RASELE DE OVINE

12.1. Formarea şi diversificarea raselor

Criteriul principal de clasificare a raselor de ovine este direcţia economică de
exploatare:
- rase locale:
- lână-carne: - Merinos de Palas;
- Merinos transilvanean;
- Spanca;
- lână-lapte-carne: - Tigaie;
- Ţurcana;
- Stogoşă;
- pielicele-lână-carne: - Karakul de Botoşani.
- rase din alte ţări:
- lână: - Merinos Australian;
- lână-carne: - Merinolandschaf;
- Merinos de Stavropol;
- Corriedale;
- Polwarth;
- carne-lână: - Romney-Marsch;
- Suffolk;
- Leicester;
- Ile de France;
- Texel;
- lapte-carne: - Awassi, Lacaune
- pielicele: - Karakul.

1
 12.2. Rasele de ovine din România
12.2.1. Rasa Merinos de Palas

S-a format în condiţii pedoclimatice specifice zonei Dobrogei, de stepă, caracterizate prin
precipitaţii reduse (sub 450 mm anual) şi un climat temperat. “Oieria Naţională” Palas,
înfiinţată în anul 1897, a avut ca scop obţinerea unei rase de ovine asemănătoare Merinosului
Rambouillet, dar cu o constituţie mai robustă şi adaptat arealului dobrogean. În perioada
1920-1930 s-au importat din Franţa 6 berbeci şi 4 oi Merinos Rambouillet, iar din Germania,
3 berbeci şi 3 oi Merinos semiprecoce, care s-au suprapus peste populaţia heterogena de
metişi Ţigaie, Ţurcană şi Merinos transilvănean, deci peste ovinele locale cu lână fină şi
semifină care se găseau în crescătorie.
Rasa s-a format într-o perioadă mai îndelungată de timp şi a cuprins trei etape
principale:
- prima etapa, până în anul 1925, dr. N. Teodorescu şi dr. S. Timariu au avut ca obiectiv
principal selecţia individuală riguroasă a populaţiei iniţiale în direcţia conformaţiei şi
producţiei, asociată cu o alimentaţie raţională. Efectivul rezultat se caracteriză printr-o
producţie de lână de peste 3,5 kg şi o greutate corporală mai mare de 43 kg, omogenitate şi o
constituţie robustă;
- etapa a doua, cuprinsă între 1926-1943, s-a caracterizat prin efectuarea încrucişărilor cu
berbeci Merinos Rambouillet importaţi din Franţa, populaţia de metişi fiind supusă
activităţilor de selecţie şi potrivire a împerecherilor, însoţite de îmbunătăţirea condiţiilor de
hrănire şi întreţinere. În scopul ameliorării conformaţiei şi pentru corectarea unor defecte de
exterior, a creşterii greutăţii şi a precocităţii, reducerea numărului de “cravate” şi pentru
evitarea consangvinizarii, s-au practicat încrucişări cu Merinosul semiprecoce de Leutewitz
(între 1930-1935) şi cu Merinosul precoce (între 1942-1943). Prin toate aceste activităţi, tipul
format a dobândit şi aptitudini de carne;
- etapa a treia, după 1944, a urmărit procesul de perfecţionare a tipului iniţial, practicându-se
infuzii cu Merinosul de Stavropol, Merinosul Caucazian şi Groznesk. Scopul a fost
ameliorarea unor însuşiri calitative ale lânii, ca: lungimea şuviţelor, gradul de extindere a lânii
pe abdomen, randamentul la spălare. Pentru îmbunătăţirea rezistenţei organice şi evitarea
consangvinizarii,s-au făcut încrucişări şi cu Merinosul transilvănean. După 1958 s-a trecut la
creşterea pe baza de linii şi familii, iar în anul 1971 s-a recurs la infuzia cu Merinosul
Australian, pentru îmbunătăţirea în continuare a lungimii, omogenităţii şi mătăsozităţii lânii.
Astfel, Merinosul de Palas devine o rasă mixtă, cu lână fină, precocitate pronunţată şi
aptitudini bune pentru producţia de carne.
Însuşiri morfoproductive. Tipul în care se încadrează rasa este mixt, de lână fina-
carne, conformaţia corporală este armonioasă cu format mezomorf; capul are profilul uşor

2
convex, iar berbecii au coarne puternice, spiralate; gâtul prezintă o salbă cu 1-3 cravate de
mărime mijlocie; greutatea corporală a berbecilor este de 99,8-103,2 kg, talia la grebăn este de
68-70 cm, lungimea trunchiului 72 cm, cu linia spinării dreaptă, crupa lungă şi orizontală;
lărgimile înregistrează 24 cm la piept şi 26 cm la crupă; ugerul este voluminos; trunchiul
prezintă rezerve de piele (mici pliuri), vizibile după tundere; membrele au osatură puternică,
perimetrul fluierului de 9,7 cm, cu aplomburi în general corecte.
Lâna este de culoare albă, cu desimea, uniformitatea, elasticitatea şi usucul de bună
calitate; producţia de lână atinge 6-8 kg la oi (cu maxima de 16 kg) şi 12-14 kg la berbeci (cu
maxima de 24 kg); randamentul la spălare al lânii este de 50-55%; lungimea lânii este de 7-9
cm, iar fineţea este cuprinsă între 20-22,5 microni; suviţele sunt prismatice, cusătura cojocului
este foarte bine încheiată, iar lâna are o foarte bună extindere pe corp.
Producţia de carne este considerată bună, în special datorită precocităţii ridicate, a
calităţii carcaselor şi a cărnii; sporul mediu zilnic este de peste 200 g (între 2 şi 15 luni sporul
mediu zilnic înregistrat variază între 250-185 g/zi), cu un consum mediu de 4,2-5,3 U.N. pe
kg spor (în acelaşi interval de vârstă, între 2,40-13,19 U.N./1 kg spor); randamentul la
sacrificare al oilor adulte este de 48%, iar la batalii de 3 ani, de 52%.
Deoarece producţia de lapte nu a constituit obiectul unor direcţii de selecţie pentru
această rasă, aceasta se caracterizează printr-o mare variabilitate. Totuşi, potenţialul lactogen
ridicat al oilor cu o condiţie bună de întreţinere, permite creşterea a doi miei gemeni;
producţia de lapte care este estimată la 130-160 l lapte (10-160 l lapte)/132 de zile de lactaţie;
după înţărcarea mieilor, oile se mulg 40-60 de zile, ceea ce permite obţinerea a 10-15 kg de
lapte marfă.
Indicii de reproducţie: fecunditate 92-96%, prolificitate 111,3-128%, miei înţărcaţi pe
oaie- 1,06 capete. Greutatea corporală a mieilor (femele, fătări simple) este de 5-6 kg la fătare,
23-25 kg la 3 luni, 34-36 kg la 6 luni, 4l-43 kg la 9 luni, 50 kg la l2 luni şi de 57,5-62 kg la
vârsta adultă.
În perspectivă această rasă va fi crescută pentru îmbunătăţirea producţiei de lână şi
carne, precum şi ridicarea potenţialului productiv la ovinele de câmpie de sud-est a ţării şi
Dobrogea. Este necesară susţinerea activităţilor de selecţie şi ameliorare a producţiei de lapte,
dar şi îmbunătăţirea unor indici de reproducţie (prolificitatea), mai slab exprimaţi. ICDCOC
Palas Constanţa a furnizat zeci de ani reproducători pentru ameliorarea efectivelor de ovine
din zona de câmpie a ţării. În prezent, datorită schimbării direcţiilor de creştere şi exploatare a
ovinelor din România către producţiile de carne şi lapte, s-a produs o diminuare a efectivelor
acestei rase, aceasta existând în patronomiul genetic al ICDCOC Palas într-un nucleu de 500
capete aflat în vârful piramidei ameliorării, pentru care s-a elaborat un program de conservare
genetică.

