. Din punct de vedere
morfopatologic, se prezinta deseori sub forma hiperplaziei difuze foliculare, iar in rest sunt
identificate abcese criptice si ulceratii aftoide. Simptomatologia este in general absenta sau slab
evidentiata, diagnosticarea realizandu-se in urma endoscopiei. 33% din pacienti prezinta scaune cu
mucus, precedate de tenesme, durei anorectale si uneori rectoragii.
Leziuni colonice iatrogene
Colita chimica este indusa de o gama variata de agenti chimici administrati in timpul clismelor cu
scop terapeutic, din neglijenta sau in mod deliberat. Amploarea transformarilor morfologice este
corelata cu gradul de agresivitate al substantei incriminate, concentratia agentului, timpul de contact
cu mucoasa intestinala si prezenta eventuala a unei afectiuni colonice preexistente. Scara lezionala
se intinde de la modificari inflamator-iritative usoare pana la necroza transmurala.
Sidroamele determinate de laxativele stimulante se prezinta sub aspectul a doua particularitati
morfo-clinice, precum melanosis coli si colita catarctica. Melanosis coli se datoreaza administrarii
prelungite de laxative antrachinonice si se poate inregistra la toate varstele, fiind prevalenta insa la
persoanele varstinice si in special la sexul feminin. Colita catarctica intereseaza in acelasi timp si
ileonul terminal, iar cauza acesteia este reprezentata de utilizarea prelungita a laxativelor in
compozitia carora se gasesc emodina, rezine, uleiuri iritante sau fenolftaleina. Simptomatologia
include dominant diareea, care contrasteaza cu starea generala conservata, uneori producandu-se
scaderile ponderale marcate care pot evolua pana la casexie. Astenia, hipotensiunea arterala
ortostatica si edemele completeaza ocazional tabloul clinic
Evaluare - Diagnostic
De obicei, diagnosticarea afectiunilor colonice incepe cu istoricul medical complet, istoricul
familial, precum si cu examenul fizic amanuntit, prin inspectie, palpare, percutie. Deseori, aceste
examinari de rutina sunt neconcludente, iar in vederea stabilirii unui diagnostic definitiv pentru a
impune un tratament adecvat, se poate solicita efectuarea urmatoarelor teste, care presupun, in
general, explorarea morfofunctionala a colonului.

- irigoscopie/irigografie, radioscopie/radiogradie abdominala, defecografie;

- colonoscopie, rectosigmoidoscopie/proctosigmoidoscopie;
- ecoendoscopie, ecografie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara;
- coprocultura, biopsie, examen histologic, examinari hematologice, VSH;
- test Hemoccult, teste imunologice, teste genetice;
- manometrie, scintigrafie, electromiografie intestinala;
- teste screening;
- laparoscopie.
Proceduri
Colostomie - deschiderea chirurgicala a colonului la piele, pentru instituirea unui anus artificial.
Colotomie - incizia colonului.
Colectomie partiala - exereza unei portiuni ale colonului, urmata de anastomoze ileo-colice sau
colo-colice.
Colectomie totala - ablatiunea colonului, urmata de implantarea ileonului in colonul sigmoidian
restant sau in rect.
Colopexie - fixare operatorie a colonului de peretele abdominal.

Cancerul colo-rectal
Cancerul colorectal este o afectiune in care celulele maligne (canceroase) se formeaza in colon sau
rect. Astfel, se mai numeste si cancer de colon, respectiv cancer rectal. Cancerul de colon si
cancerul rectal sunt adesea grupate impreuna sub denumirea de cancer colorectal, deoarece au multe
caracteristici comune.
Celulele normale ale colonului si rectului pot avea uneori o crestere anormala ducand la aparitia de
polipi, formatiuni benigne care insa se pot transforma ulterior in cancer. Cele mai multe tipuri de
cancer colorectal incep cu o excrescenta aparuta in mucoasa colonului sau rectului, numita polip.
Unele tipuri de polipi pot evolua in cancer pe parcursul mai multor ani, insa nu toate tipurile de
polipi se transforma in cancer. 
Tipuri principale de polipi:
•    Polipi adenomatosi (adenoame) – adenoamele adesea se transforma in cancer, motiv pentru
care sunt considerate a fi o stare precanceroasa
•    Polipi hiperplazici si polipi inflamatorii – apar mai frecvent, dar, in general, nu sunt
considerati o afectiune pre-canceroasa
O alta afectiune pre-canceroasa este displazia - o zona dintr-un polip sau din mucoasa colonului sau
rectului in care celulele sunt anormale, insa nu arata asemenea celulelor canceroase.
In cazul in care cancerul se formeaza intr-un polip, afectiunea se poate dezvolta, in cele din urma, in
peretele colonului sau rectului, care este format din mai multe straturi. Cancerul colorectal incepe in
stratul intern (mucoasa) si se poate raspandi in unele sau toate celelalte straturi. Atunci cand celulele
canceroase sunt localizate in peretele colonului sau al rectului, ele se pot apoi raspandi in vasele
sanguine sau in vasele limfatice - canale mici care transporta deseuri si lichide. De acolo, boala
poate invada ganglionii limfatici din apropiere sau alte organe ale corpului (ficat, plamani, creier).
Tipuri de cancer colorectal
Adenocarcinoamele reprezinta mai mult de 95% din cazurile de cancer colorectal. Aceste tipuri de
cancer incep in celulele din glandele care produc mucus pentru a lubrifia interiorul colonului si
rectului. 
Alte tipuri, mai putin frecvente, de tumori sunt:
•    Tumorile carcinoide incep in celulele speciale care produc hormoni din intestin
•   Tumorile stromale gastrointestinale (GIST) pornesc de la celule speciale din peretele
colonului numite celulele interstitiale ale lui Cajal. Unele dintre acestea sunt non-canceroase
(benigne). In mod obisnuit se gasesc oriunde in tractul digestiv, mai putin in colon. 
•    Limfoamele sunt cancere care apar in celulele sistemului imunitar si care de obicei incep in
ganglionii limfatici, dar care pot aparea si in colon, rect sau alte organe.
•    Sarcoamele pot aparea in vase de sange, stratul muscular sau alte tesuturi conjunctive din
peretele colonului si rectului. Sarcoamele de colon sau rect sunt, insa, rare.
Cauzele cancerului colorectal
In general, cancerul este cauzat de una sau mai multe mutatii genetice (defecte), care activeaza
oncogenele si dezactiveaza genele tumorale supresoare. De obicei, sunt necesare modificari in mai
multe gene diferite pentru a conduce la cancer colorectal. 
Exista o serie de factori care pot creste riscul unei persoane de cancer colorectal. Prin factori de risc
se intelege acei factori care influenteaza probabilitatea de a dezvolta o boala, cum ar fi cancerul.
Fiecare tip de cancer are o serie de factori de risc. Exista doua tipuri principale de factori de risc:
care pot fi modificati (ex. fumatul, alimentatia) si factori care nu pot fi schimbati, cum ar fi varsta
sau antecedentele familiale ale unei persoane. 
Avand unul sau mai multi factori de risc nu inseamna insa ca te vei imbolnavi. Pe de alta parte, pot
exista persoane care fac cancer fara a avea vreun factor de risc cunoscut. Oamenii de stiinta sustin
ca mai multi factori legati de stilul de viata cresc riscul de cancer colorectal. De fapt, legaturile
dintre dieta, greutate si exercitiile fizice si riscul de cancer sunt unele dintre cele mai puternice
pentru orice tip de cancer.

