ALIMENTAŢIA COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI

Alimentaţia optimă a copiilor este importantă din mai multe

considerente. Mai întâi, creşterea şi dezvoltarea nu se pot realiza normal
fără o nutriţie corespunzătoare. Apoi, există o patologie legată de
subnutriţie şi, respectiv, de supraalimentaţie. În sfârşit, un aport alimentar
dezechilibrat şi persistent al anumitor nutrienţi duce la apariţia unor carenţe
specifice.
DEFINIŢIE Nutriţia reprezintă totalitatea proceselor fizico-chimice
de asimilare şi dezasimilare a alimentelor în organism, prin care se asigură
menţinerea vieţii, funcţiile fiziologice şi energia necesară dezvoltării
organismului.
Valorile nevoilor nutriţionale variază de la individ la individ şi pot fi
definite ca nevoi nutriţionale minime şi optime.
Prin nevoi minime se înţelege aportul minim zilnic pentru ca un
aliment să poată asigura funcţiile normale ale organismului, iar prin aport
optim se înţelege cantitatea optimă a unui aliment încât acesta să asigure o
stare optimă de sănătate fizică şi psihică.
Nevoile nutritive sunt dependente de vîrstă, sex, greutate corporală,
starea de sănătate sau de boală. În cazul unor îmbolnăviri aceste necesităţi
pot creşte iar aprecierea lor poate fi dificilă.
În raţia calorică trebuie să existe o anumită proporţie între caloriile
furnizate de cele trei principii alimentare maximale şi anume: lipidele 35%
din totalul caloriilor, proteinele 12-15%, iar glucidele 45%.

32
 La sugari, nevoile nutriţionale calitative sunt:

Principii Alimentaţia Alimentaţia

alimentare maximale naturală artificială
2 – 2,5 g/kg/zi 3 – 3,5 g/kg/zi
Proteine
Lipide 4 – 6 g/kg/zi 4 – 6 g/kg/zi
Glucide 10 – 12 g/kg/zi 10 – 12 g/kg/zi

La prematur, cu rata de creştere mai mare, nevoile proteice sunt mai

mari – 2,5-4 g/kg/zi.
Aceste principii alimentare trebuie să se găsească într-un anumit
raport, “echilibrul alimentar”. Raportul între P:L:G este 1:2:4. La copilul
1-3 ani raportul este de 1:1,2:3,5, iar la adult 1:1:4.
Valoarea energetică a principiilor alimentare maximale:
- 1 g proteine = 4 kcal;
- 1 g glucide = 4 kcal:
- 1 g lipide = 9 kcal.
PROTEINELE sunt variate ca structură şi îndeplinesc o gamă largă
de funcţii în organismele vii.
Nevoile de proteine ale organismului sunt cantitative şi calitative.
În primele luni de viaţă sursa de proteine este reprezentată exclusiv
din lapte. Proteinele aduse prin alimentaţie au valoare biologică diferită -
proteinele animale sunt superioare celor vegetale. Alimentaţia naturală
oferă sugarului un aport proteic ideal în timp ce laptele de vacă are un aport
proteic crescut şi utilizare digestivă redusă.
Proteinele nu sunt stocate în organism precum lipidele şi glucidele,
de aceea este necesar ca aportul să fie zilnic.