3
12.2.2. Rasa Merinos transilvanean Cunoscut şi sub denumirea de “Merinosul de vest”, rasa
deţine circa 30% din totalul ovinelor Merinos din România, fiind răspândită în câmpia de vest
a ţării. S-a format prin încrucişări de transformare dintre oile locale Ţigaie, Ţurcană şi metişii
acestora cu Merinosul Negretti şi Merinosul Rambouillet, iar mai târziu şi în mică măsură cu
Merinosul precoce german şi Merinosul unguresc de pieptene.

Rasa se exploatează în principal pentru

producţia de lână, cu tendinţe şi spre cea
de carne. Datorită originii multirasiale, a
factorilor de mediu extrem de variabili şi a
inexistenţei unor activităţi de ameliorare în
masă (până în 1950), chiar şi în prezent
rasa se caracterizează printr-o mare
variabilitate fenotipică şi productivă.
Pentru ameliorarea Merinosului
transilvănean, după 1950 s-a iniţiat un
important program de ameliorare prin
selecţie, încrucişări de ameliorare cu
Merinosul de Stavropol, Merinosul
Grosnesk şi mai recent, cu Merinosul australian şi Merinosul de Palas, acţiuni însoţite de
îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi alimentaţie.
Ca urmare, în decursul timpului s-au format două tipuri distincte în cadrul rasei: unul
de şes (în zona Sălajului), cu precocitate şi masivitate mari şi altul de coline, rezistent la
precipitaţii, cu o producţie de lână mai mică şi mai puţin masiv.
Însuşirile morfo-productive: formatul corporal este mezomorf, cu talie mijlocie de 58-
60 cm la femele şi 62-65 cm la berbeci; lungimea corpului este egală cu înălţimea, lărgimea
la piept este de 17 cm, iar la crupă de 16 cm. Oile sunt în majoritate ciute, iar berbecii prezintă
coarne puternice, răsucite în spirală. Gâtul are “salbă” şi 2-3 cravate. Membrele sunt relativ
scurte, perimetrul fluierului este de 7,5 cm, iar aplomburile în general, corecte. Rezervele de
piele sunt uneori moderate, deşi pot apărea produşi cu foarte multe pliuri cutanate, consecinţă
a atavismului de la rasa Negretti. Greutatea corporală este relativ redusă (datorită tardivităţii
mari a rasei): la naştere greutatea corporală medie este de 3,5 kg, iar la vârsta adultă de 45 kg
la oi şi de 65 kg la berbeci.
Culoarea lânii este albă, cu jarul de pe extremităţi alb, la puţine exemplare întâlnindu-
se “stropituri”, culoarea dominantă fiind funcţie de a raselor materne participante. Producţia
de lână este de 5-10 kg la berbeci (cu maxima de 16-18 kg) şi de 3-7 kg la oi. Fineţea lânii
este de 22-24 microni, omogenitatea este mediocră, lungimea de 5-8 cm (media de 6,10 cm),
cu 5-8 ondulaţii/cm, desimea de 6000 foliculi/cm2, cu suviţe prismatice şi cu o extindere în
general bună. Randamentul la spălare de 33-44%.
Producţia de carne la această rasă este în general bună, dar mai scăzută ca la
Merinosul de Palas. Sporurile medii zilnice realizate la îngrăşarea semiintensivă si intensiva
sunt de 170-220 g, cu un consum mediu de 5,7-6 U.n./kg, iar randamentul la sacrificare este
de 49-50%.
Productia de lapte in circa 4-5 luni de lactatie este de 60-70 l (14-158 l), din care peste
80% este consumata de miel, iar restul reprezinta laptele marfa.
Insusirile de reproducţie sunt bine evidentiate, cu fecunditatea de 95-98% si
prolificitatea 115-120%.
In pespectiva, se prevede corectarea si consolidarea insusirilor calitative ale lanii si
masivizarea corporala prin selectie in sine sau inscrucisare cu berbeci Merinos de Stavropol,
Australian, Merinofleisch, Merinos de Palas, pentru a fi exploatata in directia productiei de
lana-carne; concomitent, se va utiliza pentru ameliorarea ovinelor locale Spanca si Tigaie din
zonele de deal si podis ale tarii noastre.