Factori de risc pentru cancer colorectal care pot fi modificati: 

•    Obezitatea si supraponderea 
•    Lipsa de activitate fizica
•    Anumite tipuri de diete. O dieta bogata in carne rosie (carnea de vita, porc, miel sau ficat) si
carne procesata (mezeluri, hot-dog) poate creste riscul de cancer colorectal. In ceea ce priveste
carnea gatita la temperaturi foarte ridicate se crede ca aceasta ar putea creste riscul de cancer, insa
nu este clar cat de mult creste riscul de cancer colorectal. In schimb, dietele bogate in legume, fructe
si cereale integrale sunt factori de risc protectiv pentru cancerul colorectal.
•    Fumatul
•    Consumul excesiv de alcool
Factori de risc care nu pot fi modificati:
•    Varsta - sansele de a dezvolta cancer colorectal cresc semnificativ dupa implinirea varstei de 50
de ani
•    Istoric personal de polipi colorectali sau cancer colorectal – daca ai avut sau ai polipi
adenomatosi (adenoame) ai un risc crescut de a dezvolta cancer colorectal. Daca ai avut in trecut
cancer colorectal si acesta a fost complet eliminat, ai sanse mai mari de a dezvolta un nou cancer in
alte zone ale colonului si rectului. Sansele ca acest lucru sa se intample sunt cu atat mai mari cu cat
ai fost diagnosticat prima oara in tinerete.
•    Antecedente familiale de cancer colorectal sau polipi adenomatosi - persoane care au rude de
gradul unu (parinti, frati, copii) diagnosticati cu cancer colorectal. Riscul este chiar mai mare la
persoanele cu rude diagnosticate atunci cand aveau mai putin de 45 de ani. Statisticile arata ca una
din 5 persoane care dezvolta cancer colorectal are alti membri ai familiei care au fost afectati de
aceasta boala. Daca ai rude cu polipi adenomatosi sau cancer colorectal discuta cu medicul deoarece
este posibil sa fie nevoie sa incepi screeningul inainte de varsta de 50 de ani.
•    Boala inflamatorie intestinala, cum ar fi colita ulcerohemoragica sau boala Crohn - boala
inflamatorie intestinala este diferita de sindromul de colon iritabil, care nu creste riscul pentru
cancerul colorectal
•    Sindroame genetice cum ar fi sindromul Lynch (cancerul colorectal ereditar nonpolipozic),
polipoza adenomatoasa familiala, sindromul Gardner (un tip de polipoza adenomatoasa familiala),
sindromul Turcoat (o afectiune rara ce combina polipoza adenomatoasa familiala si tumori maligne
ale sistemului nervos central), sindromul Peutz-Jeghers (afectiune rara caracterizata prin prezenta
unui tip special de polipi - polipii intestinali hamartomatosi), polipoza asociata mutatiei genei
MUTYH (persoanele cu acest sindrom dezvolta polipi la nivelul colonului, care devin cancerosi
daca nu se elimina colonul) – statisticile arata ca un procent de 5-10% dintre persoanele care
dezvolta cancer colorectal mostenesc diferite mutatii genetice care conduc la cancer
•    Rasa si etnia. Afro-americanii au cel mai mare risc de cancer colorectal din toate grupurile
etnice din Statele Unite ale Americii, iar evreii de origine est-europeana (evreii Ashkenazi) au unul
dintre cele mai mari riscuri de cancer colorectal din lume 
•    Diabetul zaharat de tip 2
Simptomatologia cancerului colorectal:
•    Tulburari de tranzit, cum ar fi diaree, constipatie sau ingustarea scaunului, care dureaza mai mult
de cateva zile
•    Sange in scaun si sangerare rectala
•    Senzatie de balonare
•    Crampe sau dureri abdominale (durere de burta)
•    Senzatie de oboseala ca urmare a anemiei
•    Scadere semnificativa in greutate, neintentionata
Adesea, cancerele colorectale se manifesta prin sangerari in tractul digestiv. Uneori, aceste
sangerari pot sau nu pot fi vizibile in scaun sau pot inchide culoarea scaunului. Insa, in timp,
pierderea de sange se acumuleaza si poate duce la un numar scazut de celule sanguine rosii,
provocand anemie. Astfel, in anumite cazuri, primul semn al cancerului colorectal este un test de
sange care arata un numar scazut de celule rosii din sange. 
Cele mai multe dintre semnele si simptomele de mai sus pot indica si alte afectiuni, cum ar fi
infectii, hemoroizi sau sindrom de colon iritabil. Cu toate acestea, daca observi oricare dintre aceste
semne, mergi la medic. Este bine sa depistezi cauza si sa o tratezi cat mai repede.
Riscul de a suferi de cancer de colon
Screeningul reprezinta cea mai buna preventie, colonoscopia dupa varsta de 50 de ani ar
trebui sa fie obligatorie.
•    In familia ta au fost diagnosticate persone cu polipi colonici sau cancer de colon?
•    Ai fost diagnosticat in trecut cu polipi colonici sau cancer de colon?
•    Suferi de o boala inflamatorie cronica intestinala (colita ulcerativa, boala Crohn)?
•    Ai peste 40 ani si ai observat prezenta sangelui pe hartia de toaleta?
•    Ai peste 40 ani si ai constatat modificari ale tranzitului intestinal persistente (diaree, constipatie,
balonari)?
•    Suferi de dureri abdominale recente, prelungite, de cauza neprecizata?
•    Ai descoperit de curand ca suferi de o anemie prin lipsa de fier, fara cauza aparenta?
Diagnosticul cancerului colorectal 
Odata ajuns la medicul proctolog, gastroenterolog sau un medic cu experienta in chirurgia
colorectala, vei fi supus unei evaluari amanuntite. In timpul consultului medical este recomandat sa-
i comunici medicului daca ai sau ai avut rude diagnosticate cu aceasta afectiune sau cu polipi
colorectali. Ulterior, medicul va recomanda una sau mai multe dintre urmatoarele investigatii:
•    Teste de sange, precum: hemoleucograma completa, analiza enzimelor sanguine, pentru
evaluarea numarului de transaminaze, factori tumorali
•    Examen digital rectal. In timpul acestui examen, medicul introduce in anusul pacientului
degetul imbracat in manusa si lubrefiat, pentru a evalua eventualele leziuni anale sau rectale atipice,
tonusul sfincterian, etc
•    Colonoscopie. Aceasta investigatie este considerata standardul de aur in depistarea cancerului
colorectal si presupune examinarea intregului colon si a rectului cu un colonoscop. Daca in timpul
investigatiei este depistata o leziune suspecta, o mica portiune din aceasta este prelevata pentru
biopsie. In anumite cazuri, medicul poate recomanda realizarea unei colonoscopii virtuale sau a
unei tomografii computerizate (CT) la nivelul colonului - colono-CT. Se recomanda pentru a
evalua extinderea cancerului la nivelul plamanilor si/sau a ficatului 
•    Rezonanta magnetica (RMN). Aceasta investigatie se realizeaza la nivelul pelvisului, pentru a
evalua extensia unei leziunii rectale in tesuturile invecinate sau eventualii ganglioni pelvini
suspecti.
Screeningul pentru cancerul colorectal
Cancerul colorectal are un prognostic mai bun daca este diagnosticat precoce. Screeningul
reprezinta cea mai buna preventie, iar colonoscopia dupa varsta de 50 de ani ar trebui sa fie
obligatorie. Societatea Americana de Gastroenterologie recomanda colonoscopia ca metoda
preferentiala de screening si preventie a cancerului colorectal. Screeningul trebuie initiat, atat la
barbati, cat si la femei, incepand cu varsta de 50 ani si trebuie continuat pana la 70-80 ani. 
Metode de screening si detectie pentru cancerul colorectal:
•    Colonoscopia – la fiecare 10 ani
•    Sigmoidoscopia – la fiecare 5 ani
•    Irigografia – la fiecare 5 ani
•    Colonoscopia virtuala- la fiecare 5 ani 
•    Determinarea sangerarilor oculte din materii fecale (FOBT) – la fiecare 1 an
•    Determinarea sangerarilor oculte din materii fecale prin metoda imunologica (FIT) – la fiecare 1
an 
•    Test ADN din materiile fecale – la fiecare 3 ani
Persoanele candidate pentru acest screening vor primi informaţii adecvate legate de riscurile şi de
beneficiile variatelor proceduri de screening existente.
Cancerul colorectal poate fi depistat in stadii diferite
Stadiul unui cancer colorectal descrie extinderea afectiunii in organism. Este unul dintre cei mai
importanti factori in stabilirea celei mai eficiente metode de tratament si in determinarea reusitei
terapeutice. Stadiul unui cancerul colorectal se stabileste in functie de:
•    Raspandirea cancerului in peretele intestinului
•    Invadarea structurilor din apropiere
•    Extinderea la ganglionii limfatici din apropiere si la organele indepartate
Stadiile cancerului colorectal:
•    Stadiul 0, cunoscut si sub denumirea de carcinom in situ - cancerul este depistat in faza
incipenta, limitandu-se la nivelul mucoasei 
•    Stadiul I – cancerul invadeaza submucoasa sau stratul muscular
•    Stadiul IIA – cancerul invadeaza stratul muscular, pana in tesuturile invecinate din spatiul
