FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICA IN

AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALA

CĂI DE CREȘTERE A PRODUCȚIEI ȘI A EFICIENȚEI

ÎN CREȘTEREA PĂSĂRILOR DE CARNE

Profesor coordonator:

Student:
 CUPRINS

1.PRINCIPALELE RASE DE GĂINI CRESCUTE ÎN ROMÂNIA............................... 3

2.TEHNOLOGII DE CREȘTERE ÎN AVICULTURA ROMÂNEASCĂ...................... 7
3.ALIMENTAȚIA PĂSĂRILOR DE CARNE.................................................................. 10
4.EFICIENȚA ECONOMICĂ ÎN FERMA DE PUI DE CARNE ÎN SISTEM
TRADIȚIONAL.................................................................................................................... 13
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................... 18

2
 1. PRINCIPALELE RASE DE GĂINI CRESCUTE ÎN ROMÂNIA

Găinile aparțin speciei de păsări domestice care reprezintă cel mai mare grad de interes
pentru crescătorii de păsări din România. La noi în țară nu există gospodărie rurală în care să nu
se crească găini. După criteriul de producție, rasele de găini se împart în rase ușoare (pentru
producția de ouă), rase intermediare (mixte) și rase grele (pentru producția de carne).
Rasele de găini ușoare
Rasele ușoare de găini grupează găini a căror greutate corporală este mică, femelele
adulte realizând în medie greutatea de 1,8 - 2,0 kg, iar producția de ouă este ridicată.

Rasa Leghorn
Rasele de găini intermediare
Găinile din această rasă au un caracter de producție mixt (carne-ouă), fiind rasele de găini
cele mai răspândite în România, atât în complexele avicole de tip industrial, cât și în gospodăriile
țăranești.
Caracterul dominant al acestor rase este o greutate corporală medie de 3,5 kg la femelele
adulte și 4,5 kg/cap la cocoșii adulți. Păsările din rasele mixte se folosesc pe scară largă la
încrucișări pentru obținerea puilor broiler pentru carne.

3
 Rasa Rhode-Island
Are ca țară de origine America de Nord, fiind adusă în Europa la începutul acestui secol,
în jurul anilor 1910. Deși există două varietăți de culoare ale acestei rase (albă și roșie), la noi în
țară există varietatea roșie, care este foarte raspândită.

În România, această rasă a fost adusă din Olanda, în jurul anilor 1950, ca pui de o zi, în
unele ferme avicole de stat, de unde a avut o mare difuzibilitate în gospodăriile populației,
contribuind la ameliorarea raselor locale și pentru obținerea hibridului ''ROSO'', pentru producția
de carne.
Greutatea găinilor adulte ajunge la 2,8-3,0 kg/cap, iar a cocoșilor adulți la 3,6-4 kg/cap.
Viteza de creștere a puilor din această rasă este destul de mare, la vârsta de 2 luni puicuțele
având 600 g, iar cocoșeii 1,2 kg/cap. Producția medie de ouă este 210 bucăți/an, cu limite
minime de circa 170-190 de ouă, iar cele maxime de 230-250 de ouă/an. Greutatea medie a
ouălor este destul de bună, cu variații între 55-65 g/ou. Ouăle au coaja pigmentată.
Rasa Sussex
Rasă de găini formată în Anglia, ea are trei varietăți de culoare, hermină deschisă,
pestrițăși roșie. În România este destul de răspândită, atât în fermele avicole, dar mai ales în
gospodăriile populației, prin varietatea herminată: fond alb, cu penele rectrice (penele de pe
coadă) și un inel în jurul gâtului de culoare neagră închisă, oferind un penaj deosebit de frumos
și plăcut ochiului.

