NORME ŞI PRINCIPII PENTRU ÎNTOCMIREA DESENULUI

TEHNIC

2. 1. Linii folosite în desenul tehnic.

Reprezentarea obiectelor în desenul tehnic se face cu ajutorul liniilor; linia fiind un

element fundamental pentru reprezentarea grafică a obiectelor. Necesitatea de a realiza
desene clare, uşor de înţeles, în care să se diferenţieze elementele esenţiale de cele
subordonate, secundare sau auxiliare, a dus la diversificarea grafică, în formă şi grosime a
liniilor folosite, în funcţie de destinaţia lor şi mărimea reprezentării.
Pentru redactarea şi interpretarea unitară a desenelor tehnice, tipurile de linii şi modul
de folosire au fost standardizate. În desenele de construcţii se utilizează trei tipuri de linii
(STAS 1434-83) indicate în tabelul 1, şi fiecare având un simbol:
- linia continuă cu simbolul C;
- linia întreruptă cu simbolul I;
- linia - punct cu simbolul P.

TABELUL 1

Tipuri de linii utilizate în desenul de construcţii.

Fiecare tip de linie se poate trasa în trei clase de grosimi, care se stabilesc în funcţie de
mărimea, complexitatea şi natura desenului, pornindu-se de la grosimea de bază notată cu b,
care are valori între 0,2 şi 2 mm. Clasa de grosime este marcată printr-o cifră şi anume:
- linia groasă (b) prin cifra 1;
 - linia mijlocie (b/2) prin cifra 2;
- linia subţire (b/4) prin cifra 3.
Grosimea de bază a liniilor folosite în desen, se stabileşte în funcţie de scara desenului
când b se ia egal cu:
- 0,7 ÷ 0,8 mm pentru desenele executate la scările1: 5; 1: 10; 1: 20; 1: 50;
- 0,5 ÷ 0,7 mm pentru desenele executate la scările mai mici decât 1: 5;
- 0,8 ÷ 1,2 mm pentru desenele executate la scările 1: 1;1: 2; sau se stabileşte în
funcţie de formatul hârtiei şi anume:
- pentru formatul A0 şi mai mare, între 1,4 şi 2 mm;
- pentru formatul A2 şi A1 de 0,7 ÷ 1,0 mm;
- pentru formatele mai mici de A2 de 0,5 mm.
Pentru toate reprezentările dintr-un desen executate la aceeaşi scară, se foloseşte o
singură grosime de bază.
În ceea ce priveşte trasarea corectă a liniilor se va ţine seamă şi de particularităţile
tipului de linie. Astfel, linia întreruptă se reprezintă printr-o succesiune de segmente egale
cu 2 ÷ 6 mm şi egal distanţate între ele. În cazul liniilor scurte se utilizează segmente de 2
mm, iar pentru liniile lungi, segmente de 6 mm, iar intervalele dintre segmente se iau egale cu
1/4 ÷ 1/3 din lungimea unui segment, respectiv 0,5 ÷ 0,7 mm pentru linii scurte şi de
1,5 ÷ 2 mm pentru linii lungi.
Linia - punct se reprezintă printr-o succesiune de segmente egale cu 2 ÷ 30 mm,
alternante cu puncte egal distanţate. Pentru linii scurte, segmentele se reprezintă egale de 3
mm, iar intervalul dintre capătul unui segment şi punctul apropiat se ia egal cu 1 mm. Pentru
liniile lungi, segmentele se reprezintă de 30 mm lungime, iar intervalul între segment şi
punctul apropiat este de 2 mm (fig. 20). În desenul de construcţie se mai utilizează linii
continue şi pentru indicarea rupturilor în elementele de construcţie (fig. 21).
Liniile discontinue (linia întreruptă şi linia – punct) se folosesc respectându-se
următoarele reguli:
- linia discontinuă începe şi se termină cu un segment;
- întreruperea, intersecţia şi schimbarea direcţiei liniilor discontinue se face
întotdeauna prin segmente (fig. 22).
Fig. 20. Trasarea linei P. Fig. 21. Linii de ruptur=. Fig. 22. Intersec]ia liniilor
discontinue.

- reprezentarea punctelor pe linii discontinue se face pe segment de linie şi nu în