intraperitoneal
•    Stadiul IIB – tumora se extinde la peritoneul visceral, adica invadeaza organe sau structuri din
spatiul intraperitoneal
•    Stadiul IIIA – cancerul invadeaza stratul muscular si se raspandeste la 1-3 ganglioni limfatici;
deja in statiul III apar metastazele
•    Stadiul IIIB – cancerul invadeaza peritoneul visceral sau organele invecinate si se raspandeste
la 1-3 ganglioni limfatici
•    Stadiul IIIC – tumora se raspandeste la 4 sau mai multi ganglioni limfatici
•    Stadiul IV, cunoscut si sub denumirea de cancer avansat – tumora se raspandeste la organe
indepartate
Tratamentul cancerului colorectal
Cazurile de cancer colorectal trebuie analizate in cadrul unei echipe multidisciplinare. Decizia
terapeutica este luata in functie de tipul cancerului si de gradul de raspandire in organism. De cele
mai multe ori, tratamentul consta intr-o combinatie de mai multe metode, precum chirurgie,
radioterapie si chimioterapie. 
Toate optiunile de tratament vor fi detaliate in discutiile dintre chirurg si oncologul medical si
pacient si persoanele apropiate acestuia (cu permisiunea pacientului), orice decizie medicala fiind
luata numai dupa informarea acestora si de comun acord.
Tratamentul chirurgical 
In cazul cancerului de colon, cea mai mare sansa de tratare se obtine prin interventia chirurgicala al
carei scop este de a rezeca portiunea de colon unde a aparut cancerul impreuna cu vascularizatia si
ganglionii limfatici adiacenti.
Tratamentul chirurgical adecvat si precoce combinat cu chimioterapia atunci cand este necesara
ofera cea mai buna sansa de vindecare in cancerul de colon si rect. Cu cat cancerul este detectat mai
timpuriu, cu atat sansele de vindecare cresc. In stadiile incipiente, sansa de vindecare depaseste
90%, iar in stadiile mai avansate este sub 50%.
Exista diferite tipuri de interventii chirurgicale in functie de localizarea cancerului:
•    Hemicolectomia dreapta in care se elimina partea dreapta a colonului impreuna cu apendicele
cecal, refacandu-se ulterior continuitatea tractului digestiv prin legarea (anastomoza) intestinului
subtire la colon
•    Hemicolectomia stanga in care se excizeaza partea stanga a colonului, cu refacerea continuitatii
tractului digestiv prin legarea colonului la rect
•    Colectomia subtotala in care se excizeaza intregul colon si se reface continuitatea tractului
digestiv prin legarea intestinului subtire la rect
•    Rezectia anterioara de rect in care se excizeaza o portiune din rectul superior si din colonul
stang si se reface continuitatea tractului digestiv prin legarea colonului la rect
•    Rezectia abdominoperineala a rectului (amputatia de rect) se efectueaza in situatiile in care
cancerul este situat pe portiunea inferioara a rectului, aproape de canalul anal si interventia
chirurgicala nu poate fi efectuata fara a afecta muschiul care controleaza retentia materiilor fecale
(sfincterul anal). Afectarea acestuia determina pierderea necontrolata de materii fecale. In aceste
circumstante, este mai bine ca intregul rect sa fie excizat si sa se efectueze o colostoma, o
deschidere artificiala a colonului la nivelul peretelui abdominal.
Interventiile chirurgicale pot fi efectuate clasic sau laparoscopic, iar alegerea tipului de interventie
chirurgicala depinde de fiecare caz in parte.
Radioterapia
Unele cancere rectale beneficiaza de un tratament radioterapic preoperator. Acesta face interventia
chirurgicala posibila in conditii mai bune si previne reaparitia cancerului local. 
In conditiile in care este recomandat un tratament radioterapic modalitatile de efectuare, durata
acestuia, intervalul de timp in care poate fi efectuat pana la realizarea interventiei chirurgicale vor fi
discutate cu oncologul care se va ocupa de caz.
Chimioterapia
Poate fi recomandata cu scopul de a consolida tratamentul chirurgical, dupa refacerea
postoperatorie, in urma evaluarii anatomopatologice a leziunii excizate. Decizia este luata in functie
de stadiul cancerului si de starea generala a pacientului. 
Tratamentul chimioterapic este intotdeauna realizat sub indrumarea unui medic oncolog. 
Terapia biologica tintita
Pe masura ce oamenii de stiinta au aflat mai multe informatii despre mutatiile genetice si
schimbarile de la nivelul celulelor care declanseaza cancerul, a aparut o noua categorie de
medicamente, special create pentru a anula efectul acestor schimbari. Este vorba despre terapiile
biologice tintite, care actioneaza diferit de medicamentele oncologice obisnuite. Aceste terapii
tintite sunt medicamente foarte scumpe, care uneori dau rezultate atunci cand terapia oncologica
standard esueaza si care, de cele mai multe ori, au reactii adverse mai putin severe. 
Urmarirea pe termen lung
Managementul tuturor pacientilor cu cancer colorectal este responsabilitatea unei echipe
multidisciplinare. In orice moment al tratamentului multimodal al cancerului colorectal unul dintre
membrii echipei multidisciplinare este nominalizat ca fiind clinicianul responsabil de indrumarea
pacientului -  in stadiile incipiente ale afectiunii este medicul chirug colorectal, in timpul
tratamentului adjuvant (inainte de operatie), medicul oncolog medical sau radioterapeutul, iar in
stadiile avansate, oncologul sau specialistul in suport paleativ.
Relatia acestora cu pacientul trebuie sa fie explicita si bine inteleasa de pacient si comunicata
medicului de familie.
Unul dintre membrii echipei multidisciplinare trebuie sa se ocupe de urmarirea pacientilor si
supravegherea acestora pe termen lung, astfel incat sa se asigure o urmarire permanenta a
pacientului si accesul acestuia la un tratament adecvat.
Cum prevenim cancerul colorectal?
Nu exista o singura metoda care sa previna cancerul colorectal in proportie de 100%. Insa sunt mai
multe masuri pe care le poti lua, pentru a reduce riscul, cum ar fi schimbarea stilului de viata si, prin
urmare, a factorilor de risc care pot fi modificati. 
Screeningul – cea mai puternica arma de preventie a cancerului colorectal
Cea mai buna metoda de a preveni cancerul colorectal ramane screeningul, adica procesul de
depistare a persoanelor care pot dezvolta boala si a persoanelor care au leziuni pre-canceroase, dar
care nu au simptome ale bolii. 
Din momentul in care primele celule anormale incep sa creasca in polipi, este nevoie sa treaca o
perioada de 10 - 15 ani pana la aparitia cancerului colorectal. Prin screening periodic, cei mai multi
polipi pot fi depistati si eliminati inainte ca acestia sa se transforme in cancer. De asemenea, prin
metodele de screening se poate depista cancerul colorectal precoce, atunci cand sansele de
vindecare sunt mult mai mari.
Cand este recomandat screeningul cancerului colorectal?
Ghidurile internationale recomanda inceperea screeningului tuturor persoanelor care au implinit 50
de ani. In cazul in care ai in familie rude care au avut cancer colorectal sau polipi adenomatosi, poti
incepe testele de screening chiar mai devreme de 50 de ani. Astfel, daca ai un istoric familial
puternic de polipi colorectali sau cancer, discuta cu medicul proctolog sau gastroenterolog despre
riscul pe care il ai sa dezvolti boala. Este posibil sa ti se recomande inclusiv consiliere genetica,
pentru a evalua arborele medical familial si a stabili probabilitatea de a dezvolta un sindrom genetic.
De obicei, screeningul include un test pentru depistarea sangerarii oculte in materiile fecale (FOBT
– fecal ocult blood test) si o colonoscopie. 
Metoda cea mai buna de depistare a cancerului colorectal in stadiu incipent este colonoscopia. Este
recomandata atat femeilor, cat si barbatilor, odata la 10 ani, incepand cu varsta de 50 de ani sau mai
devreme daca exista cazuri de cancer colorectal in familie.
Colonoscopia se realizeaza in aproximativ 30 de minute si ti se va administra un sedativ local,
pentru a te ajuta sa te relaxezi. In unele cazuri, se poate recomanda inclusiv anestezie generala. In
timpul investigatiei, medicul introduce in colon un instrument numit colonoscop, pentru a cauta
polipii colonici. Odata depistati, polipii pot fi eliminati in timpul investigatiei. 
Pregatirea pentru colonoscopie este foarte importanta, insa poate fi neplacuta, intrucat trebuie sa
urmezi o dieta speciala si sa iei laxative, pentru a curata colonul, astfel incat medicul sa vada cat
mai bine in interior in timpul colonoscopiei. Uneori, inainte de colonoscopie, poate fi indicata
realizarea unei clisme.