33
 Funcţiile îndeplinite de proteine în organism sunt:
- constituie structura predominantă a organismului uman;
- asigură structura şi rezistenţa celulelor;
- asigură transportul şi stocarea moleculelor mici şi ionilor;
- intră în structura pielii şi oaselor: colagenul, cea mai abundentă
proteină din corp, conferă acestor structuri o înaltă rezistenţă
elastică;
- imunitatea – anticorpii sunt proteine care mediază un răspuns
protector faţă de agenţii patogeni;
- intervin în cataliza enzimatică – majoritatea enzimelor sunt
proteine;
- hemostaza: proteinele (factorii coagulării) intervin în faza
plasmatică a acesteia;
- reglarea hormonală: unii hormoni sunt proteine (hormonul
pituitar, insulina), iar receptorii celulari sunt tot proteine;
Proteinele reprezintă deci, nu numai structura de rezistenţă a
celulelor, ci şi principalul component în majoritatea fluidelor şi secreţiilor
organismului.
Deficitul de aport proteic poate determina încetinirea creşterii,
scăderea sintezei enzimelor, a hormonilor, imunoglobulinelor şi chiar
apariţia edemelor hipoproteice (edeme de foame).
Excesul de proteine în alimentaţie determină tulburări digestive,
suprasolicitarea funcţiei renale şi perturbarea echilibrului acido-bazic.
Raţiile hiperproteice produc hiperamoniemie care atunci când este de
durată se asociază cu un coeficient de inteligenţă redus. Excesul proteic
favorizează dezvoltarea obezităţii.
GLUCIDELE alimentare includ:
¾ monozaharidele: glucoză, fructoză, galactoză;
¾ dizaharidele: zaharoză (glucoză+fructoză), lactoză (glucoză
+galactoză), maltoză (2 molecule de glucoză);

34
 ¾ oligozaharidele: polimeri cu greutate moleculară mică
(compuşi din 3-10 unităţi monozaharidice);
¾ polizaharidele: polimeri cu greutate moleculară mare
(amidonul, glicogenul, celuloza)
Monozaharidele şi amidonul (după preparare) sunt aproape complet
absorbite, în timp ce fibrele vegetale sunt absorbite într-o proporţie
variabilă, depinzând de structura lor. În schimb, fibrele pot modifica
absorbţia glucidelor prin încetinirea evacuării gastrice şi a tranzitului
intestinal.

Glucidele reprezintă pentru organism:

- principala sursă de energie;
- au rol plastic şi participă la mielinizare şi dezvoltarea creierului;
- intră în structura pereţilor celulari şi a membranelor celulare;
- susţin activitatea musculară;
- servesc ca intermediari metabolici-favorizează metabolismul
proteinelor şi glucidelor;
- constituie porţiuni mari ale nucleotidelor care formează ADN-ul
şi ARN-ul;
- reprezintă o sursă de căldură pentru organism.

Nevoile de glucide:
- prematuri: 6 –8 g/kg/zi în prima săptămână – datorită
deficitului tranzitor de lactază, apoi nevoile cresc la 12 g/ kg/zi;
- dismaturi: 18-25 g/kg/zi în perioada neonatală, pentru a
combate hipoglicemia;
- sugar şi copil mic: 12 g/kg/zi;
- preşcolar: 10 g/kg/zi;
- şcolar: 8 g/kg/zi.

35
 Excesul de glucide determină obezitate, diabet zaharat, carii dentare.
LIPIDELE - sursa de lipide pentru organism o constituie aportul
alimentar animal şi vegetal.
Lipidele din dietă reprezintă substratul cu cea mai mare densitate
energetică. Ele sunt în majoritate trigliceride care provin din uleiuri
vegetale şi grăsimi animale, dar şi fosfolipide, steroli, sfingomieline şi
altele.
Rolul lipidelor în organism:

- reprezintă principala sursă de energie;

- au rol plastic prin participarea la formarea unor celule şi ţesuturi;
- intră în structura unor hormoni;
- participă la menţinerea integrităţii tegumentelor;
- sunt necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală, în special a
creierului şi retinei;
- vehiculează şi favorizează resorbţia vitaminelor liposolubile şi
contribuie la realizarea unui consum economic al vitaminelor din
grupul B;
- intervin în formarea anticorpilor;
- au rol antitoxic;
- dau gust alimentelor şi asigură senzaţia de saţietate.

Nevoile de lipide sunt:

- sugar: 4-6 g/kg/zi;

- 1-3 ani: 4-5 g/kg/zi;
- 4-6 ani: 2-3 g /kg/zi;
- şcolar: 2 g/kg/zi.
Acizii graşi esenţiali sunt necesari pentru creştere şi pentru formarea
pielii şi fanerelor.