porţiunea intervalului; distanţa dintre două linii paralele nu trebuie să fie mai mică decât
dublu grosimii liniei celei mai groase. Se recomandă ca această distanţă să fie de minim 0,7
mm. În cazuri speciale (scheme, grafice, semne convenţionale) sunt admise şi alte tipuri de
linii, cu condiţia ca semnificaţia lor să fie explicată prin legendă pe desen.
În tabelul 2 se prezintă tipul şi grosimea liniei, în funcţie de destinaţia acesteia, iar în
ultima coloană sunt date exemple de utilizare.
În desenul tehnic pentru profilul “mecanic” şi în parte, pentru profilul “electrotehnic”,
tipurile de linii şi domeniile în care se folosesc sunt stabilite prin STAS 103-84. Detaliat,
aceste linii, cu precizarea simbolului prin care se marchează şi a aspectului desenat, sunt
prezentate în tabelul 3.
Prin STAS 103-84, liniile în desenul tehnic se clasifică în patru tipuri (linie continuă,
linie întreruptă, linie – punct şi linie – două puncte) şi în două clase de grosime (linie groasă
şi linie subţire).
Fiecare linie de un anumit tip şi de o anumită clasă de grosime sau o combinaţie a
celor două clase, se simbolizează printr-o literă conform STAS 103-84, care stabileşte,
funcţie de tipul şi de clasa de grosime a liniilor, simboluri de la A la K (tab. 3).
Grosimea liniilor se alege în funcţie de grosimea liniei de contur, care este cea a liniei
continue groase (A) şi care va fi notată cu b, fiind aleasă drept linie de bază.
În funcţie de mărimea, complexitatea şi natura desenului, grosimea liniilor de bază b
se alege din şirul de valori recomandat (STAS 103-84) şi anume:
b – linie groasă;
b ã 2; 1,4; 1; 0,7; 0,5; 0,35; 0,25; 0,18 mm.
 TABELUL 2

Exemple de utilizare a liniilor în desenul de construcţii.

TABELUL 2 (continuare)
TABELUL 2 (continuare)
 TABELUL 3

Tipuri de linii utilizate în desenul industrial.

Raportul dintre grosimea de bază b şi grosimea liniei subţiri b1 trebuie să fie de minim
2. Grosimea de bază şi grosimea liniei subţiri trebuie să fie aceeaşi pentru toate
reprezentările aceleiaşi piese, desenată la aceeaşi scară, pe aceeaşi planşă. Pentru scheme,
semne convenţionale etc., se pot utiliza şi alte tipuri de linii care să aibă o semnificaţie
standardizată sau să fie prezentate într-o legendă în cuprinsul desenului.
 2. 2. Scrierea în desenul tehnic.

Scrierea constituie o parte integrantă a desenului tehnic; o serie de înscrieri

completează şi desăvârşesc desenul, înlesnind citirea şi identificarea lui. Scrierea trebuie să
fie estetică şi proporţională cu ansamblul desenului.
În vederea uniformizării scrierii în desenul tehnic, pentru cote, diferite valori
numerice şi simboluri, pentru menţiuni cu privire la procesele tehnologice, pentru înscrierea
materialelor, denumirile figurilor etc., prin SR ISO 3098/1-4-93 se stabileşte modul de scriere
cu mâna liberă (cu peniţa redis sau topografice) şi cu ajutorul şabloanelor (cu peniţe tubulare
rapidografe) a literelor alfabetului latin, chirilic şi grecesc, a cifrelor arabe şi romane cât şi a
semnelor de largă utilizare. De menţionat că, în desenul arhitectural şi topografic se admite
folosirea şi a altor caractere de litere şi cifre decât cele stabilite prin standardul menţionat.
În desenul tehnic se utilizează, la alegere, fie scrierea înclinată, având caracterele
înclinate la 75° spre dreapta faţă de linia de bază a rândului (fig. 23), sau scrierea dreaptă, cu
caractere perpendiculare faţă de linia de bază a rândului.

a b

Fig. 23. Scrierea standardizată normală (obişnuită): a - tipul B cu

caractere înclinate la 75°; b – tipul B cu caractere drepte.

Pe un desen sau pe un ansamblu de desene care se referă la aceeaşi lucrare se

foloseşte obligatoriu numai unul din cele două moduri de scriere.
Scrierea standardizată se caracterizează prin dimensiunea sa nominală, care este
înălţimea h a literelor mari (majuscule), exprimată în mm; sunt stabilite următoarele
dimensiuni nominale standardizate: 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14; 20 mm, precum şi cele care rezultă
prin înmulţirea acestora cu 10.
 Linia de scriere (de trasare) a literelor, cifrelor şi semnelor de largă întrebuinţare are
grosimea egală cu distanţa dintre liniile reţelei cu ajutorul căreia se determină forma şi
dimensiunile caracterelor, precum şi distanţele dintre ele.
Pentru scrierea cu litere latine şi cifre (arabe şi romane), în funcţie de grosimea liniei
de scriere şi lăţimea caracterelor sunt reglementate două tipuri de scriere şi anume:
- scrierea tip A folosită în cazurile în care este necesar să se facă economie (de
exemplu la completarea indicatorului);
- scrierea tip B folosită în mod curent.
Grosimea liniei de scriere care se utilizează în desenul tehnic, este egală cu
aproximativ 1/14 h pentru scrierea îngustă de tip A şi 1/10 h pentru scrierea obişnuită tip B.
În funcţie de dimensiunile nominale standardizate ale scrierii, în tabelul 4 sunt indicate
valorile pentru grosimea liniei de scriere, iar în tabelul 5 valorile pentru elementele
dimensionale ce caracterizează scrierea de tip A şi de tip B.

TABELUL 4

Valorile pentru grosimea liniei de scriere (trasare) în funcţie de h.

