NUTRIŢIA ŞI ALIMENTAŢIA

1. Definiţia nutriţiei
• provine din cuvântul „nutrire”
• ştiinţa care descrie schimburile dintre organismul viu şi mediul înconjurător
prin intermediul alimentelor, în strânsă legătură cu factorii socio-economici,
condiţiile de igienă şi starea de sănătate sau de boală.
„Nutriţia optimă” este aceea care furnizează toate principiile dietetice,
calitative şi cantitative, în combinaţie echilibrată .
Scopul este acela ca organismul să poată face faţă tuturor situaţiilor de
„stress” exogen sau endogen ale vieţii, în stare fiziologică sau de efort prin
intermediul mecanismelor naturale homeostatice

2. Copilul şi nutriţia
La copil, aportul alimentar adecvat asigură echilibrul organismului şi
procesul normal de creştere şi maturare, ţinând seama de variabilele individuale
determinate de potenţialul genetic şi de numeroşi alţi factori ca: vârsta, sexul,
clima, zona geografică, activitatea fizică.
De aceea, definirea nevoilor nutriţionale care să ţină seama de toţi parametrii
implicaţi în echilibrul biologic al organismului copilului a constituit şi constituie o
preocupare fundamentală a nutriţiei la copil.

3. Nevoile nutriţionale
După aspectul individual şi populaţional al problemei se disting:
 Nevoia minimă
= limita aportului zilnic al unui principiu nutritiv dat sub care starea de sănătate a
individului nu este afectată.
= nevoia minimă a unui individ pentru un aliment specific capabil să-i menţină
funcţiile normale şi o stare de sănătate bună.
 Nevoia optimă – aportul zilnic al unui principiu nutritiv pentru asigurarea
unei stări optime de sănătate fizică şi psihică a individului (Ghisolfi, 1985).

1
4. Nevoile energetice
• La copil, nevoile energetice sunt calculate în funcţie de vârstă şi de numeroşi
factori (masa corporală, compoziţia corpului, mediul înconjurător, procesele
de creştere şi activitatea fizică).
• Valoarea energetică a alimentelor asimilate se exprimă în calorii mari,
kilocalorii sau în kilojouli, cu o echivalenţă de 4,184 Kj pentru o Kcal.
• Energia furnizată de metabolizarea principiilor nutritive, în funcţie de
coeficienţii de conversie, este următoarea:

• 1 g proteine = 4 Kcal. sau 16,736 Kj.

• 1 g lipide = 9 Kcal. sau 37,656 Kj.

• 1 g. monozaharid = 4,2 Kcal. sau 17,573 Kj.

• 1 g. polizaharid = 3,7 Kcal. sau 15,774 Kj

În mod practic, calculul nevoilor energetice aproximative se face în corelaţie cu

greutatea ideală pentru o anumită vârstă, înscrisă pe percentila 50% a greutăţii şi
nu în funcţie de greutatea actuală, ca unic caracter.
5. Creşterea
Energia necesară procesului de creştere corespunde sintezei ţesuturilor şi
depunerilor de grăsimi.
Pentru fiecare gram de proteină sintetizantă sunt necesare 5,65 Kcal. şi
pentru fiecare gram de grăsime depozitată 9,3 Kcal.
În medie, un plus de 1 g greutate corporală necesită 7 Kcal de energie
înmagazinată.
Cheltuielile energetice ale creşterii sunt foarte mari în primele 2 luni (32,8%
din tot consumul energetic sau 52 Kcal/kg/zi). Paralel cu reducerea ratei de
creştere, energia folosită în acest scop scade la 27 Kcal/zi între 2-6 luni şi la 11
Kcal/zi între 6-12 luni/
6. Activitatea fizică
Consumul energetic pentru activitatea fizică este redus în primele luni de
viaţă.
Sugarii agitaţi consumă 10-20 Kcal/kg/24 h.

2
 După vârsta de 6 luni - consum mediu de 25 Kcal/kg/zi, care suferă variaţii
individuale şi de la o zi la alta.
7. Compoziţa
Se recomandă ca aportul energetic să fie asigurat în următoarele proporții
din aportul caloric total:
• glucide (55-60 %),
• proteinele (12-15 %),
• lipidele ( 35-45 % ).
Mecanismul reglării aportului alimentar prin foame, operează după vârsta de 6
săptămâni.
Regimul hipocaloric se răsfrânge asupra creşterii în lungime şi greutate.
8. Nevoile de apă
La copil, nevoile de apă sunt mult mai mari ca la adult.
Nevoile recomandate de apă sunt:
 0-3 luni = 160-180 ml/kgc/24 h
 3-6 luni = 130-180 ml/kgc/24 h
 6-12 luni = 100-120 ml/kgc/24 h
Calculul nevoilor de apă se face ţinând seama de pierderile zilnice, de
aportul caloric şi de compoziţia regimului alimentar, în special în conţinutul de
proteine şi substanţe minerale.
La copil, pierderile de apă se fac prin piele şi plămâni (perspiraţie
insensibilă), în proporţie de 63-66 %, prin urină 17-23 % şi prin fecale 3-15 %.
Pierderile de apă sunt strâns legate de consumul energetic.
9. Tipuri alimentare de glucide
• Dizaharidele, sunt reprezentate de:
• Lactoză = glucoză + galactoză: este glucidul laptelui.
• Sucroza sau zahărul = glucoză + fructoză: se găseşte în sfecla de zahăr,
trestia de zahăr, fructe şi plante.
• Maltoza = glucoză +glucoză: produs intermediar de hidroliză al
amidonului.
• Monozaharidele sunt reprezentate de:
• Glucoză, zahăr simplu existent în unele fructe şi vegetale.
• Fructoza se găseşte în miere, vegetale şi fructe sau provine din
descompunerea zahărului

