Anatomia aparatului digestiv

Conf Maier Adrian

 Aparatul digestiv este alcătuit din
totalitatea organelor care au rol de digestie și
absorbție a nutrimentelor, aflate în tubul
digestiv și glandele sale anexe.
 Segmentul supradiafragmatic al aparatului
digestiv: este porțiunea mai slab reprezentată ce
are rol de introducere a alimentelor și
transportul lor până la stomac.
Structura segmentului supradiafragmatic este
adaptată morfofuncțional solicitărilor mecanice
și de transport, fiind alcătuit din patru tunici:
 -tunica externă (adventicea), alcătuită din
țesut conjunctiv lax
-tunica musculară conține fibre musculare
striate (1/2 superioară a esofagului), cu rol în
masticație și deglutiție, și fibre netede în ½
inferioară
-tunica submucoasă conține țesut
conjunctiv lax, ce permite alunecarea mucoasei
 -tunica mucoasă conține epiteliu pavimentos
stratificat, glande mucoase, țesut conjunctiv, vase și
nervi
Vascularizația supradiafragmatică:
- arterele au dispoziție
segmentară și provin din sist. carotidian, aorta
toracică
- venele drenează în VCS
- limfaticele sunt colectate de
ductul toracic și ductul limfatic drept
 -inervația este somatobranhială
și vegetativă, provenită din nervul vag.