Hemicolectomia dreaptă

Colectomia dreaptă extinsă implică rezecția colonului drept și a colonului transvers, urmată de
anastomoza ileonului cu colonul transvers în regiunea sa distală. Există mai multe tipuri de
colectomie dreaptă:
 tehnica clasică, colectomie dreaptă într-o singură etapă, urmată de anastomoză
terminoterminală
 procedura Mikulicz pentru carcinoamele localizate în colonul drept
 tehnica în doi timp, în primul timp realizându-se o anastomoză ileocolonică terminolaterală,
iar în al doilea timp se realizează hemicolectomia dreaptă
 metoda Turnbull
 metoda Barnes
Indicațiile colectomiei drepte extinse sunt reprezentate de leziunile localizate la nivelul colonului
drept și al unghiului hepatic al colonului, maligne (adenocarcinom) sau benigne (polipi adenomatoși
ce nu pot fi îndepărtați prin polipectomie endoscopică, boli inflamatorii intestinale, volvulusul
cecal, apendicita severă extinsă la nivelul cecumului, boala diverticulară localizată izolat la nivelul
colonului drept.
Contraindicațiile hemicolectomiei drepte sunt:
 ocluzia intestinală acută (este recomandată tehnica în doi timpi)
 comorbidități severe ce contraindică intervenția chirurgicală
Complicațiile sunt similare celor de la rezecția ileocolică.
I. DEFINITIE
Este interventia reglata de exereza colica, prin care se extirpa ileonul terminal, ceco-colonul
ascendent, unghiul hepatic, jumatatea dreapta a transversului, (vascularizate din pediculul
mezenteric superior) si se reface continuitatea digestiva prin anastomoza ileo-transversa (Fig. 1).
II. ISTORIC
Pana in 1880, se realizasera 10 hemicolectomii, desi Lembert, in 1826, a descris sutura intestinului,
iar Czerny, in 1830, introdusese sutura intestinala in doua planuri. Staplerele sunt utilizate in
chirurgia colonului, pentru prima data, de Ravitch, in 1958.(3)
III. ANATOMIE
Din punct de vedere chirurgical si dupa considerente embriologice, colonul drept cuprinde cecul,
colonul ascendent si primele 2/3 ale colonului transvers, iar colonul stang cuprinde restul colonului,
pana la jonctiunea recto-sigmoidiana (Fig. 2).

Fig. 1 - Hemicolectomia dreapta – intinderea rezectiei (8)

Fig. 2 - Topografia anatomo-chirurgicala colica vasculara: colonul drept (A), vascularizat de artera
mezenterica superioara (b); colonul stang (B), vascularizat de artera mezenterica inferioara (f) (1)

Ileonul terminal are origine vasculara comuna cu a colonului drept, este putin mobil datorita
mezenterului si are rapoarte posterioare cu ureterul drept, vasele genitale drepte si iliace drepte.
Cecul este situat in fosa iliaca dreapta; este mobil, fiind inconjurat complet de peritoneu. Colonul
ascendent, lung de 12-15 cm, continua cecul pana la nivelul unghiului hepatic. Este fixat la peretele
posterior prin intermediul fasciei de coalescenta Toldt, prin intermediul careia vine in raport cu fata
anterioara a rinichiului drept.
Unghiul hepatic al colonului vine in raport cu fata inferioara a ficatului si a veziculei biliare,
posterior cu a doua portiune a duodenului si fata anterioara a rinichiului drept, iar medial cu colonul
transvers si marele epiploon. Este situat mai jos decat unghiul splenic si se proiecteaza pe varful
coastelor a 10-a si a 11-a drepte.
Colonul transvers, lung de 30 cm, este mobil si se indreapta spre varful coastei a 8-a stangi ocupand
hipocondrul drept, epigastrul si hipocondrul stang. Are rapoarte anterioare cu peretele abdominal,
posterior cu rinichiul drept, segmentele al 2-lea, al 3-lea si al 4-lea duodenale, pancreasul si
rinichiul stang, in sus cu ficatul si stomacul si in jos cu ansele subtiri. Este un segment colic mobil
datorita mezocolonului transvers care il fixeaza la peretele posterior. Colonul transvers este legat de
stomac prin intermediul epiploonului gastro-colic si pe el se insera marele epiploon.
Vascularizatia colonului drept provine din pediculul mezenteric superior. Din artera mezenterica
superioara se desprind urmatoarele ramuri pentru colonul drept:
- artera colica dreapta superioara, care se indreapta in mezocolonul transvers spre unghiul
drept si da doua ramuri, unul ascendent, care formeaza arcada lui Riolan-Haller, impreuna
cu colica medie sau colica stanga superioara (ram din mezenterica inferioara) si un ram
descendent, care se anastomozeaza cu artera colica a arterei ileocolice (ultimul ram de
diviziune al arterei mezenterice superioare);
- artera colica dreapta mijlocie este inconstanta;
- artera ileo-biceco-apendiculo-colica, ultimul ram colateral drept al mezentericei superioare,
prin ramurile colica, cecala anterioara, cecala posterioara, apendiculara si ileala
vascularizeaza cecul si ileonul terminal; ramul ileal al acestei artere, cu ramul terminal al
arterei mezenterice superioare formeaza aria avasculara a lui Treves. (4)

Circulatia venoasa este paralela cu cea arteriala si este aferenta sistemului portal, varsandu-se in
vena mezenterica superioara.

Limfaticele intramurale pornesc din reteaua submucoasa si subseroasa si se varsa in urmatoarele