4
12.2.3. Spanca. S-a format prin incrucisarea oilor Tigaie cu berbeci Merinos, in timpul
transhumantei. Este o populatie de tranzit de la oile cu lana semifina la cele cu lana fina,
neconsolidata genetic. Sunt raspandite in Dobrogea, estul Munteniei, sudul Moldovei, iar mai
recent, s-au extins in Transilvania si Banat.
Prin “Spanca ameliorata” se denumeste tipul de oaie cu lana fina obtinuta prin selectie,
potrivirea perechilor si imbunatatirea conditiilor de crestere si hranire, caracterizata printr-o
relativa stabilitate genetica.
Însuşirile morfo-productive: formatul corporal este dolicomorf, mai larg şi mai descins
faţă de Ţigaie, cu talia de 62-64 cm, lungimea corpului de 67-68 cm, lărgimea pieptului de 17
cm şi a crupei de 16 cm, iar a fluierului de 8 cm. Rezervele de piele sunt reduse, iar extinderea
lânii este mediocră.
Tipul morfo-productiv este mixt: lână-carne-lapte. Este o rasă cu o bună rusticitate, mobilitate
şi capacitate de combinabilitate prin încrucişare atât cu Merinosul, cât şi cu rasele de carne.
Spanca ameliorată este mai masivă şi are o producţie de lână mai mare, iar Spanca
neameliorată (comună) are producţii mai apropiate de cele ale Ţigăii.
Producţia de lână este de 2-3 kg sau 3,4-4,2 kg la oi, în funcţie de gradul de ameliorare
a populaţiei şi de 4,6-6,8 kg la berbeci, cu un randament la spălare de 38% la femele şi 40% la
berbeci. Fineţea lânii este de 24-29 microni, lungimea şuviţei este de 8-12 cm cu 4-5
ondulaţii/cm, desimea de 3500-4000 foliculi/cm2.
Producţia de lapte este de 80-100 litri în 5-6 luni de lactaţie, din care rămâne o
producţie de lapte marfă de 30-35 de litri. Fecunditatea este de 95-98%, prolificitatea 114-
120%, iar natalitatea de 96%.
Greutatea femelelor este de 3 kg la naştere, 20-22 kg la 3 luni, 32-34 kg la 12 luni, 40-
42 kg la 18 luni şi 40-45 kg la vârsta adultă; berbecii adulţi au în jur de 60-65 kg. Sporul
mediu zilnic este de 170-200 g, iar consumul specific este între 5,8-6,1 U.n./kg, randamentul
la sacrificare fiind de 48-50%.
În perspectivă, va fi ameliorată tot în direcţie mixtă carne-lână-lapte, prin încrucişări
de absorbţie cu Merinos de Palas, Merinosul transilvănean, Ile de France, Texel,
Merinofleisch. Se urmăreşte astfel creşterea indicilor corporali, îmbunătăţirea aptitudinilor
pentru producţia de carne şi a însuşirilor ce influenţează calitatea lânii.

5
12.2.4. Rasa Ţigaie . Este una din cele mai vechi rase de ovine şi provine din forma primară a
oilor cu lână groasă şi mixtă; strămoşul comun este oaia de stepă, domesticită la sud-est de
Marea Caspică. Această rasă reprezintă aproximativ 25-30% din efectivul total de ovine din
ţara noastră. Acoperă regiunile de câmpie, de deal şi podiş şi într-o mai mică măsură, zonele
submontane şi montane.

În urma transhumanţei, în decursul timpului s-au conturat

două tipuri, diferenţiate în funcţie de arealul de creştere:
unul de şes, mai numeros şi mai masiv, cu însuşiri
productive (lână şi carne) mai valoroase, şi altul de
munte.

Însuşirile morfo-productive: rasa se încadrează în tipul morfoproductiv mixt lână

semifină-lapte-carne, cu conformaţie corporală mezomorfă, constituţie robustă, rusticitate,
rezistentă pronunţată şi o bună capcitate de încrucişare cu rasele Merinos sau cu cele de carne.
Talia este de 54-61 cm la oi şi 65-68 cm la berbeci, lungimea corpului de circa 70 cm,
perimetrul toracic de 20 cm, iar al crupei de 19 cm. Trunchiul, ca aspect, se încadrează într-o
formă intermediară tipului lapte-lână semifină şi lână semifină-carne. Greutatea corporală
medie este de 3-4,5 kg la naştere, 20-22 kg la 3 luni, 32-34 kg la 6 luni, 37 kg la12 luni, 40-42
kg la 18 luni şi 45-47 kg la vârsta adultă. Membrele sunt potrivit de lungi, perimetrul
fluierului este de 7,8 cm, iar aplomburile sunt în general, corecte. Ugerul este de mărime
mijlocie şi are o formă globuloasă. Tipul de Ţigaie de munte are o dezvoltare corporală mai
redusă şi dă producţii de lapte şi carne mai mici cu 10-15%, comparativ cu Ţigaia de şes.
Rasa nu are rezerve corporale de lână, iar extinderea lânii pe corp este mediocră. Lâna
este semifină, uniformă, cu o lungime medie cuprinsă între 11,30 cm (Ţigaia de şes) şi 11,62
cm; şuviţele au forma de trunchi de con, iar cusătura este în rânduri, destul de bine încheiată;
numărul de ondulaţii este de 3-4 cm liniar, iar fineţea medie a lânii variază între 31-33
microni (spata) şi 33-36 microni (coapsa). Producţia medie de lână este de 2-3,5 kg la oi şi de
3-4,5 kg la berbeci, iar randamentul la spălare este de 50-55%.
Ţigaia de şes produce o cantitate mai mare de lapte, datorită calităţii superioare a păşunilor
(comparativ cu cele de munte) şi a precipitaţiilor mai reduse. Lactaţia durează în medie 160-
200 zile, cu o producţie de lapte de 80-100 l, cu 6,3-7% grăsime şi 6,5% proteină.
Producţia de carne se consideră a fi moderată: tineretul, în sistem de îngrăşare
semiintensiv şi intensiv, realizează sporuri medii zilnice cuprinse între 150-180 g la vârsta de
3-6 luni şi de 120-130 g, după greutatea de 25-35 kg (consum specific de 5,8-6,3 U.n./kg), iar
randamentul la sacrificare este de 48%.
Indicii de reproducţie înregistraţi sunt: fecunditatea 93-98% şi prolificitatea 105-114%.
Varietăţile rasei Ţigaie
Varitatea albă sau bela. Are atât lână cât şi extremităţile corporale de culoare albă. Ca
particularităţi de culoare pot apărea mici zone pigmentate. În cadrul rasei este reprezentată de
un efectiv redus.
Varietatea bucălae. Are lâna de culoare albă, iar extremităţile corporale de culoare brună de
diferite nuanţe; are aptitudini deosebite pentru producţia de carne. La naştere mieii au o robă
tranzitorie, fumurie de diferite nuanţe, ce dispare după vârsta de 2-3 luni; pigmentaţia se va
pastra, pe tot parcursul vieţii, numai la nivelul extremităţilor.
O robă foarte pigmentată la naştere ne indică faptul că individul respectiv va avea la
vârsta de adult fibre pigmentate în cojoc, ceea ce ne obligă să-l repartizăm pentru carne.
Această varietate cuprinde efectivul cel mai bine reprezentat numeric al rasei. Se pretează mai
bine la exploatarea în direcţia producţiei de carne şi mai puţin pentru lână, aceasta fiind mai
groasă, mai aspră şi mai puţin ondulată, comparativ cu celelalte varietăţi.