3
 • Galactoza rezultă din descompunerea lactozei
• Polimerii de glucoză
• Sunt un grup heterogen format din reziduuri de glucoză, în număr de 5-
100 legate în lanţ linear prin legături alfa – 1, 4 glucozidice.
• Polizaharidele
• Amidonul, compus din amiloză + amilopeptină. Se găseşte în legume şi
cereale.
• Glicogenul: este forma de depozitare a hidrocarbonaţilor în organismul
animal. Glicogenul se depune la ficat (3g/100g de ţesut) şi în muşchii
scheletici (5 g/100g de ţesut).
10. PROTEINELE
10.1Date generale
Proteinele sunt substanţe cuaternale, bogate în sulf şi fosfor ce intră în
structura citoplasmei şi a nucleului celular.
 sunt componente ale hemoglobinei, anticorpilor, enzimelor, factorilor
coagulării şi hormonilor.
 reprezintă 18-20 % din compoziţia organismului copilului.
 Proteinele alimentare cuprind 24 de aminoacizi esenţiali (indispensabili),
semiesenţiali şi neesenţiali.
 Aminoacizii esenţiali nesintetizaţi în organism sunt: leucina, izoleucina,
lizina, fenilalanina, metionina, treonina, triptofanul, valina şi numai la
vârsta sugarului histidina.
 Aminoacizii neesenţiali sunt: arginina, alanina, acidul aspartic, acidul
glutamic, glicina, prolina, serina, hidroxiprolina, taurina, asparagina,
glutamina, citrulina, cisteina, ornitina.
10.2Rolul proteinelor în organismul uman
 Vehiculează bilirubina, metalele (Fe, Cu, Zn, Ca, Co, I), metaboliţii şi gazele
în sânge.
 Intervin în schimburile hidrice din capilare, interstiţiu, celule.
 Menţin presiunea coloid-osmotică a plasmei şi echilibrul acido-bazic.
 Reprezintă substratul formării enzimelor şi anticorpilor.
 Determină rezistenţa la infecţii şi nereceptivitatea faţă de boli.
 Asigură longevitatea şi capacitatea de reproducere.
 Reprezintă fundamentul procesului de creştere şi dezvoltare.

4
10.3 Abateri de la raţia proteică recomandată
Scăderea aportului proteic la sugari şi la copilul mic produce încetinirea,
până la oprirea creşterii, scăderea sintezei enzimelor, a hormonilor polipeptidici şi
deficit imunologic. Manifestările carenţei proteice depind de raţia energetică.
Dacă aportul energetic este normal în carenţa de proteine, masa corporală a
copilului nu este afectată, deoarece energia se foloseşte la sinteza lipidelor.
10.4 Excesul de proteine de la o vârstă mică determină
 OBEZITATE
 BOLI CARDIOVASCULARE
 DIABET
 DISLIPIDEMII
11. LIPIDELE
11.1.Progrese ale modificărilor din alimentaţia copiilor
 Interes crescut în calitatea lipidelor alimentare din dieta copiilor
 Aportul alimentar de lipide în copilarie- reprezintă un determinant major al
creşterii
 Dezvoltarea sugarilor şi sănătatea lor pe termen lung- în relaţie directă cu
lipidele din alimentaţie
11.2. Selectarea lipidelor în primul an de viaţă- importanţă critică!
 Lipidele amplifică gustul alimentelor şi acceptabilitatea lor.
 Lipidele condiţionează textura, gustul şi aroma alimentelor
 Lipidele influenţează motilitatea gastrică şi intestinală, afectând saţietatea
 Lipidele din dietă aduc în organism acizi graşi esenţiali şi facilitează absorbţia
vitaminelor liposolubile.
11.3. Lipidele-ca sursă de energie
 Lipidele reprezintă jumatate din energia furnizată de laptele de mama sau de
orice formulă de lapte (45–55%)
 Constituie forma majoră de stocare a energiei în organism
 Energia din ţesutul adipos este de 7-8 ori mai mare decât cea din ţesuturile
care conţin glicogen sau proteine.
11.4. Interes crescut pentru lipide
 Implicate în dezvoltarea ţesutului nervos.
 Prin acizii graşi şi colesterol- lipoproteinele sunt parte a ciclurilor celulare.
 Intră în componenţa tuturor ţesuturilor.
5
 Sunt indispensabile pentru sinteza membranelor celulare.
11.5 Importanţa alimentaţiei materne
Triburile primitive practicau programe nutriţionale premaritale pentru
AMBII părinti:
 Nutriţie premaritală şi preconcepţie
 Spaţierea sarcinilor
 Oferirea unui anumit tip de alimente femeilor însărcinate şi care alăptau,
precum şi celor care se pregăteau să devină părinţi
11.6 Lipidele din peşte
 ACIZI GRAŞI CU LANŢUL LUNG OMEGA 3:
 eicosapentaenoic acid (EPA)
 docosahexaenoic acid (DHA)
 Importanţi în nutriţia sugarilor, previn ADHD, cancerul, bolile
cardiovasculare, demenţa.
11.7 DHA- acidul docosahexaenoic.
 Acid gras esenţial omega-3. Se găseşte în uleiul de peşte şi în alge.
 Puţine organisme îl sintetizează, sub acţiunea acidului alfa-linolenic.
 Lipidele materne conţin 0.34% DHA (din cantitatea totală de lipide),
cantitatea fiind în relaţie cu alimentaţia mamei.
11.8 DHA - ca supliment în sarcină şi lactaţie
DHA scăzut a fost asociat cu:
 Dezvoltare retiniană precară,
 Acuitate vizuală scăzută,
 Dezvoltare cognitivă improprie.
(dezvoltare limbaj si procesare informatii)
ISSFAL (International Society for the Study of Fatty Acids and Lipids)
recomandă 300 mg/zi de DHA în sarcină şi lactaţie, în timp ce la femei media
zilnică a consumului este de 45 mg -115 mg DHA.
11.9 DHA şi sistemul nervos central
 DHA şi ARA introduse în “infant formulas” de categorie “premium”.
 Formulele "convenţionale" conţin acid alpha-linolenic şi acid linoleic, care
sunt precursori ai DHA.
 S-a comparat funcţia cognitivă la copiii alimentaţi cu formule de lapte.