4
 Caracterele morfo-productive ale acestei rase sunt asemănătoare cu cele ale rasei Rhode-
Island. Găinile adulte ajung la greutatea de 2,8-3 kg/cap, iar cocoșii 3,8-4,4 kg/cap. Viteza de
creștere a tineretului este destul de ridicată, având la vârsta de 3 luni 1,0 kg/cap la puicuțe și 1,2
kg/cap la cocoșei. Puicuțele îcep ouatul la vârsta de 180 de zile. Producția medie de ouă este 200
de bucăți/an, cu variații între 160 și 240 ouă/cap. Greutatea ouălor variază între 55-60 grame/ou.
Găinile din rasa Sussex au o particularitate extrem de apreciată de către crescători, prin
aceea că realizeazăun procent foarte mare de ouat în lunile de iarnă, motiv pentru care se
pretează foarte bine la sistemul de creștere gospodăresc intensiv sau semiintensiv, acesta fiind și
motivul pentru care aceasta rasăeste foarte răspândită la noi.
Găinile din această rasă sunt folosite pentru încrucișări cu cocoși din rasa Rhode-Island,
Plymouth-Rock sau Cornish, în scopul obținerii de pui broiler, la care fenomenul de heterozis
(fenomenul genetic care favorizeaza hibridarea) este extrem de manifestat, calitate apreciată de
crescători pentru obținerea de carnea de calitate deosebită si cu sporuri de creștere în greutate
foarte bune.
Rasa Plymouth-Rock
Această rasă s-a format în America de Nord în jurul anilor 1880. Aceste găini au o
rezistență organică, o constitutie și o stare de sănătate deosebită. Penajul are mai multe varietăți
de culoare: barată (porumbacă), albă, albastră, carămizie, potârnichie, herminată.

La noi în țară este foarte răspândită varietatea barată (porumbacă sau pestriță). Găinile
adulte înregistrează greutăți corporale între 2,5-3 kg/cap, iar cocoșii pot ajunge la 3,7-4 kg/cap.
Hibrizii obținuți prin încrucișarea găinilor Rock cu rasele Rhode-Island realizeaă producții foarte
bune de ouă, având și o rezistență la îmbolnăviri deosebită, ca și a rasei mame - Rock, calități
foarte apreciate de crescători. Producția de ouă variază între 175-215 ouă/an, cu o medie de 200
de ouă anual. Greutatea ouălor variazăîntre 60-62 g/buc. Coaja ouălor provenite de la găinile din
rasa Rock este pigmentată. Găinile din această rasă au un ''instinct de clocit'' manifestat foarte
puternic, la circa jumătate din efectivul unei ferme, la unele păsări cu repetarea de douăși chiar
5
trei ori pe an, calitate mult apreciată în gospodariile individuale tradiționale. Maturitatea sexuală
apare la vârsta de 6 luni.
În România, în anul 1979 au fost importate din Olanda găini din rasa Plymouth-Rock,
varietatea albă, care au fost folosite la hibridare prin încrucișare cu cocoși din rasa Cornish,
obținându-se un hibrid ''ROBRO'', cu excelente calități pentru producția de carne.
Rase de găini grele
Rasa de găini Brahma reprezintă un grup relativ mic de rase de găini, a căror
caracteristică generală este masa corporală ridicată, care la găini atinge ușor 3,5-4,0 kg iar la
cocoși 4,5-5,5 kg/cap și chiar peste aceste greutăți.
Găinile din rasele grele, deși produc o carne cu calități gustative deosebite și au o masă
corporală mare, nu sunt crescute în rasă curată pe scară largă, deoarece sunt păsări tardive, au o
viteză de creștere mică, o producție de ouă scăzută și un consum specific de nutrețuri ridicat pe
unitate de produs (de ouă sau de carne).
La noi, aceste rase nu prezintăinteres economic, fiind puțin răspândite, iar datorită
sensibilității organice crescute, se aclimatizează greu la condițiile noastre de climă. Practic aceste
găini sunt crescute de iubitorii de păsări împatimiți de la noi din țară, pentru care creșterea
păsărilor reprezintă o ocupație plăcută, care oferă satisfacții deosebite, fiind de fapt un adevărat
hobby. Neavând importanță practică, voi enumera doar câteva dintre cele mai importante rase
grele: Brahma, Cochinchina, Faverola, Dorking și altele.