6
 Varietatea ruginie. Are lâna albă, iar jarul de pe
extremităţi de culoare castanie de nuanţe diferite. La
naştere şi roba poate fi pigmentată ruginiu, în acest
caz jarul de pe extremităţi va avea o nuanţă mai
închisă. Această varietate are aptitudini mai
pronunţate pentru producţia de lapte, iar lâna este
mai lungă şi mai mătăsoasă, comparativ cu varietatea
bucalae.
Varietatea neagră. Are lâna şi jarul de aceeaşi
culoare, negru, lucru nedorit pentru industria textilă.
În perspectivă, Ţigaia va fi crescută şi ameliorată în rasă curată, activitate însoţită de o
selecţie riguroasă a materialului de reproducţie şi de îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi de
alimentaţie. Direcţia de ameliorare se va orienta către masivizarea corporală, alături de
îmbunătăţirea aptitudinilor pentru producţiile de carne şi lână, fără a fi neglijată producţia de
lapte. În acest scop se recomandă efectuarea unor încrucişări de tip infuzie cu rasele Suffolk,
Corriedale, Romney-Marsh şi Border-Leicester, pentru obţinerea unui tip de oaie cu lână
cross-bread şi cu aptitudini pronunţate pentru producţia de carne. Pentru obţinerea metişilor
industriali, se vor efectua încrucişări cu rasele Texel şi Suffolk.
Rasa Ţigaie de Ruşeţu a fost creată la SCPCO Ruşeţu, judeţul Buzău, în perioada anilor
1962-1985, prin încrucişarea oilor Ţigaie cu berbeci Corriedale şi Romney Marsh, urmată de
izolare reproductivă şi selecţie în direcţia sporirii producţiilor de lână semifină şi carne. A fost
omologată ca rasă în 1988.
Caracteristicile rasei: producţia de lână berbeci 6-8 kg, oi 4-5 kg; greutate corporală: berbeci
80-90 kg; oi 45-50 kg; sporul de creştere la miei 250-280 g/cap/zi; producţia totală de lapte
150-170 litri; prolificitatea 115-130%. Rasa Ţigaie de Ruşeţu a fost folosită la ameliorarea
producţiilor de lână, carne şi lapte la efectivele de ovine Ţigaie crescute în zona de influenţă a
staţiunii.

7
12.2.5. Rasa Ţurcană este cea mai mai veche rasă de ovine din ţara noastră şi provine din
Ovis vignei arkar. Se creşte din cele mai vechi timpuri pentru lână, lapte, carne şi pielicele, în
funcţie de varietate, în zonele submontane şi mai puţin în regiunile de deal. Reprezintă peste
45% din efectivul actual de ovine, fiind o rasă ce se caracterizează prin rusticitate, mobilitate,
rezistenţă la condiţiile grele de mediu, deci bine adaptată la condiţiile geoclimatice ale ţării
noastre.

Însuşirile morfo-productive: are o conformaţie corporală dolicomorfă, cu talia

mijlocie, de 55-65 cm la femele şi 61-75 cm la berbeci; lungimea medie a trunchiului este de
60-70 cm la oi şi 65-75 cm la berbeci; constituţia este robusă, în schimb nu se adaptează la
limitarea mişcării şi la întreţinerea în sistem de stabulaţie timp mai îndelungat. Greutatea
corporală poate varia în limite foarte largi, între 35-45 kg la oile şi 48-70 kg la berbecii adulţi;
la naştere mieii au între 2,5-3 kg, la trei luni 15-17 kg, la şase luni 23-26 kg, iar la 15 luni 28-
32 kg.

Producţia de lână este relativ redusă, între 2,2 kg la oi şi 3,2 kg la berbeci, dar există
efective valoroase, în special de Ţurcană albă, cu o producţie de peste 5 kg lână. Lâna este
groasă, formată din două categorii de fibre: 30% lungi şi groase, cu lungimea de 24 cm şi
fineţea de 56-58 microni şi 70% scurte şi subţiri, cu lungimea de 10 cm şi fineţea de 28-32
microni. Fibrele groase au 2/3 din grosimea lor măduvă. Şuviţele sunt conice, cusătura
descheiată, extinderea mediocră a lânii pe corp, mediocră. Lâna este utilizată cu precădere în