36
 Carenţa de lipide din alimentaţie determină leziuni cutanate (necroză,
descuamaţie), alopecie, trombocitopenie şi disfuncţie plachetară, infecţii
repetate, iar creşterea este încetinită sau se opreşte.
Excesul de lipide în alimentaţie produce obezitate, steatoză hepatică,
steatoree şi este potenţial aterogen.

NECESITĂŢI HIDROMINERALE

Cea mai imperioasă nevoie a organismului o constituie prezenţa apei

şi această necesitate este cu atât mai mare cu cât organismul este mai tânăr.
Nou născutul are nevoie de 180-200 ml/kg/zi, sugarul de 150ml/kg/zi, după
vârsta de 1 an nevoile scad la 100ml/kg/zi.

Alimentaţia sugarilor conţine apă în proporţie de 60-70%.

Rolul apei în organism:

- intră în compoziţia celulelor şi ţesuturilor;

- reprezintă mediul în care se desfăşoară reacţiile biologice;
- reprezintă calea de transport a numeroase substanţe şi face
legătura între mediul intern şi cel extern;
- intervine în procesul termoreglării.
Deshidratările se produc pe seama apei extracelulare. Deshidratarea
peste 10% determină tulburări metabolice severe.

La nou născut şi sugar apa totală reprezintă 75% din greutatea

corporală, repartiţia fiind 40% extracelular şi 35% intracelular, în timp ce la
adult apa totală reprezintă 60% din greutatea corporală cu o repartiţie de
20% extracelular şi 40% intracelular. Această repartiţie duce la apariţia
rapidă a deshidratării în cazul unui aport insuficient.

37
 Termenul simplu de deshidratare (ca şi cel de rehidratare,
hiperhidratare) este incorect, deoarece concomintent se produc pierderi de
apa şi electroliţi cu stabilire unor diverse proporţii între ele, în funcţie de
afecţiune/cauză şi calea pe care au loc.

MINERALELE

Mineralele denumite şi „factori accesorii de creştere” ocupă un loc

important în nutriţia copilului datorită rolului lor plastic şi participării la
desfăşurarea unor procese vitale în organism.

Nevoile organismului sunt mai mari în perioadele de creştere, în

timpul efortului fizic.

Substanţele minerale îndeplinesc rol reglator şi structural în

organism. Aportul alimentar de săruri minerale este necesar pentru
formarea de noi ţesuturi cât şi pentru acoperirea pierderilor prin piele, urină
şi fecale.

Sursa alimentară de substanţe minerale este reprezentată de

produsele animale, vegetale şi apă.

Nevoile de Calciu (Ca). Rezerva de calciu la naştere este de

aproximativ 30 de grame şi este necesar să crească cu 150-200 mg/zi.
Coeficientul de absorbţie digestivă a calciului este de 50%, de aceea
aportul oral necesar la sugar trebuie să fie de 400-500 mg/zi. Acest aport va
fi absorbit şi utilizat corect doar în prezenţa vitaminei D în doză suficientă.

Aportul recomandat de calciu este:

- între 0-6 luni – 400 mg/zi;

- între 6-12 luni – 600 mg/zi;
- peste 1 an – 800 mg/zi;
- la adolescenţă – 1200 mg/zi.

38
 Nevoile de fosfor (P). Aceste nevoi sunt legate de creşterea osoasă,
cu un raport necesar Ca/P = 2,2 în os şi de un raport N (azot)/P = 15.

Raportul ideal Ca/P din dietă pentru o bună absorbţie este de 1,5.

Necesarul de fosfor :

- 0-6 luni – 250 mg/zi;

- peste 6 luni – sub 360 mg/zi.
Nevoile de sodiu (Na). Aportul de sodiu este necesar pentru
absorbţia glucidelor la nivelul intestinului şi pentru creştere. În primele
saptămâni de viaţă, capacitatea de adaptare a excreţiei de sodiu este
limitată.