6
 2. TEHNOLOGII DE CREȘTERE ÎN AVICULTURA ROMÂNEASCĂ

Avicultura este sectorul cu cel mai mare randament din punct de vedere economic.
Creșterea și exploatarea în sistem extensiv (gospodăresc)
Efectivul total de păsări în acest sector numără 40.451.872 capete, ceea ce reprezintă
53,4% din întreaga populație avicolă din România, din care 27.086.864 capete sunt găini
ouătoare și 13.365.008 sunt pui de carne.
Acest sistem se practică pe scară largă în gospodăriile țărănești (circa 1.800.000 de
gospodării înregistrate la ANSVSA) și reprezintă o creștere sezonieră, iar producția ajunge, în
general, în consumul propriu.
Avantaje: păsările au o stare de sănătate relativ bună; nu necesită lucrări deosebite în
perioada de creștere; carnea sau ouăle sunt căutate datorită calităților organoleptice; nu necesită
investiții mari pentru creșterea și exploatarea păsărilor.
Dezavantaje: nu se poate realiza un control al factorilor de microclimat; rentabilitatea
fermei este foarte mică; producția de carne sau de ouă este influențată de factorii climaterici,
astfel ea devine sezonieră; numărul de ouă/pasăre este mic în raport cu consumul de furaj;
consumul de furaj/kg carne este foarte ridicat, dar și timpul de obținere e mai mare; nu se pot
pune în evidență în totalitate caracterele productive ale păsărilor.
Creșterea și exploatarea în sistem semi-intensiv 
În evidențele ANSVSA figurează aproximativ 40.000 de capete, concentrate în zece
ferme, ceea ce reprezintă 0,05% din total populație avicolă a țării.
Sistemul semi-intensiv are la bază combinarea sistemului gospodăresc cu elemente de
tehnologie din sistemul intensiv și se practică în următoarele forme de creștere: pe așternut
permanent; pe așternut permanent și stinghii de odihnă; pe așternut permanent și cu acces liber în
padoc (tradițional sau ecologic).
Avantaje: factorii de microclimat sunt controlați riguros, astfel producția de carne sau de
ouă nu mai este sezonieră; asigură o producție mare de carne, respectiv de ouă/pasăre (270-305
ouă/găină); rentabilitatea economică este mare: o microfermă cu 300 capete poate asigura un
venit rezonabil unei familii de fermieri; starea de sănătate a păsărilor este destul de bună;
numărul de păsări/mp de construcție este destul de mare (6-7 păsări/mp  în cazul găinilor
ouătoare și 12-15 pui/mp  în cazul raselor de carne).
Dezavantaje:  densitate destul de mică a păsărilor pe mp; pe timp de vară în adăpost se
formează praf, care provoacă probleme respiratorii păsărilor; pe timp de iarnă crește umiditatea
din adăpost.