Esofagul: este porțiunea care continuă faringele

și ajunge la stomac
-ia naștere din segmentul cefalic al intestinului
primitiv, scurt la început se dezvoltă considerabil
cu edificarea gâtului, creșterea trunchiului
embrionului și ulterior al fătului
Localizare:
-ocupă inițial partea inferioară a gâtului, coboară
apoi în torace, după care ajunge în abdomen
(stomac), astfel i se descriu trei porțiuni:
-cervical
-toracic
-abdominal
Anatomie funcțională:
-este un conduct musculomembranos ce
permite trecerea bolurilor alimentare din faringe
în stomac
-are patru tunici corespunzător celorlalte
formațiuni ale tubului digestiv
Segmentul subdiafragmatic al tubului digestiv:
-este porțiunea cea mai dezvoltată a tubului
digestiv
-are o suprafață considerabilă destinată
digestiei, absorbției și prin prezența glandelor
anexe (ficat, pancreas)
-segmentele subdiafragmatice (stomac, intestin
subțire și gros), cu structură morfofuncțională
adaptată funcției secretorii și motorii
Vascularizația segmentului subdiafragmatic al
tubului digestiv:
-arterele au dispoziție
segmentară, și provin din aorta abdominală,
trunchiul celiac, artera mezenterică superioară și
inferioară, care se constituie în arcade
paradigestive
-venele drenează în vena portă
-limfaticele intestinului poartă
numele de chilifere (transportă și grăsimile
absorbite la nivelul intestinului subțire)
Inervația:
-inervația intrinsecă formată de
plexurile mezenteric Auerbach și submucos
Meissner; asigură automatismul funcțional
motor și secretor
-inervația extrinsecă provenită
din fibre ale nervului vag și parasimpaticul sacrat
Cavitatea peritoneală este o cavitate seroasă ce
derivă din cavitatea celomică intraembrionară,
fiind delimitată de o membrană seroasă
Ea conține organe numite intraperitoneale, care
sunt învelite aproape în totalitate de peritoneu;
iar cele care sunt parțial acoperite de peritoneu
se numesc extraperitoneale
Peritoneul parietal este legat de cel visceral prin
numeroase cute care formează tecile
pediculilor vasculonervoși a organelor
abdominale
Mezourile sunt cute peritoneale care unesc
peretele abdominal cu un segment al tubului
digestiv: mezogastru, mezenter, mezocolon
Omenturile sau epiploanele sunt cutele
peritoneale care se întind între două organe
ale aparatului digestiv
Ligamentele sunt cutele peritoneale care leagă
peretele abdominal de viscerele care nu fac
parte din tubul digestiv
Fasciile de coalescență sunt lamele de alipire ale
organelor cu mezourile lor: fascia Treitz și
fascia Toldt
Bursele sunt expansiuni ale cavității peritoneale
apărute între două organe învecinate
Fundurile de sac peritoneal apar când peritoneul
visceral se răsfrânge de pe un organ pe altul
Cavitatea peritoneală are următoarele funcții
-funcția de seroasă este asigurată prin
diferențierea celor două foițe viscerală și
parietală
-funcția de secreție este dată de proprietatea
seroasei peritoneale de a se comporta ca o
membrană semipermeabilă: secreții (lichidul
conține fibrină și mucină), transudatul
compoziție diferită de a exudatului
-funcția de absorbție peritoneul absoarbe o
parte din lichidul de secreție sau
transudatului, dar și unele soluții introduse
-funcția fagocitară celulele mezoteliale au
capacitatea de fagocitoză pe lângă cele de la
nivelul foițelor peritoneale
-funcția senzitivă apare datorită terminațiilor
senzitive și a corpusculilor senzitivi Meissner și
Paccini
Omentul mic este un derivat al mezogastrului
ventral, întins între stomac și ficat
Omentul mare este un organ mobil căruia i se
transmit mișcările diafragmului, are capacitatea
de a acoperi zonele iritate sângerânde, orificiile
de perforație ale organelor cavitare
Stomacul este cea mai dilatată porțiune a
tractului digestiv, situată între esofag și duoden;
este un rezervor musculomembranos cu rol în
digestie, prin funcția secretorie și motorie
-are două porțiuni una verticală și una
orizontală, și doi pereți anterior/posterior, și
două margini (curbura mare și mică), două
orificii (cardia și pilorul)
Mijloace de fixare:
-continuarea esofagului
-continuarea cu duodenul
-ligamentul gastrohepatic
-ligamentul gastrocolic
-ligamentul gastrofrenic
-pediculii vasculari
-presa abdominală
Cardia (orificiul superior) are rol de sfincter ce
asigură transportul bolului alimentar de la
esofag la stomac
Pilorul (orificiul inferior) situat paravertebral
drept, asigură evacuarea stomacului către
duoden
Stomacul este alcătuit din:
- tunica seroasă,
- tunica musculară (stratul longitudinal care
continuă musculara esofagiană, stratul circular
este dispus uniform pe toată întinderea
stomacului, stratul oblic constituie stratul intern
profund)
- tunica submucoasă căptușește musculara și
permite alunecarea mucoasei; mucoasa gastrică
este alb-cenușie cu multiple pliuri dispuse
dealungul acestuia
Mucoasa conține glande gastrice cu rol exocrin
și endocrin
Vascularizația stomacului
-arterele:
- a. gastrică stângă: originea în
trunchiul celiac și emite două colaterale: a
cardioesofagiană anterioară și hepatică stângă
- a. gastrică dreaptă provine din
hepatica proprie sau din ramura ei stângă
 - a. gastroepiploică dreaptă este ram
terminal al arterei gastroduodenale
- a. gastroepiploică stângă ia naștere
din artera splenică
- a. splenică are originea în trunchiul
celiac, distribuția este preponderent splenică
dar dă și ramuri gastrice (cardiotuberozitare,
gastroepiploice stângi, gastrice scurte)
-venele:
- gastrică stângă
- gastrică dreaptă
- sist. venei splenice tributare
arterelor corespunzătoare
- vena gastroepiploică dreaptă
- vena prepilorică
- venele cardiotuberozitare
-limfaticele stomacului alcătuiesc trei rețele
submucoasă, musculară și subseroasă
-nervii: sunt vegetativi de origine simpatică și
parasimpatică
Intestinul subțire este segmentul cel mai lung al
tubului digestiv, cuprins în tre pilor și orificiul
ileocecal
Duodenul, în formă de U, cu o lungime de 24-28
cm, este porțiunea inițială și fixă a intestinului
subțire localizată cel mai profund; acesta se
găsește în legătură cu pancreasul, cu care
formează complexul duodenopancreatic
-are patru porțiuni și trei flexuri:
-porțiunea superioară, descendentă,
orizontală, ascendentă
-flexura duodenală superioară, inferioară și
duodenojejunală
Mijloace de fixare:
-continuarea cu stomacul
-solidarizarea cu coledocul și cele două ducte
pancreatice
-vasele și nervii duodenului
-mușchiul suspensor al duodenului
-fasciile retroduodenopancreaticedreaptă și
stângă, și cele preduodenopancreatice
supramezocolică și submezocolică
-peritoneul parietal posterior
Este alcătuit din tunica seroasă, musculară,
submucoasă, mucoasă, papila duodenală mare
(Vater), papila duodenală mică (Santorini)