8
industria covoarelor, deoarece este aspră şi prezintă un luciu slab. Randamentul lânii la
spălare este de 65-70%.
Producţia de lapte este de 70-90 litri la condiţiile medii de întreţinere şi de peste 100
litri, cu maxima de 235 litri în 5-7 luni de lactaţie, în condiţii bune de întreţinere, cu 7%
grăsime şi 5,9% proteină.
Ţurcana neagră şi cea brumărie furnizează şi pielicelele de o bună calitate şi au în
acelaşi timp o bună capacitate de combinabilitate cu rasa Karakul. Ţurcana neagră şi brumărie
a participat, alături de Karakul, la formarea rasei Karakul de Botoşani.
Producţia de carne este nesatisfăcătoare, sporurile medii zilnice în condiţii de
îngrăşare atingând valori de 140-160 g/cap/zi, cu un consum specific de 7 U.n./kg.
Randamentul la sacrificare este de 46-48%. Indicii de reproducţie înregistraţi, sunt:
fecunditatea 96-97%, prolificitatea mai redusă, cu valori cuprinse între 103-107% şi
natalitatea de 99%.
Varietăţile rasei Ţurcană. În cadrul rasei se disting patru varietăţi:
- varietatea albă are lâna şi jarul de culoare albă şi uneori mici zone pigmentate pe
extremităţi. Este cea mai valoroasă varietate, cu cea mai importantă cantitate de lână şi o
dezvoltare corporală mare. Este răspândită în munţii Apuseni şi Făgăraş;
- varietatea neagră are lâna şi jarul de culoare neagră, uneori cu mici zone depigmentate pe
extremităţi. Se creşte îndeosebi pentru producerea de pielicele, prin încrucişări cu rasa
Karakul, în central şi nordul Moldovei;
- varietatea brumărie are lâna gri de diferite nuanţe, cu o dungă mediană mai deschisă. După
vârsta de 2 luni se decolorează transformându-se într-un alb murdar, culoarea brumărie
putând fi întâlnită numai pe extremităţi. Pielicica mieilor sacrificaţi la vârsta de 2-3 zile este
bine apreciată, iar prin încrucişări cu Karakulul, se obţin pielicele cu un buclaj mai valoros.
Zona predilectă de creştere este nordul Moldovei;
- varietatea raţcă este de culoare albă sau neagră, iar coarnele sunt răsucite în formă de
tirbuşon şi lâna este mai lungă. Se creşte în număr redus în estul Banatului.
În perspectivă această rasă se va dezvolta numeric (în special varietatea albă) şi va fi
ameliorată prin selecţie în direcţia sporirii cantităţii de lapte, precum şi pentru masivizarea
corporală. Pentru realizarea acestor obiective, dar şi pentru îmbunătăţirea indicilor de
reproducţie, se pot face încrucişări de infuzie cu rasele englezeşti cu lână lungă: Drysdale,
Lincoln, Border- Leicester, dar şi cu Awassi şi Romanov.

9
12.2.6. Rasa Karakul de Botoşani Provine din Karaculul crescut in zona de deşert Buhara
din Uzbekistan, caracterizată printr-un climat excesiv continental, cu temperatura aerului de
40-48oC vara şi de (-38)-(-44)0C iarna, cu precipitaţii atmosferice anuale de 100 ml, iar
umiditatea aerului de 60 %. În ţara noastră primele efective din această rasă au fost introduse
încă din anul 1910 (un lot de 160 indivizi din Buhara), mai apoi importându-se în număr mai
mic şi din Austria, Germania şi fostul U.R.S.S.

Rasa s-a format în Staţiunea Popauţi din judeţul Botoşani, prin încrucişări dintre oile
Ţurcană neagră şi brumărie, cu berbeci Karakul, acţiune continuată de o selecţie riguroasă.
Populaţia de ovine rezultată, mai robustă, rezistentă şi mai masivă, a fost omologată în anul
1988 ca şi “Karakul de Botoşani” şi prezintă urmatoarea structură de culoare: 75% negru,
15% brumăriu, 10% cafeniu, sur, alb şi alte culori.
Însuşirile morfo-productive: rasa prezintă unele particularităţi, ca: urechi mari şi
atârnânde, capul are profil convex, linia superioară a corpului este convexă şi ascendentă
anteroposterior, coada este lungă şi lată, prezintă depozit de grasime la bază, iar partea
terminală este de forma literei “S”. Dezvoltarea corporală este mijlocie: talia la femele este de
65 cm, lungimea trunchiului de 70 cm, lărgimea pieptului 18 cm şi a crupei 17 cm. Greutatea
corporală variază între 40-45 kg la oi şi 70-80 kg la berbeci.
Direcţia principală de exploatare este producţia de pielicele, care în proporţie de peste
80% este de calitate superioară, iar suprafaţa pielicelelor 1 200-1 600 cm2. Producţia totală de
lapte prezintă o mare variabilitate şi este în medie de 70-80 l lapte/oaie.
Producţia medie de lână este de 1,8-2,5 kg, asemanatoare cantitativ şi calitativ cu a
Ţurcanei. Producţia de carne nu reprezintă o direcţie de selecţie în cadrul lucrărilor de
ameliorare a rasei, deoarece se cunoaşte faptul că animalele cu precocitate pronunţată produc
pielicele de o calitate inferioară.
În cadrul rasei s-au diferenţiat mai multe varietăţi de culoare: neagră (arabi, cea mai
numeroasă), brumărie (shiraz), cafenie (komor sau kombar), sur-antic (aguti) şi albă (issyk-
kull); în cadrul diferitelor variante de încrucişare pot să apară şi alte varietăţi de culoare:
guligaz (roz-cenuşiu) şi briliantie (un amestec de fibre albe şi maron).
În perspectivă, ca şi în prezent, zona de creştere a rasei va fi centrul şi nordul
Moldovei. Rasa a fost şi este folosită în zona de influenţă a Staţiunii Popăuţi din judeţul
Botoşani pentru ameliorarea calităţii pielicelelor de culoare brumărie şi neagră, precum şi
pentru multiplicarea liniilor noi de culoare în cadrul crescătoriilor particulare. Creşterea se va
face în rasă curată, dar se vor practica şi încrucişările industriale cu rasa Ţurcană. Obiectivele
selecţiei vor fi: calitatea buclajului, creşterea suprafeţei utile a pielicelelor, diversitatea
coloritului, creşterea fertilităţii, etc.