Nevoile de sodiu (după Foman)sunt:

- 0 – 4 luni – 2,5 mEq/zi;

- 5 – 12 luni – 7 mEq/zi.
Aceste nevoi sunt acoperite de 0,25-0,50 g Na/zi.

Nevoile de fier (Fe). Aportul de fier trebuie să asigure compensarea

pierderilor bazale (cutanate şi urinare) şi încorporarea fierului în
hemoglobină şi mioglobină/alţi pigmenţi cu fier.

Nevoile de fier depind de stocurile din organsim şi de forma de aport

având in vedere că biodisponibilitatea este variabilă, şi anume între 5-10%
din fierul ingerat.

Aportul dietetic recomandat:

- 0-6 luni – 6 mg/zi;

- 6 luni–10 ani – 10 mg/zi;
- adolescenţi - fete 12-24 mg/zi;
- baieţi 9-18 mg/zi.

39
 Deficitul de fier se produce prin trei mecanisme etiopatogenice
principale:

I. Carenţa marţială de aport

1. Insuficienţă a rezervelor de fier la naştere:
- prematuritatea;
- greutatea la naştere mai mică de 3 000g;
- gemelaritatea;
- transfuziile feto-fetale la gemeni univitelini şi cele feto-materne;
- carenţa marţială la mamă în timpul gestaţiei (mai ales la
multipare);
- pierderile perinatale (placenta praevia, dezlipire de placentă);
- hemoragiile neonatale din:
• boala hemolitică a nou-născutului;
• sângerările de cordon;
• ligatura precoce a cordonului ombilical;
- exanguino-transfuzia.

2. Insuficienţă de aport:
- creşteri ponderale mari cu nevoi crescute, nesatisfăcute de
rezervele şi aportul prea mic (la prematuri, sugari care au un ritm
de creştere rapid, etc.);
- prelungirea excesivă a regimului lactat (mai ales în cazul
sugarilor alimentaţi artificial cu lapte de vacă sau lapte praf
standard);
- alte greşeli alimentare: excesul de făinoase (fitaţii şi fosfaţii în
concentraţie mare formează cu fierul, ca şi cu calciul, complexe

40
 insolubile care se elimină prin fecale) diversificarea alimentaţiei
fără legume bogate în fier, fără ouă şi carne;
- creşterea rapidă şi pierderile menstruale din adolescenţa fetelor,
neacoperite prin aport alimentar;
- cardiopatiile congenitale cianogene (cu şunt dreapta-stânga), cu
policitemie şi anemie hipocromă;
- dificultăţi de aport alimentar (de ex: encefalopatii severe).
3. Malabsorbţia intestinală a fierului
- tulburări digestive cronice (sindroame de malabsorbţie, diarei
prelungite, celiakie, mucoviscidoză, rezecţii gastrice) care
determină carenţă de fier prin mai multe mecanisme:
• împiedicarea absorbţiei intestinale a fierului;
• exsudare importantă;
• microsângerări;
• cercul vicios creat de: carenţa marţială care duce la
enteropatie exsudativă care, la rândul ei, agravează carenţa
de fier.

II. Deperdiţii marţiale:

- hemoragii mici şi repetate (2 ml de sânge conţin 1 mg de Fe),

hemoragii recurente (melene mici şi repetate, epistaxisul repetat).
Se pot încadra aici şi cauzele iatrogene – recoltări frecvente de
sânge la sugarii mici.
- hemoragii digestive de cauze:
• medicale (hemoragii oculte din boala ulceroasă,
alergia la proteinele laptelui de vacă, infestări
parazitare);

41
 • chirurgicale (anomalii digestive, varice
esofagiene, hernia hiatală, polipoza intestinală,
etc.);
- alte cauze: hemoragii după intervenţii chirurgicale sau traumatisme,
renale (hematuria, hemoglobinuria, sindromul Goodpasture).

III. Deturnarea marţială:

- inflamaţii cronice (boala Chron, artrita reumatoidă);
- infecţii (tuberculoză, septicemie, osteomielită, infecţii urinare);
- hemosideroză;
- malignităţi.