Vascularizația duodenului
-arterele provin din două surse artera
gastroduodenală, și cea mezenterică superioară
-venele sunt satelite arterelor și se varsă în
arcadele duodenopancreatice
-limfaticele au originea în două rețele
submucoasă și musculară
-nervii provin din plexul celiac, din ganglionii
semilunari și mezenterici superiori
Intestinul subțire mezenterial este cuprins între
duoden și intestinul gros și reprezintă
porțiunea mobilă.
Are rol în finalizarea digestiei și în absorbție. Se
mai numește jejunoileon, este inseparabil de
mezenter, prin care se ancorează de peretele
abdominal posterior
Prezintă două porțiuni:
-jejunul este porțiunea inițială, cu rol în
finalizarea digestiei
-ileonul este ultima porțiune, cu rol de
absorbție
-delimitarea celor două porțiuni se face la locul
unde cea de-a 8-a ansă încrucișează mușchiul
psoas stâng
Intestinul subțire a fost împărțit în anse jejunale
și ileale după următoarele criterii:
-morfologic
-structural
-fiziologic
-topografic
-radiologic
Mijloacele de fixare sunt următoarele:
-unghiul duodenojejunal prin mușchiul lui Treitz
-unghiul ileocecal prin bride peritoneale
-presiunea intraabdominală
-mezenterul este cel mai important factor de
menținere a poziției intestinului mezenterial
Intestinul subțire este alcătuit din:
-tunica seroasă acoperă toată suprafața
intestinului cu excepția inserției mezenterului
-tunica musculară alcătuită din fibre netede,
dispuse în două straturi: superficial-
longitudinal și profund-circular
-tunica submucoasă este structurată pentru
funcția de digestie și absorbție
Suprafața interioară intestinală este foarte mare
și conține valvule conivente, glande
intestinale, elemente limfatice:
-pliuri circulare (valvule conivente ale lui
Kekring), sunt în număr de 800-900, cu rol de a
mări suprafața intestinului
-vilozitățile intestinale sunt mici
proeminențe; sunt în număr de 1000/cm2
 -o vilozitate are un înveliș epitelial
monostratificat, cu celule poliedrice și caliciforme,
și un ax central ce conține:
-țesut conjunctiv
-arteriolă
-rețea capilară
-venule
-vas limfatic central (chilifer)
-terminații nervoase
Vascularizația intestinului:
-arterele care irigă jejunoileonul provin din
artera mezenterică superioară, care emerg din
marginea sa dreaptă, fața anterioară și marginea
stângă
-venele sunt colectate de ramuri care drenează
în vena mezenterică superioară
-limfaticele drenează în nodulii paraintestinali,
intermediari, centrali, retroduodenopancreatici
Inervația intestinului subțire este asigurată de
filete nervoase vegetative ce alcătuiesc plexul
mezenteric superior alcătuit din plexul pre- și
retroarterial
Intestinul gros este ultima porțiune a intestinului
gros, cuprinsă între valva ileocecală și orificiul anal
-cecul este porțiunea incipientă situată inferior
planului ce trece prin valvula ileocecală (apendicele
vermiform este o prelungire a cecului, situată
medial la 2-3cm de orificiul ileocecal)
-colonul este segmentul cel mai întins al intestinului
gros, cuprins între cec și rect, și prezintă trei
porțiuni: ascendent, transvers și descendent; se
continuă cu colonul sigmoid
-rectul este ultima porțiune, situată între vertebra
S3 și orificiul anal

