ANATOMIA APARATULUI

DIGESTIV
CURS 1

DR. DANIELA STEGARU

 Sistemul digestiv cuprinde
totalitatea organelor (tubul digestiv
si glandele anexe) in care se
realizeaza digestia alimentelor si
absorbtia nutrimentelor, in tubul
digestiv au loc prelucrarea mecanica,
fizica si chimica a alimentelor,
absorbtia lor si eliminarea resturilor
nedigerate. Glandele anexe
contribuie prin secretiile lor la
procesele de digestie.
Segmentele tubului digestiv sunt:
•Cavitatea bucala
•Faringele
•Esofagul
•Stomacul
•Intestinul subtire
•Colonul si rectul

Glande anexe:
•Glandele salivare
•Ficatul
•Pancreasul
TUNICI TIP DE TESUT LOCALIZARE
mucoasa — epiteliu pavimentos pluristratificat — cavitatea bucala, faringe esofag
necheratinizat
— in restul tubului digestiv
— epiteliu cilindric unistratificat
submucoasa — tesut conjunctiv lax — in tot tubul digestiv
musculara — tesut muscular striat —cavitatea bucala, faringe si 1/3 superioara a
esofagului
— tesut muscular neted, cu doua
straturi: intern (cu fibre circulare) si —in restul tubului digestiv, cu urmatoarele
extern (cu fibre longitudinale) particularitati:

— tesut conjunctiv lax a)la stomac 3 straturi: in plus unul cu fibre oblice;

b)la colon, stratul extern formeaza 2-3 benzi (tenii);

c)intre segmentele tubului digestiv exista sfinctere.

externa sau — tesut conjunctiv dens - faringe, esofag si portiunea terminala a rectului

adventicea — in restul tubului digestiv, - acoperit de peritoneu

 Cavitatea bucala
• Este primul segment al tubului digestiv.
• Are rol in digestie, respiratie, fonatie, mimica si limbaj articulat
• Ocupa etajul inferior al craniului visceral.
• Este cuprinsa între:
– Fosele nazale - superior
– Regiunea superioara a gâtului - inferior
– Orificiul bucal prin care comunica cu exteriorul
– Faringele, cu care comunica prin istmul faringian.
• Când gura este închisa, cavitatea bucala este virtuala, care devine reala când
orificiul bucal este deschis sau când limba este aplicata pe planseul bucal.
• Este formata din 2 compartimente separate prin arcadele alveole-dentare.
• Vestibulul bucal, care are un perete antero-lateral, format de buze si obraji si un
perete postero-medial, reprezentat de arcadele alveole-dentare.
• Peretii vestibulului prezinta urmatoarele tunici: pielea un strat conjunctiv,
subcutanat la care se adauga o masa de grasime - corpul adipos al obrazului sau
bula Bichat; un strat muscular reprezentat de muschii mimicii; o tunica mucoasa ce
contine glande salivare mici.
• Inervatia musculaturii este data de nervul facial sau perechea VII.
 Cavitatea bucala
• propriu-zis cavitatea bucala este delimitata astfel:
– Superior - bolta palatina, care o separa de fosele nazale care prezinta
2 portiuni: palatul dur format în principal din oasele maxilare si palatul
moale sau valul palatin o formatiune musculo-membranoasa mobila
care se prelungeste posterior cu lueta sau uvula sau omusor. De la
baza luetei pornesc arcurile palatine, anterior si posterior între care se
gaseste amigdala sau tonsila palatina.
– Inferior - planseul bucal, format în principal din muschi; la acest nivel
se gasesc glandele salivare sublinguale.
– Antero-lateral - arcadele dentare
– Posterior - este reprezentat superior, de valul palatin si inferior istmul
faringian, prin care cavitatea bucala se continua cu faringele.
• Cavitatea bucala este ocupata în cea mai mare parte de limba organ
musculo-membranos mobil situata pe planseul bucal.
 Cavitatea bucala - Limba
• Limba are rol în: masticatie, deglutitie, supt, organ gustativ, în
limbajul articulat.