Profilaxia anemiei carenţiale feriprive cuprinde două etape:

¾ Tratamentul profilactic antenatal, la mamă:

- regim alimentar echilibrat al mamei (să nu lipsească din dietă
legumele verzi şi fructele, ouăle, carnea);
- control sistematic al hemoglobinei (Hb)din luna V-VI de sarcină;
- administrarea de preparate de fier în ultimul trimestru de sarcină
(când Hb este peste 11 g/dl cu Fe 30-60 mg/zi, când Hb este sub
11 g/dl se administrează 60-100 mg/zi de Fe în asociere cu acid
folic).
¾ Tratamentul profilactic postnatal – la copil:
- ligatura tardivă a cordonului ombilical, după încetarea pulsaţiilor
acestuia (asigură transferul a 40-60 mg fier);
- alimentaţia la sân precoce şi prelungită;
- diversificarea alimentaţiei: la 4-41/2 luni pentru sugarii alimentaţi
cu lapte praf standard sau lapte de vacă; la 5-6 luni pentru cei

42
 alimentaţi natural cu supă de legume, carne, ficat, gălbenuş de ou,
legume verzi, cereale fortificate cu Fe;
- suplimentare cu Fe 1-2 mg Fe++/Kg/zi de la 6-8 săptămâni până la
un an pentru prematuri, gemeni, dismaturi, hemoragie maternă la
naştere, tulburări digestive, infecţii recurente, copii care au ritm
rapid de creştere;
- profilaxie sistematică cu Fe 10-25 mg/zi (sau 1-2 mg/Kg) pentru
toţi nou-născuţii la termen cu greutate normală, de la 6 luni
(pentru minimum 3 luni). Se recomandă preparate de fier
condiţionate ca sirop sau picături (niciodată drajeuri); se
administrează între supturi/mese sau înaintea unei mese în doză
unică.

Surse alimentare bogate în minerale

Calciu Lapte, brânză, sardele, verdeţuri

Fosfor Carne de pasăre, lapte, brânză, ouă, legume verzi, fructe

Fier Ficat, carne, ouă, peşte, cereale, fasole boabe, spanac,

tomate, fructe

OLIGOELEMENTELE

Există peste 23 de elemente cunoscute, necesare in cantităţi mici

chiar infime pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice, printre
care: zinc, iod, cupru, mangan, fluor, crom, seleniu, molibden, cadmiu ş.a.

43
 Ele se găsesc în cantităţi suficiente în preparatele administrate
sugarilor cât şi în alte surse dietetice.

NECESAR/zi
OLIGOELEMENT SURSE DIETETICE
sugar
Zinc 3-5 mg Carne, ficat, peşte

Iod 40-50 µg Sare iodată, legume, peşte

Cupru 0,30– 0,50 mg Carne, legume, ciocolată, nuci,

peşte

Mangan 0,50 – 1 mg Carne, peşte, nuci, banane

Fluour 0,50-1,50 mg Apă potabilă, ceai

Crom 0.05 – 2 mg Brânză, carne, cereale integrale,

drojdie

Seleniu 10 – 40 µg Carne, peşte, cereale integrale,

ciuperci

Molibden 30 – 80 µg Carne, cereale, legume, fructe

VITAMINELE sunt factori de nutriţie cu acţiune asupra

metabolismului şi în procesul de creştere, fiind clasificate in vitamine
liposolubile şi hidrosolubile. Ele sunt cofactori esenţiali într-o varietate de
căi metabolice, necesarul variind cu vârsta şi/sau cu existenţa unor boli.
La o dietă normală, echilibrată nu este necesară suplimentarea
vitaminică, cu două excepţii:
- vitamina D în primii ani de viaţă – carenţa determină apariţia
rahitismului;
- vitamina K (K1) administrată la naştere în doză de 1 mg previne
riscurile hemoragice la nou născut;

44
 În unele situaţii (necesităţi sau pierderi crescute), suplimentarea
poate fi necesară şi pentru alte vitamine.