Intestinul gros se deosebesc de cel subțire prin

următoarele:
-este mai voluminos decât cel subțire
-prezintă pe lungimea sa benzi musculare numite
teniile colonului (anterior- tenia liberă,
posterolateral- tenia omentală, posteromedial-
tenia mezocolică)
-între teniile colonului se află niște dilatații
numite haustrele colonului
-pe lungimea teniilor colonului se găsesc
implantați apendici epiploici
Colonul este alcătuit din:
-tunica seroasă reprezentată de peritoneul visceral
-tunica musculară alcătuită din fibre musculare
netede, dispuse în două straturi: longitudinal și
circular
-tunica mucoasă este slab dezvoltată, netedă și nu
prezintă valvule conivente, vilozități, dar conține
glande tubulare ce secretă cantități importante de
mucus
Vascularizația intestinului gros
-arterele sunt reprezentate de arterele
mezenterice superioară și inferioară
-A.M.S. vascularizează cecul, apendicele
vermiform, colonul ascendent și transvers prin
următoarele ramuri:
-artera ileobicecoapendiculocolică
-artera colică dreaptă mijlocie
 -artera colică dreaptă superioară
-artera colică medie a lui Frantz
-A.M.I. asigură vascularizația colonului
descendent, sigmoid și a rectului pelvin:
-artera colică stângă superioară
-artera colică medie stângă
-trunchiul sigmoidienelor (a.
sigmoidiană superioară, mijlocie și inferioară)
 -ramura terminală este a. Rectală
superioară

Venele sunt reprezentate de Vena mezenterică

superioară și inferioară (adună sângele de la
ampula rectală și din jumătatea stângă a
intestinului gros)
-sângele venos al intestinului gros este drenat în
sistemul port venos, iar la nivelul venei rectale
superioare are loc o anastomoză între sist venos
port și cel cav inferior
-limfaticele iau naștere la nivelul mucoasei, și se
continuă la nivel muscular și subperitoneal
-inervația este vegetativă și provine din plexul
mezenteric superior și inferior
-filetele sunt atât simpatice cât și
parasimpatice cu origine vagală și sacrală
Ficatul este cea mai mare și mai complexă
gland din organism
ă
-la embrion este interpusă între circulația
placentară și tubul cardiac, iar după naștere
între circulația portală și vena cavă inferioară
-este un organ parenchimatos ce prezintă două
fețe: diafragmtică și viscerală, trei margini și
două extremități
-este plasat în partea dreaptă a etajului
supramezocolic, în loja hepatică, corespunzătoare
hipocondrului drept, părții superioare a epigastrului
și hipocondrului stâng
-are forma unui ovoid secționat căruia îi lipsește
partea inferioară și stângă
-este de culoare variabilă roșie brună
-volumul depinde de vârstă, sex, variațiile circulației
hepatice sau lungimea segmentelor de absorbție
digestive
-greutatea este de 1500g, iar când este plin cu
sânge cântărește 2400g
-dimensiunile
-frontal 30cm
-sagital 20cm
-vertical 8-10cm pe partea
dreaptă și 3-4cm pe partea stângă
-consistența este friabilă la cadavru, iar la omul
viu este moale, ușor depresibil
Mijloace de fixare
-vena cavă inferioară este un mijloc
important de fixare a ficatului, prin venele
hepatice ce drenează în VCI
-plicile peritoneale contribuie în mod
egal la fixarea ficatului
 -ligamentul coronar
funcționează ca o balama în timpul respirației,
se continuă cu ligamentele triunghiulare
-ligamentele triunghiulare drept
și stâng, (este mai bine evidențiat)
-ligamentul falciform face
legătura între fața diafragmatică a ficatului și
fața inferioară a diafragmului și peretele
abdominal anterior
 -în viața intrauterină marginea
liberă a ligamentului falciform conține vena
ombilicală, care după naștere se atrofiază și se
transformă în ligamentul rotund al ficatului
-ligamentele accesorii hepatice
sunt reprezentate de ligamentul
hepatocisticoduodenal, hepatocisticocolic,
hepatorenal anterior și posterior
Ficatul este împărțit de șanțurile hepatice în
patru lobi:
a)Lobul hepatic drept este situat la dreapta
veziculei biliare, suprafața sa este modelată de
viscerele cu care vine în contact: colon, rinichi
drept, gl. suprarenală, duodenul
b)Lobul pătrat este delimitat de vezicula biliară,
și fisura ligamentului rotund
c)Lobul caudat (Spiegel), numit și eminența
portă posterioară
d)Lobul hepatic stâng este situat la stânga fisurii
ligamentului rotund; intră în contact cu
stomacul, și are o proeminență denumită
tuberculul omental
Ficatul prezintă trei margini:
-inferioară
-posteroinferioară
-posterosuperioară,
și două extremități:
-dreaptă
-stângă
Este alcătuit din:
-tunica seroasă reprezentată de foița
peritoneală viscerală, care acoperă mare parte
din suprafața ficatului
-tunica fibroasă este un înveliș conjunctiv, puțin
extensibil, care acoperă parenchimul hepatic
la exterior (capsula fibroasă a lui Laennec); la
nivelul hilului hepatic capsula se îngroașă
și ia numele de capsula lui Glisson
-țesutul hepatic este alcătuit din stromă și
parenchim
-stroma ficatului conține țesut
conjunctiv hematopoetic, reticulohistiocitar și
capilare sinusoide
-parenchimul hepatic are o funcție
principală de secretare a bilei, dar intervine și
în metabolismul intermediar al glucidelor,
lipidelor, proteinelor, fierului, dar și în
eliminarea substanțelor toxice din organism