• Limba are doua portiuni:
– Verticala = radacina limbii, fixata pe mandibula si osul hioid
– Orizontal = corpul limbii care este mobil
– Limita de separatie dintre cele doua portiuni se observa pe fata
supero-posterioara a limbii sub forma unui sant = terminal, deschis
anterior, de forma literei 'V'.
• Fata inferioara a corpului limbii se fixeaza pe planseul bucal printr-o
plica medicala mucoasa - frâul limbii.
• Pe fata dorsala a limbii (care priveste spre bolta palatina) pâna la
santul terminal se gasesc papile linguale sau gustative cu rol în
receptionarea senzatiilor gustative si tactile:
– Vârful limbii = gustul acid si dulce
– Marginile limbii = gustul acid, dulce si sarat
– Baza limbii = gustul amar
 Cavitatea bucala - Dintii
• Dintii sunt organe dure de culoare alba fixati în alveole si situati în arcade alveole-dentare.
• Au rol mecanic în digestia bucala, intervenind în sfarmarea si triturarea alimentelor. Împreuna cu muschii
masticatori si articulatia temporomandibulara, alcatuiesc aparatul masticator.
• Au aspect si forme diferite în functie de rolul îndeplinit în masticatie:
– Incisivi - situati central pe arcada dentara, taie alimentele.
– Canini -  situati lateral de incisivi, sfâsie.
– Premolarii - situati lateral de canini, strivesc alimentele.
– Molarii - situati postero-lateral de premolari, strivesc alimentele.
• Omul are 2 dentitii: temporara - dintii sunt mai mici, iar la nastere sunt ascunsi în alveole, sub mucoasa iar
dupa vârsta de 6 luni perforeaza mucoasa si îsi fac aparitia, dintii omonimi de pe arcada opusa îsi fac
aparitia în acelasi timp - definitiva sau permanenta. Înca de la vârsta de 5 ani, dintii  permanenti, apar sub
dinti de lapte si se apropie de alveole. Dintii de lapte îsi pierd mijloacele de fixare, radacinile se resorb si
cad în aceeasi ordine în care au aparut.
• Formula dentara:
– Dintii temporari (de lapte) erup de la 6 luni pâna la 2 ani, sunt în numar de 20 câte 10 pe fiecare
arcada, dupa urmatoarea formula, pentru jumatate de arcada: 2I 1C 1PM 1M
– Dintii permanentii apar succesiv între 6 -13 ani. Ultimul molar sau de minte apar  mai târziu între 13 si
35 ani.
– Dintii permanenti sunt în numar de 32, câte 16 pe fiecare arcada dupa urmatoarea formula, pentru
jumatate de arcada: 2I 1C 2PM 3M
 Faringele
• Este un organ musculo-membranos la nivelul caruia se intersecteasza calea
respiratorie si digestiva.
• Este situat anterior de coloana cervicala si posterior de fosele nazale, cavitatea
bucala si laringe.
• Limita superioara o formeaza baza craniului, iar cea inferioara corespunde orificiului
superior al esofagului în care se continua, si care este reprezentata de un plan
orizontal ce trece prin vertebra a VI-a cervicala.
• Faringele are forma unui jgheab deschis anterior.
• Este împartit în trei etaje, în functie de organele cu care comunica anterior:
– Nazo-faringe, rinofaringe sau epifaringe
– Buco-faringe, orofaringe sau mezofaringe
– Laringo-faringe sau hipofaringe
• În structura sa intra de la exterior la interior 4 tunici:
– Tunica externa, de învelis sau adventicea faringelui
– Tunica musculara, formata din muschi constrictori, dilatatori si ridicatori ai faringelui
– Tunica submucoasa
– Tunica mocoasa
• Calea alimentelor spre laringe in timpul deglutitiei este blocata de epiglota.
 Esofagul
• Esofagul este segmentul tubului digestiv cuprins între faringe si stomac.
• Limita superioara este reprezentata de planul care trece prin vertebra C6.
• Limita inferioara se gaseste la nivelul cardiei, orificiul prin care esofagul comunica cu stomacul.
• În functie de regiunile prin care trece esofagului i se descriu 3 portiuni:
– Esofagul cervical, pâna la orificiul superior al toracelui (apertura toracica superioara). Aceasta se
invecineaza:
– Anterior – traheea
– Posterior  - coloana cervicala
– Lateral lobii glandei tiroide si pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotida, vena jugulara
si nervul vag).