grupe de limfonoduli: epicolici, situati pe peretele colonului; paracolici, dispusi pe arcada
marginala; intermediari in vecinatatea bifurcarii venelor colice si centrali, situati pe pediculul
mezenteric superior. Din aceste grupe, limfa ajunge la limfonodulii retroduodenopancreatici.
Inervatia colonului este asigurata de simpatic si parasimpatic.
In structura colonului, asemanator restului tubului digestiv, intra patru tunici.
Seroasa acopera colonul pe toata suprafata libera a segmentelor mobile si partial pe segmentele fixe;
pe colonul transvers cele doua foite se unesc posterior si formeaza mezocolonul transvers.
Musculoasa este alcatuita din fibre musculare netede dispuse longitudinal la exterior si circular in
interior. Fibrele longitudinale formeaza cele trei tenii (anterioara, posterointerna si posteroexterna),
care se unesc la baza apendicelui. Submucoasa este o foita rezistenta, fiind importanta in realizarea
suturilor colice. Mucoasa nu are valvule conivente si nici vilozitati intestinale.
IV. OBIECTIVE, PRINCIPII
Obiectivul principal este indepartarea colonului drept, purtator, de obicei, al unei leziuni maligne.
Hemicolectomia va fi urmata de restabilirea continuitatii digestive prin ileo-transversoanastomoza.
In chirurgia colica se respecta 5 principii: pregatirea corecta a colonului; absenta obstacolului in
aval; transe colice bine vascularizate; absenta tractiunii pe anastomoza; sutura solida si etansa (vezi
colectomiile segmentare). (5)
Colectomiile pentru cancer impun anumite masuri:
- prevenirea diseminarii celulelor canceroase se face prin ligatura prealabila a venelor colice,
ligatura colonului deasupra si dedesubtul tumorii, invelirea tumorii cu o compresa, evitarea
mobilizarii tumorii, lavajul cavitatii peritoneale la sfarsitul operatiei cu ser foarte cald si
solutii citostatice;
- prevenirea recidivelor locale prin exereza colica larga dincolo de limitele de securitate
oncologica, indepartarea zonelor colice purtatoare de polipi sub controlul colonoscopiei
intraoperatorii si, eventual, controlul histopatologic extemporaneu al transelor viitoarei anastomoze.
V. INDICATII SI CONTRAINDICATII
Frecvent, colectomiile sunt indicate pentru cancer, mai rar pentru procese inflamatorii, leziuni
traumatice, tumori benigne, polipoza colica, colita ulceroasa, volvulus.
Referitor la hemicolectomia dreapta, putem sistematiza cazurile astfel:
1. cancerul ileonului terminal, apendicelui, cecului, colonului ascendent; hemicolectomia dreapta
largita, care include si extremitatea dreapta a transversului, este indicata si in cancerul unghiului
drept si in cancerul portiunii drepte a transversului;
2. gangrena colonului drept de diverse etiologii (volvulus, invaginatie intestinala, infarct
intestinomezenteric prin embolie sau tromboza);
3. leziuni traumatice ale colonului drept ireversibile (plagi, rupturi) care compromit vascularizatia
intestinului;
4. leziuni inflamatorii ireversibile (tuberculoza intestinala, boala Crohn colica, complicata cu
perforatii, fistule sau stenoze);
5. hemicolectomia dreapta tactica in esofagoplastiile cu ileocolon.
Contraindicatiile sunt rare si se refera la contraindicatiile generale ale oricarei interventii
chirurgicale mari, alterari intinse ale intestinului si colonului, de tipul infarctului
intestinomezenteric total, tumori intinse care invadeaza duodenul, pancreasul, pediculul portal, vena
cava inferioara, metastatice, in care se prefera derivatia interna.
VI. PREGATIREA PREOPERATORIE
Hemicolectomia dreapta se practica rareori in urgenta. In aceste cazuri, pregatirea preoperatorie se
reduce la reechilibrarea concomitenta hidroelectrolitica si acidobazica, cu asigurarea unui flux
urinar acceptabil, golirea colonului terminal si dezinfectia tegumentelor abdomenului.
La rece, pregatirea preoperatorie vizeaza masuri generale si locale. Masurile generale constau in
ameliorarea functiei cardiovasculare la varstnici, pregatirea respiratorie, imbunatatirea functiei
hepatorenale, echilibrarea diabetului zaharat daca exista, corectarea anemiei, hipoproteinemiei,
dezechilibrului hidromineral. Frecvent, este necesara corectarea unei anemii cronice determinate de
hemoragii oculte. La varstnici poate fi necesara kineziterapie respiratorie sau antibioterapie. Se
impune prevenirea accidentelor tromboembolice antibioprofilaxia cu cefalosporine de a 2-a si a 3-a
generatie administrate i.v., imediat preoperator (cu o ora inainte) si la 24 de ore postoperator si.
Antibioprofilaxia nu scade incidenta fistulelor anastomotice si nu inlocuieste pregatirea colica.
Pregatirea locala colica este foarte importanta pentru succesul suturii colice. si este indispensabila in
restabilirea continuitatii digestive intr-un singur timp. Metoda clasica se baza pe regim alimentar
fara reziduuri, purgative si clisme zilnic, timp de o saptamana, administrarea de sulfamide orale si
Neomicina pentru a dezinfecta continutul intestinal. Metoda, desi era bine tolerata de varstnici,
necesita o spitalizare preoperatorie lunga (6).
Tehnica “wash-out”, propusa de Hewitt in 1973, se bazeaza pe actiunea laxativa puternica a
solutiilor hipertonice de tipul Manitolului 12%, care se administreaza p.o. timp de 12 ore, in
cantitate de 4 l. Daca se efectueaza si 1-2 clisme, in 24 de ore se obtine un intestine bine golit, curat.
Se asociaza sulfamide intestinale si Neomicina. Metoda este agresiva antrenand tulburari
hidroelectrolitice, ceea ce impune controlul ionogramei si perfuzarea pacientului. Este
contraindicata la bolnavii tarati, cardiovasculari, varstnici si in caz de stenoze colice. In plus,
impune evitarea bisturiului electric datorita riscului de explozie intestinala prin acumularea de gaze
in exces.
Alta metoda consta in dieta fara reziduuri timp de 48 de ore, administrarea de X-Prep si doua clisme
in seara si dimineata de dinaintea interventiei. Cea mai buna pregatire intestinala se realizeaza cu
Fortrans, 4 plicuri dizolvate intr-un litru de apa, administrate timp de 4 ore in dupa-amiaza de
dinaintea interventiei. Pentru dezinfectia continutului intestinal se foloseste Metronidazol, in doza
unica 2 g p.o., in seara dinaintea interventiei.
Pregatirea locala cuprinde dus in seara interventiei, epilarea regiunii, de preferat in dimineata
interventiei, dezinfectia cu o solutie antiseptica a regiunii. O atentie deosebita se va acorda toaletei
vulvare la femei si a zonei preputiale la barbati deoarece, preoperator, se va trece o sonda urinara.
VII. ANESTEZIE
Anestezia in chirurgia colica impune o relaxare musculara adecvata, analgezie si o protectie a
pacientului. Anestezia locoregionala, desi raspunde primelor doua imperative, nu poate fi folosita
decat pentru interventiile submezocolice de scurta durata.
Metoda de preferat este anestezia generala, cu intubatie orotraheala, care permite explorarea
amanuntita a abdomenului, relaxare musculara perfecta, stabilitate hemodinamica, oxigenare
corecta si constanta, confort chirurgical crescut. Anestezia generala foloseste curare
nondepolarizante in doze care ofera o buna relaxare musculara, o buna expunere viscerala si o
inchidere parietala de calitate. Intubatia traheala si ventilatia controlata sunt obligatorii.
VIII. INSTRUMENTAR
Instrumentarul este cel obisnuit pentru interventiile abdominale mari (trusa pentru interventii pe
tubul digestiv), la care se adauga departator autostatic, valve abdominale mari, aspirator, bisturiu
electric. Cutia pentru chirurgia colica a fost descrisa la colectomia segmentara. Pentru sutura
mecanica sunt necesare o pensa de sutura lineara de lungime medie tip GA 55, o pensa tip GIA, o
pensa pentru anastomoza termino-terminala, eventual o pensa LDS (pentru eliberarea unghiurilor
colonului si pentru ligatura ligamentului gastro-colic) si o pensa port-clip. Ca material de sutura,
deopotriva pentru suturi si ligaturi, se folosesc fire cu resorbtie lenta (Vicryl, Ercedex, Maxon etc.).
Pentru suturile colice se recomanda utilizarea de materiale cat mai solide si mai atraumatice.
IX. DISPOZITIV OPERATOR
Bolnavul se afla in decubit dorsal, cu membrele superioare in abductie la 90º (pregatite pentru
perfuzie si monitorizarea tensiunii arteriale), cu un sul plasat lombar pentru a expune mai bine
regiunea submezocolica. Se trece o sonda vezicala de la inceputul interventiei, inainte de a realiza
asepsia. Se abordeaza o cale venoasa centrala. Pe perioada interventiei va fi instalata o sonda
gastrica. Chirurgul se aseaza la dreapta bolnavului, cu doua ajutoare in fata sa si un instrumentist la
dreapta.
Dezinfectia campului operator se face de la linia bimamelonara pana in 1/3 superioara a coapsei, iar
lateral pana pe flancuri, cat mai jos posibil. Campul operator se delimiteaza cu campuri mari, iar pe
tegumentele viitoarei incizii se aplica un camp adeziv.
X. TEHNICA OPERATORIE
Deschiderea abdomenului se realizeaza, de obicei, pe linia mediana, supra- si subombilicala,
centrata pe ombilic. Se poate folosi laparotomia paramediana dreapta, care ofera un acces
satisfacator asupra pelvisului si etajului abdominal superior.Alta cale de abord este laparotomia
mediana subombilicala prelungita oblic spre dreapta pana la rebord (incizia Turnbull-Barraya). La
bolnavii obezi este preferabil sa se practice incizia transversala subombilicala dreapta.
Explorarea chirurgicala completa va stabili, in functie de aspectul leziunilor locale, fezabilitatea
interventiei. Se apreciaza localizarea si extinderea tumorii la colon si la organele vecine, propagarea
limfatica, starea ficatului si eventuala prezenta a altor leziuni asociate, in special colice. O mare
atentie trebuie acordata micilor diseminari peritoneale, incepand de la seroasa diafragmatica pana in
pelvis, ovarelor si lichidului peritoneal; se vor preleva probe pentru examenul citologic
extemporaneu. In caz de metastaze hepatice, se va aprecia posibilitatea de extirpare concomitenta a
acestora. Invadarea duodenopancreasului, cu exceptia invadarii pediculului portal, poate sa oblige la
o duodenopancreatectomie asociata. Trebuie mentionat ca tumorile ulcerovegetante, prin procesul
inflamator supraadaugat, datorita aderentelor contactate cu organele vecine, pot conferi leziunii un
fals aspect de inoperabilitate.
Pentru o cat mai buna explorare a leziunilor secundare se poate folosi laparoscopia diagnostica,
ecografia intraoperatorie sau perlaparoscopica. Schematic, explorarea (blanda pentru a preveni
diseminarea celulelor tumorale) se face in urmatoarea secventa:
- initial, se confirma existenta leziunii, marimea, extensia locala, fixarea la planul posterior si
la organele vecine;
 - cadrul colic, pentru a cerceta eventualele leziuni sincrone sau asociate;
- ficatul, pentru depistarea metastazelor;
- pediculul mezenteric, pentru a evidentia adenopatiile inflamatorii sau maligne;
- intestinul si peritoneul pelvin, pentru a identifica eventualele grefe neoplazice;
- cercetarea unei eventuale litiaze veziculare asociate care, teoretic, impune colecistectomia
pentru a preveni colecistita acuta postoperatorie.
Exista dificultati in a recunoaste invazia duodenopancreasului si invazia limfonodulilor
retroduodenopancreatici. Explorarea este importanta deoarece, in functie de datele obtinute, se va
decide o exereza larga sau o simpla derivatie.
Pentru mobilizarea cecoascendentului, in hemicolectomia dreapta pentru cancer se indica, in
principiu, din motive de securitate oncologica, ligatura primara a pediculului venos, care este
dificila la pacientii cu mezouri grase si exclude, uneori, posibilitatea transformarii, in caz de
necesitate, a interventiei intr-o operatie in doi timpi. Uneori, rezecabilitatea se apreciaza dupa
mobilizarea colonului. Este necesara golirea hemiabdomenului drept de ansele subtiri care vor fi
mentinute indepartate spre stanga, invelite intr-un camp cu coada umed.
Mobilizarea colonului drept implica decolarea fasciei Toldt pana la nivelul duodenopancreasului.
Decolarea coloparietala se face in spatiul fasciei Toldt pentru a proteja ureterul si vasele genitale,
care raman acolate pe peretele posterior. Decolarea se face, de regula, de la dreapta la stanga prin
sectionarea peritoneului posterior din spatiul parietocolic drept (Fig. 3).
Se recomanda ca decolarea sa se faca pornind de la zona sanatoasa catre tumora, de la simplu la
complicat si de la aseptic la septic. In timpul decolarii exista riscul lezarii ureterului drept. De
aceea, este de preferat sa se faca identificarea sa initiala, la nivelul incrucisarii vaselor iliace si
inceperea decolarii de la nivelul cecului, de jos in sus si de la dreapta spre stanga. De indata ce
tumora a fost eliberata, aceasta va fi izolata prin invelirea intr-o compresa si cu ligaturi stenozante
deasupra si dedesubtul tumorii (Fig. 4).