În componența lobului hepatic clasic intră trei

categorii de elemente: biliare, vasculare,
epiteliale
I)Căile biliare reprezintă conductele prin care
bila (produsul secreției exocrine a ficatului) este
transportată și eliminată în duoden; bila este
produsă continuu, dar este eliminată intermitent
prin intermediul veziculei biliare (unde este
stocată), în perioadele digestive
-căile biliare intrahepatice: iau naștere între
hepatocite, sub formă de capilare biliare, care
formează canaliculele intrahepatice perilobulare ,
care dau naștere la canalele hepatice drept și stâng,
ce confluează și formează canalul hepatic comun
-căile biliare extrahepatice se împart în căi biliare
principale-ductul hepatic, ductul coledoc care intră
în duoden prin ampula lui Vater, care se deschide
prin sfincterul lui Oddi,
căi biliare accesorii reprezentate de vezicula
biliară și ductul cistic.

Vascularizația ficatului prezintă un sistem

vascular aferent și eferent
a)Sistemul aferent:
-sistemul funcțional reprezentat de vena portă
principală și venele porte accesorii
Vena portă rezultă din confluența a trei trunchiuri
venoase:
-vena mezenterică inferioară:
jumătatea stângă a colonului descendent, transvers,
colon sigmoid și rect
-splenică: splină, curbura mare
gastrică, omentul mare, pancreas, o parte din duoden
-superioară: jejunoileon, cec,
apendicele vermiform, porțiunea ascendentă a colonului,
jumătatea dreaptă a colonului transvers și stomac
Venele porte accesorii sunt venele prin care
circulația venoasă a ficatului comunică cu
venele regiunilor vecine (Anastomozele
portocave)
-sistemul nutritiv
-artere:
-artera hepatică comună ram al
trunchiului celiac
 -artera gastroduodenală se desprinde
din artera hepatică comună
-artera hepatică proprie este
continuarea arterei hepatice comune, asigură
20% din debitul sangvin aferent, și dă naștere
la următoarele ramuri:
-ramura dreaptă
-artera cistică
-ramura stângă
b)Sistemul eferent este rezultatul confluării
venelor centrolobulare și sublobulare:
-venele hepatice
-grupul inferior alcătuit din 10-20 de vene
mici, care se deschid pe peretele anterior al
VCI
-grupul superior este reprezentat de
următoarele vene: hepatică dreaptă, mijlocie,
și hepatică stângă
Limfaticele ficatului:
-rețeaua limfatică superficială este bine
dezvoltată, localizată sub foița seroasă
-rețeaua limfatică profundă pornește din spațiile
perisinusoidale și limfatice portale
Inervația ficatului filetele nervoase sunt
vegetative; fibrele ortosimpatice provin din
nodulii paravertebrali toracali 7-10, sub formă
de nervi splahnici