– Esofagul toracal, pâna la diafragm. El strabate mediastinul posterior; este intersectat de arcul aortic.
–  Esofagul abdominal, pâna la cardia. El strabate diafragmul prin hiatusul esofagian.
• Esofagul are o lungime medie de 25 cm.
• În structura esofagului, ca si in intregul tub diestiv, intra urmatoarele tunici:
– Tunica mucoasa la interior, care contine glande care secreta mucus
– Tunica submucoasa, groasa, care determina formarea unor plici longitudinale ale mucoasei.
– Tunica musculara cuprinde un strat extern cu fibre longitudinale si unul intern cu fibre circulare. Contractia
alternativa a fibrelor longitudinale  si circulare determina miscarile peristaltice, necesare bolului alimentar
spre stomac.
– Tunica externa sau adventicea, este reprezentata la nivelul portiunii abdominale a esofagului, de seroasa
peritoneului visceral.
 Stomacul
• Stomacul este un organ abdominal al tubului digestiv situat între esofag si
duoden.
• Este asezat în etajul superior al cavitatii abdominale, între diafragm, ficat,
colon transvers si peretele abdominal, ocupând loja gastrica.
• Stomacul este mentinut în pozitia sa de: esofag, pediculi vasculari,
ligamente si peritoneu, care îl leaga de organele vecine, si presiunea
abdominala.
• Configuratia externa a stomacului:
– Zone de protectie a stomacului la peretele abdominal ocupa: o parte
din epigastru si cea mai mare parte a hipocondrului stâng
– In ortostatism, la examenul radiologic, stomacul are forma de cârlig cu
o portiune lunga, verticala si o portiune scurta, orizontala, orientata
spre dreapta.
 Stomac (2)
Stomacul are 2 fete, 2 margini si 2 extremitati:
• Fetele stomacului sunt una anterioara si una posterioara, orientate în plan
frontal
• Marginile stomacului: mica curbura cu concavitatea spre dreapta si
superior, si marea curbura, cu convexitatea spre stânga si inferior.
• Extremitatile stomacului: superioara cu orificiul cardia si inferioara cu
orificiul piloric care se continua cu duodenul
• Structura stomacului: 1. esofag; 2. cardia; 3. corpul stomacului; 4. curbura mica; 5.
duoden; 6. fundul stomacului; 7. tunica seroasa; 8. musculatura longitudinala; 9.
muscu­latura circulara; 10. musculatura oblica; 11. curbura mare; 12. pliuri ale
mucoasei; 13. antrul piloric; 14. pilor.
• Anatomo functional, stomacul are 2 portiuni:
– Verticala sau digestiva care se împarte în: fundul sau fornixul stomacului
(camera cu aer a stomacului care nu se umple cu alimente) si a doua parte
corpul stomacului
– Orizontala sau de evacuare care cuprinde: antrul piloric si canalul piloric.
 Stomac - Structura
• Structura stomacului cuprinde cele 4 tunici întâlnite la tubul
digestiv:
– Seroasa reprezentata de peritoneul visceral.
– Musculara, formata din fibre musculare netede dispuse în trei straturi:
longitudinal (extern), circular (mijlociu) care la nivelul pilorului
formeaza sfincterul piloric si oblic (intern). Musculatura stomacului
imprima peretilor acestuia doua tipuri de miscari: peristaltice, de
înaintare a continutului gastric spre pilor si circulare care ajusta la
amestecarea continutului gastric cu sucurile gastrice.
– Submucoasa, care contine reteaua vasculo nervoasa a stomacului si
plexul nervos vegetativ Meissner.
– Mucoasa, care captusesete fata interna a organului are o grosime de
aproximativ 2 mm. Ea formeaza numeroase cute sau plici mucoase
care sunt mai accentuate când stomacul este gol sau când se
contracta. Este formata dintr-un epiteliu de învelis cilindric simplu, un
aparat glandular, un corion si o musculara a mucoasei.