6
 DHA este cel mai important dintre acizii graşi esenţiali (polyunsaturated
fatty acids, PUFAs) din creier (40%) şi retină (60%). 50% din greutatea
membranei plasmatice neuronale este reprezentată de DHA.
 Deficienţa de DHA este asociată cu declinul cognitiv.
11.10 Surse de DHA
 Laptele de mamă
 Peşte, ulei de peşte, carne de vită, galbenuş de ou, alge.
 Nivelul de DHA şi ARA este în mod tipic mai ridicat la sugarii alimentaţi
natural, în comparaţie cu cei alimentaţi cu formule care nu conţin LCPUFA.
 DHA şi ARA trec de la mama la făt în ultimul trimestru de sarcină şi
contribuie la dezvoltarea creierului şi a retinei.
 La prematuri-acest transfer se opreşte brusc.
 Adăugarea de DHA şi ARA în formulele de lapte este benefică pentru
prematuri.
11.11 Necesităţile energetice
 În primele 4-6 luni de viaţă: lipidele contribuie, în proporţie de 40-60%, la
necesităţile energetice legate de creştere, dezvoltare, depozitarea grăsimilor.
 De la 6 luni la 3 ani, grăsimile vor reprezenta 30-35% din necesarul energetic,
în funcţie de activitatea copilului.
 Scăderea procentului de lipide din alimentaţie sub 25% nu este benefică.
 Se recomandă doar copiilor cu probleme de greutate.
11.12 Necesităţile energetice
 Efortul de a promova o alimentaţie sănătoasă, s-a ghidat pe importanţa
limitării cantităţii de grăsimi din alimentaţie, pentru a preveni bolile cronice
(cardiovasculare, obezitatea, diabetul de tip 2 şi unele tipuri de cancer)
 28–30% lipide, după 6–12 luni.
 Dieta săracă în grăsimi a mamelor care alaptează- duce la modificarea
compoziţiei laptelui şi la o rată de creştere necorespunzătoare pentru copil.
11.13 Lipidele
Majoritatea lipidelor din alimente sunt:
 - TRIGLICERIDE
 - COLESTEROL
 - FOSFOLIPIDE
Facilitează absorbţia vitaminelor liposolubile A,D,E,K.

7
Oamenii au nevoie în dieta de acizii graşi esenţiali:
 - Acidul Linoleic (prezent în legume)
 - Acidul Alfa-Linolenic (legume verzi, seminţe, nuci, ulei de rapiţă, soia)
11.14 Nevoile de lipide la copii
 Raţia dietetică recomandată sau raţia zilnică permisă, în raport cu vârsta este
de 3-6g/kgc/zi la sugar şi 25-40 % din raţia calorică totală, după vârsta de 1
an.
 Deficitul de lipide în raţia alimentară a sugarului reduce aportul energetic,
reduce absorbţia vitaminelor liposolubile perturbând procesul de creştere.
 Dacă aportul caloric este menţinut prin creşterea hidrocarbonatelor,se
produce creşterea fermentaţiei şi a osmolarităţii lumenului intestinal ce
atrage fluidele, determinând distensie abdominală şi diaree.
12. Fibrele alimentare
 Intră în alimentaţia sugarului de la vârsta de 4-5 luni. Ele reprezintă
conţinutul în lignină, celuloză şi hemiceluloză al alimentelor de origine
vegetală
 Principalele componente ale fibrelor alimentare sunt:
 celuloza.
 hemiceluloza.
 pectinele – polizaharide amorfe care se găsesc în peretele celular şi în
spaţiile intercelulare ale plantelor.
 lignina – substanţă nepolizharidică ce conţine o serie de compuşi ca
mucilagii, gume, amidon.
Rolul fibrelor alimentare în organism
 Creşterea greutăţii materiilor fecale şi accelerarea tranzitului intestinal
 Modificarea florei bacteriene intestinale cu reducerea numărului de
Bacteroides şi Bifidobacterii şi creşterea lactobacililor şi streptococilor.
 Eliminarea crescută de cationi (Na, K, Ca, Mg) în legătură cu acţiunea
chelatoare a fitaţilor prezenţi în special în învelişul grăunţelor de cereale.
 Legarea acizilor biliari.
 Creşterea excreţiei de grăsimi, proteine şi calorii prin materiile fecale odată
cu fibrele alimentare.