7
 Creșterea și exploatarea în sistem intensiv și super-intensiv 
În această tehnologie sunt crescute 35.195.754 de păsări, ceea ce reprezintă 46,5% din
sectorul avicol național, din care 8.889.315 găini ouătoare și 26.306.439 pui de carne. Aceste
tehnologii sunt folosite pentru creșterea și exploatarea păsărilor în efective mari și se realizează
prin creșterea în baterii sau pe așternut permanent.
Avantaje: rentabilitate economică mare; control total al factorilor de microclimat;
producție mare de ouă/pasăre, respectiv de carne/pasăre/mp.
Dezavantaje: apariția bolilor de civilizație (sindromul ficatului gras, isteria aviară,
oboseala de cușcă, năpârlirea timpurie, mâncarea ouălor, smulgerea penelor, canibalismul);
investiții foarte mari în adăposturi, baterii, sisteme de furajare, de adăpare și de control al
factorilor de microclimat; cheltuieli energetice foarte mari.
Clasificarea fermelor conform legislaîției naîționale și europene
Pentru găini ouătoare:
Directiva Consiliului 1999/74/CE din 19 iulie 1999 formulează standardele minime
privind protecția: găinilor ouătoare crescute în baterii (neîmbunătățite și îmbunătățite) și găinilor
ouătoare crescute la sol pe așternut permanent cu acces liber în padoc și în sisteme ecologice. 
Aceste reglementări se aplică oricărui producător de ouă, indiferent dacă sunt sau nu
comercializate, folosind un cod de identificare al metodei de producție.
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează
standardele de comercializare a ouălor, inclusiv sistemul de marcare a calității ouălor cu cifrele
3, 2, 1 și 0. 
Implementarea în România a standardelor comunitare de comercializare prezintă
următoarele avantaje: consumatorul primește informații sigure cu privire la condițiile de
producere a ouălor și standardele UE asigură o bază bună pentru diferențierea prețurilor conform
metodelor de producție, precum și pentru diferențierea producției de ouă în sistemele de creștere
la sol/în baterii. 
Pentru pui de carne:
Directiva Consiliului nr. 2007/43 din 28 iunie 2007 stabilește o serie de standarde minime
pentru protecția puilor de carne, referitoare la respectarea anumitor condiții, activități de
inspecție, monitorizare și urmărire în sistemele de producție intensivă. Standardele nu se aplică
pentru creșterea la sol pe așternut permanent și pentru creșterea la sol cu acces liber în padocuri
exterioare și producția ecologică de pui de carne. 
Conform directivei CE 2007/43, statele membre trebuie să se asigure că densitatea de
populare într-o exploatație sau adăpostul unei exploatații nu depășește 33 kg/mp și poate crește
până la 39 kg/mp, cu condiția de a respecta anumite cerințe suplimentare. 
8
 Având în vedere condițiile de climat și dotările tehnologice din fermele din România, este
de așteptat ca unele exploatații să funcționeze la limita inferioară a densității de populare (33
kg/mp), iar altele să fie capabile să îndeplinească cerințele pentru limita superioară a densității de
populare acceptată - 39 kg/mp.
Directiva 43/2007/CE permite o densitate de populare sporită până la maxim 42 kg/mp,
dacă sunt îndeplinite standarde excepționale privind bunăstarea, pentru o perioadă îndelungată.
În prezent, aplicarea acestei derogări în România nu este realistă, dar este posibil ca unele
exploatații noi și cu un management performant să îndeplinească aceste criterii privind densitatea
sporită. În cazul în care proprietarul sau crescătorul dorește să aplice o densitate de populare mai
mare de 33 kg/mp greutate în viu, acest lucru trebuie comunicat autorităților competente cu cel
puțin 15 zile înainte de popularea adăpostului. 
Regulamentul Consiliului nr. 1906/90 din iunie 1990, referitor la standarde de
comercializare a cărnii de pasăre, și Regulamentul Comisiei nr. 1538/91 din 5 iunie 1991, care
introduce norme detaliate pentru implementarea Regulamentului 1906/90, amendat prin
Regulamentul Comisiei nr. 1980/92, stabilesc standardele de comercializare a puilor de carne
crescuți în “sisteme extensive în spații închise (creștere la sol pe așternut permanent)” și “sisteme
extensive - creștere la sol cu acces liber în padoc (free range)”. 
Regulamentul Consiliului (CE) nr.834/2007 din 28 iunie 2007 privind producția
ecologică și Regulamentul Comisiei (CE) nr. 889/2008 din 5 septembrie 2008 stabilesc normele
pentru producția ecologică de pui de carne. 

9
 3. ALIMENTAȚIA PĂSĂRILOR DE CARNE

Popularea cu pui de o zi se va face în adaposturi cu temperatura de 30-320C, pe un