Sursele de vitamine sunt exogene şi endogene. Principala sursă de

vitamine alimentare o reprezintă vegetalele prin fructe, legume, cereale şi
ulei. Alimentele de origine animală care conţin vitamine sunt: laptele,
ficatul, carnea, creierul şi ouăle.

Surse alimentare bogate în vitamine

Vitamine liposolubile

Vitamina A (retinolul) Lapte fortifiat, ouă, ficat, unt, morcovi, varză

Vitamina D Lapte fortifiat, peşte, gălbenuş de ou
Vitamina E Ulei de seminţe/cereale, nuci, fasole boabe, soia,
legume cu frunze verzi
Vitamina K Lapte de vacă, legume cu frunze verzi, ficat,
uleiuri vegetale
Vitamine hidrosolubile

Vitamina B1 (tiamina) Lapte, carne, cereale integrale, legume

Vitamina B2 (riboflavina) Lapte, carne, ouă, legume verzi, cereale
Vitamina B3 Carne, peşte, lapte, legume verzi, cereale
(niacina, nicotinamida, PP) integrale

Vitamina B5 Carne, lapte, ouă, legume, cereale integrale

(acidul pantotenic)
Vitamina B6 (piridoxina) Carne, ficat, lapte, cereale integrale, soia
Vitamina B8 (biotina) Ficat, gălbenuş de ou, alune
Vitamina B9 Legume cu frunze verzi, cereale, ficat, nuci
(acidul folic/folatul)
Vitamina B12 Lapte, carne , ouă
(cobalamina)
Vitamina C (acidul ascorbic) Citrice, tomate, varză

45
 Vitamina D poate proveni din două surse majore:
- exogenă, alimentară sub formă de vitamină D3 (colecalciferol – de
origine animală) şi vitamina D2 (ergocalciferol – de origine vegetală).
Alimentele, cum ar fi unele specii de peşte, gălbenuşul de ou, ficatul conţin
cantităţi mici de vitamină D, iar cerealele, legumele şi fructele conţin
cantităţi neglijabile, de asemenea laptele uman şi laptele de vacă.
- endogenă, din 7-dehidrocolesterol, precursorul cutanat al vitaminei
D. Sub acţiunea razelor ultraviolete acest precursor aflat în piele
(concentrat în stratul malpighian al epidermei) se transformă în
colecalciferol (vitamina D3), care este transferat ficatului pentru
metabolizare. Aceasta reprezintă sursa principală de vitamină D3 în
organism.
Sărăcia în vitamina D a laptelui matern, a laptelui de vacă, a
preparatelor de lapte industriale neîmbogăţite cu vitamina D şi creşterea
accelerată a scheletului copilului în primii ani de viaţă impun suplimentarea
raţiei alimentare zilnice în mod continuu în primii doi ani de viaţă prin
efectuarea profilaxiei rahitismului.
Cauzele principale ale menţinerii prevalenţei crescute a rahitismului
carenţial sunt:
- aplicarea incorectă sau incompletă a profilaxiei cu vitamina D;
- renunţarea la profilaxia cu vitamina D după vârsta de 1an;
- însorire insuficientă;
- grad crescut de poluare;
- regimuri alimentare neechilibrate, cu precădere exces de făinoase;
- eficacitatea mai redusă a stoss-profilaxiei faţă de cea administrată
zilnic;
- variaţii individuale ale nevoilor de vitamina D şi neadaptarea
dozei la acestea;

46
 - menţinerea dozelor profilactice de vitamina D, fără trecere la
doze terapeutice după apariţia primelor semne clinice de rahitism.