8
  Scăderea absorbţiei glucidelor prin prelungirea retenţiei alimentelor în
stomac şi prin formarea de geluri care scad rata de difuziune a glucozei prin
peretele intestinal
13. Substanţele minerale
 Mineralele sunt elemente biotic indispensabile funcţiilor vitale şi creşterii
organismului. Ele reprezintă 2,7-3 % din greutatea nou-născutului şi 4,3 %
din cea a adultului.
 Cea mai mare parte a mineralelor corpului se află în schelet.
 Substanţele minerale îndeplinesc rol structural (schelet, hemoglobină, suc
gastric, glande endocrine) şi rol reglator şi biocatalizator în organism
(menţinerea presiunii osmotice, reglarea activităţii sistemului nervos central,
miocardului, muşchilor, coagularea sângelui).
14. Oligoelementele
Sunt substanţe minerale existente în ţesuturi, în concentraţii mici sub 1
mg/kg.
Studiul oligoelementelor a permis cunoaşterea rolului şi metabolismului a
peste 27 de elemente prezente în organismul uman.
Exemple:
 Fierul – intră în structura hemoglobinei, mioglobinei şi a unor enzime
celulare. Nevoile sunt apreciate la 1 mg/kg/zi.
 Magneziul – participă la majoritatea proceselor biologice din organism,
nevoile fiind de 12mg/kg/zi.
 Zincul – participă la activitatea a peste 90 enzime cu rol în metabolismul
proteinelor, lipidelor, glucidelor şi acizilor nucleici. Nevoile sunt apreciate la
3-5 mg/zi la sugar.
 Cuprul este un component a numeroase metalo-enzime şi metalo-proteine.
Nevoile sunt de 0,08 mg/kg/zi la sugari.
 Seleniul – Nevoile recomandate sunt de 10-40 micrograme/zi la sugar.
15. Vitaminele
Vitaminele sunt factori de nutriţie bioreglatori, cu acţiune asupra
metabolismului în general şi în procesul de creştere.
Principala sursă de vitamine alimentare o reprezintă vegetalele, prin fructe,
zarzavaturi, cereale şi ulei. Alimentele de origine animală, care conţin vitamine
sunt: laptele, ficatul, carnea, rinichii, creierul şi ouăle.

9
 Vitaminele liposolubile:
Vitaminele A – intră în structura rodopsinei din bastonaşele retinei cu rol
esenţial în adaptarea la vederea nocturnă.
Vitamina D – participă la metabolismul fosfocalcic, reprezentând
precursorii derivaţilor activi cu rol hormonal
Vitamina E – exercită multiple roluri în organism, având acţiune
antioxidantă, scade permeabilitatea membranelor biologice, împiedică agregarea
trombocitelor, etc. Nevoile sunt apreciate la 5-10 mg/zi.
Vitamina K – participă la activarea factorilor II, VII, IX şi X, ai coagulării
şi a proteinei C.

Vitaminele hidrosolubile
Grupul vitaminelor B este format din 15 elemente hidrosolubile cu sursă
comună, care îndeplinesc funcţii de coenzime sau fac parte din componenţa
enzimelor care reglează metabolismului proteic, lipidic şi glucidic, intervin în
funcţia sistemului nervos, a glandelor endocrine şi în hematopoeză.
Vitamina Bl (tiamină) – are rol de coenzimă în mai multe reacţii de
decarboxilare oxidativă.
Vitamina B2 (riboflavină) – are rol în respiraţia tisulară
Vitamina B3 (niacină; vitamina PP) – face parte din structura unor
coenzime.
Vitamina B5 (acidul pantotenic) – intră în structura coenzimei A.
Vitamina B6 (piridoxină) – este considerată vitamina umorilor şi
comportamentului
Vitamina B8 (biotină) – face parte din structura unor enzime.
Vitamina B9 (acidul folic) – are rol de coenzimă în numeroase procese
metabolice.
Vitamina B12 (ciancobalamină) – are rol de coenzimă. Deficitul produce
anemie pernicioasă.

10
 ALIMENTAŢIA
1. Definiţie
Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusiv cu lapte de mamă în
primele 4-6 luni de viaţă.
Reprezintă alimentaţia ideală, laptele uman fiind alimentul cel mai fiziologic
cu următoarele calităţi majore:
 Asigurarea unei raţii echilibrate în principii nutritive şi a unei compoziţii
adaptate posibilităţilor de digestie ale copilului şi necesităţilor sale
nutriţionale.
 Protecţia antiinfecţioasă şi antialergică.
 Consolidarea legăturilor afective între mamă şi copil.
 Implicaţii economice importante.
2.Fiziologia lactaţiei - reglarea neurohormonală
Unul din aspectele majore ale alimentaţiei naturale este interacţiunea şi
angrenarea reflexelor materne cu cele ale nou-născutului.
1. Reflexul de secreţie sau prolactinic este un reflex declanşat de
stimularea mamelonului prin sucţiune, care declanşează printr-un reflex
neurohormonal, producerea de prolactină în lobul anterior al hipofizei, hormon
care stimulează şi menţine secreţia de lapte în glanda mamară. Cu cât suptul este
mai viguros şi mai complet, cu atât mai mult laptele se secretă.
2. Reflexul de ejecţie al laptelui este un reflex psihosomatic de care
depinde de fapt actul alăptării.
Reflexul de ejecţie poate fi inhibat de tensiunea emoţională, anxietate, stres,
reprezentând cea mai importantă cauză de insuficienţă a lactaţiei, sau stimulat de
un comportament al mamei dominat de încredere.
Alţi factori ce intervin în iniţierea şi menţinerea secreţiei lactate
 Pregătirea prenatală, în ultimele luni de sarcină, prin informarea mamei
asupra avantajelor alimentaţiei naturale, pregătirea sa zilnică în vederea
alăptării şi pregătirea mameloanelor.
 Evitarea, pe cât posibil, în cursul travaliului a anestezicelor ce scad secreţia
lactată.
 Iniţierea alimentaţiei la sân cât mai devreme posibil, când naşterea şi starea
mamei şi a nou-născutului o permit, preferabil în primele ore după naştere.
Nou-născutul va fi pus să sugă la ambii sâni, la fiecare masă şi după metoda