10
12.2.7. Tipuri locale de ovine formate şi în curs de formare
Linia de ovine Merinos de Suseni-Vaslui s-a format prin participarea mai multor rase de tip
Merinos; acţiunea a debutat în 1968, având ca obiectiv formarea unei populaţii de ovine de tip
Merinos cu lână extrafină şi un grad accentuat de alb, adaptată condiţiilor de deal şi podiş din
Moldova; linia a fost omologată în anul 1988. Linia maternă a fost reprezentată de oile mame
rezultate din încrucişările dintre Merinosul de Stavropol (25%), Merinosul de Transilvania
(25%) şi Merinosul de Palas (50%); pe linie paternă s-a utilizat Merinosul Australian.
Populaţia rezultată prezintă următoarea pondere de participare a raselor parentale: Merinos
Australian 66%; Merinos de Palas 17%; Merinos de Transilvania 8,5%; Merinos de Stavropol
8,5%.
Direcţia principală de exploatare este producţia de lână fină, aspectul corporal şi
conformaţia sunt armonioase, iar rezistenţa organică şi adaptabilitatea la condiţiile de mediu
din zonele de deal şi şes sunt deosebite. Greutatea corporală a oilor este de 50-55 kg, iar a
berbecilor, 90-110 kg. Producţia medie de lână este de 5-7 kg la oi şi de 9-11 kg la berbeci,
fineţea este de 20-21 microni, lungimea relativă de 8-10 cm şi prezintă 7-8 ondulaţii/cm
liniar; randamentul lânii la spălare este de 55%. Oile aparţinând liniei Merinos de Suseni
prezintă anestrus sezonier redus, ca urmare ele pot fi folosite la reproducţie pe tot parcursul
anului; indicii de reproducţie: prolificitatea 125-130% şi fertilitatea 96%.
Tipul de oi cu lână fină de Bod este o populaţie cu reproducţie închisă care s-a creat
începând din anul 1952, din încrucişarea oilor Ţigaie de Covasna cu berbeci Merinos de Palas
până la a doua generaţie, urmată de împerecherea metişilor între ei şi o singură infuzie cu Ile
de France. Rasa se caracterizează printr-o bună rusticitate şi adaptabilitate la păşunatul alpin
în zone cu precipitaţii atmosferice ridicate. Are o greutate corporală de 44-48 kg la oi, cu o
producţie de lână de 4-4,5 kg şi cu o finţe a fibrei de 25 microni, lungimea fibrei de 9 cm şi cu
desimea de 4500 foliculi/cm2. Randamentul la spălare al lânii este de 52%. Materialul
biologic al rasei este răspândit în zona de formare.
Tipul de Rusetu s-a format la SCPCO Rusetu, din încrucişarea complexă a oilor Ţigaie
ruginie cu berbeci din rasele Romney-Marsh şi Corriedale, urmată de împerecherea metişilor
între ei. Tipul aparţine tipului mixt de lână crossbreed-carne-lapte; oile au o greutate corporală
de circa 60 kg, berbecii de 100 kg şi o producţie medie de lână de 5 kg şi respectiv 10 kg, cu
fineţea de 28-32 microni, lungimea şuviţei de 14-16 cm şi randamentul la spălare de 56 %.
Prolificitatea este de 130 %, iar randamentul la sacrificare al tineretului la îngrăşat de cca. 51
%.
Tipul de lapte Palas s-a constituit la ICPCOC Palas-Constanţa, acţiune iniţiată din anul 1973
prin importul din Israel a unui nucleu de rasă Awassi, apoi, în 1975, a unui alt import de
reproducători de rasa Friza din Germania; aceştia au fost utilizaţi la încrucişări cu ovine locale
(Merinos de Palas şi Spanca), urmărindu-se conservarea şi consolidarea însuşirilor valoroase
pe un genotip sintetic, scopul fiind formarea unei linii de ovine cu potenţial lactogen ridicat şi
capacitate mare de adaptare la condiţiile de mediu din ţara noastră.
Efectivul a evoluat genetic izolat reproductiv (s-a urmărit evitarea unei
consangvinizări strânse) şi s-a practicat selecţia direcţională progresivă pentru producţia de
lapte. Tipul nou creat prezintă următoarea asemănare genetică cu rasele parentale: Friza 58%,
Merinos de Palas 22%, Awassi 13%, alte rase 7%.
Exteriorul este caracteristic ovinelor de lapte, cu format corporal piriform şi
conformaţie armonioasă. Dezvoltarea corporală este bună, oile având în medie 55 kg, iar
berbecii 75 kg; înălţimea la grebăn este de 67 cm la oi şi 83 cm la berbeci; greutatea la fătare
este de 3,4-4,5 kg. Producţia medie de lapte în 225 zile de lactaţie este de 170-180 l lapte, cu
5,8% grăsime şi 6,6% proteină. Lâna este semifină (fineţea este de 28-32 microni), producţia
obţinută fiind de 2,8 kg la oi şi 3,5 kg la berbeci; se înregistrează un randament la spălare al
lânii de 62%. Fecunditatea este de 90%, prolificitatea 127% şi natalitatea 94Prezentăm în
continuare cele mai importante rase de ovine de pe glob.

11
 12.3. Rasele de ovine din alte ţări
12.3.1. Rasele de ovine din Rusia. Sunt în număr de 50 şi în general se încadrează în tipul
raselor cu profil mixt. Între cele mai importante rase, enumerăm:
- rasele cu lână fină: Merinos de Stavropol, Merinos Caucazian, Merinos Groznensk, Merinos
Askanian, Merinos Sovietic, Arharomerinos, Merinosul precoce;
- rasele cu lână semifină: Ţigaie, Kuibisev, Daghestan de munte, Gorikov, Gruzina;
- rasele carne-lână: Merinos precoce şi Nord Caucazian;
- rasele de carne-grăsime: Gissar, Djaidjara, Saradjin, Edilbaev, Mihnovsk;
- rasele de pielicele: Karakul, Sokolsk, Resetilov, Malici;
- rasele de blănuri şi cu bună prolificitate: Romanov, Kulundin.
Principalele caracteristici ale acestor rase sunt prezentate în anexa l.