Profilaxia rahitismului cuprinde două etape:

- profilaxia prenatală - prin administrarea la femeia gravidă în

ultimul trimestru de sarcină, zilnic a câte 1000-2000 de UI de vitamina D
per os şi admistrare de calciu doar 10 zile, în fiecare lună a câte 1-2 g/zi.
Când nu se poate administra zilnic vitamina D, se recomandă 4 000-5 000
UI/săptămână, per os. Numai în cazul în care nu se poate folosi nici una
dintre cele 2 tipuri de administrări se recurge la administrarea unui stoss de
200 000 UI per os la începutul lunii a VII-a de sarcină. Este contraindicată
administrarea parenterală (poate determina stenoză aortică la făt).

- profilaxia postnatală poate fi efectuată în două moduri:

- profilaxia fracţionată (fiziologică, modernă) constă din

administrarea zilnică de vitamină D în cantitate de 400-800 UI/zi, în medie
500 UI, începând de la vârsta de 7-10 zile de viaţă până la 18-24 luni.
După vârsta de 24 luni (2 ani) vitamina D se va administra în perioadele
neînsorite ale anului (din septembrie până la sfârşitul lunii aprilie) zilnic
500 UI sau la interval de 7-10 zile 4 000-5 000 UI, per os, din soluţia
uleioasă (Vit.A+D2).
Numai administrarea fracţionată de vitamină D este fiziologică deoarece:
• se asigură o absorbţie bună, mai ales dacă se
administrează în timpul unei mese;
• nu este solicitat sistemul de transport şi nici cel de
activare a vitaminei D;

47
 • organele ţintă nu sunt supuse salturilor de
adptare;
• nu există pericolul intoxicaţiei.

- profilaxia clasică constă din administrarea de doze „stoss” de

vitamină D.
Profilaxia cu doze stoss este una de rezervă, utilizată doar în cazul în
care medicul de familie nu poate relaţiona cu familia.
1 doză = 200 000 UI. Prima doză se va administra la vârsta de 7-10 zile,
apoi se repetă la 2, 4, 6, 9, 12, 18 luni.
Peste vârsta de 18 luni, profilaxia rahitismului se va face doar în
anotimpul rece şi numai la recomandarea medicului, câte 400 000 UI/an în
2 doze de 200 000 UI în lunile ianuarie-februarie şi apoi repetată în luna
martie-aprilie.
Stoss profilaxia rămâne rezervată numai cazurilor de excepţie şi este
contraindicată forma injectabilă în afara unor situaţii: malabsorbţii şi diarei
cronice.
Doze mai mari de vitamină D – 2 000 UI/zi sunt recomandate
copiilor cu greutate mică la naştere/prematurilor, copiilor cu piele
pigmentată, celor aflaţi în tratament anticonvulsivant sau corticoizi de
lungă durată.
Se consideră că nu este necesară administrarea de calciu în profilaxia
rahitismului dacă alimentaţia copilului conţine minimum 500 ml lapte pe
zi.
Suplimentarea cu calciu a raţiei alimentare se impune doar la gravide
în ultimul trimestru de sarcină, la prematuri şi la copiii care primesc sub
500 ml lapte/zi, doza recomandată fiind 50mg/kg/zi calciu elemental.

48
 Necesităţi dietetice recomandate pentru vitamine

VITAMINE Sugar Copil mic

Vitamina A 1000 UI/zi 2000 UI/zi
Vitamina D 400-800 UI/zi 400-500 UI/zi
Vitamina E 3-5 mg/zi 5-10 mg/zi
Vitamina K 5 µg/zi 5-65 µg/zi
Vitamina B1 0.30-0,50 mg/zi 1-2 mg/zi
Vitamina B2 0,40-0,60 mg/zi 1 mg/zi
Vitamina B3 6-8 mg/zi 10-20 mg/zi
Vitamina B5 2-3 mg/zi 5-7 mg/zi
(acidul pantotenic)
Vitamina B6 0,30-0,50 mg/zi 1-2 mg/zi
Vitamina B8 1 mg/zi 2 mg/zi
Vitamina B9 20-50 µg/zi 75-200 µg/zi
(acidul folic)
Vitamina B12 0,50-2 µg/zi 2 µg/zi
Vitamina C 30-50 mg/zi 50-60 mg/zi

49