Stomac - Structura
 Stomac (3)
• Aparatul glandular este format din glande unicelulare
raspândite printre celulele epiteliale si care secreta
mucus  cu rol protector fata de actiunea fermentilor
proteolitici; si din glande epigastrice, situate în
profunzimea mucoasei.
• Glandele gastrice se împart în:
– Glande fundice, la nivelul fornixului formate din trei tipuri de
celule = principale sau zimogene care secreta zimogenul
(profermentul pepsinei), parietale, care secreta HCl, accesorii
care secreta factorul intrinsec Castlle sau antianemic.
– Glandele cardiale, care secreta mucus.
– Glande pilorice, care predomina la nivelul micii curburii si
secreta mucus.
– Glandele Brünner, asemanatoare celor din duoden.
 Intestin subtire
• Este cel mai lung segment al tubului digestiv si organul cel mai important al procesului de digestie prin
functia motorie si de absorbtie.
• Se întinde de la sfincterul piloric pâna la valvula ileocecala, unde se continua cu intestinul gros.
• Prezinta doua portiuni: duodenul care este fixat de peretele posterior al abdomenului si jejuno-ileonul care
este mobil.
• Duodenul
• Este cuprins între sfincterul si unghiul duodenojejunal.
• Are o lungime de 25-30 cm
• Duodenul are forma unei potcoave în care este cuprins capul pancreasului.
• I se descriu 4 portiuni:
– Superioara sau subhepatica sau bulbul duodenal, unde este sediul de electie al ulcerului duodenal.
– Descendenta care prezinta în zona mijlocie, ampula lui Vater în care se deschid: canalul coledoc si
canalul pancreatic Wirsung.
– Portiunea orizontala sau prevertebrala
– Portiunea ascendenta sau lateroaortica care continua cu unghiul sau flexura duodenojejunala si cu
jejunul. D
• duodenul este organ retroperitoneal, acoperit de peritoneu.
• el se proiecteaza pe coloana vertebrala, între L1 - L4 si pe peretele abdominal anterior în epigastru,
regiunea ombilicala.   
• Structura duodenului este reprezentata de cele 4 tunici caracteristice tubului digestiv: seroasa, musculara,
submucoasa si mucoasa.
 Intestin subtire – Jejuno-ileon
• Jejuno-ileonul - reprezinta portiunea mobila a intestinului subtire.
• Mobilitatea este asigurata de mezenter, formatiune peritoneala care îl leaga de peretele
posterior al trunchiului.
• Este cuprins între flexura duodeno jejunara si flexura ileocecala care corepsunde valvulei
ileo-cecale.
• Are o lungime de 6-8 metri din care cauza este cutat, formând ansele intestinale.
• El prezinta 2 portiuni: jejunul care continua duodenul si ileonul care se continua cu intestinul
gros.
• Diferentierea între aceste 2 portiuni se face dupa aspectul mucoasei
• la aproximativ 80-90 cm de capatul terminal al ileonului se afla un diverticul, ca un deget de
manusa numit diverticul Meckel, care se poate inflama, dând diverticulita sau care poate
provoca ocluzii intestinale prin rasucirea sa în jurul anselor.
• Mezenterul este o dependenta peritoneala care alcatuieste organul de susutinere, nutritie,
mobilitate a jejuno-ileonului. Este format din 2 foite peritoneala care înconjoara intestinul
subtire reprezentând tunica seroasa a acestuia, dupa care se continua parietal posterior.
• Jejuno-ileonul ocupa etajul inferior al cavitatii abdomino-pelviene.
• Structura intestinului subtire este alcatuita din cele 4 tuncici, (seroasa, musculara,
submucoasa, mucoasa), adaptata functiilor motorie, secretorie si de absorbtie.
• Tunica musculara este formata din 2 straturi de fibre musculare: longitudinal extern si
circular intern care formeaza la cele 2 extremitati ale intestinului subtire sfinterul
piloric, la capatul superior al abdomenului si valvula-ileocecala, cu rol de sfincter.
Aceste formatiuni sfincteriene asigura evacuarea ritmica si fractionata a continutului
digestiv în intestinul subtire si mai departe în colon.
• Tunica mucoasa reprezinta aparatul secretor si de absorbtie al intestinului subtire.