11
 „la cerere” pentru favorizarea secreţiei lactate. După cele două săptămâni de
acomodare, ritmul sugarilor se va autoregla; de asemenea prin creşterea
cantităţii de lapte secretate se va trece la alternarea sânilor la mese, şi se va
reduce numărul de mese.
 Odihna mamei – evitarea oboselii excesive, a stressului fizic şi psihic.
 Igiena: spălarea sânilor cu apă şi săpun o dată pe zi şi cu apă simplă înainte
de fiecare supt. Se va evita folosirea alcoolului şi a săpunurilor uscate care
favorizează apariţia ragadelor. Este necesar un sutien larg, cu bretele
inextensibile pentru a susţine greutatea sânilor, iar în interior se poate pune o
compresă absorbantă sau o batistă curată dacă laptele curge singur
 Dieta mamei care alăptează trebuie să fie variată, echilibrată, bogată în săruri
minerale şi vitamine şi cu un supliment de 500-600 Kcal/zi. Laptele este
important, dar nu trebuie să înlocuiască alte alimente esenţiale.
 Dacă mama nu consumă lapte şi produse lactate, va primi l g de calciu pe zi.
3. Compoziţia şi rolul fiziologic al laptelui uman
 Stadiul lactaţiei: în primele 5 zile de la instalarea lactaţiei, laptele uman
poartă numele de colostru şi are o compoziţie specifică; între ziua a 6-a şi a
10-a, glanda mamară secretă un lapte de tranziţie. Către sfârşitul primei luni,
secreţia lactată se stabilizează compoziţional.
 Colostrul comparat cu laptele matur, este mai vâscos, mai bogat în proteine
şi unele minerale (calciu), mai sărac în lipide, glucide şi unele vitamine.
 Lipidele, lactoza şi vitaminele cresc în timpul perioadei de tranziţie.
4. Aspectele lactaţiei la prematuri
 Naşterea prematură: influenţează compoziţia laptelui uman prin
imaturitatea fiziologică, metabolică şi endocrină a glandei mamare.
 Astfel, în primele 15 zile după naşterea prematură, laptele conţine proteine
cu 15-25% mai mult decât laptele secretat după naşterea la termen, lipide cu
40-50% mai mult, iar lactoza este cu 15% mai redusă. Aceste diferenţe
dispar la sfârşitul primei luni de lactaţie cu excepţia unor imunoglobuline,
care sunt în cantitate mai mare în laptele prematur şi se menţin cel puţin 3
luni.
 În cursul aceleiaşi mese, sugarul primeşte laptele iniţial – o secreţie apoasă
conţinând globule lipidice şi proteinice care trec prin dializa pasivă în

12
 canalele galactofore, iar ulterior un lapte cu un conţinut triplu de lipide şi
proteine de 1,3 ori mai mare.
5. Proteinele din laptele uman
Laptele uman este format dintr-un lichid în care se găsesc celule libere,
micelii de cazeină, globule de grăsime şi glucide solubilizate. Laptele matur are un
conţinut hidric de aproximativ 87 %, densitatea = 1030 şi pH = 6,9-7.
Proteinele se găsesc în concentraţie medie de 9-10 g/litru şi se diminuează
în cursul suptului. Sunt reprezentate de cazeină şi proteinele lactoserului.
6. Glucidele şi lipidele
Glucidele sunt reprezentate de lactoză (90%) şi oligozaharide (10%).
Cantitatea de glucide din laptele uman (aprox. 70 g/l) este semnificativ mai
importantă decât în laptele de vacă (aprox. 50 g/l). Laptele uman nu conţine
fructoză şi nici zaharoză.
Lipidele sunt în cantitate de 40 g/l (35 g/l în laptele de vacă) şi asigură 50%
din valoarea calorică a laptelui
Cantitatea de lipide este mai mică la începutul suptului pentru a creşte
semnificativ (de 3-4 ori) către sfârşitul alăptării, dând senzaţia de satisfacţie şi
reglând astfel apetitul. Acest fapt explică raritatea obezităţii la copiii
alimentaţi natural.
Lipidele laptelui uman conţin 98% trigliceride, 1% fosfolipide şi 0,5%
colesterol.
7. Sărurile minerale şi oligoelementele
Sărurile minerale sunt în cantitate globală de 2,5 g/l şi situează laptele uman ca
fiind cel mai hipomineralizat lapte.
Sodiul are concentraţia în lapte de aproximativ 100-200 mg/l. Nivelul redus
al sodiului evită solicitarea funcţiei de concentrare renală, deficitară în primul
trimestru de viaţă şi previne riscul hipertensiunii arteriale la sugarul alimentat la
sân.
Calciul şi Fosforul au o concentraţie scăzută în laptele uman
Fierul se găseşte în laptele de mamă în cantitate de aproximativ 0,5-1 mg./l,
nivelul său diminuând în cursul lactaţiei
Zincul este bine reprezentat în laptele de mamă: 3 mg/l şi se găseşte legat de
o proteină cu greutate moleculară mică. Nivelul zincului în lapte este maxim în