 
Fig. 3 – Hemicolectomie dreapta: sectiunea peritoneului parietocolic drept (1)

Fig.4 - Hemicolectomia dreapta: decolarea colonului drept (8)

Mobilizarea portiunii drepte a colonului transvers se realizeaza patrunzand in mica cavitate

peritoneal printr-o fereastra realizata in portiunea mijlocie a ligamentului gastro-colic, care va fi
sectionat intre ligaturi pana la unghiul drept (Fig. 5).
 Fig. 5 - Hemicolectomie drepta: sectiunea epiplonului gastro-colic (stanga) si a ligamentului suspensor al
unghiului hepatic (dreapta) (8)

In functie de adenopatie, se poate conserva sau nu arcada gastro-epiplooica. Este obligatorie

ridicarea grupului limfonodular gastro-colic.
Pentru a completa eliberarea colonului drept trebuie sectionat, intre ligaturi, ligamentul suspensor al
unghiului hepatic (Fig. 5). Mobilizarea unghiului drept se face descendent spre duoden, pana la
radacina pediculului mezenteric superior.
Daca timpul vascular nu s-a realizat la inceputul interventiei, se va efectua la acest moment. Se va
ligatura pediculul colic drept superior si ileo-biceco-apendiculo-colic imediat dupa emergenta din
pediculul mezenteric superior. Se completeaza ligaturarea si sectionarea vaselor mici din mezocolon
si mezenter in aria sectiunii digestive.
Se marcheaza locul de sectiune a ileonului si colonului transvers cu fire de ata trecute prin
marginea mezenterica si antimezenterica. Pregatirea ileonului consta in verificarea vascularizatiei
dupa ligatura arterei ileo-biceco-apendiculo-colice. In general, este suficienta indepartarea a 20 cm
din ileonul terminal pentru a asigura o buna vascularizatie a intestinului restant. Colonul transvers
se sectioneaza la unirea 1/3 drepte cu 1/3 medie; ciucurii epiplooici din aceasta zona si marele
epiploon se ligatureaza si se sectioneaza. Dupa stabilirea nivelului de sectiune pe ileon si pe colonul
transvers, se plaseaza cate o pensa de coprostaza la un nivel ce conserva 5 cm de intestin
vascularizat. Pe nivelul de sectiune se aplica o pensa Kocher, usor oblic, pentru a rezeca marginea
antimezostenica, mai slab vascularizata (Fig. 6). Daca hemicolectomia este urmata de anastomoza
termino-terminala, inclinarea liniei de sectiune este mai accentuata spre ileon pentru a realiza o
stoma congruenta. Se prefera sectionarea intai a ileonului, apoi a transversului.
  