• Ea prezinta numeroase cute care proemina în lumenul intestinal = valvule conivente
sau plici circulare Kerkring. Ele maresc de 2 suprafata mucoasei intestinale. Ele sunt
absente în prima portiune a duodenului dar devin abundente în portiunea
descendenta a acestuia si scad progresiv spre segmentul intestinal inferior disparând
la nivelul valvei ileo-cecale.
• Mucoasa intestinala prezinta o serie de formatiuni limfoide, vizibile cu ochiul liber,
placile Peyer, ca niste pete albicioase, si de asemenea niste proeminente cilindrice sau
conice, vizibile cu lupa, vilozitati intestinale. Acestea se gasesc pe suprafata valvelor
conviente cât si în mucoasa libera, între pilor si valvula ileo-cecala.
• Între vilozitati, la baza lor, se afla orificiile de deschidere ale glandelor intestinale:
– glandele LieberKühn, distribuite de la duoden la rect. Ele secreta enzime cu rol în
digestia enzimelor cu rol în digestia grasimilor si proteinelor.
– Glandele Brünner prezente numai în duoden.
• Epiteliul care acopera mucoasa, inclusiv vilozitatile si criptele glandulare este format în
cea mai mare parte din enterocite sau celule absorbante, cu rol în absorbtie.
 Intestinul gros
• Este ultimul segment al tubului digestiv. Se întinde de la nivelul valvului ileocecale pâna la
orificiul anal.
• I se descriu mai multe segmente.
– Cecul cu apendicele cecal. Cecul comunica cu ileonul prin valva ileocecala Bauhin.
Apendicele este un diverticul rudimentar al cecului; a carei mucoasa contine numerosi
foliculi limfatici, reprezentând o adevarata amigdala abdominala.
– Colonul ascendent merge aproape vertical pâna sub fata inferioara a ficatului. De unde
se cudeaza, formând unghiul colic drept sau hepatic pentru a se continua cu colonul
transvers. Este fixat pe peretele posterior al abdomenului din peritonel parital.
– Colonul transvers este situat între unghiul colic drept si colic stâng sau splenic de unde
se continua cu colonul descendent. Este un segment mobil, învelit de o formatiune
peritoneala, mezocolonul transvers, care îl leaga de peretele posterior al trnchiului.
– Colonul descendent coboara pe peretele abdominal stâng pâna la nivelul crestei iliace
stângi de unde se continua cu sigmoidul. Este un organ retroperitoneal.
– Sigmoidul sau colonul ileo-pelvin este un segment mobil, prevazut cu mezou =
mezosigmoidul. Ocupa fosa iliaca stânga si o parte din bazin.
– Rectul este segmentul terminal al intestinului gros si tubului digestiv. El s-a adaptat
functiei de rezervor si de organ excretor. Pentru aceasta este prevazut cu un sistem de
suspensie sau muschii ridicatori anali si un sistem de contentie, muschi sfincteri anali.
 Intestinul gros - Rectul
• Rectul se termina la nivelul orificiului anal. El nu mai prezinta nici unul din caracterele
colonului,
• Intestinul gros are o lungime de 1,60 metri.
• Intestinul gros se deosebeste de intestinul subtire prin dimensiuni, lungime si calibru.
• Este fixat partial la peretele trunchiului.
• Pezinta o dispozitie în cadru în jurul anselor intestinale.
• Configuratia sa externa care prezinta 4 caractere principale:
– Teniile sunt benzi musculare, albicioase situate de a lungul colonului rezulta prin
condensare. Fibrelor musculare, netede longitudinale  si sunt în numar de 3.
– Plici semilunare,  sunt cute transversale pe care le face colonul în spatiile dintre tenii .Se
datoresc  condensarii  fibrelor musculare netede circulare .Ele proemina în lumenul
colonului  între tenii, ca niste creste, iar la exterior apar ca santuri.
– Haustrele, sunt santurile dintre 2 plici care bombeaza în afara.Ele lipsesc la nivelul
sigmoidului si rectului.