13
primele 3 zile de lactaţie, scade rapid în primele 4 luni şi apoi mai lent cu durata
lactaţiei
Cuprul este bine reprezentat în laptele uman (0,7 mg/l) şi scade în cursul
lactaţiei.
Magneziul prezintă oscilaţii nesemnificative în cursul lactaţiei (30-28
mg/l).
Seleniul este mai bine reprezentat în colostru şi în laptele de tranziţie decât
în laptele matur, nivelul său fiind în corelaţie cu al proteinelor din lapte, fiind legat
de acizii aminaţi sulfuraţi.
8. Vitaminele
Laptele uman conţine atât vitamine liposolubile cât vitamine hidrosolubile, în
proporţii variabile, în raport cu aportul matern
Vitamina A -prezintă nivelul maxim în colostru şi în laptele de tranziţie,
asigurând protecţia nou-născutului faţă de infecţiile cutanate.
Vitamina E-nivelul ei este în corelaţie inversă cu conţinutul de lipide din
lapte, fiind maxim în primele zile de lactaţie.
Vitamina D din laptele uman nu asigură necesităţile sugarului în condiţii
corecte de expunere solară
Vitamina K din laptele uman nu acoperă necesităţile sugarului, frecvenţa
bolii hemoragice tardive este mai mare sugarul alimentat natural.
Vitamina C-Conţinutul ei este mare în colostru, în laptele mamelor care au
născut prematuri şi scade în laptele matur
vitaminele din grupul B-Acidul pantotenic , Vitamina B6 , Acidul folic ,
Vitamina B12
9. Factorii de protecţie antiinfecţioasă
Laptele uman conţine un dispozitiv de factori imunologici şi biologici care asigură
protecţia faţă de bacteriile, virusurile şi levurile din mediul înconjurător, până ce
sugarul îşi dezvoltă imunitatea proprie.
Factorii celulari au rol antiinfecţios la nivelul glandei mamare şi tractului
digestiv al sugarului.
Imunoglobulinele. În laptele uman predomină IgA secretorie cu rol în
împiedicarea aderării bacteriilor, virusurilor şi antigenelor alimentare de mucoasa
intestinală a sugarului, acţionând sinergie cu macrofagele. IgM şi IgG sunt în

14
cantitate mică în lapte. IgM este în concentraţie mai mare în colostru faţă de laptele
matur.
Lactoferina nesaturată – are rol bacteriostatic sustrăgând fierul
indispensabil pentru multiplicarea unor bacterii.
Liganzii pentru acidul folie şi vitamina B12 au rol bacteriostatic chelând
acidul şi cobaltul necesar unor bacterii: E.coli, proteus, piocianic, Salmonella,
clostridii (mecanism asemănător lactoferinei).
Lizozimul (neuraminidaza), catalizează hidroliza peptidoglicanilor din
peretele bacterian şi potenţează acţiuni anticorpilor. Are deci un efect bactericid
direct şi indirect.
Lactoperoxidaza din laptele uman are acţiune bacteriricidă în prezenţa
peroxidului de hidrogen şi a piocianatului împotriva unor germeni ca: streptococi,
pseudomonas, E.coli, Salmonella.
Fracţiunile C3 şi C4 ale complementului joacă un rol în înglobarea
particulelor şi probabil în chimiotactismul celulelor fagocitare ale colostrului şi
laptelui.
Factorul antistafilococic de natură lipidică, inhibă creşterea stafilococului
auriu. S-au descris şi alţi factori de natură lipidică cu acţiune antivirală.
Factorii bifidus sunt reprezentaţi de glicoproteine şi oligozaharidele din
lapte şi au rol în promovarea creşterii lactobacililor bifidus în colonul sugarului
alimentat la sân.
10. Conservarea laptelui uman
Alimentarea la sân este ideală pentru sugar.
Conservarea laptelui uman este urmată de unele modificări ale componentelor:
a) Conţinutul bacterian creşte progresiv cu durata păstrării laptelui.
b) Recipientele şi sondele din material plastic absorb în pereţii lor vitaminele
liposolubile. Macrofagele aderă la pereţii vaselor din sticlă,
c) Tratarea termică a laptelui prin fierbere inactivează bacteriile şi celulele.
11. Tehnica alimentaţiei la sân
Alăptarea la sân prevede pregătirea copilului şi a mamei în vederea îndeplinirii
anumitor condiţii:
 Sugarul trebuie să fie treaz şi să fie lăsat să plângă câteva minute înainte de
a-l pune la sân; un sugar somnoros nu suge bine.

15
  Mama îşi va spăla mâinile şi sânul cu apă caldă, va îmbrăca un halat curat
sau un capot special pentru alăptare, îşi va lega părul şi eventual îşi va pune
o mască de tifon în caz că prezintă o infecţie a căilor aeriene superioare
 Poziţia pentru alăptat trebuie să fie comodă. În funcţie de preferinţa mamei,
se va adopta, fie poziţia de decubit lateral, fie poziţia şezândă
 Se atinge obrazul sugarului cu mamelonul; el va întoarce capul spre sân si va
începe să sugă prin declanşarea reflexului punctelor cardinale (rooting
reflex) şi a reflexului de sugere.
 Durata suptului va fi în medie 15-20 min. prezentând diferenţe individuale.
 În general, la o bună secreţie lactată, copilul va suge un singur sân la o masă
pe care îl evacuează complet. Dacă cantitatea nu a fost suficientă, se poate
continua cu celălalt sân urmând ca la prânzul următor să se înceapă cu acesta
pentru golirea sa completă şi stimularea astfel a secreţiei lactate.
 După alăptare, sugarul va fi ţinut în poziţie verticală pentru a favoriza
eructaţia.
 De asemenea, mama îşi va spăla sânii cu apă pentru îndepărtarea resturilor
de lapte.
12. Stabilirea raţiei în alimentaţia naturală
La naştere, înainte de orice tentativă de alimentare se va cerceta
permeabilitatea esofagului cu o sondă, mai ales la subponderali sau în caz de
hidramnios.
Se recomandă punerea nou-născutului la sân cât mai repede după naştere,
dacă starea nou-născutului şi a mamei o permit la câteva ore, sau chiar la 30 min în
sala de naştere pentru stimularea secreţiei lactate.
În ceea ce priveşte aprecierea cantitativă a raţiei sugarului alimentat natural,
cantitatea de lapte din primele zile, se poate calcula teoretic după formula
Finkelstein:
ml. lapte/zi = (n-1) x 70 sau 80
n = numărul de zile de viaţă
70 se foloseşte pentru nou-născuţii cu Gn mai mică de 3250 g.
80 se foloseşte pentru nou-născuţii cu Gn mai mare de 3250 g.
13. Poziţie incorectă de alăptare
Poziţionarea incorectă a sânului, în forma literei “C” , face ca acesta să nu
încapă în gura copilului.