Fig. 6 - Hemicolectomie dreapta: sectiunea colonului transvers si a ileonului (7)

Fig. 7 - Hemicolectomie dreapta: inchiderea bresei mezenterice (7)

Restabilirea continuitatii digestive se poate face prin ileo-transversoanastomoza termino-

terminala, cu fire separate in doua planuri:
se aduc capetele intestinale unul langa altul, mezou la mezou si se trec la comisuri doua fire de
reper;
- se practica un plan total posterior, cu fire separate, resorbabile, innodate in lumen, tinand in
tensiune cele doua fire de reper;
- se practica planul total anterior cu sutura inversanta, cu nodurile in lumen;
- se ridica pensele coprostatice si se verifica etanseitatea suturii, perfectand-o atunci cand este
cazul;
- se realizeaza planul sero-seros posterior, apoi anterior, cu fire separate neresorbabile
acordand atentie maxima marginii mezenterice;
- se controleaza permeabilitatea anastomozei.
Anastomoza termino-terminala este mai functionala, dar necesita o pregatire colica perfecta, o buna
vascularizatie si o congruenta adecvata a celor doua capete intestinale.
Anastomoza latero-laterala asigura o gura mai larga, un risc minim de fistula si se executa mai
rapid. Se poate colmata datorita fundurilor de sac restante (10).
Peritonizarea bresei mezenterice se face cu atentie, fara a intepa vasele din mezocolon (Fig. 7).
Facultativ, se poate fixa cu puncte separate marginea libera a ileonului terminal la marginea
peritoneului parietal pentru a acoperi suprafata deperitonizata dupa decolarea coloparietala.
Drenajul cavitatii retroperitoneale se asigura cu tuburi aspirative de silastic de calibru 20 sau cu
tuburi Redon, in fosa iliaca dreapta (scoase prin contraincizie); se mai poate folosi drenajul cu lama
in Y. Drenajul in Douglas este facultativ.
Refacerea peretelui abdominal se face in straturi anatomice.
XI. VARIANTE TEHNICE
Calea de abord poate fi prin incizie paramediana transrectala sau pararectala, incizie transversala
orizontala, incizie oblica in flancul drept, incizie Barraya.
Exereza – in afara tehnicii clasice descrie, Turnbull recomanda ligatura de la inceput a pediculilor
vasculari si excluzia tumorala completa pentru a diminua riscul diseminarii tumorale (tehnica “no
touch”). Secventa in aceasta tehnica este urmatoarea:
 - pentru a expune vasele mezenterice se indeparteaza ansele subtiri, invelite intr-un sac umed,
se ridica marele epiploon si colonul transvers si, in spatiul mezenterico-colic drept, se
incizeaza peritoneul la dreapta radacinii mezenterului (Fig. 8);
- la bolnavii slabi se identifica usor vasele colice drepte care se ligatureaza si se sectioneaza la
marginea dreapta a pediculului mezenteric, separat artera de vena;
- se trec doua degete in spatele mezenterului si ileonului terminal, se sectioneaza ultimele
vase si ileonul intre pense (Fig. 9 A si B);
- se incizeaza mezocolonul transvers in directia viitoarei sectiuni colice; se patrunde in
cavitatea retrogastica, se separa foitele mezocolonului de epipoonul gastro-colic, se
ligatureaza, la nevoi,e artera colica medie, dupa care se sectioneaza colonul transvers intre
pense, dupa izolare cu campuri (Fig. 9 C);
- se elibereaza marele epiploon pe 15 cm la stanga sectiunii colice, realizand o omentectomie
larga, se sectioneza intre ligaturi epiploonul gastro-colic spre dreapta, ligamentul suspensor
al unghiului drept, dupa care se sectioneaza peritoneul spatiului parieto-colic drept lasand
posterior duodenul, ureterul, vasele genitale;
- restabilirea continuitatii digestive (Fig.10); se face dupa conditiile locale, preferinte.

Fig. 8 - Hemicolectomie dreapta de la stanga la dreapta: A - expunerea spatiului mezentericoolic drept; B -

sectiunea mezenterului cu descoperirea vaselor colice drepte; C - ligatura acestor pediculi (1)
Fig. 9 - Hemicolectomie dreapta de la stanga la dreapta: A - izolarea ileonului terminal si sectiunea ultimilor
vase din mezenter; B - sectiunea ileonului terminal intre pense; C - sectiunea colonului transvers dupa
eliberarea spre stanga a marelui epiploon (1)

Fig.10 - Hemicolectomie dreapta de la stanga la dreapta: sectiunea intre ligaturi a ligamentului suspensor a
unghiului drept (stanga); ridicarea piesei operatorii (mijloc); restabirea continuitatii digestive prin
anastomoza ileo-transversa termino-terminala manuala cu fire separate intr-un sigur plan (dreapta) (1)

Restabilirea continuitatii digestive se preteaza la multiple variante tehnice: anastomoza termino-

terminala, termino-laterala si latero-laterala, manuala in unul sau mai multe planuri cu surjet sau
puncte separate si mecanica, cu staplere GIA, EEA, TA (11).
In cazul suturii mecanice, este foarte important sa ne asiguram ca toate straturile intestinului sunt
prinse in agrafe. Sutura este mai sigura cu staplerele TA si GIA si mai putin sigura cu staplerele
circulare EEA si ILS. In cazul hemicolectomiei drepte se poate practica anastomoza ileo-colica
latero-laterala terminalizata cu staplerul GIA si TA, mai ales in caz de incongruenta moderata a
capetelor intestinale (Fig. 11) sau anastomoza termino-laterala in caz de incongruenta importanta,
cu staplerul circular EEA si inchiderea extremitatii colice cu staplerul TA (Fig. 12).

Fig. 11 - Anastomoza ileo-transversa latero-laterala mecanica cu staplerul GIA, TA 55 (1)

 Fig. 12 - Anastomoza ileo-transversa termino-laterala mecanica, cu staplerul (7)

Exista o serie de dificultati tehnice legate de invadarea ureterului, a duodenului, a peretelui

abdominal, alimfonodulilor mezenterici si a viscerelor vecine.
Invadarea ureterului poate fi cunoscuta preoperator pe baza datelor furnizate de ecografie si
urografie sau poate fi o surpriza operatorie. Se deosebesc simple compresiuni, in care ureterul poate
fi eliberat printr-o disectie atenta, dupa descoperirea lui intr-o zona sanatoasa sau inglobarea lui de
catre tumora, in general rara, care pune in discutie o nefroureterectomie asociata.
Invadarea duodenului sau a complexului duodeno-pancreatic poate constitui o contraindicatie
teoretica a hemicolectomiei drepte. Leziunea minima a duodenului sau decuparea unei pastile de pe
peretele sau anterior poate fi reparata printr-o simpla sutura. Excizia unei portiuni mai mari a
duodenului se poate repara cu un patch intestinal cu o ansa montata in Y, dupa reperajul prealabil al
papilei. Solutia ideala in caz de invazie duodenala sau pancreatica ramane duodenopancreatectomia
cefalica asociata colectomiei drepte, in cazul in care axul mezenterico-portal nu este invadat.
Invadarea parietala nu ridica probleme tehnice deosebite. Dupa eliberarea piesei, se rezeca in tesut
sanatos, cu bisturiul electric, zona musculara invadata. Invadarea psoasului impune o prudenta
deosebita datorita vecinatatii cu vasele iliace si cu nervul crural. In caz de fistula cutanata tumorala,
aceasta trebuie excizata larg. Pentru repararea defectului parietal sunt necesare diverse artificii
plastice (incizii de degajare, chiar plastii), pentru a evita aparitia eventratiilor.
Existenta unei adenopatii mezenterice voluminoase creeaza o serie de dificultati in disectia venei,
care va fi eliberata pe toata lungimea sa, pornind de la marginea inferioara a pancreasului, dupa care
ramurile vor fi ligaturate fiecare separat, iar limfonodulii extirpati.
Invazia viscerelor vecine impune practicarea unor interventii asociate: hepatectomii atipice, rezectii
cuneiforme a marii curburi gastrice, gastrectomii atipice si enterectomii segmentare.

https://youtu.be/H35kfvjEe4w

https://youtu.be/HhJvhynusZs

XII. INCIDENTE SI ACCIDENTE INTRAOPERATORII

Sunt posibile:
- lezarea vaselor din mezenter, cu hematom extensiv, ce impune hemostaza;
- deraparea ligaturilor vasculare, cu sangerare sau hematom mezenteric;
- aprecierea incorecta a viabilitatii capetelor intestinale, care obliga la recupa;
- leziuni ureterale ce pot fi prevenite prin reperarea sistematica a ureterului si controlul
integritatii sale la sfarsitul operatiei; in caz de ligatura sau sectiune recunoscute
intraoperator, se procedeaza la repararea sa imediata si sutura cu fire separate de catgut 4-0,
cu nod extralumenal, pe sonda ureterala tutore; in caz de pierdere de substanta, se va incerca
plastie vezicala sau implantarea ureterului in intestin;
 - leziuni duodenale.
XIII. INGRIJIRI SI COMPLICATII POSTOPERATORII

Ingrijirile postoperatorii sunt similare cu cele ale interventiilor abdominale si sunt comune pentru
diverse colectomii.