12.3.2. Rasele de ovine din Anglia. Sunt şi ele în număr de peste 50, specializate într-o
proporţie de peste 80% pentru producţia de carne, fiind folosite mai ales ca material
ameliorator. În funcţie de lungimea lânii, rasele de oi din Anglia se pot clasifica în: rase de oi
cu lână lungă, rase de oi cu lână scurtă şi în rase de munte:
- rase de munte: Cheviot, Blackface, Scottish, Shetland, etc;
- rase cu lână lungă (peste 10 cm): Lincoln, Leicester, Border-Leicester, Romney-Marsh,
Costwold;
- rase cu lână scurtă (sub10 cm): Southdown, Suffolk, Shropshire, Hampshire, Oxforddown,
Dorsethorn.
Caracteristica generală a acestor rase este precocitatea şi prolificitatea ridicată,
aptitudinile deosebite pentru producţia de carne (randament superior la sacrificare, carcase de
bună calitate) şi o bună capacitate de adaptabilitate, mai ales la climatul oceanic.
Caracteisticile acestor rase sunt prezentate în anexa nr.2.

Cheviot

Blackface

12
Shetland

Scottish

Lincoln Leicester

Border Leicester Romney Marsh

13
Southdown Suffolk

Hampshire

14
12.3.3. Rase de ovine din Franţa. Ca şi în Anglia, în Franţa exploatarea ovinelor este
îndreptată cu precădere spre producţia de carne, paralele cu cea de lapte şi lână. În special
producţia de lapte serveşte la obţinerea a numeroase sortimente de brânzeturi de calitate
superioară, atât de solicitate pe piaţa franceză şi internaţională. În funcţie de direcţia
principală de exploatare, rasele de ovine din Franţa se pot clasifica în:
- rase de ovine exploatate pentru producţia de carne şi lână fină: Ile de France, Merinosul de
Soissonais, Charmoise, Texel, Mouton Charollais, Berrichon du Cher, Mouton Vandeen;
- rase de ovine exploatate pentru producţia de lapte: Lacune, Larzac, Brousses de P rovence,
Laruns, Basque, Bastelicaccia, Broccio. Caracteristicile lor sunt prezentate în anexa nr.3.

Ile de France Texel

Mouton Charollais Berrichon du Cher

Lacaune Basque

15
12.3.4. Rase de ovine din Germania. Cele mai numeroase rase de ovine din Germania
aparţin tipului morfoproductiv mixt carne-lână, dar şi pentru producţia de lapte, dintre care
cele mai importante sunt: Merinolandschaf, Merinofleisch, German Texel, Oile germane cu
capul alb, Oile germane cu capul negru, Oile germane de lapte (Friza).
Caracteristicile lor sunt prezentate în anexa nr.4.

Merinofleisch

Merinolandschaf

German Texel

12.3.5. Rase de ovine din Australia şi Noua Zeelandă. În aceste ţări exploatarea ovinelor
este îndreptată cu precădere spre producţia de lână fină, astăzi orientarea producţiei făcându-
se în paralel şi pentru producţia de carne şi lână semifină de tip crossbred: Merinos australian,
Polwarth, Corriedale. Caracteristicile acestor rase sunt prezentate în anexa 5.

16
Merinos australian

Polwarth Corriedale

12.3.6. Rasele de ovine din alte ţări. De o importanţă universală sunt şi rasele Merinos
american, Finnish-Landrace, Awassi, ale căror caracteristici sunt prezentate în anexa nr.6.
Karakul este o rasă ce s-a format în Asia Centrala şi de Sud-Vest, de unde a fost răspândită
pe un areal extrem de vast, de către arabi. O altă variantă susţine că formarea rasei se
datoreşte încrucişării oilor negre cu coada lungă, cu cele afgane cu coada grasă. Producţia
principală o constituie pielicica mielului sacrificat la 2-3 zile de la naştere. “Karakul”
înseamna “lac negru” sau “trandafir negru” iar rasa se mai numeşte Astrahan, Persan, Arabi,
Buhara. Culoarea neagră este predominantă (90-96%), dar există şi alte varietăţi de culoare:
brumărie sau Shiras; maron sau Kombar, Komor; arămie-roşcată sau Guligaz; sură cu vârful
buclelor aurii.

17
 Conformaţia caracteristică rasei atestă un format corporal dolicomorf, cu aspect
piriform. Profilul este berbecat, iar urechile sunt mari, purtate atârnând. Baza cozii prezintă un
depozit de grăsime de 3-10 kg. Greutatea corporală este de 42-50 kg la oi şi de 55-70 kg la
berbeci. Peste 85% din producţia de pielicele este de calitate superioară. Lâna este mai fină ,
mai scurtă şi mai împâslită decât la Ţurcană, obţinându-se la tuns 1,8-2,5 kg cu un randament
la spălare de 55-60%. Producţia medie de lapte 50-55 l cu 7,8% grăsime, iar prolificitatea este
de 105-123%.
În ţara noastră berbecii Karakul se încrucişează cu oi Ţurcană, metişii obţinuţi având
pielicele bine apreciate. Se practică creşterea în rasă curată la SCPCO Popauţi-Botoşani, dar
prin încrucişări de ameliorare şi selecţie riguroasă, s-a obţinut rasa Karakul de Botoşani, aflată
în plin proces de consolidare genetică.

18
 Anexa 1

Caracteristicile raselor de ovine formate în fostul U.R.S.S.

Rasa Formare Greutate-kg Prod. lână-kg η Fineţe Lung. Rol

Oaie Berbec Oaie Berbec spălare -µ fibră România
-cm
Merinos ♀M.Novocaucazian X 65 100 5-6 8-10 45% 20-22 9-10 X.infuzie
Stavropol ♂Rambouillet, M.Palas,
M.australian M.Transilv.
Merinos M.NovocaucazianX 55- 90-120 7-8 9-11 - 20-22 8-9 X.infuzie
Caucazian M.Rambouillet, 60 M.Palas,
M.Askanian, M.Transilv.
M.Groznesk
Merinos M.Mazaev X M.aus., 50- 80-90 6-8 10-13 - 18-22 9-10 X.infuzie
Groznesk M.Stavropol, 55 M.Palas,
M.precoce M.Transilv.
Merinos M.Mazaev, 55- 80-90 6-7 10-14 - 22-23 8-9 Merinozare
Sovietic M.NovocaucazianX 60 Spanca din
Rambouillet,Stavropol,Groznesk, sudul ţării
Askanian,
Altai,M.precoce
Arharo- M.precoce, M.Rambouillet X 60- 90-110 6 10-11 - 24-26 6-7 -
merinos ♂salbatic Arhar 65
Askanian M.local X M.Rambouillet 60- 110- 6-7 14-17 - 20-22 8-9 -
65 130
Merinos M.precoce german 65- 100- 4-5 8-10 48-50 25-27 7 -
precoce XM.Stavropol, 75 110 %
sovietic Askanian,GrozneskAltai
Gissar În grupa oilor Kurdiuk,carne- 65- 90-95 1,5 1,5-2 - - 5-12 -
grăsime 75
Romanov Selecţia oilor cu lână groasă 45- 80-100 1,2 2,2 - 25- 1,5-2; X.infuzie
P%=250-350% 50 44-55 4-6. pt.↑ P%.