16
 N.B : Poziţia corectă a sânului în timpul suptului este în forma literei “U” .
14. Contraindicaţiile alimentaţiei naturale
CONTRAINDI MAMĂ SUGAR
CAŢII
TEMPORARE 1. Infecţii acute tratate cu Hiperbilirubinemie neonatală
antibiotice (cloramfenicol, neconjugată prin inhibitori ai
tetraciclină, sulfamide, conjugării din laptele matern
etc.)
2. Ragade mamelonare
sângerânde
3. Mastită
4. Mameloane ombilicate
PERMANENT 1. Septicemie, nefrită, 11. Galactozemie
E eclampsie, Tuberculoză 12. Intoleranţă congenitală
activă, febră tifoidă, 13. Fenilcetonurie
2. Malarie
3. Insuficienţă cardiacă sau
renală
4. Boli neoplazice,caşexie
5. Boli psihice,scleroză în
plăci
6. Sarcină peste 20
săptămâni
7. Anticoncepţionale orale
8. Antineoplazice,diazepam,
litiu, Substanţe
radioizotopice
9. Diabet zaharat
dezechilibrat
10. Tireotoxină

17
 15. Obstacole şi incidente în alimentaţia naturală
Incidentele şi obstacolele din alimentaţia naturală pot fi legate de mamă sau
de sugar.
15.1 Incidente legate de mamă
1.Angorjarea sânilor: apare cel mai frecvent la începutul lactaţiei în zilele a
2-a - a 5-a după naştere. Sânii sunt grei şi dureroşi şi apare prin golirea incompletă
sau tardivă a sânilor. Alveolele suprapline determină obstrucţie vasculară şi
limfatică.
Recomandări: evacuarea laptelui prin muls manual sau cu pompa, comprese
pe zonele edematoase şi dureroase, eventual administrarea de ocitocină.
2.Ragadele mamelonului sunt mai frecvente la începutul lactaţiei. Pot fi
rezultatul tehnicii incorecte de alăptare sau deficienţelor în igiena sânilor.
Îngrijirea sânilor prin expunerea mameloanelor la aer, evitarea săpunului şi
alcoolului, spălarea cu apă, uscarea cu un prosop moale. Dacă au apărut, se
întrerupe temporar suptul, se evacuează manual laptele şi se oferă sugarului din
biberon până la vindecarea leziunilor, iar mameloanele se acoperă cu un unguent
cu lanolină anhidră şi apoi cu compresă sterilă.
3.Mastita şi galactoforita
Mastita puerperală este o celulită a ţesutului conjunctiv interlobar produsă
cel mai frecvent de stafilococul auriu. Se manifestă prin febră, frisoane, dureri şi
eritem inflamator. Se recomandă tratament antiinfecţios şi evacuarea completă a
laptelui pentru a preveni formarea abceselor.
4.Malformaţiile mameloanelor (mamelon ombilicat, mamelon scurt),
reprezintă cauze frecvente de abandonare a alăptării. Mamelonul trebuie pregătit
pentru supt prin masaj cu 1-2 luni înainte de naştere. Masarea mamelonului scurt
înainte de supt pentru a-i produce erecţia şi introducerea lui împreună cu areola în
gura sugarului, poate fi urmată de succes. Dacă nu se reuşeşte, se mulge laptele şi
se administrează din biberon.
5.Hipogalactia este în majoritatea cazurilor rezultatul greşelilor în iniţierea
alăptării, erorilor de tehnică alimentară şi a diferitelor stări patologice ale mamei
sau sugarului care duc la golirea incompletă a sânilor. În aceste situaţii, sugarul
stagnează ponderal, creşte anxietatea mamei şi se ajunge la alimentaţia
complementară