asternut bogat si egal distribuit, prevazut cu adaposturi pentru o zi. Pe o suprafata de 1m2 se
calculeaza 4Kg de paie tocate sau 46Kg de talaj, in asa fel incat grosimea asternutului va fi de
cca 10cm.
Dupa cateva ore de la populare se va incepe furajarea pe tavile de transport sau pe cele de
plastic(tabla) pe care le aveti pregatite in ferma. De asemenea petru prima saptamana se poate
furaja cu succes in cofraje de oua cu specificarea ca acestea vor fi noi si niciodata refolosite de la
o ferma de gaini sau distribuitori de oua.
Fotoperioada va fi cel putin 23 de ore lumina, si se mentine asa pana la sfarsitul perioadei
de crestere. Este recomandata si o perioada de intuneric de o ora deoarece daca intervine o pana
de curent pasarile vor fi obisnuite cu intunericul si nu vor intra in panica. In cazul puilor de carne
nu trebuie modificata durata luminii, ci se modifica numai intensitatea luminii, care scade treptat
o data cu inaintarea in varsta. Initial intensitatea luminoasa va fi de 3-3,5W/mp, ma apoi la varsta
de patru saptamani va cobori la 1W/m2.
Intensitatea luminii se poate regla prin schimbarea numarului de surse de lumina si prin
schimbarea puterii becurilor folosite. Pe toata durata cresterii trebuie sa ramana fotoperioada de
23 ore lumina si o ora de intuneric. Lumina stimuleaza pasarile pt a se hranii si astfel ajung mai
repede la greutatea finala de taiere.
Hrana se administreaza la discretie dupa un programul de furajare.
Importanța consumului de furaj imediat dupa populare, ajuta la:
 absorbtia vitelusului in intestin, format din 25% proteina, 25% lipide si 50% apa
si anticorpi;
 cresterea organelor interne; la demaraj ficatul, masa intestinala si pancreasul au
un ritm de crestere de 2-5 ori mai mare decat restul corpului, dezvoltare esentiala
pentru digestie;
 dezvoltarea splinei si a bilei sunt legate de dezvoltarea corporala si de imunitate.
Consumul de furaj imediat dupa populare are efect asupra tractusului digestiv:
 imediat dupa ecloziune, intestinul puilor este steril, pentru ca la 3 zile de viata sa
se poata izola un numar semnificativ de bacterii;
 la 14 zile de viata populatiile bacteriene sunt stabilizate si se afla intr-un echilibru
dinamic la nivelul intestinului subtire;
 stresul de furajare (lipsa furajului sau furaje dezechilibrate) poate afecta hranirea
si echilibrul acestor populatii.
10
Pentru demarajul puilor este necesar un spatiu de furajare suplimentar reprezentat de folosirea
hartiei pentru demaraj in proportie de 50% din suprafata de demaraj. In primele zile de viata,
distanta dintre furaj si apa sa fie cat mai mica: puii nu trebuie sa parcurga mai mult de 1,5 metri
pentru a gasi furajul sau apa.
Ingestia de hrană după populare
 dimineata urmatoare popularii se face controlul a minim 100 pui/hala, iar
rezultatul pozitiv inseamna 95% din pui sa aiba gusa plina;
 gusa plina 95% - inseamna ca puii au mancat si au baut apa;
 gusa plina si tare - inseamna cu puii au mancat furaj si n-au baut apa;
 gusa plina si moale inseamna ca puii au baut apa dar nu au mancat.
Sistemul de furajare
In perioada demarajului, furajul se distribuie sub forma de brizura si trebuie distribuit pe
hartie, in asa fel ca puii sa-l poata consuma cu usurinta. Puii trebuie invatati sa foloseasca
sistemul principal de furajare in primele 2–3 zile de viata.
In exploatarea broilerilor exista trei sisteme principale de furajare:
 cu lant orizontal;
 hranitori circulare;
 hranitori tubulare.
Urmatoarele recomandari trebuie avute in vedere:
 Inaltimea hranitorii. Hranitorile circulare se ajusteaza cu ajutorul unui vinci, pe
cand cele cu lant sau tubulare se ajusteaza din mai multe puncte. Inaltimea
hranitorii trebuie permanent adaptata varstei puilor. Buza hranitorii trebuie sa se
afle la nivelul spatelui puilor.
 Distributia. Hranitorile circulare si tubulare (daca se umplu automat) au avantajul
ca se pot umple simultan, in timp ce pentru hranitorile cu lant este nevoie de o
perioada mai lunga de timp pentru a distribui furajul.
 Pierderile de furaj. In cazul folosirii hranitorilor tubulare sau a celor cu lant se
poate face risipa de furaje daca sunt folosite incorect. In cazul folosirii hranitorilor
circulare, risipa este diminuata si conversia furajului este superioara.
 Fiabilitatea. In cazul folosirii hranitorilor cu lant s-a observat ca apar mai des
rani ale picioarelor.
 Nivelul hranei. ajustarea nivelului de furaj din hranitorile cu lant este mai simpla,
deoarece se face doar la punctul de distributie; in cazul hranitorilor circularea
ajustarea se face la nivelul fiecaruia.
 Recomandari privind spatiul de furajare: Frontul de furajare este urmatorul:
11
  Hranitori circulare - 1 hranitoare circulara pentru 65 pasari (33 cm
diametru);
 Hranitori tronconice - 1 hranitoare pentru 70 pasari (38 cm
diametru);
 Hranitori cu lant - 2,5 cm pe pasare (80 de pasari pe metru),
calculat pe ambele laturi ale hranitorii.
 