19
 Anexa 2

Caracteristicile raselor de ovine formate în Anglia

Rasa Formare Greutate-kg Prod. lână-kg Fineţe Lung. Rol

Oaie Berbec Oaie Berbec -µ fibră România
-cm
Lincoln ♀localeX 80- 130- 6-7 9-11 37-55 30-40 X.de infuzie cu
♂Dishley-Leicester 90 140 Ţurcană
Leicester Oi locale selecţionate 80- 120- 5-6 7-8 34-43 20 -
110 130
Border-Leicester Dishley X Cheviot 80 120 5-6 11-12 30-37 13-24 X.cu♀Spanca,pt.↑ P %
Romney-Marsh Oi localeXLincoln, 60- 70-100 4-5 6-7 32-35 13-15 X.cu♀Tigaie,pt.↑
Leicester,Costwold 70 precocitate şi prod.
lână
Southdown Oi locale selecţionate+ 65- 90-100 2-3 3-4 26-27 5-7 -
Consangvinizare,furajar 70
e stimulativă
Hampshire ♀locale X 70- 110- 3-4 5-6 25-29 8-10 -
♂Southdown 85 140
Oxforddown ♀Hampshire X 80- 130- 4-5 6-7 30-35 10-12 X.Ţigaie,Spanca,pt↑ca
♂ Costwold 90 140 lit.carcasă,pre-
Cocitate
Suffolk ♀localeNorfolk X 60- 110- 3-4 5-6 27 7-8 X.cu Ţigaia
♂Southdown 70 120
Dorsethorn Rasa de câmpie formată 80- 110- 3 5-6 29-31 9-10 -
prin selecţie 90 120
Cheviot ♀locale de munte X 50- 70-85 3 4-5 27-37 8-9 -
♂Lincoln, Leicester 60

Anexa 3

Caracteristicile raselor de ovine formate în Franţa

Rasa Formare Greutate-kg Prod. lână-kg Fineţe Lung. Rol

Oaie Berbec Oaie Berbec -µ fibră-cm România
Ile de France ♀Rambouillet X 60- 80-90 4-5 7-9 23-25 8 X cu oi Spanca
♂Leicester 65
Merinos ♀Rambouillet X 60- 100- 4-5 7-8 23 8 -
Soissonais rase englezeşti de carne 70 110
Berrichon du Cher ♀M.spaniole X 80- 100- 3,5 4-4,5 25-29 8-9 -
♂Leicester,Southdown 90 125
Mouton Charollais ♀Mouton de Pays X 80- 110- 3 4 27 - -
♂Leicester,Southdown 100 140
Lacaune Selecţie oi locasleX 45- 60-80 Specializată pentru producţia de lapte; producţia de
♂M.spaniol,Southdown 55 lapte/180 zile lactaţie=200-300 l, cu 7-8% grăsime
(din care, 80% lapte marfă).

20
 Anexa 4

Caracteristicile raselor de ovine formate în Germania

Rasa Formare Greutate-kg Prod. lână-kg Fineţe Lung. Rol

Oaie Berbec Oaie Berbec -µ Fibră-cm România
Merinolandshaf ♀flamandeX♂M.spa- 60-75 80-120 4-5 6-7 25-27 7-9 -
niol,francez,precoce
german,Leicester
Merinofleish Tip vechi M.precoce 65-75 80-120 4- 6-7 24-28 7-8 X de infuzie cu
germanX M.precoce francez 4,5 M.transilvănean,
Spanca
German Texel ♀locale din N-V, X 70-80 120- 3 4-4,5 33-36 - -
♂ Texel 140
Friza Selecţie ovine locale 40-45 80-90 3 5-6 33-37 10-15 X cu Ţurcană şi
Spanca

Anexa 5

Caracteristicile raselor de ovine formate în Australia şi Noua Zeelandă

Rasa Formare Greutate-kg Prod. lână-kg Fineţe-µ Lung. Rol

Oaie Berbec Oaie Berbec / fibră România
η spălare -cm
Merinos selectia M.spaniol şi a 38- 70-80 5-6 10-12 18-20-24/ 8-10 X de infuzie cu
australian M.Rambouillet de diferite 48 45-55% M.Palas,M.tran-
origini silvănean
Polwarth ♀ M.australian X 60- 80-100 4,5- 7-8 22-28/ 10-12 X cu Spanca
♂Lincoln 65 5 60-70%
Corriedale ♀ M.australianX♂Lincoln, 55- 85-100 4,5- 7-8 26-28 10-12 X cu Ţigaie
Border Leicester,Leicester, 65 5 /
Romney Marsh -

Anexa 6

Caracteristicile altor rase de ovine

Rasa Formare Greutate-kg Prod. lână-kg Fineţe Lung. fibră- Rol

Oaie Berbec Oaie Berbec -µ cm
Merinos Selecţie M.Rambouillet 50- 80-100 6-8 10-14 18-24 7-9 În lume la X cu
american +alim.suplimentară 60 rase de carne
Merinos ♀locale X ♂Negretti, M.de pieptene 40- 65-90 6-7 8-10 - - România,ame-
unguresc de francez,Rambouillet, 50 liorarea
pieptene M.german de carne M.Transilvania
Finnish Selecţia oilor scandinave cu co ad ă 55- 80-90 2,5 3-4 32-36 9-11 X trirasiale cu
Landrace scurtă 65 rase precoce
carne
Awassi Oi de lapte cu fesa grasă 55- 70-95 2-3 3-4 36-38 14-16 X de infuzie cu
65 Ţurcană

21