18
 6.Lactoreea reprezintă curgerea laptelui dintr-un sân în timp ce sugarul suge
la sânul opus sau din ambii sâni în afara supturilor. Ea se produce printr-un reflex
condiţionat de ejecţie sau prin hipersecreţie de prolactină. De asemenea, lactoreea
poate fi secundară administrării de rezerpină, fenotiazină sau întreruperii
administrării anticoncepţionalelor orale.
15.2 Incidente din partea sugarului
1. Malformaţiile cavităţii bucale: cheiloschizis şi palatoschizis care nu permit
etanşarea cavităţii bucale şi fac suptul dificil sau chiar imposibil.
2. Prematuritatea – prin lipsa reflexului de sucţiune sau prin forţa slabă, în
acest caz sugarul neputând goli sânii
3. Regurgitaţiile sunt eliminări de cantităţi mici de lapte nemodificat şi fără
efort imediat după supt.
4. Vărsăturile constau în eliminarea cu efort a laptelui cu cazeina coagulată, ca
urmare a acţiunii labfermentului. Vărsăturile habituale apar datorită aerofagiei prin
supt lacom şi a cantităţii mari de lapte ingerat, care produc distensia stomacului şi
stimularea reflexului de vărsătură.
5. Refuzul sânului poate apare în caz de anorexie nervoasă la sugarii cu
encefalopatie infantilă, după administrarea de ceai sau lapte din biberon când
sugarul face diferenţieri între forţa necesară suptului la sân şi uşurinţa obţinerii
laptelui din biberon sau dacă laptele are un gust neplăcut ca urmare a alimentaţiei
mamei (usturoi, ceapă, varză)
6. Colicile abdominale apar în primele 10 zile şi se manifestă până la vârsta de
3 luni, prin dureri abdominale ce survin brusc, ţipăt strident, congestia feţei,
frecarea picioarelor şi emisia de gaze. Simptomatologia durează 10-20 min, se
repetă şi are o incidenţă vesperală şi nocturnă.
16. Avantajele alimentaţiei naturale
Laptele de mamă este alimentul ideal pentru sugari.
Este cel mai valoros aliment din punct de vedere calitativ.
Avantajele alimentaţiei naturale decurg din calităţile majore ale laptelui uman:
 Asigurarea unei raţii echilibrate în principii nutritive necesare unei creşteri
somatice şi cerebrale corecte (echilibru perfect între principiile nutritive)
 Compoziţie variabilă (colostru, lapte de tranziţie, lapte matur), perfect
adaptată posiblităţilor de digestie şi de absorbţie ale nou-născutului şi
sugarului, atât cantitativ cât şi calitativ

19
  Laptele uman este un aliment „viu” (conţine fermenţi, anticorpi, vitamine)
 Asigură o protecţie antiinfecţioasă prin prezenţa factorilor de protecţie -
factori celulari, imunoglobuline, lactoferina, lizozime, fracţiunile C3-C4 ale
complementului, factorii bifidus şi protecţie faţă de E.U.N.
17. Alimentaţia preşcolarului
 Alimentaţia preşcolarului este asemănătoare cu a adultului la unele mese. Cu
toate că ritmul creşterii staturo-ponderale se încetineşte, preşcolarul are
nevoi nutritive mari datorită activităţi motorii intense.
 Trebuie să asigure 80 kcal/kg/zi din care proteinele vor acoperi 15-18%,
lipidele 25-30% şi glucidele 55-60% din aportul caloric. Nevoile de lichide
sunt de 80 ml/kg/zi
 Raţia proteică de 2 g/kg/zi dată de proteine de origine animală 2/3 şi doar
1/3 din proteine vegetale. Laptele în cantitate de 500-600 ml (inclusiv
iaurtul). Brânza de vaci + brânzeturi fermentate. Carnea de pasăre, vacă,
porc, oaie, peşte si mezeluri se dau în cantitate de 75 g/zi. Oul se poate
administra sub diverse forme
 Necesarul de lipide de 2-3 g/kg/zi se asigură sub formă de unt, smântână,
margarina şi uleiuri vegetale
 Glucidele se recomandă în raţie de 10 g/kg/zi sub formă de pâine şi produse
de panificaţie, 150 g/zi paste făinoase, prăjituri, fructe şi legume. Se indică
pâinea intermediară pentru conţinutul de fibre alimentare şi vitamine din
grupul B. Legumele se dau ca piureuri, soteuri, budinci şi crude ca salate.
Fructele se dau, de preferinţă crude
 Copilul preşcolar va primi 3 mese principale şi 2 gustări.
18. Alimentaţia şcolarului
La 6-12 ani este un ritm lent de creştere, nevoile energetice şi nutritive sunt
destinate mai mult pentru activitatea fizică, intelectuală şi maturarea sexuală.
 Aport energetic de 50-60 kcal/kg/zi din care 30% să fie asigurate de lipide,
15% de proteine şi 55% de glucide. Nevoile de lichide sunt de 60 ml/kg/zi.
 Nevoile de proteine de 2g/kg/zi se recomandă a fi asigurate de alimente de
origine animală în proporţie de 50-60%. Laptele - 400ml pe zi, carne 100-
150 g/zi, brânzeturi 30-50 g/zi, un ou la 1-2 zile şi proteine vegetale.
 Raţia de lipide este de 1,5-2 g/kg/zi din care raportul AGS/AGN este egal.
Aportul de colesterol va fi de 100-300 mg/1000kcal/zi. Lipidele se asigură

20
 prin unt, smântână, ulei şi lipidele din vegetale, carne, lapte şi gălbenuşul de
ou.
19. Alimentaţia adolescentului
Accelerarea creşterii organismului în perioada prepubertară măreşte nevoile
energetice de proteine, de calciu, fosfor, fier, zinc şi de vitamina A şi E.
Puseul de creştere şi maturare sexuală a adolescentului, modifică raportul
între masa musculară, metabolic activă şi ţesutul adipos după tipul caracteristic
sexului. Aceste modificări biologice reclamă mărirea aportului nutriţional. Nevoile
energetice se măresc cu activitatea fizică şi practicarea sporturilor, în acest sens,
băieţii necesită raţii mai mari.
În raport cu programul activităţii, adolescentul va avea 3 mese pe zi la ore
fixe. Alimentaţia este similară cu a adultului, variată şi prezentată estetic.
Sunt interzise alcoolul, cafeaua, condimentele iuţi şi tutunul.

21