Complicatiile postoperatorii generale sunt comune oricarei interventii abdominale (pulmonare,

cardiovasculare, tromboembolice, cerebrale), legate, in special, de varsta bolnavului.
Complicatiile parietale (hematoame supurate, abcese) au scazut sub 10% datorita antibioprofilaxiei.
Se pot preveni prin protectia peretelui abdominal in timpii septici ai interventiei si prin drenajul
subcutanat la bolnavii obezi.
Evisceratiile sunt rare. Evisceratiile blocate nu necesita interventie imediata; vor antrena o
eventratie care va fi operata dupa 6 luni. Evisceratiile mari, cu exteriorizarea intestinului subtire,
obliga la reinterventie. Se inchide peretele in plan total, cu fire armate care se vor mentine 18-20 de
zile.
Sindroamele ocluzive postoperatorii pot imbraca diverse aspecte: - ileus reflex, care va ceda
spontan sub tratament medical; - ocluzie functionala in vecinatatea unui abces intraperitoneal, care
va fi drenat; - ocluzie mecanica, ce impune reinterventia.
Pentru caracterul mecanic al ocluziei pledeaza durerea si nivelurile hidroaerice. In primul caz, se
incearca tratament medical cu aspiratie gastrica, solutii hipertonice in perfuzie si, cu prudenta,
Prostigmina. Daca sindromul ocluziv se asociaza cu febra si leucocitoza, poate traduce existenta
unui proces profund sau a unei fistule anastomotice, care vor fi evidentiate ecografic. Daca
ecografia nu deceleaza o colectie si daca tratamentul medical, inclusiv antibioterapia, nu duce la
disparitia simptomelor, se impune reinterventia care poate descoperi o mica fistula anastomotica.
Dezunirile anastomotice au tablou clinic variabil, de la ocluzia febrila la peritonita acuta
generalizata, insotita de soc septic, fenomene care impun reinterventia. Tratamentul consta in
toaleta peritoneala, aducerea capetelor intestinale la perete in anus, drenaj aspirativ al cavitatii
peritoneale, antibioterapie cu spectru larg in functie de antibiograma.
Fistulele anastomotice survin a 5-a – a 10-a zi postoperator si se traduc prin aparitia de continut
stercoral pe tuburile de dren, precedata de un puseu febril. In absenta semnelor peritoneale si septice
se poate instala un sistem de irigatie locala cu solutie de acid lactic. In caz de traiect fistulos bine
circumscris, se poate practica o rezectie iterativa cu o noua anastomoza realizata pe tesuturi
sanatoase. O reinterventie precoce in conditii locale nefavorabile poate conduce la realizarea de
necesitate a unei duble stomii.
Abcesele profunde, la distanta de anastomoza, de tipul abcesului subfrenic sau a celui al
Douglasului, se traduc printr-un proces de supuratie profunda, asociat sau nu cu un sindrom
subocluziv. Diagnosticul se confirma prin ecografie si computer tomografie.
Complicatiile hemoragice sunt rare si pot imbraca aspectul unei hemoragii intraperitoneale
determinate de deraparea unei ligaturi arteriale din mezou, care impune reinterventia sau al unei
hemoragii digestive de pe transa de sectiune.
Complicatiile urinare apar mai frecvent la varstnici si au aspectul unei retentii urinare care impune
instalarea unei sonde vezicale. Leziunile ureterale sunt rare si sunt, de obicei, recunoscute
intraoperator; necesita repararea imediata pe sonda ureterala. Ligatura accidentala a ureterului,
nerecunoscuta intraoperator, se traduce prin febra, dureri lombare, dilatarea ecografica a arborelui
pielocaliceal; impune repararea imediata. Descoperirea tardiva duce la distrugerea rinichiului, care
necesita nefrectomie.

XIV. SECHELE POSTOPERATORII

Sunt rare.

XV. REZULTATE, PROGNOSTIC

Mortalitatea este dependenta de indicatia pentru care s-a facut hemicolectomia si de terenul
bolnavului. Mortalitatea pentru cancer variaza intre 1 si 8%. Un factor important de care depinde
mortalitatea este caracterul complicat al cancerului, care impune o interventie in urgenta, ce
dubleaza riscul vital operator. Daca se asociaza doua complicatii, mortalitatea poate sa ajunga pana
la 30%. Varsta si stadiul lezional constituie alti factori importanti. In ordinea frecventei, printre
cauzele de deces se numara cele cardiorespiratorii (embolie pulmonara), septice si vasculare.
Supravietuirea la 5 ani variaza intre 36 si 60%.
Prognosticul este favorabil, cu exceptia cancerului. Prognosticul pentru cancer depinde de extensia
locoregionala Dukes, gradul de diferentiere si ADN-ul tumoral, caracterul curativ al interventiei,
prezenta complicatiilor, valoarea ACE preoperator.
Intestinul gros: rectul
Rectul reprezintă ultima porțiune a intestinului gros. Limita superioară este locul unde se termină
mezocolonul sigmoidian și corespunde vertebrei S3, iar limita inferioară este marcată de  orificiul
anal, prin intermediul căruia se deschide la exterior. Rectul este împărțit în două porțiuni cu
structură diferită: porțiunea pelvină este lungă și largă, numindu-se ampula rectului, iar cea
perineală este mai scurtă și mai îngustă, numindu-se canalul anal.

Structura rectului:
Și în cazul rectului, avem prezente 4 tunici: tunica seroasă, subseroasă, musculară și mucoasă.
Prima tunică este reprezentată de peritoneu, tunica subseroasă se întinde pe fața profundă a tunicii
seroase, tunica musculară este exact ca la celelalte segmente ale intestinului gros:  are fibre
longitudinale (strat extern) și fibre circulare (strat intern). Ultima tunică, tunica mucoasă, este
fromată din epiteliu și corion.
Raporturile rectului
Ampula rectală:
– posterior: osului sacru și coccigele, muschii piriform și coccigieni, vasele sacrate mediane și
laterale
– lateral: peitoneul. Partea superior acoperită de peritoneu se află în raport cu ansele intestinului
subțire și cu colonul sigmoidian, iar cea inferioară cu lamele sacro-rectogenitopubiene.
– anterior: excavaţia rectovezicală a fost formată de trecerea peritoneului peste vezica urinară. La
bărbat, sub excavație se învecinează  cu veziculele seminale ductele deferente, fundul vezicii
urinare și prostata. În cazul femeilor, peritoneul acoperă peretele posterior al vaginei, iar apoi pe
uter formează excavaţia rectouterină (fundul de sac Douglas). Sub excavaţia, ampula rectală se
găsește în raport cu vagina, de care este separat prin septul rectovaginal.
Canalul anal:
– posterior: ridicători anali, prelungiri posterioare ale foselor ischioanale, ligament anococcigian.
– lateral: fosa ischioanală (perete medial).
– anterior: la bărbat se învecinează cu vârful prostatei, bulbul penisului,  mușchiul transvers profund
al perineului, uretra membranoasă, glandele bulbouretrale Cowper. În cazul femeilor, vine în raport
cu partea posterioară a vaginul.
Vasele și nervii rectului
Rectul este vascularizat de trei artere rectale: artera rectală superioară, artera rectală medie și artera
rectală inferioară.  În ceea ce privește vascularizația venoasă, rectul este o regiune de anastomoze
portocave. Drenajul venos al rectului este în legătură cu prezența a două plexuri venoase: extern sau
perimuscular și intern. Cel extern se găsește în regiunea extraperitoneală a rectului. Cel intern se
găsește în țesutul subcutanat al regiunii perianale și în submucoasa rectului. Inervația ampulei
rectale este asigurata de plexul rectal superior și de cele mijlocii. Partea inferioara a canalului anal
și sfincterul intern al anusului primesc fibre nervoase din plexul anal inferior, iar porțiunea
inferioară a rectului pelvin esste inervată de nervii rectali inferiori.