– Ciucuri eplipoici, sunt diverticuli ai scroasei peritoneale, plini cu grasime. Sunt dispusi în
doua rînduri la nivelul colonului ascendent si descendent, si pe un singur rînd la nivelul
colonului transvers. Sunt mai numerosi la nivelul sigmoidului.
 Intestinul gros - Structura
• Structura intestinului gros este formata din aceleasi 4
tunici - seroase  peritoneala, tunica musculara, sub
mucoasa si mucoasa.
• Tunica mucoasa, spre deosebire de cea a intestinului
subtire este mai groasa, mai slab vascularizata, nu
prezinta valvule conivente si nici vilozitati intestinale, ci
contine glandele Lieberkuhn si foliculi limfatici.
• Tunica musculara a rectului este formata dintr-un strat
de fibre longitudinale si unul de fibre circulare, care
are la nivelul canalului anal se condenseaza si
formeaza sfincterul anal.
  Pancreasul
• Este un organ retroperitoneal, dispus:
– anterior coloanei lombar
– posterior stomacului
– intre duoden si splina
• - Se proiecteaza la nivelul: vertebrelor L1 - L2 si la nivelul peretelui abdominal, pe o
zona transversala, dispusa la epigastru si hipocondru stâng.
• - Configuratie externa
• - are forma alungita, cu axul mare orizontal.
• - i se descriu urmatoarele portiuni:
• Capul, este cuprins în scornitura duodenului.
• Gâtul, face trecerea între cap si corp.
• Corpul, este situat transversal înaintea coloanei lombare.
• Coada, prelungeste corpul pancreasului pâna în hilul splinei (uneori).
  Pancreasul - Structura
• Structura anatomica:
• - Pancreasul este o glanda cu secretie mixta: exo si endocrina.
• - Pancreasul exocrin este o glanda acinoasa, ai carui produsi de secretie
sunt enzimele digestive (tripsina, steapsina etc.) canaliculele acinoase
conflueaza si se deschid în canalul excretor principal.
• - Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans, insule
celulare raspândite în pancreas, înconjurate de o retea capilara
sinusoidala, în care se varsa produsul de secretie, hormonii insulina si
glucogonul, cu rol în metabolismul glucidic.
• - Aparatul excretor al pancreasului este reprezentat de 2 canale:
• 1. Canalul pancreatic principal Wirsung, care strabate glanda de la coada
la cap. Se uneste cu canalul coledoc formând ampula Vater, care se
deschide în duoden la nivelul papilei mari. La nivelul orificiului de
deschidere se gaseste sfincterul Oddi.
• 2. Canalul pancreatic accesor Santorini, care se deschide tot în duoden, la
nivelul papilei mici.
 Ficatul
- Este un organ cu multiple
functii metabolice fara de care
viata este imposibila
- Are si rol de glanda anexa a
tubului digestiv.
- Este cea mai mare glanda
exocrina, circa 1500 g, asezata
sub diafragma,
in unghiul superior drept al
cavitatii abdominale (loja
hepatica).
- Ficatul prezinta o fata
superioara, pe care se disting 2
lobi (stang si drept), si o fata
inferioara cu 4 lobi (stang,
drept, patrat, caudal) si hilul
hepatic.
 Ficatul - Functii
• A. Functia exocrina: secretia bilei
• B. Functiile metabolice:
• — sinteza de aminoacizi si proteine plasmatice;
• — mentinerea constanta a glicemiei;
• — sinteza fosfolipidelor si a colesterolului; cetogeneza* ; catabolismul
acizilor grasi
• C. Alte functii:
• — depozitare de glicogen, lipide, fier, sange
• — functie antitoxica
• — functie termoreglatoare
• — functie hematopoietica in perioada fetala
• — reglarea volumului de sange circulant
• — inactivarea excesului de hormoni
• — in coagulare si hemostaza
• Structura ficatului. Ficatul este format dintr-o stroma conjunctiva si un
parenchim hepatic. Stroma cuprinde un invelis extern de unde pornesc
septuri conjunctive care delimiteaza in parenchim lobuli hepatici, formatiuni
piramidale cu 5—6 laturi.