Urmărirea greutății corporale
Atunci cand se aplica programe de lumina modificate, crescatorul trebuie sa inregistreze
regulat atat sporul in greutate al pasarilor, cat si reactia acestora la programul aplicat. Cantarele
automate pot fi procurate de la o serie de distribuitori si sunt un instrument nepretuit pentru
crescator. Ele trebuie asezate in locuri unde pasarile stau indeajuns de mult, pentru ca greutatea
sa le fie inregistrata. Masculii mai in varsta au tendinta de a folosi mai rar aceste cantare si, de
aceea, rezultatul final s-ar putea sa fie mai mic decat cel real. De aceea, fiecare cantar trebuie sa
fie verificat pentru a i se inregistra gradul de folosire (numar de cantariri pe zi), iar media
greutatii obtinuta sa fie comparata cu media cantarului saptamanal care se va face manual.
Orice modificare brusca sau neasteptata a mediei greutatii trebuie dublu verificata, prin cantar
manual si automat. Acolo unde nu se pot procura cantare automate, cantarirea pasarilor se va
face la varsta de 4 zile si apoi saptamanal, manual. De fiecare data se vor cantari cate 50-60 de
pasari din patru puncte diferite ale halei.

12
 4. EFICIENȚA ECONOMICĂ ÎN FERMA DE PUI DE CARNE
ÎN SISTEM TRADIȚIONAL

Avantajele și dezavantajele sistemului de creștere a puilor de carne în sistem tradițional:

În primul rând, sistemul se adresează fermelor de capacitate mică și mijlocie, mai bine
spus, gospodăriilor țărănești, dând plus-valoare microfermei respective prin valorificarea
resurselor furajere din gospodărie.
Costurile de producție a furajelor pot fi diminuate prin utilizarea judicioasă a terenurilor
agricole. Programarea producției furajere se face astfel încât fermierul să cumpere numai
componenta de 10% de concentrat și 15% de șrot de soia, diferența fiind asigurată din baza
furajeră proprie.
De exemplu, sorgul are valori nutritive mult mai bune decât porumbul și îl poate înlocui.
Paiele de sorg obținute la recoltare pot fi folosite ca așternut permanent în hala de producție, cu
condiția ca sorgul să aibă conținutul în tanin mai mic de 5% sau chiar deloc.
Produsele obținute în sistemele de creștere alternative sunt de nișă și nu intră în
concurență cu marile complexe avicole. Costurile de producție ridicate date de consumurile mai
mari de furaje, dar și de perioada mai îndelungată de menținere în efectiv, se compenzează prin
obținerea unui produs mai bun, din punct de vedere organoleptic, și implicit, la un preț de
desfacere mai mare decât produsele obținute în sistemele intensive și superintensive.
Efectivele mici, crescute în gospodărie, nu sunt o activitate de bază a fermierilor, ci sursa
unor venituri suplimentare.
În comparație cu sistemul de creștere intensiv, la aceste efective se observă o mortalitate
mai mare (5% față de 2%) și un consum mai mare de furaj per kg de carne în viu (2,2-2,4 kg/kg
greutate în viu față de 1,8-2 kg/kg în viu obținut în sistem intensiv). Dar acest dezavantaj se
poate compensa prin utilizarea rețetelor alternative, cu amestecuri furajere din producția proprie.
Astfel se pot diminua costurile cu furajarea.
Un dezavantaj major al sistemului tradițional este sacrificarea. Până când micii fermieri
nu se vor asocia și nu vor realiza capacități de abatorizare special create pentru astfel de ferme,
care să deservească un număr ce membri asociați, șansele de succes pentru acest tip de micro-
fermă sunt foarte mici. Deci, înainte de a iniția acest gen de afacere trebuie lămurită problema
abatorizării.
Indicatorii economici de rentabilitate
În tabelul 1 redăm datele generale și aproximative pentru un efectiv de 1000 capete pui de
carne crescuți în sistem tradițional, în funcție de etapele de creștere, calculând consumul,