Dimensiunea
nominală a scrierii, în h 2,5 3,5 5 7 10 14 20
mm
Grosimea liniei de A 1/14 h 0,18 0,25 0,35 0,5 0,7 1,0 1,4
trasare b, în mm B 1/10 h 0,25 0,35 0,5 0,7 0,1 1,4 2,0

Pentru a se înlesni însuşirea corectă a scrierii standardizate se recomandă să se

construiască portativul scrierii (o reţea de linii ajutătoare), procedându-se în felul următor:
- se trasează linia de bază a rândului;
- la capătul acestei linii, în stânga, se ridică cu ajutorul echerului o perpendiculară
egală cu dimensiunea nominală h a scrierii;
- se împarte perpendiculara în 10 sau 14 părţi egale, iar prin punctele astfel
determinate se trasează paralele la linia de bază;
- se îngroaşă, apoi a treia sau a patra paralelă de sus şi cea de jos;
- se mai trasează încă trei sau patru paralele la aceeaşi distanţă, sub linia de bază;
- pentru scrierea înclinată se trasează linii înclinate la 75° faţă de linia orizontală, la distanţe
egale cu 1/10 h sau 1/14 h, folosind două echere alăturate prin ipotenuze, unul de 45° şi altul
de 30°, care sunt deplasate, sprijinindu-se pe linia teului.
 TABELUL
5

Dimensiunile literelor şi cifrelor (în funcţie de h).

Scrierea de tipul
Elementele caracteristice A B
(îngustă) (normală)
Înălţimea literelor mari şi a cifrelor 14/14 h 10/10 h
Înălţimea literelor mici fără depăşire 10/14 h 7/10 h
Înălţimea literelor mici cu depăşire 14/14 h 10/10 h
Grosimea liniilor de trasare (scriere) 1/14 h 1/10 h
Lăţimea literelor mari (cu excepţia lui C, E, F, I, J, L, M, W) 7/14 h 6/10 h
Lăţimea literei A 8/14 h 7/10 h
Lăţimea literei I 1/14 h 1/10 h
Lăţimea literei J, L 5/14 h 5/10 h
Lăţimea literei M 9/14 h 7/10 h
Lăţimea literei W 12/14 h 7/10 h
Lăţimea literelor mici (cu excepţia lui c, f, i, j, l, m, r, t, w) 6/14 h 5/10 h
Lăţimea literei c 5/14 h 4/10 h
Lăţimea literei f, t 4/14 h 4/10 h
Lăţimea literei i 1/14 h 1/10 h
Lăţimea literei j, l 3/14 h 3/10 h
Lăţimea literei r 5/14 h 4/10 h
lăţimea literei m 9/14 h 9/10 h
Lăţimea literei w 10/14 h 9/10 h
Distanţa între două litere ale unui cuvânt, între două cifre ale
aceluiaşi număr sau între o cifră şi o literă alăturată ale unui 2/14 h 2/10 h
simbol
Distanţa între două cuvinte sau numere alăturate 6/14 h 6/10 h
Distanţa minimă între două rânduri (între liniile de bază) 20/14 h 14/10 h
Distanţa între linia de bază pentru indici faţă de linia de bază a
3/14 h 2/10 h
rândului
Distanţa între linia de bază pentru exponenţi faţă de linia de
8/14 h 6/10 h
bază a rândului

După câteva exerciţii de scriere nu mai este necesar să se construiască portativul

complet sau reţeaua de linii ajutătoare în întregime; este suficient să se traseze numai liniile
orizontale care delimitează înălţimea şi depăşirea literelor, adică liniile îngroşate. De
asemenea, se mai pot folosi reţele de linii ajutătoare deja construite, care aşezate sub hârtie, la
locul exact, unde trebuie executată scrierea, permite efectuarea unei scrieri corecte ca mărime
şi intervale.
În cazul în care între două litere sau două cifre alăturate, scrise corect ca mărime şi
distanţă, se formează un spaţiu aparent mai mare decât între celelalte litere (de exemplu, între
F şi A, T şi A, L şi A sau L şi O sau cifre, acest spaţiu se micşorează în aşa fel încât toate
literele să pară egal distanţate între ele (fig 24).

Fig. 24. Corectarea distanţei între litere.

Dimensiunile indiciilor şi exponenţilor înscrişi pe desene sunt în general egale cu

jumătate din dimensiunile literelor şi cifrelor pe care le însoţesc, dar nu mai mici de 2,5 mm
(fig. 25 b).
Trasarea corectă a literelor şi cifrelor se face respectând ordinea indicată cu numere
aşa cum se prezintă în fig. 25 a.

a
 b

Fig. 25. a - Ordinea de trasare a literelor; b - Scrierea indiciilor şi exponenţilor.

 Uneori este necesar să se folosească înscrierea standardizată şi unele semne de largă
utilizare ca cele indicate în fig. 26.

Fig. 26. Scrierea diferitelor semne.

Pentru scrierea standardizată cu dimensiuni nominale de 2,5 mm şi 3 mm se vor folosi

peniţele topografice, iar pentru dimensiuni mai mari se vor utiliza peniţele redis
corespunzătoare sau stilourile cu peniţe cilindrice (rapidografe).