• Lobulul hepatic reprezinta unitatea anatomica si functionala a ficatului. Este
alcatuit din cordoane radi­ate de celule hepatice (hepatocite), capilare
sangvine si canalicule biliare dispuse in jurul unei vene cen-trolobulare
• Bila este produsul de secretie continua a
hepatocitelor. Ea se varsa in canaliculele biliare,
care formeaza in final doua canale hepatice,
drept si stang. Ele se unesc in canalul hepatic
comun. In perioadele interdigestive, bila ajunge
prin canalul cistic la ca biliara, unde se
concentreaza si se imbogateste cu mucus.
Evacuarea ei se face intermitent, in timpul
meselor, prin canalul cistic si apoi prin canalul
coledoc, care se deschide in duoden impreuna cu
canalul principal pancreatic la nivelul sfincterului
Oddi
Cai biliare extrahepatice: 1. canal hepatic drept; 2. canal cistic; 3. ca biliara; 4. duoden;
5. ampula hepatopancreatica; 6. sfincter Oddi; 7. capul pancreasului; 8. canal
pancreatic (Wirsung); 9. corpul pancreasului; 10. coada pancreasului; 11. pancreas; 12.
canal secundar (Santorini); 13. canal coledoc; 14. canal hepatic comun; 15. canal
hepatic stang; 16. Ligament
 Vezica biliara
Secretia biliara a ficatului este continua, dar evacuarea ei în intestin
este ritmata de perioadele digestive.
• În perioadele interdigestive, bila este depozitata în vezica biliara, unde se
concentreaza de aproximativ 20 de ori, prin absorbtia apei si a sarurilor
anorganice.
• este situata pe fata inferioara a ficatului.
• Este un organ cavitar, caruia i se descriu un fund, corp si gât
• Canalul cistic continua vezica biliara si se deschide în canalul
hepatocoledoc.
• Forma este neregulata, iar la interior prezinta valvule incomplete, cu
aspect spiralat.
• Canalul hepato-coledoc cuprinde 2 segmente:
– Canalul hepatic comun, format prin unirea canalelor hepatice drept si stâng;
tine pâna la canalul cistic.
– Canalul coledoc, care reprezinta segmentul de la confluenta hepaticului comun
cu cisticul, pâna la deschiderea în duoden. Canalul coledoc se deschide
împreuna cu canalul pancreatic principal Wirsung, pe fata postero-mediala a
duodenului descendent, în ampula lui Vater.
 Ficat - Vascularizatie
• Ficatul are o vascularizatie dubla.
– Vascularizatia nutritiva este reprezentata de artera
hepatica si ramurile ei, pana la nivelul lobulilor hepatici.
– Vascularizatia functionala este realizata de catre sistemul
port hepatic format din vena porta, care incepe prin
capilare la nivelul tubului diges­tiv si se termina prin
capilare la nivelul lobulilor hepa­tici. Acest sistem aduce
sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma
absorbtiei intestinale.
• Inervatia ficatului se realizeaza prin plexul hepatic,
desprins din plexul celiac (simpatic) si pe cale vagala
(parasimpatic).
 Peritoneul
• Peritoneul este o membrana seroasa care acopera peretii cavitatii
abdomino-pelviene si organele care se gasesc aici.
• Viscerele abdominale pot fi acoperite de peritoneu pe toata suprafata lor.
Sunt mobile în cavitatea  abdominala, fiind legate de unul din peretii
cavitatii printr-un pedicul peritoneal. Acestea se numesc organe
intraperitoneale (stomac, intestin subtire, colon transvers).
• Alte viscere abdominale sunt aplicate pe peretele posterior al
abdomenului, fiind acoperite de peritoneu numai pe una din fete. Acestea
sunt organe retroperitoneale (duodenul, pancreasul, rinichii).
• Peritoneul prezinta: o foita parietala care captuseste peretii cavitatii
abdomino-pelviene si o foita viscerala care acopera organele din abdomen
si pelvis.
• Peritoneul parietal se continua cu cel visceral.
• La barbat, cavitatea peritoneala este închisa.
• La femeie, cavitatea peritoneala comunica cu exteriorul prin trompa, uter
si vagin, ceea ce favorizeaza propagarea infectiilor pâna la cavitatea
peritoneala
Va multumesc pentru atentie!