13
mortalitatea și intrările/ieșirile din efectiv. Perioada de exploatare este de 81 de zile, la care se
adaugă 21 de zile pentru vidul sanitar-veterinar, cu trei serii de exploatare pe an. Prognoza
producțiilor a fost facută pe 5 ani.
Tabelul 1

 La perioada de demaraj (de la una până la 28 zile) avem o mortalitate de aproximativ 20
capete și un efectiv mediu furajat de 990 pui, cu un consum mediu de 51 gr/cap și 28 de zile
furajate. Consumul total de furaj în această perioadă este de 1413,72 kg. Efectivul total la finalul
perioadei este de 980 pui.
La o perioadă de creștere de la 29 până la 49 de zile avem o mortalitate de aproximativ
15 capete, cu un efectiv mediu furajat de 972,5 capete și un consum mediu de 130 gr/cap, la 21
de zile furajate. Se înregistrează un consum total de furaj de 2654,93 kg și un efectiv, la finalul
perioadei, de 965 pui. Începând de la vârsta de 42 zile, puii au acces liber în padoc.
În perioada de finisare I (50 până la 70 zile) se înregistrează o mortalitate de aproximativ
5 capete, cu un efectiv mediu furajat de 962,5 buc. și cu un consum mediu de 130 gr/cap, timp de
21 de zile furajate. Consumul total de furaj este de 2627,63 kg pentru un efectiv de 960 pui la
finalul perioadei.
În perioada de finisare II (71 până la 81 zile) mortalitatea înregistrată se situează la
aproximativ 10 capete, cu un efectiv mediu furajat de 955 de capete și cu un consum mediu de
120 gr/cap, la 11 de zile furajate. În final, vom avea un consum total de furaj de 1260,6 kg și un
efectiv de 950 pui.
La sfârșitul seriei, vom obține următoarele valori: 950 capete efectiv final cu o
mortalitate de 50 capete, reprezentând 5% din efectiv. Greutatea medie corporală la sfârșitul
seriei este de 2,565 kg, obținută în 81 de zile furajate. Consumurile totale de furaje pe serie ajung
la 7956,87 kg.
Prețul final de cost și producția prognozată

14
 Pentru a obține prețul final de cost al puiului de carne, trebuie să luăm în considerare și
următoarele cheltuieli (tabelul 2): 
- 2 lei/pui cost de achiziție; 
- 0,2 lei/cap mortalitate, care se repartizează uniform pe fiecare pui din efectiv;
- 1 leu/cap pentru tratamente și cheltuieli cu decontaminarea;
- 1 leu/pui pentru consumuri energetice;
- 0,5 lei/pui cheltuieli cu personalul;
- 13,1 lei/pui cheltuieli cu furajarea.
Tabelul 2

Totalul costurilor/pui în viu este de 17,83 lei. Raportat la kilogramul greutate vie rezultă
un cost de aproximativ 6,6 lei/kg greutate vie.
Producțiile prognozate pentru un efectiv de 1000 de pui de carne în sistem tradițional vor
fi de aproximativ 2707,5 kg în viu pe serie, 8122,5 kg pe an și 40.612,5 kg de carne în viu pe 5
ani de producție (tabelul 3).
Tabelul 3

CONDIȚII MINIME
Pentru a obține calificarea fermei de pui de carne crescuți în sistem tradițional în aer
liber, în timpul zilei trebuie să se asigure acces continuu în spații exterioare, cel puțin de la vârsta
de 6 săptămâni, conform Regulamentului CE 1538/91.

15
 Spațiile exterioare trebuie să aibă o suprafață acoperită, de dorit, cu vegetație, și o
încărcătură de cel puțin 2 mp/pui.
Conform aceluiași regulament, păsările destinate îngrășării provin dintr-un hibrid cu
creștere lentă, iar vârsta minimă de sacrificare este de 81 zile. O altă condiție este ca rețeta de
furajare aplicată în faza de îngrășare, adică de la vârsta de 50 de zile, să conțină cel puțin 70%
cereale.

16